Tribuna, martie 1890 (Anul 7, nr. 48-74)

1890-03-01 / nr. 48

Anul VII ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V* an 2 fl. 50 cr., x/a an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., x/4 an 3 fl. 50 cr., x/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: */* an 10 franci, l/s an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Joi 1113 Martie 1890 TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar­­ pentru Martie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“, Sibiiu, 28 Februarie st. v. (x)După telegrama de aseară crisa ministerială în Budapesta mâne ar fi încheiată. Szapáry ar presenta dietei cabinetul cel nou şi afacerile ar avea să-­şi continue calea lor obicinuită, în chipul acesta sgomotul cel mare, causat de crisă, s’ar pare că a fost su­perfluu. A ieşit un bărbat sau doi din cabinet şi a întrat altul sau au intrat, alţii şi nimica mai mult. Pentru­ că şi cei­ ce au eşit, şi cei­ ce întră sânt tot de aceaşi fărină, din acelaşi partid. Toată crisa e clar’ personală şi pentru atâta nu merita să se facă atâta svon și atâta sfară. Cu toate aceste noi credem, că va fi bine să nu anticipăm prea mult, să nu cualificăm înainte nici crisa, nici ministerul cel­ ce are mâne să se pre­­senteze dietei. Pentru­ că probabil, am putea zice verosimil, motivele crisei încă nu sânt desvelite de tot. Iată pentru­ ce facem această. Vedem, că în presa cea de frunte a Germaniei s’a ivit tocmai acum aşa numita „cestiune a lui Kossuth în Un­garia“. „Allgemeine Ztg.“ din München dela 8 Martie n. scrie într’un articol prim sub titlul „ Die Kossuth frage in Ungarn“, că „Kossuth în faptă şi astăzi joacă un rol în Ungaria, el şi acum trebue aici considerat de un factor im­portant politic-naţional, influenţa lui este hotărîtoare în vieaţa publică a acestei ţeri“. Autorul articolului „de la Dunărea­­de­ jos“ scrie mai departe, că „cine ar vrea să tăgăduească aceasta (influenţa lui Kossuth), ar contrazice faptelor fă­ţişe sau apoi ar trada o­ totală necu­­noscinţă a actualelor împregiurări şi ra­porturi politice din Ungaria. Că fuse „bătrânul din Turin“, exdictatorul din 1849, cu tot exilul său, cu toate adân­cile sale bătrâneţe, exercită şi astăzi o influenţă în multe privinţe hotărîtoare asupra unei părţi considerabile a na­ţiunii sale, este o apariţiune din cele mai semnificative şi totodată din cele mai neîmbucurătoare pe terenul vieţii de stat şi al popoarelor din Un­garia“. „Pentru a cuprinde bine apari­­ţiunea aceasta“, — continuă articolul, — „şi pentru a o şi judeca aşa, nu trebue perdut din vedere, că Kossuth, precum a considerat înainte, aşa consideră şi acum „proclamarea independenţei“ dela 14 Aprilie 1849, prin urmare desfacerea Ungariei de cătră Casa domnitoare Habs­burg de programul său politic, de aceea el perhoresciază cu stăruinţă ori­ce tran­­sacţiune cu dinastia „detronată“ de el şi respinge ori­ce legătură a Unga­riei cu ţerile ereditare austriace . . .“ Sunt foarte elocvente cuvintele ci­tate, ca să vină cu mult efect într’aju­­torul salselor noastre, dar’ nici aceste pare­ că n’au descoperit totul. Dl Tisza, care ’şi-a permis, luxul de a da dela 22 Noemvrie a. tr. încoace patru declaraţi­uni contracjicătoar­e în ce­­stiunea incolatului, dacă numai acesta este motivul retragerii sale, mai putea da şi a cincea declaraţiune. Majoritatea ce-’i sta la disposiţiune de sigur, că pre­cum nu s’a indignat de patru declara­­ţiuni, nu se indigna nici de cinci. Una mai puţin sau mai mult, puţin impoartă. Un partid, cum ’şi­’l-a fost educat dl Tisza pe al seu, ce n’ar fi fost în stare se voteze. Dar’ nu e vorbă, situaţiunea e cu mult mai dificilă decum o fac numai contrazicerile dlui Tisza. Indrăsneala kossuth­ismului, din an în an tot mai mare, trebue