Tribuna, decembrie 1884 (Anul 1, nr. 185-207)

1884-12-01 / nr. 185

Pag. 738 Exposiţiunea. Ieri s’a închis exposiţiunea obiectelor adu­nate de reuniunea femeilor române din Sibiiu spre a fi puse la loterie în folosul şcoalei române de fete. întreprinderea, la început neînsemnată, a devenit încetul cu încetul un eveniment în viaţa noastră naţională. Nimeni dintre cei ce au visitat exposiţiunea fie Român, fie străin, n’a putut să treacă prin ea, fără­ ca se se fi produs în el un fel de duioşie omenească. Doamnele din societatea sibi­ană, voind a-’şi cresce copilele românesce, se unesc între dînsele şi înfiinţează o şcoală de fete, la care învită şi pe alte connaţionale ale lor se­’şi trimită copilele, pentru­ ca astfel să se creeze, ceea ce lipsia mai nainte, un centru românesc pentru cultura fe­­meiască. Se înfiinţează şcoala, dar’ lipsesc mijloa­cele pentru susţinerea ei. Se întreprinde o loterie pentru crearea mijloacelor, şi femeile din Sibiiu fac apel la su­rorile lor, ca să trimită obiecte pentru această loterie. Exposiţiunea ne înfăţişează răspunsul primit la acest apel. Au înţeles femeile române de ce este vorba, a înţeles Românimea toată, că este un interes na­ţional la mijloc. Acesta e simţământul ce se deşteaptă în noi din clipa când trecem pragul, ca să întrăm în saloanele d-nei Maria Cosma, presidenta reuniu­nii, unde stau expuse aproape două mii de ob­iecte adunate pentru loterie din toate unghiurile ţerii, din Maramureş pănă la Oradea-mare şi până în fundul Bănatului. Este un curent general, care străbate în­treaga Românime, o înţelegere acum stabilită pentru realizarea unui şir de dorinţe comune, care străbat prin toate clasele societăţii române, aceasta e prima impresiune ce ni se produce. La apelul damelor române din Sibiiu au răspuns mai presus de toate ţerancele române. Şi e peste putinţă să nu te înduioşezi, lacrăma ţi se ivesce în ochi, când constaţi, că peste două treimi din obiectele adunate, sunt dăruite de ţă­rancele noastre drept tot atâte dovezi de iubire pentru noi, societatea cultă, care adese­ori uităm par’că isvorul, din care am eşit. Românca ’şi-a dat cătrinţa ţesută de mâna ei, ’şi-a dat culmea,­­şi-a dat ştergarul, faţa de masă, cămaşa de săr­bătoare, pentru­ ca domnişoarele române să fie crescute românesce şi să nu să înstrăineze de neamul lor. „Rămâneţi, — ni se dice prin fie­­sce­ care din aceste daruri, — nu ne părăsiţi, nu vă înstrăinaţi de noi, lucraţi pentru binele şi în­florirea noastă, căci nicăiri nu veţi găsi iubirea, pe care vi-o dăm noi, nicăiri sprijinul, pe care îl găsiţi la noi, care vă suim carne din carnea noastră, sânge din sângele nostru şi suflet din sufletul nostru“. „ Meritul de a fi creat o ocasiune pentru manifestarea acestei strînse legături între deo­sebitele clase ale poporului român, reuniunea femeilor poate să-­l pună între cele mai de că­petenie ale sale titluri la stima publică. Ni se desvălue totodată într’o mică colecţiune tot ceea­ ce femeea română poate să producă şi ce ea şi produce în oarele ei de tignă. Abia o parte cu desăvîrşire neînsemnată din obiectele adunate sunt lucruri cumpărate de-a gata, restul sunt lucruri făcute cu acul cu su­veica mai ales anume pentru această ocasiune, astfel, că ele ne dau măsura desvoltării, la care a ajuns destoinicia şi gustul femeii române. Doamnele şi domnişoarele române au dat pentru exposiţiune un mare contingent de fel de fel de cusături, împletituri ori broderii, dintre care foarte multe adevărate producte de artă, însă mai presus de toate sunt ţesăturile ţărănesci. Acestea nu sunt producte individuale, ci tipuri atât în ceea­ ce privesce gustul în forme şi amestec de colori, cât şi ca executare. Vedem aici, cum se lucrează în Maramureş,­cum în Banat, în Munţii apuseni, înspre Beiuş, la Năsăud, pe Târnava, în Haţeg şi în Margine pe la Sălişte şi Răşinari. Ne aflăm în faţa unei bogate varietăţi şi uimirea ne cuprinde, când vedem unitatea de gust, ce străbate cu toate aceste lungul şir de producte variate. Este un