Tribuna, septembrie 1909 (Anul 13, nr. 188-211)
1909-09-01 / nr. 188
Pag. 2 veni în fire şi s’ar reîntoarce iarăşi la realitate. Ţara întreagă s’ar renaşte şi ar lua un drum nou de prosperare. Provisoriile şi soluţiile de jumătate, încurajează şovinismul, îl determină să pândească noui ocasiuni pentru a stoarce noui concesiuni, şi nici Ungaria, ni monarchia n'au să fie cruţate de sguduituri. Prin urmare n’am avea să fim feriţi de aceste în nici un caz. Dar poporul maghiar, trezit prin o atitudine hotărîtă a Regelui şi prin o înlăturare definitivă a conflictelor, s’ar mai răsgândi, aşa credem, când ar fi vorba să urmeze pe aceia din conducătorii lui, cari l’ar duce acum pe căi şi mai primejdioase decât erau acele pe care a fost condus până aci. Atitudinea poporului maghiar în timpul când colonelul Fabricius a spart parlamentul, este o dovadă cât de cuminte ştie el să fie când situaţiunea devine serioasă. Lin *a ferată Berlin Salonic. »Tribuna* a fost primul ziar în Europa care a adus din Viena ştirea că înte d. Ionel Brătianu pe de o parte şi d-nii Aehrenthal şi Btthmann-Holeweg pe de alta, s’a discutat chestia înfiinţărei unei linii ferate care să lege Europa centrală de Salonic, prin România şi Bulgaria. Am dat şi toate explicaţiile necesare arătând importanţa acestei linii din toate punctele de vedere. Ştirea aceasta este astăzi confirmată şi de marele ziar berlinez »Vossische Zeitung«, care află tot de la corespondentul său din Viena, despre acest plan şi spune că el are de scop să elimine Serbia din calea europeană ce duce spre Orient. Se pare însă că guvernului austriac nu-i convine să se creadă că dela dânsul a pornit ştirea, căci »Vossische Zeitung« anunţă astăzi că n’are această informaţie dela ministerul nostru de externe, ci dela o persoană politică a unui stat riveran al Dunărei. In ce ne priveşte pe noi, putem de-asemenea declar că corespondentul nostru din Viena n’a avut informaţia din cercuri autentice. * O schimbare. Ziarul »II Resto del Carlino« continuă să se ocupe de chestia noastră. De astă dată a luat cuvântul corespondentul său din Viena, d. Franco Caburi. Domnul acesta însă s’a crezut dator să ia apărarea maghiarilor. Modul cum o face e destul de naiv. D sa este contra noastră, pentrucă am linde spre Austria, — n’ar avea nimic de zis dacă la noi ar exista un iredentism român. Prin urmare, pentru faptul că nu suntem încă mai radicali, ci se aprobă în linii generale politica ungurească. E cel puţin curios, cu atât mai mult că mai înainte, fie când d. Caburi era corespondentul „Universului“, a avut însuşi de saferit pe urma intoleranţei ungureşti. Pe atunci , sa atacă pe toate drumurilej pe unguri. Tempora mutantur! * Chestia secularizării. Acum cîteva luni o hotărîre a comitatului Hajdú a stîrnit multe discuţii. Municipiul acestui comitat curat unguresc hotărîse să adreseze guvernului şi camerii o petiţiune, cerînd secularizarea averilor bisericeşti. Comitatul Hajdú, cu capitala Dobriţinul, e centrul protestantismului unguresc şi cunoscătorii chestiunii ştiu că hotărîrea fusese o lovitură a protestantismului împotriva bogatei biserici catolice. Ca principiu, secularizarea marilor averi religionare, adecă trecerea lor în mîna statului, este just şi legitim. In Romînia ea s’a săvîrşit încă sub domnia lui Cuza-Vodă şi constituie una din gloriile acestui înţelept principe. La noi chestiunea are însă şi o altă faţă. Secularizarea averilor religionare catolice ar implica probabil secularizarea averilor bisericeşti unite. Pe cînd arhidieceza şi cele două dieceze de Gherla şi Bănat sunt lipsite de averi mai considerabile, dieceza prăzii-mari ar pierde prin secularizare averile sale întinse din Bihor şi soarta economică, nu prea strălucită, a multor sate romîneşti din Bihor, ar trece din mîni romîneşti supt înrîurirea guvernului, care nu ar lipsi să-şi întrebuinţeze puterea şi în sens politic. întinsele moşii nu s’ar parcela, cum ar fi drept, printre locuitorii romîni, ci