Tribuna, august 1889 (Anul 6, nr. 174-199)

1889-08-20 / nr. 190

V!^ '5?55toa&,^WiglRgSUl€j^3U5WMfiyMTFSTMWTCWnnyif**CT*l*^555EIS*JH,^.n'.yP ^akAI^I ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., x/4 an 2 fl. 50 cr., x/a an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */4 an 3 fl. 50 cr., x/a an 7 fl. 1 an 14 ifl. Pentru România șistrăinătate: */4 an 10 franci, l/a an 20 frai. 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Duminecă 20 August (1 Septemvrie) 1889 Nr. 190 Anul VI TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERȚIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 19 August st. v. (*) Şi răsboiul este diplomaţie; numai cât armele nu mai sânt notele şi conferenţele diplomatice, ci sânt gloanţele şi tumulturile sângeroase. El slujeşce intereselor popoarelor, ca şi înţelegerilor pacinice, şi câtă vreme aceste interese nu se pot împăca, ne batem. De ce mai sânt resboaie? Cine întreabă aşa, ar pute şi întreba: De ce mai sânt furtuni ? E vorba unui scriitor neamţ. Aşa e vorba şi acum, că ne vom bate ; împărăţia rusească are interese ce nu se învoesc cu interesele monarchiei noastre. Ţarul are intenţiuni care nu se potrivesc cu gândurile celor care au întemeiat şi întăresc alianţa triplă. Ne stă în faţă o învingere ori o primejdie ? Nu putem proroci, dar putem fi aplicaţi a crede în învingere; vorbele monarchilor de la Berlin sânt pline de încredere; şi ei numai atâta puteau să ne dee a înţelege. Dar’ vor pută sosi alte primejdii. Cine va mântui atunci monarchia ? Care este elementul ei cel mai puternic? Cine va pune în cumpăna sorţii cel mai greu pond? Maghiarii. Cel puţin presa lor TceaŞa Mai deunăcru am împărtăşit un articol al Ţarului „Pesti Napló“, care comenta această idee şi care pretindea astfel, ca să binevoească şi membrii Dinastiei a ţină seama de acest adevăr, a se apropia cu inima mai mult de acest neam şi a-ş i grăi mai bucuros limba, când ei stau la vorbă cu ficiorii lui militari. Vorbe. Neamul acesta una ace şi alta face. El face din Kossuth un idol, şi din ce zice el face alt cred eu; ei călătoresc la el să-l întrebe ce să facă, şi el este destul de vorbăreţ. El a vorbit earăşi. Şi de astădată a vorbit cătră Italieni. Li-a spus, că ei n’au făcut bine de au întrat în alianţa triplă, că Francezii sânt oamenii cu care ar fi trebuit să se înţeleagă. Aşadar, Kossuth, cel care a spus, că nu se va întoarce în patrie pănâ nu va redă cel puţin semne că ea se află pe cale de a fi independentă; cel care a is, că un cap cu două coroane este anomalie ; Kossuth acesta vorbeşce acum şi împotriva alianţei care a încheiat-o acel cap şi care ia nevoie, îşi va mişca ziduri de coloane, pentru a opri aventurile asiaticilor. Şi tocmai în aceste momente poporul lui îl sărbătoresce; tocmai acum cer ei legi excepţionale pentru aducerea lui în patrie! Ce fac ei? Ar ajunge să cetească numai Ţarele rusesci şi se vaită ce fac. Căci Ţarele aceste exploatează deja manifestaţiile lor în cel mai rău sens ce ni-l putem dori noi, cei care ţinem cu monarchie şi dinastiă. Nici vorbă de tărie, de ele, nu vedeţi pe Unguri, la câtă sinceritate îşi mărturisesc adoraţia pentru Kossuth, pentru bărbatul care vorbesce în contra legi de pace, care, cu alte vorbe, abate duchurile unui factor important din monarchia vecină înspre noi. Acum întrebăm: Cum se potrivesc vorbele Ţarului unguresc cu tendenţele naţiei lui? Cum mai poate el Ţie, că Maghiarii sânt stâlpi straşnici ai monarchiei, când ei se închină unui om, ale cărui vorbe au un efect atât de mare la ei; cu toate că din ele poate vedea oricine, că lupul nuşi-a schimbat năravul? Aşa cugetă „naţiunea“, şi dacă ar putea, de bunăseamă că ar şi face precum ea cugetă. Şi atunci ea ar da proba, că mintea îi este cu mult mai strimtă decât inima, care unde nu-i minte, nu-i ispravă. Aşa cugetăm noi, care ştim ce înseamnă această ameţeală a