Tribuna, ianuarie 1910 (Anul 14, nr. 1-23)

1910-01-01 / nr. 1

Anul XIV. Arad, Vineri, 1114 Ianuarie 1910 Nr. ABONAMENTUL Pe un an . 24 Cor. Pe un jUih. . 12 « Pe o lună . 2 « Nrul de Duminecă Pe un an . 4 Cor. Pentru România şi America . . 10 Cor. Nrul de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. REfiScTl^i, şi ADMINISTRAŢIA Deák Fergisez­ulcza 20 INSERŢPUNILE se primesc la adminis­traţie. Mulţumite publice şi Loc de­schis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Anul XIV. NUMĂR UAL Nr. 1 Din pragul noului an.­­ Anul 1909 ne-a sosit pe când impresia­­ dureroasă a catastrofei de la Messina şi­­ Regio di Calabria nu se risipise încă din­­ inimi — şi cine putea să ştie că el ne ve- j nea mai împovărat de evenimente, şi se- j nine şi întunecate, decât anul a cărui pro-­­ hodire se făcea la zvonul războinic al con­flictului austro-sârb. De mult, bătrânul stăpân al vremilor, Kronos, n’a trimis un sol mai ciudat planetei noastre de cum a fost anul 1909. El a adus omenirei evenimente epocale în toate ramurile străduinţelor omeneşti şi ne-a adus şi nouă românilor zile de lupte grele, încercări dureroase, mai multe chiar decât zile de înseninare în drumul nostru spre desrobirea politică şi culturală a ro­mânilor din împărăţia Habsburgilor. Ura scăpătată a duşmanilor fiinţei noa­stre naţionale, poate niciodată nu s’a răz­bunat mai cu sete împotriva aşezămintelor noastre ca în anul de neagră pomenire ce ne părăseşte acuma. Guvernul unguresc s’a dovedit d­e o in­­venţiositate inchizitorică în aplicarea a fel de fel de lovituri, care de care mai mâr­şavă, instituţiilor noastre bisericeşti şi cul­turale, precum şi fragilelor noastre înce­puturi de organizaţie politică. In acelaş timp, răvnind mărirea apusă a lui Torque­­mada, sistemizează printre noi o acţiune de spionaj şi demoralizare, năimind în acest scop tot ce din lipsa unei organizaţii se­rioase a taberei noastre, s’a găsit printre noi de speţa parasitară a trădătorilor. Dar silinţele acestea sperjure ale guver­nului nu izbutesc decât la alegerea dela­­ Oraviţa, căci la Caransebeş, cu toată de- j strămarea conştiinţelor din acel ţinut, s’a­­ găsit destulă vrednicie românească care să­­ înfrunte meschinăriile mercenarily. Cu o îndârjire crescândă să r­osteşte acum guvernul asupra şcoalelor şi biseri­cilor noastre. Legea congruei, ordonanţa de catechizare, ucazurile contra studiifimii cu prilejul deschiderii cursurilor c­a Vă­leni şi al congresului studenţesc, nesfârşi­tele procese agitatorice, osândele ce sporesc ca un procent extraordinar peste cifrele­­ statistice cari uimiseră întreaga Europă cultă — încheagă tot mai mult rîndurile noastre de luptă şi poate de mult con­ştiinţa unităţii noastre n’a dat dovezi mai înălţătoare, de energie şi trezvie întru apă­rarea avutului neamului ca în anul trecut. In ciuda intemperiilor multe, neamul nostru a făcut în anul trecut frumoase progrese cultu­rale şi economice, iar prestig­istru naţional a câştigat în strălucire mai mult poate ca ori şi când. Memoriul medicilor din România, care a provocat o manifestaţie aproape a întregei Eu­rope contra ungurilor, manifestul presei noastre cătră presa franceză, cuvântările deputaţilor noştri în cameră, precum şi ecoul atentatelor ce s’au săvârşit împotriva drepturilor noastre naţionale,­­ au deşteptat treptat o simpatie generală în lumea din Apus pentru luptele noastre. Dacă mai amintim progresele realizate de fraţii noştri ocrotiţi de alte hotare, şi în special suc­cesele politicei interne şi externe a României, — precum şi avântul ce-au luat, în toate ţările lo­cuite de români, năzuinţele pentru unitatea noas­tră culturală, — am desemnat în linii mari ta­bloul vieţii noastre din anul trecut şi pline de nădejde ne putem aţinti privirile asupra viitorului ce ni se deschide din pragul noului an. Iar acum lăsăm să urmeze o schiţă cronologică a eveni­mentelor, stăruind în deosebi asupra celor ce au înrâurit mai mult vieaţa noastră publică. Evenimentele politice româneşti. Zilele prime ale anului trecut găsesc pe capii bisericei române unite adunaţi la Blaj. Ei hotă­­resc să protesteze într’o adresă-memoriu îm­potriva disposiţiilor jignitoare din proiectul de congruă. Tot pe-atunci românii din Blaj iau o hotărîre, — fără precedent în vieaţa noastră, — de a boicota pa comercianţii streini şi duşmani nouă. Boicotul însă nu e respectat. In Bucovina, studenţii români de la universitatea din Cernăuţi fac o mare demonstraţie pentru în­fiinţarea unei catedre de istorie româneasca la universitate. La 23 Ianuar dublu­ român