Tribuna, ianuarie 1911 (Anul 15, nr. 1-24)

1911-01-01 / nr. 1

­nu­l XV. Arad, Sâmbătă 114 Ianuarie 1911. Nr. 1 ABONAMENTUL Pe un an . 28 Cor. Pe kb­­ura.. 14 * Pe o lună . 2­40 * Viral de Duminecă. Pe un an . . 5 Cor. Pentru România şi America . . 10 Cor. Nrii­ de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA I Deák Ferencz­ utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­traţie. Mulţumite publie şi Loc de­schis costă fiecare şir 20 fii. Manuscripte nu să îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Din prag. Şi iată-ne în pragul unui an nou de trudă şi de frământări. In urma noa­stră ştim cu toţii ce rămâne. Energie cheltuită şi visuri risipite! înaintea nastră ştim cu toţii ce ne aşteaptă. Luptă fără popas! Intr’adevăr, urmând pilda obicinuită şi gândindu-ne la vremea ce trece şi la valurile ce ne-au purtat înainte, în­tâiul nostru gând se opreşte la o du­reroasă constatare. De ani de zile încoace poporul român din această ţară n’a făcut decât să aducă sacrificii pe altarul aspiraţiunilor sale. Silit a se menţine vecinie într’o stare de apărare, să-şi păzească limba, credinţa şi moravurile sale, acest popor tră­ieşte aşa zicând într’o stare armată, vecinie neliniştit şi vecinic ameninţat. Puterile lui toate se sleiesc în această atitudine defensivă şi cu cât vremea înaintează, cu atât greutăţile din care se înmulţesc mai înfiorătoare. Privim la soi-tea r '**­din Monarhia i -.s- i e şi de gelozie le ă in gospodăria 1 a cuvântului în t ă de cetăţeni ai i­­ o uităm. In rând e sărbătoare, bun­i­rate, din şcoal­ă ;e graiul şi în trau. .o în­tâmplă, ceea ce ar putea să-i umi­lească. Şi de ce această prerogativă? De ce această împărţire vitregă a cetăţenilor aceleiaş ţări în categorii preţuite şi altele dispreţuite? Nu îndeplinim şi noi aceleaşi îndatoriri cătră stat? Nu sânt Românii cei dintâi, cari îşi vând ceau­nul şi purcelul pentru dăjdiile fără sfârşit? Nu sântem deopotrivă în faţa sfinţeniei legilor? Nu aleargă soldatul român cel dintâi sub drapelul Împăra­tului să-şi verse sângele pentru tron şi ţară? Întrebări zadarnice, pe cari le repe­tăm zilnic, căci este o fatalitate, care noţiunile de bine şi dreptate le-a arun­cat claie-grămadă în această ţară. Pentru Românii de-aici ideile umani­tare, cari au triumfat încă pe la înce­putul veacului trecut şi ideile egalitare, cari până la un punct au fost inarti­culate în legile ţării, nu află aplicare. Luptele noastre cele mai bine con­duse, mişcările de popor şi puţinele glasuri din dietă, nu pot opri înainta­rea vrăjmaşului în cuprinsul nostru. Zăgazurile se sparg, puterea de rezi­stenţă se înmoaie vizibil pe toate la­turile şi cu putere elementară se nă­pustesc asupra noastră şuvoaiele celor hrăpăreţi. Şi sânt mulţi şi iscusiţi în arta năvălirei şi când nu reuşesc cu meşteşugul diplomaţiei, o iau pe calea brutalităţii. Aceasta este starea generală, în care ne aflăm acum, când facem iarăş re­vista unui nou an al vieţii noastre politice. Anul, care a trecut, a fost de­sigur o dare a noastră îndărăt pe toată linia. Motive de neorganizare şi lipsa de prevedere ne-a scos din par­lament forţele româneşti cele mai de seamă. Halul de slăbiciune internă ne-a dat tristul spectacol din jurul ziarului „Lupta“. Lăcomia şi ambiţiile ne-au creat un nou fenomen de transfugi năimiţi de guvern. Cursa împăcării în­tinsă de guvern s-a terminat cu umi­linţă pentru noi şi cu declaraţia cate­gorică a guvernului că pacea se dictează şi nu se tratează. Iar jos, în mulţimea românească, patul puştii jan­­darmereşti şi başi-bozuciile inspecto­rilor şcolari şi ale funcţionarilor admi­nistrativi îşi aplică regimul european! Sub asemenea auspicii ce ne ră­mâne de făcut? Neapărat, poetul are dreptate când zice că lucrul cel mai laş în lume este un popor tânguitor! Un popor, deprins cu lupta, ca Românii din această Mo­narhie, oricât de sentimental să fie evită jălania şi lasă pentru femei­e miadele. El nu va regreta nici­­ forţa cea multă ce-a pierdut ani de apărare de până căci jertfele aduse până are sângele care îngraşă pămâ- ^ antelor vii­toare. Durerile şi ele şi ajută la încorda^ „vperienţele servesc spre m­­orumurile se încurcă FOIŢA ZIARULUI »TRIBUNA«. DEL­A NOI. MITRUŢ JURATUL.