Tribuna, 1964 (Anul 8, nr. 1-53)

1964-01-02 / nr. 1

Anul VIII nr. 1 (361) Proletari din toate țările, uniți-la­­ 2 ianuarie 1964 II pagini, 51 bani LA MULTI ANI! De minutul solemn de la răscrucea anilor ne mai despart puține, foarte puține ore, dar gin­­durile cele mai esențiale au trecut dincolo, peste granița lui de visare. Bilanțurile lui 1963 sunt încheiate, oamenii trăiesc astăzi cu gindul in vii­tor, imbătrinindu-se astfel, dar fiind mai tineri decit oricînd. Ceea ce pînă acum, trei sute șai­zeci și cinci de zile, fusese muncă imediată, transpusă in metal sau în gindire, s-a convertit în cifră; un nou ciclu de viață e pe cale să în­ceapă, investit dinainte cu semnele victoriei. Ce a însemnat cifric anul 1963 s-a spus mai bine decit oriunde în incinta Marii Adunări Na­ționale. Anul decisiv al sesenatului, cînd a deve­nit vizibil pentru oricine că această vîrstă a țării, de maturitate, e pe cale să fie împlinită cu mult mai devreme. Țării nu-i mai ajung, ca uriașilor legendari, unitățile clasice ale timpului, ale vieții. Progresul ei este gigantic. Realizările unui an calendaristic se încadrează în acelea, sintetice și rotunde, ale marilor diviziuni planificate. Ce a însemnat anul 1963? Anul Argeșului monumental? al Oneștiului matur? al Combinatului de la Galați? al ofensivei pentru calitate în industrie, pentru întărirea eco­­nomico-organizatorică în agricultură? E greu de spus care din aceste obiective în­semnate au avut prioritate in atenția opiniei publice și vor rămîne în cronici ca exponente ale anului trecut... Fiecare din ele a însemnat doar o direcție în ansamblul frontului larg, paș­nic, biruitor, care este desăvîrșirea construcției socialiste. In fiecare din aceste cuvinte — nume proprii sau cuvinte obișnuite, denumind o vastă acțiune colectivă — se cuprind mii de trepte individuale spre cucerirea unei conștiințe înaintate. Dacă anul calendaristic este neîncăpător pentru operele tim­pului nostru,­­ pentru cea mai uriașă dintre ele, crearea omului nou, fiecare moment este dis­tinct și inimitabil. Derivată din eroismul cotidian al muncii, conștiința socialistă este realitatea pri­mordială prin care epoca noastră se apropie tot mai mult de desăvîrșire. Exemplul mereu pre­zent al anilor de început, viitoarea entuziastă a fiecărei zile, încercarea bărbătească a fiecărei ac­țiuni, nivelul mereu mai exigent al tehnicii — sunt explicații fără echivoc ale noii configurații de conștiință la care poporul nostru a ajuns în a­­cest al nouăsprezecelea an de existență liberă, de muncă descătușată... ...Iar acum, în preajma Anului Nou, cînd toate motivele de mîndrie se string în alai festiv pen­tru întîmpinare, vom ridica paharul, după un tradițional dar mereu tînăr obicei, pentru viitor... Asta însemnează: pentru prosperitatea muncii, pentru tinerețea gîndului, pentru fericirea colec­tivă, pentru trăinicia proiectelor. Pentru frumusețe, pentru socialism, pentru pace. In rînd cu milioanele de oameni, de iubitori ai frumuseții, de constructori ai socialismului, de luptători ai păcii, colectivul redacțional al Tri­bunei urează cititorilor revistei: Interesul pentru Romînia este deosebit de b­u­ ne vorbă cu prof. univ. Nicolae Lascu și prof. înapoiați recent în țară din vizita prin Italia, pe care au întreprins-o la invitația Univer­sității din Bologna , profeso­rul Nicolae Lascu, prorector al Universității Babeș-Bolyai și prof. Virgil Vătășianu, membru corespondent al Academiei R.P.R. au răspuns cu multă amabili­tate întrebărilor puse în numele cititorilor Tribunei. — Prezența dv. la Bologna se înscrie pe linia unei tradiționale colaborări cu istoricii italieni. Vă rog să precizați cîteva din aspectele din ultimul timp al a­­cestei colaborări și să schițați cîteva din acțiunile de perspec­tivă. Prof. N. Lascu: Intr-adevăr, în colaborarea dintre istoricii ro­­mîni și italieni, se poate vorbi de bogate tradiții. Un rol impor­tant l-a avut în această direcție deschiderea, în 