Tribuna, martie 1890 (Anul 7, nr. 48-74)
1890-03-01 / nr. 48
Anul VII ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V* an 2 fl. 50 cr., x/a an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., x/4 an 3 fl. 50 cr., x/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: */* an 10 franci, l/s an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Joi 1113 Martie 1890 TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Martie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“, Sibiiu, 28 Februarie st. v. (x)După telegrama de aseară crisa ministerială în Budapesta mâne ar fi încheiată. Szapáry ar presenta dietei cabinetul cel nou şi afacerile ar avea să-şi continue calea lor obicinuită, în chipul acesta sgomotul cel mare, causat de crisă, s’ar pare că a fost superfluu. A ieşit un bărbat sau doi din cabinet şi a întrat altul sau au intrat, alţii şi nimica mai mult. Pentru că şi cei ce au eşit, şi cei ce întră sânt tot de aceaşi fărină, din acelaşi partid. Toată crisa e clar’ personală şi pentru atâta nu merita să se facă atâta svon și atâta sfară. Cu toate aceste noi credem, că va fi bine să nu anticipăm prea mult, să nu cualificăm înainte nici crisa, nici ministerul cel ce are mâne să se presenteze dietei. Pentru că probabil, am putea zice verosimil, motivele crisei încă nu sânt desvelite de tot. Iată pentru ce facem această. Vedem, că în presa cea de frunte a Germaniei s’a ivit tocmai acum aşa numita „cestiune a lui Kossuth în Ungaria“. „Allgemeine Ztg.“ din München dela 8 Martie n. scrie într’un articol prim sub titlul „ Die Kossuth frage in Ungarn“, că „Kossuth în faptă şi astăzi joacă un rol în Ungaria, el şi acum trebue aici considerat de un factor important politic-naţional, influenţa lui este hotărîtoare în vieaţa publică a acestei ţeri“. Autorul articolului „de la Dunăreade jos“ scrie mai departe, că „cine ar vrea să tăgăduească aceasta (influenţa lui Kossuth), ar contrazice faptelor făţişe sau apoi ar trada o totală necunoscinţă a actualelor împregiurări şi raporturi politice din Ungaria. Că fuse „bătrânul din Turin“, exdictatorul din 1849, cu tot exilul său, cu toate adâncile sale bătrâneţe, exercită şi astăzi o influenţă în multe privinţe hotărîtoare asupra unei părţi considerabile a naţiunii sale, este o apariţiune din cele mai semnificative şi totodată din cele mai neîmbucurătoare pe terenul vieţii de stat şi al popoarelor din Ungaria“. „Pentru a cuprinde bine apariţiunea aceasta“, — continuă articolul, — „şi pentru a o şi judeca aşa, nu trebue perdut din vedere, că Kossuth, precum a considerat înainte, aşa consideră şi acum „proclamarea independenţei“ dela 14 Aprilie 1849, prin urmare desfacerea Ungariei de cătră Casa domnitoare Habsburg de programul său politic, de aceea el perhoresciază cu stăruinţă orice transacţiune cu dinastia „detronată“ de el şi respinge orice legătură a Ungariei cu ţerile ereditare austriace . . .“ Sunt foarte elocvente cuvintele citate, ca să vină cu mult efect într’ajutorul salselor noastre, dar’ nici aceste pare că n’au descoperit totul. Dl Tisza, care ’şi-a permis, luxul de a da dela 22 Noemvrie a. tr. încoace patru declaraţiuni contracjicătoare în cestiunea incolatului, dacă numai acesta este motivul retragerii sale, mai putea da şi a cincea declaraţiune. Majoritatea ce-’i sta la disposiţiune de sigur, că precum nu s’a indignat de patru declaraţiuni, nu se indigna nici de cinci. Una mai puţin sau mai mult, puţin impoartă. Un partid, cum ’şi’l-a fost educat dl Tisza pe al seu, ce n’ar fi fost în stare se voteze. Dar’ nu e vorbă, situaţiunea e cu mult mai dificilă decum o fac numai contrazicerile dlui Tisza. Indrăsneala kossuthismului, din an în an tot mai mare, trebue să ne pună