Tribuna, iulie-decembrie 1966 (Anul 10, nr. 27-52)

1966-07-07 / nr. 27

ANUL X, nr 27 (492) săptămînal de cultură Se împlinește, peste cîteva zile, un an de la începerea lucrărilor celui de al IX-lea Congres al Partidului Comunist Român, eveniment memorabil în viața partidului și statului nostru, salon de importanță istorică pe drumul mereu ascendent spre progres, prosperitate și înflorire multilaterală a României socialiste. în acest răstimp, cu dinamismul ce caracte­rizează conducerea de partid, întregul nostru partid, în toate domeniile de activitate, prin mobilizarea tuturor fiilor acestui popor, au fost luate o serie de măsuri menite să împlinească cele hotărîte în zilele înălțătoare ale celui de al IX-lea Con­gres. A fost stabilit un amplu program pentru dezvoltarea tehnico-materială și îmbunătățirea conducerii și planificării agriculturii; s-a constituit Consiliul Național al Cercetării Știin­țifice; s-au stabilit măsuri pentru dezvoltarea mai rapidă a producției de mașini-unelte, electrotehnice și electronice, de utilaj energetic precum și a pieselor de schimb; au avut loc consfătuiri cu lucrătorii din construcții, din comerț și din industria constructoare de mașini. în primăvara acestui an de intensă efervescență creatoare, partidul nostru, înconjurat de atașamentul fierbinte al întregii națiuni, a sărbătorit cea de a 45-a aniversare de la înființarea sa, evidențiind încă o dată faptul, exprimat cu atîta entuziasm și revărsare de dragoste cu care au fost întîmpinați conducătorii de partid și de stat în diferitele regiuni ale țării, că niciodată în România n-a exis­tat un alt partid politic cu o istorie atît de bogată și glorioasă care să fi luptat cu abnegație și să fi realizat atîta pentru feri­cirea poporului român, pentru măreția națiunii noastre, ca Partidul comuniștilor români. O nouă etapă în lupta pentru îndeplinirea Directivelor Congresului al IX-lea a constituit-o Plenara Comitetului Cen­tral al Partidului Comunist din 27—28 iunie care a dezbătut Proiectul planului cincinal de dezvoltare a economiei naționale pe perioada 1966—1970, precum și Sesiunea Marii Adunări Naționale care, în urma dezbaterilor, prin vot unanim, a adop­tat legea planului cincinal. Noul plan cincinal de dezvoltare a economiei naționale este o expresie a politicii partidului nostru, politică științifică, înțe­leaptă, bazată pe cunoașterea adîncă a posibilităților naționale, pe studiul temeinic al perspectivelor de viitor care au drept țel unic dezvoltarea și mai puternică a bazei materiale a socia­lismului, întărirea și înflorirea orânduirii noastre socialiste, creșterea bunăstării materiale și spirituale a oamenilor muncii de la orașe și sate. Așa cum arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu în cuvîntul de închidere rostit la Plenara C.C. al P.C.R. din 27—28 iunie, la concretizarea planului cincinal o contribuție importantă au adus-o masele largi de oameni ai muncii din întreprinderi și instituții, participarea activă a unui larg cerc de specialiști și oameni de știință, de activiști de partid și de stat. „Se poate afirma, arăta secretarul general al partidului, că actualul plan cincinal al patriei noastre este opera între­gului popor, a întregului nostru partid, emanație a gîndirii și înțelepciunii celor ce muncesc; aceasta dă planului nostru forță și trăinicie, constituie garanția îndeplinirii lui cu suc­ces". Tocmai datorită studiilor temeinice care au precedat întocmirea planului, a consultării maselor largi de oameni ai muncii, noul plan