Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1900 (Anul 4, nr. 122-242)
1900-07-01 / nr. 122
Anul IV ARAD SAMBĂTI 1|14 TUNIE 1900 REDACȚIA Arad, strada Aulich Nr. 1 ABONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an 20 cor. pe Va an 10 cor . pe V* de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. \-ril de Duminecă pe an — 4 coroane. — Pentru România și strâinâtate pe an: 40 franci. Manuscripte nu se napoiază Mr. 122 ADMINISTRAŢIA: Arad, strada Aulich Nr. 1 INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., şi timbru de 60 bani de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. Anul IV» Număr de Duminecă Nr. 27 Cine strică... (R) Rău poate face până şi cel din urmă neghiob. Ba mai ales neghiobii fac boroboaţe. In politica maghiară Bănffy pare că a ajuns In privinţa aceasta la un renume pe care nici veacurile n’au să-l întunece. Cât a fost fişpan în Ardeal, mamele îşi speriau copil cu el. Ajungând, spre uimirea tuturor, într’o bună dimineaţa president al Dietei, începu şirul întreg de încurcături, chiar pentru stăpânire. Dar culmea măririi sale, cei patru ani cât a fost întâiul sfetnic al M. Sale, se deosebeşte de măririle altor miniştri nu prin muncă rodnică, prin cuminţenie şi dreptate, ci prin neghiobie, nedreptate şi prigoniri, săvîrşite toate nu numai spre râul nostru, al naţionalităţilor, dar spre batjocura chiar a ţârii, în care a răsturnat totul cu fundul în sus. Virtutea aceasta d’a-i face pe Unguri de rîs şi de a-i învrăjbi nu numai cu noi, dar şi între sine, o are baronul Bănffy şi după ce a căzut dela putere. Paţăriile nu l’au cuminţit adecă, el mai ales l’am înverşunat, să stărue nainte pe calea în care şi-a frânt gâtul — când a căzut de la putere. Astfel, de când şi-a Înfiinţat foaia „Magyar Szó“, într’una tot zarvă pricinueşte. Când ne mai lasă In pace pe noi, Îi ia la frecuş pe Unguri. Şi anume pe cei cari cârmuesc ţeara. Chiar acum, de pildă, se năpusteşte asupra lui Széll pentru că s’ar fi legat, In faţa mitropolitului Meţianu, să ajute în Dietă 40 Români. Zadarnic a venit mai alaltăeri „Telegraful Român“, foaia mitropolitului şi a arătat netemeinicia celor scrise de „M. Szó“, zadarnic stăpânirea ungurească a crezut şi ea de cuvinţă să-l dea de gol pe Bănffy, arătându-i că e un mincinos şi jumătate. Bănffy nu se lasă, ci-i dă nainte că s’a încheiat între Széll şi Meţianu acel „contract“ care însemnează oorirea Ungurilor! Ce zice adică Bănffy ? A lăsa să între în Dietă Români naţionalişti, cari să fie operatorii drepturilor naţionale, este un făcut neiertat. Acolo’s Petru Mihály şi Nicolae Şerban ori Ciocan de la Năsâud. Români de aceştia, cari ţin cu stăpânirea şi nu tulbură nici o apă, da, împotriva acestora nu are nimic!! A lăsa însă în Dietă atâţia Români şi de cei cari să fie acolo partid naţional, este „îmbucătăţirea Ungariei“, ori, cum scrie, în felul lui, „Magyarországnak a nemzetisége eldaraboltság felé való vak vezetése“ (ceea ce pe româneşte este peste putinţă să traduci). Pentru a-l înfăţişa pe Széll ca primejdios, îl aseamănă cu Taffe (răposatul), care şepte-spre zece ani de zile a stat în fruntea ţârilor împărăteşti austriace, căutând să molcomească toate popoarele de sub scutul M. Sale. După mintea săcuiască a lui Bănffy ministru bun este nu cel ce molcomeşte toate naţionalităţile, ci care se dă cu capul de zid cercând să schimbe firea lucrurilor, făcând alegeri cu baionetele, încât părea că iese în calea Tătarilor cari au năvălit In ţeară şi zicând în urmă, cu viclenie proastă: cată, ţeara-’i cu mine !.. . Trist este însă