Tribuna, ianuarie 1889 (Anul 6, nr. 6-24)
1889-01-28 / nr. 22
Pag. 86 Dl Blaramberg agitat însă preste măsură a strigat, că numai mort se va scoborî de pe tribună! Suntem convinși, că nici un deputat n’a avut de gând să-l omoare pe dl Blaramberg, și trasa sa teribilă a fost cel puțin o exagerare. Cam cu aceeași măsură vom avă să măsurăm și învinuirile d-sale contra d-nului Ioan Brătianu. REVETĂ POLITICĂ. Sibiiu, 27 Ianuarie st. v. Principele de Coroană, Rudolf nu a fost duşman alianţei cu Germania. „Fremdenblatt“, organul oficiului de externe austro-ungar, se îndreaptă cu toată energia în contra învinuirilor „şoviniştilor francezi“ şi alefiarelor engleze de aceeaşi categorie, după care decedatul Principe de Coroană ar fi fost un duşman al tractatului de alianţă cu Germania. Abstracţie facând de la aceea, că Principele de Coroană a fost înainte de toate de acord cu politica părintelui seu, e un fapt incontestabil, că tocmai Principele de Coroană Rudolf a avut parte însemnată la desvoltarea raporturilor noastre amicale cu Germania pănă la efectuarea neclintitei alianţe atât de binefăcătoare pentru ambe imperiile şi pentru pacea europeană. Chiar prietenia lui timpurie şi sinceră cu actualul împărat al Germaniei a creat o legătură ce se basează pe simpatii. Cu cât a devenit Principele de Coroană mai matur, cu atât mai film ţinea la prietenia cu Germania, şi se poate declara cu toată hotârîrea, că el a aparţinut acelor oameni, care, pre lângă cei doi monarchi, au sprijinit din toate puterile silinţele diplomaţilor pentru crearea nestrămutatei alianţe de pace între Austria şi Germania. Dacă scopul insinuărilor de mai sus merge într’acolo, de a sămăna sămănţa neîncrederii între prieteni şi de a deştepta neîncredere în cea mai bună garanţă de pace, acest scop nu are şi nici nu poate să se ajungă. Relativ la scrisoarea dini Gladstone, care a produs în cercurile din Vatican atâtea speranţe, se vorbesce, ca ea a conţinut o iniţiare a lui Gladstone pentru resolvarea cestiunii vaticanice prin un arbitriu internaţional. După ce marciusul de Riso, primitorul acelei scrisori, a înapoiat scrisoarea lui Gladstone, acesta a predat-o citatului „Riforma“ spre publicare. Din textul ce este acum cunoscut resultă, că epistola preste tot se exprimă pentru arbitrii internaţionale, fără însă de a aduce principiul direct în legătură cu cestiunea papală. Afacerea Geffken în dieta imperială germană. Relativ la această afacere, „Kreuzzeitung“ observă, că ministrul de justiţie Sehe 11ing a avut să iee în apărare o afacere ce din punct de vedere juridic nu se poate susţine. Adânca tăcere a conservatorilor şi naţional-liberalilor a avut pentru dl ministru o însemnătate puţin încuragiatoare. De altmintrelea absentarea principelui de Bismarck de la desbatere se escusă oficial prin aceea, că pe timpul şedinţei, dela 5—6V2 oare, a avut de lucru cu împăratul. Cestiunea papală. Pe la sfîrşitul săptămânii trecute circulau în Roma faime nefavorabile despre starea sanitară a Papei. Se vorbia că pe Papal l-ar fi aflat pe jos leşinat. Faimele acestea se face acum, au fost nemotivate ori cel puţin exagerate, în realitate lucrul se are astfel: Sfântul părinte, care e mereu preocupat de posiţia sa, a convocat pe Vineria trecută o adunare de cardinali, spre a mai pune odată în discuţiune posiţia papismului. Părerile celor de faţă