Tribuna, septembrie 1884 (Anul 1, nr. 112-135)
1884-09-01 / nr. 112
Sibiiu, Sâmbătă în 1/13 Septemvrie 1884 Anul I Nr. 112 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 1/1 an 2 fi. 50 cr., Va an 5 fi., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fi. 20 cr., 1/1 an 3 fi. 50 cr., Va an 7fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: l/4 an 10 fr., x/2 an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 31 August st. v. întâlnirea celor trei împărați s’ar parea că pe noi Românii cei din statul unguresc n’ar avă să ne privească. E probabil, că de noi nici pomenire nu va fi în conferența aceea. Dacă Maghiarii ar fi în locul nostru, adecă, dacă ar fi ei un popor de mai multe milioane, chiar şi în posiţiunea noastră politică, ar face cu ocasiunea acestei întâlniri o larmă să se audă pănă în Grönlandit şi în Camciatca; ar spune pe toate forurile cum au ei să fie consideraţi în conferenţa împăraţilor şi ce se va alege de conferenţă, chiar şi de împărăţiile împăraţilor, dacă nu îi vor băga în seamă. Ei sünt 4—5 milioane pe toată faţa pământului; sünt amestecaţi cu alte naţionalităţi, cari sünt de două ori mai numeroase decât ei, şi intri o monarchie, din care regatul unde ei sunt hegemoni, nu face nici jumătate din întreg — totuşi ei apreciază întâlnirea monarchilor, ca oricare putere mare europeană independentă. Noi nu suntem aşa de pretenţioşi. Precum poate vedea ori şi cine, noi tragem la îndoeală chiar şi eventualitatea, că va fi vorbă şi de noi cu ocasiunea întâlnirii. Cu toate aceste nu putem zice, şi nici nu este permis să dicern, că nu ne-ar privi şi pe noi. întâlnirea împăraţilor de la Reichstädt, în 1875, se cjice că a evitat un resboiu mare, ce avea să se desfăşure în centrul Europei. Pare ni-se pe atunci a pronunţat principele Bismarck memorabilele cuvinte, prin care spunea Europei şi lumii, că Germania eventual se va lupta în două fronturi. Dar acel răsboiu cu două fronturi s’a uitat şi după doi ani Rusia, sprijinită de România, s’a apucat să facă corecturi în Orient. Cu un an mai târdiu a intrevenit şi Austro-Ungaria, corectând şi ea Orientul în Bosnia şi Erţegovina. Consecvenţele corectărilor acestora au fost o reducere radicală a Turciei, resărirea duor regate la Dunărea de jos, al României dincoace, al Serbiei dincolo de Dunăre şi a unui principat în apropiarea Adriaticei, recunoscute toate trei de Europa ca independente. Dar în locul Turciei au resărit Bulgaria şi Rumelia resăriteană şi ocupaţiunea austro-ungurească în Bosnia şi Erţegovina. S’a vorbit, ba în timpul din urmă, cu deosebire dela moartea Ţarului Alexandru II încoace, s’a şoptit mai mult despre un alt eveniment, care avea să se întâmple în nordestul Europei. Ziarele maghiare şi maghiaroane se arătau adeseori dispuse a da creclământ şoaptelor şi le discutau cu multă plăcere. Ele făceau deducţiuni, din care transpira de multe ori prea pe faţă, că ocasiunea nu mai poate fi departe de a-şi resbuna pentru Világos. Deşi nu îndrăsniau să zăngăne tare cu sabia, dar de multe ori scuturau frânele, cari aveau aerul a le pune în capul cailor, pe cari să galopeze preste Galiţia asupra colosului cu „picioare de lut.“ Erau momente, când eventualitatea aceasta se credea că are să urmeze îndată. Se va repeţi oare la 1884 istoria Europei? întrevederea împăraţilor este mai presus de toată îndoiala. Gestiunea ar fi clar, ce însemnătate ar pute să aibă întâlnirea celor trei împăraţi ? „Politische Correspondenz“ asigură, că întâlnirea n’are a face nimic cu politica: este un act de curată curtenie. Nu susţine însă nici ea absolut, că cu ocasiunea întâlnirii, monarchii vor evita ori şi ce discuţiune, care s’ar atinge de politică. Dacă este clar, că istoria la 1884 ar avă să se repetească, atunci desigur că nu se repeţesce pentru ceea ce e deja făcut, ci pentru continuarea începuturilor făcute. între altele, pe la mijlocul lunei curente au apărut în „Alig. Zeitung“ trei articole „Europa und Asien.