Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1897 (Anul 1, nr. 1-122)
1897-01-15 / nr. 8
Anul I Nr. 8 Arad, Mercuri 15 27 Ianuarie 1897 REDACȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) ABONAMENTUL Joculm Aurtro- Ungaria: pe 1 an fl. 10; pe 1; 2 an fl 5; pe 1/4 de an fl. 2-50 ; pe 1 lună fl 1. N-rile Duminecă pe an fl. l.HO. Pentru Romania fi străinătate: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAȚIA ARAD, STR. AULICH (ADAM) INSERȚIUNILE: de I fir gar momi: prima dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oara 4 cr. și timbru de 30 cr. de fiecare publicațiune. Atăt abonamentele cât și inserțiunile sunt a se plăti înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. ACTIUNEI (*) Am ajuns, în sfârşit, sa vedem întreaga presa română căzând de acord asupra unui punct esenţial al politicei noastre : constatăm adecă unanim, că situaţiunea partidului naţional român este cât se poate de gravă. Confraţii noştri din Timişoara scrieau că situaţia e „desperată“ chiar, iar organul părintelui Miron, făcând „repriviri“ asupra anului „millenar“, constată că toată mărirea de odinioară a fruntaşilor a căzut grămadă, parte sub ruinele unei politice „nefericite“, parte în urma certelor violente, cari au făcut expresie când lumea ne era mai dragă şi când mai ales trebuia să ne aşternem pe lucru. Se înţelege, că în ceea ce priveşte comentariile, ele difer şi ar fi mult de zis, mai ales întrucât ne priveşte. Unii confraţi aduc adecă învinuiri, după părerea noastră nemeritate, unor persoane, cari dacă nu le-au fost şi nu le sânt plăcute, nu însemnează că „au premeditat se nimicească mişcarea naţională...“ Nu vom întrădnse în discuţiune. La ce folos pentru causă? Lucrul de căpetenie e, după ce cu toţii am constatat acelaşi râu, ca tot împreună să medităm asupra mijloacelor de îndreptare. în privinţa aceasta însé discuţiunea a rămas stearpă. S’a urmat numai vechiului obiceiu românesc de a ne plânge şi cel mult a critica... Ideile — dacă vor fi — aşteaptă intrare în lume şi dacă va fi bun Dumnezeu, poate că se vor şi întrupa... Bunăvoinţa, după cum se vede, este la toţi. Şi ce uşor este să ne pornim pe calea cea bună. Ea e trasă de atâta vreme. Mai ales de la congresul naţionalităţilor încoaci toată lumea . * înţelegem pe toţi luptătorii sinceri — abia aşteaptă să vadă o acţiune, care se ia cu sine iarăşi toată suflarea românească. înţelegem ca între noi să mai fie supărări, căci prea s’au dat multe lovituri. Poate să fie şi neîncredere, căci atâţia inşi am fost amăgiţi. Vor fi chiar răni, cari sângeră încă. Cine-i Român însă şi a moştenit dela strămoşi nu numai slăbiciunile, dar’ şi virtuţile, va înăbuşi tot ce este personal într’însul... Soldatul iubitor cătră steag, dacă-’i rănit, se tîrăşte şi pe brânci, numai să fie în apropierea tovarăşilor sei... Şi nu-’i permis, ca rănile primite în lupta politică să ne facă mai puţin credincioşi steagului pe care toţi am jurat. De sigur că nu. Şi mai ales putea-va oare să se dea cineva îndărăt dintr’o luptă, în care animosităţile d’acasă n’au loc, pe terenul unde ne întâlnim cu aliaţii noştri Sîrbi şi Slovaci. In congresul naţionalităţilor s’a ales comitetul celor trei naţionalităţi. Din condescendenţă, comitetul executiv al congresului a adoptat ideia, ca noi Românii să alegem în comitetul naţionalităţilor persoane cari nu participau la congres, dintre martiri. In şedinţa dela 16 Noembre 1895 a comitetului nostru naţional — prima şi ultima şedinţa în care s’au