Tribuna Româna, 1864 (Anul 6, nr. 164-197)
1864-01-09 / nr. 164
Rgetiți regimșminiție anni Z21ei. NO. I64 - gimina Momtani --VăNIETIE, - DZsspsta fuis eoe ue unge pgi re pertemîna. ADonamintele se fassi în Iassi la dighestionea foiei, ndita Tabalagilogii; lag în Vaspgesti si rghin distghiste la esteditoghine rostelog. Iluuli ZOIA IAMADIE IVVA. - ANUNȚĂ Vp. COMANIA Ipubsi 2 iomnagie. sînt după-zeci-și-una de luni trecute de căndu foaea aceasta au încetat, și altu organu de publicitate, liberalu și neatărnatu, nu s'au mai văzutu în Iași. Într'acestu perodu de adormire pentru foasta capitală a țerei Moldovei, nimene nu poate să giure că altu orașu în Romănia întreagă s'au folositu anume de perderile acestuia. Deși mișcarea politică s'au concentratu în București, lucrul publicu totuși n'au mers mai bine, și interesele private nu suferu acolo mai puținu decăt aici. Dară de bună samă spiritul publicu au scăzut mai multu aici, și prin urmare grija de interesele locale și private au prevaluit asupra interesului general și naționalu; încătu astăzi se simte mare necesitate aici de o foaie publică, însuflețită deopotrivă de interesele bine înțelese ale Iașului și de aspirările legitime ale țerei întregi. Asemine foaie va căuta să fie Tribuma Romulină. Credemu că nimene nu cere de la noi o nouă programă. Suntemu tot ce am fostu, și ce suntemu nestrămutatu vomu fi. Respunzăndu la îndemnările ce de atătea ori ni s'au făcut din diverse părți, sperămu că străduințile ce suntemu hotărîți a pune spre a fi folositori publicului nu vor fi în deșertu. Cei ce ne voru aduce tributul convicțiunilor lor politice în ajutoriul causei liberale ce apărămu, precumu și acei ce ne voru îmbrățișa cu simpatice subscripțiuni spre asigurarea esistenței neatărnate a foiei, să nu se amăgească a crede că facu bine cuiva și îndatorescu pe cineva personalu, nu, nu va căștiga mai mult fundatoriul Tripunei căndu foaia aceasta va va căștiga va fi publicul prospera, celu ce iașeanu cu deosebire, și poate însuși întregu publicul romănu, carele astăzi poartă atăta interesu Iașului. De la începutu chiar nu putemu ascunde publicului unu simțimîntu de întristare! Pribindu la starea de-față a lucrurilor, și întrebăndu-me. Ce s'au făcutu în curgere de duoi anni aproape acumu, dacă s'au întrunitu ministeriile și Adunările și s'au așezatu în București? Căci nu putemu respunde în cat simplu: nimica tăcute nimica! Cumpănindu toate cele trebue să recunoaștemu că în cele mai multe s'au făcut nereparabile greșeli, pe care vomu avea ale espia și noi și generațiunea viitoare! Greșelile ne-au adus descuragiare între noi și apoi desfavoare la străini. Dar nu noi vomu căuta a rumpe stăncile de pe rane, de căte ori ne va ierta conștiința întărîtată a tuturor, noi mai vărtosu vomu turna balsamul de alinare, descoperindu celor ce suferu mai viu măngăitoarele perspective ale unui viitoriu reparatoru: să ne închipuimu că amu dormitu unu somnu greu, cătu au ținutu tăcerea noastră: ce vedemu împregiurme acumu căndu deschidemu obchii? Vedemu că lucrurile sunt mai credincioase principiilor decăt oaminii, că pe unii faptele lor îi blastămă sau îi laudă mai multu decătu vorbele, că îpufirșit cele mai mici și mai neînsemnate lucruri au o esistență materială mai durabilă decăt a omului, această fragilă fin cu violarea legilor în vigoare. Eacă, pe lăngă chestiunea cea mare a îmn o uitamu proprietărirei sătenilor, pe care a o pune espresu înainte ca uitată de alții; eacă preocupările noastre aici pe la sfirșitul lui martie anul 1862. Mai era încă Curtea de Casațiune, a căreia instalare în București era pentru o bună parte a publicului nostru o știre plăcută, și pe care noi o înregistram cu mulțămire, fiindu că înuftrșitu văzu sărămu odată așezatu undeva în Romănia acelu înaltu tribunalu de justiție, ce lumeneamu a servi de copetemîntu întregului nostru edificiu județiaru pe care'lu cereamu, cu stăruință, a se pune pe temeliele solide ale inamovibilităței judecătorilor. În sftrșitu, ca să fie completu resumtul acesta, să adăogimu că, după o foaie bucureșteană, considerată atunci ca liberală și independinte, reproduseră su petițiunea sătenilor închiși la Văcărești ca perturbatori ai ordinei publice, aculare ce în urmă s'au doveditu nu numai că era nedreaptă, dar că ar fi trebuitu să cază mai cu dreptu pe capul unora din depositarii autorităței, ță care se scapă de nimicnicirea desăvărșită numai prin conștiința sa, prin cugetările sale senine sau prin faptele sale morale, essența curată a nemurirei. Așa, bunăoară, crucilița asta de lemnu ce stă pe calamarea noastră, cartea această sfîntă și sfințită ce stă alăture: toate ace Acesta era cuprinsul numerului nostru din urmă, (163), din 27 martie 1862. Dintre toate chestiunele ce astăzi, după 21 de luni