Tribuna, iunie 1889 (Anul 6, nr. 123-147)

1889-06-21 / nr. 140

Pag. 558 Dar’ că el din exilul seu de bunâvoe se impune astăzi conaționalilor ca „încorporațiunea unui program“, care s’a „vindecat de rusia, că pot avă loc pe un cap două coroane ce representă interese deosebite“, asta tot este lucru cam neobicinuit. Și mai neobicinuit este, că el se simte îndreptăţit a constata în faţa lumii, că naţiunea sufere numai, fără a consimţi, comunitatea cu Austria, care nu corespunde tradiţiunilor şi aspiraţiunilor naţiunii. Eare constatarea, că primesce ovaţiuni de „simpatie, alipire şi dragoste“ dela nenumăraţi conaţionali ai sei şi că aceste ovaţiuni el le consideră, — fără a-ş i contraifice cineva, ci din contră în ascultarea plină de pietate şi veneraţiune a întregei publicităţi maghiare, — le consideră ca motive de speranţe, că naţiunea crede în realizarea programului seu, asta apoi trece preste poate. Noi nu putem găsi în scrisoarea lui Kossuth altceva, decât întreagă revoluţiunea maghiară dela 1848, acea revoluţiune, care a detronat dinastia şi al cărei scop a fost desmembrarea monarchiei, în care singură noi putem găsi garanţiile corăspundătoare de vieaţă pentru toate naţiunile umbrite de gloriosul Tron al Habsburgicól. Monarchia austro-ungară este basa de drept şi pentru raporturile şi legile fundamentale astmiţi în vigoare în Ungaria, dar’ aceasta nu-i împedecă pe politicii şi publiciştii maghiari să asculte ca la un oracol la vorbele lui Kossuth, care spune, că Ungaria „geme sub jugul intereselor străine“ şi că pe „un cap nu au loc două coroane ce representă interese deosebite“. Dar’ pentru aceea tot numai politicii maghiari sünt reali şi patriotici, car’ aceia care nu joară în sfântul Kossuth, te pomenesci că sunt răsvrătitori şi nepatrioţi. Ciudată realitate! Ciudat patriotism ? REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 20 iunie st. v. de a cunoaste în detail toate raporturile şi de a le judeca cu o siguritate positivă. Este excelentă ilustrarea ce o face raporturilor mereu schimbăcioase în acele state din Balcani, care au primit constituţiunile de model fără de a avă maturitatea şi şcoala politică a vechilor popoare de cultură, şi acum fac cele mai triste experienţe cu mult lăudatele medicamente universale ale unui radicalism ce nu se poate înfrâna. Dar’, zice foaia germană, nu în neconstanţa acestor formaţiuni de stat, ci în lipsa de linişte şi în pretenţiunile popoarelor mari şi puternice îşi au basa pericolele ce ameninţă pacea universală, şi între acest partid de răsboiu internaţional şi între popoarele culte iubitoare de pace, careşi-au dat mâna pentru alianţa triplă, se va desvolta acel proces istoric, a cărui reuşire va avă să hotărască asupra păcii şi poate asupra cursului mai departe al desvoltării culturale a omenirii. „Pester Lloyd“ primeste o scrisoare de la corespondentul său din Bucuresci, în care se zicea că pasajele discursului contelui Kálnoky, care se rapoarta la România, au produs o vină satisfacţiune în toate cercurile de acolo. Aderenţi lui Ioan Brăteanu şi ai lui P. Carp arată cu drept cuvânt asupra împregiurării, că în cercurile normative ale monarchiei habsburgice, direcţiunea politicei externe a României ce au avut-o cele două guverne premergătoare se privesce drept o condiţie pentru menţinerea relaţiunilor de prietenie cu Austro-Ungaria, precând partizanii actualului cabinet sânt mulţumiţi cu declararea contelui Kálnoky, că actualul guvern al României pănă acum nu a oferit nici un prilegiu, de a se pută plânge de o atitudine ostilă a României. Ziarul