Tribuna, aprilie 1890 (Anul 7, nr. 75-97)

1890-04-01 / nr. 75

Anul VII ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., llt an 2 fi. 50 cr., 1/2 an 5 fl., 1 an 10 fi Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fi. 20 cr., l/4 an 3 fl. 50 cr., l/s an 7 fi. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: și an 10 franci, l/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. ■MfflTft^îWKSanBWl) MWItrWIlfilWB Sibiu, Duminecă 1/13 Aprilie 1890 Apare in fiecare di de lucru Nr. 75 !> •> I Kill) i( ; •*)••• 1 tt•! iii 1 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. Iernii 11. — Administraţia: Str. Cienădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Ci l-a Aprilie v. 1890 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipărită dela fâşiile, în cari li s’a trimis diarul pănă acuma. Administraţiuneaparului „Tribuna“, Sibiiu, 31 Martie st. v. (1) Niciodată nu simţim mai mult greutatea ce apasă umerii ziaristului român din această patrie, ca în ajunuljilelor, pe care legea noastră creştinească le-a întocmit ca să fie 4^e de bucurie. Căci atunci, dacă dreptate ar fi în lume şi dacă am trăi în timpuri normale, ar trebui să ne bucurăm şi noi şi bucurie să vestim şi cititorilor noştri. Iată fuse, că a şeptea-oară salutăm publicul de ziua învierii Domnului, ziua „pe care a făcut-o Domnul, ca să ne bucurăm şi să ne veselim într’însa“, dar’ şi a şeptea-oară cu inima întristată trebue să recunoascem, că bucuria Românului nu poate fi curată, căci dreptatea, pentru care luptăm şi noi cu toată credința, încă n’a înviat. In adevăr, dacă aruncăm o ochire asupra stărilor de lucruri din această nenorocită patrie, trebue să ne zicemi că și în timpul din urmă căuşele, pentru care avem să fim întristaţi, s’au sporit, oar’ acele, pentru care ne-am putea veseli, abia s’au îmulţit. Abia icicolo vedem licurind pe cerul vieţii noastre naţionale câte o slabă lumină de nădejde, care înse este în vecit întunecată prin norii grei şi deşi ce ne ameninţă şi ne vestesc, că multe vom mai avea să îndurăm, lungă vreme vom mai avea să luptăm, pănă când lumină desăvârșită se va face. Ear’ lăsând pildele și vorbind mai aievea, avem să ne dăm seama, că sfintele Pasci ne-au ajuns sub impresiunea următoarelor evenimente parte îmbucurătoare, parte îngrijitoare, îmbucurător este înainte de toate, că din mersul evenimentelor generale şi din declaraţiunile oamenilor competenţi, care conduc politica internaţională, am putut primi convingerea că, după toată prevederea omenească, continentul nostru, şi prin urmare şi patria noastră, vor fi ferite şi în anul acesta de evenimente răsboinice. Ne vom putea prin urmare bucura de binecuvântările păcii, deşi această pace n’a încetat a fi o pace de oţel, păzită cu milioane de baionete şi cu mii de guri de foc. îmbucurător este mai departe, că din împăcarea naţionalităţilor din Boemia la dorinţa şi iniţiativa proprie a bunului nostru Monarch, precum şi din unele enunciaţiuni făcute prin organele inspirate de persoane normative în afacerile monarchiei, am putut vedeaa că există în monarchia noastră puternici factori, care doresc în toată sinceritatea egala îndreptăţire şi libera desvoltare a tuturor naţionalităţilor şi sânt dispuşi a-’şi şi realiza dorinţa lor în momentele binevenite. Aceasta ne îndreptăţesce la speranţa, că dacă prin luptă reală, dar’ bărbătească şi resolută, ne vom arăta vrednici de aspiraţiunile noastre, precum Germanii şi Cehii s’au arătat vrednici de ale lor, apoi ni se va face dreptate şi nouă; mai ales, că aspiraţiunile noastre nu contrazic, ci mai vîrtos se unesc cu interesele monarchiei şi chiar şi cu interesele bine înţelese ale statului ungar. îmbucurător