Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1900 (Anul 4, nr. 1-121)
1900-01-15 / nr. 9
Anul IV ARAD. SÂMBĂTĂ 15127 IANUARIE 1900Mp. 9 REDACȚIA Arad, strada Aulich Nr. 1 ABONAMEMTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an 20 cor. pe la an 10 cor.; pe lU de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. N-nul de Duminecii pe an — 4 coroane. — Pentru România și străinătate pe an: 40 franci. Manuscripte nu senapoiază ADMINISTRAŢIA: Arad, strada Aulich Nr. I INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima data 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., şi timbru de 00 bani de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. Anul II.Număr de Duminecă Mr. 3 O păţanie şi un sfat. (R.) Toate foile ungureşti din Budapesta aduc ştirea, că Intr’un sat de sub Podgoria Aradului, la Băraţca, un advocat ungur, luându-se la ceartă cu un Român, care se dusese la dtnsul în afacere de proces, a vîrît cuţitul în pieptul Românului. In câteva clipe Românul şi a dat sufletul. Foile ungureşti din Arad nu scriu însă nimic despre întâmplarea aceasta. De ce ? Pentru câ chiar Ungurilor trebue să le fie ruşine. Un advocat care trăieşte de pe spinarea Românilor, nu trebue să omoare, e destul să ocărască p’un Român, pentruca noi toţi să putem zice, cu drept cuvânt: Români! blăstămaţî sa fie aceia dintre noi, cari calcăpragul unui advocat neromăn. Ear’ foile maghiare din Arad ştiu toate, că dacă nu s’ar duce Românii la advocaţii unguri şi Ovrei, mulţi dintre aceşti advocaţi ar trebui să-şi închidă cancelaria. Ştim însă tot aşa de bine şi noi că advocaţi, cam mai mult strigă împotriva Românilor, bunăoară d’alde Barabás, şi-au făcut stare îndeosebi prin faptul, că o mulţime de Români au avut slăbiciunea şi păcatul să se ducă nu la advocat Român, ci la cei străini de neamul românesc, cari — ca Barabás — pe când în cancelărie îi zice Românului — se înţelege, celui pe care-l ştie cu stare — „drage frate”, că atâta ştie şi el româneşte, în Dieta din Pesta dă pe noi, încât parcă am fi duşmanii acestei ţeri. Tocmai de aceea, suntem datori noi, cel ce cu adevărat voim să slujim neamului nostru, ca şi cu acest prilegiu, să atragem luarea aminte a ţâranilor noştri asupra râului obiceiu ori mai bine , a picatului neiertat de a merge cu procese la advocaţi streini de neamul românesc, ba încă la advocaţi, cari nu odată au dat dovezi că-i urăsc şi batjocoresc pe Români. E o adevârată primejdie naţională acest lucru. Intâiu: pentru că în chipul acesta Românii ajută să se îmbogăţească streinii cari lucrează din râsputeri întru slăbirea Românilor. Şi a doua: pentru că mergând ţăranii noştri la advocaţii străini, Ungurii şi Ovreii cu drept cuvânt pot zice: Iată, cărturarii români nu se bucură de dragostea ţâranilor ; — îşi iau astfel curagiu să lovească încă şi mai mult în noi, cei cari ne-am închinat viaţa să luptăm pentru popor. Poporul dacă doreşte deci o soarte mai bună, să asculte sfatul nostru, a celor cari luptăm în şirele dintâiu, şi departe să se ţină de tot ce este strein , de advocat străin, de negustor şi meşteşugar străin, că altfel niciodată nu ajungem să ne închegăm şi să fim destul de tari a ne împotrivi potopului strâinismului şi tuturor loviturilor venite asupra noastră tocmai din partea celor îngrăşaţi din sudoarea Românilor. Atragem luarea aminte a ţâranilor noştri asupra acestui râu, cu atât mai ales, cu cât de o vreme încoace advocaţii străini au năvălit şi asupra satelor româneşti, unde—ca şi la Baraţca—Îi vedem cu câtă „bunăvoinţă „ (?) se poartă faţă de Români. Sunt comune româneşti, în cari s’au încuibat chiar câte 2—3 