italian „Riforma“ încă se ocupă cu expunerile contelui Kálnoky şi zice, că acele devin tot mai precise, mai cuprinzătoare şi mai mulţumitoare, mai întâiu pentru că preste tot apreciază în mod favorabil causa păcii şi apoi pentru că dau expresiune unor vederi, pe care opinia publică a Italiei le poate mai bine aprecia. în adevăr, spune „Riforma“, noi totdeauna am urmărit idealul politic, de a stima naţionalităţile orientale, libera lor desvoltare şi prietenia lor reciprocă, pentru ca se poată forma o putere suficientă spre a ţină în frâu ambiţia marilor puteri. Dintre foile ruseşti, „Journal de St. Petersbourg“ se ocupă cu exposeul contelui Kálnoky şi 4ice: „Dreptul statelor din Balcani la independenţă este terenul, pe care Rusia s’a pus totdeauna. Fără de a avă de gând de a se amesteca în afacerile interne ale Sârbiei, Rusia constată cu mulţumire, că guvernul sârbesc lucrează pentru de a rupe cu greutăţile rămase din trecut şi pentru de a duce ţeara oară în oraşul ei normal şi tradiţional. Guvernul sârbesc respinge orice agitaţiune, pentru că el stie, că aceea poate să strice „Oare ce ar fi aceea, de ce ne pare aşa reu?“ „îmi pare reu că n’am o fată.“ „ţeu, şi noue încă ne pare şi mai reu“,zise Tit şi loan, căci ei erau de însurat. „Ei, dar’ nu face nimic .. . Poftiţi ocupaţi loc, dacă v’a adus Dumnedeu la noi“, zise domnul casei. Ocuparăm loc, care unde puturăm, şi începurăm a spune domnului bătrân, cum am ajuns la idea de a merge la S . . . La 8 oare fu cina; după cină ne despărţirăm, lăsând pe doamna şi domnul casei ca să-’şi isprăvească şi respective să se sfătuească asupra celor ce se vor întâmpla mâne, în ziua culesului viilor, şi car’ noi mergând toţi patru într’o chilie, unde erau paturile aşternute pentru noi. Aci iarăşi povestirăm de ale noastre, de cele necoapte ... Că ce am povestit, tot din fir în păr, am uitat, dar, totuşi îmi aduc bine aminte, că discutarăm asupra temelor: Când e mai consult să se mărite fetele ? ... Şi despre deosebitele sărutări ! După multă vorbă şi ceartă, ba era mai să ne batem, am ajuns la resultatul următor: O fată e mai bine să se mărite când e de 17 ani, căci atunci nu scie nici prea multe şi nici prea puţine; ear’ sărutatul e de următoarele feluri: onoarea... sărută mâna; amiciţia . . . obrazul; amorul... buza; bunăvoinţa părintească ... fruntea ; pofta . . . ochiul; ear’ supunerea... un colţ al vestmântului. Precând finirăm şi respective ajunserăm la aceste definiţiuni, sosi şi somnul şi ne îmbia să ne culcăm. Noi pri cumuţare jidănească. Vorbind despre visita Monarchului nostru în Berlin, „Pester Lloyd“ se află îndemnata scrie: „Precât de hotărîte sînt împărtăşirile despre călătoria împăratului-Rege Francisc Iosif la Berlin, pe atât de puţin se scie ceva despre visita Ţarului la Berlin. Toate câte s’au spus pănă acum despre această visitâ s’au dovedit de lucruri eronate şi de simple combinaţiuni. în realitate, aşa ni se împărtăşesce din Berlin, pănă acum curtea germană nu a primit nici o împărtăşire hotărîtă în privinţa vizitei Ţarului Dealtmintrelea cât de otrăvite sânt relaţiunile dintre Ruşi şi Germani, o arată şi incidentul din Stuttgart. Când ofiţerii deputaţiunii militare rusesci nu se scoală de pe scaune în decursul toastului asupra imperiului german şi mai dau la această demonstraţiune şi un comentar, care înăspresce lucrul, ne putem permite o conclusiune în privinţa disposiţiei ce domnesce în armata rusească şi desigur şi în poporul rusesc în contra Germaniei, şi nu e permis se ne amăgim nici în ce privesce consecvenţele acestei disposiţii, care