Tribuna, mai 1889 (Anul 6, nr. 99-122)

1889-05-02 / nr. 99

Pag. 394 prilegiu, preotul catolic Komlóssy a lovit din nou în Jidani şi a strigat în decursul elogiurilor ce unii deputaţi făceau din­ Fr. Beniczky: „îl laudă pentru­ că e Jidan!“ „El face o operă naţional­­jidană, care nu naţional-maghiară“. Vor­bind în sfîrşit şi domnul Komlóssy la acest obiect a spus, că el nu a cer­cetat opera nici-odatâ, dar’ dela public şi din alcare a aflat ce lucruri se în­tâmplă acolo după culise. Directorul scenei, Gustav Mahler, ar fi un Jidan şi toate opintirile lui ar merge într’a­­colo, de a face o operă jidano-naţio­­nală. în această direcţiune îl spriji­­nesc criticii, care deasemenea sunt Ji­dani. Aceştia crează astăzi pe artişti şi gloria lor. E încă o norocire, că aristocraţia stă departe de acest teatru, căci ea nu voeşce să respire atmosfera jidănească. Dl Komlóssy a spus, că el de aceea nu cercetează teatrul, pentru­ că la cassă nu căpătă bilet şi el nu voeşce se facă câştig agioteur­ilor jidani. El res­pinge fiecare crucer pentru subvenţiona­rea operei. După el a vorbit dl Irá­nyi, care ministrul Baross a răspuns în special deputatului Komlóssy, în cestiune personală Komlóssy a fu­s apoi cam următoarele: „Dacă minis­trul ’mi-a făcut imputarea, că sânt an­tisemit, cu toate­ că sânt preot catolic, eu din parte-’mi încă­’i fac imputarea, că el e un jidano­fil, cu toate­ că şede în consiliul Coroanei. Ministrul să dove­dească, dacă nu e adevărat, că la operă sânt 150 Jidani aplicaţi. Câtă vreme însă în dosul ministrului deputatul Wahrmann joacă rolul Duchului Sfânt, eu nu dau nimic pe vorbele ministrului“. Presidentul casei Péchy a obiecţionat deputatului Komlossy, că e un lucru tocit, dacă aseamănă pe un deputat cu Duch­ul Sfânt. Ministrul Baross a re­plicat şi aşa şedinţa de Sâmbătă a die­tei maghiare a oferit tabloul unei dis­­cuţiuni interesante între semiţi şi anti­semiţi. în decursul desbaterii au mai vorbit deputaţii Pázmandy, Szeder­kényi şi Györy despre poliţia din capitală. Conferenţa africană internaţională, în curând se va întruni în Bru­­x­e­l1 a o conferenţă africană internaţio­nală. După împărtăşirile ce vin din capitala Belgiei despre programul aces­tei conferenţe, ar fi să se tracteze de - 0-‘— - —j ‘ r—-•-- Ovugu. Noua conferenţă adecă nu va ave să se ocupe numai cu măsurile ce au să se fee în privinţa negoţului de sclavi, cu armele, cu o limitare mai aspră a teri­toriilor, ci cu toate cestiunile drepturi­lor internaţionale, încât se validitează aceste în Africa. Astfel s’a pus la or­dine şi cestiunea de ceartă produsă prin Italia, care în locul capitulaţiuni­­lor ar voi să introducă în Massauah propriile sale legi. „Gazette de Bruxel­les“, care stă în relaţiuni apropiate cu guvernul din Congo, declară, că car­dinalul Lavigerie ar fi voit să ţină deasemenea în Bruxella şi congresul in­ternaţional antisclav. La expresa do­rinţă a regelui Belgiei însă, cardinalul s’a hotărît a-’şi ţină congresul în Lu­zern. Congresele catolice. în timpul din urmă lumea s a ocu­pat mult de seria congreselor catolice ce s’au ţinut la Madrid, Oporto, Viena şi la care asistă representanţii oficiali ai Papei în fiecare