Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1898 (Anul 2, nr. 123-247)

1898-07-22 / nr. 138

Pag. 674 Nr. 138 TRIBUNA POPORULUI 22/3 August 1898 Carol, ca să observe o atitudine cu totul pasivă, deoare­ce sunt mari scrupuli, fiind­că Rusia și Poarta sunt până acum contra unui principe străin (prince étranger) In aceeași zi îi sosi o scrisoare de la tatăl său, prințul Carol Anton cu aceleaşi ştiri. Dar’ acum prinţul Carol comunică imediat tatălui seu într’un respuns hotărîrea sa nestrămutată de a primi coroana Româ­niei şi de a pleca în contra voinţei conferenţei din Paris, direct la Bucureşti. In 18 Aprilie sosi răspunsul prinţului Carol Anton la scrisoarea prinţului, în care se zice: „Ideia ta purcede dintr’un sentiment just, dar’ e nerealisabilă deja din consideraţiuni de disciplină familiară, eu stau în cores­pondenţă zilnică cu regele şi cu miniştrii, dar’ mă conving de greutăţile mari şi reale ale situaţiunii. . . etc“. In 19 Aprilie aceluiaşi an dimineaţa veni consilierul de legaţiune dl Ksudell, ca se roage pe prinţul, din partea ministrului­­president Bismarck să-i facă o visită. Bismarck era silit să stee în casă, suferind de un picior, altfel ar fi făcut el prinţului visita. Prinţul Carol îşi anunţă vizita pentru 12 şi juni. aceeaşi zi. Bismarck începu convorbirea, care ţinu o oară şi jumătate, cu observarea că ar dori să vorbească nu ca om de stat, ci dacă prinţul îi dă voie, ca sfătuitor şi prieten. Un popor, în unanimitate îl alesese domn, el îl sfătueşte să ia hotărîrea îndrăsneaţă de a pleca direct spre România; oare când prinţul vorbi de aprobarea regelui, şefului familiei sale şi şeful său suprem militar, ministrul îi răspunse că în acest caz nu avea nevoie să ceară direct aprobarea re­gală, ci numai un concediu în străinătate. Maiestatea Sa are destulă fineţă ca să-l înţeleagă şi să-i ghicească intenţia. Din străinătate prinţul putea apoi să-şi trimită demisia din armată, şi să se ducă în cel mai strict incognito la Paris la Napoleon. Numai prin Napoleon ar putea să-şi re­­alişeze intenţia ; conferinţa din Paris Însă ar trăgăna afacerea o vecenicie, deoare­ce Rusia şi Poarta combat cu energie alegerea unui prinţ Hohenzollern, şi Prusia n’ar fi în stare să o sprijinească direct. Bismark mai adaose: .Situaţia geografică­ a Prusiei şi întreaga noastră politică ne-a ţinut totdeauna de­parte de chestiunea orientală, la diferitele hotărîri, noi n’am făcut decât am usat de votul nostru de mare putere. De aceea eu, ca ministru-preşedinte, aş fi silit să votez contra alegerii d-tale, ori­cât de greu mi-ar fi, căci n'aş putea să provoc acum o ruptură cu Rusia şi să angajez interesele noastre de stat pentru un interes familiar. O acţiune independentă a voastră însă, ar scăpa pe rege din situaţia-i penibilă, şi sunt încre­dinţat că n’ar fi în contra acestei idei, pe care aşi dori foarte să i-o comunic verbal, dacă ar voi să-mi facă onoarea unei vizite. .Odată Alteţa Voastră în România, ces­­tiunea e cu mult mai uşor de resolvat, conferinţa se află atunci în faţa unui fait accompli, şi puterile mai de aproape inte­resate vor protesta de­sigur la început, dar’ în cele din urmă vor trebui să recu­noască un fapt care nu se va mai putea schimba*. Apoi prinţul de Bismarck vorbi despre o eventuală alianţă cu o princesă înrudită cu familia Ţarului şi sfătueşte pe principe să declare printr’o scrisoare ţarului Alexan­dru că el consideră Rusia ca pe cel mai puternic sprijin al României. Aceste interesante fapte istorice, care ne înfăţişază frământările renaşterei statului român, le găsim scrise în „Memoriile rege­lui Carol al României“. Ele ne spun, că la întemeiarea României moderne cuvîntul lui Bismarc­c a fost hotărîtor. Şi este o taină a provedinţei, că prinţu­lui Bismarck i-a fost reservat să vadă prin căsătoria principelui moştenitor, dinastia română a Hohenzolernilor în alianţă de rudenie cu familia ţarului — sfirşindu-şi cariera glori­oasă pe pământ tocmai când regele Carol cu moştenitorul