conglăsuiau una cu alta, dar era o manifestare unanimă a agitaţiunii asupra situaţiei, în care se află papismul şi pe care mai mulţi oratori au numit-o insuportabilă. Papa însuşi să fi fost foarte mişcat şi să fi ridicat şedinţa într’o disposiţie agitată. Când s’a sculat de pe scaun, cei din giurul lui au observat că el se clătină. Precând a fost dus în apartamentele sale, Papa s-a recules şi a renunţat la orice ajutor mai departe, crede că voesce să instrueze un gladiator, aşa se opune de zelos expresiei externe a durerii. Se pare că în aceasta găsesce el nerăbdarea şi trece cu vederea că ea arareori este voluntară şi că şi bravura adevărată numai în fapte voluntare se poate arăta. Pe Philoctet al lui Sophocles el îl aude numai văietându-se şi sbierând, trece total cu vederea atitudinea lui constantă. De undeşi-ar fi şi luat el altfel motiv pentru apostrofele sale retorice în contra poeţilor ? „Ei să ne îmoaie pentru că ne presentează pe cei mai bravi bărbaţi văietându-se“. Ei trebue să-i presente văietându-se, pentru că teatrul nu e o arenă. Pentru un gladiator osândit sau vândut se potrivea să facă toate după cuviinţă şi să rabde. La el nu era permis să se audă nici un glas de durere ori să veji convulsii dureroase. Căci deoarece ranele lui, moartea lui, trebuiau să încânte pe privitor, arta trebuia să-’l înveţe cum să-’şi ascundă tot sentimentul. Expresia cea mai neînsemnată a lui ar fi stîrnit compătimire, şi compătimirea trezită de repeţite ori, ar fi pus capăt acestor representaţii reci, tirane. Dar’ arta scenei tragice are tocmai scopul să trezească ce nu se pute trezi acolo şi prin urmare pretinde şi o procedură contrară. Eroii ei trebue să aibă sentiment, trebue să-şi exprime durerile şi să se lase în voia naturii. Dacă ei dovedesc preparaţie şi sîlă, ne lasă inima rece, şi bătăuşii cu coturi pot fi cel mult admiraţi. Toate persoanele aşa numite-Unirea principatelor române. „România“ scrie următorul primarticol cu data de 24 Ianuarie (5 Februarie n.) Pentru a trei decia-oară Românii sărbează astăzi «iua cea mai glorioasă din istoria lor contimporană, pe care cu cât se depărtează mai mult de noi prin curgerea anilor, cu atât apare mai măreaţă ochilor noştri. Astăzi din două provincii slabe Româniişi-au creat o ţeară puternică, şi din două poporaţiuni nebăgate în seamă un popor propriu de a menţine pacea şi de a întinde civilisaţiunea în Orient. Astăzi cinci milioane de Români, — dece prin comunitatea intereselor şi prin vocea sângelui, — au depus coroana Basarabilor pe fruntea de mai nainte încununată cu aceea a Dragoşilor. Astăfji Alexandru loan I., alesul Românilor, a spus întregului univers, că vechiul corp al totalităţii latine din văile Dunării s’a reînchiegat pentru a nu se mai disolva în cele mai depărtate adâncimi ale veacurilor. Astăiji legiunile din văile Dunării ale divului Traian au dovedit lumii consternate, cum se poate trece cu ramura de măslin în mână preste toate fruntariile şi chiar preste crestele munţilor, pentru a face primul pas cătră unitatea naţională, săvîrşită la alte neamuri prin valuri de sânge şi prin exterminaţiuni intre fraţi. Şi sciţi de ce singur neamul românesc în toată Europa a putut opera această minune fără sguduituri şi fără vărsarea unei picături de sânge frăţesc ? Pentru că, va ficea Parintele renascerii literaturii române (Eliade