să ne pună pe gânduri. Ea a crescut în provincie, pe stradele capitalei şi în parlament, şi în fine a ajuns pănă în consiliul de mi­niștri în fața Coroanei. Căci, dic& cine ce va vréa, dar’ toată atitudinea dlui Tisza, analisată cum se cade, nu duce la alt resultat, decât la acela, că domnia-sa în­­tr’adins s’a făcut aceea ce nu este, adecă prost, numai ca să poată contrabanda „cestiunea lui Kossuth“ pănă în con­siliul miniştrilor în faţa Coroanei. Nu e de a se perde din vedere, că avem înaintea noastră una din popora­­ţiunile cele mai disciplinate. Şi unde e o disciplină atât de riguroasă, cum e la Maghiari, nu poate fi vorba de erori din lipsă de premeditare. Nouă ne vine să zacem­ că toate partidele maghiare nu joacă decât un fel de „hor“ pentru de a imbeta lumea cu apă rece și pentru de a-­și face treaba lor după­ cum le vine mai bine. între astfel de împregiurări ne vine să punem întrebarea, că va avea mini­sterul cel nou șanse de o durată lungă ? Partidul extrem se pregateste de campanie. Tisza vine ca deputat simplu în casa deputaţilor. Va vota el ca de­putat în contra sa ca fost ministru-preşe­­dinte, când spectacolul se va începe din cauza legii de incolat? Şi cum rămâne atunci cu partidul liberal, care se zice că va continua a fi condus de domnul Tisza? Fi-va cu guvernul, care este contra proiectului sprijinit de Tisza „din motive personale“, sau cu Tisza, care va trebui să se afle în oposițiune cu guvernul eșit din partidul său? căruia îi era frică să se ducă singur de la Ie­rusalim la Bethania, temându-se să nu aibă întâlniri rele. — Ia 'mi­ te uită la el, spânzuratul, cu chipul lui patibular și cu acea cuțitoaie! E numai bun să-’l iai se te apere la drum: cu unul ca ăsta poți fi ca și cu Zece tâlhari pe cale! Zise încet cătră companionul seu unul din cei doi emisari ce stăteau nu departe de Gre­­nevieva. — ’Ți-ar fi despoiat sau și ucis ca pe dînsul pe bietul călător ce ’l-ar fi luat cu sine, răspunse celalalt. — Așa de adevărat, precum mă chiem Banania! își urmă vorba omul cu cuțitul mare. Nu ’mi-ar fi părut nici-decum rău de aceea ce am perdut dela călătorul ce mă cerea a-’l însoţi, dacă amicul nostru din Nazaret venia astă-seară . . . Mult îmi place mie omul acesta! Sufletul ’mi-aş pune pentru dînsul. El te consolează şi te face a tîrî cu bucurie după tine nevoile şi suferinţele. îţi demonstră uite, că mare şi cocoşeală cât e cămila tot ar pute trece prin urechile aculului însă când e vorba de aceşti înrăutăţiţi şi în­­buibaţi cu bunurile pământesei, să nu mai spere nimic. Poarta paradisului este foarte strimtă pentru dâoşii; de ei nici nu se scie pe acolo, şi aşa şi este. Ei se îngraşe de aci. Hei! ce mai friptură, ca de nisce claponi, Cabinetul cel nou ni­ se pare, că are mai mult chiemarea de a ţine pu­blicul de vorbă pănă când „naţiunea“ va fi gata cu alt act din drama „na­­ţionalisării“ statului unguresc, pentru a pregăti o nouă surprindere cetăţenilor nemaghiari unguresci şi monarchiei au­­stro-ungare. Noi Românii mai avem dar’ niţel timp de aşteptare şi de privire. Cu toate aceste să ne fie în grije, ca să nu fim surprinşi şi nepreparaţi, când va fi sosit timpul de a întră şi noi în acţiune. Căci s’ar putea întâmpla ca „cestiunea lui Kossuth“ se aducă patria în posiţiunea de a avea lipsă şi de activitatea noastră mai mult decât până acum. Noul minister în Budapesta. După o depeşă ce tocmai o primim, demisiunea mi­­nistrului-preşedinte C. Tisza este primită şi Monarchal a însărcinat pe contele Szapáry cu formarea noului cabinet. Noul minister s’a şi constituit în următorul chip: Contele Szapáry presidiul şi interne, Szilágyi justiţie, Csáky culte şi instrucţiune publică, Baross comerciu, contele Andreiu Bethlen (fost comite săsesc provisor şi comitet