spiritelor maghiare, şi care am învăţat din istorie şi care învăţăm în toată vua să rămânem răci, să ne punem chiar în calea tuturor curentelor ce să apropie şi ar pute să se apropie de povoiul nordic. Şi un astfel de curent ar fi şi cel cel-ar deschide vorbele mai din urmă ale lui Kossuth, pentru că cine este al duşman alianţei triple, nu e duşman şi duşmanilor ei. FOIŢA „TRIBUNEI". Istoria unei falusii. Novelă franceză. Tradusă liber de Mugur. (Urmare şi fine.) Năcăjit aruncă Pascal şi scrisorile aceste la pământ lânga celelalte hârtii. Alăturea în aceeaşi lăcrimă află un şir întreg de cuverte, care toate purtau câte un dat şi înrălțau câte o floare uscată. Se fi ajuns în fine pe urma cea adevărată? Pe cea dintâiu cuvertă, cea mai vechie dintre toate era scris: 26 Ianuarie 1879. Aceasta a fost Ziua, în care ’i s’a permis să facă Cristinei curtea și în care ’i-a trimis cel dintâiu buchet. A fost un buchet mare de liliac alb cu rose într’o mangetă de hârtie japoneză. Ea a scos din buchet o roşă şi a păstrat-o. Asemenea a făcut cu toate buchetele următoare, care şi le-a trimis defiua onomastică, de anul nou şi la alte ocasiuni. Aci erau toate acele flori, heliotropi, viorele, garoafe şi azalee, aici erau toate învălite în cuvertele de hârtie, gălbinite, vescede şi moarte, ca şi aceea care le-a păstrat cu atâta îngrijire, ca şi dragostea, care le-a dăruit într’o vreme — acuma dispărută pentru totdeauna. Era ca şi când toate s’ar fi unit să-’l facă sentimental. El apucă cuvertele cu florile lor uscate şi le aruncă în cămin. Pănă aci n’a avut noroc în cercetările sale. Dar’ cu toate aceste căută neobosit mai Desfiinţarea unei reuniuni cechice. Intr’unul din numerii trecuţi am fost adus spirea, că societatea de lectură cehtică dela universitatea din Praga a fost desfiinţată din cauza atitudinii ei faţă cu deputaţiunea celtică trimisă la congresul studenţilor din Paris. Dupăcum aflăm, foile celtice sunt foarte indignate pentru această desfiinţare. Comitetul societăţii a hotărît să recureze la ministerul de interne în contra desfiinţării societăţii, în şedinţa comitetului, preşedintele societăţii a adus la cunoscinţă, că preşedinţii ambelor cluburi dictate celtice, Dr. Rieger şi Dr. Engel, ar fi promis deja a interveni din toate puterile pentru reactivarea societăţii desdeparte, mai întâi, în comodă, apoi în dulapul cu uşi de oglindă. Dar’ nimica, nimica, mănuşi, ciorapi, batiste, toate arangiate cu scrupulositate şi răspândind miros de heliotropi, parfumul ei predilect, în sfîrşit în etagiul cel mai din jos al dulapului a găsit ceva neaşteptat. Erau cămeşuţe mititele, jachetuţe şi căiţe, un trusou întreg pentru un copil nou născut. Acum îşi aduse aminte. Câteva luni după cununie ’i s’a fost părut că are să fie mamă. în aşteptarea acestui mare eveniment s’a apucat cu tot zelul să gătească acest trusou. Un incident, însă ’i-a nimicit toate speranţele, care de atunci nu s’au mai repetat. La vederea acestor mărunţişuri croşetate şi brodate, simţi Pascal căi se amejesc ochii. Dar’ iute învinse acest atac de slăbiciune. Nu se simţia descuragiat. Un instinct misterios îi spunea, că cercetările sale vor fi încoronate de succes. Continuă cu căutarea. Deodată îi trecu un gând prin minte. Da, asta el Cum a şi putut să nu se gândească mai iute? Lua o mică satulă din dulap şi o cumpăni în mâni, ca şi când după greutatea ei ar fi voit să ghicească ce conţine. Cheia acestei satule, o cheie mică frumos ciselată, o purta Cristina de regulă la sine într’o mică portmonedă. O găsi numaidecât în roba care și-o desbrăcase și se afla acum pe un scaun. Cu o mişcare nehotărîtă băga mâna în buzunar. Simţi acolo portmonedă și o hârtie, care scârţâia sub degetele sale. Asta este fără îndoeală scrisoarea, care a primit-o aseară şi care a îndemnat-o să iese de acasă. Cameriera nu va fi „Daily Chronicle“ publică o depeşă din Roma, care