Rădulescu) în „Legalitatea“ şi neperitorul Bolliac în „Trompeta Carpaţilor“, — toţi Românii, de la domnii ţerilor şi pănă la muncitorii cu mânile, îşi concentraseră toată gândirea şi toată activitatea în idealul unirii Valachiei cu Moldova. Şi în adevăr, precând micii suverani ai diferitelor stătuleţe se opuneau la contopirea Franciei de Nord cu Francia de meailă şi, la constituirea apoi a micului Piemont în regat lor tragedii ale lui Seneca merită porecla aceea; şi eu sânt de firma părere, că luptele gladiatorilor au fost cea mai de frunte pricină, pentru care Romanii în tragedie au rămas atât de tare îndărătul mediocrităţii. Privitorii perdeau în sângeroasele amfiteatre toată priceperea naturii; un Otesias putea învăţa acolo artă, dar uu Sophocles niciodată. Deprins cu aceste scene mortale, artificiale, şi geniul cel mai tragic asemenea ar fi trebuit să cadă în bombaste şi rodomontade. x) Dar’ cât de puţin pot să inspire astfel de rodomontade un curagiu adevărat eroic, tot atât de puţin ne pot muia şi vaietele lui Philoctet. Vaietele sunt ale unui om, acţiunile ale unui erou. Ambele produc un erou care nu-i nici gingaş, dar’ nici dur nu este, ci ne apare când într’un fel, când în altul, dupăcum voesce natura ori principiile şi datorinţa. Este ce i mai suprem ce a produs înţelepciunea, a imitat şi arta. (Va urma). Nesdravenul. — Poveste. — A fost ce-a fost odată, a fost un ficior de porcar, care scia multe nesdravenii, de aceea ’i-au şifit „nesdravănul.“ Acesta încă şi graiul pasărilor îl scia tălmăci. Odată, când păscea porcii cu tatăl seu pe câmp, a sburat o pasăre pe deasupra ca*) Declamaţii goale. Un episod dela îmormântarea Principelui de Coroană. Sub acest titlu cetim petelor lor cântând, şi el sciind că ce a cântat acea pasăre, ’i-a spus îndată tatălui seu, că adecă acea pasăre ’i-a cântat, că el va ajunge odată împărat mare. Aurind aceasta tatăl seu, nu se mai putu opri de rîs,jicend, că încă din porcar împărat nu s’a mai făcut decând e lumea; apoi adause : „Atunci te vei face tu împărat, când îţi va înverdi codăriscea dela biciu.“ Ce se vedeţi însă, dragii mei! în dimineaţa următoare, când ficiorul de porcar se scoală ca să scoată porcii din sat, îşi vede codăriscea dela biciu învelită, precum ’i-a ursit tatăl seu. îndată o arătă acestuia, care văzând aceasta, nu mai lua lucrul de glumă, într’o zimise porcarul cătră ficiorul seu: „Văd că’ţi e ursita să ajungi împărat, precum ’ţi-a cântat şi pasărea aceea! Să te duci la împăratul Alb şi să cerci, că acela am auzit că are o fată, şi poate că o va mărita, şi astfel vei pute ajunge mai uşor ginere de împărat şi mai pe urmă chiar împărat.“ Ficiorul de porcar, dacă a auzit aceste cuvinte din gura tatălui seu, s’a luat şi s’a dus departe-departe, multă lume împărăţie, ca Dumnezeu să vă ţie, că cuvântul din poveste tot mai înainte este şi tot mai frumos se povestesce, pănă ce a ajuns la împăratul Alb. După ce a ajuns la el, a voit să între îndată, păzitorii însă nul-au lăsat, pănă nu au înştiinţat pe împăratul, căci aşa merge pe la împăraţi, dragii mei. Requiem pentru moartea Archiducelui Rudolf în România. Cetim în „Epoca“ de ieri: Azi în catedrala catolică sf. Iosef din strada Fântânei s’a săvîrşit o ceremonie religioasă pentru repausarea sufletului defunctului Principe imperial Rudolf. Toată colonia austro-ungară, corpul