Tribuna, iulie-decembrie 1973 (Anul 17, nr. 27-52)

1973-07-05 / nr. 27

Proletari din toate țările, uniți-vă! 1 . Tîrgu-Mureș • NIKOS KAROUZOS: Peisajul țării dumneavoas­tră este un ritm de dans al naturii • LETAY LAJOS: Imagini din China • MIRCEA MUTHU: Tentația sudului CORNELIU NISTOR: Itinerar vienez MARIAN PAPAHAGI: Note la un motiv literar Masa rotundă — Marcel Constantin Runcanu: SEPIA • OCT­AVIAN PALER: Drumuri prin memorie • N. PRELIPCEANU: A fost Saint-Exupéry • AUREL RAU: Prodromos • GEORGE SIDOROVICI: Un târîm miraculos • SORIN TITEL: Damnațiunea lui Ahab • THOMAS WOLFE: Despre timp și rîu • IOAN ALEXANDRU: Călătoria • VALERIU ANANIA: Străinul de pe Kewalo Modestie și verticalitate „Cea mai gravă lipsă de modestie a spi­ritului — spunea Marx — constă în a fi modest față de lipsa de modestie“ (v. Marx-Engels, Opere, vol. I, Editura poli­tică, Buc., 1960, p. 7). Afirmația lui Marx implică o multitudine de semnificații, e­­sențiale din unghiul imperativelor noas­tre morale. Profilul spiritual, personali­tatea omului nou, a comunistului nu se pot concepe în afara acestei dimensiuni. Dar dacă a cultiva modestia este o cerin­ță fundamentală în procesul educativ-for­­mativ, cu atît mai importantă devine în­țelegerea sensurilor și funcționalității a­­cestei valori morale, îmi amintesc, de pil­dă, că la o ședință urma să fie sancțio­nat un om. Săvîrșise o abatere pentru ca­re toți erau de acord că trebuie sancțio­nat. Dar cineva a propus o sancțiune di­ferită de propunerea șefului de instituție — argumentînd în consecință. Răspunsul „șefului“ a fost imediat: „Să nu creadă tovarășul , că noi nu știm gîndi, ar fi mai bine să fie mai modest pentru că e tînăr și...“ etc. Adică ce însemna aici „să fie mai modest...“? Să nu-și spună părerea, să nu gîndească altfel decît „șe­ful“, pentru că... și el știe gîndi? Să ig­norăm că „adevărul nu include numai re­zultatul ci și calea care duce spre el“? (Op. cit., p. 8). Să fim bine înțeleși: nu vreau deloc să pledez pentru raționamentul unui Gî­­gă care, țin minte că într-o altă împre­jurare încerca să deducă, printr-o logică foarte debilă, „cît de eronat pusese pro­blema tovarășul academician“ (care luase cuvîntul înaintea lui) și făcea, în huidui­tul celor prezenți, procese de intenție unui om acoperit de recunoașterea unanimă a probității științifice. Cazul este tipic pentru modul de a pricepe lucrurile un fost responsabil al grupei de pompieri voluntari, nimerit din întîmplare la discu­tarea unor probleme care îi depășeau puterea de înțelegere. Numeroase exemple ar putea veni în sprijinul extrem al actualei necesități a coroborării modestiei cu adevărul și sim­țul măsurii, cu demnitatea și cunoaște­rea — cunoașterea în general și cunoaș­terea de sine sau a ceea ce poporul nu­mește „lungul nasului“; însuși Marx de­finea modestia ca rațiune, adică „acea libertate universală care se comportă fa­ță de fiecare natură potrivit caracterului esențial al acesteia“ (v. Op. cit., p. 7). Cercetarea adevărului — și „adevărata cercetare este adevărul în desfășurare, ale cărui verigi împrăștiate se înlănțuie în rezultat" (v. Op. cit., p. 8.) — trebuie să dubleze în permanență atitudinea visului față de problemele în care este implicat, față de rolul pe care trebuie să-l joace în sistemul relațiilor cu altul sau cu co­lectivitatea căreia îi aparține. Pe acest fundament, maturitatea intelectuală și morală, ca modestie în sensul autentic al termenului, va fi în măsură să susțină verticalitatea personalității umane. „Mo­destia exagerată este cea mai amară iro­nie“ ar spune Marx. Și faptul acesta pre­supune că esenței spiritului uman îi este inerent adevărul, care nu-1 poate lăsa in­diferent „din modestie“ față de lipsa aces­teia. A fi modest nu este egal cu a sta pasiv în fața incompetenței și imposturii, nu înseamnă a fi laș, a asista cu smerenie la ceremonia de urcare a prostiei în jilț, ci respectul demnității și al valorii izvo­­rîte din înțelepciunea și efortul de a fa­ce ca în toate împrejurările să aibă cîș­­tig de cauză adevărul, binele și frumosul. Necinstitul poate beneficia de avantaje numai atît cît cinstea celorlalți nu se împotrivește manifestărilor lui. A fi mo­dest implică necesarmente a acționa, a te pronunța, a te opune oricărei manifes­tări neoneste, oricărei forme de parveni­re fără muncă, fără merit. Adică, „a nu fi modest față de lipsa de modestie“. Și cu asta, oricît ar părea de contradictoriu, trebuie să acceptăm că modestia presupu­ne într-un anumit­ fel orgoliul. Există un sens profund justificat al orgoliului, ace­la de a nu accepta să fi dat la o parte sau „călcat“ în picioare cînd știi că este de partea ta dreptatea, cînd știi că valoarea ta, a muncii tale reprezintă ceva, ceva mai mult decît este înclinat meschinul inte­res al cuiva să recunoască. Acest gen de orgoliu, sau mîndria de a fi și a căuta să fii tu însuți, face o justificată simbioză cu modestia și o îmbogățește, o nuanțea­ză ca dimensiune morală. Astfel înțeleasă modestia înseamnă verticalitate, nu plecă­ciune, înseamnă justă evaluare, a ta și a meritelor tale în raport cu ceilalți, per­­mițîndu-ți să stai drept și responsabil în fața oricărui scaun de judecată. Altfel, ca să rămînem la Marx, „ignoranța este un demon care — ne temem — va mai juca un rol în multe tragedii“ (v. op. cit., p. 114). Dar... sapienți sat! GRIGORE ZANC SALVATORE CAU România ‘72 Lanuri de grîu nesfîrșite care aprind păsările, coloanele fintînilor care izbucnesc limpezi în slavă, aurul negru care în adîncuri de magmă visează constelații, industria care zilnic freamătă ca un arbore al materiei pentru a oferi tuturor îndeletniciri cotidiene, pentru a oferi tuturor certitudinea unui post sigur, pentru ca toți să se bucure de bunăstare socială. România, cît este de înalt și mirositor cerul tău vara, asemănătoare ești unui arbore de migdal de migdal mereu în floare, cît este de harnic poporul tău, cîte este de generos, totdeauna cordial, ospitalier, fratern. Pentru tine italianul este un prieten, în pridvoarele tale umbroase îl primești cu brațele deschise. Vit íli I românește de ION COCORA

Next