Tribuna, decembrie 1884 (Anul 1, nr. 185-207)

1884-12-01 / nr. 185

Anul I Nr. 185 Sibiiu, Sâmbătă în 1/13 Decemvrie 1884 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 1/4 an 2 fi. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fi. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/1 an 10 fr., 1/2 an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Insertiunile^ 3 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 30 Noemvrie st. v. E oii de sărbătoare, ziua de sfântul Andreiu, în care Românii din ţerile supuse coroanei ungare şi în deosebi cei de con­fesiunea greco-orientală îşi aduc aminte dintre morţii lor de cei vrednici de viaţă. Viaţa omenească e scurtă, o clipă tre­cătoare în statornica vecenicie, o părere numai, şi intraţi abia în viaţă ne aflăm în faţa morţii: o seim aceasta cu toţii; nu este di, clas nu este, în care viaţa să nu ne aducă vestea despre moarte; şi cu toate aceste puţini numai, foarte puţini sunt oamenii, cari şi simt totodată ce va să dică moartea. Căci prea lungă le este viaţa cea atât de scurtă celor mai mulţi şi aproape la tot pasul întâlnim oameni, care nu ştiu ce să facă cu mulţimea de zile, ce le este dată. Că este scurtă viaţa, că moartea vine prea în curând, aceasta nu o simte decât acela, care privesce departe în viitor şi se simte pornit spre lucruri, care într’o viaţă de om nu se pot scoate la capăt. Acesta, în diua, când îşi urdesce planul de lucrare, simte cu duioasă resignaţiune, că numai lucrând mai multe generaţiuni de-a rîndul, abia târdliu după moartea lui, se poate ajunge scopul ce-­şi pune, şi în tot cursul lucrării sale se întreabă nemân­­găiat, dacă urmaşii îl vor înţelege ori nu, dacă vor stărui ori nu a merge pe calea croită de dînsul, dacă nu cumva un rînd de oameni va părăsi ori poate chiar va strica lucrarea începută de celalalt. Unul dintre aceşti puţini oameni a fost Metropolitul Andreiu. Ne cuprinde un fel de ameţeală, când ne dăm seamă despre înălţimea, de la care îşi privea el chemarea în mijlocul poporului seu şi despre depărtarea, la care străbătea privirea lui. Ce erau Românii pe timpul, când el s’a ivit în mijlocul lor? O mulţime de oameni săraci trupesce şi sufletesce, lipsiţi de drepturi, lipsiţi de pânea de toate di­­lele, lipsiţi de ori-şi-ce legătură între dînşii, o poporaţiune predestinată par’-că să peară de anemie economică şi morală. Şi totuşi el îi vedea ajunşi la înflorire din propria lor vrednicie, căci el a cunoscut, că are viaţă lungă acest popor, care atât de mult a schit să rabde, că se va ridica răpede, ca prin minune, îndată­ ce porunca timpului va ridica sarcinele straşnice, cu care era încărcat. Această credinţă în trăinicia Românilor, această siguritate despre viitorul lor ,l-a făcut să întemeeze aşezăminte, care abia după cinci-deci, după o sută de ani îşi vor revărsa bine­facerile asupra societăţii. Nu pe contim­poranii sei, nu pe fiii acestora, nici chiar pe nepoţii, ci pe strănepoţii lor voia să-’i ajute, căci el vedea pănă la dînşii, simţia cu o sută de ani mai nainte trebuinţele lor şi de pe acum voia să le pregătească ajutorul. Şi astfel croite pe timpuri îndelun­gate sunt toate lucrările lui. El nimic n’a săvîrşit, ci a făcut numai începuturi pentru urmaşii sei şi urmaşii acestora. De aceea în Sina, când a primit sar­cina de episcop, el a rostit vorba cea mare: Omul, când se nasce, începe să moară! O! puţini sânt oamenii, care au simţit vreo­dată înţelesul acestor cuvinte, şi mai puţini încă aceia, pe care duioasa resig­naţiune­­i-a făcut să le rostească. E o durere fără de margini în aceste cuvinte; ele sunt plângerea omului osândit a trece prin viaţă. Acela însă, care a simţit această durere, acela, care a fost vreo­dată pătruns de nimicnicia vieţii omeneşci, acela nu trece fără de veste, ci­’şi încordează toate puterile, ca să lase o urmă adâncă în su­fletele celor rămaşi în viaţă. Şi a rămas această urmă în sufletele noastre. N’am gândi astăzi precum gândim, n’am simţi precum simţim, n’am voi ceea ce voim, n’am fi cei ce sântem, dacă n’ar fi trăit timp de douăzeci şi cinci de ani Andreiu Şaguna în mijlocul nostru. Din an în an tot mai