Tribuna, iulie 1890 (Anul 7, nr. 148-173)
1890-07-01 / nr. 148
Anul VII ABONAMENTELE Pentru Sîbîiu: 1 lună 85 cr.,/ an 2 fl. 50 cr., ‘/a an 5 fl., 1 an 10 ti Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */« an 3 fl. 50 cr., ‘/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate:« an 10 franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci Sibiiu, Duminecă 1113 Iulie 1890 Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 148 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. iernii ll. — Administraţia: Str. Cisnădiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază !In numer costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Cu la Iulie v. 1890 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sunt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă.; ear’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipărită dela fâşiile, în cari li s’a trimis Ziarul pănă acuma. Administraţiunea ziarului „Tribuna“, Sibiiu, 30 Iunie st. v. () Cel mai important eveniment politic săvîrşit din partea tinerului împărat german îndată după retragerea principelui de Bismarck de la oficiul de cancelar al imperiului german este alianța cu Anglia. Această alianță, încheiată între aceste două mari puteri, nu poate rămâne fără comentarii din partea presei europene. Pentru că prin această alianţă puternică Germania devine nu numai de temut pentru nealiaţii sei, dar’ devine chiar poruncitoare şi dătătoare de ton în întreaga politică europeană. Noi vedem în această alianţă nu într’atâta regulată cestiunea petecului de pământ al Helgolandei, precât mâna liberă a Germaniei în politica statelor europene. Este astăzji un ce netăgăduit, că prin alianțe statul puternic se întăresce și mai mult. Germania, care de la 1872 pănă astăzi a fost scutită de orice conflict cu puterile mari europene, de care este încurtgiurată, nu numai că este dătătoare de ton în politica Europei, dar, prin armata sa, despre care trebue să recunoascem fără de nici un încungiur, că este una dintre cele mai bine disciplinate armate de pe pământ, după cum Bismarck a Zi şi nu se teme de nime, fără numai de Dumnezeu. Aceasta aşa şi este. De cine să se şi teamă? Austro-Ungaria şi Italia sunt legate de puternica Germanie prin demult cunoscutele alianţe, care astăzi Germania a câştigat din nou un succes strălucit politic prin alianţa cu puterea maritimă a Angliei. Rusia, care ar pută fi cel mai respectat inimic în faţa aliaţilor, de care dispune Germania, este pentru imperiul german inofensivă. Francia, în care cugetul pentru revanşă este o parolă zilnică are să rămână încă timp îndelungat departe de o încăierare cu Germania. Ear’ dacă aceste din urmă două puteri nu pot conturba pacea internă a Germaniei şi dacă nu le dă mâna de a pune la cale vărsări de sânge în Orientul Europei, actuala stare de lucruri de pe continentul european are încă să dureze. Şi numai atunci va fi cu putinţă o isbucnire groasnică, când una dintre puterile aliate nu-şi va pută realiza planurile sale cu ajutorul aliaţilor sei. Dar şi în atare caz numai desfacerea alianţei poate fi cu putinţă, nicidecât însă o vărsare de sânge momentană, încât însă alianţa de pace din centrul Europei are în vedere încungiurarea cu orice preţ a vărsărilor de sânge, noi din parte ne trebue să salutăm aceste instiinţe, numai cât nu punem multă nădejde în succesele, la care ar putea să ajungă. Aceasta cu atât mai mult nu, cu cât încă multe cestiuni politice rămân pendente de la bubuitul tunurilor şi de la o nouă transformare a hartei Europei. Cestiunile politice de mare importanţă pot rămâne