Tribuna, 1962 (Anul 6, nr. 1-52)
1962-01-04 / nr. 1
Tri &juccr 0 La gura sobei Ultimele săptămîni ale anului 1961 le-am petrecut in cîteva sate din regiunea Cluj. Deși gerul uscat (a nins numai o singură dată, anemic, cu fulgi minusculi, parcă înghețase aerul și cădea fărâmițat la pamint) ne-a silit să căutăm, pe cit posibil, agreabila tovărășie a sobei, deosebit de prietenoasă. Ce-i drept, cerul senin al nopților lungi cu lună plină ne-a atras la partide de vinătoare — mu prea fructuoase — iar zilele înviorate de un teribil soare cu dinți me-au îndemnat la picante partide de schiuri, deși zăpada în locurile acestea n-a depășit înălțimea de o palmă, două ... In comuna Domnin din raionul Zălau am stat adeseori la gura sobei lăsându-ne antrenați în interminabile discuții cu tovarășul Iosif Gorbe, președintele Sfatului comunal. Ghicindu-ne pasiunea pentru sport, încerca să ne încuie pomenind ba de Max Schmeling, ba de formația antebelică a Venusului ori de sfîrșitul tragic al teribilului pugilist Marcel Gerdon înaintea întilnirii decisive cu Da Motta — și alte subiecte, să zicem așa, istorice. Încetul cu încetul am trecut însă spre zilele noastre și după ce iam căzut de acord că recordmenii cei mai de neînvins deocamdată sînt Gagarin și Titov — am făcut ce am făcut și am condus discuția spre sportul sătesc. Ne-am adus aminte cu acest prilej de un prieten care mai anii trecuți era profesor de limba romina în comuna Măgura Ilvei. Vizitîndu-l inopinat, pentru a-i face o surpriză, l-am găsit înconjurat de elevii a două clase, pe una dintre pantele dulci ale Măgurii, organizînd o adevărată caravană de săniuțe, ceea ce în concepția sa însemna probabil o cursă de bob. Dacă l-am fi știut un admirator al sportului, dacă l-am fi văzut măcar o singură dată in tribunele vreunui stadion, intr-o sală de sporturi, sau chiar citind un ziar, o revistă sau cel puțin o cronică sportivă, uimirea nu mi-ar fi fost chiar atît de mare. Dar știam sigur, cunoscîndu-l de mulți ani, că nu se pricepe să deosebească fotbalul de handbal, sau baschetul de volei! Singura pasiune sportivă pe care o avea era să stea nemișcat ceasuri întregi, cu undița într-o mină și cu un volum de critică literară în cealaltă, pe malul unui pirîiaș în care poate nici nu existau mai mult de cinci-șase peștișori pe suta de metri pătrați. De aceea, ulterior, nu ne-am mirat câtuși de puțin cind concursul de sărmțe , care-i organizase a degenera, dintr-o adevărată brambureală, micii concurenți porniți val-vîrtej unul după altul răsturnîndu-se la mijlocul povîrnișului, sulindu-și genunchi, nasurile etc, și rupînd tălpile săniuțelor, pierindu-le astfel cheful de sport pentru mai multe săptămîni. Președintele sfatului popular din Domnia ne-a ascultat cu atenție, dar fără cine știe cît de multă plăcere, trezindu-ne o vagă bănuială. Așadar, a doua zi ne-am înființat la școala de 7 ani, o clădire nouă-nouță de toată frumusețea. Am avut noroc! Clasa a V-a tocmai ieșise la ora de educație fizică. Parcă a fost un făcut. Povestea de la Măgura Ilvei, petrecută acum doi ani, adică în 1960, s-a repetat întocmai. Aceleași săniuțe, aceiași copii bucuroși la început, degustînd dinainte plăcerea mișcării în aer liber și aceleași usturătoare decepții după așa-zisa oră de educație fizică. Cît despre profesorul sportiv — era o copie fidelă a prietenului de care am pomenit, in plus având doar o frumoasă pereche de ochelari cu șapte dioptrii. Faptul ne-a adus aminte de alte situații asemănătoare. De pildă, într-o vară ne aflam în regiunea Oltenia, într-un sat din aproprierea Craiovei. Un profesor de matematică, împreună cu directorul școlii, scosese întreg ciclul doi elementar la ora de educație fizică. Cei doi dascăli s-au așezat la umbra unui dud pe o bancă de lemn și au început să joace domino. Elevii s-au aliniat în fața lor. De sub dud a venit o comandă scurtă: „De cinci ori fuga marș în jurul școlii, ocolind și grădina!