­ ­ FRAGMENT. — De Octavian Goga. V Persoane: Traian Vălean, notar în comuna Lunca. leronim Blezu, funcţionar în ministerul din Pesta, candidat de deputat guvernamental. Mitruţ, juratul satului.­­Scena se petrece în casa notarului Traian Vălean, în ajunul alegerii de deputat. Notarul, un om de treizeci de ani, băiatul unui scriitor la comitat, crescut în umbra­­gentrulnor unguri la colegiul reformat din Aiud şi la cursul din Pesta. E ales în satul Lunca prin insistenţele celui mai bogat ţăran, cu a cărui fată s’a însurat. Blezu, un tip incolor din Sătmar, pripăşit în ministerul din Pesta. Un om grăsuliu de patruzeci şi cinci de ani, vorbeşte o românească pocită, unsuroasă. A venit pentru alegerea de mâne şi notarul îi face frumosul. Cercul e românesc, dar se aşteaptă o luptă grea cu candidatul naţionalist. In mo­mentul când începe povestea intră Mitruţ, juratul satului, să-şi spuie isprăvile. Mitruţ e tipul ţăranului şiret şi cu­minte, mititel şi uscăţiv, să fie cam de vre­o cincizeci de ani. Coboară amurgul). Mitruţ.­­Apare în uşe cu pălăria subsuoară şi cu toiagul de corn în mână. Îşi şterge frun­tea cu mâneca cămăşii. Din toată ţinuta i­ se vede că a cam gustat în atâtea umblete. Glasul e cam răguşit, dar se desface în vreme ce vorbeşte, un ton potolit şi respectuos.) Bursă sara, bună sara... Notarul. (întoarce capul nerăbdător.) [Ee ? Mitruţ. (Ridică din umeri)­Aşa — a'' Notarul. (Tot mai impacient.) p' Mitruţ. (Cicălitor.) Vor*- „a­prea, nici foarte-*'' _ldrja şi cârja io° .A­­v. vorba ăluia, vorba -i-di isprăvit? Ce zic oamenii? - vorba ăluia... (Exasperat.) Iştenem... Iştenem... Mitruţ. (Potolit.) Ce să zică, domnule? Ca prostii... Par’că s’au tresărit de tot... Zău așa! Mai demult tot mai putea omu’ să spuie două­­ vorbe la crîşma lui Zevedei... Acuma, pace­­ bună! Odată le sare ţandăra... Să-l vezi pe­­ Totoi din capul satului, domnule notar... Zic:­­ şi tu mă? Și tu cu frunză verde?... Ce să zic? ! Eu am dat roată în tot satul și astăzi, numa’n­­ Cărpeniș nu m’am du­s, gândesc, ce să mă­­ bag în raionu’ popii, în bârlogul ursului... ! (Prinde a rîde.) Hă... hă... — Ba nu zău?...­­ Notarul. (Sătul.) Bine... bine... Spune, să ne­­ tăcem socoteala... Nu vezi, mă, Magnificența sa aici ?... Eeli... teremtette... Ai vorbit cu Ho-­­ pârtean ? Mitruț. (Umilit.) Bună sara la măria sa... (Se reculege.) Am vorbit cu Hopârtean... Candidatul. (Ridică ochii din cartea, unde se făcea că ceteşte. Binevoitor.) Să trăieşti frat­e! Binye, binye... Spun­e cum mere... Mitruţ. (Blând.) Păcatele lor, măria ta.. (Cu­­ temei.) Am vorbit cu Hopârtean... Tocmai la cruce, la Şipotu Sasului, acolo l-am întâlnit. Să vedeţi, cum vine... Mă duceam aşa, fluie­­rînd printre dinţi, aşa de capul mieu... Colo .Eu Mărgineanului aleg vorbe arum­­­e departe, ca de adunare de oameni... o iau mai repede, să văz ce-i... că lărmălaie cum se cade... Strigau şi nu’şi dau rînd... M’apropiu... înţeleg tot mai bine... (Se încăl­zeşte în povestit şi ridică tonul.) — „Nu ne dăm cu ungurii... Nu ne dăm!... Ioniţă Flo­rian să trăiască!..? — Aşa răcneau şi dau chiote... Alţii cântau hora aia făcută de das­­călu’... Cum vine numa?... Aşa... (Jumătate cântând.)... „Ioniţă Florian... neam de viţă de roman?“ (Zăpăcit o clipă.) Nu-i vorbă,frumos cântec... (Notarul plescăie din buze enervat. Candidatul se uită într’o carte de pe masă. Mitruţ își trage seama.)... Şi tot mai tare se înfierbântau, măria ta... Eu,’ domnule notar, eu mă reped să văd ce-i?... (Notarul și candida­tul ascultă cu semne de impacienţă vădită.)... Adică, minunea dracului... Lui Hopârtean îi făcuse roată vre­ o doisprezece înşi... Ştefănuţă ăla a lui Potop şi ficiorul lui Oarţă, ăsta era mai vînzos... Toţi cu frunză verde în pălărie şi strigau cât îi lua gura şi-l muştruluiau: Du-te la honvezi straja meşter, la ciubăru’ var­­meghiei, şoacătâ!... El de colo, se făgăduia şi el... Era roşu şi cu pieptaru’ desfăcut... — Dau peste ei: Ce v’aţi smintit mă, oameni buni, mă, ce-i cu vavilonu ăsta?... Da ei mă văd, iaca căţelu pământului!... Ei hir-mîr, toţi pe mine... (Către notar.) Acuma, ce zici dumneata? Şi Toader Mînzatu, şi el cu că­ciula pe-o ureche: Du-te, mă Mitruţ, de-i spune notarăşului multă sănătate dela Oprea din Spini!... (Notarul se întunecă de-o amin­tire neplăcută.)... Şi m’au învârtit de vre-o , ai ! Biblioteca Metern ASTRA nr 1- 11111111111111 *24945P*

Next