Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1902 (Anul 6, nr. 1-119)

1902-01-01 / nr. 1

_ _________________________ S’a găsit pricina. S’a găsit, în sfîrşit, pricina, pentru care mai zilele trecute mai multe calfe de brutari din Budapesta au pus la cale o tulburare, care a îngrozit oraşul întreg şi a costat viaţa mai multor oameni, iar casa societăţii industriale din strada Barcsay a fost aproape nimicită. Pricina supărării domnilor calfe ar fi anume, că societatea industrială mijlocia de lucru calfelor streine, cari, se înţelege, lucrau cu preţ mai scăzut şi poate — şi mai bine, decât patrioţii din capitală, cari dacă a’au născut unguri, cred că au dreptul să lucre puţin şi rău şi să ceară mult. Cât sunt Insă de patrioţi patronii, gazdele cari dau de lucru, aşa de proşti n’au vrut să se arate, ca numai din patriotism să ţină calfe maghiare. S’a întâmplat deci, că străinii aveau de lucru, iar calfele maghiare în loc de a frământa aluat pentru pâni şi cozonaci, au rămas să se hrănească cu răbdări prăjite. Din acestea nimeni nu s’a săturat însă. Mai puţin se satură un stomac unguresc, care pe pământul acesta de Canaan este în drept să pretindă nu numai pâne şi lapte, ce se dă gratis în Budapesta câte 12—14 mii porţii pe zi, ci şi carne. De năcaz că n’au, s’au apucat deci cinstiţii „peck-maiştri“ maghiari să facă o rebeliune, să spargă capete, ferestri şi terciu sa facă pe ori cine le va eşi în cale, îngroziseră capitala. Asta n’ar fi însă nimic. Nu e Întâia oră şi n’are să fie cea din urmă, ca cei cu stomacul gol să caute a lua de unde este, chiar cu sila, dar dacă piedici li se pun, să spargă și să nimicească. Ciudat este numai un lucru: foile din Budapesta,, cari nainte cu 3—4 zile nu găsiseră cuvinte destul de aspre pentru a osândi pe calfele rebele, acum nu mai ceartă decât cel mult pe patroni! Zic că patronii n’ar trebui să ţină calfe străine, ci Unguri, şi acestora să le plătească bine. Societatea industrială, a cărei casă a fost făcută puzderii, nu trebuia nici ea să mijlocească de lucru calfelor de neam străin! Ceea ce însemnează, că li se poate ierta calfelor vandalismul şi omorurile ce au făcut.... Au făcut totul din patriotism. Au luptat contra străinismului, cum au luptat bunăoară şi studenţii unguri dela şcoalele înalte, cari nopţi d’arîndul s’au jertfit umblând prin toate bordeele de noapte din Budapesta şi au demonstrat unde cântăreţele cântau şi altfel decât ungureşte. Deosebirea e numai, că până ce studenţilor li s’au spart capetele în câteva locuri, şi peste tot au mâncat bătaie chiar cu asistenţă poliţienească, până atunci calfele de brutari te pomeneşti că vor fi chiar lăudaţi dar cei ajunşi pe mâna poliţiei azi mâne — slobozi! Dar urmarea care poate sa fie? Iată care. Calfele maghiare vor prinde iaviragiu şi vor sili pe patroni să le plătească mai bine. Aceştia, la rândul lor, vor scumpi şi el — pânea. Vor suferi mai greu oamenii săraci, cari când nu vor mai ave destul nici pentru pâne, dar pânea împărţită de pomană nu se va ajunge tuturora, o să vedem în Budapesta rebeliunea mulţimii, căci săracii sunt cel mulţi la număr. Şi vom rîde bine văzând isprava, la care s’a ajuns prin cuminţenia celor dela foile maghiare. An vechin, an non. An vechia, tu pleci la veciniciel Nici când nu te vei renturna... Şi visuri dulci şi dor şi lacrimi Azi te petrec tn calea ta. Pe prag tu treci, când vine altul Ce poart’-al sufletelor dor... Din veacuri doar e lege’n lume: Copil se nasc, bătrânii mor... Azi vin ca să depun cunună, An vechia, pe tristul teu mormânt... Cu tine planuri, visuri multe Pe veci ne risipiră ’n vânt! Dar am avut şi dulci momente Şi farmec in vieaţi ta. Le uit azi ale tale rele, Vin a te binecuvânta! Tu ca părinte, griji de fiiul Ce azi zimbind ne stă pe prag, De-asupra lui veghează vecinie, Indreaptă-i paşii lui cu dreg. An vechiu, de n’ai fost tu tn stare Din bine a ne dărui, De toate să ne’mpărtăşească Cel nou, cel care azi spali Te salutăm cu drag, copile, Şi te poftim să stai la noi; Şi să ne scapi de rele multe De-ale trecutului nevoii Te-am îmbia ca vin, cu bere, Ne temem însă — azi aţi da: Eşti tiner şi-ţi vei