Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1899 (Anul 3, nr. 1-125)

1899-01-14 / nr. 10

s­ tei şcoli de cea mai obraznică demoralisare şi de o minciună rafinată, dacă nobilii naţi­­unei nu vor grăbi a se exprima în contra lor; dacă editorii germani nu se vor îngriji, ca.'’să nu se espună astfel de otravă spre vânzare, vom avea în curând prea frumoase fructe... Insă eu îmi voiu pune piciorul în această mocirlă, deşi ştiu că mu voiu murdări. Voiu călca pe capul şerpelui ce se încălzeşte la sinul sensualismului... Până ce voi trăi nu voiu permite ca literatura să fie profanată prin infamii de acestea... Pe cum vedeţi, este o isbucnire de cele mai pătimaşe încriminări, încât n’avem să ne mirăm de apostrofările şi mai dure şi mai nimicitoare, dar’ piine de spirit, cu cari Menzel a fost gratificat în numita polemică a lui Heine şi în articolul critic al lui Börne ,Menzel der Pranzosenfresser*. In memoriile sale .Denkwürdigkeiten“, publicate la adânci bătrâneţe, Menzel pare a regreta procedura sa necinstită în contra Germaniei June, cu toate aceste însă el ră­mâne o figură tristă în literatura germană. Scopul insă şi l’a ajuns. Esclusiv în urma denunciaţiunilor lui îi s’a făcut proces lui Gutzkow, pe motiv că ar agita în contra ordinei şi a moralei publice, car’ judecăto­ria l’a osândit la 10 săptămâni temniţă. Bă­trânul denunţant Menzel a mai fost destul de hain a continua cu insinuaţiunile şi agi­tarea opiniei publice în contra lui şi pe timpul cât a stat în temniţă *) La 10 Decembre 1835 — după cum a­­mintirăm — urmă ordinul de oprelişte al preaînţeleptului Bundestag din Francfort. Ordinul acesta a avut efect colosal. Multă lume germană ,obişnuită a se supune ne­condiţionat stăpânirii, să întoarse cu groază dela scrierile celor înfieraţi. Multe ziare, la cari colaboraseră aceşti­­proscrişi“ se fe­reau chiar a le mai tipări numele, căci a­­jungea ca un astfel de nume să ocupe în vre­un articol, pentru ca ziarul să fie su­primat. Tinerilor literatori li­ s’a creat o situaţie socială greu de suportat. Mai neînfrânţi în faţa tuturor persecuţiunilor au rămas Heine, Börne, Gutzkow şi Wienburg, cei doi din­­tâiu continuându şi activitatea în Paris unde s’au refugiat, ear’ ceştialalţi remânând în Germania, însă fără a reflecta la vre-un o­­ficiu de stat, ei lucrând în taină, în direcţia lor. Restul însă, — ceilalţi şese — au fost caractere mai oscilante, nu se puteau îm­păca cu soartea de­ a fi boicotaţi de orga­nele statului şi au grăbit a se rehabilita prin declaraţii publice, destul de umilitoare. Astfel Mundt şi Laube, unii dintre cei mai fervenţi propagatori ai ideilor revoluţionare s’au lăpădat de Germania-Jună prin neşte enuneraţiuni în potriva ei. Toate aceste se esplică uşor şi nici nu se pot lua de justă directivă la apreciarea lor, fiindcă erau ma­terialiceşte ruinaţi, iar oficiile erau legate de puterea absolută a statului. In fond ei au rămas, până la moarte, credincioşi prin­cipiilor Germaniei June. Ilarie Chendi. *) Brandes op cit. pag. 247. FOIŢA „TRIBUNEI POPORULUI“. Grija mamei. E târziu —• şi nu mai vine. Zău, cu Nicu nu ia bine! .. Ştiu eu a ta ca lumina, Căci mi-a spus din bobi vecina, Că un drac, cu ochii