Tribuna, mai 1911 (Anul 15, nr. 95-117)

1911-05-01 / nr. 95

Pag. 2 aceste comunicate în alt loc azi. N. Red.). Căci, după ce tendinţa guvernu­lui de-a zădărnici o alianţă a partidu­lui nostru cu justiştii e atât de fi­rească,­­ mai poate încăpea îndoială că condescendenţa ziarului „Românul“ pentru atitudinea manglistă a P. S. Sale să nu-şi aibă şi ea partea de merit în această inspiraţie a guvernu­lui? Guvernul actual a dat destule do­vezi că ştie să utilizeze mijloacele in­­trigei şi să exploateze toate disonan­ţele din sînul partidelor. E numai lo­gic ca el să nu scape balanţierile or­ganului autorizat al comitetului nostru şi contele Khuen s’a remarcat şi până acum un neîntrecut observator al stă­rilor interne din partide. Credem că comitetul nostru naţio­nal se poate felicita de aceste succese, tot mai strălucite, ale organului său de propagandă. Credem că are deplin cuvânt să fie încântat de deşteptă­­ciunea, de agilităţile multiple şi — mai presus — de înaltele sentimente de răspundere naţională ale celor în­sărcinaţi cu conducerea acestui emi­nent organ naţional „al neamului ro­mânesc din Transilvania şi Ungaria“. Chaosul ce au reuşit să producă nu numai în coloanele ziarului, ci, du­rere, şi în minţile cetitorilor lui, nu mai lasă nimic de dorit. Duşmanii găsesc că acest chaos e prea amu­zant şi se distrează în mod predilect privindu-l şi apreciindu-l zilnic cum creşte, mereu, din ce în ce mai în­spăimântător — supt „auspiciile“ co­mitetului nostru naţional... O singură mângâiere ne mai ţine: străşnicia organizaţiei noastre a tot izbăvitoare... Othello Jago De ce toate aceste vorbe ? Sunt eu omul, am eu chipul Să-mi dau tihna, — geloziei, cum se vântură nispul? Sunt eu viaţa fluturată, schimbător să mă frământ După cum se ’ntoarce luna, după cum e ploaie, vânt? Nu, — odată bănuială când în inimă se ’nfige, Răstignit rămâi într’însa, prins de miile-i cârlige. De-oi ajunge ’n halul ăsta, de năluci să fiu târît, De o vorbă prinsă ’n aer, — să mi-arunci un frâu de gât. Nu, nu sunt dintre aceia ce-i apucă gelozia Când aud pe toată lumea că îi laudă soţia, Cum dansează mlădioasă, cum la masă taie-un măr D’osebită eleganţă! — Cântec, dans, în adevăr, Toate-s daruri prea frumoase sau prilej, ce dă căderea, Nasc şi cinstea şi păcatul, după cum e şi muierea. Nici nu tremur iar de grija, că n’am graţii, ori priviri Cari ţin pe o soţie în afar’ de rătăciri!... Slavă Domnului, ştiu bine, avea ochi când m’a prins mire. Nu, nu, Jago... Înainte de-a avea vre-o şovăire, Trebuie să văd cu ochii... Când voi bănui, — mai cei După ce-am văzut-o, — proba să mai aibă şi temei. Şi apoi având dovada, toate firele urzicei. Pot să zic atunci adio geloziei, — sau iubirei! Nu-ţi închipui ce plăcere, să te-aud vorbind aşa... In sfârşit! Dovada ’ntreagă a iubiri-mi, vei afla. Să nu uiţi, că datoriei mă supun şi vrerei tale! Pân’acuma, nu am probe, o! de loc!... dar sunt pe cale... Mai întâi un sfat... la sama la soţia ta: mişcări, noapte, vorbe, ori tăcerere... sunt atâtea desmierdări Ce ’n ascuns o iscusită, culpeşului ei arată! Când lui Cassio vorbeşte, aibi spre ei privirea toată. Insă ţine bine minte: ochiul tău atunci să fie. Nici cu ’ncredere orbită, nici orbit de gelozie. N’aşi voi un suflet mare, — darnic suflet