este în fine şi mai presus de toate, că astăzi, în ajunul sfintelor Pasci, ne putem da seama, că unul dintre cei mai aprigi duşmani ai neamului românesc a încetat a mai fi un factor în vieaţa publică. Coloman Tisza, care 15 ani de zile a lucrat cu energie diabolică, pentru ca să-şi merite epitetul medieval de „sdrobitor al naţionalităţilor“ ; el, care nici o măsura n’a lăsat neîncercată pentru a nimici tot avântul de cultură, de progres şi preste tot de vieaţă naţională românească; el, care nu s’a sfiit nici de ilegalitate, nici de forţă, nici de brutalitate: astă4i a câtit din atotputernicia lui, astă4i este redus la rolul unui simplu deputat de la Oradeamare. El este răsturnat, puterea lui frântă, dar’ noi tot noi am rămas, deşi cu multe vineţeli şi rane pe trupul naţional. Dar’ în faţa acestor fapte, care ne dau speranţă şi putere, stau o mulțime de alte fapte, care ne spun mereu și cu insistență, că mai mult ca oriși când se recere astăzi să fim trezi, băgători de seamă și resoluți, pentru că multe au să mai fie atacurile, cărora vom avea să facem față întru apărarea noastră națională. Astfel este lucru hotărât, că guvernul, care a succedat pe Coloman Tisza, are să calce în urmele acestuia, să-ș i ducă mai departe politica lui fatală. Deși îi lipsesce actualului guvern și dibăcia și energia lui Tisza pentru a putea continua cu succes ceea ce a început acesta, totuși nicidecum n’avem să ne băgăm mânile în sin, ci mai vârtos acuma, când adversarul este mai slab, să arătăm, că zadarnică este orice încercare de a realisa programul său politic, adecă statul național-maghiar. Dar’ spre acest sfârșit trebue să luptăm din toate puterile și cu toate mijloacele admise de lege şi de dreptate, în această luptă şi mai mult are să ne înbărbăteze împregiurarea, că în sinul naţiunii maghiare s’a pornit un curent, al cărui scop este organisarea unui mare partid naţional-maghiar. Tendenţa mărturisită a acestui partid este deoparte potenţarea luptei pentru desnaţionalisarea nemaghiarilor, car’ de altă parte realisarea idei?! plăsmuit,« de trufia maghiară, de a face Ungaria independentă şi unită cu celelalte părţi ale monarchiei numai prin persoana Monarchului. Drept aceea nu numai sentimentul de conservare naţională, dar’ şi alipirea noastră tradiţională cătră Tronul şi monarchia Habsburgilor ne impune datorinţa, de a fi în tot momentul pregătiţi la luptă contra acestui periculos curent. Am mai putè înşira, că ministerul ungar de culte şi instrucţiune publică ’şi-a luat în timpul din urmă un nou avânt spre propagarea maghiarisării pe calea instrucţiunii. Spre acest sfîrşit a ordonat maghiarisarea gimnasiului nostru din Beiuş, care acum se pregătesce să facă o lege fabuloasă, după care toţi copiii noştri, începând de la vîrsta de trei ani, să fie chinuiţi cu învăţarea unui idiom cât se poate de străin de firea şi limba noastră românească. Multe s ar mai putea înşira, dar, credem, că este deajuns şi atâta, pentru a caracterisa situaţiunea şi a legitima ceea ce am dus la început: că lumina de speranţă ce se iveşte pe prisonul nostru naţional, este în vecit întunecată prin nori grei şi deşi, care ne vestesc, că acum să fim veghietori gata de luptă. Şi astfel cu sentimentele foarte împărţite între bucuria unei şi grijile inspirate de căuşele neamului românesc le zicem cititorilor noştri : „Christos a învieat!