din aceste oraşe. Aceste adunări clericale au afir­mat nouele tendenţe ale bisericii catolice către socialismul creştin. Restabilirea puterii temporale a fost obiectul de discuţiune al tuturor oratorilor congre­sului. După ziarul „Italie“, aceste con­grese ar fi o declaraţiune de răsboiu din partea Vaticanului chiar, deoare­ce întrunirile s’au făcut sub auspiciile nun­țiilor. în unele cercuri se crede, că Leon XIII. nu e întru nimic amestecat aci, că are prea mult sentimentul conveni­enţelor şi prea multă moderaţiune în caracter, pentru a putea să ducă răs­punderea cuvintelor violente pronunţate în congres. Dar, atunci cum se pot ex­plica retractările episcopilor din Plai­­sance şi Cremona, presiunea exercitată asupra părintelui Agostino, pentru a-­l obliga să retragă binecuvântările sale regelui Uumberto? Cercurile politice din Italia îşi măr­ginesc aprecierile lor asupra congrese­lor. Se înregistrează numai discursurile oratorilor, pentru a arăta neputinţa unei împăcări între Italia şi Sfântul Scaun. o mulţime de ghem­oi cuiburile, ba în o gaură zăresc nişte pui de graur. „Aceste sunt buni de tocană, m’am gân­dit eu în mine, și dau se bag mâna să-’i scot, dar’ gaura fiind strimtă, nu-’mi întră mâna. „Văiiând, că mâna nu-’mi întră, m’am băgat eu întreg și am luat puii, ’i-am băgat în sân și dau se ies, dar’ mai ieși dacă poți. Caut după briceag în șerpar, dar’ ia-’l dacă ai de unde. „’Mi-a trăsnit un gând prin cap. Văiiând, că nu pot ieşi pe gaura cuibului, fug pănă acasă, iau toporul de sub pat, taia gaura cui­bului şi ies afară din el cu puii în sîn şi cu toporul la brîu.“ Baronaşul clătia din cap şi pufăia de mânie ca un taur de bivol, dar’ nu cuteza a dice ceva, deşi era sătul de minciuni ca Românul de ajunări în postul Pascilor. Aronică văfiând, că domnișorul se înfer­­bântă şi că ceialalți iobagi râdeau de le ieşiau fălcile, fu­se mai departe: „Stând la ușa cuibului, mă socotiam cum sé mé cobor, ca să nu turtesc graurii în sân. Dar’ graurii naibii erau mai ageri de minte decât mine. începură a sbura prin sîn, şi sburând mă luară şi pe mine cu ei şi mer­geam făcând şi eu din mâni prin aer, ca sfântul Ilie cătră cer. „M’au purtat graurii pe sus trei fiile dÎ trei nopţi şi a patra di pănă la ameadi, şi aş mai fi sburat poate şi astădi cu ei, dacă nu s’ar fi întâmplat ce s’a întâmplat. „Ajung, voesc să beau, când colo ce se vefii? Fântâna era înghieţată, domnişorule!“ dl ministru, era bine însă, dacă dl corespon­dent ar fi reflectat atât la exodiul, cât și la tenoarea, car’ nu numai la conclusiunea vor­birii mele, pe care o dă publicităţii în mod falsificat, vorbirea mea a fost următoarea: „Românii din aceste părţi, când au onoare a saluta în mijlocul lor pe Excel. Sa­ul mi­nistru de finance al Ungariei, o fac aceasta cu tot respectul,­­ îşi revoacă înse în memorie neajunsurile şi greutăţile vieţi, cu care au în toate fidele a se lupta, ţinutul acesta pare a fi uitat cu totul, căci pănă­ ce mai toate păr­ţile Ungariei­­şi-au promovat interesele lor spe­ciale, câştigând deosebite favoruri, numai noi sfintem daţi mai cu totul uitării, încât în loc de progres simţim pe toate terenele regres şi decadenţă morală