suprem al comitatelor Braşov şi Sibiiu) agricultură. Intrarea contelui Bethlen în noul mini­ster este într’atâta surprinzătoare, încât per­soana sa n’a fost numită în combinaţiunile ce se făceau asupra reîntregirii ministerului prin re­­păşirea contelui Teleki. Ca următor al con­telui Teleki a fost luat în vedere contele Zi­chy, comitele-suprem al comitatului Pojon. Contele Bethlen este judecat în cercurile transilvane, unde ca comitet suprem a ven­it des în atin­gere cu Saşii şi cu Românii, ca un bărbat cu vederi calme şi conciliante. Altfel nu contele Bethlen va fi normativ pentru atitudinea nou­lui minister. Prin această numire vin în vacanţe trei posturi însemnate administrative: comiţiatul universităţii săsesci şi posturile de comite-su­prem ale comitatelor românesci-săsesci Sibiiu şi Braşov. Biroul de corespondenţă ne îm­­părtăşesce totdeodată cu constituirea noului minister şi scriea, că Monarchul ar fi distins la dineul de ieri pe deputatul săsesc guver­namental Flug­er din Bistriţa cu o conversa­­ţiune ce privia raporturile Saşilor din Transilvania şi universitatea să­sească. Nu cumva deputatul Fluger are să fie urmaşul contelui Bethlen ? FOIŢA „TRIBUNEI.“ Crucea de argint­­ii. (Urmare.) — Facă atotputernicul Dumnezeu să vină! suspină o biată femeie ce sta pe pă­mânt aproape de acele două curtesane și­’și ținea în brațe copilul bolnav. Eu am venit pe jos dela Bethleem, ca să rog pe bunul nostru Isus spre a da sănătate copiliței mele. Nici n’a mai stat ca dânsul altul pentru relele co­piilor! Și în loc de a-ți da ceva pentru con­siliile lui, din contră el îți mai dă cu ce se cumperi una-alta. — Pe pântecele lui Solomon și eu sper, că amicul nostru Isus va veni astă-seară, strigă un om înalt cu chipul sălbatec și cu o barbă lungă sbârlita, legat la cap cu o fâşie de tur­ban roşie, îmbrăcat cu o sagulă de per de cămile numai petece, strîns preste mijloc cu o funie, de care atîrna un cuţit lat, ruginit şi fără teacă, mai ţinea în mână şi o bâtă mare cu o măciucă de fer în capot. Dacă bravul nostru amic din Nazaret nu vine astă-seară,­­mi-am perdut apoi noaptea fără să capăt ni­mic, căci mă învoisem a însoți pe un călător. Din parlamentul maghiar, în ședința sa de alaltăieri, casa deputaților a luat sub desbatere bilan­țul anului 1888, asupra căruia referen­tul Carol Varasdy a făcut un raport detailiat, recomandând totodată şi acor­darea absolutorului. Din partea stângei ori să mai facă dracii dintr'înşii la bucătăria lui Belzebuth! Bine că nouă ăstora, scăpătaţilor, chinul lor pe ceealaltă lume nu ne face nici cald, nici frig, nu ne umple nici foalele, nici punga . . . însă nu ştiu de ce, că ne mai uşurează par’că niţel inima . . . pile şi nopţi întregi aş petrece să-’l ascult colea detunând asupra archiereilor şi cărturarilor şi tuturor hipocriţilor de farisei. Şi bine le face, pe barba lui Melchisedec, bine le face, căci caută să-’i audă cineva, ca să scie cine sunt. Când te aduc din păcate înaintea tribunalului lor pentru vre­o neputinţă sau împuţinare, ca omul, ei nu mai stiu alta­­decât: rhaida! la închisoare! la cepi! la verigi şi la nuiele, tâlharule­ scelerat, tăciune al iadului! fiiul satanei­“ şi alte asemenea tot după carte. Pe nasul lui Ezechiel! Cred ei oare, că ăsta e mijlocul de a morigena pe oameni ? Nu stiu păcătoşii, că un cal ce nu sufere boldul şi pintenele mai adese ascultă de limbă? Amicul nostru din Nazaret o scie aceasta foarte bine, căci şi alaltăieri ne zicea: „Dacă fratele tău a păcătuit asupra ta, ia’l la o parte ... şi dacă îi pare rău, iartă-’l“.