popor, care le-a produs, unul şi acelaşi, care pre­­tutindenea are aceleaşi tradiţii, acelaşi gust, aceleaşi predisposiţiuni. Primul loc între aceste producte li se cu­vine poate celor două feţe de mese, ce împodo­­beau cele două culmi lăturaşe, la dreapta şi la stânga salonului, amândouă producte dinspre Sălişte. De aceeaşi valoare, ba după părerea mul­tora chiar superioare, erau două covoare, unul din Maramurăş, care altul dinspre Sighişoara. Mult admirat a fost atât ca amestec de colori, cât şi mai ales ca ţăsătură un al treilea covor, de pe Câmpie, pare ui­se din Frata. O nesfîrşită varietate de forme şi de colori ne presentă între cătrinţele adunate din toate părţile, unele producte mai vechi, chiar înainte de 1848, ceea­ ce le dă un interes deosebit. Exemplare admirabile s'au primit mai ales din Munţii apuseni, de pe la Abrud şi Buciumi, dela Pian şi cel mai admirabil poate de la Apahida, lângă Cluj. Cea mai mare bogăţie, în sfîrşit, o dau culmile şi ştergarele de tot felul, între aceste se disting cele din Hunedoara, de pe la Sighi­şoara şi de pe Ternave mai ales dinspre Criş. Aceste, mai ales pânză nenălbită, impun prin severitatea şi simplicitatea formelor, care cele­lalte prin varietatea lor atât în forme, cât şi în colori. Nu putem încheia această scurtă dare de seamă, fără ca să facem o deosebită amintire despre distinsul gust, cu care a fost făcută ex­punerea obiectelor pe cât de număroase, pe atât de variate, astfel ca să nu-­i scape privitorului nimic din cele ce merită a fi văzute, şi cu toate aceste toate să compună un întreg armonios. I Slavici. Forţa „Tribunei“. Jucării şi jocuri de copii, adunate de P. Ispirescu, culegător tipograf. XVIII. Smeul. Toamna este timpul cel mai priincios spre a se juca copiii cu smeul, fiindcă toamna se mănâncă şi vânturile mai adese. Sunt Smei românesci şi Smei tur­­cesci. Cu smeul se joacă numai băeţii. Smeul românesc se face dintr’o jumătate de coală, dintr’o coală, din două şi din patru coaie. Mai mici decât dintr’o jumătate de coală se fac pentru copii mici, ca să alerge de colo pănă colo prin curte; mai mari decât din patru coaie, se fac de flăcăi, când îşi aduc aminte de ale copilăriei; şi aceştia sânt rari; în formă, smeul este mai mult lung de­cât lat. Smeul se face de cătră înşişi băieţii cari se joaca cu dînsul. Rareori să se găsească băieţi, care să facă smet de vendare. Spre a face un smeu, trebue să alegem mai ântâiu hârtia, ca să se scie cât de lungi să se croiască spetezele. Speteze se numesc două linioare tăiate dintr'o şiţă ori dintr’o scândură de brad, după mărimea hârtiei. Cel ce face smeul trebue să le cioplească cu un cuţit, ori cu un briceag, ca să fie cât se poate de netede. Spetezele pentru un smeu dintr’o coală, trebue să fie late ca de mai puţin de un deget (un centimetru); cele pentru un smeu din două coale, mai late; eară cele pentru un smeu din patru coaie, ca de un deget şi ju­mătate(cam doi centimetri). Ele trebue să fie drepte, oalele, pe partea de desupt, adecă pe partea care se lipesce de hârtie, cară pe partea de deasu­pra cam boltite (bombate). Spetezele trebue să fie bine cumpenite din ochi şi din cuţit, ca să nu fie una mai grea de­cât alta; căci smeul nu se va înălţa bine, ci va şovăi în partea, în care va fi speteaza mai grea. Pre lângă speteze, mai trebue să le pre­gătească un cap şi un birlic. Acestea se fac întocmai ca spetezele, din şiţă sau din scândură de brad, dar’ mai scurte, după trebuinţă. Capul să fie neted de amândouă părţile; ear’ nu cu o parte boltită. La smeii cei mai mici se pot lipi amân­două spetezele pe faţa smeului; eară la smei mari se lipesc una pe faţă şi alta pe dosul lui. S’ar pute lipi şi la smei mari amândoauă spetezele pe faţă, dar atunci trebue să se scobească spetezele la mijloc în partea unde TRIBUNA Gestiunea Croaţiei în dieta Ungaria. Cu ocasiunea desbaterii dela 9 i. e. n. din dieta Ungariei asupra budgetului ministe­rului croat, Coloman Thaly provoacă pe ministrul de finanţe se răspundă dacă e a­­devărat ceea ce s’a comunicat la „Neue Fr. Presse“ din Viena, că cu prilegiul sărbării nascerii Maiestăţii Sale în oare­care oraş din Croaţia voind se arboreze pe edificiul comun crarial steagul unguresc ca o dovadă despre comunitatea de stat, aceasta a produs un resens aşa de puternic, încât ministrul de finanţe a adresat o ordinaţiune prin care renund­ă dela arborarea steagului maghiar? Această întrebare a produs o furtună mare. Contele Szápary răs­­pundând lui Thaly declară, că dînsul n’are cu­­noscinţă de cele comunicate în „Neue Fr. Pr.