perda mintea Şi datorinţa vei uita ! Căci toţi venim cu drag la tine, Rostind al nostru tainic dor, Cerând la visuri împlinire; Tu poate ştii, că — nu se vor... Bâtrânilor — le dă linişte Şi minte dă le la copii! Şi scapă-na de râu, de ciumă Dar mai ales — de datorii... La fete, dă le haine scumpe La toate — mire să le-aduci, Să ne aduci o veselie, Pe toţi la dans să ne apuci. Iubire, dragoste frăţească, La fapte mari un dor prea sfânt Sâ verşi In inimile noastre, Când te cobori p’acest pământ. Să nu laşi tstre oameni ura Ş’al râsbunării negru dor. De cari şi faptele vârtuţii Se veştezesc în calea lor. Bine-ai venit, copile vesel, O vino; Intră-ne pe prag, Comoara dorurilor noastre, An nou — te salutăm cu drag.! 1902. Alexandru Adu. 1|14 Ianuarie 1902 Mandatul dela Năseud. Budapesta, 11 Ianuarie 1902. Eri şi astăzi Curia a pertractat petiţia contra alegerii de deputat a lui Dr. Beck, înaintată de partidul lui Ciocan, care a rămas în minoritate la alegerea de deputat din cercul Năsăudului. E însemnată alegerea de la Năsăud, căci acolo a luptat Ciocan — aderent al lui Bănffy — susţinut de Români, şi Dr. Beck — aderentul lui Széli, susţinut de organele oficioase. E ştiut, că Românii de acolo nu au mers la vot pentru Ciocan, dacă nu li-ar fi fost impus un jidan şi om necunoscut şi dacă protopretorul Sibău — căzut la alegerile în comitat — nu s’ar fi lăudat, că el cu voturile ungureşti dispune de soartea cercului aproape curat românesc. Susţinerea lui Ciocan a fost o demonstraţie contra guvernului şi dacă nu erau presiuni şi coruperi ne maipomenite, jidanul Beck nu reuşia. Recursul înaintat de partidul lui Ciocan sa pertractat astăzi. Apărătorul lui Ciocan înşiră vre-o 78 caşuri de corupere cu bani, arătă ameninţările lui Bódé şi spune, că Bódé a declarat publice, că are o sută de mii floreni la disposiţie. S’au cumpărat voturi cu câte 20 cor. Spuse că Ciocan e bun maghiar şi că Iul ’i se poate mulţumi armonia dintre Români şi Unguri. Arată că s’a promis reformaţilor unguri organe în biserică, iar Românilor şi Jidanilor li s’au dat bani. Crâşmarii au fost ameninţaţi cu detragerea dreptului de crâşmărit. Preoţii au fost ameninţaţi, că nu vor căpăta ajutor de stat. Asemenea sa făcut presiune oficioasă faţă de notari şi primarii români şi după ce mai laudă pe Românul maghiar sau Maghiarul român Ciocan, cere nimicirea alegerii. Apărătorul lui Beck spune, că nu sunt motive de nimicire şi combate argumentele şi dovezile aduse de partidul lui Ciocan. Cere validitatea alegerii. Al doilea apărător al lui Beck presintă o contra-petiţie, care spune, că alegătorii lui Beck au fost terorisaţi de alegătorii lui Ciocan. Argumentele aduse sunt pişcătoare pentru Ciocan. Spune, că pe dl Ciocan politica l’a trântit. Intre Români era Român, dar între Unguri Ungur, (adecă un cameleon politic! Frumos, dle Ciocan! — R. „T. P.”) După ce advocaţilor lui Beck le respunde advocatul d-lui Ciocan, juzii se retrag şi astăzi au adus următoarea sentinţă: Petiţia Înaintată de partidul d-luî Ciocan se respinge şi Dr. Beck e decretat de deputat. E o răsplată pentru activitatea patriotică a d-luî Ciocan. Rămâne, ca dl Ciocan să’şi tragă consecvenţele şi să se lase de politica d sale, cu doi bani , trei pungi. Raportor. SCRISOARE DIN BIHOR. Oradea-Mare, Ian. 1902. Publicul cetitor e deja obicinuit ca mai ales lucruri rele să audă din părţile noastre. Numai rar se găseşte vr’un corespondent mai imparţial, care — cunoscând relaţiile vitrege din acest centru expus — să aprecieze după merit ceea ce se face p’aci Prin aceasta nici pe departe nu voiu să spun, ca am fi ajuns apogeul activităţii şi că Românii de pe aici n’am putu face şi maî mult! O nu, e puţin, prea puţin ceeace s’a făcut şi se face, dar vina nu e numai a noastră, ci în mare parte şi a relaţiunilor politice... Anii din urmă, nui vorbă, se auzia de mişcări ceva mai intensive, de serate şi conveniri arangiate în stil mai mare, cari au fost şi succes poate peste, aşteptări dar’ tocmai prin împregiurarea, că au fost arangiate în stil maî mare, pentru un public cu o creştere românească maî înaltă, ’şi-au greşit în câtva ţinta... Nu e asta