şi materială, sarcinele abia se pot suporta, aceasta cu durere trebue să o *) Eticheta pretindea numai întoarcerea visitei. Red. “Tribunei“. Domnişorul, galbin-verde de mărie, în­jura ca un cociş, dar’ nu fu­cea minţi, fără a fise mai pe urmă. Fie cum va fi, le vei sfîrşi tu odată, dar’ uite aci, juraţii îmi sânt mar­tori, dacă mă voiu ţinâ şi nu mă vei pute face să­­fie­­ minţi, ai să mănânci 25 de cele oarzăne“. „Să ferească Ofieu, domnişorule, şi as­cultă păţeniile mai departe, «zise Aronică şi începu: „Dau să sparg ghiaţa, dar’ era groasă şi nu mergea treaba. Caut după vre-o peatră. Nu găsesc. Dacă văd că nu şi nu, pun mâna pe cap, îl iau de pe umeri şi trag una cu el în ghiaţă, care spărgându-se beut apa toată din fântâniţă, de făcusem o burtă ca o sută de vedre. „Pe urmă îmi pun capul la loc şi plec, dar’ eu beusem apa cu broasce cu tot, şi acum cântau în burta mea mai tare ca pe sălcii, când se schimbă vremea. „îmi era cald de tot şi bucuros aş fi şefiat undeva la umbră, dar’ nu găsiam. în fine am dat preste o ciupearcă, ’mi-am îm­plântat toporul în coada ei şi mă aşezai la umbră sub ea. „Furându-mă somnul, adorm, mă trezesc, flămând însă ca un lup iarna. Văd o vrabie, și cugetând că va fi bună de friptură, trag cu toporul după ea de tot pene s’a făcut. Dar’ câte pene? Atâtea cu câte ai pute face vre-o douăsprezece perini, încât eu nu-’mi mai vedeam toporul. Mă duc să-­l caut, dar’ degeaba, nu-’l mai puteam găsi prin pene, lehet “. „Ai grije domnişorule“,­­zise Aronică, „că nem lehet şi cu minciună se cam apropie; mai bine ascultă. „Băgând coada toporului pe tureacul dela opincă, stăm înţepenit între gânduri, ce să mă fac, îmi cam răsăria în inimă dor de lumea ceealaltă, căci mă rog, de când am tot colindat eu prin locurile pe unde v’am poves­tit a trecut multă vreme, şi crescând tata mare s’a însurat, ear’ mama se găta să mă nască. „Deci cugetând, că şi eu la nascerea mea să viu ca toţi oamenii din lumea ceealaltă, dela D­fieu, ear’ pe de altă parte fiindu-’mi frică de tata, că ’i-am prăpădit toporul şi ca­rul cu boii, m’am hotărît să mă duc pe lumea ceealaltă, ca să am de unde veni. M’am apropiat de o holdă de grâu şi am început a lega paie de grâu unul de al­tul, pănă am făcut o prăjină aşa de lungă, cât e de aici pănă în lumea ceealată. Am ri­dicat prăjina în sus, am înfipt-o cu capătul cel gros în pământ și popelea băiete pe paiu la deal cătră lumea ceealaltă. După care de două­­fiile m’am oprit pe un nod de paiu, ’mi-am făcut foc pe el, cu gând se­’mi fac ceva de mâncare. Focul arătând, a luat pe paiu în jos și nu s’a mai oprit pănă la pă­Simpatiile Franciei pentru România. Ministrul de résboiu din Francia a dat stu­denţilor români dela şcoala politechnică din Paris dreptul excepţional de a pute întră în şcoala de ingineri de artilerie Fontainebleau. Se scie, că în vara anului trecut ministrul francez de résboiu a publicat o hotărîre, în puterea căreia studenţii din ţeri străine nu mai pot întră în nici un fel de şcoală mili­tară franceză. Ministrul francez însă a con­mânt, care eu acăţându-mă cu mânile de par­tea de sus a paiului, am cărtat cu aceasta chiar în fundul iadului. Acolo am văfiat un cuptor, din care ieşia fum mare. Apropiin­­du-mă am dat de tatăl meu şi de tatăl d-tale, domnişorule.