diplomatic în corpore, domnii miniştri T. Rosetti, Carp, Al. Lahovari, Ghermani, Vernescu, Ştirbei, Maiorescu şi Marghiloman, primarul capitalei, un mare număr de oficeri superiori, precum şi un mare număr de doamne din înalta societate asistată la această ceremonie. Un loc era reservat presei, care se afla în număr mic. La ICP/j care exact Maiestăţile Lor sosesc. M. Sa regina era în costum de mare doliu și avea aerul abătut. înaintând MM. II. spre locurile lor lângă amvon, ceremonia religioasă începu. Ea a fost oficiată de archiepiscopul catolic Mgr. Palma, întovărășit de în urmă ficiorul de porcar a fost dus înaintea împăratului şi întrebat că ce voesce? Cam spăriat la început, dar’ mai pe urmă venindu-’şi în fire, el spuse cele întâmplate cu codăriscea biciului, apoi adause, că dacă va fi şi dela Dumnezeu, el a venit să peţească fata împăratului. Cum a auzit împăratul aceste vorbe din gura lui, a poruncit numaidecât să-l bage în temniţă cu alţi robi. Apoi a chiemat îndată nişte zidari, cărora le-a poruncit să facă în giurul ficiorului de porcar o temniţă fără uşi şi ferestri. Aceia au şi început îndată a zidul pe „nesdravănul“ în zid la porunca împăratului, însă la rugarea fetei de împărat, că aceasta cât a văzut pe feciorul de porcar, s’a îndrăgostit în el, îi lăsară o mică ferestruică în zid, nebăgată în seamă de nimenea^*. Pe acea ferestruică în toată dimineaţa şi seara îi ducea ceva de mâncare şi beutură. Nu a trecut mult timp după ce au ziduit pe „nesdravănul“, şi împăratul Roşu a trimis la împăratul Alb trei beţe asemenea de lungi şi groase la un capăt ca şi la celalalt, ca acesta să le afle care le sânt capetele cele subţiri şi care cele groase, căci de nu le va afla, în termin de o lună de 4 10 va pleca cu oaste mare în potriva lui şi nu va rămâne nici peatră pe peatră în împărăţia lui. Pentru aceea împăratul Alb a şi chiemat toţi învăţaţii din împărăţia sa, doar’ se va afla cineva care să-’i poată tălmăci acea întrebare, dar’ nimenea nu a fost în stare se afle capetele beţelor. Din această pricină apoi împăratul a fost tare supărat şi cu el împreună şi ceialalţi sfetnici şi curteni. Chiar şi fata împăratului era supărată, încât în ziua aceea a uitat se ducă de mâncare „nesdravenului“. Şi când se duse mai târziu, acesta o întrebă, că de ce e aşa supărată? Fata îi spuse îndată, că ce nenorocire a venit preste tatăl ei. Nesdravănul, fără să se socotească mult, spuse fetei ce să facă. O rugă însă să nu spună nimenui că el ar fi învăţat-o, ci să se facă ca şi când ar dormi, apoi să le spună, că nu vor pute afla altcum care sânt capetele subţiri şi groase dela beţe, pănă nu le vor băga într’o bute plină cu apă, unde apoi se va putea vedea, căci capetele groase vor atîrna la fund, ear’ cele subțiri se vor ridica în sus. Mergând fata la împăratul, îi spuse visul ei, după care făcându-se probă, îndată s’au aflat capetele subțiri și groase ale bețelor. Apoi pecetluindu-le, le-a trimis îndărăt la împăratul Roşu cu răspunsul aşteptat. Nu trecu mult şi împăratul Roşu care trimise la împăratul Alb trei mânzi, unul de un an, al doilea de doi şi al treilea de trei ani, care încă erau asemenea de mari şi nu se cunoscea unul din altul, apoi dinţii le-au fost scoşi din gură, ca să ghicească care de câţi ani e? (Va urma). TRIBUNA al Italiei şi în fine la unitatea naţională a Germaniei, necesitând