probabil vor servi scopurile guvernului de asuprire politică a romînilor şi poate de colonizare a ungurilor în acest cel mai curat ţinut romînesc. Mii de ţărani romîni ar ajunge la amanul guvernului şi nu ar putea vota niciodată în comună, la comitat şi pentru cameră aşa cum convingerea le-ar dicta. De altă parte vedem că agitaţia pentru secularizare e susţinută nu de protestanţi, ci şi mai ales de evrei, vrăşmaşii neadormiţi ai religiei creştine, cari profită de orice prilej spre a săpa temeliile ei supt frumoasele pretexte ale anticlericalismului şi liberalismului. Presa ungurească, stăpînită de ei, agită necontenit chestia. In consiliul comunal al capitalei partidul »democraţilor« cari în realitate sunt identici cu evreii conduşi de cunoscutul deputat evreu Văzsonyi, e hotărit să puie chestia în discuţie. O ciocnire violentă între catolici și evrei va fi inevitabilă și se va învedera că în acest caz chestia e un nou prilej de afirmare a evreimii. In astfel de împrejurări secularizarea nu ne poate fi simpatică, așa că, în ziua aceia, nu au ajuns decât la o adâncime totală de un metru și un sfert. — In chpul acesta, n’o să mai ajungem niciodată — observă Giotto. — Las că o să săpăm mai mult mâine, — răspunse Pulcetto, și întorcându-se la Pallino, zise: Tu uită te de vezi nu ne spionează nimeni. Pallino se urcă în plop, ajutându-se de cocoașa lui Pulcetto, dete o ochiadă la dreapta alta la stânga, și zise: — Nimeni, Pallino, era singurul dintre cei trei, care vorbea mai puţin, din pricină că bâlbâia. — Pe mâine! — ziseră toţi, despărţindu-se; dar a doua zi a plouat aşa de rău, că n’a fost chip să se ducă la lucru. In vremea aceea nu ierau nici umbrele, nici impermeabile, iar stradele, după ploaie se făceau de neumblat, aşa că fiecare statură în casă, ascultând la poveştile bunicului. * — Ciotto, dacă-mi spui ce faci cu cocoşatul şi cu chiorul, îţi dau o vrabie, un arc şi o săgeată, cu care să dai în broaşte şi în lilieci. Darul era prea măgulitor, ispita prea mare, astfel că Ciotto, profitând de lipsa lui Pallino, și după ce l-a pus să jure că n’o să spuie nimărui, spuse secretul lor lui Ciuccio, un băiat care avea niște urechi mari cât o scoică de Fusaro. — După 12999 de zile, noi o să ieșim in America! — zise el mândru. In vremea aceea nu se știa că pământul era rotund şi Cristofor Columb nu se născuse încă, dar nu face nimic. Uneori şi proştii spun lucruri adevărate. Lucrul i se păru atât de minunat, încât Ciuccio ceru cu insistenţă să-l primească şi pe el la lucru şi Ciotto, după ce a avut vrabia, arcul şi săgeata, îi făgădui că o să vorbească cu ceilalţi; deocamdată însă, nu zise nimic. In ziua a patra, au avut o surpriză urâtă: ploaia a târât pământul şi groapa se umpluse de noroi. Cei trei băieţi se sfătuiră, şi atunci Ciotto, profită de ocazie ca să propue să se asocieze cu un al patrulea tovarăş, astfel ca să poată câştiga timpul pierdut. Şi îşi susţinu propunerea cu aceste argumente: — Dacă în trei, fără să se întâmple înimic, o să isprăvim săpătura în 13000 de zile, în patru negreşit că o să isprăvim mult mai repede. — Vedeţi, zise Pulcetto, noi ne gândeam la foc şi uite că am dat de noroi. Din partea mea, eu primesc pe al patrulea. Pallino da din cap, dar Ciotto îl învinse cu o vorbă genială: — Și cei trei mușchetari, au fost patru, zise dânsul. Nici Alexandru Dumas nu se născuse pe vremea aceea, dar ce are a face? Geniile sunt cari ghicesc lucrurile. Ciuccio a fost primit, în unanimitate, cum se zice astăzi, şi lucrul fu împărţit astfel: Ciotto şi Pulcetto la săpătură, Pallino la umplutul coşului, iar Ciuccio la căratul pământului. Pulcetto puse iar un călcâi în pământ, se învârti şi cu celalalt trase un alt cerc; noroiul începu să fie cărat, iar Ciuccio năduși din greu, astfel că la urmi protestă zicând că trebuie să facă pe rând. Propunerea lui Ciuccio li se păru dreaptă și se schimbară rând pe rând la muncă. * — Prieteni, zise Giotto a cincisprezecea zi, observând