nedeslegate cu Ze°n de ani şi pot a se trăgăna prin dibăcia diplomaţilor numai pănă atunci, pănăcând se află din partea celui amăgit scopul trăgănării. Chiar din acest motiv nu trebue să se creadă întru toate sincerităţii alianţelor. Pentru că poate să se întâmple, ca alianţa între două state să se încheie chiar şi atunci, când apărarea deosebitelor lor interese calidează în multe privinţe în aşa măsură, încât sub alte raporturi politice nu de alianţă, ci de declarări de răsboiu ar fi vorba. Aşa şi nu altmintrelea ne putem pronunţa şi despre alianţele ce există astăzi între deosebitele puteri europene. Aceste alianţe, încheiate sub influenţa raporturilor politicei germane, nu au să fie pentru totdeauna durătoare, în special trebue să vedem cu toţii, că Germania voeşte să fie asigurată şi sprijinită la timp de nevoie. Şi că numai dînsa trage adevăratele foloase din aceste alianţe, nu trebue să se mai îndoească nimeni! întrebarea este : pănă când ? Noi o Zicem, că numai până atunci, pănă când interesele monarchiei noastre din Peninsula Balcanică se vor da în cap cu interesele rusesci. Noi, — Zicea principele Bismarck, — nu avem nici un interes de apărat în Orient. Ei bine, ce interese avem să apărăm noi în Marea Baltică ? Ce interese avem să apărăm noi la Rin? Nici unul!! Şi cu toate aceste votăm din greu în tot anul milioane pentru asigurarea monarchiei. Noi voim a ţine cont de toate progresele militare ale aliaţilor noştri şi uităm, că lipsesc unirea dintre popoarele acestei monarchii. Chiar şi dacă nu ar exista ceea ce există între deosebitele popoare din monarchie, alianţa monarchiei noastre cu Germania şi Italia numai atunci ar pută să stee pe base solide, dacă în urma ofensivei și defensivei ar fi deja realisat între aceste trei puteri aliate un atare arangeament, în puterea căruia cu un număr statorit de putere armată aliată s’ar pută apăra interesele ori şicăruia dintre aceste trei state centrale, ivească-se lipsa ori-şi-unde şi ori-şicând. Cu durere trebue să zicem? că alianţa între aceste trei state este departe ca să atingă acest scop specific. Ea este făcută aproape între acele margini, după care aceste trei puteri sunt asigurate de pacea între ele şi de neîntinderea ajutorului inimicului, care s’ar încerca a le atace fe pe una, fie pe alta. Tot Germania este şi în atare cas aceea, care câştigă. Ea asigurată, după cum este astăzi, şi prin alianţa cu Anglia, Germania devine importantă deoparte ca prin ea de altă parte prin puterea aliaţilor ei. Că are durată practică actualul arangeament politic dintre Anglia şi Germania este o altă întrebare. Noi avem să aşteptăm, pănă când tractatul anglo-german în formă de proiect de lege va fi presentat în parlamentul englez. Atunci ne vom pută pronunţa şi mai liberi şi vom pută totodată apreţia şi valoarea alianţei anglo-germane. Mai precis ,*8) vom pută cunoasce în lumină curată raporturile internaţionale dintre puterile alianţei triple şi dintre noua alianţă anglo-germană. Vom redă, dacă succesele politicei germane se mărginesc vis-a-vis de Anglia numai pentru coloniile germane din Africa-de-Est, sau că aceste succese cuprind în sine şi anumite puncte albe, care pun în apărare interesele politicei germane şi acolo, unde Germania ţintesce, ca să fie pe viitor şi mai puternică, dar şi mai sigură. Va fi destul, dacă şi cu această ocasiune vom constata, că succesele politicei germane prin alianţele, de care dispune, nu sunt puse la cale pentru asigurarea păcii europene, ci pentru viitorul răsboiu, care are să erumpă. Nu prin mijlociri pueinice se vor aplana contrastele politicei din estul şi Vestul Europei, ci singur şi numai prin răsboiu. Noi o zicem de pe acum, că cine se îngrădesce cu aliaţi, acela pregătesce terenul pentru răsboiu. FOIŢA „TRIBUNEI“. Suferinţele tinerului Werther. Despedie. Cartea II. (Urmare.) 