nu faptul că Bănffy scrie neghiobii în foaia sa. La urma urmelor, hârtia e rubătoare. Ci trist e că se găsesc încă Unguri cari nu se ruşinează a sta în jurul unul om de pănura lui Băffy. Astfel, reformaţii din Ardeal îl ţin în fruntea lor ca presidat al sinodului bisericesc. Mai zilele trecute cel din Şemniţ, cu prilejul adunării minerilor,au primit cu alaiu dar acum e vorba să fie sărbătorit chiar la Nitra, unde Bănffy în săptămânile dintâiu ale stăpânirii sale a făcut, la alegere, o vărsare de sânge încât o să rămână pomenită între cele mai mari cruzimi şi blăstâmăţii. încalec! pe o minciună, că stăpânirea s’ar fi cuminţit şi ar căuta să atragă şi naţionalităţile în Dietă, spre a-’şi spune acolo dorinţele şi voinţa, — şi faci astfel un tărăboiu drăcesc, iată ce între Unguri te poate încă înfăţişa ca bărbat politic, mântuitor al patriei! Se înţelege că astfel bărbaţii mai cu minţi, cari ar dori o apropiere Intre Unguri şi Români, Intimpină greutăţi şi ne mistuim puterile nu punănd umăr la umăr spre binele ţării, ci tntr’un răsboiu nealduit, care ar fi vremea sâ înceteze odătâ. cd In caşul unor sguduiri — s’ar grăbi cineva de undeva In ajutorul poporului ceh — încheie organul de la Praga. Turneul lui Bănffy. Baronul Bânffy, care de când a fost prim ministru şi-a luat asupra şl că e bărbat politic serios, dar de când nu mai e ministru e cuprins de un ciudat neastâmpăr de a mai da odată cu... bâta in baltă face acum un turneu electoral, cu scopul de a închega în giurul beu o grupare politică archisovinistă. După cum aflăm din ziarele maghiare fostul pașă se va preumbla in curînd prin Nitra, Mograd, Hont, Semnitz, ca să convingă pe Slovacii locuitori al acelor ţinuturi, că el Bănffy, reprează idea salvatoare a statului maghiar. Călătorie sprîncenată im Cehii în contra expediţiei în China. Foaia boemă ,Narodni L'sty* la numărul de Mercuri publică din cercuri parlamentare un articol, în care se ocupă cu evenimentele din China și cere, ca numaidecât să se formeze un biurou de presă slav. Dacă febia pangermană — zice numita foaie — are și biruitoare din răiboiul chinez, ar fi o nenorocire pentru întreaga Europa. Politica poporului ceh este lămurită, zice şi politica aceasta trebue definită, dar’ nu permis să devină o politică de vagabonzi. Politica aceasta are să insiste, ca acest răsboiu în China să nu erumpă în paguba poporului ceh. Căci să nu creadă nimeni, OFEN-PEST. Şoviniştii ’şi-au ieşit din fire! Nici nu e modiu sâ nu-’i apuce năbădăile, căci la Viena s’a hotărît ca ori ce corespondenţă din Viena cu capitala Ungariei să fie adresată la Ofen-Pest, car’ nu „Budapest’, înjură şi se văietă suratele şoviniste, începând cu „Magyar Szó“ şi terminând cu „Arad és Vidéke“, că nu-’i băgatâ în seama mândreţea limbii lui Árpád. Iată ce spune, în această privinţă gazeta pandurului de odinioară : „Consiliului comunal din Viena ’i s’a urcat apa la cap. Sub conducerea Înţeleptului primar cetăţean de onoare comite la nebunii una după alta, şi cu tot chipul caută să se lege de capitala noastră maghiară*. Şi e firesc ca aşa să fie, se văietă „Magyar Szó“, căci lipseşte de la cârmă „mâna puternică a lui Bănffy“. Foaia locală la rândul sâu spune la loc de frunte : „Hotărârea parşivă (pimasz) a lui Lueger, de a scrie de aci înainte consecvent Ofen-Pest in loc de „Budapesta a sttrnit In Ungaria pretutindenea o naturală revoltă ‘. Revoltă, nerevoltă, „apa ’n cap“, „parşivenie“, — toate ţipetele vâ sunt de geaba, „iubiţilor“ confraţi, căci doar’ Budapesta e colonie slovăcească, mai târziu germanisată, şi deşi