pe gânduri. Ea a crescut în provincie, pe stradele capitalei şi în parlament, şi în fine a ajuns pănă în consiliul de miniștri în fața Coroanei. Căci, dic& cine ce va vréa, dar’ toată atitudinea dlui Tisza, analisată cum se cade, nu duce la alt resultat, decât la acela, că domnia-sa într’adins s’a făcut aceea ce nu este, adecă prost, numai ca să poată contrabanda „cestiunea lui Kossuth“ pănă în consiliul miniştrilor în faţa Coroanei. Nu e de a se perde din vedere, că avem înaintea noastră una din poporaţiunile cele mai disciplinate. Şi unde e o disciplină atât de riguroasă, cum e la Maghiari, nu poate fi vorba de erori din lipsă de premeditare. Nouă ne vine să zacem că toate partidele maghiare nu joacă decât un fel de „hor“ pentru de a imbeta lumea cu apă rece și pentru de a-și face treaba lor după cum le vine mai bine. între astfel de împregiurări ne vine să punem întrebarea, că va avea ministerul cel nou șanse de o durată lungă ? Partidul extrem se pregateste de campanie. Tisza vine ca deputat simplu în casa deputaţilor. Va vota el ca deputat în contra sa ca fost ministru-preşedinte, când spectacolul se va începe din cauza legii de incolat? Şi cum rămâne atunci cu partidul liberal, care se zice că va continua a fi condus de domnul Tisza? Fi-va cu guvernul, care este contra proiectului sprijinit de Tisza „din motive personale“, sau cu Tisza, care va trebui să se afle în oposițiune cu guvernul eșit din partidul său? căruia îi era frică să se ducă singur de la Ierusalim la Bethania, temându-se să nu aibă întâlniri rele. — Ia 'mi te uită la el, spânzuratul, cu chipul lui patibular și cu acea cuțitoaie! E numai bun să-’l iai se te apere la drum: cu unul ca ăsta poți fi ca și cu Zece tâlhari pe cale! Zise încet cătră companionul seu unul din cei doi emisari ce stăteau nu departe de Grenevieva. — ’Ți-ar fi despoiat sau și ucis ca pe dînsul pe bietul călător ce ’l-ar fi luat cu sine, răspunse celalalt. — Așa de adevărat, precum mă chiem Banania! își urmă vorba omul cu cuțitul mare. Nu ’mi-ar fi părut nici-decum rău de aceea ce am perdut dela călătorul ce mă cerea a-’l însoţi, dacă amicul nostru din Nazaret venia astă-seară . . . Mult îmi place mie omul acesta! Sufletul ’mi-aş pune pentru dînsul. El te consolează şi te face a tîrî cu bucurie după tine nevoile şi suferinţele. îţi demonstră uite, că mare şi cocoşeală cât e cămila tot ar pute trece prin urechile aculului însă când e vorba de aceşti înrăutăţiţi şi înbuibaţi cu bunurile pământesei, să nu mai spere nimic. Poarta paradisului este foarte strimtă pentru dâoşii; de ei nici nu se scie pe acolo, şi aşa şi este. Ei se îngraşe de aci. Hei! ce mai friptură, ca de nisce claponi, Cabinetul cel nou ni se pare, că are mai mult chiemarea de a ţine publicul de vorbă pănă când „naţiunea“ va fi gata cu alt act din drama „naţionalisării“ statului unguresc, pentru a pregăti o nouă surprindere cetăţenilor nemaghiari unguresci şi monarchiei austro-ungare. Noi Românii mai avem dar’ niţel timp de aşteptare şi de privire. Cu toate aceste să ne fie în grije, ca să nu fim surprinşi şi nepreparaţi, când va fi sosit timpul de a întră şi noi în acţiune. Căci s’ar putea întâmpla ca „cestiunea lui Kossuth“ se aducă patria în posiţiunea de a avea lipsă şi de activitatea noastră mai mult decât până acum. Noul minister în Budapesta. După o depeşă ce tocmai o primim, demisiunea ministrului-preşedinte C. Tisza este primită şi Monarchal a însărcinat pe contele Szapáry cu formarea noului cabinet. Noul minister s’a şi constituit în următorul chip: Contele Szapáry presidiul şi interne, Szilágyi justiţie, Csáky culte şi instrucţiune publică, Baross comerciu, contele Andreiu Bethlen (fost comite săsesc provisor şi comitet