“ „De cine ai dat, mă?“ întrebă baronaşul, cugetând că n’a auziit bine. „Da ce făcea acolo în iad măi . . . .?“ fu­se baronaşul înfuriat. „Ce să facă, domnişorule, ia mai nimic; tatăl meu era clar şi făcea oale în cuptor; car’ tatăl d-tale era măgar şi căra tata pământ şi oale cu el ... .“ „Minţi binele! teremtette, că tată-meu a fost baron şi nu măgar“, răcni baronaşul, şi repefiându-se trase lui Aronică o palmă cât o livade, şi ar mai fi şi căpătat Aronică, dacă n’ar fi fost juraţii satului, care în nu­mele legii a făcut pace, silind pe baronaşul, ca în înţelesul rămăşagului să dee lui Aro­nică un car încărcat cu grâu şi 2 părechi de boi, cu toate sarsămurile de lipsă. Ear’ Aronică făcându-’şi inimă bună, se puse pe ceglăul carului, şi văfiându-’şi poves­tea isbândită aievea cu cei 4 boi, cu care mer­gea să facă făină de botezul tatâne-seu, fiicea în sine: „Bună palmă, dar’ frumos câştig, aş mai răbda câte una, batăr la o lună odată, numai cu greu nu­ se va mai sieţi“ şi se duse acasă uşurat la suflet, că, ce câştigi cu gura DU-i păcat. Ioan Berescu. Principele Ferdinand din România. „Epoca“ dela 11 Maiu n, scrie: Moştenitorul în Bucuresci. »­aharele de toate nuanţele publicând fiil­­m­e informaţiuni privitoare la A. S. R. prin­cipele Ferdinand, credem interesant pentru cetitorii noştri de a arăta, cum ’şi-a distribuit ocupaţiunile principele moştenitor de când s’a aşezat în capitală. De ieri principele Ferdinand­­şi-a înce­put regulat serviciul la casarmă, în toate dimineţile colonelul Paladi, co­mandantul regimentului al IlI-lea de linie, se duce la palat şi ia în trăsură pe A. S. R. spre a merge la casarmă. M. S. regele a ru­gat cu insistenţă pe dl colonel Paladi să fie foarte aspru cu principele moştenitor. Astfel dela 7 pănă la 11 oare principele Ferdinand stă la casarmă. După prânii A. S. R. acordă audienţe, înaltixnox ou la X. O. xogolo­tl iflicac­ in 1 leac let plimbare. Seara A. S. R îşi face corespondenţa şi ceresce­­fiarele, atât cele române, cât şi cele străine. Serbările de la Sigmaringen Pe la 15 iunie principele moştenitor va pleca la Sigmaringen, spre a fi faţă la căsă­toria fratelui seu mai mare, principele Wil­helm de Hohenzollern, cu o princesâ de Bourbon. Cu această ocasiune se vor da serburi mari, la care va lua parte și Imperatul Ger­maniei. M. S. regina se va duce la Sigmaringen împreună cu principele Ferdinand. Pentru moment nu este încă hotărît, dacă și regele se va absenta din ţeară. La întoarcerea sa dela Sigmaringen, principele Ferdinand se va stabili la Sinaia, Unde va petrece toată vara. „Eu eram încins, după­ cum am firi, nu­­mai cu o aţă, aceasta s’a rupt, graurii­­mi-au sburat din sîn, car’ eu am rămas între cer şi între pământ, şi cădeam de tot mii de bucăți mă făceam, dar’ am început a mă da preste cap prin aer şi din întâmplare am căftat în­­tr’un lac, aşa de repede, de a sărit toată apa afară, încât n’am avut nici ce se beau“. „ Kutya teremtetea, a strigat odată baro­naşul clătind din cap şi sucind din grumazi, de cugetai că joacă ciardaşul, dar’ mai mult nimic. „Fiindu-’mi