e capitala Ungariei n’o s’o maghiarisaţi aşa cu una cu douâ. Ş’atuncî de ce atâta supârare, de ce atâtea spume la gură? EAR ISPRAVURIREANDARMEREŞTI! Pe Széli, aşa se vede, nu-l lasă în pace laurii lul Bánffy-paşa, ci ţine ca să câştige şi el merite prigonind până şi pe slujitorii altarului, numai pentrucă sunt Români buni. Iată într’adevăr, ce telegramă am primit ori dela Baia-Sprie despre îspărțirile mai noue ale argaţilor stăpânirii. Sute de geandarmi au străjuit patru zile pe părintele Lucaciu şi pe toţi credincioşii, oprindu-ne atât să ne adunăm la biserica Sfintei adormiri cât şi să facem procesiuni religioase. Toţi suntem indignaţi şi cuprinşi de mare durere. Înfieraţi cum trebue barbaria. Credincioşii. Protestăm, cu întreaga Românime, împotriva acestor prigoniri selbatice demne numai de pandurul Bănffy. Din România. Moartea lui Nicolae Kreţulescu încă unul din ilustele figuri ale generaţiei trecute, care a lucrat la regenerarea şi întemeierea statului român, a încetat din viaţă Luni la 26 iunie st. v. la orele 6 seara, la moşia sa Leordeni. Kreţulescu era boer de neam mare, descendent din Banul Iordache Kreţulescu şi Safta Kreţulescu, fiica lui Constantin Brîncoveanu, domnul Munteniei. Niculae Kreţulescu a fost primul Dr. In medicină In ţara românească, promovat la Paris In anul 1832. A fost prim ministru sub domnia lui Cuza, apoi ministru de culte şi instrucţie publică, a ocupat funcţiuni ca ministru plenipotenţiar la Paris, Roma St. Petersburg, etc. Ca membru al Academiei Române, a ocupat demnitatea de preşedinte la această înalţii instituţiune In mai multe rinduri. Actualmente era preşedinte al Ateneului Rorran. Cu Nicolae Kreţulescu se stinge In filinie bărbătească prima ramură a descendenţilor bărbăteşti din Iordache Kreţulescu rămânând a doua ramură, din Iordache Kreţulescu, representat azi prin d-nii Em. Kreţulescu, Em. Em. Kreţulescu şi Ralu Em. Kreţulescu, efort al Aşezământului şi bisericei Kreţulescu din Bucureşti, întemeiat la 1722 de către Iordache şi soţia sa, Safta Kreţulescu. Zarvă în presa maghiară. Din incidentul toastului ţinut de ministrul de agricultură Darányi la banchetul agrariilor, la Exposiţia din Paris, întreagă presa maghiară a găsit un prielnic subiect de discuţie. Am anunţat deja în numârul nostru de ei, că ziarul lui Falk Miksa, tartorul guvernamental „Pester Lloyd“, este cel dintâiu care a ridicat cuvântul, şi de astă dată împroşcând cu mult venin pe ministrul Darányi, — lucru neobicinuit până astăzi la acest habotnic, ba chiar l-a provocat pe Darányi să-şi dea demisia. Ia schimb, ziarul agrar „Hazánk“ şi catolicul „Alkotmány“, jubilează, că ministrul a dat o palmă mercantilismului evreiesc, vorbind în onoarea şi pentru propăşirea agrarismului, pentru victoria ideilor agricole. La rîndul seu, semioficiosul „B.Hirlap“ caută să domolească erupţiunea lui „Pester Lloyd“ spunând: „Ministrul Darănu.. . fiindcă era la un banchet în onoarea agricultorilor, să ’nţelege că a vorbit despre interesele şi ideile agriculturale; n’a fost vorbă de politică, de tendinţe agrare, sub cari unii nu pot înţelege altceva decât tendinţe reacţionare“. In orice caz, hârjoneala ni se presentă ca o erupţiune a unei lupte oculte între iudaismul atotputernic representat prin organul lui Max Falk şi tendinţa anti-iudaică, de care ministrul Darányi a mai dat dovadă, cu toate protestările presei iudaice, atunci când a menţinut în funcţiunea de secretar de stat pe Egan, care ca representant al guverului a veştejit apucăturile jidovilor cari exploatau pe muncitorii Ruteni din Muncacî.