presintat atât membrii comitetului vechiu cât şi cei din comitetul substitut — s’au şi ales cei patru membrii cari să ne represinte în comitetul naţionalităţilor. E un an şi mai bine, de când s’a întâmplat aceasta, dar până azi n’am văzut încă nici un act, în care numele celor doisprezece din comitet să fi ieşit la iveală. Din ce causă, o ştim cu toţii. E vremea însă, ca să rupem tăcerea. D-nii dr. I. Raţiu, dr. V. Lucaciu, V. Mangra şi Iuliu Coroianu, ori ce s’a întâmplat între dănşii, când va trebui să represinte neamul românesc alături de Slovaci şi Sărbi, desigur că nu se vor călăuzi de resentimente, ci vor avea în vedere exclusiv numai interesele naţionale. Şi este destul să se ştie, că atunci când e vorba de interese naţionale, noi Românii suntem uniţi, pentru ca să-i îmbărbătăm la luptă pe aliaţii noştri. Amintirile luptei frumoase ce am dus împreună cu Sârbii şi Slovacii, ne obligă chiar să-i facem a crede, că dacă în partidul naţional român au fost neînţelegeri, aceasta nu însemnează că am uitat iscăliturile şi jurământul ce am depus pentru a duce împreună cu ei o luptă voinicească contra aceluiaşi regim păcătos, şi pentru aceleaşi sfinte drepturi naţionale. Porninduse această luptă, se vor da uitării toate câte ne-au amărît şi între Români nu o să mai poată încape decât o singură rivalitate: aceea ca fiecare să dea cât mai multe dovezi despre devotamentul său pentru causa naţională şi a curagiului de a nu se înfrica, ori şi ce jertfă i s’ar cere în lupta naţională. Ne place a crede, că cei din comitetul naţional vor medita asupra acestei chestiuni, dar dacă vor fi meditat deja, se vor şi grăbi să mai animeze armata care de atâta timp e în aştstare. Oştirea, oricât de puternică ar fi, se demoralisează stând în campanie fără a da o luptă. Tot aşa şi în politică : lipsa de acţiune demoralisează. Ne vom fi recules, credem, şi suntem deja de atâta timp în aşteptare, încât a mai trăgănat să primejduim şi puţinul ce ne-a rămas. Să ne apropiem deci întâiu între noi, şi apoi cu naţionalităţile. Porniţi astfel, mişcarea naţională va ajunge să aibă iarăşi splendoarea de odinioară. Căderea lui Banffy. Ziarele oposiţionale şi cele independente din Budapesta spun că baronul Banffiy a căzut... nu în parlament însă, căci acolo are majoritate, dar a căzut moraliceşte, dovedindu-se că în afacerea cu scrisorile nu numai a săvîrşit un delict pedepsit de codul civil, dar’ a şi minţit. Scrisoarea era adecă adresată de actualul deputat Blaskovits biuroului partidului poporal. Mutându-se acest biurou, epistola s’a pierdut. A găsit-o jurnalistul Vészi, care a dus-o lui Jeszenszky „ca să se orienteze“, dar spunând că nu se poate face cas de publicitate din ea, deoarece ar fi lucru neonest. Bánffy însă totuşi a făcut publicitate din ea şi pe deasupra a mai şi minţit, dând a înţelege că prin furt a ajuns epistola la el. Un prim-ministru mincinos, scriu foile ungureşti, nu mai poate sta în fruntea guvernului şi nu-l mai poate tolera nici Curtea. * De la Ligă. Duminecă, la 12/24 c. s’a săvîrşit în Bucuresci alegerea comitetului executiv al Ligei. La congres au luat parte peste 140 delegaţi şi fără nici un incident s-au ales în comitet următoarele persoane: Dl Barbu Delavrancea, deputat. Dl A. D. Florescu, proprietar. Dl Ioan Grădişteanu, deputat. Dl Alexandru Lupaşcu, vice-preşedintele Camerii. Dl Vasile Miculescu, student. Dl Dimitrie Neniţescu, advocat. Dl Barbu Păltineanu, advocat. Dl Ştefan Perietzianu- Buzău, senator. Dl Mihail