Tribuna, 1957 (Anul 1, nr. 1-47)

1957-02-10 / nr. 1

TRIBUNĂ PENTRU ȚARĂ NOUĂ Acum aproape 20 de ani, ne a­­dunaserăm un mănuchi de oameni încă tineri în jur­ul unei publica­ții clujene numită Țară nouă. Titlul însuși al publicației, un săptămînal, era un program sau mai curînd un vis. Deviza noas­tră era simplă, ca și titlul gaze­tei noastre. Nici un dușman la stînga! Căci pentru noi toți, chiar de n-am fi fost pînă la unul întru toate de acord, era limpede că nu se va înfăptui pe aceste plaiuri o țară nouă, dacă vom avea dușmani la stînga. Duș­manii noștri, cum s-a văzut apoi din ceea ce am scris în Țară nouă, erau la dreapta, era duș­manul de moarte al omenirii, — fascismul. Dacă s-ar fi apucat cineva să analizeze în corelație cu conținu­tul săptămînalului denumirea de „Țară nouă“, ea i s-ar fi părut cel puțin stranie, dacă nu suspec­tă pentru acele timpuri și acele împrejurări. Intr-adevăr, ori­cît te-ai fi uitat împrejur prin țară, în jos vedeai mizeria poporului, în sus obrăznicia și cîinoșia gu­vernanților cu buzunarele dol­dora de bani, toată după tine mișunau agenții Siguranței, năi­miții hitlerismului, tot felul de descreerați, care mînuiau mai cu pricepere toporul, junghierul și revolverul, decît sapa, strungul sau condeiul. Toate sunau, însă, a dogit, miroseau a mucegai și a dărăpănare, duhneau a putre­ziciune și a sînge. Unde putea fi, în acest tohu-boliu vestitor al sfîrșitului prin sînge și foc a lu­mii burgheze și fasciste, țara nouă? în afară nu era, desigur. Ea era însă în inimile multor oameni, poate mocnea în umbra tainică a conștiinței întregului popor asuprit și fulgera, de lu­mina zările cite­odată, din gînd­ul și inim­a comuniștilor, fie că ză­ceau cu lanțuri încolăcite pe m­îini și picioare prin temniță, fie că um­blau hăituiți, dar plini de bărbă­ție și dispreț de frică, pe drumu­rile pline de potere ale României de atunci. Cei de la Țară nouă erau legați de propovăduitorii de țară nouă, de Partidul Comunist din Romînia, prin cei cîțiva co­muniști ce lucrau, nedescoperiți, redacție. Lucrul se bănuia, căci se vedea în scris, dar nu se putea dovedi nimic. De fapt, ga­zeta noastră săptămînală de a­­tunci (era înainte de hidosul dic­tat de la Viena, dar nu cu mult) a fost tribuna pentru țara nouă de azi. De pe acea tribună, zgu­duită de valurile acelor timpuri tulburi și pînă la urmă dărîmate de ele, a răsunat cuvîntul vesti­tor al vremii noastre, s-a votat în perspectivă viitorul pentru țara nouă. Astăzi avem țara nouă și nu era drept ca tocmai în Cluj să nu avem pentru ea o tribună. Aici este o mai veche matcă re­voluționară, în care romîni și­ un­guri, lîngă steaguri ținute înfă­șurate în inimă dar fîlfîind roșii pe turnurile aceluiaș ideal social, nu odată și-au dat mina. Aici la Cluj, în a treia decadă a veacu­lui nostru a apărut Korunk, epo­ca noastră, în a cărei găoace­ bă­­tea cu ciocul puiul de pajură al vremii de acum. M-am bucurat cînd am aflat că reapare Korunk, desfășurîndu-și iar steagul de lup­tă, de-acum sub orizonturile al căror soare răsare pentru noi, oa­menii muncii din această țară, romîni și neromîni, dar toți în­frățiți în jurul aceluiași partid, mergînd pe același drum al vic­toriei socialiste. Mă bucur și mai mult că deodată cu revista ungurească, apare și săptămîna­­lul romînesc, căci doar noi, aceia ce am fost potrivnici reacțiunii și dușmani ai exploatării omului, am­ fost totdeauna înfrățiți în luptă; vom continua să fim în lupta pen­­tru pace și pentru bunăstarea ce­lor ce muncesc. Regret, de ce n-aș mărturisi-o? vechiul titlu „Țară nouă“. Dar țară nouă a­­vem, și aceasta e mai mult ca orice titlu. Pent­­­­ceastă țară nouă a noi-țară de ■*.