*) Asta văd şi eu că e vorbă. Căci uite­­mă, pe urechile lui Melchisedec ! Eu unul nu sunt aşa de delicat şi bun ca un miel de *) După Luca Cap. XVII v. 3. (Va urma.) REVISTA POLITICA. Sibiiu, 28 Februarie st. v. extreme a vorbit deputatul Iosif Molnár, care a făcut o critică aspră curţii su­preme de contabilitate şi apoi a propus denegarea absolutorului. Deputatul Ho­­ránszky din opoziţia moderată a vo­tat absolutorul, dar­ a luat la resper comisiunea dietalâ. După­ ce ministrul Wecker le şi preşedintele comisiunii pentru examinarea bilanţului Ştefan Rakovszky au combătut gravami­­nele opoziţiei, casa a votat absolutotul în înţelesul propunerilor comisiunii şi a respins propunerea deputatului Molnár în privinţa urgiării legii despre conta­bilitatea de stat. Cu aceste s’a terminat şedinţa pe la oarele 12 kg. Interesul deputaţilor s’a con­centrat sub întreg decursul şedinţei asupra evenimentelor din couloare, unde miniştrii şi persoanele ce stau aproape de ei formau centrul unor grupe înde­­suite. Deoare­ce legea despre honvezi numai mâne se va desbate în casa magnaţilor, se crede, că şi noul minister numai după acest termin se va presenta. Scene agitate în dieta croată, în decursul şedinţei dietei croate de la 10 i. e. n. deputatul Bilic a fă­cut o interpelaţiune, care a produs scene agitate. Interpelantul a început cu alu­viuni la ultimele evenimente din parla­mentul maghiar. Preşedintele casei : Asta nu se ţine de aici! — Brlic: Dacă vorbesc în cercuri private, sânt recercat a o scrie în „Obzor“ . O scriu în „Obzor“, devine confiscată şi se zice, că se vorbesc în dietă; dacă vreau să vorbesc aici, ’mi­ se detrage cuvântul. — Preşedintele: Fiecare are libertatea de a vorbi. — Pisach­i: E adevărat, omul devine exclus pentru nouă zeci de şedinţe. — Preşedintele: In cadrul marginilor bunei cuviinţe, libertatea de vorbire e garantată. — Pisach­i : Mergi la Pesta şi îţi ia un exemplu. — Președintele: Pentru procederea mea sînt normative legile casei, eu nu mă orientez după exemplul nimănuia. — Erlic a continuat apoi și a arătat asupra împregiurării, că la gara din Esseg și acum se vorbesce încă tot unguresce și nici unul dintre funcțio­nari nu scie încă limba croată. Ora­torul a atins mai departe afacerea pro­­ducţiunii de metasa, pe care opoziţia croată o reclamă drept un obiect au­tonom, precând un anumit Bezeredy îl tot monopolisează încă în Croaţia. Brlic condamnă şi aceea, că învăţătorii au primit o ordonanţă, care implică pri­mejdia, că copiii de şcoală vor fi între­buinţaţi la adunarea de frunze şi prin aceasta împedecaţi în progresul învăţă­mântului. Ei să se urce pe arbori, ca să-­şi primejduească membrele corpului, — în al cui folos, după care drept? — Banul contele Khuen-Hedervâry Pasci . . . Nu, vă spuiu curat, că nu; căci e demult de când duc o vieaţă plină de amar şi de nevoi, inima mea n’a mai avut răpaus; ciocănită neîncetat de rea soarte ’mi­ s’a asprit aşa de tare ca şi pelea, ca şi capul. De două- Zeci de ani tatăl meu m’a dat afară din casă pentru o nebunie de juneţe. De atunci n’am­ trăit decât tot prin cârlige şi laţele dracului. . . Apoi apucă-te să pui frâul unui asin sălbatec, că­ tot mai curând a i­eşi la căpătâiu; car’ cu mine nu merge lucru, tot astfel. Ori­cum, nu poate cineva să mă înfrebe. Cu toate acestea, uite pe credinţa mea de Banania! o singură vorbă să aud din gura acea blândă a amicului nostru din Nazaret și preste cap m’aș duce până la marginile lumii. — De nu va veni Isus, luă vorba un altul, ne va trimite neapărat pe vre­unul din discipolii sei spre a ne da de scrie și a ne predica novela cea bună în locul măiestrului. — Când nu e plăcinta de floare de făina frământată cu miere, mănâncă cineva şi pâne de orz sau de săcară, 7'8e un cerşitor, înco­voiat sub sarcina bătrâneţelor. Cuvintele dis­cipolului sânt minunat de bune; ale măie­strului sânt şi mai bune. . . — Vezi bine, adause un alt bătrân cer­­şitor, noi de când ne-am născut