negri, l-a furat hodina. Ş’apoi par’­că nu ştiu bine, Dracul de pe unde vine? Bin-că nul... Dar’ ce să-i fac ? Dacă ochii ei îi plac, Nu se uită de e Înger, Sau e drac. De i-aş zice: Fi cu minte! El mi-ar spune la cuvinte, Ne’nţelese de-a mea minte. Că doar’ a învăţat el carte, Şi şti ’n lume cum se ’nparte Binele — şi rău ’­ ştie De departe Numi grijă că iubeşte! Acest gând nu mă munceşte C’aşa-i firea omenească Până­­ tinăr, să iubească. Dar’ lumea ce o se grăiască, Că vezi — fata — nu-i de legea românească. Asta e, ce-mi strică somnul. Of, să mă ferească Domnul! Zice mama, şi veghează: La fereastă — stă de pază Căci, de unde vine Nicu, Vrea să vază. E târatu — şi nu mai vine, Zău, cu Nicu nu-’i­a bine Ştiu eu asta ca lumina, Căci mi a spus din bobi vecina Că un drac, cu ochii negri, I-a furat hodina. Maria Cioban. Colonelul dă poruncă. Şanţu ’n foc acum s’aruncă. Sare ’n foc. lat’ un ofiţer călare Cum se ’ntoarce ’n fuga mare: Şanţu-i mort pe sub redută, Coastea lui pe câmp bătută Stă pe loc ! Colonelul se ’ntristează, ’i-a pierit oastea vitează, ’ia perit ! Dar’ se ’ncruntă din sprîncene : Ia să vezi, Mărăcinene, Ce-i prin deal şi prin redute, Ia pe cei rămaşi şi du-te Să vezi ce-i! Colone­lul dă poruncă, Căpitanu ’n foc s’aruncă, S’are ’n foc. Iată-l pe-ofiţer călare Iarăşi vine în fuga mare: Căpitanu-i mort, şi oştirea ’Şi-a găsit din nou perirea Stau pe loc Colonelul da ’n călare Ca muşcat d’un şarpe sare Şi e mut. N’are oşti să mai trimită Şi-i eu inima sărită, Revista externă. Chestiuni a desannării. Ziarul „Times” publică textul unei noui circulări adresată de ministrul de externe al Rusiei către guvernele străine în ches­tia conferinţei deshrmărei. Circulara zice că deja din luna August, orizontul politic s’a cam înorat şi unele Puteri au început chiar sporirea înarmări­lor lor; totuşi, se speră că situaţia gene­rală va deveni din nou favorabilă pentru succesul marei întreprinderi umanitare a Ţarului. Guvernul rusesc a început un schimb de vederi cu cabinetele străine asupra confe­rinţei desarm­ărei şi crede că resultatul va fi satisfăcător. E de dorit o Înţelegere pri­vitoare la zece puncte. Cele mai importante dintre aceste puncte e stabilirea unei convenţii ca armatele şi flotele să nu mai fie sporite pentru un timp oare­care; apoi, să se găsească mijlocul ca să se micşoreze pe viitor forţele militare şi budgetele lor; să se interzică întrebuin­ţarea de noui arme, noui explosive, sau un nou fel de iarbă de puşcă, cari ar fi mai puternice de­cât cele întrebuinţate azi; în sfirşit o înţelegere asupra serviciilor de mediare si de arbitraj in anumite caşuri pentru evitarea răsboiului. * ,,Neue Frei­­Presse“ află din Berlin că tratativele dintre cabinete în chestia con­ferinţei desarmărei s’au terminat deja şi că conferinţa se va întruni la Petersburg în l­una Februarie. * După „­falie“ papa îşi dă toate silinţele spre a fi representat la conferin­ţa de­sar­­mărei. Diplomaţia Vaticanului cearcă toate mijloacele ca să ajungă la aceasta. Scopul e clar: Leo XIII vrea să fie recunoscut in­direct ca suveran lumesc. Atârnă însă de la Ţar dacă papa va fi sau nu represent­at la conferinţă. In caşul când va fi representat, e probabil că