Tribuna, ianuarie 1910 (Anul 14, nr. 1-23)
1910-01-01 / nr. 1
Anul XIV. Arad, Vineri, 1114 Ianuarie 1910 Nr. ABONAMENTUL Pe un an . 24 Cor. Pe un jUih. . 12 « Pe o lună . 2 « Nrul de Duminecă Pe un an . 4 Cor. Pentru România şi America . . 10 Cor. Nrul de zi pentru România şi străinătate pe an 40 franci. REfiScTl^i, şi ADMINISTRAŢIA Deák Fergisezulcza 20 INSERŢPUNILE se primesc la administraţie. Mulţumite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu se înapoiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Anul XIV. NUMĂR UAL Nr. 1 Din pragul noului an. Anul 1909 ne-a sosit pe când impresia dureroasă a catastrofei de la Messina şi Regio di Calabria nu se risipise încă din inimi — şi cine putea să ştie că el ne ve- j nea mai împovărat de evenimente, şi se- j nine şi întunecate, decât anul a cărui pro- hodire se făcea la zvonul războinic al conflictului austro-sârb. De mult, bătrânul stăpân al vremilor, Kronos, n’a trimis un sol mai ciudat planetei noastre de cum a fost anul 1909. El a adus omenirei evenimente epocale în toate ramurile străduinţelor omeneşti şi ne-a adus şi nouă românilor zile de lupte grele, încercări dureroase, mai multe chiar decât zile de înseninare în drumul nostru spre desrobirea politică şi culturală a românilor din împărăţia Habsburgilor. Ura scăpătată a duşmanilor fiinţei noastre naţionale, poate niciodată nu s’a răzbunat mai cu sete împotriva aşezămintelor noastre ca în anul de neagră pomenire ce ne părăseşte acuma. Guvernul unguresc s’a dovedit de o invenţiositate inchizitorică în aplicarea a fel de fel de lovituri, care de care mai mârşavă, instituţiilor noastre bisericeşti şi culturale, precum şi fragilelor noastre începuturi de organizaţie politică. In acelaş timp, răvnind mărirea apusă a lui Torquemada, sistemizează printre noi o acţiune de spionaj şi demoralizare, năimind în acest scop tot ce din lipsa unei organizaţii serioase a taberei noastre, s’a găsit printre noi de speţa parasitară a trădătorilor. Dar silinţele acestea sperjure ale guvernului nu izbutesc decât la alegerea dela Oraviţa, căci la Caransebeş, cu toată de- j strămarea conştiinţelor din acel ţinut, s’a găsit destulă vrednicie românească care să înfrunte meschinăriile mercenarily. Cu o îndârjire crescândă să rosteşte acum guvernul asupra şcoalelor şi bisericilor noastre. Legea congruei, ordonanţa de catechizare, ucazurile contra studiifimii cu prilejul deschiderii cursurilor ca Văleni şi al congresului studenţesc, nesfârşitele procese agitatorice, osândele ce sporesc ca un procent extraordinar peste cifrele statistice cari uimiseră întreaga Europă cultă — încheagă tot mai mult rîndurile noastre de luptă şi poate de mult conştiinţa unităţii noastre n’a dat dovezi mai înălţătoare, de energie şi trezvie întru apărarea avutului neamului ca în anul trecut. In ciuda intemperiilor multe, neamul nostru a făcut în anul trecut frumoase progrese culturale şi economice, iar prestigistru naţional a câştigat în strălucire mai mult poate ca ori şi când. Memoriul medicilor din România, care a provocat o manifestaţie aproape a întregei Europe contra ungurilor, manifestul presei noastre cătră presa franceză, cuvântările deputaţilor noştri în cameră, precum şi ecoul atentatelor ce s’au săvârşit împotriva drepturilor noastre naţionale, au deşteptat treptat o simpatie generală în lumea din Apus pentru luptele noastre. Dacă mai amintim progresele realizate de fraţii noştri ocrotiţi de alte hotare, şi în special succesele politicei interne şi externe a României, — precum şi avântul ce-au luat, în toate ţările locuite de români, năzuinţele pentru unitatea noastră culturală, — am desemnat în linii mari tabloul vieţii noastre din anul trecut şi pline de nădejde ne putem aţinti privirile asupra viitorului ce ni se deschide din pragul noului an. Iar acum lăsăm să urmeze o schiţă cronologică a evenimentelor, stăruind în deosebi asupra celor ce au înrâurit mai mult vieaţa noastră publică. Evenimentele politice româneşti. Zilele prime ale anului trecut găsesc pe capii bisericei române unite adunaţi la Blaj. Ei hotăresc să protesteze într’o adresă-memoriu împotriva disposiţiilor jignitoare din proiectul de congruă. Tot pe-atunci românii din Blaj iau o hotărîre, — fără precedent în vieaţa noastră, — de a boicota pa comercianţii streini şi duşmani nouă. Boicotul însă nu e respectat. In Bucovina, studenţii români de la universitatea din Cernăuţi fac o mare demonstraţie pentru înfiinţarea unei catedre de istorie româneasca la universitate. La 23 Ianuar dublu