Tribuna, noiembrie 1911 (Anul 15, nr. 239-262)

1911-11-01 / nr. 239

nele, ci le ascunde numai. In afară de mo­tive de politică militară, includerea Rega­tului român în tripla alianţă a avut ca mo­tiv principal tot aceste consideraţii. Opinia publică şi guvernele României nu-şi vor putea mlanifesta cu atâta libertate simpa­tiile pentru suferinţele Românilor din Un­garia, cari­ sunt în acelaş timp cetăţenii unui stat aliat. Până la un loc, politica aceasta a mo­narhiei noastre este justificată, dar, în anu­mite împrejurări, poate să fie fatală. Tra­tatele de alianţă au numai valoare­a teore­tică şi-şi exercită influenţa numai în timp de pace. Se pot, însă, naşte conflicte mari să deslănţuie curente atât de puternice încât să înfrîngă toate „rezoanele de stat”. Singura politică cuminte într’un stat poliglot, cum este şi monarhia noastră, este satifacerea nevoilor culturale şi economice (căci la atât se reduce în cele din urmă ori­ce politică­ a tuturor popoarelor în mă­sură dreaptă. Mulţumirea cetăţenilor în­­tr un stat poliglot este o pavăză mult mai puternică şi trainică, decât toate tratatele de alianţă determinate de „înalte rezoane de stat”. O politică externă sănătoasă care vrea să asigure pacea pentru vremi îndelungate trebuie, deci, să se întemeieze pe acest prin­­ipiu. Ran­ele trebuie vindecate, nu tăinuite şi ascunse. Alianță austro-bulgară. Ziarul „Avanti” din Milano publică o corespondenţă din Sofia în care se spune că în Bulgaria începe să prindă teren un nou curent, care cere alianţă cu Austria, sub motivul că ambele ţări au interese comune. Scopul acestei alianţe este ca Bulgaria să ca­pete libertatea de acţiune, deoarece, deşi Româ­nia e legată printr’o convenţie cu Turcia ca să intre în Bulgaria dacă aceasta ar ataca imperiul turcesc, România totuşi­­ar rămânea liniştită dacă i-ar cere Austria. Pentru a obţine o alianţă cu Austria, zisul curent bulgar cere sacrificarea Serbiei, tolerînd Li­via (cu patimă). Minţeşti, nu şti nimic, nici lumea nu ştie, pentru că o singură scrisoare mi-ta trimes. D­acă-ţi voiu spune că, fără voia mea, nu vei crede. Insă fiindcă tu ai fi în stare să-ţi baţi joc de mine, de sufletul meu toată viaţa, iată îţi spun: mi-e simpatic. Cornel (ironic): Am ştiut. Cărei femei ti­nere nu-i simpatic un mândru slujitor a lui­­ Marte ? Livi­a (cu dispreţ): Vai cât eşti de laş Cor­nel! Cum te-am putut eu cunoaşte aşa de pu­ţin ? Cuvintele tale, scrisorile tale, toate au fost mincinoase. Cornel (cu răutate): Aşa-i, dragă doamnă, se vede că aşa ne-a fost scris să ne înşelăm unii pe alţii. Dar te rog, grăbeşte, avem să întârziem de bal. L i­v­­­a. Acum după ce ne cunoaştem, ce am şi, căuta la bal amândoi. (Tristă, cu hotărîre). Eu te-am iubit Cornel, te-am iubit din tot sufletu meu. Eu­ n’am minţit. Dar tu fără, să şti fără să vrei, ţi-ai luat o s­arcină prea grea în viaţă. Ţi-a părut rău îndată. Eu te-am înţeles şi te-am dis­preţuit. Pentru că tu erai bărbat Cornel, şi nu trebuia să mă iai dacă te ştiai legat de cafenele şi şah! Mai ales nu trebuia să mai iai, ştiindu-mă săracă. Tu iai simţit îndată cât sunt de costisi­toare toaletele mele. Ele ţi-au răcit mai întâi ini­ma, pe care tu credeai că-ţi vei umplea-o lângă pârtia de şah. (Ea îşi luă pălăria). Adio Cornel. Cornel (indignat). Unde * *te duci Livia ? Li vi­a (hotărîtă). Acasă. Cornel. Unde acasă. L i v i­a La părinţii mei. Cornel (îngrozit). Aşa­dar....? Livia (eşind). Ai gâcit! Divorţăm.