cincinal nu numai că asigură îndeplinirea întocmai a Directivelor Congresului, dar permite majorarea unora din principalele cifre prevăzute, ceea ce asigură noi mijloace materiale pentru dezvoltarea economiei naționale. Noul plan cincinal relevă cu pregnanță aplicarea neabătută a politicii marxist-leniniste a partidului nostru de continuare a procesului de industrializare socialistă a țării, prin aceasta asigurîndu-se condițiile dezvoltării tuturor ramurilor economiei naționale, a creșterii puterii economice a țării și a întăririi forței și suveranității naționale. Concomitent cu dezvoltarea în continuare a industriei, noul plan cincinal prevede măsuri menite să ducă la înflorirea agriculturii socialiste, la inten­sificarea creșterii producției bunurilor de larg consum și la ridicarea nivelului de trai al tuturor cetățenilor. De o deosebită importanță pentru realizarea prevederilor planului cincinal sunt măsurile luate în vederea ridicării pe o treaptă superioară a activității de planificare a economiei, prin concretizarea programului de dezvoltare pe întreaga pe­rioadă a cincinalului, desfășurat pe ani, ceea ce permite tutu­­ror ramurilor economiei, a întreprinderilor, o perspectivă în muncă, o mai bună orientare și concentrare a forțelor crea­toare. Complexitatea planului cincinal, importantele obiective care au fost prevăzute, implică, așa cum sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu în cuvîntarea la Plenara C.C., sporirea eficacității întregii noastre activități economice, prin punerea în valoare a rezervelor de care dispune economia noastră, prin continua preocupare pentru creșterea productivității mun­cii și a reducerii prețului de cost, prin folosirea rațională a uriașelor fonduri de investiții și sporirea eficienței lor, prin ridicarea rentabilității tuturor întreprinderilor, prin organizarea științifică a muncii și perfecționarea cadrelor. Prin aceste mă­suri, și altele care derivă din documentele plenarei, noul plan cincinal va marca un pas hotărîtor pe drumul ridicării Româ­niei în rândurile celor mai înaintate țări din lume. Din multiplele prevederi ale cincinalului, desprindem pre­ocuparea permanentă a partidului nostru de a asigura o mai justă repartizare a forțelor de producție pe întreg teritoriul țării în scopul valorificării superioare a resurselor materiale, precum și a lichidării rămînerii în urmă a unor regiuni și ra­ioane, creîndu-se condiții pentru dezvoltarea armonioasă a so­cialismului pe întreg teritoriul țării. Orașe și sate, raioane și regiuni, rămase în urmă, vor beneficia în și mai mare măsură de binefacerile civilizației și culturii. Nu poți, studiind prevederile planului de dezvoltare a eco­nomiei naționale pe următorii cinci ani, să nu fii cuprins de legitimă mîndrie pentru tot ce s-a împlinit în această țară și pentru tot ce se va împlini cu certitudine științifică, nu poți să nu simți, ca părtaș la acest timp istoric, aparținîndu-ți cum iți aparțin bătăile inimii și lumina ochilor, gîndurile cuprinse­­în cuvîntul secretarului general al partidului: „Generațiile de m­îine vor putea spune cu recunoștință: înaintașii noștri au făcut totul pentru a asigura poporului o viață îmbelșugată și fericită, au făurit o țară liberă, independentă și prosperă". TEOFIL BUȘECAN 7 iulie 1966 „Nu vreau să spun cît de folositoare este pentru treburile creștinătății această stăpînire a mea, socotesc că este de prisos, fiindcă lucrul e prea vădit, că ea este scutul Țării Ungurești și al Poloniei și este straja acestor