tronului se găsiau la Peters­burg pecetluind, după consiliul lui, prietenia cu puternicul împărat al Ruşilor! FOIŢA „TRIBUNEI POPORULUI“ Edgard... (Urmare.) Ce-mi spunea tata erau tot lucruri fru­moase şi naive, îmi descria vieaţa în far­­mecile cele mai senine, dar, adevărurile a­­ceste de jumătate, sunt minciunile cele mai periculoase. Iţi întunecă ori­ce logică, te fac un egoist, prost şi ţărmurit, îţi închid ori­ce perspectivă a realităţii adevărate şi împedecă desvoltarea sănătoasă şi normală a intelectului. Mama mea e o cocată. Pe cât o iu­­biam în nepriceperea copilăriei de mult, pe atât de mult o urăsc azi, căci sunt convins de purtarea ei viţioasă. Frumoasă şi păti­maşă se dete de timpuriu pentru a putea satisface cerinţelor modei vanitoase a dorin­ţelor multora pradă. Fără cognac, narco­tice şi tutun nu putea trăi. Era o femeie modernă şi complicată cum le întâlneşti cu duiumul în cercurile înalte a capitalelor. Un sentiment de onoare şi iubire nu mai licăria în pieptul ei. In anii din urmă de­veni de tot indiferentă şi rece faţă de toate ce se petrec acasă, şi chiar moartea suri­­oarei mele, care muri de scorbut, nu-i stoarse nici o lacrimă din ochi. Trăia fără nici un scop, fără vre-o dato­­rinţă, rămânea nopţi întregi de-acasă şi la tatăl­ meu ii părea încă bine că poate scăpa de ea. In mijlocul nostru nu se mai simţea bine, avea mereu migrene şi friguri nervoase, — pe dracul sub piele. Iată din împreunarea acestor doi factori poetici a eşit al treilea, mai bizar, mai ex­centric şi mai bolnav. De câte ori mă gândesc la incidentul a­­cesta îmi vine să rîd cu hohot că există şi astfel de canalii pe planeta noastră murdară. Trebue că s’a rupt într’un cias rău din soare. Sunt o fiinţă sărmană din apă şi foc, în a cărui vine nu mai curge sângele care-ţi dă putere de a te lupta, ci un must stri­cat, un sug veninos, ce-mi răpeşte somnul şi liniştea. Pe nimica caută creerul a produce, a munci, a concepe, a gândi, căci organismul atacat nu-l mai poate susţinea în starea normală de lucrare, din contră îl slăbeşte şi îl înmoae din ce în ce tot mai mult. Asta o simt căci din zi în zi mă văd tot mai turburat, logica şi claritatea în gândire cum o aveam mai de mult s’a perdut, şi aceste semne să numesc simfoamele de descompunere. Pentru medici trebue că sunt foarte interesante, dar’ vai de aceea fiinţă în care sa încuibat Cum mănâncă vermele într’un trunchiu de fag încet, încetinel, încetişor, aşa sunt în mine germenele morţii de doi ani în­coace rozând mereu la firul sănătăţii mele. De multe­ ori când stau singur In liniştea nopţii tolănit pe pat, pare c’aud cum roade ceva ca viu la păreţii inimei mele, şi îmi e că tot valul de sânge ce vine în atingere cu baccilul acela duce un picur de moarte prin vinele trupului. A, e grosav să ajungi la priceperea morţii, să vezi înainte cadrul negru al ultimei pagini din cartea vieţii tale. — Nu sunt bun de lucru, nu sunt bun de nimica, sunt un om pierdut pentru totdeauna. Dela tatăl­ meu am ereditat numai o natură irităcioasă, sângele-mi in­fectat şi viţios, dela mama mea un suflet pătimaş, un trup de schilav, şi sărăcia neagră -dela amândoi. Simt oboseala în­tregului secol în oasele mele, acele vieţii cari te doboară la pământ te leagă de pat, te chinuie tot timpul vieţii. Sărman şi sănătos merge încă — dar­ miseria şi boala sunt cele mai mari blăstă­­rauri pe sufletul unui muritor. Iată deri­varea mea legendară. Nici prinţul din po­veşti nu au avut o istorie de familie mai complicată. Totul modern şi fin-de-siecle după­ cum să recere în romanele picante al Parisului. Doi părinţi mai potriviţi pentru a întemeia o familie cinstită şi sănătoasă nu ar fi putut nici cu felinarul lui Di­­ogene afla. Şi când mă cuget că tocmai eu am trebuit să fiu nefericitul acestei triste în­tâlniri, tocmai eu din multele milioane de oameni, îmi vine să nebunesc să mă sugrum, Journal de Débats scrie: ,Visita aceasta a Regelui Carol are o importanţă deosebită. De la răsboiul din 