gemeni în dis­­perație, și el veni să ne consoleze, dându-ne a răspuns în mod foarte agitat urmă­toarele: Eu aș putea să citez cuvintele lui Starcevici: „Acusatul nu e și vino­vatul“. Prin aceasta s’ar fi dat răspun­­sul la interpelațiune. Din considerare cătră dietă voiu­­nse să reflectez la cu­vintele dlui Brlic. El zicea că trebue să se spună adevărul; eu încă sânt de pă­rerea aceasta. Dacă ruse el, în loc de a căuta adevărul, întreabă aici: E ade­vărat? și apoi îndată adauge : Nu e ade­vărat, pronunță deja înainte o judecată. Pentru această procedere este un cuvânt croat, pe care însă nu voiu să-­l exprim din respect cătră înalta casă. Ceea­ ce a Zis Brlic, nu voiu să o numesc pe ade­văratul nume; el țintesce la un domn, despre care crede, că produce mătasă în folosul propriului seu buzunar! Brlic se gândesce aici la propriul seu buzunar ! (Sensaţie.) Banul a încheiat. Cu privire la interpelaţiune răspund, că eu nu voiu cerceta nimic, deoare­ce ţin, că atunci, când se iau asemenea măsuri, acele sânt bune şi corespunzătoare scopului. Noi voim să introducem producţiunea de mă­tasă. Şcoalele şi învăţătorii ofer pentru aceasta cel mai bun teren. în urma acestor declaraţiuni ale banului, toate tracţiunile oposiţionale s’au întrunit alaltăseară într’o conferenţă. Clubul partidului starcevician a propus o procedere comună: hotărîrile ce s’au luat încă nu sânt cunoscute, dar’ se crede, că în proxima şedinţă deputatul Bilic va cere desluşiri dela preşedinte şi răspunsul acestuia va fi normativ pentru procederea mai departe a opo­ziţiei. Nr. 48 Crisă parlamentară în Italia. La 8 i. c. s’a ivit în Roma o mică crisă parlamentară. Despre aceasta se împărtăşesce cu data de 10 i. e. n.. Deputaţii Ferrari şi Imbriani au adresat Sâmbăta trecută ministrului-pre­­şedinte Crispi întrebarea, de ce s-a desfiinţat adecă consiliul comunal din Terni, care, după­ cum se stie, a arangiat o festivitate pentru Ober­dank. Crispi a răspuns, că motivele pentru care s’a desfiinţat consiliul co­munal, se cuprind în raportul ce a premers respectivei ordonanţe şi el nu are să mai adauge nimic. Imbriani a sărit apoi înfuriat şi a sbierat, că Crispi se joacă un joc nedemn cu ca­mera şi cu voinţa poporului. Aceasta s’a dovedit deja ieri, când el a asigu­rat, că sărbarea lui Mazzini în Livorno nu a fost oprită, precând în adevăr a urmat o oprire a festivităţii în liber. Aceste echivocităţi şi şovăiri el le timbrează de noue apucă­turi iesuitice nedemne. La aceste cuvinte Crispi a tresărit, ca­ şi­ când ar fi fost muşcat de o nopârcă, şi întor­­cându-se cătră vecinul seu, a făcut ob­servarea, că Labouchere pentru speranţa eternităţii. D-Zeu nu putea face mai mult. . . — Vezi bine! afirmă altul, căci de când e lumea scăpătaţii şi asupriţii gem fără con­­solaţie; şi cine va fi D-Zeu acela tace şi stă locului, amicul nostru! . . — Isus ne spune, că noi nu suntem mai prejos decât domnii noştri, Zice un sclav ce sta cu fruntea în mână. Aşa, dacă suntem ceea­ ce sunt şi ei, cu ce drept ne ţin ei în sclăvie ? — Firesce, răspunse altul cu o amărî­­ciune sarcastică, firesc, pentru­ că ei sunt o sută de domni deoparte şi noi Zece mii de sclavi de alta! Acesta e dreptul. Dreptul ro­man, audit­aţi voi! Dreptul ce numai cărtu­rarii îl sciu; dreptul ce toţi preoţii din lume, complicii domnilor şi tiranilor, îl binecuvântă şi îl susţin! Va veni însă şi dreptul novelei celei bune (dreptul evangelic). Pănă atunci pacienţă! Va veni o­rb când vom sei şi noi număra; şi număra-vom şi vom afla şi pe domnii noştri, şi număra-vom şi vom afla şi numărul nostru. Atunci din una, două, trei. . . n’are încătro, caută să ese şi să se împlinească vorbele lui Isus: „Cei dintâiu vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâiu“.

Next