1922, a Școlii ro­mâne din Roma în cadrul căreia și-au desăvîrșit studiile de spe­cialitate în domeniul arheolo­giei, istoriei vechi și medii, o pleiadă de oameni de știință ro­­mîni, între care putem aminti pe profesorii de azi ai facultă­ții clujene de istorie: C. Daico­­viciu, N. Lascu, D. Macrea, Șt. Pascu, Fr. Pali. în anii puterii populare această tradiție a fost continuată, printre altele, prin relații personale, univ. Virgil Vătășianu schimb de publicații, informații științifice reciproce. Congresul internațional de istorie din 1955 de la Roma, serbările ovidie­­ne din 1957 din cele două patrii ale poetului și Congresul inter­național de arheologie clasică de la Roma din 1958 au fost prilejuri de apropiere între is­toricii celor două țări. Ca urmare, în ianuarie 1960, are loc la Mila­no prima conferință italo-româ­­nă de informație științifică la ca­re participă o delegație română condusă de acad. Constantin Dai­­coviciu. Conferința hotărăște ini­țierea de schimburi sistematice de delegații între universitățile din București și Roma, din Cluj și Bologna, din Iași și Padova. Prima delegație bologneză a so­sit la Cluj în mai 1960, avînd în frunte pe rectorul universi­tății, prof. Gherardo Forni, iar prima delegație clujeană a vi­zitat Bologna în toamna acelu­iași an, numărînd printre mem­brii săi pe academicienii C. Dai­­coviciu, R. Ripan, A. Moga și pe prof. D. Macrea. Prof. V. Vătășianu. In ce pri­vește întîlnirile în domeniul isto­riei de artă a savanților romîni și italieni acestea au tradiții de multe decenii, începuturile acestei colaborări pot fi fixate în timpul vieții pictorului Tatarăscu care, perfecționîndu-și la Roma meș­teșugul artistic, și-a însușit te­meinice cunoștințe de istoria ar­tei si s-a preocupat de studiul ei. In decursul timpului și-au desăvîrșit studiile în Italia o serie de istorici de artă romîni. (Continuare in pag. 2-a) Interviu luat de MIRCEA ȚOCA Complexul social studențesc Grozăvești SO­ toQ QT i Un an s-a dus Un an s-a dus. Un cerc de umbră-n suflet s-a închis. Tristețea vine ca o toamnă blinda Și trece prin grădina mea, neturburată, îi recunosc făptura diafană, ochii mari. Ce bine-ar fi să pot culege-acum Atîtea fructe ce se rotunjiră Sub razele de aur ale verii —­­Privesc și nu știu ce s-aleg Și crengile către pămînt s-apleacă grele. Un an s-a dus. Și stau nehotărît în paradisul gîndurilor mele. VICTOR FELEA (rom­tn­)LASCICI­ ­Expoziția de artă Privită in ansamblul ei ac­tuala Expoziție regională de artă plastică din Cluj poate fi carac­terizată printr-o serie de calități, dar și de neajunsuri, ambele de ordin mai complex și care me­rită o discuție mai amplă. Ca­litățile ei — referindu-ne mai ales la pictură — țin de modul în care mulți artiști clujeni se pregătesc pentru a se exprima mult mai semnificativ decit puteau face pînă acum. Dar toc­o­mai caracterul acesta de ampli­ficare și mlădiere a mijloacelor de expresie conferă expoziției un aspect tranzitoriu, arătînd mai mult pregătirea decit realizarea deplină și satisfăcătoare. în a­­ceasta constă, credem, neajunsul actualei expoziții și impresia, ce o lasă multora, că reușitele ei ar fi mai puține decit ale pre­cedentei expoziții regionale. Precum am menționat, și n­­ ajunsurile, și calitățile expozi­­ției sunt de ordin mai complex, căci neajunsurile vin uneori nu din sărăcie de muncă și imagi­nație, ci din exigente mai mari, mai bogate, dar încă neduse la capăt. Și acesta este, după pă­rerea noastră, cazul actualei ex­poziții, în care unele pozitive, pe care ne vom calități stră­dui­a le desprinde cît mai lim­pede și cu concluzii pentru vii­tor, se impun în mod evident. Vom începe considerațiile asu­pra picturii expuse —1 infinit mai bogată, mai vie, mai gîn­­dită decit sculptura expusă, dacă o privim în general — cu sem­nalarea calităților și apoi a ne­ajunsurilor. Vom căuta a pre­zenta problemele mai mari și cu consecințe pentru viitorul crea­ției, pe care le pun