Tribuna, iulie 1890 (Anul 7, nr. 148-173)

1890-07-01 / nr. 148

Anul VII ABONAMENTELE Pentru Sîbîiu: 1 lună 85 cr.,­­/­ an 2 fl. 50 cr., ‘/a an 5 fl., 1 an 10 ti Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */« an 3 fl. 50 cr., ‘/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate:­­« an 10 franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci Sibiiu, Duminecă 1113 Iulie 1890 Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 148 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. iernii ll. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază !In numer costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Cu l­a Iulie v. 1890 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă les­­nire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea tim­purie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sunt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă.; ear’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipă­rită dela fâşiile, în cari li s’a trimis Ziarul pănă acuma. Administraţiunea ziarului „T­ribun­a“, Sibiiu, 30 Iunie st. v. (­­) Cel mai important eveniment po­litic săvîrşit din partea tinerului împărat german îndată după retragerea principelui de Bismarck de la oficiul de cancelar al im­periului german este alianța cu Anglia. Această alianță, încheiată între aceste două mari puteri, nu poate rămâne fără comentarii din partea presei europene. Pentru­ că prin această alianţă puternică Germania devine nu numai de temut pentru nealiaţii sei, dar’ devine chiar poruncitoare şi dătătoare de ton în în­treaga politică europeană. Noi vedem în această alianţă nu într’atâta regulată cestiunea petecului de pământ al Helgolandei, precât mâna liberă a Germaniei în politica statelor eu­ropene. Este astăzj­i un ce netăgă­duit, că prin alianțe statul puternic se întăresce și mai mult. Germania, care de la 1872 pănă astăzi a fost scutită de ori­ce conflict cu puterile mari euro­pene, de care este încurtgiurată, nu nu­mai că este dătătoare de ton în poli­tica Europei, dar, prin armata sa, despre care trebue să recunoascem fără de nici un încungiur, că este una dintre cele mai bine disciplinate armate de pe pă­mânt, după­ cum Bismarck a Zi şi nu se teme de nime, fără numai de Dum­nezeu. Aceasta aşa şi este. De cine să se şi teamă? Austro-Ungaria şi Italia sunt le­gate de puternica Germanie prin de­mult cunoscutele alianţe, care astăzi Germania a câştigat din nou un succes strălucit politic prin alianţa cu puterea maritimă a Angliei. Rusia, care ar pută fi cel mai respectat inimic în faţa alia­ţilor, de care dispune Germania, este pentru imperiul german inofensivă. Francia, în care cugetul pentru revanşă este o parolă zilnică are să rămână încă timp îndelungat departe de o încăierare cu Germania. Ear’ dacă aceste din urmă două puteri nu pot conturba pacea internă a Germaniei şi dacă nu le dă mâna de a pune la cale vărsări de sânge în Orientul Eu­ropei, actuala stare de lucruri de pe con­tinentul european are încă să dureze. Şi numai atunci va fi cu putinţă o is­­bucnire groasnică, când una dintre pu­terile aliate nu-­şi va pută realiza pla­nurile sale cu ajutorul aliaţilor sei. Dar­ şi în atare caz numai desfacerea ali­anţei poate fi cu putinţă, nici­decât însă o vărsare de sânge momentană, încât însă alianţa de pace din cen­trul Europei are în vedere încungiu­­rarea cu ori­ce preţ a vărsărilor de sânge, noi din parte­ ne trebue să salutăm aceste instiinţe, numai cât nu punem multă nădejde în succesele, la care ar putea să ajungă. Aceasta cu atât mai mult nu, cu cât încă multe cestiuni politice ră­mân pendente de la bubuitul tunurilor şi de la o nouă