presenta plecarea Papei de acolo, ca un fapt deja hotărît, fiind stabilite chiar şi detailurile aceleia. Depeşa sună: hiotărîrea majordomului, prin care s’a denegat oficerilor din garda papală concediul obicinuit, lasă a conclude, că eventualitatea plecării Papei e iminentă. Comisiunea ce consistă din cardinali, care a fost însărcinată a lua disposiţiunile pentru caşul acesta, a propus, ca Papa să meargă din Roma cu trăsura până la Civitavechie, însoţit fiind de ambasadorii puterilor. De aici va avă apoi să plece pe apă direct la Spania. Un număr mic de cardinali va urma Papei în vădut bine... Stăpâna ei va fi aruncat în foc numai cuverta... Pascal scoase hârtia afară, în adevăr era o scrisoare. O desfăcu şi făcu un gest de desamăgire. Scrisoarea era de la dna Dumarais, mama Cristinei. Cu toate acestea ceti, cretând că va afla ceva. Scrisoarea suna astfel: „Iubita mea copilă, o noutate mare, ce mă face atât de fericită, încât nevralgia a dispărut cu totul. Frate-tău Louis a sosit cu totul neaşteptat din Constantinopol. Ce copil mare. Tot aşa de vesel, tot aşa de răsfăţat. Are concediu de două luni. Voesce să te vadă numaidecât. Vino degrabă; vom petrece o seară veselă împreună. Bărbatul tău este astăseară în Versailles, dupăcum ’mi-ai spus. Lui regretă mult, dar’ va dejuna mâne la voi. A adus pentru bărbatul teu o surprindere: un ord turcesc, pe care Sultanul ’l-a conferit doctorului Borsier din incidentul misiunii lui în Siria. Ţie ’ţi-a adus o colecţiune aleasă de stofe orientale, apoi un costum minunat de odaliscă, care sigur îţi va sta admirabil. El voeşce să-l probezi încă în seara asta şi să te colorezi şi sulimănesci ca Orientalele. E un nebun şi jumătate. Se pare, că are să-’ţi spună multe. De aceea să fii pregătită a te rentoarce târgu acasă. Louis te va însoţi, până unde veţi întâlni o birjă . . .“ Pascal nu putu ceti mai departe. Lacrămile îi făcură o perdea deasă dinaintea ochilor. Ce să mai fi şi aflat mai mult ? ApăUn amic din Arad al Ţarului nostru ne trimite următorul articol publicat în „Albina“ de la 1875, exprimându-şi părerea, că ar fi poate bine să-’l reproducem. Suntem şi noi de această părere, fie şi numai pentru ca cei necreduli să vadă, că dl Partenie Cosma şi înainte de apariţiuneaaarilauneî,11 )era cunoscut, că se îndeletnicesce cu politica de doi bani în trei pungi. Iată ce scria „Albina“ la 1875, Beiuş, la începutul lui Iulie 1875. Sântem în ajunul alegerii de deputaţi şi la 7 i. c. se va alege deputat şi în cercul nostru. Stiu, că aceste şire nu vor ajunge să fie cetite de alegători înainte de actul alegerii; nici nu le scriu din această intenţiune, căci şi aşa prevăd, că nu ar afla răsunet, deoarece mulţi bărbaţi probaţi ’şi-au dat inştinţa a deschide ochii alegătorilor de pe la noi, dar’ se pare că lumea a căpiat şi nu mai e în stare să priceapă. Scriu deci aceste şire pentru ca să le poată ceti viitorimea şi să înveţe ceva din ele. La dieta trecută noi aleserăm de deputat pe dl Parteniu Cosma, în ale cărui sentimente curate românesci şi în a cărui aplicare spre a lucra pentru binele poporului într’atâta ne încrezurăm, — firesce după trecutul seu, — încât nici n’am cerut să ne împărtăşească atunci programa. Am trimis deci pe sat de noianul remuşcărilor, căci într’un fotoliu şi rămase acolo ca nimicit, prada unei desperaţiuni fără margini, cu ochii ţintiţi la hârtiile cele multe, pe care cu mână sacrilegă în măria lui oarbă le-a risipit. Dar’ cei asta? Este un vis? Deodată se aude o voce, o voce a cărei dulceaţă îi este atât de cunoscută. „Pascal, ce faci acolo ?“ îl întreabă vocea aceasta. Incapabil de a-şi mai ţine simţirile la un loc, se întoarse şi vădu pe Cristina ridicată de jumătate în pat, cum îi suridea și apoi invertia mirată privirile prin odaia, ce era într’o disordine atât de teribilă. Pascal scoase un țipet de bucurie. „Cristina, tu trăesci !