operele ar­tiștilor din diferite generații și cu formații foarte variate. Chiar și cînd este vorba de calitățile specifice acestei ex­poziții se cuvine a face distinc­ția dintre căutări și pregătire. Există artiști care „caută" nu numai fără a „găsi", dar la care căutarea este atît de haotică, destrămată, discontinuă sau chiar contradictorie (azi se adoptă manieră și mîine o alta, opusă) , încît, în asemenea cazuri, nu se poate vorbi de o pregătire, de­oarece pregătirea înseamnă un efort continuu, coerent, spornic. Operele de pictură și sculptură de la Palatul Culturii din Cluj pot servi și pentru a ilustra și cazuri de „căutări” inconcludente sau absurde, dar în mai mare măsură multe din cele expuse, mai ales la pictură, dovedesc acea serioasă pregătire, gata de a duce la creații adevărate și semnificative pentru vremea noa­stră. Menținîndu-ne la aspectele ge­nerale ale expoziției și încă ne­­trecînd la analizarea și apre­cierea contribuției diferiților ex­pozanți, să semnalăm ceea ce am numi pentru calități de mare pregătire tratarea în viitor mai adecvată a temelor caracteristice vremii noastre. Deși calitățile la care ne referim ar putea pă­rea unora doar de ordin tehnic, lucrul nu este adevărat, de­ plastică din Cluj oarece de pe acum aceste cali­tăți sunt puse în slujba expre­sivității temelor și nu constituie exerciții independente de oglin­direa artistică, de mesajul uman și estetic năzuit de artist. Că sînt și cazuri de tehnici și mo­dalități de expresie folosite gra­tuit, exterior, formalist este ade­vărat și le vom semnala, cînd ne vom referi la „căutările" care nu dovedesc acea pregătire îmbucu­rătoare, cu care începem înfăți­șarea aspectelor pozitive ale ex­poziției. La multe dintre compozițiile și portretele și încă și la mai multe dintre peisajele și natu­rile moarte expuse, se observă acum un colorit viu, plin de valori afective, un colorit trăit și simțit in funcție de sentimen­tul pus de artist pentru oglin­direa temelor. La mulți dintre pictorii clujeni, coloritul are a­­cum un lirism profund, armonii mai vii, uneori puternice, alteori surdinizate, nuanțe mai poetice, vibrații cu profund răsunet u­­man. Pînă acum cîțiva ani, mulți dintre pictorii clujeni, îndeosebi cei din generațiile mai virstnice, foloseau un colorit șters, spălă­­cit, inexpresiv și de aceea multe din imaginile lor nu cîștigau pe privitor spre a transmite mesa­jul cuvenit. Cu un asemenea co­lorit șters, cenușiu, sumbru, com­pozițiile și portretele sau prive­liștile nu puteau exprima senti­mentele de bucurie și avînt, lu­minozitatea și poezia vremii con­struirii socialismului, ale omului nou. Dar nu numai atît. La mulți dintre artiști, felul de a pune culoarea era convențional, venit din afara trăirii temei sau idei­lor, depărtat de caracteristicile focale, de specificitatea coloritu­­, „Și atmosferei din patria noa­stră. De asemenea, nu se ținea îndeajuns seama de învățămin­tele artei populare — cu acel simțămînt pentru culoare și de­­corativitate, atît de caracteristic și nici de strălucitele cîștiguri ale școlii noastre de pictură de viziunile autentice și cu un­­ pro­fund răsunet liric ale lui Grigo­­rescu, Luchian, Petrașcu, Tonitza, Pallady și ale atîtor alți colo­­nști, care au conferit — în func­ție de adevărul naturii și psiho­logiei poporului — valori proprii picturii de la noi. Acum culoarea este vie, cîntă, emoționează în imaginile multor pictori, mai înainte nefolosind decit prea puțin virtuțiile culorii, firește ale culorii umanizate. Pli­nă de adevăr și avînd o valabi­litate permanentă este constata­rea lui Karl Marx că „simțul culorilor este, în genere, forma cea mai populară a simțului es­tetic“. Cîștiguri vădite în folosirea culorii constatăm acum la Petru Abrudan, Gavril Miklossy, Iosif Bene și Tiberiu Erdös, în dife­rite genuri, de la compoziție la peisaj. Dăm în primul rînd nu­mele acestor artiști, deoarece la (Continuare in pag. a 11-a) PETRU COMARNESCU

Next