Tribuna, iunie 1888 (Anul 5, nr. 124-146)
1888-06-10 / nr. 131
Anul V Sibiiu, 9 iunie st. v. în săptămâna trecută am fost reprodus două „materiale bune“, două corespondenţe din Sibiiu, una trimisă Ziarului „Kolozsvár“, şi ceealaltă Ziarului „Pesti Napló“. Amândouă au ajuns, se vede, pe una şi aceeaşi cale în birourile de redacţiune ale numitelor (ziare şi pe aceeaşi cale, pe care s’au mai trimis înainte de asta şi alte corespondenţe din Sibiiu fiarelor maghiare. Scopul vădit al acestor corespondenţe nu este altul, decât de a dovedi, că aşa numiţii „Tribunişti“ au vîrît politica în biserica română greco-orientală din Ardeal. După cele ce s’au petrecut mai ales în sesiunea din estan a sinodului archidiecesan din Sibiiu, nu credem, că între Români se va mai fi aflând cineva, om în toată firea şi de bună credinţă, care ar pută da cretrement, celor ce se scriu de aici din Sibiiu în fiarele maghiare din Cluj şi Budapesta. Noi nici că ne-am mai fi oprit la lucrurile aceste, dacă nu am fi dat în numărul de alaltăieri alJiardei ,,Peat' Naple“ preste o corespondenţă, datată tot din Sibiiu, care scoate o mulţime de date din rapoartele senatelor consistoriale către sinodul archidiecesan, voind să dovedească, că raporturile culturale în aceasta biserică nu sunt tocmai în floare şi nici nu pot să fie, câtă vreme oamenii abia au timp de a se ocupa cu certurile personale şi cu politica. Nu mai încape acum îndoeală, că, înşirând la date, care prea puţin interesează pe publicul cetitor al numitului ziar, corespondentul din Sibiiu voesce să arete, că e nepreocupat în causă şi prin aceasta să mascheze totodată atât isvorul, cât şi tendenţa corespondenţelor sale. Cât priveste însă însuşi scopul acelor corespondenţe, trebue din capul locului să declarăm, că lucrurile nu stau aşa, cum le presentă acele, ci tocmai întors. Nu „Tribuna“ şi nici „Tribuniştii“ n’au vîrît politica în biserică, ci însuşi înaltpreasfinţia Sa metropolitul Miron Roman. Cei dintâi paşi în aceasta direcţiune şi-a făcut prin faimoasele sale cerculare cătră preoţime, prin care recomanda acesteia, ca să înfluinţeze asupra alegătorilor de confesiunea grecoorientală în favorul candidaţilor guvernului unguresc. Lucra apoi pe diferite căi, pentru ca în sinoadele archidiecesane să se aducă hotărîri, prin care să se accentueze cât se poate de tare conflictul între biserică şi guvern, spre a pută apoi arăta mai marilor sei, câte greutăţi întimpină înaltpreasfinţia Sa în biserică din partea aderenţilor partidului naţional. Astfel, în toate cestiunile mai importante, în cestiunea ajutorului de stat, în cestiunea premierii învăţătorilor, care fac progrese în studiul limbii maghiare etc., — pretutindenea trada, că-mi vin la socoteală propunerile şi condusele de un caracter mai extrem. Apropiindu-se alegerile de deputaţi sinodali pentru noul period de trei ani, metropolitul Miron a suspendat chiar în preajma alegerilor pe protopopul Simeon Popescu, pentru ca să zădărnicească reuşirea celor doi , candidaţi, despre care se stia, că în viaţa politică sunt aderenţi ai partidului naţional. A urmat apoi pe toată linia o campanie pănă acum nemai obicinuită în viaţa constituţională a bisericii greco-orientale şi cu ajutorul agenţilor „Albinei“, în unele locuri chiar şi al autorităţilor politice, metropolitul Mironşi-a scos din urnă o majoritate de deputaţi, care, fie în virtutea posiţiunii lor, fie din alte cause, trebue să sprijinească pe actualul guvern unguresc. E de ajuns, dacă însemnăm aici, că dintre 40 deputaţi mireni, nu mai puţin de 20, adecă jumătate, sunt parte pensionişti, parte funcţionari administrativi, care toţi, mai mult ori mai puţin atîrnă de la guvern, înainte de întrunirea acestui sinod în prima sa sesiune ordinară, curtea cu juraţi din Cluj condamnase pe dl Ioan Slavici la închisoare de un an pentru delict politic. Tot pentru ca să se insinue la guvern şi să-’i dovedească, Aş da întregu-’mi principat, Să mai trăesc în voi odat’, Se fiu car’ pag voios, şi ’n lume Să n’am mai mult decât un nume