(,- - •' . o r. bună înaltă la Cluj, de pe care să se vestească întregii suflări din șesurile, munții și văile noas­tre ceea ce e și s-a făcut, dar și ceea ce e și încă nu s-a făcut și trebuie să se facă! Altă dată, ca și acum de alt­fel, ața inimii mă trăgea prin Munții Apuseni. Odată, prin anul 1938 mi se pare, fusesem pe rînd la Cîmpeni, Albac, Arada, Avram lăncii, Vidra, Abrud, Roșia Mon­tană, Bucium-Șașa, Mogoș, Brad, Baia de Criș, Ribița, Criștior, Hăl­­magiu, Vașcău, Băița, Dealu Ma­re și altele. Rînduiala după care au urmat nu mi-a rămas în min­te, dar sărăcia, țin bine în minte, era pretutindeni aceeași, de la băeșii care scoteau pentru Gigur­­tu,aur, pînă la holeangării ce ple­cau cu straița și cu cîteva cercuri Acad. MI­HAI (Continuare în pag. BEN­IU C 10-a) Așteptată de multă vreme,­­ TRIBUNA apare cu năzuința de a umple un gol în cultura noastră nouă. Indreptindu-și atenția în pri­mul rînd spre fenomenul cul­tural, TRIBUNA își propune să continue tradiția militantă a presei romînești din Transil­vania. Ea nu se va mărgini la rolul de cronicar; în lupta din­tre nou și vechi ea va lua ati­tudine, contribuind la dezvol­­­­tarea unei arte și literaturi rea­­­­list-social­ste, a unei științe puse in slujba adevărului și pro­gresului. reacționa-ă respingînd ideologia i a burgheziei, de- i mascîna fără încetare încer­­carile de aservire a cul­turii unor țeluri potrivnice omului, TRIBUNA va lupta în același timp împotriva recidi­velor dogmatismului. Paginile ei vor fi deschise celui mai larg schimb de opinii și puncte de vedere, pe platforma comună a slujirii adevărului, a luptei pentru socialism. Apărînd aici, în inima Tran­silvaniei, e de la sine înțeles că TRIBUNA va fi legată strtns de viața acestei regiuni. Dar ea se va feri să devină o re­vistă de provincie, în în­țelesul vecin și mărginit al acestui cuvînt. Ea va informa pe cititori asupra desfășurării vieții culturale din întreaga țară și va căuta să fie în mijlocul acestei vieți. TRIBUNA va avea de ase­menea ochii deschiși spre miș­carea de idei de peste hotare și nu va înceta să promoveze, în locul izolării preconizate de forțele reacționare ale occiden­tului, înțelegere și cunoaștere reciprocă prin schimburi cultu­rale, în aceste pagini se va oglindi dorința de a ne însuși­­ tot ce e pozitiv și potrivit cu­­ realitățile noastre în arta, lite­­­­ratura și știința țărilor socia­­­­lismului, orientîndu-ne în pri­mul rînd către experiența bo­gată a Uniunii Sovietice. Urmind politica Partidului în problema națională,­­TRI­BUNA va lupta pentru cimen­tarea frăției între poporul român și minoritățile naționale, pe acest păm­înt eliberat de robie și curățat de pleava domnilor și grofilor. Ne pro­punem să scoatem la lumină amintirea luptei comune pentru libertate, să informăm publicul cititor asupra vieții literare și artistice a minorităților din Transilvania și mai ales a maghiarilor. Acesta nu este un program; sînt cîteva jaloane după care ne vom orienta în munca noastră. Cu sprijinul activ al citito­rilor, nădăjduim să nu ne aba­tem de pe acest drum. TRIBUNA Á&l;SLL, E Pentru rom­înii ardeleni numele „Tribuna", ca organ de publicitate, nu e nici nou, nici indiferent. E un nume care evocă vremuri cu o vechime de peste o jumătate de veac. Cînd s-a pornit dincoace de Car­­pați o mișcare și o luptă mai sus­ținută și mai bine organizată pen­tru drepturile noastre naționale și politice, — după prăbușirea revo­luției de la 1848 și încercarea de înmormîntare a noastră în dualis­mul austro-ungar, — a apărut la Sibiu întîia gazetă zilnică Tribuna. Cînd treceam eu prin clasele li­ceale, ziarul apărea, nu mai știu de cîți ani, și în vacanțe îl ci­team la părintele Harșian din sa­tul meu natal. Era un ziar de format mic ca și cele ungurești și nemțești. Mi-aduc aminte că părintele Har­șian citea cu mare însuflețire arti­colele prime, cu glas înalt. Cînd îl prim­ea pe masă, eu citeam foile­toanele, povești, poezii, literatură