­(Sfârşit).­ ­,T­RIBUNA” 14 Noemvre n 1911 ca aceasta să fie ocupată de Austria şi prefăcută în provincie austriacă. * Şedinţa Camerei. Şedinţa de azi, prezidată de Novay, a început cu o discuţie la regulament. I­ntrînd la Cameră mai multe petiţii, preşedin­tele a declarat că petiţiile se vor trece, spre deli­berare, comisiunii pentru petiţii. A cerut numai­decât cuvântul Justh, pentru a stărui asupra dreptului de a trece aceste­­petiţii şi la alte comisii. Fără a se aduce vre-o hotărîre meritorieă, discuţia la regulament a ţinut vreme mai îndelungată. (In culoare se vorbia că mâne opoziţia va cere o votare nominală, pentru a lă­muri această controversă). S’a trecut apoi la discuţia bugetului. Fândaşul la post! Dr. Vaier Branişte­a îşi face datoria. In sfârşit după o lungă şi ingenioasă tăcere, mult iscusitul nostru pândaş dela Lugoj a dat un semn de viaţă. Lumea ro­mânească va afla deci cu bucurie că pân­­daşul n’a adormit. Nu, el stă neclintit la o­­norificul său post, petrecând cu’n ochiu de vultur toate semnele câte numai se arată pe orizonul vieţii noastre publice şi — fi­reşte — mai cu dinadinsul pe cele dinspre Arad. „Sentinele, priveghiază — „Norul crunt s’arată iată!” — îşi va fi zis, împreună cu poetul, bravul nostru bărbat tresărind de fericire, când i­ s’a abătut în vigilenta-i retină broşura părintelui Ciorogariu şi numai decât, ca o­­mul care ştie să-şi facă cu scumpătate da­toria, a şi prins să-şi sune goarna spre cele patru unghiuri româneşti: „Fiţi pe bună pace oameni buni şi Români de omenie, d­e un nor de fum numai, din urleiul „coman­ditei” şi nici­decum un presemn de răzbu­nare al adevărului, pe care noi atât de mult îl cinstim încât suntem la adăpost de mâ­nia lui.” Da, d. Dr. Vaier Branişte, şi-a spus verdictul asupra documentarei broşuri a părintelui Ciorogariu. Da, omul, care în toiul Ţiganiadei pornite de la istoricul lo­cal „Vas” a ştiut întotdeauna să-şi reveri­dice nota cea mai stridentă, a ştiut să tâl­­cu­iască cu mai multă ordoane ciorovăe­­lia minciunii şi a ştiut să-şi asigure prin aceste frumoase aptitudini cu adevărat un titlu etern la recunoştinţa neamului ro­mânesc. — omul acesta, Dr. Vaier Brani­şte, n’a putut să se desmintă nici de data asta. Era doar primejdie să se limpezească atmosfera, să mai străbată o rază de ade­văr prin ceaţa malarică a campaniei anti­­utribuniste, luminând uriciunile pripăşite sub mantaua întunerecului. Şi când e vorbă de primejdie, aici e al nostru domn Vaier, ca să-i aţie cu pieptul dsale bronzat calea. Lumea românească fie deci pe pace, căci iată ce-i vesteşte d. Vaier în „Drapelul”: Autorul (d. Ciorogariu) caută să se desvi­­novăţească, prezentându-se ca victima unei in­trigi şi voieşte să rostogolească toată răspunde­rea pentru echivocităţile politicei arădane, în­cepând de la faimoasa înfrăţire maghiaro-romănă până la recenta campanie contra comitetului na­ţional, asupra dlui Goldiş. Bine­înţeles, că în­treaga broşură este scrisă tendenţios şi cu scop bine precizat. Nefiind în interesul cauzei a în­cepe de a capa discuţiunea unor chestii odioase, lămurite până dincolo în publicistică, ne impu­nem deocamdată o rezervă, anunţând numai a­­pariţia acestei broşuri. La caz însă că interesul public ar reclama lămurirea acelor părţi a che­­stiunei cari ne privesc pe noi, nu vom avea în­­că trăit, ci vom fi siliţi a lua cuvântul de nou, spre a restabili faptele în