Tribuna, ianuarie 1888 (Anul 5, nr. 3-24)
1888-01-28 / nr. 21
Anul V ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 14 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1ll an 3 fl. 50 cr., V, an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V4 an 10 franci, Va an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Joi 28 Ianuarie (9 Februarie) 1888 TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 26 Ianuarie st. v. Germania numai de Dumnezeu se teme! Acesta e, în puţine cuvinte, cuprinsul discursului rostit de principele de Bismarck. între milioanele de oameni, care au aucrit aceste cuvinte, nu sunt decât foarte puţini, care simt ameninţarea cuprinsă în aceste cuvinte, căci numai foarte puţini au în mintea lor presente sguduirile, prin care au trecut popoarele europene în timpul veacurilor de mai nainte, care actualul imperiu german are să fie măsurat cu măsura tuturor timpurilor. Au mai fost în lumea aceasta oameni, care, răzimaţi pe puterea lumească adunată în manile lor, puteau săibcă, că numai de Dumnezeu se tem, ameţiţi însă de consciinţa puterii lor atotcovîrşitoare, dacă nu toţi, cei mai mulţi dintre dînşii nici de Dumnezeu nu s’au temut, şi astfel prăvăliţi au fost dela înălţimea, la care se aflau. Sunt şi astăzi mulţi oameni, pentru care cuvintele principelui de Bismarck, nu sunt decât o trasă convenţională. DumneZeu! ? Ce este DumneZeu ! ? Un gând, o închipuire, o vorbă! Un imperiu, care are adunate la un loc trei milioane de oameni armaţi, are cassele pline de bani şi mai e sprijinit şi de aliaţi, de ce să se mai teamă un asemenea imperiu!? De măria lui Dumnezeu, care a voit, precum Zicea bătrânul împărat în Ziua cea mai mare a vieţii sale, ca puterea aceasta să se închege. E peste putinţă să fii om treaz şi să ai puterea, pe care o are aZi imperiul german, fără ca să te cuprindă sentimentul, că e providenţială originea puterii tale şi că pe tine însuţi te vei perde, dacă nu vei face cuvenita întrebuinţare de puterea ta. Acest sentiment s’a manifestat în conducerea imperiului german în toate momentele mari ale vieţii naţionale germane : nu suntem, îşi zic Germanii, de câte ori îşi simt puterea, numai din întâmplare ceea ce suntem în lumea aceasta, ci avem să împlinim o sarcină providenţială, întocmai precum capetele în adevăr luminate, admirând ei înşişi vastitatea propriei lor înţelegeri, se înalţă în momentele lor de supremă luciditate pănă la recunoaşcerea Dumnezeirii şi se consideră pe sine drept ochiul lui DumneZeu, astfel oamenii ajunşi la putere covîrşitoare, în momentele, când simt mărimea propriei lor puteri, se consideră pe sine drept braţul lui DumneZeu. Braţul, care poartă biciul, cum se credea Baiazid Ilderim, ori braţul, care ocrotesce, cum principele de Bismarck îl consideră pe bătrânul împărat al Germaniei. „Suntem tari ca nimeni în lumea aceasta, — Zice cancelarul, dar’ frica de Dumnezeu ne face să iubim pacea şi să o păzim“. Dar’ dacă alţii, care se simt şi ei tari, deşi poate mai puţin tari, se vor folosi de puterea lor, ca să asuprească pe cei slabi, să-’i spolieze, să-’i oprească din lucrarea lor firească, Germania va sta ea indiferentă. Are Germania puterea ei cea mare numai pentru ca s’o aibă şi s’o susţină, ori o are şi pentru ca să execute aici pe pământul acesta voinţa lui Dumnezeu, în care crede, de la care îşi derivă puterea şi de care se teme? Puterea germană are să rămână, dacă aceia, în ale cărora mâni este pusă, se vor folosi de ea potrivit cu interesele mari ale lumii noastre, şi are să fie trecătoare, ca