advocaţi străini şi, durere, Românii se duc la ei par’că mai bucuros de cât la Români. E un păcat al Românului să-’l creadă învăţat şi domn numai pe strein... In sufletul Românului iobăgia de veacuri a înrădăcinat, parcă, credinţa, că din sinul nostru nu se pot ridica oameni mai aleşi şi cu priceperea streinilor. . . Ii vine ciudat şi se întreabă cu îndoeală: ce adecă, feciorul vecinului seu, pe care l’a văzut jucându-se prin praful satului, să poată fi bun advocat? Se duce mai bucuros la Moritz ori Robi, fiiul arândaşului care a jefuit satul. . . Să înceteze odată păcatul acesta! Să ia aminte fiecare sătean, că mergând la străin, acesta nu va avea alta grije de cât ca prin procesul ce ’i s’a încredinţat, „să tundă“ — cum zice Românul — cât s’o putea mai mult şi pe unul şi pe altul! Şi cine nu ştie oare, că din păcate, Român cu Român se ceartă, şi astfel advocatul strein ori câştigă ori perde procesul, cheltuelile tot un Român le plăteşte! Am auzit însă plângeri, că şi între advocaţii români ar fi unii prea lacomi. Se poate! Cine nu ştie însă că străinii toţi sunt lacomi? Şi — la toată întâmplarea — nu poate să fie un străin mai milos faţă de Român de cum este şi trebue să fie Românul! Şi încă ceva: când e vorba că am cheltuit, pentru neam perdere este numai când cu banii noştri am îmbogăţit pe strein. Iată de ce trebue să folosim fiecare prilej întru a sfătui pe Români : nu călcaţi pragul streinilor, ci Român la Român să se ducă în toate năcaşurile şi nevoile, dar, mai ales atunci, când e vorba de a cheltui banii. Cine altfel face, mare păcat săvîrşeşte ! Fiumanii contra Ungurilor. In seara de 24 Ianuarie nu mai mulţi Unguri din Fiume au fost zdravăn bătuţi de Croaţii şi Italienii d'acolo. Câţiva Unguri se duceau adică la un bal costumat, îmbrăcaţi fiind ungureşte. Croaţii şi Italienii s'au luat după ei până la cafeneaua „Coroana*. Aici alţi Unguri au vroit să apere pe fraţii lor luaţi la goană şi astfel iute s’a încins o bătae sângeroasă, cărei poliţia abia i-a putut pune capăt. Despre causa bătăi, „Budapesti Hirlap“ (de la 25 Ianuarie) scrie : „Italienii şi Croaţii, cari nainte se urau de moarte şi se băteau, acum s’au înfrăţit ca împreună să bată şi să urască pe Unguri.“ Şi totuşi înţelepţii Unguriei, în loc să caute mijloacele prin care să îmbuneze pe nemaghiari, pe fiecare zi născocesc câte ceva urît naţionalităţilor. „Kronstädter Zeitunge, organul saşilor tineri de la Braşov, în numărul seu dela 18 Ianuarie n. reproduce articolul remarcabil al ziaruluiDeutsche Zeitung‘ din Viena, articol în care se arată pe larg cum dela procesul Memorandului încoad relaţiunile dintre Români şi Maghiari departe de a se fi schimbat în bine, dar s'au înrăutăţit încă. Arată cum chiar procurorii de stat înveninează lucrurile, numind, cum a făcut contele Lazar, ,cap de bandiţi" pe Avram Iancu, marele erou român. Ziarul german scrie de asemeni şi despre interpelarea pe care a făcut-o în congregaţia de la Sibiu dl Dr. Comşa. * LA CONGREGAŢIE. Luni, la â9 ianuarie nu se va ţină adunarea generală de iarnă a congregarţiunei comitatului Aradului. Fiind la ordinea zilei afaceri de însemnătate, toţi membrii români sunt rugaţi să se presinte. Ca de obiceiu, clubul român comitatens va fine, la locul obicinuit, o conferenţă prealabilă în preseara congregaţiunei. Plăţile oficerilor. (II). Dela învăţători legea cere calificaţia de patru clase medii şi patru ani de preparandie, şi le hotăreşte un salar de cel puţin 300 fl., destul ca să nu peară de foame, dar puţin pentru un traiu cinstit. De aci încolo îi lasă în grijea susţinătorilor de şcoale de a le face plătuţă şi mai bună. In