trecute, se agită în lumea noastră politică, este oare vreuna care să nu fi fostu pendinte atuncea? este vreuna care să fie aste mici lucruri neînsuflețite vor remăne de noi, giunsu la o matură soluțiune? Afară de cuesvor trăi și după noi, eară din noi numai atăta va rămăne și nu va peri că tu vomu fi cugetatu și vomu fi făcutu pe lume pentru domnirea Crucei, pentru respectul Cărței! Întocmai este cu steagul și cu foile noastre liberale, convicțiunea și sinceritatea cu care le servimu și le apărămu este tot ce rămăne după noi. Aceasta e religiunea noastră politică, aceasta e profesiunea noastră de credință. Acumu să videmu cumu să prindemu iarăși firul celu ruptu al lucrărilor noastre publicistice. Ce ziceamu în zioa căndu amin încetatu la 27 18627? Că Adunările Pricipatelor-Unite, și după ce se întruniseră martie deosebite ale în București, lasaseră a trece după luni și mai bine fără a atinge macar vreuna din chestiunile cele mari pentru organisarea țerei, pentru punerea în lucrare a principielor măntuitoare, sociale și politice, ale convențiunei de Paris, fără a regulariza și a închide socotelile anului trecutu și apoi a întra în desbaterea budgetelor veniturilor și al pe anul viitoriu. Ziceamu încă că ministeriul Omului celui mai .. Nlimbutu din Adunarea întrunită, a bietului D. 1 cul barbu Catargiu, se consuma în nelucrare, și al anului 1863, fără adică, să fi regulatu vre că colegul seu cel de la Curte lucra rău pentru o socoteală din trecutu și fără să fi presenscoalile cele mai însemnate din Iași, proiectăndu derămarea cea operată de predecesorul seu, cneazul A. Cantacuzino, trecutu dup'aceea mare judecătoriu la Înalta Curte de Justiție. Dar criticăndu asfeliu cu conștiință făcutele și nefăcutele miniștrilor, lăudamu în același timpu rarul talentu ce D. Cogălniceanu, ca deputat de Oposițiune, desfășura în înterpelările sale în genere, și în speție în înterpelarea făcută în chestiunea scoalelor din Iași, respective în chestiunea întruderei madamei Gros la direcțiunea școalei normale de fete, tatu vreunu planu finanțiaru pentru viitoriu. Nu ne lasă inima aici să asigurămu de rău acestui ministeriu, deja tîrîtu pe clivul gemeniilor de alții, dar avemu datorie cătră publicul ce stă uimitu să'i spunemu că multu n'are de așteptat de la cabinetul din 11 octomvre; asiundere de la nici unul ce'i va urma, pănă ce mai întăiu de toate nu se vor reforma vasele representărei naționale, pentru ca să se facă putincioasă constituirea unui partidu liberalu guvernatibu în sinul Adunărei legislative, constituită însuși astufeliu încătu să fie adevăratul consiliu naționalu, adevărata putere controlătoare, adevăratul cooperatoru al puterei esecutive în Suatu. Susțiind prioritatea reformei electorale, nu suntemu împinși numai de învățămintele unei proaspete experiențe, complete și conclusive; ei au arătat urgența reformei electorale. (Vedeți în Tribsuna No. 1 din 10 maiu 1859, articlul Ceea ce cu această foaie din prima zi a apărerei Urgența reformei electorale), patru anni mai nainte niu'au părut de urgență a se face, cumu trebuie să ni se pară astăzi? Palianul are unu cuvăntu frumosu pentru a esprima această grică premare: premura, premură vie trebue să aibă acum guvernul M. 8. însuși de a împaca și reara această unită cu guvernul ei constituționalu, precumu astăzi se crede că representarea restrînsă s'au împăcatu cu Alesul Adunărilor și aclamatul țerilor. (Vezi mai grosu știrile aduse de Convențiunea din 4 ianuarie). Pacea e dulce, dulce de totu, căndu vine după unu resboiu ce nu era de moarte, încătu și nouă astăzi, pe credința știrilor venite din București cu foaia Convențiunea, ne vine a căuta de dragu căntecul toscanu ce urmează, ziunea averilor monastirilor egumenite și stăpănite cu nedreptul de călugării greci, care acumu în urmă, la 13 dechemvrie, au luatu prin Adunarea Legislativă o soluțiune de pripă și neînțeleasă bine de publicu; afară, zicemu, de această cuestiune dintre cele mari, și cu totul de resortul autonomiei noastre, nu mai este nici una hotărîtă, sfirșită! În adevăru nu, nici cuestiunea reformei representărei naționale în Adunarea legislativă, nici cuestiunea îmbunătățirei soartei sătenilor, nici chestiunea întemeierei regimelui municipalu în sate și în tărguri; într'unu, cuvăntu nici una din chestiunile vitale ale organisărei noastre interioare; budgete și apoi nici socoteli închieete nici discutate. Guvernul țerei pare că trăește numai dintr'o zi într'alta. N'are macar arăta prevedere cătu unu selbaticu, care încalce strînge poame de dimineață ca să aibă ce mănca peste zi. Guvernul nostru, tocmai căndu era să lu calce anul nou din urmă, atunci au cerut autorizarea Adunărei de a urma și în trimestrul 1 al anului 1864 dupre cumu au urmat și în trimestru cel din urmă