suprem al comitatelor Braşov şi Sibiiu) agricultură. Intrarea contelui Bethlen în noul minister este într’atâta surprinzătoare, încât persoana sa n’a fost numită în combinaţiunile ce se făceau asupra reîntregirii ministerului prin repăşirea contelui Teleki. Ca următor al contelui Teleki a fost luat în vedere contele Zichy, comitele-suprem al comitatului Pojon. Contele Bethlen este judecat în cercurile transilvane, unde ca comitet suprem a venit des în atingere cu Saşii şi cu Românii, ca un bărbat cu vederi calme şi conciliante. Altfel nu contele Bethlen va fi normativ pentru atitudinea noului minister. Prin această numire vin în vacanţe trei posturi însemnate administrative: comiţiatul universităţii săsesci şi posturile de comite-suprem ale comitatelor românesci-săsesci Sibiiu şi Braşov. Biroul de corespondenţă ne împărtăşesce totdeodată cu constituirea noului minister şi scriea, că Monarchul ar fi distins la dineul de ieri pe deputatul săsesc guvernamental Fluger din Bistriţa cu o conversaţiune ce privia raporturile Saşilor din Transilvania şi universitatea săsească. Nu cumva deputatul Fluger are să fie urmaşul contelui Bethlen ? FOIŢA „TRIBUNEI.“ Crucea de argintii. (Urmare.) — Facă atotputernicul Dumnezeu să vină! suspină o biată femeie ce sta pe pământ aproape de acele două curtesane și’și ținea în brațe copilul bolnav. Eu am venit pe jos dela Bethleem, ca să rog pe bunul nostru Isus spre a da sănătate copiliței mele. Nici n’a mai stat ca dânsul altul pentru relele copiilor! Și în loc de a-ți da ceva pentru consiliile lui, din contră el îți mai dă cu ce se cumperi una-alta. — Pe pântecele lui Solomon și eu sper, că amicul nostru Isus va veni astă-seară, strigă un om înalt cu chipul sălbatec și cu o barbă lungă sbârlita, legat la cap cu o fâşie de turban roşie, îmbrăcat cu o sagulă de per de cămile numai petece, strîns preste mijloc cu o funie, de care atîrna un cuţit lat, ruginit şi fără teacă, mai ţinea în mână şi o bâtă mare cu o măciucă de fer în capot. Dacă bravul nostru amic din Nazaret nu vine astă-seară,mi-am perdut apoi noaptea fără să capăt nimic, căci mă învoisem a însoți pe un călător. Din parlamentul maghiar, în ședința sa de alaltăieri, casa deputaților a luat sub desbatere bilanțul anului 1888, asupra căruia referentul Carol Varasdy a făcut un raport detailiat, recomandând totodată şi acordarea absolutorului. Din partea stângei ori să mai facă dracii dintr'înşii la bucătăria lui Belzebuth! Bine că nouă ăstora, scăpătaţilor, chinul lor pe ceealaltă lume nu ne face nici cald, nici frig, nu ne umple nici foalele, nici punga . . . însă nu ştiu de ce, că ne mai uşurează par’că niţel inima . . . pile şi nopţi întregi aş petrece să-’l ascult colea detunând asupra archiereilor şi cărturarilor şi tuturor hipocriţilor de farisei. Şi bine le face, pe barba lui Melchisedec, bine le face, căci caută să-’i audă cineva, ca să scie cine sunt. Când te aduc din păcate înaintea tribunalului lor pentru vreo neputinţă sau împuţinare, ca omul, ei nu mai stiu altadecât: rhaida! la închisoare! la cepi! la verigi şi la nuiele, tâlharule scelerat, tăciune al iadului! fiiul satanei“ şi alte asemenea tot după carte. Pe nasul lui Ezechiel! Cred ei oare, că ăsta e mijlocul de a morigena pe oameni ? Nu stiu păcătoşii, că un cal ce nu sufere boldul şi pintenele mai adese ascultă de limbă? Amicul nostru din Nazaret o scie aceasta foarte bine, căci şi alaltăieri ne zicea: „Dacă fratele tău a păcătuit asupra ta, ia’l la o parte ... şi dacă îi pare rău, iartă-’l“.