transformare a hartei Eu­ropei. Cestiunile politice de mare impor­tanţă pot rămâne nedeslegate cu Ze°n de ani şi pot a se trăgăna prin dibăcia diplomaţilor numai pănă atunci, pănă­­când se află din partea celui amăgit scopul trăgănării. Chiar din acest motiv nu trebue să se creadă întru toate sincerităţii ali­anţelor. Pentru­ că poate să se întâmple, ca alianţa între două state să se încheie chiar şi atunci, când apărarea deosebi­telor lor interese calidează în multe pri­vinţe în aşa măsură, încât sub alte ra­porturi politice nu de alianţă, ci de de­clarări de răsboiu ar fi vorba. Aşa şi nu altmintrelea ne putem pro­nunţa şi despre alianţele ce există astăzi între deosebitele puteri europene. Aceste alianţe, încheiate sub influenţa raportu­rilor politicei germane, nu au să fie pentru totdeauna durătoare, în special trebue să vedem cu toţii, că Germania voeşte să fie asigurată şi sprijinită la timp de nevoie. Şi că numai dînsa trage adevăratele foloase din aceste alianţe, nu trebue să se mai îndoească nimeni! întrebarea este : pănă când ? Noi o Zicem, că numai până atunci, pănă­ când interesele monarchiei noastre din Peninsula­ Balcanică se vor da în cap cu interesele rusesci. Noi, — Zicea principele Bismarck, — nu avem nici un interes de apărat în Orient. Ei bine, ce interese avem să apă­răm noi în Marea­ Baltică ? Ce interese avem să apărăm noi la Rin? Nici unul!! Şi cu toate aceste votăm din greu în tot anul milioane pentru asigurarea monarchiei. Noi voim a ţine cont de toate progresele militare ale aliaţilor no­ştri şi uităm, că lipsesc­ unirea dintre popoarele acestei monarchii. Chiar şi dacă nu ar exista ceea­ ce există între deosebitele popoare din mo­narchie, alianţa monarchiei noastre cu Germania şi Italia numai atunci ar pută să stee pe base solide, dacă în urma ofensivei și defensivei ar fi deja realisat între aceste trei puteri aliate un atare arangeament, în puterea căruia cu un număr statorit de putere armată aliată s’ar pută apăra interesele ori­ şi­­căruia dintre aceste trei state centrale, ivească-se lipsa ori-şi-unde şi ori-şi­­când. Cu durere trebue să zicem? că alianţa între aceste trei state este de­parte ca să atingă acest scop specific. Ea este făcută aproape între acele mar­gini, după care aceste trei puteri sunt asigurate de pacea între ele şi de ne­­întinderea ajutorului inimicului, care s’ar încerca a le atace f­e pe una, fie pe alta. Tot Germania este şi în atare cas aceea, care câştigă. Ea asigurată, după­ cum este astăzi, şi prin alianţa cu Anglia, Germania de­vine importantă deoparte ca prin ea de altă parte prin puterea aliaţilor ei. Că are durată practică actualul arangeament politic dintre Anglia şi Germania este o altă întrebare. Noi avem să aşteptăm, pănă­ când tractatul anglo-german în formă de proiect de lege va fi presentat în parlamentul en­glez. Atunci ne vom pută pronunţa şi mai liberi şi vom pută totodată apreţia şi valoarea alianţei anglo-germane. Mai precis ,*8) vom pută cunoasce în lu­mină curată raporturile internaţionale dintre puterile alianţei triple şi dintre noua alianţă anglo-germană. Vom redă, dacă succesele politicei germane se măr­ginesc vis-a-vis de Anglia numai pen­tru coloniile germane din Africa-de-Est, sau că aceste succese cuprind în sine şi anumite puncte albe, care pun în apă­rare interesele politicei germane şi acolo, unde Germania ţintesce, ca să fie pe viitor şi mai puternică, dar­ şi mai si­gură. Va fi destul, dacă şi cu această ocasiune vom constata, că succesele po­liticei germane prin alianţele, de care dispune, nu sunt puse la cale pentru asigurarea păcii europene, ci pentru vii­torul răsboiu, care are să erumpă. Nu prin mijlociri pueinice se vor aplana contrastele politicei din estul şi Vestul Europei, ci singur şi numai prin răsboiu. Noi o zicem de pe acum, că cine se îngrădesce cu aliaţi, acela pregătesce te­renul pentru răsboiu. FOIŢA „TRIBUNEI“. Suferinţele tinerului Werther. De­sped­ie. C­artea II. (Urmare.) 