pe deasupra se mai nutresce chiar de sus“. Acelaşi d'ar petinde a n i se împărtăşi din Belgrad, că zilele aceste au sosit acolo o mulţime de decoraţiuni, destinate pentru politici, preoţi şi ziarişti, care s’au distins întru promovarea causei rusesci, între cei decoraţi s’ar afla şi editorul acelui jurnal liberal, care a dat expresiune sentimentelor sale amicale faţă cu Germania într’un articol faimos, 4i°^nd, că la cas dacă Ţarul va visita Berlinul, aceasta numai în fruntea unei armate biruitoare o va pută face, în Germania, — observă la aceste „Pester Lloyd“, — se va lua desigur notiţă de sentimentele amicale, care se manifestează prin aceea, că tocmai autorul acelui ziar este din Petersburg decorat într’un mod atât de distins. E la toată întâmplarea foarte comod a stimut a două puteri străine una în contra celeialalte. Cum corăspunde mirăm bucuros sfatul cel bun, căci din întâmplare în noaptea trecută încă nu dormiserăm nimic. Oare ce a visat în acea noapte, nu stiu, că vi eu eu am uitat să-m i întreb, şi aşa cu acest răspuns rămân dator pănă la altă ocasiune binevenită. Imormântarea lui Eminescu. Despre îmormântarea lui Eminescu cetim în „Românul“ dela 1 Iulie n.: îmormântarea poetului Eminescu s’a făcut ieri, după cum am anunţat. Dricul era simplu şi tras numai de doi cai. Lumea începuse a se aduna; pe la oarele 5 şi jum. erau deja mulţi. Erau prietenii sei, admiratorii sei, cunoscuţi şi necunoscuţi, tot tineretul, care se înflăcăra şi îndumnedeia pe nenorocitul şi marele poet. într’un cuvânt, era de faţă acel strat al societăţii, care ceteste şi care va ceti pe Eminescu. Presa mai cu seamăşi-a făcut datoria ei pe deplin. Stătea întins, în mijlocul bisericii, pe un catafalc, era acoperit de flori, de frunze şi de ramuri, întocmai cum doria sărmanul poet. Nu-’mi trebue flamuri, Nu voia sicriu bogat, Ci-’mi împletiţi un pat Din tinere ramuri. De-abia se zăria afară din frunze şi coroane, care îl acoperiau, între altele am văzut următoarele: a Academiei române ; a presei; a societăţii „Tinerimea Română“; a darului „Constituţionalul“; a diarului „Naţionalul“; a societăţii studenţilor universitari „Unirea“ ; a diarului „Fântâna Brandusiei“, unde poetul scrisese câte ceva în ultimul timp, etc. etc. Am putut distinge printre asistenţi pe dl Mihail Cogălniceanu, delegat din partea Academiei române ; dl Titu Maiorescu, fost ministru al instrucţiunii publice, amic intim cu răposatul; dl Lascar Catargiu, preşedintele consiliului de miniştri; dl Teodor Rosetti, fost ministru-president; dl colonel Algiu; dl George Lahovary, secretarul societăţii de geografie; dl Ştefan Mihăilescu, fost secretar general al ministerului instrucţiunii şi profesor; dl D. A. Laurian, profesor şi amic intim cu poetul, dl N. Mandrea etc. Dintre doamne am recunoscut pe doamna Maiorescu, pe doamna Laurian şi o mulţime de alte doamne şi domnişoare, care au voit să însoţească pănă la mormânt ultimele rămăşiţe ale poetului.. La oarele 5 s’a început serviciul funebru. Bărcănescu, şeful corului de la biserica „Domniţa- Bălaşa“, unul din cei mai buni prieteni ai defunctului, a venit însoţit de corul seu la această îmormântare. Şi nu erau accente de ocasiune ce le cânta Bărcănescu, şi nu era plătit Bărcănescu; se vedea de pe faţa lui, cât de mult sufere pentru perderea unui amic ca Eminescu. Notele ce ieşiau din gura lui Bărcănescu te înduioşeau şi făceau să-ţi vină lacrimile fără de voe. După ce se isprăvi serviciul religios, domnul Gr. Ventura, prim-redactor al ziarului „Adevărul“, ţinu o cuvântare scurtă, căutând a arăta meritele