“ FOIŢA „TRIBUNEI" Crucea de argint. (Urmare ţi fine.) V. Neomenosul cortegiu se puse pe drum cătră locul supliciului ce era afară dela poarta judiciară, trecu şi lăsă în urmă cartierul cel mai de frunte al templului şi ajunse în partea cetăţii celei mai umile şi mai populoase. Cu cât escorta înainta în cartierul celor scăpătaţi, cu atâta Isus începea să vadă oarecare semne de compătimire din partea lor. Genevieva veita un mare număr de femei stând în picioare în pragul porţii lor, plângând şi gemând asupra sorţii junelui învăţător. îşi aduceau aminte cu lacrimi, că el era voitorul de bine al mamelor neavute şi al copiilor. Nimic nu era mai simţitor, decât a vede copilaşii desculţi plângând şi cu mânuşiţele lor trimiţând sărutările lor bunului lor Isus, însă vai! Mai la fiecare pas, învins de durere, strivit de greutatea crucii, fiiul Măriei se tot împedeca şi sta locului. în fine forţele îl lăsară cu totul şi căzu în genunchi şi apoi pe palme, şi detunarea crucii îl făcu a se lovi cu fruntea pe pământ. Genevieva îl credu mort sau dându-’şi sufletul; nu mai pută a-’şi reţină un ţipet de durere şi de spaimă . . . însă nu era mort, martirul şi agonia lui aveau a se mai prelungi. Soldaţii romani ce îl urmau, cum şi fariseii îi strigară : — Scoală, scoală, nevoieşule! Te prefaci adecă că cazi, ca să nu-ţi duci crucea pănă în capăt !* — Tu, care imputai archiereilor, că leagă pe spatele oamenilor sarcini grele ce ei nu le ating nici cu degetul, z zise cărturarul Baruch, vă- mutai că faci şi tu ca dînşii, că îţi e lene a-ţi duce crucea singur! Isus, tot în genunchi şi cu fruntea plecată cătră pământ, se ajută cu mânile spre a se pute scula, se sculă cu mare greutate şi, şovăind pe picioare, aștepta să-i pună crucea pe umeri; însă abiai-o puseră din nou, și cu tot curagiul seu şi bunăvoința,i se îmuiară din nou picioarele şi car’ călaui strivit sub greutatea crucii. — Lăsați încolo,zise brutalmente un soldat roman, asta e o gloabă spetită! — Domnule Baruch, strigă unul din emisarii ce urmau după farisei. Vezi pe omul acela cu vestmântul vânăt ce trece așa de repede întorcându-’și capul, ca să nu-’l cunoască adecă nimeni ?L-am ve4ut adese la predicațiile Nazareanului . . . e numai bun acum a-’l pune pe dînsul să ducă crucea. — Bine aici, strigă Baruch, chiamă-’l. — Hei! Simone! strigă emisarul, Simone Cyrinee! Tu, caremi te amestecai la limbuţiile Nazareanului, vină și acum a te amesteca puţin şi spre a-’i ajuta să-’şi ducă crucea. Simon n'apucă să fie chiemat de emisar, şi o mulţime de oameni din escorta neomenoasă începură a striga ca și dînsul: — Hei ! Simone! Simone Cyrinee ! Acesta la prima strigare a emisarului își îndoise pașii, prefăcendu se că n’auzi nimic; însă cum auzi apoi atâtea guri ce îl chiemau, se întoarse înapoi și se îndreptă cătră locul unde era Isus, apropiindu-se de dînsul cu un aer turburat. — Uite, că duc pe Nazareanul tău spre a-’l crucifica, şi tu, care ascultai cu atâta plăcere la cuvintele lui, îi 4use banchierul Iona în batjocură, bine ar fi, ca unui amic ce îţi era să-’i ajuţi spre a-’şi duce o biată cruce. — O voiu duce eu singur, răspunse Cyrineul, având curagiul de a arunca o căutătură pietoasă asupra junelui învăţător, care era tot în genunchi şi semăna că nu mai putea. Simon, încărcându-se cu crucea, apucă înaintea lui Isus şi cortegiul îşi urmă drumul. Vreo sută de paşi mai departe, la începutul stradei ce ducea la poarta Judiciară, trecând pe la o butegă ce avea de vânzare stofe de lână, Genevieva văi fi ieşind din acea butegă o femeie venerabilă. Aceasta, cum văzu pe Isus palid fără puteri şi sângerând, nu-şi mai putu ţină lacrimile. Sclava ce pănă aci îşi uitase, că putea să fie căutată după ordinele domnului seu Gremion, atunci numai îşi aduse aminte de adresa ce îi dăduse doamna sa Aurelia din partea Ioanei, făcându-’i, că Veronica, crescătoarea acesteia ce se afla cu negoţul meu lângă poarta judiciară, putea să-i dee un asii. Insă momentul acela era aşa de grav, încât Genevieva îşi uită din nou de sine. O