două crăți. Afară de asta, fiindcă Turcul s-a împiedecat de mine, mulți creștini au rămas în liniște de patru ani ȘTEFAN CEL MARE (Din mesajul către Senioria Veneției — 8 mai 1478) „Vizitînd Suceava am ținut să poposim și la Putna, mînăstirea clădită de Ștefan cel Mare. Am­ ținut să aducem omagiul nostru acestui mare voievod al Mol­dovei și aș putea spune, al tuturor românilor. Cinstind memoria lui Ștefan cel Mare, a lui Mircea, a lui Mihai Viteazu, a voievozilor care au luptat pentru neatîrnarea țării noastre și au contribuit ca mai tîrziu să se poată închega națiunea română, ne întecim eforturile pentru a îndeplini programul Congresului al IX-lea al partidului de dezvoltare multilaterală a patriei". NICOLAE CEAUȘESCU 8 pagini — 1 leu Domnia lui Ștefan cel Mare — de aproape o jumătate de secol —­­este cea mai strălucită epocă din istoria Moldovei. Niciodată țara n-a fost mai bogată și mai respectată: niciodată faima dom­nului ei n-a străbătut atît de departe, deopotrivă in apusul creș­tin ca și în răsăritul mahomedan, provocind admirația prietenilor și respectul dușmanilor, niciodată nu s-au ridicat spre slava celui de sus atît de multe lăcașuri și într-o formă atît de desăvîrșită, întocmai cum grecii cei vechi au avut epo­ca lui Pericles — acel maximum de strălucire politică și artistică —, întocmai cum la daci a existat epo­ca lui Burebista iar la francezi „se­colul lui Ludovic al XIV-lea", tot astfel noi am avut epoca lui Ște­fan cel Mare. Depășind hotarele Moldovei, ea a fost și va rămâne reprezentativă pentru întreg nea­mul nostru care și-a găsit în acest glorios gospodar și credincios vo­ievod cea mai înaltă întrupare a sa. Afirmăm aceasta deoarece iu nici una din cele trei țări româ­nești, nici în Moldova, nici în Ța­ra Românească, nici în Transilva­nia nu întîlnim un răstimp com­parabil cu acela al lui Ștefan, cînd are loc o înflorire excepțională, sub toate raporturile, în toate do­meniile. Și sub raport politic trebuie re­levat că prestigiul statului este, de asemenea, maxim, iar re­lațiile diplomatice includ nu numai statele vecine dar și unele mai îndepărtate, atît în apus cît și în răsărit. Acest prestigiu se datorește, în bună parte, biruințe­lor repurtate pe timpul de luptă, faptului că Ștefan a știut să res­pingă prin puterea armelor pe toți cei ce rîvneau la pămîntul și bo­gățiile țării, asigurînd astfel liber­tatea Moldovei. O însemnătate ex­cepțională și un răsunet fără pre­cedent a avut biruința totală de la Vaslui împotriva armatei oto­mane, mult superioară ca număr; ea se datorește, pe de o parte, ge­niului militar al lui Ștefan, pe de altă parte, și în egală măsură, vi­tejiei și tenacității cu care au lup­tat ostașii moldoveni. Impresionat de această biruință strălucită — ră­mășițele oastei turcești au fost ur­mărite timp de patru zile, pînă la Dunăre, în valurile căreia ele și-au găsit sfirșitul — cronicarul polon Dlugosz găsește accente unice: „O, bărbat demn de admirat — excla­mă el — întru nimic inferior duci­lor eroicii, pe care atît îi admirăm, care cel dinții dintre principii lu­mii a repurtat în zilele noastre o victorie atît de strălucită ... După părerea mea, el este cel mai vred­nic să i se încredințeze conduce­rea și stăpînirea lumii și mai ales funcțiunea de comandant și con­ducător contra turcilor, cu sfatul comun, înțelegerea și hotărîrea creștinilor, pe cînd ceilalți regi și principi creștini trândăvesc în lene, în desfătări și lupte civile". Studiul (Continuare în pag. a 6-a) Prof. CONST. C. GIURESCU „Ștefan