poetului, apoi cadavrul poetului Eminescu fu ridicat de mai mulţi prieteni ai sei şi dus pe umeri pănă la carul mortuar. La oarele 6 şi jumătate cortegiul porni. în urma lui veniau mai anteiu : d-nii Lascar Catargiu, M. Cogălniceanu, Maiorescu, dna Maiorescu, Th. Rosetti, Ştefan Mihălescu, Laurian etc.; apoi veniau toţi diariştii şi ceiala poale era o căldură de nesuferit, trebui să ne luăm niste glugi pe spate, ca să nu ne fie frig. Acolo erau culegătorii. Fete de Român, care de care mai frumoase. Dar’ ce erau ele frumoase, mai frumos sciau cânta românesce... Pagubă că-’mi e frig, cugetai în mine, că acum ’mi-aş scrie vre-o câteva hore frumoase. Cât îmi era de frig, totuşi îmi scrisei vre-o câteva, dintre care una vi-o spun aci. Bată-o: M’aş duce cu badea ’n lume, Mă tem că ’mior pune nume: Mie grâu, badii tăciune. M’aş duce cu mândra ’n ţeară, Mă tem că ’mi-or pune eară. Mie grâu, lefii săcară. Că diua trecu aşa de iute, ca fumul preste casă, o poate sei ori-şi-eine, în altă de după dejun earăşi începurăm hora noastră, că oare unde să mergem astădfi ca să ne fie şi mai bine? „Să mergem la domnul M. . . în B. . .“, dise Ioan. Ne duserăm, dar’ ce să vedfi când ne vădură oamenii din B. . . ., cugetară că merg pe capul lor nisce executori, ca să le ducă vinuțul și bucatele pentru dare, prin urmare începură a ne afurisi (blăstăma). . . Noi însă îi liniștirăm, spunându-le, că noi nu sântem executori, ci nisce ficiori săraci, — dar’ buni, — şi am mers numai ca să vedem, ce posiţiune frumoasă are comuna lor. Ajunserăm la dl M. . ., care ne primi cu bucurie şi ne ospăta cum se cuvine. Aici iarăşi audirăm horind frumos, dar’ nu aveam voe de scris hore, căci se înotase foarte şi aşteptam în tot minutul ploaie. A şi sosit cailalţi prieteni ai sei, la urmă un convoiu lung de studenţi universitari, tinerimea de prin şcoalele secundare, precum şi o mulţime mare de alte persoane. Cortegiul traversă stradele: Sf. George, Colţea, bulevardul academiei. Aci în faţa universităţii, dl D. A. Laurian, în numele presei ţinu un discurs bine simţit. Terminând, dl Laurian diie: Să ne descoperim înaintea Li Eminescu, căci el ca poet a fost un titan, care ca diarist un atlet. După ce isprăvi dl Laurian, vorbi chiar lângă carul funebru, din partea studenţilor universitari, dl Calmachi, student în litere, d-sa ’şi-a început cuvântarea chiar cu cuvintele poetului din Mortua est. După această cuvântare, cortegiul porni din nou, trecând apoi prin calea Victoriei, strada Carol, calea Rahovei, şi ajunse pănă la cimiterul Şerban Vodă (Belu). Ajuns la cimiter, patru elevi ai şcoalei normale de institutori îl luară pe umeri şi îl duseră pănă la mormânt. Aci, după ce religia îşi mai făcu ultima ei datorie, dl Neagoe, bun prieten cu Eminescu, rosti o cuvântare, care stoarse lacrimi celor de faţă. TRIBUNA intereselor mai înalte ale patriei. Dacă între tradiţiunile sale naţionale află şi aceea a legăturilor strînse cu Rusia, Sârbiei îi stă în voe liberă de a o reîncepe ; prin aceasta nu vine în contra- zicere cu dorinţa de a fi independentă, căci de sigur nu este Rusia aceea, care umblă să o împedece în această direcţiune.“ în sfîrşit „Journal de St. Petersbourg“ scoate la iveală pasagiul, prin care contele Kálnoky declară, că Austro-Ungaria întreţine relaţiuni amicale cu toate puterile, prin urmare şi cu Rusia. Cu privire la observările ce le-a făcut ministrul nostru de externe despre Bulgaria, ziarul din cestiune scrie: „Ce priveste această ţeară nefericită, toată lumea cunoasce punctul de vedere al Rusiei,care se basează pe drept şi pe respectarea tractatelor; asupra acestuia nu mai trebue să revenim.