Vlădescu, profesor universitar. Dl Zamfir Herăscu, profesor. Dl Motru Rădulescu, profesor. Dl Anton Vanicu, proprietar. Din lumea mare. Acţiunea comună a puterilor contra Turciei. Distinsul bărbat de stat al Angliei, contele Salisbury a dat în vileag întreagă corespondenţa sa diplomatică în afacerea resolvării chestiunii orientale. Din aceste scrisori se poate vedea clar ce greutăţi a pricinuit în acţiunea comună a puterilor europene —esitarea Ţarului Rusiei. Intr’o scrisoare dela 12 Noemvrie, contele Salisbury îşi exprimă regretul, pentru că Rusia declină dela sine să ia parte la discutarea mijloacelor siluitoare, fără de cari — zice Salisbury — orice sfătuire a representanţilor marilor puteri europene este de dubioasă însemnătate. în 18 Novembre ministrul Angliei la Petersbury, raportează lui Salisbury, că vorbind cu Siskin, acesta a recunoscut planul lui Salisbury ca singurul, care duce la scop. în aceeași vreme observa, că Țarul după ce citise circularul lui Salisbury, s’a exprimat că îi este imposibil să se alăture la regulamentele de opresiune contra Sultanului. Cu ceva mai târziu, în 23 Noemvrie, Ţarul s’a declarat pentru planurile opresive ale lui Salisbury, dar numai în caşul când Sultanul şi după o nouă provocare comună a representanţilor puterilor s’ar folosi de obicinuitasa politică de a promite tot și a nu face nimic. La 23 Nov. Salisbury a conferat cu Staal, ministrul Rusiei la Londra, care a declarat, că răspunsul dintâiu al Ţarului e de acord cu Salisbury în planul de a convoca o conferință şi se învoieşte la consfătuirea puterilor asupra mijloacelor de presiune. Salisbury a primit cu plăcere aceste^explicări, deşi avea bănueli asupra cuvântului „presiune“ care nu este destul de clar, temându-se mai ales că presiunea înţeleasă de car e numai în sens i moral şi n’are însemnătatea energică dorită de Salisbury. La 21 Dec. Salisbury primeşte ştire că contele Goluchowsky este’*cel mai aprig sprijinitor al tuturor planurilor sale, în credinţă că numai astfel pacea Europei să poate asigura. Şi mai ales îşi exprimă bucuria că înainte de a urgenta reformele ce se cereau, ca Sultanul să le introducă, puterile s’au înţeles asupra mijloacelor siluitoare. Tot în Decemvrie a primit Salisbury o notă a guvernului francez, conţinând instrucţiunile destinate dlui Cambon, ambasadorul Franciei la Consstantinopol, zicând că înţelegerile între puteri trebue să se facă cu anumite condiţiuni şi îndeosebi Francia împărtăşind reservele Rusiei relativ la acţiunea contra Turciei, cere împlinirea următoarelor 3 condiţiuni: 1) integritatea imperiului turcesc, 2) să nu se ia nici o măsură isolată din partea vreunuia dintre puteri şi al 3) să nu se facă vr’un condominium. Intru ce priveşte măsurile de luat prin forţă, Rusia şi după ea Franţa, să studieze mai întâiu cestiunea, dacă puterile sunt unanime decise să aplice aceste măsuri, judecându-le absolut necesare. Din aceste destăinuiri reiese deci, că o acţiune decisivă nu se va putea face în scurtă vreme. DIN ROMANIA. (Corespondenţă particulară) Bucureşti, 12/24 ianuarie. Pentru alegerile suplementare la Cameră şi Senat opoziţia candidează la Covurluiu pe fostul primar al capitalei Nicolae Filipescu, şi la Romanaţi pe fostul ministru al cultelor şi instrucţiunei publice Tache Ionescu. — Pictorul Ajdukiewic, care face portretul Regelui pentru tabloul istoric „Revista împăratului Francisc-Josif I, pe platoul de la Cotroceni“, tablou destinat atât pentru Hofburgul din Viena, cât şi pentru Palatul