3 Septemvrie. Câteodată nu înţeleg, cum poate să o iubească altul, cum este permis să o iu­bească, după­ ce eu atât de singur, de intim şi de plin o iubesc, nu mai cunosc, nu mai stiu, nu mai am altceva, decât pe ea! 4 Septemvrie. Da, aşa este. Când se pleacă natura spre toamnă, se face toamnă şi în mine şi în giu­­rul meu. Frunzele mele se gălbinesc şi deja au căzut frunzele de pe arborii vecini. Oare nu ’ţi-am scris odată despre un flăcău ţeran, îndată după­ ce am venit aici? Acum ca l’ am întrebat de el în Wahlheim, ’mi­ s’a spus, că ’l-au alungat din serviciu şi nimenea nu voia să mai scie altceva despre el. Ieri ’l-am în­tâlnit din întâmplare pe drum cătră un sat vecin; ’l-am agrăit şi el ’mi-a povestit istoria lui, care m’a mişcat îndoit, întreit, după­ cum vei înţelege uşor, dacă ’ţi-o voiu reproduce. Dar’ pentru­ ce aceste toate? De ce nu reţin pentru mine ceea­ ce mă supără şi mă înspăi­mântă? Pentru­ ce te mai întristez şi pe tine? Pentru­ ce­’ţi dau mereu prilegiu să mă com­­pătimesci şi să mă dojenesci? Dar’ fie, poate şi aceasta se ţine de soartea mea. Cu o tristeţă lină, în care ’mi­ s’a părut că observ puţină pusilanimitate, a răspuns acest om la întrebările mele dintâiu; dar’ în curend s’a deschis ca şi­ când m’ar recunoasce şi s’ar recunoasce, ’mi-a mărturisit greşelile sale şi ’şi-a plâns nefericirea. O de ’ţi-aş pută, amicul meu, aduce la judecată fiecare din cu­vintele lui. El recunoscu, ba istorisi cu un fel de poftă şi cu fericirea reamintirii, că pa­tima cătră stăpână-sa­­i­ s’a sporit pe ele ce mergea, că în cele din urmă n’a mai sciut vie face, n'a mai sciut, precum se exprima, în care parte să-­şi poarte capul. N’a mai pu­tut nici mânca, nici dormi; îl ţinea ceva de gâtlegiu; poruncile ce căpăta, le uita; era ca şi alungat de un duch rău, pănă­ când într’o Zi, sclind-o în odaia deasupra, s’a dus după ea, sau mai bine Z*, a fost tras cătră ea. Neascultând rugârile lui, a voit să o iee cu forţa; el nu stie cum s’a întâmplat şi ia pe D-Zeu de mărturie, că intenţiunile­­i-au fost cele mai cinstite şi că nimic n’a dorit mai ferbinte, ca să o iee de nevastă, ca să-’şi petreacă vieaţa cu ea împreună. După­ ce vorbise câtva timp, începu să gângăvească, ca cineva, care mai are să spună ceva, dar* nu cutează; in cele din urmă îmi mărturisi sfios, cât de confident ’i-a permis ea să fie şi pănă la ce apropiere ’l-a suferit. El întrerupse de două-trei­ ori şi repetă cele mai energice protestaţi­uni, că nu le spune aceste, pentru a o face rea, cum se exprimă, că o iubesce şi o stimează ca şi mai înainte, că de aceste n’au mai eşit încă din gura lui şi că mie ’mi­ le spune numai pentru a mă convinge, că nu este om şuchiat şi fără minte. — Şi aici, preabunul meu, încep ear’ cântecul meu cel vechiu, pe care îl voiu intona toată vieaţa: dacă ’ţi-aş pute representa pe acest om, cum a stat lângă mine, cum stă şi acum îna­intea mea ! Dacă­­ţi-aş pute spune toate cum se cade, ca să simţesci, cum mă interesează, cum trebue să mă intereseze soartea Îhî ! Dar’ destul, căci cunosci soarte mea şi mă cunosci pe mine şi scii foarte bine, ce mă atrage că­tră toţi nenorociţii şi cu deosebire cătră acest nenorocit. Recitind această foaie, văd că am uitat să-­ţi povestesc sfîrşitul istoriei, care însă ’ţi-’l poţi uşor gândi tu. Ea s’a apărat, a venit apoi fratele ei, care demult îl urla şi