“ Articolele se ocupă cu corecturile de pănă acum din Orient şi cu corecturile viitoare. Nu cumva întâlnirea este un preambul nou al unor evenimente, care privesc Orientul şi încă în dimensiuni mai mari ca la 1877 şi 1878. Cine s’ar încumăta să excludă o astfel de probabilitate din sfera lucrurilor posibile ? Cele trei împărăţii însă vor avă de regulat mai întâiu unele afaceri între ele, acasă la dînsele, pentru ca întreprinderea ce are a se face să se facă pe sigur şi neconturbată, la spatele celor chemaţi să opereze. Regularea aceasta poate că în principe şi făcută de diplomaţi şi monarchii se întâlnesc acum ca să confirme ceea ce în limba oficială se chiamă alianţă. în jumătatea monarchiei de dincolo de Laita, alianţa aceasta, care are să fie sigilată prin întâlnirea monarchilor, nu e numai discutată în pressă, ci e şi salutată ca o garanţie nouă de pace. Semn clar că alianţa e deja orangeată. Cu alte cuvinte mai aşteaptă numai ratificarea cu ocasiunea întâlnirii monarchilor. Ceea ce se întâmplă dincolo de Laita, nu se întâmplă şi dincoace. Afară de pressa oficioasă, care aproabă orbiş tot ce guvernul îi porunceşce să aproabe, pressa maghiară este foarte nedumirită faţă cu evenimentul întrevederii, împregiurarea aceasta „Alig. Ztg.“ din München în noul seu dela 1 Sept. a. c. o şi signalisează Europei pintr’o corespondenţă dela Budapesta. Corespondenţa nu trage la îndoeală, că alianţa este o garanţie de pace, asigură cu toate aceste, că în Budapesta nu este bine vădută. Opiniunea publică din Budapesta se teme, că alianţa aceasta va impune oarecare „jertfe“ în alte privinţe. Pressa ungurească adauge corespondenţa, că înţelegerea cu Rusia pe timpul lui Andrássy a fost cu mult mai păgubitoare pentru interesele monarchiei decât o inimiciţie pe faţă. „Jertfele“ de care se teme presa oposiţională maghiară, cu toate că numai presupunem, care sunt ele, ne interesează, căci ele pot să ne privească şi pe noi. Una dintre oficioasele maghiare, într’un mod de tot naiv, presupune, că întâlnirea monarchului austro-unguresc va servi să înduplece pe împăratul Rusiei ca să dee şi el constituţiune popoarelor sale. Când am admite şi noi naivitatea foii oficioase maghiare, ar trebui să admitem, că monarchii la întâlnire vor avă în vedere îndreptăţile, care şi le vor face reciproc în guvernarea popoarelor. Naivitatea, după împregiurări, poate fi foarte cinstit lucru, salutar însă nu nicidecum, nici când vine de la oficioasele guvernului unguresc. Dacă întâlnirea are să sigileze o alianță între puterile, a căror monarchi au să se întâlnească cât de curând, obiectul alianţei este afară de monarchiile, în fruntea căror sunt împăraţii. Numai în a doua linie pot veni şi monarchiile lor şi Europa, întrucât aceste din urmă trebue să fie întrunite în lăuntrul lor aşa, încât operaţiunile în afară să nu fie împedecate sau paralisate cu totul. „Jertfele“, dacă e permis cuvântul 1 % acesta, cari au să „garanteze pacea“, nu pot fi altă, decât modalităţile, prin care unde sunt să se înlăture diferenţele interne. Dincolo de Laita „jertfele“ sunt deja aduse. Elementul german, care dincolo de Laita, prin dualism era hegemon ca şi cel maghiar dincoace, a trebuit să „jertfească“ deja mult din hegemonia sa. Se poate, că contele Taafle, în zelul de a restabili ecuilibrul între elementul slav şi cel german, s’a dat „jertfind“ prea departe. Cel puţin din vaietele pressei germane aşa s’ar veda. Se poate însă că şi Germanii austriaci vor ca să se presenteze înaintea fraţilor