Tribuna, 1987 (Anul 31, nr. 1-53)

1987-01-01 / nr. 1

SAPTAMINAL DE CULTURA, editat de CONSILIUL CULTURI­ ȘI EDUCAtIE­ SOCIALISTE • DIRECTOR FONDATOR: IOAN SLAVICI (1884) • 3 lei In spiritul sarcinilor subliniate de tovarășul Nicolae Ceaușescu Premise și opțiuni ale dezvoltării Se spune pe bună dreptate­ că evoluția economiei socialiste este tot mai puțin influențată de condiții nedirijate de om. A rămîne însă la nivelul acestei certitudini nu înseamnă în mod necesar a răspunde în cel mai înalt grad exigențelor dez­voltării. Căci limitele cunoașterii umane, subiectivismul sau incidența diferiților factori endogeni și exogeni, cum ar fi re­sursele de materii prime și de energie, crearea și difuzarea cunoștințelor științifice pot orienta procesul într-o direcție neconformă cu un optim economic și social acceptabil. Din acest motiv, problemele dezvoltării rapide ale țării noastre nu mai pot fi abordate în vechii termeni. Complexitatea lor crescîndă as­tăzi cere nu numai o rafinare a instrumentului de analiză și o nuanțare a judecăților economice, ci și noi deschi­deri, noi optici care să facă posibile, pe de o parte, reflec­tarea cît mai fidelă a fenomenelor reale, iar pe de altă parte, înțelegerea proceselor social-umane, tehnologice, politice, a re­lațiilor internaționale, toate acestea cu scopul realizării solu­țiilor preconizate. O confirmare elocventă a acestei orientări o găsim în fun­damentele strategiei dezvoltării economico-sociale ale țării noas­tre și în factorii preconizați să asigure dinamismul economiei în această etapă, așa cum sunt cuprinse în documentele Plenarei C.G. al P.C.R. din 9—10 decembrie 1986 și în cele ale Plenarei Consiliului Național al Oamenilor Muncii. Astfel puternica bază tehnico-materială, „dotată aproape în totalitate cu tehnica mo­dernă din ultimii ani“, — după cum arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al partidului nostru, — importantul potențial științific și­ tehnologic existent în toate domeniile, pre­cum și nivelul pregătirii cadrelor sunt premisele ce susțin sarci­nile stabilite pentru trecerea României la o nouă etapă de dez­voltare și care dau planului actualului cincinal un­ caracter rea­list, revoluționar. Realizarea practică a planului este condiționată de alegerea și combinarea intr-o formă cît mai economicoasă și mai flexibilă a factorilor determinanți ai creșterii producției. O primă opțiune, în acest sens, privește mai buna organizare și conducere a mun­cii. Acestor domenii, secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, le-a acordat o mare atenție. Și pe bună dreptate, deoarece „față de nivelul dezvoltării forțelor de pro­ducție, al bazei materiale, al științei, al tehnicii am rămas în urmă cu organizarea și conducerea în bune condiții a întregii activități“. Or, în condițiile relațiilor de producție socialiste, conducerea și organizarea au devenit surse importante ale dez­voltării. Revoluția științifică tehnică amplifică acest rol prin accentuarea deosebită a interdependențelor economice, prin (Continuare în pag. 3) Petru Pruned Vasile Ionici Anul Nou în Oaș im JWWT La mul­ti ani! 2500 de ani de lupta a poporului pentru libertate și neatinnare Vestigiile dacice în izvoare arhivistice Trecutul glorios al poporului nostru in opera tovarășului Nicolae Ceaușescu I. Cutezanța gîndirii revoluționare a tovară­șului Nicolae Ceaușescu, spiritul său crea­tor în pătrunderea celor mai complexe pro­bleme, plecînd de la legitățile generale, apli­cate la realitățile României, au dat noi și