Şi-o spadă, peptul plin de-amor, Să nu cunosci averi, mărirea Să n’o sciu, numai ce-’mi dă firea: Curagiu şi braţe de fecior ! Oh, cum mai trece fericirea! Noi ne vedeam p’ascuns, — să credi, E duplu dulce când te veiji Pe-ascuns ! Şi ne purta iubirea Aşa de fericiţi atunci; Şi ne ’mbătau acele munci A dragostii, iubiam suspinii, Cum singuri numai, eu cu ea, întreg am fost al Teresinii Şi ea întreg’-a fost a mea! că nu toţi Românii sunt de acord cu principiile politice, pe care le propagă domnul Slavici în „Tribuna“, metropolitul Miron voia să stoarcă de la sinodul, în majoritatea sa guvernamental, un fel de vot în contra s ziarului „Tribuna“, drept aprobare a verdictului curţii cu juraţi din Cluj. Lucrurile acestea se vorbiau încă înainte de deschiderea sinodului şi s’au confirmat apoi prin propunerea, pe care a presentat-o referentul comisiunii ad hoc în conferenţa sinodală confidenţială. Şi de ce dl Diamandi Manole a făcut propunerea, pe care a făcut-o? Tocmai pentru ca să ferească sinodul de discuţiunile politice, care ar fi fost inevitabile, dacă s’ar fi pus la ordine atitudinea cutărui ori cutărui (fiar P °" 1 i t i c. în propunerea d-lui Manole se (Tce : „ . . . . Având în vedere, că sinodul nu poate și nu trebue să discute cufiarele politice. ... 2. Sinodul reprobă cu toată asprimea ori-și-ce încercare, de a introduce în sinul bisericii discuţiunile politice, şi exprimă dorinţa, ca Excelenţia Sa domnul archiepiscop şi metropolit să fee în înţelegere cu Venerabilul consistor cuvenitele măsuri, ca feţele bisericesci, atât în exerciţiul funcţiunii lor, cât şi în calitatea lor de diregători ai bisericii, să respingă ori şi ce influenţe politice şi să susţină numai şi numai interesele bisericii. . . Şi după toate aceste se mai poate spune, ceea ce se spune în coloanele guvernamentalului „Kolozsvár“, că „atunci, când metropolitul Miron a dat mai de multe ori să se înţeleagă, că prin politizare se periclitează interesul bine înţeles al bisericii, când „Tribuniaţii“ au discutat Gestiunile cu reserve politice — păşesce dl Diamandi Manole în sinod cu o propunere, prin care vâră din nou politica în biserică?“ Nimeni nu poate contesta metropolitului dreptul, de a lua parte la viaţa politică, nici nu-’i poate dicta, ce fel de politică are să facă. Poate să facă politică naţională, guvernamentală, ba chiar şi kossuth-istă, dacă-’i convine, — dar’ să o scie, că pe barba proprie o face. Bar’ nouă, ca organ de publicitate, nimeni nu ne poate lua dreptul, de a-’l combate pe înaltprea-Rugam pe Maica Preacurată, Pe efiinţii toţi, dar’ neagra ceată De servi m’a prins, desculţ şi gol, Şi m’au tîrît pănă ’n ocol. Ce-a fost apoi cu Teresina Eu nu sciu, nici când n’am sciut, De-atunci mai mult nu o-am văitut. Nebun, să-’mi ispăşească vina, Sta contele gemând turbat, El se temea, c’acest păcat La neamu-’i tot se va întinde Emblema sa rugini va prinde Pe veci, lăţindu-’i nume rău. El se ţinea de-un semizeu, Şi toţi, dar’ eu mai cu plecare, Aveam să-’l onorăm de-atare. Şi-acum un pag să-’iese ’n drum Să-’i strice casa şi nevasta! El n’ar ierta, nu, nici decum Chiar regele să-’i facă asta! Eu simt mânia lui, o sciu, Dar’ n’am cuvinte s’o descriu. sfiinţia Sa ca adversar politic întocmai ca şi atunci, când nu este la înălţimea chemării sale ca prelat bisericesc, ori profită de poziţia ce o ocupă în biserică în scopurile sale politice. Şi aceasta o facem după cea mai bună a noastră convingere, fără de a pută fi noi acusaţi, că vîrîm politica în biserică. FOIŢA „TRIBUNEI“. Mazeppa. De Lord Byron. Traducere de George Coşbuc. (Urmare.) VIL Iubiam dar’, şi eram iubit. De-’i drept, ce spui, că la iubire Tu nu pricepi nimica, Sire, Eu tac de câte-am suferit, Şi tac de fericiri, de toate, Tu nu le-asculţi cu drag. Dar’ poate Tot omul stăpâni pe drept Troianul de porniri din pept? Tot omul poate să domnească Naţiuni, şi noue legi să nască? Sânt prinţ — ori cel puţin, am fost; Din mii de bravi îmi sta armata, Cari totdeauna ’mi-au stat gata Să bată lumi din Vest în