o învinuire, o mănuşă de provocare aruncată în faţa publicului românesc din Bihor, e cel mult un regret. .. . Tinerimea română de la academia de drept din loc era de obiceiu aceea, care punea la cile mişcările acestea culturale. De un şir lung de ani, credincioşi tradiţiei moştenite, aceşti tineri aranjează an de an câte un concert, din venitul căruia se sjuteră tinerii mai săraci. Acum doi ani au făcut un pas înainte! Au pus temeia unui fond permanent de ajutorare, care acum întrece deja suma de 1000 coroane, iar acum un an au pus la cale şi un şir de conveniri sociale. Şi tinerimea română din anul acesta a voit să se arate vrednică de numele de tinerime „inteligentă şi farnicitoare" şi a arangeat conveniri sociale, între altele şi o serată literară. Scopul lor a fost: propagarea sociabilităţi, schimb de idei şi nivelarea diferenţelor în vederi ce, fatalmente, există între toţi Românii. Nu ştiu să se fi scris despre aceste conveniri. E destul de rău, dar acum ar fi târziu să mai revin la niște conveniri ce-au avut loc acum sunt două-trei luni! Mă mărginesc dară a aminti numai, că au succes pe deplin. A luat parte întreaga societate românească din loc. Convenirile au fost însă numai un f 1 de „preludiu“ la concertul-teatru ce avea să urmeze! Precum aflu, tinerimea in anul acesta va representa piesa teatrală „Cinel-Cinel“ (da Alexandri), cărei representărî li va premerge un concert, la care vor debuta douS artiste cu renume stabilit, iar scopul earășî va fi: mărirea fondului de ajutorare. N’am de gând să aduc tinerimii laude nemeritate, lauda adusă nu se revarsă şi asupra mea, dar trebuie să constat, că alegerea piesei a fost nimerită... Publicul din Bihor va ave prilegiu să audă odată o limbă frumoasă românească — din guriţe frumoase româneşti. Mişcarea asta e un nou semn, că e vieaţă şi în societatea româneascâ de aici, numai cât e greu să se dee semne cari să se simtă şi dincolo de hotarele comitatului nostru___ Timpul arangiări încă nu e fixat. O să-l aduc la cunoştinţă în scrisoarea mea viitoare, în care, am nădejde, o să ve pot raporta lucruri tot atât de îmbucurătoare. Rap. De Anul nou. In sânul vremiior apuse Adoarme vecinic vechiul an, Şi, ca un pupre floare-albastră, Râsare altul din noian. Cuprinşi de bucurie şi frică Privim la el şi nu gândim: Cuta o să fiu ?... Ce ne-aduce ? . . . Şi-om şti mai drepţi, rad buni să fim ?... Căci prea ne am Îngrădit în rele : De limbă, lege ne am uitat; Şi-am fost dujman... pe când din Ceruri Un glas la pace ne-a chemat... Lăsat-am intre noi să crească Voioasă planta negrei uri; Greşit am, neştîind să punem Hotar iubitei noastre guri. Şi ciungilor cinstit-am pacta, Divinul glas reci l-ara primit; Trăit-am trupului, şi ’n suflet Vulcan din iad am zămislit. Cu ochii lui, luceferi mândri, Aşa de dulci, de blânzi şi buni, Tu, tinâr an, în sfântul farmec Şî’n dragoste să ne ’mpreuni ! Săraci, bogaţi, să ’şi dee mâna Cu gând senin şi creştinesc; Să Balte cerul şi pământul De-atâta dor cUimnezeesc. Nr. 1 Ajunul Crăciunului. 3 Da, în această oră simţi procedura lui necorectă, însă îî lipsia cu regid să-şi recunoască greşeala, t£cu dar, cu hotărirea să repare ce a greşit. El căuta să se sense naintea lui, şi sa gândi, că ce ar zice cunoscuţii lui, când ar afla că sub ce împregiurărî mizerabila a trăit până acuma sora bogatului consilier de comerţ. „Nu, nu se potriveşte In casa mea*, gândi el,trebue să iau în considerare potiţia mea socială! Pe copilul el însă îl voiu adopta, şi nu-i distui dacă o scap de grija asta?" „Elena!1 zise deodată oprindu se înaintea el, „cred pă al gâeii ce m’a adus aici? Vezi, deşi nu ara »»szit de mult nimic unul de altul, căci un om al negoţului nu poate întotdeauna cum vrea, ş’apoi r omânul, verde, brav e& fie, tu munţi cu codrii, prin câmpii; Pătrundă se de ’nalte doruri Sub strajî sternei armonii... Prin peşteri negre, fioroase, Dispară demonii câţi sunt; Şi pacea, dragostea domnească .Precum în cer, şi pe pament/ Ear traiul tot?, ori cât însarană O clipă numai printre vremi, Va fi etern, dacă trăi vel La vieață nouă să no chemi. Cherechiu, 1 Ianuarie 1902 Pr. Al. Munteanu al lui Vasilie.