lumina lor adevărată. Deocamdată însă aşteptăm să vedem întru cât va fi de trebuinţă a părăsi rezerva, ce ne-am im­pus pentru de a curma odată erupţiunile păti­maşe în presă, care ar avea altă menire decât a răspândi disgust în cercurile cetitorilor. Domnul Vaier îşi impune deocamdată rezervă, domnul Vaier zice că „chestiile odioase” sunt lămurite până dincolo, că broşura e scrisă tendenţios şi cu scop bine precizat şi că — silit, eventual, de interesul public — va restabili faptele în lumina ade­vărată. In acelaş timp, domnul Vaier, are aerul de-al prezintă pe d. Goldiş drept vic­timă şi de-a împroşca iarăş asupra noastră, şi în special asupra părintelui Ciorogariu, întreg noroiul jalnicelor noastre stări in­terne. Intr’adevăr s’a sfârşit cu gluma. A­­tâta cinism, atâta reacredinţă din partea unui om — ne înmărmureşte.^ Ne întrebăm cu uimire, at­ât de mult să ne fi înglodat în imoralitate, încât publicul nostru mai poate tolera până şi în acest grad temeritatea unui om, care de un an de zile făureşte, susţine şi răspândeşte acu­zaţii de cea mai capitală răspundere mo­rală în faţa lumei româneşti, fără să fie în stare să producă nici cea mai mică dovadă! Nu era oare vrednic, de mult, omul acesta care şi-a pierdut ori­ce îndreptăţire de a mai fi socotit printre indivizii normali, ras cu desăvârşire din viaţa noastră publică şi aşezat acolo unde trebuie să fie aşezaţi toţi desrădăcinaţii vieţei politice. Ori neamul acesta bătut de zei a renunţat la ori­ce voinţă de a trăi o viaţă politică sănătoasă, demnă şi conştientă? E timpul suprem să ne punem cu toţii cei buni întrebarea aceasta! Scrisori din Budapesta. 12 Novembre. Astă seară, s-a ţinut a doua şedinţă­­publică a societăţii „Petru Maior”, în elegantul restau­rant de la­ Katona. Public a fost mult, cu toate că sala este prea mică pentru­­astfel de ocazii (unii dintre studenţi şi membri ai coloniei ro­mâneşti au trebuit să plece, neavând loc). Am remarcat pe: dna şi d. Mezei cu d-soarele şi fiul Iuliu, d. Dr. Leményi (Sibiiu), dna şi Dr. I. Beu (Sibiiu), Dr. Gh. Bilaşcu, Dr. A. Cosmuţa, d. I. Lăpădatu (Orăştie), d. prof. univ. Dr. I. Po­­povici, dna şi d. Dr. Tit Babeş, d. Dr. Popiei cu d-şoara, d. locotenent Păscuţ, d-oarele Murariu, d-şoara Mărgăritescu (România), câţiva Slovaci şi alţii. Este dureros că tocmai la actul de prezenţă suntem nevoiţi să facem o observare foarte je­nantă: ne corcim! Căci r aspectul acestei seri nu mai avea curăţenia morală şi de rasă, pe care o avuse şedinţa primă. Am văzit apărînd, Dum­nezeu ştie pentru ce, şi străini, cari — chiar şi numai prin convorbiri — tulburau caracterul de unitate al serbării româneşti. Apoi s’a ivit între studenţi — de multă vreme acum întâdaş dată — plecata figură şireată a dlui Birăuţ, care a stâr­nit un val de indignare şi displăcere între tinerii noştri. Este adevărat că pentru lucrurile acestea nu­­poate fi trasă la răspundere direct conducerea societăţii, dar se poiate pretinde ca cei competenţi să atragă atenţia domnilor, cari îşi uită de ceace li­ se şade şi ce nu, asupra sentimentului de repul­­siune pe care’l stârnesc. O, sunt atâtea căi!... (Aflu că unui domn, care s’a prezintat la şedinţa dintâi între astfel de condiţii, i­ s’a tăiat scurt pofta de a m­ai răscoli indignarea studenţilor). Altfel, ce chinuitoare impresie să vezi pe un I. Popovici şi I. Lăpedatu zbătându-se pe aceiaş bancă cu Birăuţ! Tinerimea noastră trebuie ferită

Next