astfel recurgeri la forţa brutală a ferului, a puşcii cu ac şi a tunului Krupp, singuri domnii români, — ca fericiţii întru pomenire Barbu Ştirbeiu al Valachiei şi Grigore Ghica al Moldovei, abdicau de bunăvoe la coroanele ţerilor, şi prin memorii adresate conferenţei din Paris, demonstrând comunitatea noastră de limbă, de religiune, de caracter şi de moravuri, dovediau că unica armă de mântuire pentru a asigura propăşirea naţiunii şi pacea în Orient, în unirea Moldovei cu Valachia îşi avea soluţiunea. Astfel România n’a numărat la 59 în sînul ei separatişti, începând dela suveranii ţerilor şi pănă la cel mai de pe urmă cetăţean. Mai mult încă. Nu a fost sacrificiu cât de imens, înaintea căruia interesul privat şi meschin să nu se fi subordonat interesului general, probă, că precând unele oraşe din Italia şi din Germania protestau contra pagubelor ce le pricinuia unitatea, laşul singur, leagănul unirii, devenia de bunăvoe din glorioasă capitală a Moldovei, o simplă reşedinţă de judeţ. Iată pentru ce ziuua de 24 ianuarie constitue pentru noi Pascile naţionalităţii române şi iată pentru ce în toţi anii, şi chiar şi prin cei mai nenorociţi, organul nostru nu a lipsit de a-ş i aduce prinoasele datorite sfintei învieri. CRONICA. De la Curte. „Corresp. de l’Est“ împărtăşesce: Princesa Stefania va primi un apanagiu anual de 200.000 £L, ce corespunde unui capital de 4 milioane. Princesa Elisabeta va rămâne în grija bunicilor ei. Numiri. Preşedintele tribun, reg. din Murăş-Oşorheiu a numit pe practicantul în drept cu diurnă de la judecătoria cercuală din Mediaş Andor Domokos de practicant în drept la tribunalul reg. din Murăş-Oşorheiu. * Parastase. Din Blaj ni se scrie, că ieri, Joi în 7 Februarie n., Excelenţia Sa domnul metropolit Dr. I. Vancea, încungiurat de dnii canonici şi alţi preoţi gremiali, au celebrat un „requiem“ pentru Archiducele decedat Rudolf. La solemnitate au asistat toţi oficialii civili, militari şi judecătoresci. Ieri în 26 Ianuarie v. s-a ţinut în biserica din Sibiiu suburbiul iosefin un parastas solemn cu pomană, după ritul bisericii greco-orientale pentru răposatul Principe de Coroană Archiducele Rudolf, asistând miliţia română gr.-or. staţionată în Sibiiu în număr de preste 400 ficiori, în frunte cu dl vice-colonel nobil de Cazan şi alţi căpitani şi oficeri români, prin părintele militar Simion Popovici de asistenţa activa a părintelui administrator parochial dela această biserică Petru Simţion. La locul destinat pentru parastas era expus pe o masă neagră portretul răposatului Principe într’o cadră îmbrăcată în fior negru, un parastas, mai multe prescuri şi trei blide mari cu colivă, fiind prelângă aceasta şi toată biserica iluminată. La serviciul parastasului s’au executat cântările prescrise de cătră părintele profesor de cântări şi tipic D. Cunţan cu corul seu funebral. După terminarea parastasului s’a împărţit între soldaţi aşa numita pomană, dându-se fiecărui ficior câte un colac, o luminiţă şi din colivă,ficând fiecare „D-leu să-l ierte“. Pomana şi toate necesarele au fost oferite de cătră dl cons. gub. în pensiune Elie Macelariu. Eară un parastas oprit, în Bozen, prepositul Wieser a refusat a celebra un serviciu divin pentru decedatul Principe de Coroană Rudolf, sub cuvânt că episcopul nu ’l-a autorizat spre aceasta. * ■fi * în „Neues Wiener Tagblatt“: Un martor ocular ne comunică următoarea scenă mișcătoare, care s’a petrecut la îmormântarea Principelui de Coroană Rudolf: „Precând carul funerar cu rămăşiţele neuitatului nostru Principe de Coroană a ajuns pe Lobkowitzplatz, trecu un fior prin mulţimea, care cu răsuflarea oprită privia cum trece convoiul imposant şi lugubru. Deodată fu rupt spalierul între doi soldaţi şi înaintea lor, chiar în momentul când trecu carul funerar, se aruncă în genunchi un moşneag în haine ţerănesei, al cărui suman alb contrasta în mod ciudat cu hanele de doliu ale lacheilor şi apţilor. Bătrânul îşi făcu cruce, ridică apoi mânile spre cer şi stătu astfel pănă când nu mai putu vedea carul. Apoi făcându-l şi car’ cruce, se retrase ear’ după cei doi soldaţi, precând lacrimile îi curgeau şiroiu preste obraz. Din întâmplare se afla între privitori un domn, care cunoscu că bătrânul este un ţeran român. La întrebarea acestuia răspunse bătrânul, că este din munţii Transilvaniei, unde însoţise odată pe bunul fiiu al împăratului ca gonaciu la vânătoare. „După vânătoare“, zsc moşneagul mai departe, „’mi-a dat bunul domn 100 fl. şi’mi-a 4is:nia moşule banii, dar’ de azi încolo rămâi acasă, căci eşti prea bătrân pentru ostenelile unui gonaciu. Pe urmă poate te mănâncă ursul, dacă nu poţi fugi. „Şi acum Joia trecută vine fiiul meu de la Gurghiu şi-mi spune că a murit bunul fiiu al împăratului. Şi uite, după ce am auzit aceasta, am venit cu cei 100 de fl. fără scirea muierii şi a feciorului, ca să văd îmormântarea, „drăgălaşului“ (foaia vieneză citează cuvântul românesc domn, care ’mi-’i-a cinstit“ .... * Circulaţiunea străinilor în Sibiiu, în decursul lunei trecute s’au anunţat la oficiul poliţenesc în Sibiiu 516 străini, care au legiat în cele patru hotele din oraşul nostru. * Hymen. DlEugeniu Dredean, teolog absolvent,şi-a sărbat cununia cu d-şoara Lucreţia Roman în biserica gr.-cat. din Vama (Vámfalu, comit. Sătmarului) la 7 Februarie n. a. c. la 2 oare după ameazi. Demonstraţiune în contra unui episcop. Din Laibach se depeşează, că poporaţiunea de acolo e foarte indignată, din cauză că episcopul-principe Dr. Iacob Misia nu a dispus să se celebreze nici un parastas pentru decedatul Principe de Coroană și nici nu a arborat pe palatul său nici un steag negru. O ceată de popor a demonstrat dinaintea palatului, spărgându-ș i cu petri geamurile de la vreo douezeci de ferestri. Convenţie comercială între Austro- Ungaria şi România. Cetim în „Românul“: Dl P. P. Carp, ministru de externe, va provoca o întrunire intimă a deputaţilor şi senatorilor, pentru a se consulta în privinţa reînceperii tratativelor pentru încheierea unei convențiuni comerciale cu Austro-Ungaria. * Un notar public sub acasă. Notarul public din Zălău Carol Balog a fost pus sub acasă pentru malversațiuni și abus de oficiu. Camera notarială a fost suspendat pe Balog încă de mai nainte din postul său. * tot clerul catolic din capitală. La orele 11 şi un sfert, ceremonia s’a sfîrşit, MM. LI. plecară şi împreună se duse şi lumea presentă. Dl locotenent de gendarmi Popovici şi dl căpitan Savopol erau însărcinaţi cu menţinerea ordinei.