grozav de sete, căci nu mân­­casem mai de patru fiile“, fu­se mai departe Aronică, „căutam după apă, dar’ nu găsiam. Pe urmă am văfiut niste oameni secerând, m’am dus la ei, dar’ abia am putut ajunge de căldura cea mare şi de năduşit ce eram. Sciţi cu toţii ce căldură e vara pe vremea secerişului, când pe cer nu e un petec de nor, şi soarele dogoria de gândeai că ai să te aprinzi. „în sfîrşit cu multă trudă am ajuns, ce­­rui o picătură de apă, dar’ oamenii îmi spuse, că ei nu au vas de apă cu ei, căci fântâna e numai în capul locului, şi când le este sete se duc acolo de se stempera, şi aşa se fac şi eu. „Ce e drept, fântâna nu era departe, dar’ eu, ostenit şi setos, mergeam greu, stăm se scot limba de căldură. t­ribuna Căsătoria principelui moștenitor Mai multe fiiare din capitală au dat săp­­tămâna aceasta scriea, că principele moșteni­tor se va căsători, și între altele s'a vorbit de căsătoria sa cu sora împăratului Germaniei. După­ cât seim, M. M. L. L. doresc, ca principele Ferdinand să se însoare, însă prin­­cesa pe care o va lua nu e încă cunoscută și M. M. L. L. doresc, ca nepotul lor să aleagă singur pe soţia sa. Putem chiar povesti o mică anecdotă în această privinţă. Când principele Ferdinand a sosit în capitală, M. S. regina, care singură îi pregătise apartamentul, a pus într’un săr­­tar o colecţiune de fotografii de ale mai multor princese ce aparţin la familii domnitoare din Europa, ca A­ S. R. să aleagă dintre aceste princese. Moştenitorul la senat­­ îndată­ ce sesiunea corpurilor legiuitoare va fi deschisă, principele Ferdinand îşi va lua locul la senat. în acest scop­­i­ se pregă­­tesce un loc alăturea cu banca prelaţilor. O întimpinare. Dl protopresbyter gr.-cat. al Băii­­mari, St. Bilţiu, ne trimite următoarea întimpinare: Onorată Redacţiune­­ în Nr. 89 a. c. al „Tribunei“ a apărut o corespondenţă sub titlul: „Ministrul Weckerle în cercul seu electoral“, în care persoana şi onoarea subscrisului este în mod vehement atacată; reputaţiunea mea pretinde să se scie adevărul şi opiniunea publică să nu fie se­dusă, am onoare prin urmare a Vă ruga: ca se binevoiţi a da loc în coloanele „Tri­bunei“ următoarelor şite: cu deosebită onoare rămân. Baia-mare, 9 Maiu 1889. Cu privire la corespondenţa din Nr. 89 a. c. al „Tribunei“: „Comitatul Sătmar în Aprilie 1889“ întitulată: „Ministrul Weckerle în cercul seu electoral“, în care un Român „din cei de model“ se ocupă cu persoana mea, am onoare în următoarele a-­mi face reflexiu­­nile mele : Dl ministru Weckerle sosind în cercul seu electoral, între alţii m’a onorat şi pe mine cu visita sa, prin urmare regula etichetei a pretins,*) ca învitat fiind, să particip şi eu la banchetul dat în onoarea dlui ministru, la care, — cu excepţiunea a doi inşi, — în­treaga inteligenţă română din loc a luat parte, vexând însă, precum fiice însuşi coresponden­tul, că nimenea nu reflectează la majoritatea vii ix «\Jt5SXo pâlţi j *1 am LinoVontat pe mărturisimi; am aştepta să ne împărtăşim în măsură egală atât în drepturi, cât şi în sar­­cine, căci istoria ne e document, că Românii cu Maghiarii au luat parte egală la toate lup­tele trecutului,­­şi-au vărsat sângele dimpreună