că târnăcopul său da de piatră; se îngroașe gluma. Ne temeam de foc și am dat de noroi; azi dăm de ceva și mai tare. Ce ie de făcut? Cum o să mergem înainte? — Dacă nu se merge înainte, se rămâne îndărăt, zise Pallino care câteodată era și filosof. Ciuccio se scărpina după urechi și se uita la Pulcetto, care gânditor își băgase degetul în nas. In încurcătură mare, aceasta era mijlocul cu care Pulcetto îşi chemă ideile, şi ideia îi veni. — Să spargem stânca cu o mină, zise el. Dar în vremea aceia, Berthold Schwartz nu inventase încă praful de puşcă, şi ceilalţi ziseră cu drept cuvânt, că fără praf de puşcă nu se pot face mine. 14 Septemvre k. »T R i SUN A* Forța alcganului. ...Și iată că, mai curând fdecât am fi crezut, avem iarăşi prilejul să stăm de vorbă cu d. Koloman Müller, profesorul de medicină de la Budapesta, detaşat nu de mult pe lângă presa vieneză ca apărător al politicei de opresiune a maghiarilor. Kolomanul în chestiune, care oricât ar fi de Koloman e totuşi Malier, s’a crezut chemat — deşi în realitate pare a fi fost trimis — să declare în faţa Europei uimite că în Ungaria nu se pomeneşte de vre-o persecuţie şi că deci toate acele naţionalităţi cari protestează şi luptă, precum şi naţionalităţile surori cari se solidarizează cu ele, ar fi lovite de nebunie. Aceasta în ajunsul congresului, pentru ca opinia publică europeană să fie indusă în eroare şi să puie la dosar memoriul medicilor români. Planul era minunat. Noroc că tocmai la acel congres, cercetându-se situaţia Ungariei din punctul de vedere al boalelor mintale s’a găsit că nu românii şi nici celelalte naţionalităţi protestate dau contingentul cel mai mare de nebuni, ci... cu totul altfel. Dacă însă atunci am luat în ris pe d. Müller, şi am afirmat că încercarea d-sale nu e serioasă, azi trebuie să cerem scuze şi, recunoscând că greşala a fost a noastră, să-l felicităm de toată inima, pentru că succesul d-sale e desăvârşit. In acest scop şi scriem rândurile de faţă. * Cetitorii îşi amintesc că în articolul său dia »Neue Freie Presse«, relevat de noi la timp, d. profesor Koloman Müller îşi exprima speranţa că medicii din toată lumea, veniţi la congres, vor putea vedea cu ochii lor proprii cum stau lucrurile cu şovinismul maghiar. Noi am socotit că această părere a dlui profesor e o manifestare de cinism, căci, ne întrebam noi, ce vor putea vedea medicii străini, când ungurii îşi rezervă dreptul de a le arăta numai ce vor crede ei de cuviinţă ? Şi în această credinţă a noastră am fost întăriţi şi mai mult, când am văzut lucrul acela nemaipomenit, că guvernul a cumpărat nu ştiu câte mii de sticle de Toksy spre a le împărţi congresiştilor. Este sistemul borfaşilor de rând, când au norocul ca vr’un biet om cum se cade să le fpice pleaşcă în spelunca lor, după ce se silesc să-i îmbete de-a binelea, cu alcool, pentru ca să-i poată jefui în bună voie. Şi de astădată era vorba de un jaf din cele mai cumplite, căci nu există lucru mai tragic decât să răpeşti omului de ştiinţă cunoaşterea adevărului. De aceea am protestat noi. Dar întâmplarea cu interviewul lui Apponyi de dar Ciotto nu a putut să care, pentru că fiind şchiop, risipea tot pământul pe drum. După zece zile, groapa se făcuse destul de adâncă, de trebui o funie ca să se lase în ea şi trebui să proptească pereţii, cari ameninţau să se dărâme. Tâiară câteva ramuri din plopii dimprejur şi făcură susţinători, ca nişte ghizduri, iar Pulcetto, cocoşatul, a făcut minuni de talent, studiind legile resistenţei pe el însuşi. Astfel, el observase că corpul său sta drept dacă se sprijinea cu vârful cocoaşei de perete, lucru ce i-a folosit mai bine decât orice tratat de geometrie, de legi fizice sau de statică, împreună cu toate ştiinţele din ziua de azi, care se întrebuinţează la clădirea caselor cari se dărâmă la cea dintâi bătaie de vânt, sau a podurilor cari se rup la cea mai mică inundaţie, sau la ridicarea de oraşe, cari dispar la cel dintâi tremur al pământului.