schimb pentru această plată le cere cea mai grea şi de mai mare însemnătate lucrare în stat: a creşte obştei cetăţeni luminaţi şi a feri ţara de răutăţi. De la oficeri cere legea tot patru clase medii şi patru de şcoală militară, adecă aceeaşi calificaţiune, şi în schimb le dă minimalul plăţii de patru ori atât de mare ca şi unui învăţător şi apoi cu avansări mari, şi câte înlesniri se pot, toate. In schimb pentru aceste jertfe ei împlinesc o slujbă comodă, de a fi stăpâni pe viaţa soldaţilor. Acum se desbate în Dieta ţării proiectul asupra urcării salariilor afacereşti, va să zică se pregătesc noue jertfe pentru ţară. Ar fi vremea cea mai potrivită de a face niţică asămănare între plăţile din starea civila şi din starea militară şi apoi între serviciile ce le fac ţării învăţătorii şi oficerii. Mai presus de toate însă ar fi de dorit să se ispitească pricina sinuciderilor din cale afară multe şi a mortalităţii soldaţilor, între cari deşi aleşi sunt cel mai sănătoşi, — totuşi mortalitatea e bătătoare la ochi. Ne îndeamnă la aceasta mai ales caşurile nespus de triste ale mortalităţii din garnisoana Aradului, ce ne face a presupune, că tratamentul soldaţilor e prea greu şi neomenos. Dar’ noi nu avem deputaţi în Dietă, n’are cine să vorbească în numele nostru şi pentru fiii noştri, car’ domnii maghiari n’au grije de aceasta ci numai de caracterul politic al armatei, că nu e destul de maghiară, duh şi comandă maghiară le trebue, de ici încolo piară lumea. Scriem acestea ca cel puţin deputaţii de naştere români, cari însă represintă guvernul, să-’şi aducă aminte de floarea naţiunei, de tinerimea noastră şi să-şi ridice glasul pentru ocrotirea lor de schingiuiri, şi apoi că ţeara nu e pentru ca să se facă părăzi militare pe conta el, ci ca să se îngrijească de pacea lăuntrică şi de bunele relaţiuni în afară, ca să nu aibă lipsă de un colos atât de mare de armată, ci din contră, să se ridice In cultura productivă pentru ţeară, căci mintea luminată câştigă şi adună, car’ glonţul împrăştie şi nimiceşte. Mai încet cu sdrâncănirea armelor şi mal des cu drepturile popoarelor ! MN ROMANIA !dela Senat. In şedinţa dela 22 Ianuarie (întâia după vacanţă) presidează dl Th. Văcărescu, vice-preşedinte. Presenţi 63 dni senatori. Dl Vicepreşedinte comunică Senatului răspunsul dlui preşedinte de consiliu al Regatului Italiei la, telegrama de mulţumire şi omagii a Senatului României (Aplause). Apoi face elogiul decedatului Menelas Ghermani şi declară vacant colegiul I de Senat din R.Sărat. Dl generel O. Manu citeşte decretele relative la schimbarea ministerială (numirea dlul T. Ionescu la finance, a dlul Istrate la culte, fi a dlul I. Grădişteanu la lucrări publice), la concediul acordat dlul G. Gr. Cantacuzino şi la însărcinarea dlui general G. Manu cu preşedinţia consiliului. Spovedania EnglezuluL (Se potriveşte însă foarte bine şi la alţi asupritori îngâmfaţi.) îndeplinind dorinţa, ce s’a dat pe faţă în obştea poporului englez, ziarul „Daily Telegraph“ publică pe larg convorbirea ce a avut-o unul din representanţii săi în lumea mare engleză, cu „unul dintre cei mai renumiţi şi experimentaţi oameni în ale ştiinţei răsboiului“. Representantul foaiei englezeşti scrie: „Fiecare naţiune se împotriveşte a recunoaşte înfrângerile sale, dar’ nu este naţiune, care în privinţa aceasta ar fi atât de Inderetnica, ca şi noi Englezii. Pare că ne închipuim, că suntem nu numai în timpurile de faţă, ci de la natură chiar şi pentru totdeauna aleşi a fi cea mai mare ţeară din lume. In adâncul inimii noastre nu putem cuprinde, că o oarecare neglijență sau scăpare din vedere ne poate face să