Vodă cel Bun, cind s-au apucat să facă mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vîrf de munte ce este lingă mănăstire. Și unde au ajuns săgeata, acolo au făcut prestolul in oltariu". Unde a căzut săgeata vătafului de aprozi a făcut poarta, iar unde a căzut să­geata unui copil de casă, clopotni­ța. Astfel a păstrat tradiția popu­lară împrejurările ridicării minuna­tului lăcaș, vrednic de marele domn, care a fost Ștefan cel Mare. Păstrător al datinelor strămoșești, poporul, care a cinstit cu sfințenie faptele și vredniciile domnului mol­dovean, a transmis din generație în generație, „de oameni vechi și bă­­trîni", și fapta petrecută în miez de vară în acel an 1466, pentru ca după mai bine de două veacuri și jumătate neîntrecutul povestitor, Ion Neculce, să o culeagă cu pio­șenie și să o transmită apoi genera­țiilor următoare, în limba sa plină de frumusețe, așa cum se află în O samă de cuvinte, împreună cu alte tradiții „auzite din om în om“ despre înfăptuirile celui mai mare domn moldovean. Bătrânul cronicar se simte îndatorat a-și preveni ci­titorii cu privire la valoarea spu­selor nescrise îndeobște și asupra celor de el însemnate, de aceea se împacă cu gîndul că „cine va citi și le va crede, bine va fi, iară cine nu le va crede, iară bine va fi; cine precum îi va fi voia, așa va face." Istoria a adeverit, prin izvoare vrednice de crezare, multe din tra­dițiile populare, în întregime sau în ceea ce cuprindeau acestea ca în­țeles, la care imaginația poporului neîntinată de gânduri ascunse,­­a adăugat unele nestemate, spre mai marea lor strălucire, în cazul mă­năstirii de la Putna, atît fapta în sine cît și învelișul în care a fost îmbrăcată corespunde realității, căci era în obiceiul vechi al ctito­rilor de asemenea lăcașuri, de a le statornici temeliile, după ce-și roti­seră ochii de jur împrejur, acolo unde se oprea săgeata țâșnind din arcul întins. încă după luarea Chiliei în 1465, Ștefan cel Mare, ca prinos pentru o asemenea biruință asupra turci­lor, se gândi la înălțarea unei mă­năstiri care să le întreacă pe toate celelalte: Rădăuții Bogdăneștilor, cu cele dintîi morminte ale dom­nilor moldoveni, Neamțu lui Petru Mușat, Moldovița și Bistrița lui A­­lexandru cel Bun și altele. Pentru noua sa ctitorie, Ștefan alesese, la depărtare de numai 32 km spre a­­pus de Rădăuți, o vale de rîuleț limpede, cu apă zglobie, coborând în susul blind din culmile bogat împădurite, în acest colț de țară, în adînca pace măreață a codrilor, și in șoapta neobosită a apei — po­trivit imaginei înfățișate de Nicolae Iorga — puse domnul temeliile bi­sericii sale. Ființau acolo mai de demult modeste chilii de lemn, alături de care, apoi, s-au ridicat altele, în fața soarelui, lângă izvor, pentru călugării retrași de zgomo­tul lumii. Era cea ce s-a numit cu vremea Sihăstria Putnei. Exista, de asemenea, la depărtare de vreo 2 km spre răsărit, pe o coastă de deal împădurit, la vărsarea pîriului Vi­­teul în apa Putnei, scobită în pia­tră, o chilie strivită, lîngă o biseri­cuță, pe care tradiția populară a păstrat-o sub numele de „schitul lui Daniil Sihastru". Data, ziua și luna cînd săgeata lui Ștefan cel Mare s-a oprit pe stingă părăului Putna, la poalele unor munți înverziți vara de păduri de brazi și molizi nu a fost con­semnată în deplin acord de vechile letopisețe. Cele de la Putna, deri­vate amîndouă dintr-un letopiseț domnesc, scris la curtea lui Ștefan, au însemnat 4 iunie unul, 10 iulie altul drept zi a însemnatului eve­niment, pe care traducerea mai