mult simţim, că a trăit în mijlocul nostru un om, care n­-a silit să gândim ca dînsul, să voim ca dînsul, să voim ceea ce voieşce el, pentru­ că gân­direa lui e luminată, simţirea lui era un resultat firesc al stărilor noastre şi voinţa lui era îndreptată spre binele nostru ade­vărat şi bine înţeles. Şi de aceea Şaguna cresce cu timpul: pentru contimporanii sei este un om, pentru fiii lor un fenomen, pentru nepoţii lor o figură legendară, care strănepoţii îl vor socoti între sfinţi, căci abia strănepoţii vor vedèa, cât de lu­minat a fost ochiul lui şi câtă iubire a avut el pentru omenime, abia ei vor pută să strige: Ceea­ ce a zis şi a voit el odi­nioară e adevărat şi bine şi astăzi. Şi aceasta a şi voit-o Şaguna. Aducându-ne, chiar în diua, când îşi începe lucrarea, aminte, că va muri, el ne chiamă să urmăm lucrarea începută de dînsul. Iară când la bătrâneţe, ne spune, că abia după moartea lui vom sti pe cine am perdut, el prevede, că să­mânţa aruncată de dînsul va prinde ră­dăcini, răsadul va da în floare şi va aduce rod. Adese­ori, striviţi de greutăţile, cu care ne luptăm, se ivesce în noi îndoiala şi ne-ar fi par’ că preste putinţă să credem, că va mai pută trăi îndelung poporul nostru cel atât de mult încercat. Să ne aducem atunci aminte, nu de bărbatul politic, nu de archiereul, ci de omul Şa­guna, care viaţa lui întreagă a lucrat din convingerea, că îndelung vom trăi. Ca tot ceea­ ce întră în viaţă, au şi popoarele legile lor presei: ele nu per nici când vor alţii să le pear­ă, nici când ar fi poate dispuse chiar ele în­seşi a renunţa la existenţă, ci trebue să se supună la porunca firii lor, care le ţine în viaţă. Şaguna a înţeles, că mai e încă multă sămânţă de viaţă în noi şi ne-a chemat să lucrăm, pentru­ ca viaţa fiilor noştri să fie mai fericită decât a noastră, cart a nepoţilor noştri mai feri­cită decât a părinţilor lor. Revistă politică, Sibiiu, 30 Noemvrie st. v. Ciudate lucruri se mai aud prin dieta Ungariei cu prilegiul desbaterilor asupra budgetului. Ajungând la discuţie budgetul m­inisterului a latere, Ugrón Gr­á b o­r a provocat susceptibilitatea ministrului baron Orczy prin critica făcută conferirei no­­bilităţii şi a decoraţiunilor. Atunci istori­cul (!) Th­ály Kálmán a avut­­ cu­­ragiul, a da pe faţă loialitatea adevărată a partidului ce representă mai mult ca ori şi care altul cercurile curat maghiare. Th­ály adecă nu poate cuprinde, cum pot fi Maghiari de aceia, cari poartă ordinul leopoldin, „ce e dedi­cat memoriei unuia dintre cei mai mari „nimicitori“ ai timpurilor ce­lor mai jalnice ale istoriei noas­tre“. Şi aceşti domni mai au îndrăsneala de a trage la îndoială loialitatea bună­oară a Românilor din această monarchie, cărora nu le pot dovedi nici umbra unui fapt, ce s’ar plată asămăna cu cele săvîr­­şite de ei. Să se mai mire apoi domnii din Bu­dapesta de cele ce se petrec prin Croaţia. Achitarea de curtea cu juraţi în unani­mitate a redactorului de la „Sloboda“ îl în­deamnă pe un corespondent inspirat al lui „Pester Lloyd“, să cerce reducerea acestei unanimităţi la nimica, căci juraţii au vo­tat sub terorismul Starcevician aşa precum au votat, car’ Starcevicieni în Agram sânt învăţăcei de păpucărie şi alţi ştrengărei de stradă. Va se zică toată reserva cea mare, ba chiar temerea guvernului în faţa unei desbateri în dietă a cestiunii croate sânt produse numai de nisce băieţi fără minte, de nisce ştrengari de stradă. Ce autocritică sarcastică involuntară e cu­prinsă în expunerea organului oficios şi încă „conducător!