“, că nu-’şi aduce aminte de pomenita ordinaţiune şi sfîrşesce­ricând, că după părerea sa dacă a­r­­borarea steagului maghiar produce resens ţine de mai consult a încungiura această provocare decât a o face. La aceste ogran­dice, că guvernul care face măr­turisiri aşa de laşe, să părăsească domnia. Reproducem decursul acestei şedinţe pentru desluşirile ce ne dau desbaterile ei asupra stări­lor de azi dintre Ungaria şi Croaţia. Guvernul maghiar, de ce anume nu stim, dar­ nu are plăcere de a executa dorinţele sale patriotice la Croaţia. Desbaterea asupra budgetului. Se preliminează cu 91.630 fl. suma pensiunilor ofi­cialilor ce au servit dela an. 1849 pănă la 1867. Iosif Madarász: Nu voiu motiva îndelung. Vă place a­iei, că noi nu putem vota nici cu această oensiune pensiunile funcţionarilor cari au servit dela 1849 pănă la 1867 în guvernul central, deoare­ce după convingerea mea aceia au fost şi sunt duşmanii patriei. (Aprobări din stânga extremă.) A vorbit apoi Ignaţiu Helfy şi contele Sza­­páry, apoi venind la desbatere budgetul admi­­nistraţiunii interne a Croaţiei şi Slavoniei a luat cuvântul deputatul Szederkény. Observă că faţa cu eveni­mentele mai proaspete din Croaţia, Ungaria s’a purtat cu atâta consideraţie, a dovedit o astfel de pacienţă, încât a tăce şi pe viitor ar fi a se sinucide. (Aşa este­ din stânga extremă.) Vorbi­torul provoacă apoi pe guvern să se pronuncie asupra planului exmiterii deputaţiunii regnicolare şi asupra agendelor ce va ave această deputa­­ţiune de resolvat. Articolul XXX, 1868 susţine că dacă legea fundamentală a transacţiei ar fi să se modifice, la aceasta sunt chemaţi factorii cari au şi adus legile, în dieta croată însă e vorba de o depu­­taţiune regnicolară care ar ave să modifice art. XXX, 1868. Szederkényi zice că cele ce se întâmplă în Croaţia îşi au causa sau în legea din 1868, sau în politica de guvernare a guver­nului. Pentru amândouă guvernul e responsabil şi înaintea dietei şi a istoriei, se împreună, ca să se îmbuce una cu alta. Atunci însă li se slăbesce trăinicia, şi când se umflă vântul mai tare în smeu, ele se rup în două. Spetezele mai adese se lipesc cu cocă, cu c­r­ez, şi foarte rar cu cleiu. Ele se lipesc pe coala din care se face smeul în chipul unui. X­e adecă una începând de la colţul hârtiei de sus din dreapta, şi cobo­­rîndu-se la colţul de jos din stânga; eară alta dela colţul de sus din stânga, pănă la colţul de jos din dreapta. Capul se lipesce la partea de sus a smeului pe dela spate, începând dela un colţ pănă la altul, pe marginea hârtiei (orizontal); birlicul se lipesce tot în dos, începând niţel mai jos de mijlocul spetezelor, adecă de locul unde se încrucişează ele, mergând în sus, drept între colţurile de de­asupra ale smeului şi in­trând cu vîrful sub cap. Copiii, cari nu voiesc se le stee smeii lor drepţi ca luminarea, (când, cum dlic ei, sunt înălţaţi), fac birlicul foarte scurt, şi atunci smeul n’are astâmpăr, ci joacă în toate părţile. Copiii, cari voiesc să le vîjie smeii mai tare, fac birlicul de sus pănă jos, car’ nu numai pănă la mijlocul smeului; şi pun două capete, unul sus şi unul jos, şi de fiecare leagă câte o pîrîitoare sau vîjiitoare, adecă pun sme­ului două pîrîitori. Dacă smeul este mai mare, și copilul do-Respundend la această interpelare ministrul president Tisza: Declară că alegerea comisiunii reg­nicolare se va face; cu această ocasiune dieta se va pronuncia chiar atunci când va ave se aleagă pe