putere neînvinsă o ţinea lipită de urmele junelui învăţător, după care voia a se duce până în capăt. Văitu atunci pe Veronica apropiindu-se de Isus, plângând şi începând a-ş i şterge cu o pânză de in fruntea şi faţa de o sudoare mestecată cu sânge. Isus îi mulţumi cu un surîs de bunătate cerească. Câţiva paşi de acolo şi tot pe strada ce ducea la poarta Judiciară, Isus trecu pe dinaintea multor femei ce plângeau. Stete aci puţin şi afise acelor femei cu un accent de o întristare profundă : „Fiicele Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci pe voi şi pe fiii voştri plângeţi, că ca să vin căile, în care vor zice, fericite sânt cele sterpe şi pântecele ce n’au născut şi ţîţele ce n’au alăptat. Apoi Isus, deşi împilat şi rupt de suferinţe, cu un aer inspirat, cu o durere profundă, ca şi cum ar fi prevăzut şi simţit desastrele ce ar avea să cadă preste acea cetate, strigă cu un ton profetic, încât făcu a se înfiora şi tresări şi fariseii înşişi: — Vai! Cum se apropie timpul, când oamenii în spaima lor vor zice munţilor, cădeţi preste noi, şi colinelor, acoperiţi-ne. Şi plecându-şi capul spre piept, își urma cu durere calea în mijlocul tăcerii, uimirii şi spaimei ce se răspândiseră din cuvintele’i profetice. Cortegiul suia repede pe strada ce ducea la poarta Judiciară, pe sub care căuta a trece spre a se sui la Golgotha, o colină afară de cetate, pe culmea căreia se înălţau crucile celor condamnaţi la moartea aceasta. Genevieva observă, că mulţimea ce era la început atât de neomenos ostilă lui Isus, începea, cu cât se apropia de para şi de locul supliciului, a se mai îmuia şi a geme asupra sorţii victimei sale. Svânturaţii începeau în adevăr a pricepe, însă foarte târjiu, că lăsând a se da morţii voitorul de bine al celor scăpătaţi şi mâchniţi, nu numai că perdeau un apărător, ci prin ruşinata lor ingratitudine dau un exemplu foarte descuragiator şi răciau inimile pe viitor ale tuturor sufletelor generoase ceşi-ar mai consacra veghierile şi vieaţa pentru poporenii ingraţi. Când trecură pe sub bolta porţii judiciare şi începură a sti colina Calvariului, clina îi era aşa de repede, încât adese Simon Cyrmneul era nevoit de sarcina crucii a mai sta dimpreună cu Isus spre a mai răsufla. Firul Măriei perduse de tot puterile şi se dispera, că nu va putea ajunge pănă în capăt pe înălţimea aridei coline. Şi cât era calea de petroasă, cât de penibilă şi tristă ! Ici şi colo nu se vedeau decât niste buruieni uscate şi spinoase ce nu cresceau decât spre a înţăpa picioarele. . . Cerul se acoperise de nori grei şi foarte deşi, o întunecime lugubră arunca preste toate obiectele un văl de întristare şi de doliu. Genevieva cu mirare mai văiua pe înălţimea Calvariului încă alte două cruci, şi în mirarea sa întrebă pe oare cine din mulţime: ce vor mai face cu aceste? — Aceste cruci sunt destinate pentru doi tâlhari ce au să fie crucificaţi deodată cu Nazareanul, îi răspunse cel întrebat. — Şi pentru ce crucifică pe aceşti tâlhari dimpreună cu junele învăţător? întrebă din nou sclava. Oare cine dela spate, ce întră de sine îa vorbă răspunse: — Pentru că domnii farisei, ca nisce oameni drepţi şi plini de înţelepciune şi pietate, au aflat de cuviinţă, ca Nazareanul să fie însoţit pănă la moarte de nisce asemenea miserabili, cu care el se aduna în vieaţa sa. Genevieva se uită înapoi şi recunoscă cu oroare pe unul din cei doi emisari. — O oameni cruzi şi cumpliţi ! cugetă în sine sclava. Cum aflau ei mijloace de a insulta pănă şi răsuflarea cea de pe urmă a victimei lor, pănă şi însăşi memoria martirului după moarte! Când soldaţii romani ajunseră pe culmea Calvariului dimpreună cu Isus, urmat de mulţimea întristată şi tăcută