puterea genialului Bonaparte, dacă va fi întrebuinţată potrivit cu impulsiunile momentane ale celor ce o au. car’ Germanii vor, ca puterea lor să rămână, Germanii se simt împinşi spre omenire universală. Germanii ţin să fie puşi alăturea cu popoarele, care au creat epoce în desvoltarea omenirii: aceasta e impresiunea, pe care ni-o lasă discursul principelui de Bismarck. Şi de aceea, ori şi cât de adeseori nu s’ar spune, nu trebue să credem, că pentru imperiul german este indiferent, cum se desfăşură evenimentele la gurile Dunării, în Carpaţi şi în Balcani, pe coastele Adriaticei şi dealungul Dardanelelor. Nu se poate ca cineva să aibă o putere atât de formidabilă, cum este a Germaniei, fără ca să se folosească de ea spre a face fie binele, fie răul. Avem, zicem Şi acum, să ne temem cu toţii de Germania, care nu se teme decât de Dumnezeu, fiindcă ea poate să ajute şi e destul să nu ajute, pentruca să sacrifice. Mulţi vor fi primit din discursul principelui de Bismarck impresiunea, că Germania este gata să sacrifice Bulgaria. Lucrul acesta e cu neputinţă. Discursul cuprinde, ce e drept, o sentenţă sdrobitoare asupra Bulgarilor, care nu s’au mulţumit cu posiţiunea ce li s’a creat în tractatul de Berlin. De asemenea discursul admite înrîurirea covîrşitoare a Rusiei în Bulgaria. Bulgaria însă nu poate să fie pentru Germania un obiect de compensaţiune, Germania nu poate să-’i sacrifice nici Rusiei, nici păcii Bulgaria, pentrucă sacrificând Bulgaria, sacrifică şi România, sacrifică întreaga Peninsulă Balcanică, sacrifică în ultima analiză şi monarchia noastră, care este ameninţată în existenţa ei, dacă puterea Rusiei se întinde pănă în Marea Mediterană, se sacrifică chiar pe sine, dacă îngădue sporul puterii rusesci şi slăbirea monarchiei noastre. Nu poate să sacrifice Germania puternică pe cei slabi, fiindcă măria lui Dumnezeu ar ajunge-o şi pe ea. Nu trebue deci să înţelegem stăpânirea rusească, când principele de Bismarck zicea „că înrîurirea covîrşitoare în Bulgaria va ave-o Rusia.“ Nu! căci tot atunci ne spune cancelarul, că Germania s’ar opune, dacă Rusia ar voi să-’şi validiteze cu arma drepturile în Bulgaria. Armele rusesci n’au deci să între în Bulgaria. Celelalte sunt tainele diplomaţiei. Germania îşi aruncă în cumpănă puterea şi alianţele, pentru ca să se încerce pe cale diplomatică un nou arangiament în ceea ce priveşte Bulgaria. Va mai trece deci un timp oarecare de aci se puteau observa ţărmurii într’o distanţă mai mare; termometrul şi barometrul acăţate în interiorul cortului, erau neîncetat în ochii doctorului; un al doilea barometru sta pe din afară, el avea să servească în vreme de noapte. După două oare ajunse Victoria cu o celeritate de peste 8 mile deasupra țărmurilor africane. Doctorul decise a se apropia de pământ; el modera flacăra foilor și în curând se coborî balonul pănă la 300 de urme dela pământ. Călătorii se aflau peste Molma, aşa sa numesce partea aceasta a ţărmurilor de Ost; îngrădiri dese de arbori rădăcinoşi scutiau ţărmurile, marea scăzură lăsa să se vadă ţesătura rădăcinilor roase de colţii Oceanului Sudic. Departe de Nord-Vest sa vedea înâlţindu-se vîrful muntelui Nguru. „Victoria* trecu peste un sat, care îl recunoscu doctorul ca fiind Cade. Poporaţiunea adunată erupse toată încbierături groaznice de ură şi turbare , dar’ zadarnic ' se împuşcară săgeţi în contra acestui bălaur aerian, care plutia maiestatic peste toate aceste neputincioase manifestaţii. Vântul se întoarse spre Sud, dar doctorul nu se nelinişti pentru direcţia