reputate contribuții la îmbogățirea patrimo­niului politic și spiritual național. Cu pătrunzătoarea sa viziune asupra cursu­lui vremurilor, tovarășul Nicolae Ceaușescu a restituit poporului român adevărul întreg asupra glorioasei lui istorii, eliminînd dena­turările ce au circulat în anii '50 și prima jumătate a anilor '60, adăugîndu-i valențele epocii contemporane a societății noastre so­cialiste. Secretarul general al partidului in­terpretează în mod științific procesul istoric, ca rezultantă firească a evoluției societății omenești în ansamblul său, în care se în­globează toate forțele sociale și politice în raport cu problemele vitale aflate în fața popoarelor. Este un principiu de inestimabi­lă valoare teoretică și metodologică prin ca­re știința istoriei se așează pe temelia ade­vărului.­ El ne ajută să cunoaștem devenirea noastră, trăsăturile fundamentale ale istoriei românești, prin care ea își dezvăluie culmile de măreție. Una dintre aprecierile de profundă însem­nătate ale tovarășului Nicolae Ceaușescu este aceea că istoria poporului român își are începuturile cu mii de ani în urmă, în isto­ria traco-geto-dacilor și care, de atunci și pînă astăzi, aparține unuia și aceluiași po­por ce a trăit în unul și același spațiu geo­grafic, așa cum se exprima, printr-o viziu­ne de mare forță evocatoare, N. Iorga: „Este vorba de un popor care prin strămoșii săi are rădăcini de patru ori milenare; aceasta este mîndria și aceasta este puterea noas­tră. (...) unde a fost satul trac pe vremuri, dăinuiește satul românesc acum, unde sînt orașele noastre, au fost odinioară centrele civilizațiilor anterioare, reprezentate de acei oameni ai căror urmași sîntem noi“. Acești strămoși au fost un popor cu mare presti­giu în lumea antichității, a cărui civiliza­ție s-a aflat în raporturi de influențare re­ciprocă cu marile civilizații ale acelor vre­muri — persană, elenă, romană și altele. In această viziune ne aparțin luptătorii geto-daci care, apărîndu-și țara, l-au înfrun­tat în anul 514 î.e.n. pe Darius, regele regi­lor persani; ne aparține Dromichaites, din secolul IV î.e.n., ex­presie autentică a geto­­dacului — așa cum îl înfățișau autorii an­tici —, în care omenia se împletea cu ra­țiunea și înțelepciunea, iar iscusința se îm­bina cu istețimea în luptă.In frunte cu Dro­michaites, vitejii daci au înfruntat cu suc­ces trupele lui Lisimah, unul dintre urmașii lui Alexandru cel Mare, care căuta să-și în­tindă stăpînirea și asupra malului sting al Dunării. Ne aparține Burebista, sub condu­cerea căruia s-a creat, în urmă cu 2056 de ani, statul dac centralizat și independent, prin unirea mulțimii statelor geto-dacice existente cel puțin din timpul lui Dromi­chaites. Mărturiile timpului îl apreciază pe Burebista drept „cel dintîi și cel mai mare dintre toți regii care au domnit vreodată asupra Traciei, ridicîndu-și atît de mult nea­mul său, încît în cîțiva ani a creat o mare împărăție... și chiar și de români era te­mut“. Ne aparține Decebal care — așa cum îl caracterizează tovarășul Nicolae Ceaușescu — reprezintă „eroul legendar, intrat în con­știința poporului nostru ca simbol al neîn­­fricării și spiritului de jertfă în apărarea li­bertății și independenței“. Cunoașterea originii poporului român, a statorniciei lui de viață, de luptă și creație pe pămîntul strămoșesc, a continuității și as­cendenței operei înfăptuite de înaintașii noș­tri, își primește, prin gîndirea istorică a to­varășului Nicolae Ceaușescu, rolul ei cu ade­vărat cardinal și constituie fundamentul