1876 şi tratatul de la Berlin încoace, rela­­ţiunile erau destul de încordate între Bu­cureşti şi St. Petersburg. România nu voia să uite, că drept răs­plată a serviciilor sale i­ se luase Basarabia; în consecinţă pretindea că se orientează spre tripla alianţă. De cât­va timp s’a pro­dus totuşi o descordare, cu prilejul ulti­mei călătorii a Regelui la Iaşi, Ţarul trimi­sese pentru a’l saluta, pe guvernatorul pro­vinciei vecine, şi atenţiunea aceasta a fost bine apreciată. S’a mai putut considera ca o dovadă de mai multă bună-voinţă faptul că o parte a ultimului împrumut de conversiue român­ă la sută fusese plasată la Paris. Şi trebue notat mai ales că evenimentele să mă spânzur. Zice a trebuit tocmai în aceste vine se rătăcească globurelele de moarte, zice tocmai la mine şi nu la altul ? Ce am greşit, ce am păcătuit pentru acest dar, ce crimă am comis, pe cine am omo­­rît ? Zice mi-ai dat vieaţa, Tu Atotputernic, cârmuitori de lumi şi planete în legătură cu această moarte vie ? Isbeşte mai bine un trăsnit în mine şi nu mă mai lăsa se trăiesc, sunt un om putrăd care nu mai aduce nici un folos. Cetiam ca băimucit de cap, şi nu mai ştiam că-s treaz ori visez. O idee f lunga şi trezea pe alta în mintea-mi obisiră. Urmează acum nişte cuvinte cătră iubita lui, pe care o iubea ca o patimă sălbatică. Urmării iritat mai departe : ,Ridică-ţi moarte coasa ta şi taie vlăs­tarul acesta părăsit, care nu mai are nici un drept la vieaţă. Aşi voi să aflu şi eu un popas patriotic de odi­hnă, să simt odată linişte şi pac.", somnul adune, recreator de dureri şi muncă, un petec răcoros de pă­mânt unde să învăţ să uit şi să visez. Dar’ ce-i moartea? De unde vine? Nime nu a pătruns c’o rasă în noaptea abisului ei, eu îi simt numai câte­odată răsuflul ei greoiu şi rece, lipăitul ei de aripi fioros, ca visuri întunecate, în nopţile-mi de veghiere, de insomnie şi chinuri“. (Va urma). Traian Mihaiu. Contra „trădătorilor de patrie“. (­Slovaci şi Saşi.) .P. Lloyd“ de la 29 iulie a publicat ca un foarte lung entrefilet, pe pagina întâiu, un comunicat despre pregătirile ce le fac Slovacii şi Saşii pentru sărbările lor naţi­onale din luna lui August. Cei dintâiu au invitat într’un articol de fond publicul lor a veni cât se poate de număros la adunarea generală ordinară, ce se­­ţine în fiecare an regulat, a „Reuniunii femeilor slovace „Jivenau, în primele zile ale lunei acesteia, la Tv-St.­Martin. Saşii încă de ani se pregătesc pentru desvălirea monu­mentului ridicat marelui lor barbat Honterus, ln Braşov, în ultimele zile ale lunei curente. Comunicatul amintit din „P. Lloyda are toate semnele oficinei Jeszenszky, care dovadă netăgăduibilă în privinţa aceasta este că biuroul telegrafic oficios unguresc a împărtăşit lumii următorul extract din comunicatul: „In doue diferite locuri, la T-Szt.-Marton şi în Braşov, se pregătesc pentru luna viitoare sărbări naţionale, care au oare­cum caracter naţional. Colo, pun la cale solemnităţi panslavii, aci Saşii din Ardeal. „Slovacii aranjează pentru ziua de 3 August adunarea generală a ,,Jivenei“ şi a „Associaţiunei museale slovaceşti“, ei. Saşii voesc să desvălească, pe la sfîrşitul lunei lui August, monumentul lui Honterus, cu prilegiul aniversării de 400 ani a na­şterii sale. .N’am­ atribui adunării generale de ăstan a „Jivenei* ceva însemnătate mai mare, dacă n’am avea înaintea ochilor evenimen­tele petrecute cu ocazia sărbărilor Palacky în Praga, unde fruntaşii de sex bărbătesc ai acestei asociaţiuni femeieşti nu numai că au fost, dar’ unde au jucat şi rol. Nu ştim şi nici nu scrutăm, întru cât bărbaţii aceia sau angajat, capătat-au oare aceşti barbaţi s’au nu ceva promisiuni de da Cehi, că aceştia ’i vor cerceta în T. Sv. Martin. Facem însă atenţi pe fruntaşi de sex bărbătesc ai­­ Jivenei, precum şi pe oaspeţii poftiţi, deja de pe acum, în mod categoric, pentru a se putea conforma, că autorităţile ungare nu tolerează şi nu vor tolera, ca ,,Komaromi cehi“ să a­­ţîţe aci la noi. Guvernul a dat voie la tim­pul seu înfiinţării Jivenei, pentru­ ca damele din comitatul Turocz să se cultive; ori­ce abatere de la statute — şi astfel ar fi agitaţiunea naţionalistă— ar primejdui, după statute pe care damele slovace ele însele ’şi le au făcut, esistenţa mai departe reu­­niunei lor.