“ Apoi să tîri pe genunchi la patul ei, îşi ascunse faţa în darşafuri şi şopti: „Bartă, eartă!“ şi întreg trupul i-’l cuprinse un suspin convulsiv şi lacrămile curgeau cu abundanţa din ochii lui arzători. Explicaţia între cei doi soţi iute a fost gata : Cristina s’a supus capriţiului fratelui seu şi s’a îmbrăcat ca orientală. Apoi plecând cătră casă Louis a însoţit-o pănâ au întâlnit o birjă. Ea nu s’a învoit ca Louis, care era obosit de călătorie să o însoţească pănă în strada Lammenais. Ea’şi aducea aminte, că s’a urcat în trăsură cu ajutorul lui. —• ce s’a întîmplat mai departe, nu soia. Acum era rîndul lui Pascal se istorisească, cum ea probabil în urma iritării neobicînuite a nervilor şi sub influenţa frigului de noapte a căzut în letargie, care iute a luat un caracter aproape cataleptic, aşa încât şi el şi doctorul Andrei au creut-o moartă, cum el prin jur stările curioase, în care s’a REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 19 August st. v. fiinţate. — Societatea nu era îndreptăţită să facă vre-o manifestaţiune politică, şi cu toate aceste adresa cătră „Sorbonna“ din Paris, pentru care a urmat desfiinţarea, a sunat între altele astfel: „Noi iubim, ba adorăm Francia, noi privim la ea cu însufleţire şi cu o sfântă evlavie; în timpul mai nou, ea cu bizuinţă a ridicat ideea libertăţii, pentru care poporul nostru a sângerat în evul mediu. Noi sântem fiii unui popor,acum mic, stăm însă pe călcâiul puternic al, unui trecut mare şi zadarnice vor fi opintirile adversarilor noştri număroşi ce aspiră la nimicirea noastră; noi cară ne vom ridica la mărirea noastră de odinioară; asta o garantează atât propria noastră consciinţă, cât şi acea însufleţire, cu care fiii marei naţiuni franceze ne previn pe noi. Pentru noi a răsărit deja lumina libertăţii, ale cărei rase cad asupra întregei lumi culte, şi cu această lumină voim să ne ridicăm şi noi la acele ideale, la care voi aţi ajuns deja“. Unica cale de a evita răsboiul „Die Post“ din Berlin, ocupându-se de cartea de curând apărută a senatorului italian filofrancez Iac ini, vorbesce de posibilitatea evitării r o s b o i u l u i şi crede, că dacă nu ar fi Rusia, o apropiere germano-franceză ar fi cu putinţă; de altă parte Rusia nu s’ar împăca cu Germania, chiar și atunci când Francia ar întră în pământ. Unica cale pentru de a evita răsboiul ar fi de a deschide Rusiei calea spre Asia și Peninsula-B a lc a n i că, de a schimba prin cuceriri mari naturalatului rusesc și de a-l face neprimejdios pentru Europaapuseană. Gestiunea plecării Papei din Roma, această călătorie, care cei rămaşi în Roma vor fi învestiţi cu plenipotenţă extraordinară, întrevederea împăraţilor Rusiei şi Germaniei. Familia imperială rusească a plecat deja la Copenhaga. De aci împăratul Rusiei sigur va merge să întoarcă vizita ce datoresce împăratului Germaniei. Pănă în momentul de faţă nu se cunoasce în mod precis nici data nici locul întâlnirii împăraţilor. Probabil însă, că aceasta va fi la Potsdam, dacă nu la Berlin, chiar şi nu mai târgu decât săptămâna viitoare; căci împăratul Germaniei după întoarcerea sa din Alsaţia- Lotaringia, nu poate sta mult timp la Berlin, fiind nevoit să plece la marile manevre ce se fac pe la 8 sau 9 Septemvrie st. n. Dealtmintrelea această întrevedere e lipsită de orice semnificaţie politică; ea nu este decât un act de curtenie internaţională, de la îndeplinirea căreia dacă s’ar sustrage Ţarul Alexandru III., ar resulta pentru ambele imperii o încordare de relaţiuni mai mare decât aceea, care există deja astă.. . . Lupul schimbă, părul... dl Cosma ca deputat naţional oposiţional în sfatul ţerii, unde — multe de toate va fi făcut în trei ani de Ţie. Şi după trei ani de Zile veni acum să ne spună ce a făcut acolo; d-sa însă ne spuse foarte puţine şi mai ales numai una, şi credem, că ne-a împărtăşit ceea ce creciu că a făcut mai bine. Ne spuse adecă, că d-sa