“ Executarea s-a făcut numaidecât. Elevii, realmente, alergau frumos, cu vădită dorință de a se întrece unul pe altul. Desigur n-au lipsit nici învingătorii. Dar nimeni nu s-a uitat la ei, nimeni nu i-a lăudat și nu i-a încurajat. . . După o scurtă pauză au fost trimiși cu toții să curețe livada școlii de uscături... Acestea, desigur, sunt excepții neconcludente. In majoritatea satelor s-au făcut lucruri lăudabile. Nu odată am văzut echipe de elevi de la școlile sătești concurînd în diferite competiții raionale și regionale. Totuși, este necesară o mai mare atenție dezvoltării culturii fizice și sportului în școlile din satele noastre. Atît secțiile de învățămînt cit și Uniunile de Cultură Fizică și Sport ar trebui să mediteze mai intens la calificarea profesorilor de educație fizică, lăsîndu-i pe aceia de matematică, literatură, istorie etc. să-și demonstreze aptitudinile și priceperea la materiile pentru care s-au pregătit. PAUL MAXIM Ridic o problemă care sunt sigură că interesează nu numai activitatea culturală din comuna noastră. De altfel, această problemă a fost dezbătută deseori în presă, s-au adus critici, s-au luat angajamente dar ceea ce s-a făcut nu a fost suficient. E vorba de materialele necesare programelor pe care le pregătesc echipele artistice de amatori de la sate. E un lucru cunoscut că activitatea cultural-artistică înregistrează și în mediul rural, ca peste tot în țara noastră, o dezvoltare fără precedent. Acum, în perioada de iarnă, cînd această activitate capătă mai ales la sate o amploare deosebită, simțim și mai mult absența textelor pe care să le interpretăm: piese într-un act, actuale și la un înalt nivel artistic .azi spectatorul din mediul rustic are un nivel de cunoștințe apreciabile și exigențele lui cresc continuu), texte pentru brigăzile de agitație, culegeri de versuri etc. Ne adresăm Tribunei, întrucît din partea ei am observat o preocupare în această direcție. Am citit în paginile ei trei piese într-un act și uneori (prea rar) scurte informații despre mișcarea artistică de amatori. Credem că în noul an publicațiile noastre și Casele regionale de creație vor acorda mai mare atenție acestei foarte importante probleme. Eva Zamfirache directoarea Căminului cultural Brestovăț raionul Lugoj Munca neobosită a editurilor noastre, care fac să descoperim cu plăcere în vitrinele librăriilor, în fiecare săptămînă, nenumărate titluri noi, este umbrită uneori de activitatea deficitară a Difuzării Cărții. Un volum proaspăt etalat în vitrinele bucureștene ajunge la Cluj abia după două sau trei săptămîni, după ce amatorii, înștiințați de revistele centrale, s-au prezentat de zeci de ori în fața tejghelelor, de după care au auzit de zeci de ori același răspuns dezolat: „N-a sosit încă. Mai treceți“. In aceste condiții, cînd între București și Cluj timpul de parvenire a noutăților editoriale este de ordinul săptămânilor, se pune întrebarea firească: care este decalajul de difuzare al cărților noi între aceeași capitală și unele orașe mai îndepărtate ca Sighet, Botoșani, Tulcea, Turnu Severin. Concret un singur exemplu: anunțat în urmă cu cel puțin trei luni de către buletinul Cărți noi, ultimul volum de versuri al lui Tudor Arghezi a fost așteptat cu o nerăbdare și emoție ușor explicabilă. In prezent, volumul a apărut de mai bine de două săptămîni în București (vezi cronicile din presă), pe aâtă vreme la Cluj așteptarea continuă. E o situație inexplicabilă și, trăind în secolul trenurilor rapide și al avioanelor, ușor de rezolvat. Cornel Pop Cluj Sunt muncitor forestier, profesie care mi-e deosebit de dragă. Aceasta nu înseamnă că nu am și alte pasiuni. De pildă cititul căruia îi dedic aproape