ac­tivității ideologice, al educației patriotice, socialiste a maselor. „Nu se poate vorbi de educație patriotică socialistă — subliniază președintele Nicolae Ceaușescu — fără eu­(Continuare în pag. 3) IV. Poporul român, după ce a pus mina pe vreun tezaur de-al grecilor (= dacilor) a fondat această colonie și a trebuit apoi să o părăsească“. Uimirii din raportul prezentat anterior și regretului de a nu fi putut sta­bili numele cetății și a neamului coloniei — ce e drept, urmele descrise și inscripția descoperită nu erau romane, cum vor do­vedi, pînă la urmă, oamenii de știință ro­mâni, ci dacice, și una și cealaltă — alătu­răm amănunte cuprinse în raportul înain­tat de Bernhardt Algier, la 16 august 1803, administrației domeniului Hunedoara, chiar din Grădiștea Muncelului: „Din 1 pînă la 5 ale lunii curente s-a continuat cu săpă­tura în zona unei clădiri care din cire am observat după ruine ar putea fi lungă de aproximativ 12 stînjeni și lată de 8 stînjeni, și a cărei poziție — așa cum s-a arătat în raportul precedent — se află pe panta de sud a dealului, sub zidul circular des pome­nit aici, în această zonă s-a făcut cercetarea în 18 locuri, deci în puncte la mică distan­ță unul de altul, de această parte pînă la solul de atunci (în înțelesul de vechiul nivel de călcare — n.n.), care aici este la 4 pînă la 7 picioare sub nivelul actual. Aici s-au dezgropat lucruri cu totul lipsite de impor­tanță ca: o mulțime de cioburi de vase din pămînt, bucăți de țevi de lut ars, care au diametrul de 4 pînă la 5 țoli, sedimente groase de zgură, cîteva bucăți de sticlă al­bastră, cărbune și altele asemenea. Lucru­rile cele mai demne de atenție sînt aici mul­tele plăci de piatră groase de aproximativ 8 țoli, late de circa 2 picioare și lungi de 5 pînă la 6 picioare dezvelite aici, făcute din piatră masivă de gresie foarte bine prelucrată. Diversitatea poziț­ii­lor în raport cu direcția, dispersarea și adîncimea la care se găsesc, cî­teva porțiuni foarte șubrede ale zidului desco­perit, chiar nivelul actual sesizat aici — foarte (Continuare în pag. 3) Al. Matei Gheorghe Zaharia ^ 1 (1567) ANUL XXXI 1 IANUARIE 1987 Mulți ani cu pace Există puține popoare și graiuri ale lumii în rostirea cărora tradiționalele urări de an nou să sune cu atîta sinceritate și noblețe de gind ca la români. O afirmație pe cît de ușor de dovedit — mai ales acum, cînd răvașele colo­rate apleacă umerii poștașilor și eterul poartă de la un meridian la altul mesaje sărbătorești — pe atît de plină de semnificații. Unei „feri­ciri“ pomenite mai mult sau mai puțin pro­tocolar românul ii adaugă generos belșugul și sănătatea, bucuria ninsorii fecunde, încrederea în viitor și, din moși-strămoși, nu uită să in­voce faptul cel mai de preț — pacea! Din Ma­ramureșul înstelat de nea pînă la malul mării, din cîmpia Banatului pînă pe prundurile mol­dovenești acest cuvînt reverberează în colinzi și in cîntece ca un dor fără istov, si cunoaștem întreg înțelesul... In speranța păcii vin a se primeni toate celelalte, și cele de obște și cele personale. N-am zăbovi atîta asupra sa dacă anul care s-a încheiat și s-a așezat, cu bune și cu rele, în istorie, n-ar fi fost proclamat la cel mai înalt for internațional drept an al pă­cii. Dacă n-am fi moștenit de pe urma lui, cu toată strădania noastră, mai mult întrebări de­cit răspunsuri, mai mult cuvinte decit fapte. Din bilanțul politic mondial al lui 1986 — pu­ține lucruri împlinite și multe, foarte multe răsfrîngeri îngrijorătoare spre cel în care am intrat. Constatăm cu