3 Septemvrie. Câteodată nu înţeleg, cum poate să o iubească altul, cum este permis să o iubească, după ce eu atât de singur, de intim şi de plin o iubesc, nu mai cunosc, nu mai stiu, nu mai am altceva, decât pe ea! 4 Septemvrie. Da, aşa este. Când se pleacă natura spre toamnă, se face toamnă şi în mine şi în giurul meu. Frunzele mele se gălbinesc şi deja au căzut frunzele de pe arborii vecini. Oare nu ’ţi-am scris odată despre un flăcău ţeran, îndată după ce am venit aici? Acum ca l’ am întrebat de el în Wahlheim, ’mi s’a spus, că ’l-au alungat din serviciu şi nimenea nu voia să mai scie altceva despre el. Ieri ’l-am întâlnit din întâmplare pe drum cătră un sat vecin; ’l-am agrăit şi el ’mi-a povestit istoria lui, care m’a mişcat îndoit, întreit, după cum vei înţelege uşor, dacă ’ţi-o voiu reproduce. Dar’ pentru ce aceste toate? De ce nu reţin pentru mine ceea ce mă supără şi mă înspăimântă? Pentru ce te mai întristez şi pe tine? Pentru ce’ţi dau mereu prilegiu să mă compătimesci şi să mă dojenesci? Dar’ fie, poate şi aceasta se ţine de soartea mea. Cu o tristeţă lină, în care ’mi s’a părut că observ puţină pusilanimitate, a răspuns acest om la întrebările mele dintâiu; dar’ în curend s’a deschis ca şi când m’ar recunoasce şi s’ar recunoasce, ’mi-a mărturisit greşelile sale şi ’şi-a plâns nefericirea. O de ’ţi-aş pută, amicul meu, aduce la judecată fiecare din cuvintele lui. El recunoscu, ba istorisi cu un fel de poftă şi cu fericirea reamintirii, că patima cătră stăpână-sai s’a sporit pe ele ce mergea, că în cele din urmă n’a mai sciut vie face, n'a mai sciut, precum se exprima, în care parte să-şi poarte capul. N’a mai putut nici mânca, nici dormi; îl ţinea ceva de gâtlegiu; poruncile ce căpăta, le uita; era ca şi alungat de un duch rău, pănă când într’o Zi, sclind-o în odaia deasupra, s’a dus după ea, sau mai bine Z*, a fost tras cătră ea. Neascultând rugârile lui, a voit să o iee cu forţa; el nu stie cum s’a întâmplat şi ia pe D-Zeu de mărturie, că intenţiunilei-au fost cele mai cinstite şi că nimic n’a dorit mai ferbinte, ca să o iee de nevastă, ca să-’şi petreacă vieaţa cu ea împreună. După ce vorbise câtva timp, începu să gângăvească, ca cineva, care mai are să spună ceva, dar* nu cutează; in cele din urmă îmi mărturisi sfios, cât de confident ’i-a permis ea să fie şi pănă la ce apropiere ’l-a suferit. El întrerupse de două-trei ori şi repetă cele mai energice protestaţiuni, că nu le spune aceste, pentru a o face rea, cum se exprimă, că o iubesce şi o stimează ca şi mai înainte, că de aceste n’au mai eşit încă din gura lui şi că mie ’mi le spune numai pentru a mă convinge, că nu este om şuchiat şi fără minte. — Şi aici, preabunul meu, încep ear’ cântecul meu cel vechiu, pe care îl voiu intona toată vieaţa: dacă ’ţi-aş pute representa pe acest om, cum a stat lângă mine, cum stă şi acum înaintea mea ! Dacăţi-aş pute spune toate cum se cade, ca să simţesci, cum mă interesează, cum trebue să mă intereseze soartea Îhî ! Dar’ destul, căci cunosci soarte mea şi mă cunosci pe mine şi scii foarte bine, ce mă atrage cătră toţi nenorociţii şi cu deosebire cătră acest nenorocit. Recitind această foaie, văd că am uitat să-ţi povestesc sfîrşitul istoriei, care însă ’ţi-’l poţi uşor gândi tu. Ea s’a apărat, a venit apoi fratele ei, care demult îl urla şi doria să-’l scoată din casă, pentru