cum e-al tău, — Să-şi ia plata bunătăţii, înşelat aşa de rău! Deci, veghiază! Ştii prea bine obiceiurile zilei... O veneţiană are, prea curând virtutea milei, Pentru care o doreşte!... Fericirea de furat, Cerului, ea n’o ascunde, - o ascunde de bărbat. Iar ştiinţa ei cea mare, nu e, răul a nu-i face, Ci făcut odat' păcatul, — ce virtute să-l îmbrace? Othello Cum? în adevăr? Jago Veghiază! A ’nceput prin a ’nşela Paza tatălui atuncia când a vrut să fie-a ta. Iar când noi, credeam că fuge de-a ta aspră ’nfăţişare, Că se scutură de frică, — te iubia atunci mai tare! Othello Vai! aşa-i! Jago Deci, încheierea: o copilă ce-a ştiut Ochii tatălui să-i lege, încât bietul a crezut, Că sunt farmece la mijloc... Ah, dar... spun o vorbă mare... Merit blestemele toate... umilit îţi cer iertare... De­ altfel... singura mea vină, e că te iubesc prea mult!... Othello Dimpotrivă, — îţi sunt încă recunoscător... te-ascult... Jago Vai, ţi-am strecurat în suflet poate­ o umbră de durere...­­Othello Nici de cum... Jago Ba da, mi-e teamă... nu e numai o părere... Dar în schimb să ştie: iubirea, singură tăcerea-a rupt. Ah... te-ascunzi în van... durerea, văd... o ’năbuşi de desupt... lartă-mă te rog şi nu da, nici un fel de nsemnătate, Unei bănuieli, ce poate, e o mare nedreptate!... Othello Oh nu!...]­­a?­ Deci: nici o crezare până proba n’o ieşi Cine ştie dintr’o vorbă ce-ar putea să iasă şi Cassio, mi-e bun prieten...­­ Eşti mai palid ca ’nainte... Othello N’am nimica... Cuget numai: Desdemona e cuminte. Jago Dee Domnul totd’auna să rămâie cum o crezi, Să-ţi mirez muie viaţa ca şi floarea din livezi! Othello (gânditor) Da... dar cum a fost răpită, ieri din sfera ei firească... Jago Tocmai­ ăsta-i un grăunte delicat, ce o să crească... Să respingi tu, fată slabă, măritişul multor prinţi Potriviţi cu tine 'n rasă, vârstă, rang, — să ştii să minţi „TRIBUNA“ Cătră cetitorii noştri din România. Am primit, în mai multe rânduri vestea, de necrezut, că nişte adeversari personali ai foii noastre s’au constituit la Bucureşti într'un soi de Mafie, cu gândul viclean de a mijloci pe toate căile ascunse ca să fim boi­cotaţi în România. După ce acei cunoscuţi intriganţi au fost zdrobiţi realmente în toate polemicele lor şi în toate punctele de acuza­­ţiune inventate în contra noastră, după ce, strânşi cu uşa de noi, s’au retras din publi­citate şi au pus capăt ofenselor bădărane şi bănuielilor divulgate, s’ar fi aşezat pe com­­binaţiuni oculte şi ar fi pornit o operaţie de şobolani. Ni­ se afirmă apoi, că de săptă­mâni întregi dl A. C. Popovici şi vătăşeii săi convoacă tot felul de conventicole, aleargă, capacitează pe cei opriţi în drum şi îndeam­nă pe prietinii şi pe vechii noştri abonaţi să nu mai aboneze „Tribuna“. Şi ni­ se mai scrie, că aceşti propagandişti, pentru ca ac­ţiunea lor să prindă, zmulg cetitorilor noştri declaraţiuni, în înţelesul că în viitor nu vor mai ceti decât „Românul La ştirile aceste noi nu ne-am alarmat şi nici n’am luat vre-o notă în ziar, din moti­vul, că ne-am bizuit pe puterea de înţelegere a cetitorilor noştri şi nu credeam că simpa­tiile li­ se pot smulge aşa zicând cu revolve­rul. Faţă de cetitori, de abonaţi şi de spri­jinitori noi altă garanţie nu prezentăm decât însuş scrisul nostru zilnic. Silă