aceasta; ea din contră îi permitea să urmărească calea făcută de căpitanii Burton şi Speke. Kennedy deveni în sfârşit tot atât de vorbăreţ ca şi Joe; ei îşi repetau reciproc exclamaţiile de surprindere. — Jos cu peştele! — Z’*e unul. — Jos cu vapoarele! — Zise celalalt. — Jos cu trenurile ! — reflectă Kenpănă la isbucnirea răsboiului, dacă, ceea ce este mai puţin probabil, încercarea va fi zadarnică. Deprimător nu poate deci să fie efectul discursului rostit de principele de Bismarck decât pentru prinţul Ferdinand de Coburg şi pentru susţiitorii lui, fie ei în Bulgaria, fie afară de Bulgaria, deci şi pentru casina naţională din Budapesta. Dar, monarchia noastră cu atât mai lesne scapă din încurcăturile bulgare. Discursul principelui de Bismarck. Alaltăieri sala de şedinţe a „Reichstag“-ului german a fost îndesuitâ încă cu mult înainte de a se începe şedinţa; în loja curţii se aflau prinţul Wilhelm şi prinţul Leopold. Loja diplomaţilor a fost toată ocupată. Presidentul de Wedell-Piesdorf a deschis şedinţa la oara 11/*. La ordinea Zoa a fost proiectul privitor la contragerea unui împrumut pentru scopurile armatei. Cancelarul imperiului principele de Bismarck: Luând azi cuvântul, nu voia să recomand proiectul spre acceptare. Nu mă tem că nu va fi acceptat şi nu cred, că aş puta contribui ceva spre a spori majoritatea, cu care va fi acceptat şi pe care atât în ţeară cât şi în străinătate are să se pună mare preţ. Eu cred, că domnii în fracţiunile lor au stabilit în ce înţeles au să voteze, şi eu am deplină încredere în Reichstag-ul german, că ne vom reda această mărire a puterii noastre, ce pănă acum nu o am avut, la care am renunţat încetul cu încetul, nu în vederea raporturilor momentane, nu în vederea temerilor, ce ar puta să le producă azi opinia publică, ci apreciând situaţia generală a Europei. De aceea voiu avu să vorbesc mai mult despre aceasta din urmă, ca despre proiect. Nu o fac bucuros, pentru că în afacerea asta, un cuvânt exprimat cu neprecauţiune, poate mult să strice, şi multe vorbe nu pot să folosească mult, voiu să promovez numai clarificarea compatrioţilor noştri şi a străinătăţii. Mă tem, că dacă nu voiu vorbi, mai curând voiu mări decât împuţina neliniştire a opiniei publice şi disposiţia nervoasă a poporaţiunii noastre şi a străinătăţii. Oamenii ar crede, că lucrul este atât de critic, că un ministru de externe nici nu sa cutează a atinge situaţia. Eu m'aş puta mărgini a indruma la declaraţiunea, ce am fâcut-o aci înainte de asta cu un an, de oarece de atunci încoace situaţia numai puţin s’a schimbat, şi aici am un petec de jurnal, care după cum cred, stă mai aproape de amicul meu Richter (Ilaritate!) ca de mine şi după el aş pute desvolta lucrurile, în genery, — cu care traversezi ţerile fără de a le vedea. — Dar’ balonul, asta-i o vorbă ! — continuă Joe; — nici nu observi cum dai înainte şi natura se ostenesce ea însăşi de a se desfăşura înaintea ochilor. — Ce priveliste! Ce minune! Ce farmec! Un vis în văaduh! — Oare n’ar fi bine să dejunăm, — Zise Joe, — cărui îi făcu aerul apetit. — Idea nu-i rea băietei — O, cu pregătirile nu o să perdem multă vreme; biscuit și carne de conserv. — Și cafea după plac, — adaose doctorul. — Eu îți permit să te folosesci de focul aparatului meu; este destul. Și astfel n’avem să ne temem de incendiu. — Ar fi grozav, — reflectă Kennedy. — Par’că avem un sac cu praf de pușcă peste capul nostru. — Adecă nu tocmai, — răspunse Fergusson, — dar’ dacă s’ar aprinde gazul, s’ar mistui încetul cu încetul, car’ noi am cădea ceea