Tribuna, octombrie 1888 (Anul 5, nr. 222-247)
1888-10-01 / nr. 222
Anul V Sibiiu, Sâmbătă 1113 Octomvrie 1888 Nr. 222 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 112 an 5 fl., 1 an Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mul Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., 1/3 an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 10 an 10 franci, 1/3 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr, a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Ca la Octomvrie v. 1888 se începe Abonarrent nou „Tribuna“. Preţurile răman şi pentru actualul format tot celele până acum fi sunt însemnate în capul foii. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în cari li s’a trimis Ziarul pănă acuma. Administraţiunea ziarului „Tribuna“, Sibiiu, 30 Septemvrie st. v. Mâne se întrunesce în sesiune ordinară congresul naţional-bisericesc al Românilor greco-orientali din Ardeal şi Ungaria. De un întreg şir de ani încoace supremul for legislativ al bisericii noastre greco-orientale mâne se întrunesce pentru prima dată în toată regula şi conform disposiţiunilor statutului organic. In special dela 1881 încoace congresul naţional bisericesc pănă acum nu s’a mai întrunit nici într’o sesiune ordinară, cu toate că în virtutea disposiţiunilor statutului organic el avea să se întrunească regulat din trei în trei ani la 1/13 Octomvrie. Ne sânt încă fiecăruia proaspete în memorie discuţiunile congresului extraordinar dela 1886 şi seim cu toţii, care au fost pedecile ce s’au pus în calea convocării lui înainte de 1881, precum şi dela 1881 încoace. Ne doare pe toţi deopotrivă, că timp atât de îndelungat funcţionarea regulată a organismului unei biserici naţionale a trebuit să sufere din cause cu totul neatîrnătoare de ea şi puse ca beţe în roate, spre a împedeca preste tot desvoltarea noastră culturală. Congresul extraordinar de acum sânt doi ani, convocat la stăruinţa tuturor fiilor acestei biserici, a aflat deja o confesie babilonică în întreaga administraţie a metropoliei şi şi-a trebuit aproape trei săptămâni ca să aducă în rând afacerile negrese în decursul unui period de neactivitate de cinci ani. Sânt multe cestiunile, pe care cu înţelepciune şi moderaţiune le-au desbătut şi resolvat atunci representanţii bisericii, dar multe au rămas neresolvate şi multe şi importante cestiuni cad în sarcina congresului ce se întrunescemâne. Afară de rapoartele generale ale senatelor consistorului metropolitan despre activitatea acestuia din vara anului 1886 pănă în ziua de azi şi afară de deosebitele rapoarte speciale ce au să se presenteze în singuraticele cestiuni ce se vor fi ivit în aceşti doi ani din urmă, congresul din estan va avă să se ocupe cu mai multe afaceri rămase încă pendente de la ultimul congres şi de mare importanţă atât pentru funcţionarea regulată a organismului bisericesc, cât şi pentru problemele naţional-culturale ce are să le respalve biserica română grecoorientală. Acolo este afacerea regulamentului pentru uniformitatea învăţământului poporal în toate trei eparchiile; mai departe întregirea proiectului de regulament pentru procedura judecătorească în cauze disciplinare; regularea dreptului de operaţiune; precisarea competenţei, respective a cercului de activitate al comitetelor şi epitropiilor protopresbiterale; modalităţile pentru ameliorarea stării materiale a clerului; afacerea înfiinţării unei preparandii de învăţătoare, cestiunea căsătoriei feţelor bisericesci etc. La acestea se mai alătură rapoartele consistorului metropolitan cu privire la resultatele obţinute prin representaţiunile la guvernul ţerii în afacerea de obligămentului tuturor învăţăciuri şi se