doria să-’l scoată din casă, pentru­ că se temea, că măritându-se soru-sa a doua­ oară, vor perde copiii lui moştenirea, pe care o nădăjduia acum, fiind văduvă fără copii. Acesta ’l-a alungat numai decât dela casă şi a făcut o ast­fel de larmă despre lucru, încât femeia, chiar dacă ar fi voit, nu ’l-a mai putut ţine. Acum are alt servitor; şi pentru acesta se vorbesce, că s’a certat cu frate-seu, şi oamenii susţin cu siguranţă, câ­’l va lua de bărbat, dar’ el este firm hotărît să nu mai ajungă Z’ua aceasta. Ceea­ ce-’ţî povestesc nu este exagerat, nu este înfrumseţat, şi-’ţi pot spune, că slab, slab ’ţi-am povestit-o, am diformat-o, predân­­du-’ţi-o cu tradiţionalele noastre cuvinte con­venţionale. Această dragoste, această credinţă, acea­stă patimă nu este aşadară invenţiune poe­tică. Ea trăesce, o poţi afla în starea cea mai curată în acea clasă de oameni, pe care-­i numim inculţi şi rudimentari. Noi cei culţi.. . noi din care o pretinsă cultură a făcut nimica! Citesce istoria aceasta cu evlavie, te rog, vezi din slova mea, că nu mânjesc ca de alte­ ori. Citesce, iubitul meu, şi cugetă, că este şi istoria amicului tău. Da, aşa ’mi­ s’a întâmplat, aşa ’mi­ se va întâmpla, şi eu nici pe jumătate nu sânt aşa de om, aşa de resolut, ca acest săriman ne­norocit, cu care a mă compara abia cutez. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 30 Iunie st. v. O reformă în justiţie. Se scrie din Budapesta, că o comisiune de 5 membri sub presidiul ministrului de justiţie de o lună de zile lucră la un proiect de lege despre î­n­­troducerea parţială a curţilor cu juraţi în procese criminale. Acest proiect va fi astfel redactat, încât să poată fi aplicat şi în procesele de presă. Comisiunea­­şi-a terminat lu­crarea, care la toamnă va fi predată comisiunii juridice a casei deputaţilor, după­ ce ministrul doreste, ca cel mult în sesiunea a cincea a actualului periool legislativ, adecă de la toamnă într’un an, proiectul să ajungă în desbaterea plenului casei deputaţilor. La toamnă se va desbate în parlament proiectul de lege despre organisarea tribunalelor şi procuraturilor de stat. La transacţiunea ceho-germană. După­ cum am anunţat în telegra­mele noastre din aoul precedent, repre­­sentanţa comunală din P­r­a­g­a a ales de membri ai consiliului şcolar al ţerii pe Cehul Srb şi pe Germanul Hein­rich. Acest German după nume este însă un om prea bine agreat la Cehi, astfel că alegerea lui în secţiunea ger­mană a consiliului bifurcat se consideră ca o derută a Germanilor. Cehii au în­­timpinat cu entusiasm resultatul acestei alegeri, despre care „Neue Freie Presse“ 5 Septemvrie. Ea scrise un bilet bărbatului seu, care petrece în afaceri la ţeară. Acesta începea: „Bunule, iubite, vino cât poţi de curând, te aştept cu mii de bucurii“. — Un prieten, care întră, aduse vestea, că din anumite îm­­pregiurări nu se poate reîntoarce curând. Biletul rămase pe masă şi seara ’mi-a venit în mână. Eu îl citii şi zimbii, car’ ea mă întrebă, că de ce ? „Ce dar dumnezeesc este fantasia!“ exclamai eu, „­mi-am putut ima­gina un moment, că ar fi scris cătră mine“. Ea întrerupse și se părea că nu ’i-a plăcut, eu tăcui. 