membrii unguresci; ori­ce schimbare a legii proiectate de această comisiune negreşit că trebue să fie supusă aprobării dietei; aceasta va ave deci de două ori o pasiune a se pronuncia în această cestiune. Tisza susţine legea din 1868 şi nu stie să fie vorba despre o modificare a acestei legi. Coloman Thaly: Observă că modificarea art. de lege XXX din 1868 e necondiţionat de lipsă. Ori cu câtă prevenire să se poarte Un­garia faţa de Croaţia, totuşi un partid însemnat agitator şi opiniunea publică câştigată de acest partid va afla totdeauna ceva cusur de a se arăta nemulţumit chiar de ar fi vorba de povestea lu­pului cu mielul. Vindecarea radicală a acestor plângeri se poate face numai prin modificarea art. XXX din 1868. Vorbitorul continuă: După aceste, fiindcă e vorba tocmai despre Croato-Slavonia, dă-­mi voie onorată casă să-m i pun o întrebare ministrului de finanţe, al cărui resort are de a face cu cestiunile Croaţiei. O fac aceasta tocmai dlui ministru de finanţe pen­­tru­ că după datele ca­re am amână tocmai el a dispus în cestiunea de care voiesc se mă ocup. (Să audim!) Din incidentul zilei mai de curând a nasterii Maiestăţii Sale, conform datinei, auto­rităţile de dincolo de Drava voind şi ele să aran­­gieze înfrumseţări cu steaguri şi iluminări etc., organul oficios al dlui ministru de finanţe, direc­torul financiar din Eszék, a dispus, — şi după convingerea mea a lucrat corect,­­ ca pretu­­tindeni pe edificiile r. ung. să se arboreze stindarde naţionale maghiare. în contra acestei ordinaţiuni însă, autorită­ţile unuia dintre oraşele din fosta graniţă, au­torităţile din Gradisca, au protestat respondend autorităţilor districtuale şi financiare, că în Croato- Slavonia steagid naţional e cel negru-galben, (Sgo­­mot în stânga extremă.) şi că legea nu dice ni­căiri că cu ocasiunea festivităţilor locale în Croato-Slavonia pe clădirile oficioase ar trebui se se arboreze stindardul comun, întocmai după cum în Ungaria nu arborează streagul croat. On, casă! Şi aci chiar asupra capului nostru fâlfâie steagul croat, de asemene şi de asupra casei de sus; nu e adevărat deci că aci nu am fi arborând stindardul croat unde e com­petent. Autoritatea districtuală a răspuns autori­tăţii administrative din Gradişca, că dacă oraşul nu arborează şi stindardul maghiar, acesta se va arbora în ori­ce cas pe edificiile financiare, deci oraşul să se îngrijească ca să nu se în­tâmple tulburări. Oraşul a răspuns că mai bine nu arborează nici un steag şi nici iluminare nu se va face, numai ca să nu vadă şi stindarde maghiare. După „Neue Fr. Presse“, care cred că e o foaie destul de acreditată, d-l ministru de finanţe, la care s-a recurat, a îndrumat-o la reşce se fie mai trainic, lipesce o sfoară pe mar­ginea hârtiei din care se face smeul, de giur împregiur. Lipitura se face îndoind marginea hârtiei preste sfoară. Această îndoitură, în care este sfoara lipită se face la spatele smeului, iară nu în faţă, unde e locul lăsat pentru gură. După­ ce se lipesc spetezele, birlicul şi capul, şi după­ ce se usucă, se aşează pe faţa smeului un rotocol, colţuri; câte­odată mărgioare şi alte flori, cari şi acestea se lipesc. Rotocolul, colţurile şi celelalte podoabe se fac din hârtie feţe. Sunt unii băieţi, cari sunt îndemânateci de taie cu foarfecile rotocoalele şi colţurile, în chip de flori, aşa de frumos, încât îi şede bine smeului cu dînsele. Rotocolul se pune drept în mijlocul sme­ului, pe faţă, acolo adecă, unde se încrucişează spetezele. Colţurile se lipesc la cele patru colţuri ale smeului, tot pe o faţă din mărgioarele pe margini; cară florile celelalte, precum: soare, lună, stele, şi de multe ori iniţialele numelui băiatului, stăpânul smeului, se pun de-asupra şi de de­­subtul rotocolului, ori de-a dreapta şi de-a stânga lui. Copiii cari n’au mijloace se-’şi cumpere hârtie feţe, şi totuşi voiesc să-’şi împodobească smeii, iau rodul bozului, îl stoarc într’un hârb şi cu această zamă văpsesc rotocoalele, colţurile, mărgioarele şi florile. Nr. 185

Next