luptau unii cu alţii, jefuiau pe ţerani, le ardeau bucatele coapte, prădau pe negustori şi îşi bateau joc de supuşii lor după pofta inimii. Mijloacele de traiu se împuţinaseră. In veacul al 11-lea cădeau pentru 70 de ani 40 de foamete. Călugărul Raoul Glaber povestesce, că era obiceiu să se mănânce şi carne de om; pe un măcelar îl arseră de viu pentru că expusese carne de om în şatră. Epidemiile asemenea trebuiau să se arete unde grija de higienă nu mai exista. Ajunseră oamenii la obiceiurile antropofagilor din Noua Seelandă şi la sălbătăcia animalică a Caledonienilor şi Papuanilor, dar amintirea despre vremile cele bune trecute veţuia, şi câteva capete, care mai cetiau limbile vechi, aveau conscienţa decăderii acesteia de 1000 de ani. Ce sentimente puteau produce stările acestea? Descuragiare, disgust de viaţă, melancolie adâncă. „Lumea nu mai este decât o prăpastie de răutate şi desfrâu“, zice un contimporan. Viaţa se părea că este o parte a iadului, o mulţime de oameni, chiar şi suverani şi regi, se mântuiau de ea. Celor mai nobili şi mai simţitori le părea viaţa din mănăstiri mai vrednică de preferit. La apropierea anului 1000 oamenii credeau în sfîrşitul lumii şi, plini de spaimă, ei dăruiau averile la mănăstiri şi biserici. De altă parte, pre lângă spaimă şi deprimarea aceasta, apăru şi o încordare, o slăbire a nervilor. Când oamenii sânt prea nenorociţi se irită lesne, ca şi bolnavii şi prin sonierii; ei se fac simţitori ca femeile. Din inima lor resar visuri, brutalităţi, isbucniri, deprimări şi exagerări, care nu sânt posibile la omul sănătos. Ei părăsesc dispoziţiile indiferente priincioase lucrului, visează,torilor, de a sel propune în limba maghiară, şi în afacerea scutirii preoţilor dela lucrurile publice, precum şi raportul delegaţiunii exmise, de a exopera dela guvern o resolvare favorabilă a afacerii ajutorului de stat ce s’a fost detras dela preoţimea din archidiecesa Ardealului. Acestea şi altele sânt cestiunile, cu care va avă să se ocupe (alele acestea representanţii bisericii şi ai poporului român greco-oriental din Ardeal şi Ungaria. Preste puţine m zile vom veni apoi în posiţie, de acei, dacă organul executiv al supremei corporaţiuni bisericesci, consistorial metropolitan, a satisfăcut ori nu datorinţelor sale şi dacă îndeosebi delegaţiunea congresualăşi-a împlinit ori nu mandatul cei-a fost primit. Atât în urma promisiunilor ce le avem de la înaltpreasfinţia Sa domnul metropolit, cât şi în vederea multor persoane valoroase, care fac parte din consistorul metropolitan şi din delegaţiunea congresuală, avem cuvinte de a aştepta, ca să fi trecut odată timpul obicinuitei neexecutări a conduselor corporaţiunilor bisericesci. Şi sperăm, că nu ne vom înşela în aşteptările noastre. Ear’ representanţilor bisericii şi ai poporului ce au sosit în mijlocul nostru le crlcem un: Bine aţi venit, şi le dorim tărie şi perseveranţă, pentru de a pută satisface aşteptărilor celor ce şi-au trimis aici şi pentru de a pută resolva grelele misiuni în interesul şi binele bisericii şi al şcoalei. Dorim în sfîrşit, ca cu acest periodl congresual să se inaugureze o nouă eră de activitate mănoasă în viaţa constituţională a bisericii române grecoorientale din Ardeal şi Ungaria. FOIŢA „TRIBUNEI“. Filosofia artei. (Din H. Taine.) (Urmare.) VI. Organisaţia răsboinică a comunităţilor antice avu urmări triste cu vremea: acestea sunt vecinicul răsboiu, supunerea celui mai slab şi stăpânirea celui tare. La urma urmelor se găsi una, Roma, care în decurs de şepte veacuri cuceri tot basmnul Mării Mediterane şi mai multe ţeri mari mărginaşe. Militarismul ei dete nascere despotismului militar şi astfel se născu