6 Septemvrie. A fost mare treabă, pănă­ când m’am hotărît să lapăd fracul meu cel albastru, în care am jucat prima­ dată cu Lotta, dar’ în cele din urmă a devenit nefasionabil de tot. Şi­­mi-am comandat altul, chiar ca şi acela la guler şi la t­veală, precum şi pantaloni şi vestă galbină, cum au fost cele dintâiu. Dar’ tot nu mai are acelaşi efect. Nu stiu . Cred, că cu timpul îmi va fi mai drag şi de acesta. (Va urma). Zice, că este o ironisare şi o ofensă pre­meditată a Germanilor. „Dacă citesce omul vorbirile ţinute înainte de alegeri“, Zice organul citat, „vine la convin­gerea, că Cehii se află într’o stare de demenţă politică şi că pasul acesta al representanţei comunale din Praga va avă urmări grele pentru transacţiune şi va acompania toată po­litica internă“. De altă parte „Narodni Listy “, organul C e h i l o r­ t i n e r i, scrie : „Această alegere a fost singurul răspuns corect, care s’a putut da la provoca­­ţiunile presei germane. Sau a trebuit să nu se aleagă nici un German şi să aşteptăm cine ne-ar pută sili să-’l ale­gem, sau să alegem un German, cum ne convine nouă, un German cum este Heinrich şi nu unul cum voesc să ni-’l octrpeze Germanii“. Alegerea aceasta este o nouă dovadă, că împă­carea ceho - germană, pănă­ când se va realiza întru toate, va avă să mai în­vingă multe greutăţi. Conflictul nostru cu Sârbia, Representantul Serbiei la V­i­e­n­a, dl Si­mici, s’a dus preste Budapesta la Viena. In capitala Ungariei s’a fo­losit de prilegiu pentru a conveni cu miniştrii ungari Wekerle şi Bethlen. Dl Simici a făcut miniştrilor din partea guvernului seu cele mai reale declara­­ţiuni şi ’şi-a dat silinţa de a îndupleca pe miniştrii să revină la status quo ante în relaţiunile comerciale cu Sârbia. Miniştrii ’l-au primit foarte amical, dar’ în răspunsurile lor au fost foarte re­­servaţi. Sosind la Viena, domnul Simici va face aceleaşi declaraţiuni con­telui Kálnoky. Cestiunea bulgară. Unele foi germane primesc din Londra scirea, că principele Ferdi­nand ar ave de gând să abdice la tron şi să nu se mai reîntoarcă în Bulgaria. Aceste foi, după­ cum ni­ se pare şi nouă, cu drept cuvânt se în­­doesc de adevărul scirii. Din Constantinopol se tele­­grafează unui Ziar din Budapesta, că consiliul de miniştri s’a ocupat nu demult cu nota bulgară şi a recu­noscut în principiu toate gravaminele cuprinse într’însa, dar’ n’a luat nici o hotărîre. Representantul bulgar Vukcovici a dat Porţii declaraţiunea, că nota nu este o ameninţare, ci numai o expunere a adevăratei stări de lucruri cu rugarea după ajutor. Ambasadorul rusesc s’a exprimat în contra ori­căror Inelul. Prelucrat de Sever Boeu. Dintre obiectele timpului antic inelul este acela, care­­şi-a susţinut încă preţiositatea şi mai circulează şi în present prin lumea mo­dernă. El a fost şi este încă de toate clasele omenirii respectat într’atâta, încât nu exage­răm, când zicem, că timpul începerii de a purta inele se nimeresce tocmai cu cel mai primitiv secol al culturii omeneşci. Inelul de sine nu este numai un obiect valoros, ci în primul rînd desemnează un sim­bol. Consistă din două părţi principale: a) din verigă şi b) din cap. Cest din urmă cuprinde vre-o peatră, suvenire etc. Veriga şi în evul vechiu la diferite popoare avea înţeles mistic. Chiar în hieroglifele egiptene denotă vecînicia eternisării, şi se trimetea cuiva sub înţeles d­­e­ infinitul amorului, fidelităţii, amiciţiei etc. Pricina a doua a lăţirii inelelor a cau­­sat-o superstiţiunea: în obscuritatea tradiţiu­­nilor şi adnotărilor istorice se perde mai cu totul crezământul, că metalele, petiile scumpe, au în sine putere supranaturală, curează boale, în răsboaie şi nefericirii servesc ca talisman mântuitor din naufragiu. La popoarele vechi-clasice, la Elini în­tocmai ca şi la Români, chiar numai credinţa în puterea vindecătoare a giuvaierelor dădea impuls la purtarea inelelor. Aristoteles şi Pli­­nius au făcut chiar o sciinţă exactă în privinţa aceasta: în tradiţiunile, basmele, poveştile tuturor popoarelor ne întâlnim cu amintirea inelelor. După tradiţiunile eline, Leus ar fi pregătit primul inel ca suvenire lui Prome­­teu din felul acelui lanț, cu care el în

Next