poporală, povestiri traduse. Tribuna din Sibiu, cum se știe, avuse în redacție o vreme și pe Slavici, pe Coșbuc, pe Septimiu Albîni. Era un ziar răspîndit și a avut un rol important și în ame­liorarea limbii literare în Transil­vania. în epoca ei de declin, după pro­cesul Memorandului, se pripășise prin redacție și publicistul Ion Scurtu, care, după cît îmi amin­tesc, scotea și un supliment în formă de revistă: „Tribuna litera­ră". Aici colaborau mulți începători în ale scrisului, cred că și O. Go­ga­în cursul anilor am uitat că am trimis și eu încercări literare la Tribuna, cînd înainte cu cîteva luni, cineva răsfoind colecțiile ziarului, a aflat și un sonet al meu în foița gazetei din 1900, 9 februar, — anul al șaptesprezece­­lea al publicației. Eram atunci în clasa a VIII-a liceală în Blaj și mă căzneam cu multe încercări în versuri. De curiozitate reproduc aici pri­ma strofă a sonetului, cam plîn­­găreț, cum era, mi se pare pe a­­tunci, curentul în poezia lirică la noi: „In ochii tăi adinei și plini de teamă Se strecură o lacrimă fierbinte... Ce gînduri iți vuiesc acum prin minte? Ce glas du os, mingăetor te cheamă?" Nu știu dacă au mai apărut și alte încercări ale mele în Tribuna din Sibiu. In schimb la Tribuna din Arad am colaborat pe vremuri cu proză în foiletoane și cu arti- Acad.­­. AGIRBICEANU (Continuare în pag. 4-a) MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ Avem o nouă Adunare Obșteas­că, a patra de la instaurarea re­gimului nostru de democrație populară. Prin componența Și fi­zionomia ei, actuala Mare Adu­nare Națională e omogenă și tot­odată mai divers reprezentativă. Omogenă in privința năzuințelor și țelurilor de atins, diversă fiindcă în componența ei intră trimișii tuturor categoriilor creatoare ce formează astăzi obștea statului nostru. Alături de muncitorii între­prinderilor noastre socialiste stau harnicii țărani, individuali sau co­lectiviști, savanții cercetători, scrii­torii și artiștii. Ce reprezenta în trecut așa zisa Adunare a Deputaților, Parlamen­tul? Care-i era componența, ce fi­zionomie avea? Răspunsul îi pot da cu ușurință toți cei vîrstnici care au trăit timpurile parlamen­tarismului român: în Adunarea De­putaților — emanație a regimului bur­ghezo-moșieresc — predominau limbuții tuturor barourilor de avo­cați din țară — abjecți demagogi in viața politică, escroci paten­tați în cadrul profesiunii lor. Ve­neau apoi la rînd afaceriștii, a­­genți în slujba capitalului străin, industriași sau mari comercianți pentru care totul se putea vinde, totul se putea cumpăra. Nu lipseau nici țăranii de operetă; îmbrăcați în înflorate costume naționale, ei completau potemiinista figurație, dădeau parlamentului nota de lar­gă reprezentare. Cum erau deputații, așa era și Adunarea — o mascaradă a Ro­mâniei timpurilor moderne. * Deputatul de astăzi al Marii A­­dunări Naționale e un om cu ade­vărat nou, omul vremurilor noas­tre. El e cu totul diferit de cel al parlamentarismului regimului burghezo-moșieresc. Practicile tre­cutului îi sunt necunoscute, inte­resul egoist-individual străin de firea sa, de factura sa sufletească; singura sa preocupare e prosperi­tatea colectivității statului. Așteptăm cu interes să-l vedem la lucru. Așteptăm să vedem Ma­rea Adunare Națională in plină activitate. Ea este chemată să elaboreze, să dezbată, să voteze și să dea țării legile de trebuință care să consolideze cuceririle re­voluționare de pînă acum, legi care să traseze drumul pe mai de­parte, către continua înflorire a patriei. Marea noastră Adunare Națio­nală, ca reprezentantă a întregii țări, va avea in permanență cu­noștință de pulsul colectivității statului și, fără îndoială, in acti­vitatea ei pe care o dorim cît mai rodnică, va ține seamă de el ca de un suprem comandament. I. D. MUȘAT ROMULUS LACRA: Cap de copil

Next