imperialismul. Cuceririle doborîseră sute de oraşe şi milioane de oameni. Cetăţenii supuşi se duseră la lene şi lux şi nu mai voiau să se însoare, deci nu mai aveau copii. Maşini nu erau şi lucrul de mână îl săvârşiau tot sclavii, care, trebuind să producă grozav de mult pentru o societate atât de îmbuibată, dispăreau şi se răniau tot mai mult. După patru veacuri imperiul enervat nu mai are oameni, nu mai poate ţină pept cu barbarii. Astfel năvălesce ar fi primul neam, mâne vine şi al doilea şi aşa mai departe, vreme de cinci veacuri. Pustiirile barbare nu se pot descrie; popoarele se nimicesc unele pe altele, monumentele le sdrobesc, pustiesc câmpurile, ard oraşele, artele şi sciinţele părăginesc, schilodite, necinstite, uitate; pretutindenea e nesciinţă şi barbarie. Nişce ciurde de vite năvălesc şi necinstesc pe rând un palat. In veacul al 10-lea îşi găsi şi ultima ciurdă un grajd de odihnit. Căpeteniile barbare deveniseră acum domniteuSibiiu, 30 Septemvrie st. v. Prințul Henric din Prusia, care călătoresce în Italia împreună cu fratele seu împăratul Germaniei, va veni, se zice, la Viena cât mai în grabă, poate chiar în întoarcerea sa din Italia, spre a-’şi exprima Maiestăţii Sale Monarchului nostru mulţumită pentru numirea lui de căpitan de corvetă în marina austro-ungară. împăratul Wilhelm a avut în faptă de gând plâng, sânt incapabili a-’şi satisface dorurilor, îşi cugetă sentimente dulci, gingaşe desmerdări, şi vreau să-şi verse cumva inspiraţiile fantasiei neînfrânate şi iritate, cu o vorbă, au disposiţie pentru dragoste. Şi în adevăr atunci şi apăru un soiu de iubire necunoscută anticităţii bărbătesei: iubirea cavalerească şi mistică. Dragostea liniştită ce se potrivesce cu căsătoria e desconsiderată faţă de iubirile încordate, neregulate, ce nu se găsesc în familie. Juriile presidate de dame fixară legile acestei iubiri; o lege era: „iubirea nu-i posibilă între doi soţi“; „iubirea nu poate refuza nimic iubirii“. Femeia nu mai era o fiinţă egală cu bărbatul, ci dumnezfeească. Bărbatul era destul de norocit dacă ’i se permitea să o adoare şi să’i servească. Iubirea era un fel de sentiment ceresc ce te ducea la iubirea de Dumnezeu şi se perdea în aceasta. Iubitele poeţilor se schimbaseră în câte o virtute supranaturală şi ei se rugau de ea să-ş i ducă la raiu, la tronul lui Dumnezeu. Ne putem închipui de ce folos erau aceste simţiri pentru religia creştină! Disgustul de viaţă şi pornirea spre extase, desperarea vecinică şi dorul după gingăşiri, conduc pe oameni direct la vederi de acestea, că pământul ar fi o vale de plângeri, că viaţa pământească e un timp de probă pentru altă viaţă, că iubirea lui Dumnezeu este prima datorie. Iritaţiile potenţate îşi caută hrana în nemărginirea spaimei şi a speranţei, în descrierile despre chinurile iadului şi fericirea din paradis. Astfel sprijinit de aceste împregiurări, creştinismul stăpânesce sufletele, dă o îmboldire artelor, dar le dă şi cuprinsul lor şi aduce pe artişti în serviciul seu. Un contimporan scrie: „la REVISTĂ POLITICĂ, să însoţească pe fratele seu la Viena şi să mai petreacă vreo câteva ore în residenţa Habsburgilor, unde ’i s’a făcut o primire atât de simpatică; dar’ având în vedere timpul scurt, care îi stă la disposiţie pentru petrecerea lui în Roma, precum şi împregiurarea, că nu-’şi mai poate amâna reîntoarcerea la Berlin, a trebuit să renunţe la planul acesta. Ziarele maghiare, între care în special cele guvernamentale, fac mare capital din decorarea ministrului-president Tisza de către împăratul Wilhelm. „Pester Lloyd“ reproduce chiar o scrisoare, pe care un om de stat maghiar ar fi trimis-o (Sianului englez „Times“ și în care se