însă nu pu­tem face nimănui, ca să ne cetească. Pre­siuni asupra conştiinţelor nu putem face. Şi, prin urmare, intră cine vrea şi rămâne cine poate în cercul simpatiilor pentru noi şi fie­care îşi caută izvorul de desfătare sufletea­scă şi de informaţii politice şi naţionale in coloanele ziarului, care îi convine mai mult şi cu care pregătirea şi orientarea sa posi­bilă îi dă voie largă sa se solidarizeze. Dăm aceste informaţiuni precise mai ales întâielor victime ale propagandiştilor furi­bunzi împotriva „ Tribunei", cărora nu le-a m­ai rămas decât această aventură comer­cială de a ne sfeterisi abonaţii. Căci evi­dent, vechii noştri prieteni şi cetitori din Brăila, cari abia acum, după luni întregi de discuţii şi restabiliri de fapte şi adevăruri, au observat că noi nu sprijinim „direcţiunea comitetului şi a partidului naţional“, ne re­nunţă favoarea din trecut, nu sunt nici dân­şii decât victimele unei cumplite mistificări a unor agenţi de propagandă. Căci e impo­sibil ca declaraţia Erdilenilor să se înteme­ieze pe convingeri. Convingerile de obicei se bazează pe fapte pozitive şi nu pe insi­nuări şi calomnii, pe cari le-am zdrobit pe rînd în coloanele noastre. Nu ne-am abătut nici cu o iotă de la programul partidului na­ţional şi dacă faptele greşite, sau întârzierile pe cum şi diferitele moravuri escepţionabile în modul de conducere a comitetului au fost criticate în coloanele aceste, a fost în inte­resul cauzei şi în virtutea dreptului de a cinsti adevărul, un drept pe care nici un om cu respectul cuvenit pentru ideea de progres şi de acţiune nu poate să-l condamne. Şi dacă tînăra generaţie bate la porţile publi­cului şi-şi cere partea ei de activitate cultu­rală, poate vre-un ziar naţional să refuze o dorinţă atât de legitimă în împrejurările de astăzi? Iar dacă patimile personale şi polemicile iau uneori proporţii, cred oare ce­titorii noştri, că oamenii cugetători sunt sim­ple maşini de înregistrare şi orice mişcare mai vioaie ar constitui numai­decât o răs­­vrătire ? Nu, categoric nu! Acei cetitori, hotărîţi să ne abandoneze, sunt la largul lor să o facă. I-am ruga însă să nu caute motivări greşite, trase de păr, sau întemeiate pe o lipsă de dovezi, căci îşi fac lor şi nouă ne­dreptate. Căci acum nu mai încape nici o îndoială că ei sunt victimele complotului, de care am vorbit. Asupra acestor încercări clandestine de a trage opinia publică din România pe sfoară, a ne sechestra abonaţii, a sădi în inimile cetitorilor noştri diferite erezii, vom face însă în curând o cercetare mai deraiată, pentru a cunoaşte mai dea­­proape numele iniţiatorilor, cari întreţin acea­stă pornire rapace şi vom da pe faţă acea­sta nouă pagină de moravuri politice finan­ciare ale bravilor noştri adversari. Discursuri electorale în Austria. Din Viena ni­ se scrie: Partidele politice din Austria se pregătesc pentru alegerile electorale. Toţi can­didaţii la deputăţie n’au mai fost ca acum. Şi fiind astfel mare lupta dintre candidaţi, profită de toate mijloacele ca să se discredi­teze unii pe alţii. Mai ales candidaţii agrarieni se folosesc de tot felul de apucături. Astfel la o adunare poporală, candidatul agrarian, cavalerul de Hochenblum a înfierat cu asprime încercarea, vătămătoare interese- 14 Mai n. 1911

Next