“ însă limbagiul guvernamentalului maghiar cu declaraţiunile, pe care ministrul de externe al monarchiei noastre le-a dat mai cdele trecute despre aspiraţiunile privitoare la menţinerea păcii generale ? CRONICA. Dela Curte. Maiestatea Sa Monarchul a plecat din Viena la Ischl. în suita Monarchului se află adjutantul-general contele Paar, apoi adjutanţii de aripă majorii Resch şi Saar. La 8 iulie Monarchul se va întoarce iarăşi la Viena. Transferare în reservă. Medicul de regiment c. I. Dr. Iuliu Bielz de la regimentul Nr. 2 din Braşov a fost transferat în stare de reservă la spitalul de garnisoană Nr. 22 din Sibiiu. * Nr. 140 Pentru alegătorii din comitatul Sibiiului. Subscrisul comitet central-electoral aduce la cunoscinţa publică, că din 5—25 iulie a. c. se vor expune spre vedere publică: 1. Listele provisorice ale alegătorilor de deputaţi dietali din cele 4 cercuri electorale ale comitatului Sibiiului în reşedinţa comitetului central-electoral, în biroul comitatens de expediţie (casa comitatensă). 2. Listele provisorice ale oraşului Sebeşul-săsesc în biroul magistratului din Sebeşul-săsesc, listele comunelor mari în cancelariile comunelor respective, ear’ listele comunelor mici în cancelariile notariatelor cercuale respective. Fiecare poate în timpul acesta dela 8—12 oare a. m. lua intuiţiune în liste, ear’ dela 2 — 6 oare d. a. a’şi lua copii de pe ele. în timpul din 5 —15 Iulie poate reclama, fiecine în privinţa persoanei sale şi contra listei unui cerc, precum şi fiecare, care este inclus în listă, cu privire la orice inducere în listă sau ştergere. Reclamaţiunile deasemenea se vor expune în localităţile amintite spre vedere publică şi fiecare îndreptăţit de a reclama îşi poate face din 16—25 iulie observările sale asupra reclamaţiunilor. Reclamaţiunile şi observările sânt a se adresa comitetului central-electoral în scris şi prevăzute cu documentele necesare şi a se subşterne magistratului din Sebeşul săsesc, respective primăriei acelei comune mari sau notariatului cercual al acelei comune mici, contra ale căror liste s’a făcut reclamaţiune. în o scrisoare se pot face reclamaţiuni cu privire la mai multe persoane, observările însă trebue făcute separat la fiecare reclamaţie (§. 44, 45 şi 46 din art. de lege XXXIII, din anul 1874), Sibiiu, în 29 Iunie 1889. Comitetul central - electoral al comitatului Sibiiului: Thalmann m. p., președinte de Hannenheim m. p., notar. * 1 I Voci asupra exposeului contelui Kálnoky. Despre exposeul ce contele Kálnoky ’l-a făcut în comisiunea budgetară a delegaţiunii austriace, (ziarului „Kölnische Zeitung“ ’i se scrie din Berlin, că marele discurs al contelui Kálnoky se apreciază pretutindenea drept un cap de operă al apreţierii oratorice a situaţiei internaţionale. Căci este o plăcere literară-politică, de a aucil aceste enunciaţiuni pline de spirit şi bine pătrunse ale unui bărbat, care are pe observaţiunea meteorologică europeană un post de observaţiune foarte favorabil şi care pe baza activităţii sale în Petersburg şi Viena, este în stare „Numai pentru 5 fl. v. a.“ „Bine. Te rog, spune visitiului se prindă şi să vină la locuinţa fratelui Niţu, în strada Ciocârliei Nr. 12. Apoi cei 5 fl. îi vom selvi în S..........“ „George“, zise birtaşul cătră visitiu, „prinde caii la căruţă, că vei duce pe domnişorii aceştia la S..........“ „Prind îndată!