*) Asta văd şi eu că e vorbă. Căci uitemă, pe urechile lui Melchisedec ! Eu unul nu sunt aşa de delicat şi bun ca un miel de *) După Luca Cap. XVII v. 3. (Va urma.) REVISTA POLITICA. Sibiiu, 28 Februarie st. v. extreme a vorbit deputatul Iosif Molnár, care a făcut o critică aspră curţii supreme de contabilitate şi apoi a propus denegarea absolutorului. Deputatul Horánszky din opoziţia moderată a votat absolutorul, dar a luat la resper comisiunea dietalâ. După ce ministrul Wecker le şi preşedintele comisiunii pentru examinarea bilanţului Ştefan Rakovszky au combătut gravaminele opoziţiei, casa a votat absolutotul în înţelesul propunerilor comisiunii şi a respins propunerea deputatului Molnár în privinţa urgiării legii despre contabilitatea de stat. Cu aceste s’a terminat şedinţa pe la oarele 12 kg. Interesul deputaţilor s’a concentrat sub întreg decursul şedinţei asupra evenimentelor din couloare, unde miniştrii şi persoanele ce stau aproape de ei formau centrul unor grupe îndesuite. Deoarece legea despre honvezi numai mâne se va desbate în casa magnaţilor, se crede, că şi noul minister numai după acest termin se va presenta. Scene agitate în dieta croată, în decursul şedinţei dietei croate de la 10 i. e. n. deputatul Bilic a făcut o interpelaţiune, care a produs scene agitate. Interpelantul a început cu aluviuni la ultimele evenimente din parlamentul maghiar. Preşedintele casei : Asta nu se ţine de aici! — Brlic: Dacă vorbesc în cercuri private, sânt recercat a o scrie în „Obzor“ . O scriu în „Obzor“, devine confiscată şi se zice, că se vorbesc în dietă; dacă vreau să vorbesc aici, ’mi se detrage cuvântul. — Preşedintele: Fiecare are libertatea de a vorbi. — Pisachi: E adevărat, omul devine exclus pentru nouă zeci de şedinţe. — Preşedintele: In cadrul marginilor bunei cuviinţe, libertatea de vorbire e garantată. — Pisachi : Mergi la Pesta şi îţi ia un exemplu. — Președintele: Pentru procederea mea sînt normative legile casei, eu nu mă orientez după exemplul nimănuia. — Erlic a continuat apoi și a arătat asupra împregiurării, că la gara din Esseg și acum se vorbesce încă tot unguresce și nici unul dintre funcționari nu scie încă limba croată. Oratorul a atins mai departe afacerea producţiunii de metasa, pe care opoziţia croată o reclamă drept un obiect autonom, precând un anumit Bezeredy îl tot monopolisează încă în Croaţia. Brlic condamnă şi aceea, că învăţătorii au primit o ordonanţă, care implică primejdia, că copiii de şcoală vor fi întrebuinţaţi la adunarea de frunze şi prin aceasta împedecaţi în progresul învăţământului. Ei să se urce pe arbori, ca să-şi primejduească membrele corpului, — în al cui folos, după care drept? — Banul contele Khuen-Hedervâry Pasci . . . Nu, vă spuiu curat, că nu; căci e demult de când duc o vieaţă plină de amar şi de nevoi, inima mea n’a mai avut răpaus; ciocănită neîncetat de rea soarte ’mi s’a asprit aşa de tare ca şi pelea, ca şi capul. De două- Zeci de ani tatăl meu m’a dat afară din casă pentru o nebunie de juneţe. De atunci n’am trăit decât tot prin cârlige şi laţele dracului. . . Apoi apucă-te să pui frâul unui asin sălbatec, că tot mai curând a ieşi la căpătâiu; car’ cu mine nu merge lucru, tot astfel. Oricum, nu poate cineva să mă înfrebe. Cu toate acestea, uite pe credinţa mea de Banania! o singură vorbă să aud din gura acea blândă a amicului nostru din Nazaret și preste cap m’aș duce până la marginile lumii. — De nu va veni Isus, luă vorba un altul, ne va trimite neapărat pe vreunul din discipolii sei spre a ne da de scrie și a ne predica novela cea bună în locul măiestrului. — Când nu e plăcinta de floare de făina frământată cu miere, mănâncă cineva şi pâne de orz sau de săcară, 7'8e un cerşitor, încovoiat sub sarcina bătrâneţelor. Cuvintele discipolului sânt minunat de bune; ale măiestrului sânt şi mai bune. . . — Vezi bine, adause un alt bătrân cerşitor, noi de când ne-am