Italia nu va participa la con­ferinţă. DIN ROMANIA Contra-Congres. .Drapelul* (de la 12 Ianuarie) află că e vorba, ca drept răspuns la congresul ma­cedonean de caracter bulgăresc să se con­voace în Bucureşti un contra-congres la care să participe celelalte naţionalităţi din Macedonia. Alegeri. La alegerile parţiale de Duminecă fă­cute la Putna, Suceava, Vasluiu, Teleor­man şi Vlaşca majoritatea au câştigat o candidaţii liberali. CÂNTEC. Colonelu ’n front s’arată, Ţinând spada ridicată Drept în sus. Turcii ’n deal au o cetate, Du-te, Şonţule şi o bate. Voi, flăcăi, grăţi cu sborul, Nu lăsaţi maiorul CU ISA. Bánffy nu se duce.—Voinţa Honarchului.— Pe când f­ile oposiţionaU, enunciaţiunile bărbaţilor ei şi alte isvoară de inform­aţiuni ale lor de Sâmbătă încoace afirmă unanim că pace va fi şi­­trebue să fie pace", bine înțeles, cu prealabilă ,fond tip sine qua non*, că Bănfify se du­­ pe a­tunci sen­i—oficioa­sele — litogri­f­u.e — ia­re­gn trează s mplu eve nimentele. iau nici o prorocire ori propovă duire. In fruntea semioficioaselor merge, bine în­țeles, ,P. Loydi" ca cel mai competent în materie. Rubrica lui stabilă „Situaţia“, In numă­rul ultim, de Marţi, e mult mai lungă şi mai amănunţită de cât de obiceiu. In apre­cierile proprii ale redacţiei adevereşte, că audienţa lui Széll la Monarh s’a întâmplat la „dorinţa* şi „prin mijlocirea* lui Banff­z, dar corespondentul seu din Viena încă con­stată, că „Széli a fost chemat la M Sa, precum se înțelege de sine, la propunerea ministrului-president*. Comentând pe larg audienţa aceasta, se­­mioficiosul de rangul întâiu, zice la un loc, că Széli „făcea In clubul liberal propaganda pentru concepţia sa* — despre pact adecă, sublimând întra’dins acest „sa.“ Trecând la apreciarea condiţiunilor, „sau mai bine zis pretensiunilor* oposiţiei, con­sta*?, din nou, câ ele „nu conţin în nici o privinţă măcar cât de mică urmă de con­descendenţă.* Mai ales cât priveşte partea personală a condiţiunilor, spune, că: „dela începutul negocierilor până alalteori n’a fost pusă nici o singură dată în mod direct ca conditio sine qua non (adecă prealabil de hrapli­nit) demisionarea imediată a ministrului­­president pentru a se putea continua ne­gocierile şi la încheierea păcii.“ (P. Lloyd subliniază întreg acest citat), ci demisiona­rea lui era să se întâmple, numai după ce ar fi votate provisoriile: al pactului economic, bugetul (de 4 luni), al pactului cu Croaţia şi legea recruţilor... „Toate acestea au fost discutate şi astă seară în­­clubul liberal de către membri fruntaşi ai lui şi, lucru firesc, au fost trase şi conclusiuni, bine­înţeles nu în sens opti­mistic pentru posibilitatea păcii*... Semi­oficiosul mai constată asemenea, că opoziţia nu se împotivea la început în prin­cipiu revizuirii regulamentului Dietei*, pe basa cărei atitudini guvernul î şi formase con­­diţiunile sale... Raportul despre „Situaţie“ şi-l sfirşeşte prin a declara că: guvernul voeşte sincer pacea, dar’ o pace onorabilă pentru par­tidul, pe care-l conduce şi represents, ear’ nici decum o ruşinoasă depunere de arme dinaintea dictaturei oposiţiei“. Intr’o lungă de tot corespondenţă publi­cată în acelaş număr, corespondentul din Viena al