Tribuna, iunie 1909 (Anul 13, nr. 117-139)
1909-06-11 / nr. 125
Pag. 2 şi cu o fărâmătură de pâine, unui neam întreg nu-i poate ajunge atâta. Asta trebuia să o ştie dsa. Şi d. Justh trebuia să mai ştie, că nu toţi fruntaşii noştri sunt ca d. Niculiţă Şerban. In camera ungară sunt astăzi 24 de deputaţi naţionalişti. Aceştia sunt cei mai autorizaţi reprezentanţi ai noştri. D. Justh însă nu vrea să-i recunoască, şi aici e greşala dsale, pe care nu i o putem ierta. Dsa a declarat odată, acum mai în urmă, că faţă de »agitatori« va trebui să se ia măsurile cele mai aspre. Cine sunt aceşti agitatori? Dacă agitatori sunt aceia, cari îşi apără limba şi drepturile străvechi, atunci să o ştie d. Justh că toţi românii cinstiţi din ţara ungurească sunt agitatori. Şi atunci d-sa în zadar mai caută să facă o împăcare dreaptă cu naţionalităţile. D. Justh ar trebui să înţeleagă, dacă e un adevărat bărbat politic cu ţinte bine definite, că declaraţiile dela club n’ajung dacă vrei să fericeşti popoarele. Dacă prin aceste crede că ne va putea captiva se înşeală, D-sa să caute să se pună în înţelegere cu reprezentanţii noştri din cameră, cari anume sunt trimişi să ne apere, şi cari au încrederea noastră a tuturora. Şi numai când îi va fi convins pe aceştia despre bunele d-sale intenţii, poate aştepta de la noi să-l credem şi să-l sprijinim. Până atunci însă toate declaraţiile d-sale, despre o pretinsă pace cu naţionalităţile, ne par fraze goale. Un deputat ungur proclamă pe prinţul Heinrich de Prusia rege al Ungariei. Un ziar din Budapesta anunţă, că în timpul petrecerei prinţului Heinrich de Prusia în Budapesta, un deputat ungur, kossuthist la aclamat: »Trăiască viitorul rege al Ungariei«. Prinţul imperial s’a făcut că n’aude, atunci deputatul kossuthist l-a aclamat din nou. Scena aceasta a făcut o impresie penibilă.* Procesul antimilitariştilor cehi. Astă iarnă autorităţile austriace au pornit o goană sistematică împotriva unei pretinse mişcări antimilitariste în Boemia. S-a făcut un mare număr de perchiziţii şi arestări între membrii partidului naţional-socialist al cărui şef e deputatul Klofac. Scopul goanei e de a dovedi că pe timpul conflictului austro sârbesc, cehii au căutat să paralizeze puterea militară a Austriei printr-o propagandă antimilitaristă spre a ajuta Serbia. Procesul făgăduieşte multe senzaţii. El se va desbate în 30 iunie şi în zilele următoare.* Francisc Ferdinand în România. M. Sa regele Carol a stabilit definitiv de acord cu primul-ministru, programul şederei la Sinaia a archiducelui moştenitor Francisc Ferdinand. Archiducele va sta, trei zile la Sinaia şi va locui în apartamentul ocupat acum câţiva ani, la castelul Peleş, de către marele duce Vladimir. Apartamentul acesta este mobilat şi decorat din nou. Serbările ce se vor da în onoarea înaltului oaspe, vor avea un caracter intim, aşa că se vor da numai la castelul Peleş. In rodii sticleau rubinele din trenele păunilor adormiţi. Naiadele se uitau în fântână cum le curgea apă din ţiţe. Un faun sglobiu culcase o nimfă pe o pajişte de romaniţe şi doi satiri priveau râzând dintr’un lăstar cu cuiburi. Pe poteci nimeni, nici o umbră, nici o boare... Două lebede numai sfăşiau cu pieptul mătasa apei dintr’un bazin şi ţapul lui Aulus rodea viţa arcadelor de pe terase. Ce turburătoare sunt nopţile de Mai, când florile se scutură pe poteci, când razele se împletesc în crengi, când curge lumină pe ape, când fluerul cântă şi tu eşti singur! In vinele tale curge atunci sângele faunilor senzuali, cari omoară nimfele de iubire. Tot ce te atinge, te turbură: o creangă stropul de apă al fântânei, cântecul priveghitoarei, freamătul aripelor, braţul scânteietor al Venerei de piatră, un fluier, o umbră, lumina... întinzi braţele, strângi o statuiă la piept, îmbrăţişezi copacii, îţi smulgi cununa de pe frunte, sfăşii purpura ce te acoperă, sdrobeşti lira de pietre, plângi, nimic nu te stăpâneşte... eşti nebun. Iubire! Cât eşti de puternică! Tu înfrângi şi geniul! Dacă inima ta n’ar arde, universul s’ar stinge. Numai cultul tău e adevărat. Fără tine, toate sunt păreri şi mintea ta e năstângă. Cu braţul peste marmura rece a băncei, frumos ca un zeu al singurătăţii, Virgil căta din grădina Cesarului peste Roma superbă. I se păru că vede sclipind coiful lui Marte pe fruntea templului său. Pe Aventin văzu în vis cohorta virginelor secerătoare, împletind cununi de spic Cererei cu părul de aur. Văzu dormind grădinile Pallantiane, somnoroase ca bătrânii senatori ai Romei și visul centuriilor adormite în Castra Pretoria i se zugrăvi asupra taberei într’o slavă de foc. Luminile din »Forum« ardeau ca un soare şi de flacăra lor pâlpâia Capitoliul şi coloanele palatine. Din Pincio venia un freamăt de sărutări, de versuri, de