* Ear’ despre sărbările Honterus telegraful comunică din „P. Lloyd“ următoarele: .Este în­deobşte cunoscut, că printre Saşii din Ardeal este un partid, care se lăţeşte pe zi ce merge, apărându-se, în mijlocul romănimii număroase, cu picioare şi mâni contra Maghiarilor, vroind tot deodată a face politică pangermană cu acei 130.000 Saşi ai săi. Aceasta este partidul aşa numiţilor Saşi verzi, ai cărui conducă­tori sunt în prima linie profesori. Limba­­giul lor însă întrebuinţat în societate, min­tea şi temperamentul lor dovedesc, că ei nu sunt decât nişte tineri neexperţi. Idea­lurile lor sunt Schönerer, Wolf şi eroii ano­nimi ai Associaţiunii generale germane. Co­mitetul pentru sărbările cu prilegiul ridi­carea monumentului Honterus a stat în bă­nuială, că ,verzii, au de gând să poftească pe aceşti duşmani neîmpăcaţi ai Maghiari­lor, pentru a înscena demonstraţiuni în Bra­şov. Presidentul comitetului, Oberth, a răs­­puns această părere; dlor aşa dar’ vor fi oaspeţi extraordinari ai­­cetăţenilor de stat ungari, ce vorbesc săseşte.* Dar’ ,verzii* ar pute să-i învite totuşi, dacă nu în mod oficial, cel puţin în mod privat;nedăjduind că dlor, deşi poftiţi, nu vor veni, căci pro­vocaţi de a vorbi, n’ar putea să se rostească aici, ca oameni consecvenţi, altfel­ de cât în Austria. .Oare putere­ ar lua în nume de rău aceşti pangermani dacă guvernul ungar ar păşi contra lor ca şi contra unor cetăţeni de stat străini neplăcuţi şi ar uşa de aceleaşi mijloace, cu cari guvernul prusesc a ame­ninţat în decretul său de la 9 c., medicii şi învăţaţii Slavi, cari se pregăteau de a veni la congresul din Posen“ Cu atâtă proastă, bădărană şi grobiană maliţie pot scrie numai cei din oficina lui Jeszenszky. Altădată vom spune mai multe. Călătoria regelui Carol. (La Petersburg). Sâmbăta dimineaţa s’a făcut pe câmpul dela Krasnoje-Selo revista trupelor ruseşti, fiind de­ faţă regele Carol, principele de Coroană, ţarul, ţarevna Teodo­rovna Alexandra şi regina Greciei Olga. Marele duce Vladimir a comandat trupele cari se compuneau din 1­34.600 soldaţi şi 204 tunuri, însuşi ţarul a condus trupele înaintea regelui Carol. După revistă cei doi domnitori au mulţumit ofiţerilor înalţi.­­O cunună a Carmen Sylvei. Ambasa­dorul român la Petersburg, dl Rosetti, din încredinţarea reginei Elisabeta, a depus o cunună de mare preţ pe mormântul marei ducese Pavlovna Helena. (Plecarea). După­ ce regele Carol luase în primire presentarea unei deputaţiuni a regimentului din Vologda, ţarevna Alexandra Teodorovna, regina Greciei Olga (sora fostu­lui ţar Alexandru III.), ţarul Nicolae, regele Carol, şi prinţul moştenitor Ferdinand ple­cară spre Peterhof, unde s’a dat, în „salonul­­cel­ alb“ al palatului un dejun de gală fa­miliar, la care au mai luat parte prinţul din Siam, prinţul George al Greciei, precum şi toţi marii­ duci şi marele ducese. Sâmbătă 30 iulie, după-ameazi, regele Carol şi prinţul­­moştenitor Ferdinand au plecat la Moscva, fiind însoţiţi până la pornirea trenului de către ţarul şi toţii marii­ duci. Afară de aceştia, la gară aşteptau mult înainte de venire acestora ministrul de externe, ministrul casei im­periale, ministrul de răsboiu şi de căile ferate, precum şi un mare număr de digni­­tari ai curţii imperiale. In peron era postată o gardă specială de onoare, luată din însuşi garda de corp a ţarului. Despărţirea a fost foarte cordială şi caldă, — încheie telegraful oficios, chiar şi cel din Budapesta, care de altfel ne face impresia, că tare ciunteşte depeşile, în fond şi în forma, sosite din Petersburg, căci prea ni­ se par seci în proporţia cu mă­reţia şi însemnătatea întâmplărilor. Presa streină despre visita Repelii Carol (Presa francesă.)

Next