născut gemeni în disperație, și el veni să ne consoleze, dându-ne a răspuns în mod foarte agitat următoarele: Eu aș putea să citez cuvintele lui Starcevici: „Acusatul nu e și vinovatul“. Prin aceasta s’ar fi dat răspunsul la interpelațiune. Din considerare cătră dietă voiunse să reflectez la cuvintele dlui Brlic. El zicea că trebue să se spună adevărul; eu încă sânt de părerea aceasta. Dacă ruse el, în loc de a căuta adevărul, întreabă aici: E adevărat? și apoi îndată adauge : Nu e adevărat, pronunță deja înainte o judecată. Pentru această procedere este un cuvânt croat, pe care însă nu voiu să-l exprim din respect cătră înalta casă. Ceea ce a Zis Brlic, nu voiu să o numesc pe adevăratul nume; el țintesce la un domn, despre care crede, că produce mătasă în folosul propriului seu buzunar! Brlic se gândesce aici la propriul seu buzunar ! (Sensaţie.) Banul a încheiat. Cu privire la interpelaţiune răspund, că eu nu voiu cerceta nimic, deoarece ţin, că atunci, când se iau asemenea măsuri, acele sânt bune şi corespunzătoare scopului. Noi voim să introducem producţiunea de mătasă. Şcoalele şi învăţătorii ofer pentru aceasta cel mai bun teren. în urma acestor declaraţiuni ale banului, toate tracţiunile oposiţionale s’au întrunit alaltăseară într’o conferenţă. Clubul partidului starcevician a propus o procedere comună: hotărîrile ce s’au luat încă nu sânt cunoscute, dar’ se crede, că în proxima şedinţă deputatul Bilic va cere desluşiri dela preşedinte şi răspunsul acestuia va fi normativ pentru procederea mai departe a opoziţiei. Nr. 48 Crisă parlamentară în Italia. La 8 i. c. s’a ivit în Roma o mică crisă parlamentară. Despre aceasta se împărtăşesce cu data de 10 i. e. n.. Deputaţii Ferrari şi Imbriani au adresat Sâmbăta trecută ministrului-preşedinte Crispi întrebarea, de ce s-a desfiinţat adecă consiliul comunal din Terni, care, după cum se stie, a arangiat o festivitate pentru Oberdank. Crispi a răspuns, că motivele pentru care s’a desfiinţat consiliul comunal, se cuprind în raportul ce a premers respectivei ordonanţe şi el nu are să mai adauge nimic. Imbriani a sărit apoi înfuriat şi a sbierat, că Crispi se joacă un joc nedemn cu camera şi cu voinţa poporului. Aceasta s’a dovedit deja ieri, când el a asigurat, că sărbarea lui Mazzini în Livorno nu a fost oprită, precând în adevăr a urmat o oprire a festivităţii în liber. Aceste echivocităţi şi şovăiri el le timbrează de noue apucături iesuitice nedemne. La aceste cuvinte Crispi a tresărit, ca şi când ar fi fost muşcat de o nopârcă, şi întorcându-se cătră vecinul seu, a făcut observarea, că Labouchere pentru speranţa eternităţii. D-Zeu nu putea face mai mult. . . — Vezi bine! afirmă altul, căci de când e lumea scăpătaţii şi asupriţii gem fără consolaţie; şi cine va fi D-Zeu acela tace şi stă locului, amicul nostru! . . — Isus ne spune, că noi nu suntem mai prejos decât domnii noştri, Zice un sclav ce sta cu fruntea în mână. Aşa, dacă suntem ceea ce sunt şi ei, cu ce drept ne ţin ei în sclăvie ? — Firesce, răspunse altul cu o amărîciune sarcastică, firesc, pentru că ei sunt o sută de domni deoparte şi noi Zece mii de sclavi de alta! Acesta e dreptul. Dreptul roman, auditaţi voi! Dreptul ce numai cărturarii îl sciu; dreptul ce toţi preoţii din lume, complicii domnilor şi tiranilor, îl binecuvântă şi îl susţin! Va veni însă şi dreptul novelei celei bune (dreptul evangelic). Pănă atunci pacienţă! Va veni orb când vom sei şi noi număra; şi număra-vom şi vom afla şi pe domnii noştri, şi număra-vom şi vom afla şi numărul nostru. Atunci din una, două, trei. . . n’are încătro, caută să ese şi să se împlinească vorbele lui Isus: „Cei dintâiu vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâiu“.