Tribuna, martie 1891 (Anul 8, nr. 49-74)

1891-03-01 / nr. 49

Pag. 194 ar fi menită decât să producă din nou ură, duşmănii şi tulburare între naţionalităţi, nimi­cind astfel şi cele mai din urmă speranţe pentru mulcumirea spiritelor şi pentru o îm­păcare atât de dorită în viitor. înaltă casă! Vă stă în voe şi în putere să aduceţi acest proiect la valoare de lege; dar’ Vă rog să ţineţi cont de tristele urmări ce le va trage el după sine, bine sciind, că în această ţeară mai locuesc încă şi alte po­poare, şi încă unele autochtone, care încă voesc şi au drept să trăească şi să se des­­voalte cu limba lor, cu caracterul lor şi cu cultura lor proprie, însuşi Sf. Ştefan, primul rege şi funda­tor al regatului, a Z'Bi că: Regnum unius lin­guae imbecile est et fragile, dovadă, că şi atunci încă erau mai multe popoare în acea­stă ţeară, dar’ el, ca un rege înţelept, li-a respectat limbile lor proprii, bine sciind unde zace tăria şi puterea statului! Aceste fapte ar trebui să ne convingă și pe noi, că nu în interesul popoarelor zace, ca să cunoască limba statului, fie ori­care aceea, ci că întors, în interesul acestuia zace, ca să cunoască limbile diferitelor naționalități, care locuesc într’însul, din simpla causă, că nu popoarele sânt pentru stat, ci statul s’a înfiinţat pentru popoare. Dar’ mi opresc aci, în. .., pentru­ că ori­cât de departe m’aş duce, tot numai cu ase­menea disposiţiuni şi motive nevalabile m’aş întâlni, deoare­ce măsura, după care s’a croit acest proiect, fiind greşită, urmează ca şi ace­lea încă să fie aşa. Binevoiţi mai încolo, a lua în conside­­raţiune şi aceea, că astfel de tendenţe stau în apicată contradicţiune cu legi în toată forma existente, aduse şi sancţionate pe cale legală pentru autonomia bisericească şi pen­tru naţionalităţile nemaghiare, care legi „pănă sunt în vigoare au să se ţină cu sfinţenie“, cum­­fi cea odinioară înţeleptul ţerii Deák Ferenc. Binevoiţi apoi a se aduce aminte şi a ţină cont şi de promisiunile cele asigurătoare ce se făceau naţionalităţilor nemaghiare, în diferite timpuri şi la diferite ocasiuni, de cătră bărbaţii cei mai valoroşi ai ţerii, chiar şi de­cătră dieta ţerii, atunci când şi compatrioţii noştri maghiari se simţiau asupriţi în dreptu­rile lor politice naţionale. Binevoiţi a se aduce aminte şi de libe­ralul principiu, proclamat serbatoresce în epo­calul an 1848: Libertate, egalitate, frăţietate ! Şi în legătură cu acesta a nu se uita nici de cuvintele scripturii: Ce ţie nu-­ţi place, altuia nu face! Oare cum se va potrivi o lege pentru maghiarisarea naţionalităţilor nemaghiare cu aceste principii sfinte? Faţă cu toate aceste cred, înaltă Casă, că nu ar fi cuviincios, ca să se încheie atât veacul cel luminat al 19-lea cât şi milionarul, ce se intenţionează a se serba, cu desavuarea primului rege şi fundator al regatului, prin maghiarizarea naţionalităţilor n­emaghiare din patrie ?! Nu pot primi proiectul de basă la de­­sbaterea specială. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 28 Februarie st. v. Afaceri interne. Amândouă casele parlamentului ma­ghiar au ţinut alaltăieri şedinţe, în care s’au resolvat mai multe proiecte de lege. în casa deputaţilor s’a des­­voltat o discuţiune mai lungă asupra comandei de puşci de reservă pe seama honveijilor, dar’ pro­iectul a fost în urmă primit fără nici o modificare. Deasemenea s’a primit pro­iectul de lege despre alimentarea sol­daților dela marină. în casa magnaților s’a luat la desbatere mai ântâiu proiectul despre repausul de Duminecă, care s’a primit drept basă pentru desbaterea spe­cială. în desbaterea specială s’a ac­ceptat apoi propunerea ministrului B a­­r o­s­s, în urma căreia repausul are să se înceapă Duminecă dimineaţa la 6 oare şi să ţină pănă Luni dimineaţa la 6 oare. Ceialalţi paragrafi au fost pri­miţi fără schimbare. Fără nici o discu­­ţiune au fost apoi primite proiectele de legi despre cassele bolnavilor lu­crători, despre grijirea de vădu­vele şi orfanii militarilor, des­pre trecerile de credit din cvar­­talul ultim al anului 1890 şi despre aducerea de trupe bosniace pe teritor unguresc. Pol. Corr.