târzie, din 1770, a letopisețului put­­nean, o contaminează, pentru a re­zulta „iunie in zece zile“. „Iulie 10“ se află scris și în cronica mol­­do-polonă, ce-și are izvorul în a­­celași letopiseț domnesc de curte, pentru ca luminatul cronicar Grigore Ureche să o cunoască pe aceea­­ consemnată in versiunea tradusă în a doua jumătate a sec. al XVIII- lea. Asupra zilei și lunii vechile însemnări se deosebesc, asupra a­­nului­ 1466 însă, acordul este una­nim. Istoricii de mai tîrziu și-au împărțit și ei opiniile, între 4 iunie, 4 și 10 iulie. Socotindu-se mai bine informat, autorul versiunii mai dez­voltate a letopisețului putnean, ca unul ce a zăbovit cu mai multă os­teneală asupra faptelor domnului moldovean și asupra întâmplărilor mănăstirii alegerea datei tîrno­­sirii mănăstirii de la Putna, s-a o­­prit la 10 iulie: „în anul 6974 (1466) iulie Î0, s-a început să se zidească, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfînta mănăstire a preasfintei născătoare de Dumnezeu, la Putna". Data întemeierii mănăstirii Putna este socotită vremea cînd țîșnește ca la un semn avîntul înzestrării culturale a țării Moldovei, cînd în­cepe adevărata creație arhitectura­lă a lui Ștefan cel Mare. Ca la orice înfăptuire trainică și frumoasă la care pe atunci se lucra încet și cu migală, tot astfel s-a lucrat și la mănăstirea Putna. Le-au trebuit 3—4 ani arhitectului grec și meșterilor transilvăneni pînă să dureze acest frumos mo­nument de artă, vrednic de ctitorul său, destinat de la început a fi gropniță domnului și familiei sale. O altă vrednicie de arme pentru apărarea pământului Moldovei îm­potriva celor ce-i rîvneau frumu­sețea și bogățiile a prilejuit sfin­țirea lăcașului, întors din Codrii Sorocea, biruitor asupra tătarilor pustiitori, domnul se spălă în apele limpezi ale Putnei ce coborau din Munții Bucovinei și­ și sfinți, la 3 septembrie 1470, ctitoria. „In anul 5978 (1470) august 20, au venit tă­tarii, mulțime mare și s-a bătut cu ei Ștefan voievod la dumbrava de la Lipniți lîngă Nistru. Și a gonit urma lor și a luat toată prada lor. Și apoi s-a întors cu izbindă și a venit să sfințească hramul preasfin­­tei născătoare de Dumnezeu, cu a­­jutorul lui preasfințitului Dumnezeu, cu mina mitropolit, Chir The­octist și a episcopului Tarasie și cu egumenii tuturor mănăstiri­lor. Și la liturghie au fost la jert­­velnic, de toți un număr de 64 de arhierei și preoți și diaconi, sep­tembrie 3, sub arhimandritul Ioa­­sai", consemnează letopisețul put­nean. Un asemenea sobor, o ase­menea sărbătoare desfășurată în li­niștea tomnatică a codrilor buco­vineni nu se mai văzuseră pînă a­­tunci. Sub îndrumarea înțeleaptă a în­vățatului egumen Ioasaf, cel dintâi stareț al mănăstirii, venit de la Neamț, lăcaș cunoscut pentru ac­tivitatea sa cărturărească, călugării cărturari de la Putna luară de în­dată în mină condeiul pentru a în­semna, spre luminarea și mîndria urmașilor, isprăvile ctitorului stră­lucit și întimplările lăcașului lor. Putna își câștigă în scurtă vreme un frumos nume, ca focar de cultu­ră, nu numai prin letopisețul care-i poartă numele, ci și prin alte o­­pere de însemnată valoare, înfăp­tuite din „porunca dreptmăritoriu­­lui Domn a toată țara Moldovei, Ștefan voievod“: Cuvîntările lui I­on Gură de aur, scrise la 1470 de călugărul Chiriac, „Listrița“ scrisă la 1472 de călugărul Vasile, (Continuare în pag. a 6-a) Prof. ȘTEFAN PASCU OSCAR HAN: „In anul 6974 [1466| iulie ]] a Început să se zidească mănăstirea Puna". Letopisețul Putna II Ștefan cel Mare

Next