acum, precum şi de cărturarul Baruch, de banchierul Iona şi de archiereul Caiafa, ce nu-l lăsau de pe urmă, setoşi de a vedea pănă în capăt agonia marţi- REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 31 Martie »t. v. Afaceri interne. Proiectele ministeriale comune, care au să se presenteze delegaţ i u n i l o r, se vor stabili definitiv într’un consiliu de miniştri comun, care se va ţină sub presidiul Maiestăţii Sale în a doua jumătate a lunii lui Maiu. Marţia viitoare, la 15 i. c., se va întruni dieta maghiară în prima sa şedinţă de după feriile Pascilor. Cu privire la programul de muncă al dietei „Nemzet“ e informat, că în prima şedinţă se vor pune la ordinea zilei cele trei proiecte de lege despre pădurile din districtul Năsăudului. Proiectul de lege despre decentralisew tablelor reg. încă va fi presentat în aceasta şedinţă şi va fi transpus comisiunii judiciare şi celei financiare. Pănă când comisiunile aceste vor fi în stare să raporteze, casa deputaţilor va lua la desbatere acele proiecte mai mărunte, care nu au putut fi absolvate înainte de feriile Pascilor. Relativ la congresul bisericesc sârbesc, împărtăşesce acelaşi ziar, că baronul Fedor N ikolics, comisar regesc, va pleca din Budapesta la 21 Aprilie n. şi va sosi în aceeaşi zi seara la Neoplanta. La 22 Aprilie va întră apoi cu pompă în Carloveţ. Cât priveste programul de muncă al congresului, la 23 Aprilie se vor ţină conferenţe; la 24 Aprilie comisarul regesc baronul Nikolics va deschide congresul. La 25 se va întruni comisiunea verificatoare, aşa că la 26 se vor face deja în plen verificările. Duminecă în 27 va fi pausă. Verificările în plen se vor continua Luni şi Marţi. Tot Marţi va veni la rînd şi causa adresei. Alegerea de patriarch se va face în 30 Aprilie. Alegerile pentru acest congres s’au săvîrşit pretutindenea, dar’ încă nu se poate soi cu toată hotărîrea, care partid va forma în congres majoritatea. Rapoarte singuratice, mai ales de ale ziarelor guvernamentale, vorbiau de o învingere a moderaţilor, „Neues Pester Journal“ însă zice că încă nu se poate stabili, câţi dintre aceşti moderaţi sunt sinceri şi vor să întrevinâ pentru o înţelegere cu guvernul şi câţi dintre ei se ţin de aşa numiţii liberali, în a căror frunte stă cunoscutul deputat de odinioară Polit. Aceşti liberali, al căror organ e ziarul „Branik“, au avut majoritatea şi în congresul trecut, dar atunci nu au putut efectul vre-o înţelegere cu guvernul în ceea ce priveşte alegerea de patriarch. „Branik“ afirmă, că acest partid va ave din nou majoritatea în congres în ciuda agitaţiunii vehemente a radicalilor din giurul „Zastavei“. Ceşti din urmă vor fi, ce e drept, mai bine representaţi ca în congresul trecut, dar nu vor forma la nici o întâmplare majoritatea. Foile rusesci au fost adus scriea, că Archiducii Carol Ludovic şi Francisc Ferdinand vor merge la vară la Rusia. „Nemzet“ primesce din Viena împărtăşirea, că în cercurile normative de acolo nu se scie absolut nimic de această călătorie. Din acelaşi isvor ce comunică mai departe, că scrisoarea autografă a împăratului Wilhelm către Împăratul F r a n c isc Iosif se consideră la locurile competente drept o garanţă sigură pentru stabilitatea politicei externe a Germaniei. Erblmitale din CurnumU, piarului „Pester Lloyd“i se comunică din Berlin, că schimbările de păreri între domnul de Caprivi şi contele Kálnoky au fost foarte specializate şi că ele au avut drept resultat cea mai deplină înţelegere asupra tuturor cestiunilor politice externe, întrucât acele cad în sfera politicei de alianţă, între cabinetele din Germania şi Austria nici nu a existat vreo îndoeală cu privire la necesitatea continuării direcții urmate până acum.