pentru bunăstarea, înflorirea şi libertatea pa­triei comune, au iubit dară Românii patria lor conform salvatorului lumii, a căruia strălucită înviere o sărbătorim, dintre Români istoria nu poate produce vre-un vendător de patrie! „Salut pe Excel. Sa­ul ministru de fi­nance al Ungariei din partea Românilor acestui ţinut, dee Ofieu să fie bărbatul providenţial al poporului din aceste părţi, — a cărui soarte, — în firma speranţă a împlinirii ei juste, — din parte-­mi o încredinţez în mânile Excel. Sale dlui ministru“. Atâta a fostul tot. E de observat, că banchetul s’a dat în onoarea ministrului şi nu a deputatului, care abefise, car’ alegegerea a urmat preste 6­­fiile. De cumva corespondentul era condus de sensul adevărului, reflecta şi la precedentele vorbirii mele, şi atunci poate nu aş fi apărut înaintea opiniei publice în coloare atât de neagră, dînsul însă în loc de aceea scarmănă conclusiunea vorbirii mele, dă a se înţelege: ce păcat oribil am comis, depunând în mânile, — după dînsul, la picioarele, — ministrului soartea,— după dînsul, omagiul Românilor din aceste părţi, a acelui popor, care e supt pănă la os şi batjocorit, ca­ şi­ cum starea poporului nu aş fi descris-o — drept că nu în stil gro­bian, — ministrului oaspet. Mărturisesc, că cele de mai sus le-am­­firi, car’ opiniunea publică nepreocupată va judeca, dacă întimpinarea mea faţă cu dl ministru We­ckerle, ca om nou şi oaspe, — ba precum se­dice, amic al Românilor, — a fost co­rectă ori nu ? Oare ce e mai consult, a se re­trage dela asemenea ocasiuni, a sta dosnic, ca copilul cerbicos în a lăture, topit în tufă, a critisa şi suspiciona fără cruţare faptele de bună intenţiune ale altora? Sau la ocasiuni binevenite, — fără sacrificarea principiilor — pe bărbaţii, care sânt chiemaţi a purta în mâna lor soartea, ba adese­ori destinele poporului, a-’i primi cu prevenire şi lealitate, a-’i atrage şi nu înstrăina, şi cu politeţa recerută şi cu­viincioasă a le revoca în memorie, că pănă­ ce domnii benchetuesc, sânt care flămânfiesc, duc lipsă, şi a o face aceasta după regulele şi recerinţele culturii şi etichetei? în urmă fie-­mi permis la pasagiul din numita corespondenţă, care mă atinge pe mine şi care este scris într’un gust estetic, — stilul caracterisează omul, — a-’mi face urmă­toarele observări: Cine te-a informat, d-le co­­respondent, despre vorbirea mea, te-a informat cu intenţiune precugetată, se poate însă şi aceea: că d-ta, ca să-’ţi poţi da aer de cores­pondent, ai priceput defectuos informaţiunea şi ai întortocat-o cu intenţiune, mă rog de iertare, maliţioasă, mai departe, precum se cunoasce pasărea de pe pene, aşa omul după stil, stiu că te numeri în clubul acelora, care astăzi în aceste părţi se consideră pe sine dătători de ton şi cugetă, că sânt chiemaţi de preve­­dinţă a conduce soartea Românilor de aici, dar’ te fac atent, că masca multora din acel club o să cadă de pe faţa­ lor, şi atunci fap­tele lor învălite a fii în mantaua naţionalismu­lui fals, se vor dovedi în deplina lor nudi­tate, eu ca preot căsătorit nu aspirez, nici pot aspira la ceva, suspicionările sânt tot­deauna daunoase căuşelor noastre, e păcat a conturba armonia între puţinii inteligenţi de aici, mai vîrtos între împregiurârile de alfii cred că nu voiu apare nemodest, dacă „Văziând că nu-­mi găsesc toporul, scot un lemnuş şi dau foc penelor, cu gândul că arfiând penele îmi voiu găsi toporul. Dar’ lucrul naibii, arfiând penele, a ars şi toporul de a rămas numai coada. . .