că se temea, că măritându-se soru-sa a doua oară, vor perde copiii lui moştenirea, pe care o nădăjduia acum, fiind văduvă fără copii. Acesta ’l-a alungat numai decât dela casă şi a făcut o astfel de larmă despre lucru, încât femeia, chiar dacă ar fi voit, nu ’l-a mai putut ţine. Acum are alt servitor; şi pentru acesta se vorbesce, că s’a certat cu frate-seu, şi oamenii susţin cu siguranţă, câ’l va lua de bărbat, dar’ el este firm hotărît să nu mai ajungă Z’ua aceasta. Ceea ce-’ţî povestesc nu este exagerat, nu este înfrumseţat, şi-’ţi pot spune, că slab, slab ’ţi-am povestit-o, am diformat-o, predându-’ţi-o cu tradiţionalele noastre cuvinte convenţionale. Această dragoste, această credinţă, această patimă nu este aşadară invenţiune poetică. Ea trăesce, o poţi afla în starea cea mai curată în acea clasă de oameni, pe care-i numim inculţi şi rudimentari. Noi cei culţi.. . noi din care o pretinsă cultură a făcut nimica! Citesce istoria aceasta cu evlavie, te rog, vezi din slova mea, că nu mânjesc ca de alte ori. Citesce, iubitul meu, şi cugetă, că este şi istoria amicului tău. Da, aşa ’mi s’a întâmplat, aşa ’mi se va întâmpla, şi eu nici pe jumătate nu sânt aşa de om, aşa de resolut, ca acest săriman nenorocit, cu care a mă compara abia cutez. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 30 Iunie st. v. O reformă în justiţie. Se scrie din Budapesta, că o comisiune de 5 membri sub presidiul ministrului de justiţie de o lună de zile lucră la un proiect de lege despre întroducerea parţială a curţilor cu juraţi în procese criminale. Acest proiect va fi astfel redactat, încât să poată fi aplicat şi în procesele de presă. Comisiuneaşi-a terminat lucrarea, care la toamnă va fi predată comisiunii juridice a casei deputaţilor, după ce ministrul doreste, ca cel mult în sesiunea a cincea a actualului periool legislativ, adecă de la toamnă într’un an, proiectul să ajungă în desbaterea plenului casei deputaţilor. La toamnă se va desbate în parlament proiectul de lege despre organisarea tribunalelor şi procuraturilor de stat. La transacţiunea ceho-germană. După cum am anunţat în telegramele noastre din aoul precedent, representanţa comunală din Praga a ales de membri ai consiliului şcolar al ţerii pe Cehul Srb şi pe Germanul Heinrich. Acest German după nume este însă un om prea bine agreat la Cehi, astfel că alegerea lui în secţiunea germană a consiliului bifurcat se consideră ca o derută a Germanilor. Cehii au întimpinat cu entusiasm resultatul acestei alegeri, despre care „Neue Freie Presse“ 5 Septemvrie. Ea scrise un bilet bărbatului seu, care petrece în afaceri la ţeară. Acesta începea: „Bunule, iubite, vino cât poţi de curând, te aştept cu mii de bucurii“. — Un prieten, care întră, aduse vestea, că din anumite împregiurări nu se poate reîntoarce curând. Biletul rămase pe masă şi seara ’mi-a venit în mână. Eu îl citii şi zimbii, car’ ea mă întrebă, că de ce ? „Ce dar dumnezeesc este fantasia!“ exclamai eu, „mi-am putut imagina un moment, că ar fi scris cătră mine“. Ea întrerupse și se părea că nu ’i-a plăcut, eu tăcui. 