Ost; Eram stăpân pe ţeri depline, Dar’ nu eram stăpân pe mine! Se poţi iubi, să fii iubit: Nimica nu-’i mai fericit Ca soartea asta. Dar’ mâhnirea Atunci ne dă mai mari dureri, Când stă la culme fericirea. Noi ne ’ntâlniam p’ascuns, — şi ieri Şi ar fi. Oh vai! acele ciasuri, Când aşteptam a dînsei păsuri, Voi, ciasuri pline de nesaţ, Când ars de dor strângeam în braţ Odorul meu, pănă ’n vecie Să-’mi fiţi voi ciasuri scumpe mie! VIII. La dragosti câţi spioni mai sunt! Ne-au prins. Să-’ţi fie protectorul Chiar însuşi dracul, dar’ amorul Te face orb, să fi chiar sfânt, Perdi pacea, lunec’ prin iubire Chiar oameni pii în rătăcire. Ne-au prins, din somn ne-au desceptat în mieii de noapte. Ca turbat S’asvîrle contele pe mine, Cu servii sei, eu desbrăcat, Şi fără armături! în fine Perdut eram, chiar şi ’n cămeşi De fer, căci dînşii erau deşi. Palatul sta ’n apropiere, Să fug, n’aveam nici o putere; Şifiua 8US Pe cer «toria; Credeam că-’i cea din urm’-a mea ! IX. „Aduceţi-’mi un cal!“ — Pe loc Un roib s’aduce, plin de foc Frumos şi nalt şi larg în coamă, Uşor în salt ca o fantoamă, Sălbatec în mişcarea lui, Şi plin de spaimă, precum nu-i în munţi nici cerbul mai sălbatic; Un armăsar adevărat Ucranic, libăr şi turbat, D’un neastâmpăr fortunatic, Copil al stepelor, şoim sprinten Ce nu scia de frâu şi pinten. El sforâind venia pe nări, X. Şi hop, hop, hop, tot mai departe! Credeam, că dau năvală ’n moarte, Şi, beat de spaimă cum am fost, Nici calea n’o vedeam. La Ost Lucia de «jori tot prisovul. Şi sbiciuri aveam pocnind Mult timp în urma mea; şi tonul Curtenilor sumeţi, vuind Cu rîsete de ironie, M’au petrecut mult timp pe lanca, cel din urmă glas uman. Cuprins de-o vânătă mânie, Mă svîrcoliam, cu ochi nebuni, Şi de turbat muşcam în fum, Căci ele strîns îmi strîngeau fruntea Pe coama calului; urlam Blăstăm şi ’njurâturi: doriam S’audă ei că 'njur, dar’ puntea Sibiiu, Vineri 10/22 Iunie 1888 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/a an 2 fl. 50 cr., ‘/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., '/a an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V1 an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 131 INSERTIUNILE 3 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr, a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră și la poşte și la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. .Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un immer costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 9 Iunie st. v. Schimbarea de tron ce s’a petrecut în Germania a îndemnat pe unii şi pe alţii dintre diplomaţi a se exprima despre înrâurirea acestei schimbări asupra raporturilor Germaniei cu străinătatea. Pretutindenea s’a dat expresiune speranţei, că acele vor rămână neschimbate, şi în special contele Kálnoky, cu prilegiul desbaterilor de Luni din delegaţiunea austriacă, a accentuat, că raporturile de alianţă între Germania şi monarchia noastră vor rămâne şi pe viitor acelea, care au fost sub împăraţii Wilhelm I. şi Frideric al IlI-lea. Cu proclamaţiunea noului împărat german cătră poporul seu se ocupă toate «Ţarele din Germania. „Kreuzzeitung“ face: „Manifestele dela 16 şi 18 i. c. nu conţin un anumit program de guvernare. Supremul cap al armatei vorbesce cătră armata sa, regele cătră poporul seu într’un mod de tot personal. Armatei nu-’i desvoaltă nici un program, armata aşteaptă şi ascultă; în popor însă oricare program ce ar conţină o apreciare a misiunilor, pe care ni le dă viitorul, ar fi trebuit să deştepte contrastele interne, care există deja, dar’ care nu trebue accentuate la prima atingere dintre rege şi popor“, în acelaşi mod ca „Kreuzzeitung“ tractează şi „Die Post“ proclamaţiunea. Caradiarul acesta consacră un articol importanţei schimbării de tron pentru situaţia externă. El se îndreaptă în contra temerilor foilor rusesci şi franceze pentru înclinările răsboinice ale împăratului Wilhelm al II-lea şi face cu acest prilegiu următoarea enunciaţiune momentoasă în ceea ce priveşte pe Francia: „Mai curând va veni luna pe pământ, decât să se gândească un împărat german a purta răsboiu cu Francia numai pentru de a secera lauri ori de a cuceri vre-o provincia de a ei; noi Se ridica ’n două picioare Şi s’asvîrlea spumând sudoare Ca valul viforoasei mari, De spaimă tremura ’n turbare Şi de mâini turba mai tare. Pe cal, culcându-mă pe spate Cu funii servii m’au legat Şi liber drum apoi ’i-au dat Fugarului în libertate De-abia ce s’a simţit, ca semn Plecării lui primind îndemn Din sbiciul contelui, ca valul Isbindu-se ’ntr’o parte calul S’arunca ’n fugă, fără frâu, Ca ’n primăveri umflatul rîu Şi fulgeră ’n alerg cu mine Pe câmpul lung şi fără fine! nu dorim decât un lucru, să înţelegeîn toată sinceritatea, ca Francia să ne dee bună pace, că poporul francez să înţeleagă odată, că Germania ruptă nu se mai poate restabili. Dacă Francia ar înţelege odată acest adevăr, între aceşti doi purtători ai condiţiunilor de cultură europeană ar fi o pace vecinică şi o prietenie neîntreruptă. Căci întru adevăr, ambiţiei şi puterii de lucru franceze lumea îi ofere încă terene largi, pe care nu va pută să întimpine gelosia Germaniei“. Foile berlineze aşteaptă manifestaţiuni politice dela mesagiul de tron, prin care se va deschide „Reichstag“-ui\ german, şi unele susţin deja de pe acum, că acela are să fie ţinut în termini de tot pacinici. Din Berlin se scrie, că încă înainte de a se întruni dieta prusiană spre a lua regelui jurământul pe constituţie, portfoliul vacant al ministerului de interne are să fie ocupat, în general se crede, că succesorul d-lui Puttkammer va fi contele de Sedlitz-Trützschier, fiind Puttkammer designat pentru un post mai înalt. Doliul din Germania întru atât a fost preocupat spiritele, încât o manifestaţiune pacinică din Francia a rămas aşa ,Ţinând nebăgată în seamă. Anume, ministrul-preşedinte francez, dl Floquet, s’a dus Sâmbăta trecută însoţit de colegul seu de la finance, d-nul Peytral, la Marseille, spre a participa la festivităţile de binefacere ce se arangiase acolo. Poporaţiunea din Marseille a întimpinat pe miniştri cu entusiasm, şi domnul Floquet deja cu prilegiul primirii la gară s’a simţit îndemnat a mulţumi Marseilenilor pentru sentimentele lor adevărat democratice. „Consiliul municipal din Marseille“, alus preşedintele de consiliu, „a acceptat drept program parola guvernului republicat: „împăcare şi onestitate“, care sunt condiţiunile fundamentale ale oricărui progres politic şi social“. Mai târijiu a avut dl Floquet de două ori o pasiune, de a da expresiune iubirii de pace a republicei franceze, în special faţă cu corpurile representative ale departamentului ,şi oraşului a accentuat domnul Floquet, că guvernul francez urmează o politică externă pacinică şi că pe nedrept este acisat, că voesce răsboiul, după ce chiar acum se pregătesce pentru o exposiţie internaţională. Departe 'n urmămi-a rămas Şi, mult mai surd ca orice glas de răcnet, răsunau lovite în trap a calului copite. (Va urma.) Oaspete mort. După H. Zschokhe. (Urmare.) Ziua următoare, înfiori de fi, fugiau în galop doisprezece călăreţi prin viscol şi ploaie. Ai treisprezecerea zăcea mort scăldat în sânge în patul seu. Avea trei rane mortale. Nimenea nu putea sti cine este dînsul, însă ospătarul îi asigura, că nu era conducătorul bandiţilor Rufet-Paşa. Oaspete mort fu îmormântat Ziua următoare. Cuprinse de temere aşteptau cele trei mirese pe finanţaţii lor, însă în zadar le era toată aşteptarea, căci dînşii nu mai reîntoarseră şi nimenea nici nu ’i-a mai văzut vreodată. Periseră, parcă era o făcătură pe capul lor. Chiar ospătarul nu le putea da nici o mângâiere, căci nu-’i văzuse. Acum lamentau nebunatecele şi blastămau oara, în care le veni aşa o idee ciudată, a da atari porunci iubiţilor. Mai mult se căsuna Maria, căci dînsa fusese nesocotitoare unei atari propuneri nelegiuite. Trecură două zile şi două nopţi şi încă nu se putea sei nimic de cei trei aventurieri. într’o seară bătu la casa părinţilor Măriei şi îndată întră un bărbat străin, carele în