“ „ Teremtette­­“ sbiera baronaşul, „az nem îţi voiu revoca în memorie, că nu numai la conferenţa faimoasă din Tăuţii-de-sus am luat parte, dar’ m’am expus în adunarea comit, comitatens faţă cu 400 representanţi în causa aşa numitei „dări de cultură“, în contra căreia am protestat pănă la înalt, minister, ar fi con­sult, die corespondent, să cugeţi une­ori la cuvintele: „ Quid quid agis prudenter age, et respire finnem “. St. Bill, preot şi protop. gr.-cat. de Baia-mare. CRONICA. De la Curte. Maiestatea Sa Monarchul, însoţit de căpitanul de corvette Sachs, a cer­cetat Sâmbătă după ameazii exposiţia artistică din Viena. Dintre toate tablourile expuse, spune „Neues Pester Journal“, Maiestatea Sa Monarchul a admirat mai mult un tablou al lui Alexandru Bihari: „O îmormântare românea­scă“. Numiri. Ministerul reg. ung. de culte a numit şi a întărit definitiv în postul ei de învăţătoare pe Teresia Fikker, la şcoala de stat din Uioara. — Președintele tribunalului reg. din Arad a numit de translator pentru limba română la același tribunal pe advocatul Dr. George Pr­o­p­u.* Maghiarizări de nume. „Budapesti Köz­lönyt publică următoarele schimbări de nume : Carol Weiszpecîn „Fehérváriu ; Ignatie Schwarcz în „Solgiu. * în cestiunea limitării granițelor ro­­mâno-ungare, „Agence Roumaine“ află, că Groza, colonel al statului major în Ro­mânia, a plecat la Budapesta, pentru­ ca să execute corectura protocolului din 1888 în privinţa stabilirii granițelor româno-ungare. * Dislocări de trupe, în toamna anului acestuia se vor face următoarele dislocări în armată: batalionul de vânători Nr. 28 din Făgăraş va fi transferat la Bjelina, în locul lui va fi adus în Făgăraş un batalion al regi­mentului de infanterie Nr. 2 din Braşov, care în Braşov va veni batalionul 3 din acelaşi re­giment din Zwornik. * Maial. Alaltăieri dimineaţa şcoalele ro­mâne de fete din loc ’şi-au sărbat maialul în Dumbravă. Timpul a fost favorabil. * Din Bucovina. Dl Vasilie Morariu, c. r. adjunct la tribunalul din Cernăuţi, a fost numit de câtră ministrul justiţiei de secre­tar consiliar la acelaşi tribunal. Dlui e fiiul metropolitului bucovinean Dr. Silvestru Mo­rariu. Dl Constantin Chiricescu, originar din Oltenia, în Muntenia, a fost fidele aceste pro­movat la gradul de doctor în teologie la uni­versitatea de aici. D-lui a împlinit studiile te­ologice tot aici şi se întoarce înapoi la Bu­curesci. Coresp.* Comisiunea dunăreană internaţio­nală: „Pester Lloyd“ află, că în locul dele­gatului român Teri­akin, care s’a îmbolnă­vit, a fost ales în c­omisiunea dunăreană inter­naţională generalul Pencovici. Comisiunea se întrunesce astăzii în 13 i. c. * Leafa de locotenent a principelui moștenitor din România, ziarele de preste munți scriu, că principele Ferdinand a decla­rat, că leafa sa de locotenent o lasă pentru masa individuală a regimentului. * Nr. 99

Next