spune, că Germanii nu sânt poporali în Ungaria și de aceea nici visita împăratului Wilhelm nu a fost privită de cătră poporul maghiar decât de un simplu act de curtenire, care s’a fost impus împăratului Wilhelm prin visita lui la Peterhof. înaltul ordin însă, cu care împăratul a distins pe ministrul-preşedinte al nostru, şi îngrijirea, cu care împăratul Germaniei s’a folosit totdeauna de titlul „Rege al Ungariei“, au produs cea mai bună impresiune asupra opiniunei publice maghiare. Şi tocmai oposiţia aravă sentiment pentru considerarea, de care a fost împărtăşit domnul Coloman Tisza. Această considerare, sfîrşesce scrisoarea Ziarului englez, devine cu atât mai importantă, cu cât tinărul împărat, se vede, a uitat să fee notiţă de contele Taaffe. Cu alte cuvinte, dacă dl Coloman Tisza nu era decorat şi contele Taaffe nu era ignorat de cătră înaltul oaspe al Monarchieim nostru, nu se alegea niciodată nimic din alianţa austro-ungară-germană, căci Maghiarii, vezi Domne, nu simpatisează cu Germanii. Concetăţenii noştri ar fi foarte ridicoli, dacă nu ar fi de compătimit. In cercurile marinei comerciale germane circulă faima, că Bismarck ar fi promis societăţii Africei-de- Ost a recâştiga posesiunea ei colonială, dacă e de lipsă, şi cu o mare expediţie militară. Se zice, că în privinţa aceasta are să se presenteze „Reichstag“-ului un proiect corespunzător. „Börsenzeitung“ află chiar, că „Reichstag “-ul ar fi convocat mai curând anume spre acest scop. Cercurile politice mai serioase se îndoesc însă, că Germania se va angagia în măsură mai mare în părţi aşa îndepărtate. Nici scriea din Hamburg despre expedarea unei escadre germane la Zanzibar nu s’a confirmat încă oficial. mea îşi scutură scirenţele cele vechi şi îmbracă bisericile în haine albe“ — şi architectura gotică apare. Se privim mai deaproape aici. Religiile vechi erau curat locale. Creştinismul este general, se adresează şi nobilului şi plebeului şi-’i cheamă pe toţi la mântuire. Deci edificiul este acum foarte spaţios şi trebue să cuprindă toată lumea unui ţinut ori oraş. Construcţiile templelor antice nu mai sânt suficiente. Celor noue le trebuesc nave mari la mijloc, altele secundare laterale, boltituri nemăsurate şi columne colosale; generaţiile de lucrători ce vin cete de cete în decurs de veacuri întregi, ca se lucre pentru mântuirea sufletelor lor, vor nivela munţi întregi pănă vor sfîrşi edificiile. Oamenii ce întră în ele sânt amărîţi, întunecaţi, şi ideile ce le caută acolo asemenea sânt pline de durere. Ei cugetă la „valea plângerilor“, la mortea lui Christos, la prigonirile martirilor. Ei stau sub influenţa acestor disposiţii, veselia şi frumseţile Zilei nu le pot suferi, deci ei opresc lumina să le lumineze în biserici. Interiorul edificiilor rămâne aşadar, plin de umbrele dese şi răci, lumina trece frântă ca nisce purpură de sânge ori ca strălucirile de ametist şi topaz, ca tainice licuriri de pe petri scumpe, ca nisce ciudate snopuri de raze ce se par că vin de la raiu. Fantasia încordată a acestor oameni nu se mulţumesce nici cu formele simple. Forma singură nu le poate deştepta plăcerea; ea trebue să fie un simbol, să fie semnul vreunui mister superior. Edificiul cu navele încrucişeate aduce aminte de crucea lui Christos; rosele fereştrilor simbolisează rasa eternă, care Relativ la cestiunea macedoniană, „Svoboda“, organul guvernului din Sofia, numără cincisprezece puncte de gravamine şi observă la sfîrşitul articolului, că dacă Turcia nu se va apuca de o regulare cum se cade a posiţiei naţionalităţii bulgare din Macedonia, Bulgarii vor fi siliţi să ceară de la Sobranie ştergerea posiţiunilor din budget, care servesc îndeosebi