6 Septemvrie. A fost mare treabă, pănă când m’am hotărît să lapăd fracul meu cel albastru, în care am jucat prima dată cu Lotta, dar’ în cele din urmă a devenit nefasionabil de tot. Şimi-am comandat altul, chiar ca şi acela la guler şi la tveală, precum şi pantaloni şi vestă galbină, cum au fost cele dintâiu. Dar’ tot nu mai are acelaşi efect. Nu stiu . Cred, că cu timpul îmi va fi mai drag şi de acesta. (Va urma). Zice, că este o ironisare şi o ofensă premeditată a Germanilor. „Dacă citesce omul vorbirile ţinute înainte de alegeri“, Zice organul citat, „vine la convingerea, că Cehii se află într’o stare de demenţă politică şi că pasul acesta al representanţei comunale din Praga va avă urmări grele pentru transacţiune şi va acompania toată politica internă“. De altă parte „Narodni Listy “, organul C e h i l o r t i n e r i, scrie : „Această alegere a fost singurul răspuns corect, care s’a putut da la provocaţiunile presei germane. Sau a trebuit să nu se aleagă nici un German şi să aşteptăm cine ne-ar pută sili să-’l alegem, sau să alegem un German, cum ne convine nouă, un German cum este Heinrich şi nu unul cum voesc să ni-’l octrpeze Germanii“. Alegerea aceasta este o nouă dovadă, că împăcarea ceho - germană, pănă când se va realiza întru toate, va avă să mai învingă multe greutăţi. Conflictul nostru cu Sârbia, Representantul Serbiei la Viena, dl Simici, s’a dus preste Budapesta la Viena. In capitala Ungariei s’a folosit de prilegiu pentru a conveni cu miniştrii ungari Wekerle şi Bethlen. Dl Simici a făcut miniştrilor din partea guvernului seu cele mai reale declaraţiuni şi ’şi-a dat silinţa de a îndupleca pe miniştrii să revină la status quo ante în relaţiunile comerciale cu Sârbia. Miniştrii ’l-au primit foarte amical, dar’ în răspunsurile lor au fost foarte reservaţi. Sosind la Viena, domnul Simici va face aceleaşi declaraţiuni contelui Kálnoky. Cestiunea bulgară. Unele foi germane primesc din Londra scirea, că principele Ferdinand ar ave de gând să abdice la tron şi să nu se mai reîntoarcă în Bulgaria. Aceste foi, după cum ni se pare şi nouă, cu drept cuvânt se îndoesc de adevărul scirii. Din Constantinopol se telegrafează unui Ziar din Budapesta, că consiliul de miniştri s’a ocupat nu demult cu nota bulgară şi a recunoscut în principiu toate gravaminele cuprinse într’însa, dar’ n’a luat nici o hotărîre. Representantul bulgar Vukcovici a dat Porţii declaraţiunea, că nota nu este o ameninţare, ci numai o expunere a adevăratei stări de lucruri cu rugarea după ajutor. Ambasadorul rusesc s’a exprimat în contra oricăror Inelul. Prelucrat de Sever Boeu. Dintre obiectele timpului antic inelul este acela, careşi-a susţinut încă preţiositatea şi mai circulează şi în present prin lumea modernă. El a fost şi este încă de toate clasele omenirii respectat într’atâta, încât nu exagerăm, când zicem, că timpul începerii de a purta inele se nimeresce tocmai cu cel mai primitiv secol al culturii omeneşci. Inelul de sine nu este numai un obiect valoros, ci în primul rînd desemnează un simbol. Consistă din două părţi principale: a) din verigă şi b) din cap. Cest din urmă cuprinde vre-o peatră, suvenire etc. Veriga şi în evul vechiu la diferite popoare avea înţeles mistic. Chiar în hieroglifele egiptene denotă vecînicia eternisării, şi se trimetea cuiva sub înţeles de infinitul amorului, fidelităţii, amiciţiei etc. Pricina a doua a lăţirii inelelor a causat-o superstiţiunea: în obscuritatea tradiţiunilor şi adnotărilor istorice se perde mai cu totul crezământul, că metalele, petiile scumpe, au în sine putere supranaturală, curează boale, în răsboaie şi nefericirii servesc ca talisman mântuitor din naufragiu. La popoarele vechi-clasice, la Elini întocmai ca şi la Români, chiar numai credinţa în puterea vindecătoare a giuvaierelor dădea impuls la purtarea inelelor. Aristoteles şi Plinius au făcut chiar o sciinţă exactă în privinţa aceasta: în tradiţiunile, basmele, poveştile tuturor popoarelor ne întâlnim cu amintirea inelelor. După tradiţiunile eline, Leus ar fi pregătit primul inel ca suvenire lui Prometeu din felul acelui lanț, cu care el în