din Reichsrath hotăreşte să colaboreze cu partidul creştin-social. In aceiaş lună vine vestea că în camera turcă a răsunat întâia oară cuvântarea unui deputat român, cuvântarea deputatului aromân Mişa. Ea 4 Februar deputatul Mania îşi rosteşte în camera ungară celebrul discurs asupra conti­­gentului de recruţi şi veştejeşte tendinţele ungu­rilor de a maghiariza armata imperială. Discursul a trezit un ecou european şi a îndârjit mult pe unguri. Tot în Februar au loc două evenimente însem­nate, cari se resimt multă vreme în ţară. Soţia deputatului Aurel Vlad e osândită şi de Curtea de casaţie din Budapesta,d o volnicie care a pro­vocat mai târziu înălţătoarea manifestaţie a mea An nou. Doar un mănunchi de clipe ’ntârziate Ne mai desparte pragul întâlnirii Şi vei sosi, ta mnire plin de daruri Să ne 'nfiori lăcaşurile firii. Cu inimi biruite de ’mpăcare Stăm pradă frământărilor păgâne, Căci nu ştim vremea plină de misteruri, Ce ne-o aduce ziua cea de mâne. Tu vii pe roibu-ţi alb de spume 'n goană, Să pui picioru 'n m­ândrele-ţi palate Şi de pe tronul tău de pietrii scumpe Să cârmuieşti puternica-ţi cetate. O, vino, vino, crai măreţ, în care Vai! câte inimi leacul şi-l aşteaptă Şi câte neamuri ţin nădejdea mare Să ai tu măcar cumpăna mai dreaptă. Tu vii mereu... iar in­im­a-mi, bolnavă Se luptă n toiul flăcării păgâne. Vai, cine ştie vremea tăinuită Ce ne-o aduce ziua cea de mâne! T. Murăşan. Biblioteca Mdem ASTRA *P24943* O nuvelă postumă a lui I. Russu-Şirianu. ) Tulîa. .­­. Cum s'a făcut, că tocmai în ziua de anul nou Tulîa să spargă ghiveciul cu garoafa cea albă?!... Superstiţioasă nu era, dar totuşi se făcuse palidă ca ceara şi tremurând adună cioburile ghive­ciului.. De garoafa aceasta se leagă cea mai dulce amintire a vieţii mele şi singurul ei vis. N’ainte cu un an, inginerul Stâncă venise s'o felicite de anul nou. Intr’o cutie îi aduse trei ga­roafe albe de Italia. Le-a purtat două zile la sân, iar după aceea le a sădit în ghiveciu... Dacă mă iubeşte, şi-a zis Tulia, din trei cel puţin un fir are să prindă rădăcină!... A şi prins, unul. Şi cum l-a îngrijit. Acum era plin de boboci. Numai Stâncă nu e ca mai 'nainte. De vre-o patru luni n’a mai dat prin Poiana, s’o vadă. Adevărat, că şi e vreme vrăşmaşă. In toamnă ploile au stricat drumurile, iar de sărbători se făcu un ger cumplit. Să vii, şapte ore de la Sibiiu pe asemenea vreme e poate prea riscat.. Dar cum venise anul trecut? Nici atunci nu fusese vreme mai priincioasă şi totuşi nu treceau două luni. D-na Lucreţia Russu-Şirianu a avut bunăvoinţa să ne trimită spre publicare această nuvelă găsită în ma­nuscrisele regretatului nostru coleg. Autorul îşi pro­iectase de mult să publice un nou volum de nuvele din care avea să facă parte şi cel de faţă. Politica şi gazetăria l-a împiedecat însă să-şi îndeplinească gîndul iar moartea i-a încremenit condeiul prea de­vreme, fără ca el să nu vina.. Ce seri plăcute! Nu le va uita niciodată. El îi vorbea ori îi cetea ceva, bă­trâna ei mamă îi privea cu o fericire, ce nu se poate ceti decât în ochii mamelor, tot­odată venea cu el și doctorul la care sta în gazdă. De iubirea lui e sigură şi acum. li scrie epis­tole de o nespusă gingăşie. In deosebi nu uită să-i amintească de grija mare ce trebuie să aibă pentru sănătate. Să nu stea prea mult în şcoală, să mai lase copii la joc, cu un cuvânt să ur­meze sfaturile doctorului. Tulia era adică învăţătoare în Poiana. Inginerul Stâncă acolo a şi cunoscut-o, cu prilejul măsu­rării pădurii din­ jurul satului. Tulia, cu şcoala întreagă, ieşise la aer.. Când a zărit-o a început să-i bată inima ca unui copil care vede un pom de Crăciun. In mijlocul unei livezi pline cu flori, supt un cer de Mai, înconjurată de copii, băieţi neastâmpăraţi şi fetiţe drăguţe, Tulia îi se păruse inginerului, ca o arătare din poveşti.. Nu vorbise cu domnişoare nu mai ştie de când, de la exa­menul de commasare încoaci, tot prin câmp şi printre munţi este. Iar cât a stat la şcoală, apă­­satu-l­ a şi mizeria, aşa că nici prilej, nici poftă n’a avut pentru a se ocupa şi cu de ale inimei. Tulia era înaltă, subţire peste mijloc... Faţa ei.... dar ce să-i mai vadă Stâncă faţa ?! Pe ei îl ro­bise ochii ei de cicoare şi glasul dulce şi firea ei atât de comunicativă... Abia-şi spuseseră nu­mele şi părcă se cunosc cine ştie de când. El îi povesti că şade aci, la marginea satului, să fie mai aproape dimineaţa, când iese la măsu­rare. De mâncare îi găteşte băiatul ăla, care poartă colo-n depărtare, steagul.. Vai şi amar, dar ce să facă. După muncă grea însă, omul

Next