“ D-l Tisza conjură aproape opoziţia, să nici nu atingă măcar afacerile croate, deoare­ce e „inoportun“; mai mult, d-l ministru de finance mărtu­­risesce, că în adevăr prin scoaterea stea­gului maghiar în localităţi croate s’ar face provocaţiuni „inoportune“ — dar’ cei provocaţi sânt — băeţi de stradă! Multe mai pot şi „băieţii de stradă“ din Croa­ţia ! Oposiţia din dieta Ungariei cu drept cuvânt întreabă, dacă în adevăr se mai poate susţină, că partidul naţional mai representă opinia publică a Croaţiei, şi dacă nu mai vîrtos partidul Starcevician stăpânesce spiritele de dincolo de Drava. Chiar şi d-l Tisza altcum admite, că în Croaţia s’ar mai pută ivi vreo schimbare surprinzătoare, căci numai astfel se poate explica ameninţarea sa, că se va folosi şi de mijloacele cele mai drastice, dacă cele constituţionale vor fi insuficiente. Ori şi unde te uiţi sistemul protec­­ţionist prinde rădăcini tot mai adânci. Şi când străinătatea aplică sistemul cu deose­bire la agricultură, atunci mai cu seamă pe noi, statul par excellence agricultor ne atinge. Taxele pe grânele ce se vor im­porta în Francia lovesc foarte tare în interesele Ungariei şi preste tot a monar­­chiei noastre. E lucru firesc şi chiar im­perativ, ca guvernul nostru şi cel austriac să cugete asupra unui mod de procedere în contra intenţiunilor franceze atât de stricăcioase economiei noastre. Drept aceea amândouă guvernele au însărcinat pe de­legaţii lor la conferenţa comună va­mală şi comercială să discute şi asupra atitudinei faţă cu taxele franceze pe grâne. Acuma se comunică în mod ofi­cios, că delegaţii au ajuns la o înţelegere deplină, astfel ca amândouă guvernele s’au unit asupra procedurei în contra urcării taxelor francee. De ar­ară numai suc­cesul dorit! Lumea politică e cam pesi­mistă în privirea aceasta. Comisiunea conferenţei africane a statolit bazele unei înţelegeri comune cu privire la libertatea navigaţiei pe Congo şi Niger. Gestiunea neutralizării nu e încă terminată. Controlul internaţional nu va fi aplicat decât asupra Congoului. Cât despre Niger, Englitera şi Francia se vor însărcina printr’o declaraţie, ce va fi ală­turată la procesele verbale ale conferenţei, prin care menţin libertatea navigaţiunii, Englitera pe Nigerul de jos şi Francia pe Nigerul de sus. Dacă alte puteri vor dobândi teritorii nouă în aceste regiuni, ele vor trebui să fie o sar­cină analogă, înţelegerea dintre guvernul francez şi Germania este combătută acum chiar de republicani. Astfel „Journal des Débats“, organul dlui Leon Say, desaprobă astăzi conferenţa africană, care a fost convocată într’un chip atât mai de neînţeles de Ger­mania în înţelegere cu Francia, cu cât aceasta din urmă a fost pănă acum sin­gura putere mare ce avea posesiuni în Congo, şi pe Nigru nu s’a văzut nici un alt drapel decât cel francez. Spre ce dar’ s’a mai chemat Europa, ba chiar şi America în acele ţinuturi ? Libertatea de comerciu, adaogă „ Journal des Débats“, decretată de conferenţă pe Congo, însemnează deposedarea Franciei în drepturile sale politice şi administrative. Sacrificiile în oameni şi bani ce Francia 7 a făcut în curs de două-Zeci şi cinci ani spre a-­şi întări posiţiunea sea pe Nigru, nu trebue cu nici un chip să fie făcute ilusorii prin perderea acestei posiţiuni. De fapt nu este nimic de obiectat contra politicei coloniale a Germaniei şi contra coloniilor sale din Angra Pequena şi Cameruns, ba încă ocuparea unor asemene ţinuturi libere pe coasta Africei de Vest de către Germania este cu atât mai de dorit, cu cât prin aceasta se ni­­micesce monopolul de pănă acum al po­liticei coloniale engleze. Totuşi trebue mărginite veleităţile coloniale ale cabine­tului din Berlin asupra unor asemene ţinuturi libere. Parlamentul englez a terminat lu­crările pentru cari fusese convocat la 20 Octomvrie în sesiune extraordinară. Mul­ţumită transacţiunei ce a avut loc în pri­vinţa bibliai de remaniare al circumscrip­­ţiunilor electorale, camera lorZilor a votat în sfîrşit în zilele trecute, după cum se scie, în mod irevocabil, extensiunea sufra­giului. Terminând această cestiune, parla­mentul nu mai avea nimic de făcut. în ultima şedinţă s’a dat cetire decretului prin care se promulgă legea asupra exten­­siunei dreptului de vot precum şi decre­tului prin care proxima şedinţă s’a amânat pentru Ziua de 19 Februarie 1885. „Partidul liberal a triumfat, Zice „l’In­­dépendance belge; cele două milioane de alegători cari aşteptau să li acorde dreptul de vot sânt asiguraţi acum. Mai rămâne să se voteze aşa numitul redistribution bill; guvernul s’a angagiat să înduplece camera comunelor a-­l accepta în schimbul votărei reformei electorale de cătră camera de sus. Cea dintâiu a și adoptat acest redistribu­tion bill în a doua cetire.

Next