ce se înţelege că ar fi o aspră lovitură pentru planurile noastre. Dar’ n’aveţi nici o grije, balonul nostru este hermeticesce închis. — Ei, dar’ să dejunăm, — Z’se Kennedy. — fată d-lor, — Zise Joe, — și poftindu-vă la masă o să vă pregătesc o cafea, de care n’o să uitaţi cu una cu două. — E un lucru constatat, — Zice datorul, — că Joe între o miie de vîrturi, are și talentul deosebit de a pregăti această beutură excelentă. El o pregătesce din o mixtură de diferite soiuri, pe care însă nici când n’a voit să mi le spună. neral voia să iau în privire punctele principale ce sânt expuse aici, cu acea declarare, că dacă lucrurile s’au schimbat de atunci încoace, apoi ele s’au schimbat mai curând în spre bine decât în spre rău. Noi eram atunci îngrijiţi mai ales de un prilegiu de răsboiu, ce ni s’ar da din partea Franciei. De atunci în Francia s’a retras un president iubitor de pace şii-a urmat un alt president iubitor de pace. Asta e deja un semn favorabil, că guvernul francez nuşi-a vîrît mâna în puşca Pandorei,ci ’şi-a pus un president iubitor de pace; afară de aceea în ministerul francez s’au petrecut schimbări, a căror însemnătate liniştitoare e mai puternică, decât această schimbare de presidenţi, care stă în legătură cu alte motive Membrii ministerului, careşi-au pus plantările lor mai presus de pacea ţerii şi a Europei, au eşit şi au intrat alţii iubitori de pace. Eu o constat aceasta cu plăcere, pentru că nu doresc a agita, ci a linişti opinia publică, şi constat, că raporturile sunt mai pacinice, pentrucă au o înfăţişare mai puţin explosivă, ca înainte de asta cu un an. Temerile care s’au ivit în decursul acestui an, s’au legat mai mult de Rusia, decât de Francia, şi a bătut la ochi în special asprimea, cu care în decursul verii pressa franceză şi cea rusească a ameninţat, înjurat şi provocat. Dar eu cred, că în Rusia lucrurile încă nu stau altfel ca în anul trecut. „Freisinnige Zeitung“ a accentuat, că în rândul trecut am zis, că în decursul răsboaielor noastre noi nu am întrerupt prietenia noastră cu Rusia, că aceea din contră stă mai presus de orice îndoeală. „Freisinnige Zeitung“ a tipărit cu litere groase acest pasagiu şi asta îmi uşurează provocarea la aceea. (Ilaritate.) „Freisinnige Zeitung“ a sperat la toată întâmplarea, că între aceea eu ’mi-am schimbat vederile, şi astăzi aş fi convins, că m’am înşelat în încrederea mea. Asta nu stă. Motivele, care ar fi putut da vre-un prilegiu pentru asta, zăceau parte în pressa rusească, parte în concentrările de trupe rusesci. Cât privesce pressa, nu sânt de părere, că aceea are în Rusia să însemne mai mult ca în Francia. în Francia ea este o putere, care înrîurează asupra hotărîrilor guvernului, în Rusia nu în amândouă cașurile pentru mine pressa e văpsea de tipar, pe care nu punem preț. La spatele fiecărui articol al pressei nu stă decât un om, care a purtat peana spre a scoate în lume un articol. Peana, care într’o foaie rusească independentă scrie un articol anti-german, n’are după spatele ei pe nimeni, decât pe unicul om, care face acel lucru în biuroul seu. Protectorul, ce de obiceiu îl are o foaie rusească, este un funcţionar mai înalt. Ambii trag foarte puţin în cumpănă faţă cu autoritatea Maiestăţii Sale a împărat . Apoi d-le, fiindcă suntem sub cerul liber, pot să vă comunic receptul meu. Nu e decât un amestec de părţi egale de Mecca, Bourbon şi Rio-Hanez. Cu câteva momente în urmă Joe servi trei rase fumegânde, care încheiară un dejun îndulcit de veselia mesenilor; după aceea îşi ocupară cu toţii posturile