îndreptățită mîndrie, de aceea, gestul singular al țării noastre, de a trece la măsuri efective de dezarmare, de a-și res­pecta — prin unanima adeziune a poporului — cuvîntul, de a da un sens real și limpede nă­zuinței sale de pace, în acest an declarat al păcii, care pentru unii a însemnat pustiire și foamete, singe vărsat fără rost, noi arme în car, pe pămînt și pe apă, noi sacrificii pe alta­rul zeului Marte. Un exemplu elocvent: un act lucid într-o lume dominată de spaimă — nu doar războiul, în sine, e de condamnat ci și această paralizantă spaimă, indusă de seniorii războiului, făcind parte dintr-o strategie a su­punerii și aservirii. Inițiativa românească, ratificată de toți, ab­solut toți participanții la Referendum, se con­stituie, deci, într-un NU adresat războaielor, consecințelor lor devastatoare, dar nu mai pu­țin imobilismului, tăcerii vinovate, atitudinii de victimă neputincioasă. Un NU politic și un NU moral — actualelor stări de fapt. Un atare gest salubru, temerar, vorbește despre firea cuteză­toare, robustă și optimistă a romanului. Și nu e o simplă figură de stil. Cînd Europa amuțea în fața amenințărilor, pericolelor de tot soiul, fiind gata să-și părăsească strălucitoarele orașe și cetăți, noi ne-am sprijinit cu umerii de Car­­păți și, cu nădejde, i-am făcut zid. In toată istoria noastră n-am amenințat și împilat ni­ciodată alte seminții, respingînd războiul cu toată energia, fiind mereu printre primii cînd, simțindu-i apropierea, trebuia să spună cineva, răspicat, lucrurilor pe nume. Chiar nedeclarat oficial, chiar neîncununat de vorbe — să fa­cem din noul an un real răstimp al păcii. Cu tot ce ne stă în putere, cu această milenară vocație umanistă, cu credința neclintită în va­lorile de perenitate ale omului, în adevăr și dreptate. Zăpezile întruchipînd puritatea și speranța întîmpină, iată, Anul Nou. E ceasul cînd, după datină, ne apropiem cu căldură și înțelegere de ceilalți. In această noapte de răscruce a ani­lor, prin satele Ardealului gospodarii bat din poartă în poartă cerîndu-și iertăciune pentru eventualele supărări pricinuite, cu voie sau fă­ră voie, în conviețuirea zilnică a obștii. Un ri­tual al păcii și acesta, al bunei înțelegeri, prin care poți privi cu ochi limpezi în toate cele pa­tru zări. Avem temeiuri, deci, să ne rostim și să primim bucuroși urările căci am făcut ceva, concret, pentru înflorirea speranței. Dincolo de vorbe stau gîndurile și faptele noastre pe care nimeni nu le poate nega. Există un sens al păcii și in ceea ce ai creat cu brațul și cu mintea. Bilanțul lui 1986 e pe deplin grăitor. S-au înăl­țat case, s-a pătruns mai adinc în tainele na­turii, ne-am bucurat de roadele pămîntului, o nouă tînără generație a pășit în viață. Ritmul muncii pașnice a atins și în anul care a trecut cote înalte. Cincinalul început sub aceste aus­picii își derulează, într-o atmosferă de înalt avînt patriotic, drumul spre viitor. Tot ceea ce am realizat și vom realiza stă sub semnul lu­minii, al omeniei. Să ne bucurăm de toate iz­­bînzile dar să veghem hotărit ca ele să nu fie periclitate de iarna fără sens și fără sfîrșit a dezastrului nuclear. Nu de asemenea iarnă are nevoie planeta! Ci de rotirea pașnică a zăpezii deasupra colțului înfrățit al griului, deasupra munților și cîmpiilor respirînd sănătos, deasu­pra căminelor noastre animate de vocile co­piilor. Intr-un miez de iarnă ca acesta, care ne apropie și mai mult, să ne alăturăm urărilor de fericire, de sănătate, de viață lungă și rod­nică. Mulți ani cu pace! Tribuna

Next