* Studenţi români în spitalele din Paris, în Nr. 9 al „Buletinului Medical“ din Paris vedem figurând printre internii şi externii diferitelor spitale din capitala Franciei numele mai multor studenţi români. Aceştia sânt: Spitalul Hotel Dieu ,d-nii Tămnăescu şi A ta n a s iu, externi în serviciul chirurgiei; spitalul Pitic, d-nii Georgescu, Carpatianu şi Anghelonici, externi în serviciul medicinei, dl Ionescu, intern; d-nii Iarca şi Nanu externi în serviciul chirurgiei; spitalul Caritatea: d-nii Cantacuzino, extern în serviciul medicinei; spitalul Necker: d-nii Constantinescu, Iulian şi Stoianovici, externi în seviciul medicinei; spitalul Lariboisière, dl Duma, extern în serviciul chirurgiei; spitalul du Midi, dl Frumuşatu, extern în serviciul chirurgiei; spitalul de copii: dl Stoicovici, extern în serviciul medicinei. în spitalele din Paris sânt dar’ 15 studenţi români care frecventeazâ facultatea de medicină de acolo, şi anume 1 intern şi 14 externi. * Cea mai nouă carte a lui Rudolf Bergner. Cunoscutul scriitor Bergner a scris şi va apără de sub tipar în curând: „Die Judenherrschaft in den Karpathenländern. “ Cartea cuprinde o mulţime de datini şi credinţe jidovesci pănă acum necunoscute ; e multă critică şi mult spirit în cartea aceasta. Carol Emil Franzos, cunoscutul novelist jidov, s-a agăţat de câteva pasage din cartea lui Bergner şi a pornit un răsboiu grozav contra lui Bergner în forţa lui „Berliner Tageblatt“. * Noi încă tot nu am ajuns pănă acolo. Din Lemberg se depeşează, că în Vilna guvernorul-general Kohanoff a îndemnat autorităţile a persecuta poporaţiunea poloneză în modul cel mai necruţător. în cele din urmă mai mulţi negustori şi proprietari de stabilimente din Vilna au trebuit să dee o declaraţiune, conform căreia iau îndatorirea atât pentru sine, cât şi pentru calfele lor, că de aci înainte nu vor comunica în limba poloneză nici ei între ei, nici cu muşteriii lor. Directorul de poliţie — se zice în declaraţie — va ave dreptul să pedepsească pe cei ce vor călca de obligământul cu pedepse în bani şi în cas de repeţire cu închiderea prăvăliilor lor. * O nouă expediţie polară s’a plănuit să se facă din Norvegia în anul 1890. Conducătorul expediţiei va fi Dr. Nansen. Norvegianii cred, că nici o ţeară din lume nu are bărbaţi mai deprinşi cu frigul şi mai destoinici de a străbate prin părţile arctice, decât cum sânt ei. Se va face încercarea de a ajunge la polul nordic preste insula Francisc-Iosif. Monumentul lui Rousseau, în 4. c. s’a desvălit în Paris statua lui Jean Jacques Rousseau, în piaţa Panteonului. Statua representă pe Rousseau aşa precum de multe ori ,l-au văzut oamenii preumblându-se prin apropiarea Parisului: în mâna stângă ţine pălăria, în dreapta un baston lung şi un manuscript. La desvălirea statuei s’a cântat cu adevărată inimă franceză revoltătoarea poesie a lui Chenier: „Imnul libertăţii“.* Un istoric întemniţat. Dr. Pfilippides, profesor la universitatea din Atena, din iunie anul trecut e închis în una din cele mai miserabile temniţe ale Turciei, condamnat pentru tradare de patrie. Dînsul, cunoscut prin scrierile sale asupra Asiei mici, a tipărit o carte întitulată „Macedonia“, în care censula turcească a găsit pasaje neplăcute pentru Turcia. Prinsonerului nu-i este iertat nici să cetească nici să scrie, şi vieaţa lui în închisoare e grozavă. Prietenii lui au rugat pe guvernul Germaniei, ca să se întrepună pentru Philippides, căci acest scriitor aparţine Germaniei prin educaţiune, sciinţă şi cultură, ca scriitor german şi ca unul care a studiat în Tübingen. * * Nr. 22