cutere obosite — cuibul de dragoste al Romei. Femeile şi fecioarele au făcut acolo pe poeţi, Horaţiu a cântat în grădinele Luculiane. Plini de flacăra inspiraţiei, ochii zeului se odihniră peste seninele culmi ale muntelui, în care visau grădinile lui Salustiu şi Pompei. Pe Ianicul într’un rodiu de foc, privighetoarea îşi sfăşia pieptul de cântece, măiastră ca un Horaţiu, îndrăgostită ca o nimfă. Un trandafir se scutură pe fruntea bardului latin şi pete de sânge licăriră pe togă şi pe marmura de subt picioare. Noaptea asta turburase toate. Şi cum cânta privighetoarea în rodiu şi ţapul lui Aulus rodea un lăstar de viţă la picoarele lui Virgil, bardul inspirat scria în minte o bucolică clasică. Departe, într’un boschet galant, Aulus îi cânta din fluier, versurile ce scria«. »TRIBUN A. Sifstafia politică. Sfârşitul coaliţiei. După o lungă şi dureroasă agonie, coaliţia a decedat întru Domnul. Au fost zadarnice toate silinţele, toate leacurile şi hapurile de întărire ale unor babe ca d. Wekerle, tote intrigile dlui Andrássy. Coaliţia s’a stins de inaniţie. A trăit destul, a trăit prea mult o alcătuire atât de pestriţă, atât de pocită şi hibridă, plină de contradicţii inadiecte, o monstruozitate care pretindea a uni elementele cele mai eterogene, ca focul şi apa. Dar oare acuma când coaliţia desparte elementele ei constitutive putea-vor să se desfacă şi să se reconstituie în curăţenia lor de mai înainte? Zadarnic încearcă dd. Justh, Holló şi Batthyány să redea partidului kossuthist toată puterea curată a idealurilor kossuthiste, tot prestigiul de luptătoare pentru libertatea şi neatârnarea Ungariei. Credinţa asta a pierit până şi în gândul celui mai naiv ţăran ungur de pe pusta Alföld. Dar nici ei singuri do. Kossuth şi soţii nu mai luptă pentru ea. Toată campania lor pentru bancă constituie în fond o părăsire a punctului de căpetenie al kossuthismului: armata naţională ungurească. Nici dd. Justh şi soţii nu pretind deci să redea partidului lor vechea strălucire de partid care întrupează idealul naţional unguresc în întregimea lui şi toată acţiunea lor cuprinde în fond o nemărturisită tradare a acestui ideal. Dar coaliţia moare fără a-şi fi făcut nici măcar datoria ei cea mai elementară. Venind la putere, şefii coaliţiei au primit angajamentul cel mai formal în formă de acord secret cu coroana, de a introduce votul universal adevărat în Ungaria. Oameni ca Wekerle, Andrássy, Apponyi, Kossuth au iscălit un pact în acest sens, pact ale cărui stipulaţii au fost date în vileag de însuşi unul din membrii guvernului de atunci, fostul ministru Polónyi. Coaliţia nu a împlinit angajamentul acesta şi azi ea se distrama spre a scăpa de această neplăcută îndatorire. In faţa coroanei, în faţa ţării şi a’popoarelor înşelate, în faţa lumii întregi rămâne stabilit deci că coaliţia şi şefii ei s’au făcut vinovaţi de cel mai flagrant sperjur, de călcarea cinică şi premeditată a unei datorii de onoare. Istoria va judeca şi osândi definitiv această cea mai mare şi mai obraznică pungăşie politică din câte s’au văzut vreodată. Demisiunea definitivă a guvernului. Ieri d. Wekerle a fost primit în audienţă la M. Sa împăratul. Oficioasele guvernului a anunţat că primul-ministru a prezintat M. Sale un raport, declarând că este dispus a primi cârma guvernului şi a legiui reforma electorală dacă i se vor acorda în schimb concesii militare. M. Sa nu a primit propunerile dlui Wekerle. In consecinţă d-sa a prezintat din nou demisiunea guvernului întreg, rugând pe M. Sa să-l desărcineze cât mai grabnic. M. Sa a amânat cu câteva zile hotărârea sa. Probabil noul guvern va fi numit în 3—4 zile. Ce fel de guvern se va numi acuma ? Nu se știe. In 3—4 zile însă deriziunea împăratului va pune un capăt acestei stări de nesiguranță şi în timp de câteva zile criza se va hotărî fie în dreapta fie în stânga, fie în senzul unui cabinet Kristóffy-Fehérváry, fie în senzul unui cabinet Justh-Lukács-Kossuth. Toată sbuciumarea crizei se va condensa deci pe tărîmul acestor 3—4 zile. Amănunte asupra demisiunii. In audienţa pe care a avut-o d. Wekerle a declarat M. Sale că după convingerea sa, criza nu se poate rezolvi fără concesiuni naţionale ungureşti. A mai adaugat că orice amânare nu poate rezulta decât o scumpire a preţului păcii. D. Wekerle crede că timpul unui partid kossuthist nu a sosit încă şi o încercare în baza acţiunii dlui Lukács nu poate să aducă decât noi încurcături. Se spune însă că d. Kossuth a rugat pe d. Wekerle să propuie M. Sale numirea unui guvern provizoriu care să aducă noua lege electorală, pe a cărei bază să se aleagă o nouă cameră. Ea va hotărî pe urmă şi asupra chestiilor naţionale ungureşti. D. Wekerle ar fi prezentat propunerea asta şi M. Sa o studiază. 24 Iunie a 1909