intrase din început în clubul deputaţilor naţionali, dar’ de aci a repăşit mai târâjiu. De ce a repăşit? — „pentru că în acel club a domnit influenţa Sârbilor“, ne spuse dl Cosma, iar d-sa nu a aflat de bine să se supună acesteia. Şi apoi ce a făcut? — nefiind în dietă decât partida guvernamentală şi cea Sennyeyană“, ne spuse dl Cosma, că trebui să se alăture uneia din acestea şi a preferit pe cea guvernamentală! La ascultarea acestei dări de seamă Românii noştri se debăraseră, care fraţii maghiari săltară de bucurie, poate pentru că în alesul nostru recunoscură pe omul lor! Cei nestricaţi din noi recunoscură îndată, că nu mai au de a privi în dl Cosma pe apărătorul resolut al poporului nostru, şi de aceea cei mai neatîrnători nu întrelăsară a-’i şi reproba paşii. Noi credem, că influenţe sârbesci n’a putut domni în clubul naţionalităţilor cu majoritate română, apoi acest club face o posiţiune guvernului nu ca club sârbesc pentru interese sârbesci, ci în numele naţionalităţilor representate în el şi pentru interesele preste tot ale acestora; da apoi chiar de s’ar pute justifica repăşirea dlui Cosma din clubul naţional, cum se poate aproba trecerea d-sale în tabera liberală ce vrea să susţină un guvern, ce mult mai mult ca toate cele din trecut ne sugrumă şi se rupe a ne prepara perirea! Şi acum iarăşi ne este candidat dl Cosma. Este însă o diferenţă între astăzi şi 1872. La 1872 se insufleţiau Românii pentru dl Cosma, îl candidară aceştia şi-l aleseră de deputat naţional. Astăz se însufleţesc preste măsură Maghiarii pentru dl Cosma, aceştia îl candidară şi lucrau pentru alegere. Malum omen ! Cum să se însufleţească Maghiarii pentru un Român, de nu cumva acesta le este instrument! Şi la acesta s’a reflectat mult prin părţile noastre; gloata însă nu o poţi lumina, şi mulţi din conducătorii de a doua mână nu vreau să se îndoească despre intenţiunile bune ale dlui Cosma. Mintea sănătoasă şi inima curată însă spune, că cel ce a apucat odată pe calea de a se înălţa în graţia domnească pe conta poporului, acela nu se întoarce pănă ce nu dă cu capul de gard. Dl Cosma a apucat pe această cale, şi ar fi făcut bine Românii noştri să-l fi împedecat. Mai târgu va fi greu. Sperăm însă, că dl Cosma va ajunge în curând a simţi că nu e bine a fi unealta străinilor, precum şi a se convinge de intenţiunile rele ale guvernului şi atunci şi în interesul d-sale va sol a preţui încrederea ce mi-a dat-o poporul şi întâmplat această letargie a fost aruncat în braţele unei jalusii nebune şi a insultat-o cu cea mai urîtă bănueală. O întreagă vieaţă plină de remuşcâri nu va fi de ajuns să-’l facă vrednic de iertarea ei. Dar’ Cristina n'a fost de această părere. Ea îl iertă numai decât, pentru că în transgresiunile acestei jalusii vedea numai dovea despre dragostea și frăgezimea soțului ei. Doctorul Pascal Borsier nu s’a vindecat de jalusie, căci acest rău nu se vindecă. Dar’ chinurile sufletesci petrecutei-au fost de bună învăţătură. De atunci încolo a stat mai cu credinţă în societatea nevestei sale şi astfel sciinţa poate a perdut ceva, dar’ cei doi soţi au câştigat multe oare de fericire dulce. Şi ca să sfîrşim ca în basmele inelor, trebue se mai istorisim, că în cele din urmă a fost scos din afungimile dulapului şi trusoul copilului, uitat de jumătate. Amintire despre Eminescu. Sânt Zece ani de când am fost pentru ântâia oară la Eminescu acasă. El sta pe atunci în podul Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într’o odae largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă mare de brad, cărţi multe tixite pe nouă poliţe lungi ca de vre-o patru metri, o maşina de cafea pe sobă, un lighian de pământ într’un colţ, şi un cufăr vechiu, pe păreţi nici o cadră. Poetul era singur, într’un surtuc lung preste cămașa de noapte. Prietenul, care ’m-a condus îl cunoscea din copilărie, își ziceau tu. Am stat aproape o oară.