român din Reichsrath hotăreşte să colaboreze cu partidul creştin-social. In aceiaş lună vine vestea că în camera turcă a răsunat întâia oară cuvântarea unui deputat român, cuvântarea deputatului aromân Mişa. Ea 4 Februar deputatul Mania îşi rosteşte în camera ungară celebrul discurs asupra contigentului de recruţi şi veştejeşte tendinţele ungurilor de a maghiariza armata imperială. Discursul a trezit un ecou european şi a îndârjit mult pe unguri. Tot în Februar au loc două evenimente însemnate, cari se resimt multă vreme în ţară. Soţia deputatului Aurel Vlad e osândită şi de Curtea de casaţie din Budapesta,d o volnicie care a provocat mai târziu înălţătoarea manifestaţie a mea An nou. Doar un mănunchi de clipe ’ntârziate Ne mai desparte pragul întâlnirii Şi vei sosi, ta mnire plin de daruri Să ne 'nfiori lăcaşurile firii. Cu inimi biruite de ’mpăcare Stăm pradă frământărilor păgâne, Căci nu ştim vremea plină de misteruri, Ce ne-o aduce ziua cea de mâne. Tu vii pe roibu-ţi alb de spume 'n goană, Să pui picioru 'n mândrele-ţi palate Şi de pe tronul tău de pietrii scumpe Să cârmuieşti puternica-ţi cetate. O, vino, vino, crai măreţ, în care Vai! câte inimi leacul şi-l aşteaptă Şi câte neamuri ţin nădejdea mare Să ai tu măcar cumpăna mai dreaptă. Tu vii mereu... iar inima-mi, bolnavă Se luptă n toiul flăcării păgâne. Vai, cine ştie vremea tăinuită Ce ne-o aduce ziua cea de mâne! T. Murăşan. Biblioteca Mdem ASTRA *P24943* O nuvelă postumă a lui I. Russu-Şirianu. ) Tulîa. .. Cum s'a făcut, că tocmai în ziua de anul nou Tulîa să spargă ghiveciul cu garoafa cea albă?!... Superstiţioasă nu era, dar totuşi se făcuse palidă ca ceara şi tremurând adună cioburile ghiveciului.. De garoafa aceasta se leagă cea mai dulce amintire a vieţii mele şi singurul ei vis. N’ainte cu un an, inginerul Stâncă venise s'o felicite de anul nou. Intr’o cutie îi aduse trei garoafe albe de Italia. Le-a purtat două zile la sân, iar după aceea le a sădit în ghiveciu... Dacă mă iubeşte, şi-a zis Tulia, din trei cel puţin un fir are să prindă rădăcină!... A şi prins, unul. Şi cum l-a îngrijit. Acum era plin de boboci. Numai Stâncă nu e ca mai 'nainte. De vre-o patru luni n’a mai dat prin Poiana, s’o vadă. Adevărat, că şi e vreme vrăşmaşă. In toamnă ploile au stricat drumurile, iar de sărbători se făcu un ger cumplit. Să vii, şapte ore de la Sibiiu pe asemenea vreme e poate prea riscat.. Dar cum venise anul trecut? Nici atunci nu fusese vreme mai priincioasă şi totuşi nu treceau două luni. D-na Lucreţia Russu-Şirianu a avut bunăvoinţa să ne trimită spre publicare această nuvelă găsită în manuscrisele regretatului nostru coleg. Autorul îşi proiectase de mult să publice un nou volum de nuvele din care avea să facă parte şi cel de faţă. Politica şi gazetăria l-a împiedecat însă să-şi îndeplinească gîndul iar moartea i-a încremenit condeiul prea devreme, fără ca el să nu vina.. Ce seri plăcute! Nu le va uita niciodată. El îi vorbea ori îi cetea ceva, bătrâna ei mamă îi privea cu o fericire, ce nu se poate ceti decât în ochii mamelor, totodată venea cu el și doctorul la care sta în gazdă. De iubirea lui e sigură şi acum. li scrie epistole de o nespusă gingăşie. In deosebi nu uită să-i amintească de grija mare ce trebuie să aibă pentru sănătate. Să nu stea prea mult în şcoală, să mai lase copii la joc, cu un cuvânt să urmeze sfaturile doctorului. Tulia era adică învăţătoare în Poiana. Inginerul Stâncă acolo a şi cunoscut-o, cu prilejul măsurării pădurii din jurul satului. Tulia, cu şcoala întreagă, ieşise la aer.. Când a zărit-o a început să-i bată inima ca unui copil care vede un pom de Crăciun. In mijlocul unei livezi pline cu flori, supt un cer de Mai, înconjurată de copii, băieţi neastâmpăraţi şi fetiţe drăguţe, Tulia îi se păruse inginerului, ca o arătare din poveşti.. Nu vorbise cu domnişoare nu mai ştie de când, de la examenul de commasare încoaci, tot prin câmp şi printre munţi este. Iar cât a stat la şcoală, apăsatu-l a şi mizeria, aşa că nici prilej, nici poftă n’a avut pentru a se ocupa şi cu de ale inimei. Tulia era înaltă, subţire peste mijloc... Faţa ei.... dar ce să-i mai vadă Stâncă faţa ?! Pe ei îl robise ochii ei de cicoare şi glasul dulce şi firea ei atât de comunicativă... Abia-şi spuseseră numele şi părcă se cunosc cine ştie de când. El îi povesti că şade aci, la marginea satului, să fie mai aproape dimineaţa, când iese la măsurare. De mâncare îi găteşte băiatul ăla, care poartă colo-n depărtare, steagul.. Vai şi amar, dar ce să facă. După muncă grea însă, omul