lui „P. Lloyd“, comunică mai multe amănunte despre audienţa lui Széll şi prospectele acestuia de a reuşi, precum şi vederile lui Bánffy faţă cu formula in­ventată de Széll, pentru mântuirea opoziţiei. „Din cauza faptului, că această formulă nu împlineşte dorinţele, pe care ministrul-­ president le ţine ca indispensabile pentru in­­­­­teresele ţarii şi ale monarchiei, el nu va zădărnici negocierile cu adversarii sei politici precum şi în parte covîrşitoare personali, dacă aceştia de altfel vor’ accepta con­­diţiunile aprobate într’u toate de cătră Co­roană Căci şi după audienţa de azi a ministrului president la Monarch, se poate constat’, că decisiunile luate în consiliul de înviu­it din septămâna trecută n’au fost, nici cât negru sub unghie, atinse prin cea de pe urmă notă verbală a dlui Szi­lágyi şi partisanilor sei, ce se întemeiază pa Memorandul contelui Apponyi. „Cabinetul­­lui Bánffy. A nu se uita, că corespondenţa e din Viena! ”. „Ir. PC) ţîn neclinlit şi nesguduibil la pretensiunea, că încă sub conducerea lui trebue luata toate măsurile de ocârmuire care au să cuprindă garanţii pentru menţinerea co­munităţii econom­ce a celor două stata ale monarchiei şi a vazei ei ca mare pu­tere , pentru menţinerea ideii de stat naţi­onal maghiar, precum şi pentru activitatea neconturbată a parlamentului. „Baronul Banffy crede, că trebue negreşit să ocrotească prestigiul partidului liberal da ori­ce sguduire, el se ţine obligat a ţine piept tuturor atacurilor până îi va sta în putinţă, a preda urmaşului său o moştenire limpede. De asemenea el nu se crede în­dreptăţit, a încărca pe acesta cu astfel glte obligaţiuni, cari ar paraliza aproape cu de­­sevîrşire voinţa liberă, hotărîrea liberă şi dis­­posiţiunea liberă a moştenitorului seu. „Din toate aceste reiese, că baronul Bánf­fy numai atunci vrea să-şi lase locul, când legislaţiunea va fi votat, proiectele de legi privitor la indemnity, la diferitele pro­­visorii, precum şi la modificarea regulamen­tului Dietei. Prin urmare, baronul Bánffy nu poate întră în discuţia unor chestiuni, a căror resolvire va fi treaba viitorului guvern“. (Afară de vre­o 15 rânduri, tot cea ce am citat din corespondenţă, e subliniat în original). Corespondentul sfirşeşte prin a prevesti, că „resolvirea acestei chestiuni nu prea va urma înaintea de mijlocul săptămânei viitoare“. Nu încape îndoeală, că corespondenţa e scrisă la dictarea lui Bánffy Însuşi, în mi­nisterul a lati­re ungar din Viena. Din Sânt-Ana. Sânt­ana, 24 Ian. Cu cât cercetările înaintează, cu atât mai mult se dovedeşte, că „Reuniunea ţără­nească* (Bauern-Verein“) din Sânt-Ana nu are nici o parte în aşa botezata resvrătire dela Sânt Ana. Aşa dar’ cei ce îm­puşcătu-Vai ş’amar de noi Românii Cum ne prăpădesc păgânii ! George Coşbuc. IARNA. Din nori ce rătăcesc pribeag Se scutur’ alte stele; Eu le privesc, gândind cu drag La vara vieţii mele. Şi cade neaua fir de fir, Pe ape ghiaţa-i punte, Şi fire albe din văzduh Mi s’au lăsat pe frunte. Şi-i iarnă’n cer şi pre pămănt Şi-i iarnă’n pept la mine Ear’ codrul doarme liniştit, Visând zile senine. Căci tot ce - afară-i amorţit O să rămâe iară; Numai sufletul sdrobit, El nu mai are vară. Maria Cioban.

Next