lor din imperiu ca copii maltrataţi, ca fraţilor să li se facă milă şi, dacă nu mai mult, să-i ajute spre a reveni ear la hegemonia lor. Fie cum va fi, pentru uniformitate, care într’o monarchie, chiar şi dualistă, este o trebuinţă, consecvenţa ar fi, ca „jertfe“ de aceste să aducă şi hegemonii noştri. Restabilirea ecuilibrului între naţionalităţile din regatul unguresc e şi aşa indispensabilă. Ar fi dar păcat neiertat, dacă astfel de „jertfe“ nu ne ar interesa şi pe noi. Ministrul-preşedinte Tisza n’a dat pănă acum nici un semn, că ar fi aplecat la astfel de „jertfe“. Dînsul se ţine a fi de o pănură cu totul altfel, decât cea din care e ţesut contele Taaffe. De altă parte, îndată ce ar simţi conaţionalii sei, că a părăsit „sdrobirea“ naţionalităţilor nemaghiare,şi-ar perde şi popularitatea ce mai are. Chiar şi mamelucismul, care merge orbiş şi pe dintregul cu dînsul, ar fi în pericol să se deschee şi să se risipe. „Jertfele“ aşteptate la noi, dincoace de Laita, vor fi aşadar foarte cu anevoie. Vor fi cu atât mai cu anevoie, cu cât d. e „Egyetértés“, un organ, care trece de serios între marele oposiţiunii maghiare, în loc de a reda lucrurile cum sunt, pledează pentru lupta Maghiarilor, umăr la umăr cu Polonii, contra Rusiei. Dar o broşură, care a apărut nu de mult în Budapesta, pledează pentru restabilirea Poloniei cu ajutorul Austro-Ungariei. Căci, dice broşura, Rusia nu trebue combătută la Balcani, ci în Polonia şi cu ajutorul Polonilor. Faţă cu un curent ca acesta, care devine şi mai curios, când mai ştim că în aceeaşi broşură se scrie şi în contra alianţei cu Germania, recomandându-se în schimb, pe lângă alianţa cu Polonia, care încă nu există, cea cu Francia îndepărtată, speranţele noastre în restabilirea echilibrului între naţionalităţi se reduc la zero. Şi cu toate aceste ceva tot trebue să se facă, dacă monarchia nu va vru de dragul Maghiarilor să renunţe la concertul puterilor active în şi afară de Europa. Puterea faptelor va veni cu pretensiunile nestrămutate şi va stărui ca ceva să se facă şi în jumătatea noastră din monarchie, apoi facă-se cu, facă-se fără de Tisza. Indiciile pentm necesitatea, de a se face ceva se ivesc deja din toate părţile. Alegerile în Croaţia cu şaptesprezece candidaturi ale lui Starcevici sunt un memento destul de considerabil pentru cei aplecaţi a ignora puterea faptelor. Şi mai considerabilă însă este împregiurarea, dacă se va adeveri, că episcopul Strossmayer va apără iar pe terenul activ al politicei. Episcopul de la Diakovar este contrar al lucrurilor de astăz din Croaţia, prin urmare şi al celor unguresci din Budapesta. Dacă se pune în mişcare, nu o face ca mâne să se retragă în singurătatea în care petrece de un şir de ani încoace. Şi despre Slovaci ştim că au început a-şi valora pretensiunile lor juste. Noi ne sbuciumăm de ani acum şi ne silim a ne valora pretensiunile cele juste şi nici că vom mai recede dela luptă. Cu noi şi cu ceilalţi luptători se vor mai însoţi şi alţii, cari se simt asupriţi. Este mult pănă astfel de torente se pun în mişcare, dar după ce odată s’au pus, arareori se găsesc puteri, cari să fie în stare a le şi opri. Dreptatea este foarte puternică. Pănă în sfîrşit, încă nimenea sub soare, n’a fost în stare să o suprime. Se va vorbi clar, sau nu se va vorbi de noi cu ocasiunea întrevederii monarchilor, un lucru să nu uităm: astfel de întrevederi au legături firesci cu evenimente cari privesc de aproape pe popoarele suveranilor ce se întrevăd. Nu aşteptăm dar ca monarchii să vorbească de noi, cu toate că facem parte dintr’un popor considerabil dela porţile Orientului, dintr’un popor, care are un regat propriu al seu şi independent. Aşteptăm însă ca monarchia, pregătindu-se pentru evenimente.