de observaţie. Regiunea se caracterisa printr’o fertilitate extraordinară. Cărări înguste şi încurcate se perdeau sub boltitura cea verde a codrilor. Balonul sbura peste câmpuri, care erau acoperite cu tutun, porumb şi orz gata de a fi secerat; în dreapta şi în stânga câmpii întinse de orez cu cotoare oable şi frunze purpurii. Oi şi capre închise în staule îngrădite cu pocrumbi tari, prin care se scutiau de colţii leopardului, — se puteau vedea din înălţime. O vegetaţie îmbelşugată umplea solul risipitor de gras; în sate nenumărate se repetau scenele sgomotoase de spaimă la vederea „Victoriei“, şi doctorul Fergusson se ţinea cu precauţiune afară de bătaia săgeţilor; indigenii adunaţi în giurul colibilor îndesate urmăriau pe călători timp îndelungat cu zadarnicele lor înjurături. Pe la ameazi luând doctorul harta în mână constată, că balonul se află deasupra ţerii Usaramo. Solul era sămănat cu nuci de cocos, pepeni şi bumbac, peste care părea că „Victoria“ lunecă numai. Joe află, că vegetaţia aceasta este foarte naturală, de oarece dînşii se aflau doar’ în Africa. Kennedy zări iepuri şi prepeliţe, care par’că umblau anume, ca să iee câte o împuşcătură, dar’ ar fi fost numai praf prădat, căci nu era chip a aduce vânatul în balon. FOIŢA „TRIBUNEI“. Anacreontică. De ce fugi, copilă, de mine? . Obrajii tei tineri, ca tine, Aprinşi par de rumeni şi plini Ca rostie vara ’n grădinii De ce fugi? Am dungi eu pe frunte, Am pletele rari şi cărunte? Ca părul meu alb de ninsori Nu-i alb nici un crin între flori! Sânt crin eu, tu roşă de vară ; Şi, flori când aşezi tu ’n păhară, Ce flori au un farmec mai plin Ca rosa lipită da crin? O. Coşbuc. Cinci săptămâni în balon. — Roman. — De Jalea Terne. Capitlul XII. * (Urmare.) Trecerea strîmtorii de mare. — „Moima“. — Conversaţia lui Dick şi proiectul lui Joe — Recept de cafea. — Usaramo. — Nenorocitul Maizan. — Muntele Dutbumi. — Hartele doctorului. — Noaptea deasupra unui arbor de nopal. Aerul era curat, vântul moderat. Victoria se ridică aproape vertical pănă la o înălțime de 1500 urme, ceea ce indică coborîrea cu 2 policari fără 5 linii a barometrului. La înălţimea aceasta un curent mai pronunţat începu să mâne balonul spre Vest; ce privelişte minunată se desveli în ochii călătorilor. Insula Zanzibar se vedea întreagă în coloarea ei închisă ca pe un plantglob; câmpurile luară înfăţişarea harfelor pistrite de mostre; buchete mari de copaci indicau locul codrilor și al crângurilor. Indigenii apăreau ca insecte. Uralele și strigătele se perdură încetul cu încetul în atmosferă, numai chiar detunăturile tunurilor mai vibrau prin globul balonului. — Ce frumos e totul, — grăi Joe, întrerupând pentru prima dată tăcerea. El nu primi nici un răspuns. Doctorul se ocupa cu observarea mișcărilor barometrice și cu notarea amănuntelor urcării. Kennedy se uita în jos și nu se sătura de priveliștea rară. Razele soarelui le veniră foilor într’ajutor, expansiunea gazului crescu, „Victoria“ ajunse o înălţime de 2500 de urme. „Resolute“ apărea de aici ca o barcă mititică şi țărmul african se deosebi spre apus printr’o linie gigantică de spumă. — Dv. nu vorbiţi? — Zi,e Joe. — Noi privim, — răspunse doctorul, îndreptându-l și ochianul spre uscat. — Dar’ eu trebue să vorbesc. — După cum îţi place, Joe, vorbesce cât îţi place. Şi Joe îşi compuse un registru întreg de interjecţiuni. Ah, — ui, — vai, — hm şi alte de felul acestora îi eşiau numai aşa dintre buze. In vreme ce plutiau deasupra mării, doctorul află de bine să stea la înălţimea aceasta. Nr. 21