intereselor menţinerii Islamului, a muftiilor, imamilor şi a cadiilor, care trag lefuri pănă la 4000 franci. Sărbătorile din Vaseud dela 3—4 Octomvrie. (Raport special al „Tribunei“). (Urmare). Aci s’a celebrat mai ântâiu sfinţirea apei, sfinţirea noului gimnasiu şi sfinţirea steagului gimnasial. După aceea a urmat predarea noului edificiu prin episcopul, comis, reg., consilier, guvern, vicarul în numele patronatului, preşedintelui comis, administr. I. Ciocan, care prin o frumoasă vorbire, expunând momentele însemnate ale acestei sărbători, îl predete în urmă directorului gimnasial şi corpului profesoral. Directorul gimnasiului primeşce cheia şi prin o frumoasă vorbire arată desvoltarea istorică a acestui gimnasiu, arată prin cifre matematice resultatele practice ale acestui gimnasiu şi face promisiunea în numele colegilor sei, de a nu înceta şi pe viitor întru împlinirea sacrei datorinţe cu toată conscienţiositatea. Pe urmă dl dir. Ciocan expune, cum damele române din Năsăud şi giuravură nobila inspiraţie, de a presenta tinerimii studioase dela acest gimnasiu un steag scolastic. în urma acestei iniţiative se întemeiă un fond, din care s’a făcut un steag, pe care îl predă direct, gimn. Dr. Tanco primesce acest frumos steag cu mulţumită, apoi se folosesce la această solemnă ocasiune pentru a-’l decora cu Medalia de argint ce a primit-o tinerimea stud, de la comitetul exposiţiei din Sibiiu la 1883 ca un semn de recunoscinţă pentru lucrările, cu care au participat şcolarii de pe acel timp la acea exposiţie, şi pe urmă îl predete profes. de gimnastică, d-lui Dr. Alexi. Acesta, primind steagul în numele tinerimii gimnasiale, face promisiunea solemnă, că aceasta va urma întotdeauna deviselor înscrise pe steag cu litere de aur. Recunoscinţă fondatorilor şi susţinătorilor acestui gimnasiu, apoi: „ Virtus et literae felicitas vestrati ; pe urmă mulţumesc, în numele tinerimii grm.donatoarelor şi tuturor celor ce au contribuit la presentarea acestei bucurii şi îl predă stegarului, ad. st. de cl. a VIII. George Blândă, are sufletele drept foi; dimensiunile tuturor părţilor cerăspund cifrelor sfinte. De altă parte bogăţia, raritatea, îndrăsneala, fineţa extraordinară şi întinderea nemăsurată a formelor asemenea trebue să se potrivească cu toanele neînfrenatei lor fantasii. Sufletele acestea sânt setoase după sentimentele vioaie, complicate, schimbăcioase, neobicinuite şi extreme. De aceea ele desconsideră columna şi tălpoaiele horizontale, curmeziş puse, scurt, temelia puternică, raporturile pururea proporţionate ale mărimilor şi goliciunea frumoasă a architecturii antice. Productele lor nu au nici o potriveală cu acele creaţii, care pare că se nasc fără opintire şi şi durează, care sânt frumoase din nascere şi a căror perfecţie este determinată dela punerea temeliei şi n’are lipsă de adausuri şi împodobiri. Formele simple dispar; construcţiile uriaşe le iau locul şi cuprind sferturi de mii cu petrile lor; în locul columnelor se aşează stâlpi de peatră gigantici ce poartă înalte galerii, ridică boltiturile până la cer, se clădesc turnuri preste turnuri pănă la nori. Fineţa formelor este exagerată, asemenea şi mulţimea împodobirilor mărunte din toate părţile. Se pare că în acelaşi timp vrei să represenţi infinitul în mărimi şi în mărunţişuri, că vrei să cuprinzi sufletele din două părţi deodată, prin nemărginirea masselor şi prin minunatul belşug de particularităţi. Este însă evident, că aceste construcţii voesc să-ţi producă un sentiment extraordinar, al uimirii şi al surprinderii. Architectura aceasta cade tot mai mult în paradoxuri, de ce progresează mai mult. Veacurile XIV. şi XV. sânt epoca ei de stră-