“ — răspunse visitiul. Acum luându-ne rămas bun de la birtaş, merserăm la locuinţa mea, şi povestind multe veriji şi uscate, aşteptam să sosească trăsura, ca aşa să ne putem continua calea. Preste un pătrar de oară sosesce trăsura, car’ noi voioşi ne suim în ea şi plecăm cătră S.......... Cum am călătorit pănă la S.........., nu e de lipsă să o spun, căci acei dintre d-voastre, care încă au fost tineri şi au păţit ca noi, vor sci-o fără a li-o spune eu. • * » Chiar când bătu oara şepte, ajunserăm la locul destinaţiunii noastre. „Bună seara . . . plecăciune . . . sărut mâna . . .“ — va să zică, fiecare după datină, dădu bineţe doamnei şi domnului de casă. „A . . .! Plecăciune, domnilor. ... Ne bucurăm că avem onoare de niste tineri aşa plăcuţi . . .! (Auzii numai!).“ „Ne rugăm de iertare, preaon, doamnă şi domnule“, — lise'elle — „că vă incomodăm, dar’ învitându-ne fratele Virgil ca să venim cu el pănă la S. . . . . şi să nu-’l lăsăm să-’şi petreacă vacaţiunea singur . . ., ne-am luat libertatea a veni şi noi ceşti trei. . . .“ „O, mă rog! Nici o incomodaree. Noi foarte ne bucurăm de oameni tineri, dar’ numai de una îmi pare rău“, d'se doamna. * » * Nu ne trezirăm pănă la 8 oare dimineaţa; dar’ şi atunci nu ne-am fi trezit, dacă un buzinar nu făcea sgomot mare în curte cu nisce buţi ce le tocmia pentru acea detrei, dar’nu v’aţi mai săturat de somn?!“ — (Jisei eu cătră cei trei (cu toate că eu eram cel dintâiu, care aş mai fi dormit). „Nu ştiu ce economi ar mai fi şi din voi... Mă tem că n’aţi ave nici ce pune odată la foc cu hărnicia voastră . . . N’aveţi voi, pe afară de când lucră...?“ „Măi, nu te osândi, ci ne dă pace să durmim“,fisora ei. Eu însă mă sculai şi începui a mă îmbrăca, cântând şi făcând un toloit ţigănesc, ca ei să nu mai poată durmi.. Nici n’a durmit nici unul, nici câte o minută batăr, fără a început a se scormoni şi ei din pat şi se apucară de îmbrăcare. Cam la 9 oare ne aduse dejunul. (Tocmai bine, cugetai în mine, că acum eram gata să cer eu, dacă nu-’mi dădeaţi voi). Dejunarăm cu toţii. După dejun (când eram sătui deja), ne puserăm întrebarea, că unde să mergem la culesul viilor . . . ? Domnul casei însă nu voi să ne lase ca să mergem în alt loc, ci ne învita să rămânem la el. Am şi rămas, şi mergândla vite, ne suirăm pe un vîrf de deal, care era aşa de înalt,, încât deşi jos Caile ferate locale din Bihor. Alaltăieri s’a ţinut adunarea generală a acţionarilor pele nechiemat (ploaia) cu o aşa furie, încât noi nu puturăm veni trei duh dela B. . . Ei, sărace Niţule, feriile trec. Trebue să mergem earăşi de unde am venit, cugetam în mine. „Bată-le norocul ferii, că iute trec“, d'sei eu. „Iute, n’ar avea folos de împărăţia cerului cel ce a croit-o astfel“, d'sera ceialalţi. „D’apoi n’avem ce face. . . Nu sciţi voi, că cine i slugă, nu-i domn?“ — adause Virgil. „Ba seim. . . Dare-ar Dumnedeu şi alţi slugi“, d'sei eu. „Dar’ nu aşa. . .“ — d*se loan. „Dar’ cum . . . ?“ — întrebarăm noi. „Oare ce va dice domnul bătrân, tata lui Virgil, că noi ședem pe aici de patru dine?“ „Ce să dică? îi va pare bine că n’am ședat pe capul d-sale“, răspunserăm noi. „Hop! Sânt cinci oare, se pornim cătră S. . ., căci pănă când vom sosi acolo va fi noapte cum se cade“, zise Virgil. „Mă rog de iertare, nu e decât numai jumătate la cinci“, disei eu. „Nu colinda atâta, că au trecut cinci oare și trei minute“, zise Ioan. „Bine, bine, eu n’am voe să mă sfădesc cu voi pe aici. . . Să mergem dară.“ Acum ne luarâm rămas bun dela domnul M. . . și familia sa și plecarăm cătră S. . . Pe cale ne sfătuirăm, cum şi când se mergem cătră casă, ce-i vom spune nou domnului bătrân şi cum ne vom scula, pentru că am şedut atâta la B. . . şi alte mai mărunte. (Va urma.)