tot timpul meu liber. Sunt stăpânit de dorința de a cunoaște cît mai multe lucruri, mai ales din domemeniul culturii și artei. Am reușit să-mi fac o bibliotecă destul de frumoasă. Mă lovesc însă de o dificultate pe care doresc să o rezolv cu ajutorul dv. Aș dorit și cred că exprim dorința și a altor cititori — ca prin intermediul acestei rubrici un specialist să ne arate cum să ne orientăm noi, oamenii simpli, în materialul atît de bogat pe care librăriile ni-l pun la dispoziție și cum să studiem ca să putem reține tot ce e mai important. Avem condiții minunate de a ne instrui și delecta, dar de multe ori nu știm cum să ne folosim ,Mai bine de ele. Mă bucur că redacția a datorit să introducă rubrica cu probleme de lingvistică. Așteptăm cu interes alte articole pe această temă. Viorel Lăzărescu Orăștie — Hunedoara N.R. Urmăriți cu atenție cronicile literare și recenziile publicate în revistele noastre. Aceste rubrici au și menirea să-i orienteze pe cititori în alegerea lucrărilor valoroase. Alexandru Goja (Băița, Maramureș): Cînd scrieți ar fi bine să insistați cu exigență asupra fiecărui vers, dîndu-i viață și sobrietate, astfel încît poezia să nu dea impresia unei sfîșieri de extaz, prin oprirea după aproape fiecare cuvînt de entuziasm patriotic, cum se întîmplă în poezia Republica, recent trimisă: Măreață, înflorită țară. / Patrie! cuvintul cel mai sfint. / Țară frumoasă. / Partid iubit, cale luminoasă. / Preludiu. / Porumbel. / Pace. Savu Emilescu (Deva). Mai aveți de învățat nu numai ca elev al unei școli medii, ci și ca școlar în ale versului. Noapte de august e scrisă în urma unor lecturi de poezie clasică, îndeosebi din Coșbuc: Se-nserează și amurgul / Ca un văl spre sat coboară, / lnvelindu-l in tăcere / Printre case se strecoară. Trebuie să căutați un drum propriu, abordînd teme alle contemporaneității și scriind într-un mod artistic original, dar evitînd generalitățile obișnuite, evidente în poezia In ritmul de construcții înălțătoare (Pe șantiere, noi muncim cu mult elan, / In fabrici, în uzine și pe ogoare, ,/ Luptăm să înflorească țara an de an) și exprimînd aceste importante teme în imagini poetice plastice, noi, unitare. Aceste observații se adresează și poeziilor trimise de: Tip Octavian (Cluj), Vasile Constantinescu (Săveni, Suceava), Liviu V. Munteanu (Bistrița), Petru Haș (Criș), Valentin Pop (Cluj), Florin Hățiș (București), Nelu Coriciuc (Simeria), Conachie Sabin (Beiuș), Aurel Brumă (Tecuci), C. Petre (Ploiești). In poeziile dv. există strofe promițătoare, încerc să privesc in oglinzile largi ale lui mîine. Aici își vor fixa comandamentul Flacăra și Tumultul. Admir, în zori Odată cu soarele din nopți evadat Vor prinde să ardă fantasticii sori Pe bolți de cuptoare ... ( Galații) Plutesc pe apele bolții Solare, suple catarge ... Izbită de flora luminii Singurătatea se sparge. ... Și florile scînteilor umplu Brațele dimineții, Sirenele aplaudă simplu — Sosesc să le cînte poeții. (Industrializare) Numai de-o oră cărămizile cunosc înfrîngerea zborului spre cer — Dar mîine, profilate pe azur, Vor pălmui trecutul dor stingher. ( Șantier) Citiți, cunoașteți și scrieți tot mai exigent! Și, bineînțeles, mai trimiteți. Teofil Purcel (Huedin). Se observă oarecare creștere artistică în noile poezii, în sensul unei detașări de nivelul strict școlăresc al versurilor trimise anterior, în sensul unei expresii mai îngrijite. Efortul totuși rămîne necesar pe mai departe. Tribuna saptaminal de cultura Redactor șef: Dumitru Mircea Colegiul de redacție: Acad. I. Agîrbiceanu, Valeriu Bologa, Teofil Bușecan (redactor șef adjunct), loan Ceterchi, Victor Cheresteșiu, Aurel Ciupe ,Dumitru Isac, I. D. Mușat, loan Oarcăsu, Iosif Pervain, Sigismund Toduță, Mircea Zaciu Redacția și administrația Cluj str. Pușkin 1. tel. 32—11 și 43—31