“ primesce din Buda­pesta împărtăşirea oficioasă, că stânga extremă îşi dă silinţa, de a câştiga pe contele A p p o n y i pentru o combatere comună a reformei ad­ministrative, şi anume sub parola, că disposiţiunile singuratice ale proiec­tului de lege presentat ar periclita li­bertăţile politice şi că guvernul încă nu a presentat proiectul de lege privi­tor la asigurarea libertăţii electorale. în privinţa strămutării sediu­lui primaţial de la Strigoniu la Bu­dapesta, corespondentul din Strigoniu al farului „Budapesti Hirlap“ scrie Ziarului său, că după informaţiunile lui, Maiestatea Sa nu e pe deplin câştigată pentru mutarea se­diului primaţial la Budapesta, căci atunci Monarchul deabia ar umbla să ceară în privinţa asta sfatul Romei. E foarte pro­babil, că magnaţii catolici cât mai curând vor începe în casa magnaţilor acţiunea în contra centralizării sediului primaţial. Din Cisleithania. Cehii vechi din Boemia par a fi firm hotărîţi a se retrage de la vi­­eaţa politică. Cehul vehiu ales în Tabor, Dr. Dost­al,­­şi-a depus mandatul, şi, după­ cum se prevede, şi cel din urmă deputat al Cehilor vechi, Leopold Pol­iak, va urma exemplului acestuia. în viitoarea dietă imperială Cehii vechi vor fi prin urmare representaţi numai prin Cehii din Moravia, care Cehii ti­neri vor număra 36 pănă la 37 de­putaţi. Din P­r­a­g­a se telegrafează, că Dr. Rieger a adresat din Roma o scri­soare primarului din Praga, prin care declară, că se retrage din cole­giul representanţei orăşenesci, picând, că perderea favorului poporului cehic îl silesce a lăsa locul pute­rilor mai tinere, care se bucură de încrederea poporului. „G aze t a N a r­o­d­o­w­a“ expune, că abdicaţiunea partidului Cehilor vechi va trebui să studue poziţia contelui Taaffe. Clericatul „Hi­as“ ce apare în Bron declară de probabilă înfiinţarea unei majorităţi germano-libe­­rale­ poloneze în noua dietă impe­rială. Acelaşi (hiar primeste din Viena împărtăşirea, că încă înainte de întru­nirea dietei imperiale se va face o schimbare în minister în favorul partidului german liberal. Negocierile convenţionale dintre Austro- Ungaria şi Germania. Negocierile convenţionale dintre Austro-Ungaria şi Germania au suferit din nou o întrerupere. „Fremden­blatt“, organul oficiului nostru de ex­terne, împărtăşesce, că întreruperea va fi scurtă şi va dura pănă atunci, pănă când comisarii germani vor aduce cu sine informaţiuni. Comisarii germani cer adecă noue concesiuni şi de­clară de nesuficiente pe cele deja făcute. Prin aceasta stadiul negocierilor a de­venit foarte critic. „Fremdenblatt“ tot mai crede, că diferenţele ce s’au iscat se vor pută încă aplana în urma prevenirii din amândouă părţile. Evenimentele din Serbia. De sigur pănă acum încă nu s’a întâmplat, ca între un suveran şi un fost ministru al lui să se schimbe o co­respondenţă atât de vehementă, cum s’a întâmplat în Serbia între Milan şi Garaşanin. Cele­ ce îşi spun aceşti doi onorabili sunt lucruri ne mai­po­menite. Amândoi se timbrează de uci­gaşi. Şi în adevăr la 1887 s’au întâm­plat în Sârbia nişce omoruri politice, de care şi regele şi ministrul seu au avut cunoscinţă, şi care numai acum au eşit la iveală, după­ ce Garaşanin s’a dat pe partea Nataliei şi lucră în con­tra stăpânului seu de odinioară, pia­­rele, care au reprodus cea din urmă scrisoare a lui Garaşanin, au fost con­fiscate şi procurorul suprem li-a inten­tat procese de presă. Bisdedev-urile în casa magnaţilor­ (Urmare şi fine.) Metropolitul Miron Roman: Din causa unei boale de natură serioasă, orice, va grăi numai pe scurt. Oratorul crede, ceea­ ce nimenea nu va trage la îndoeală, că scopul principal al acestui proiect de lege este pro­pagarea limbii maghiare, şi în contra acesteia, dacă propagarea limbei nu se împinge preste marginile naturale şi de drept, nu se poate face obiecţiune din punct de vedere de stat. Realizarea teoretică şi practică a lăţirii limbii maghiare ruse, durere, deja nu mai cunoasce nici o margine, ba se angagiază chiar la la­ t­ribuna cruri imposibile; în z­iua de ae­i lăţirea limbii maghiare este identică cu sugrumarea limbi­lor nemaghiare din patrie, cu exterminarea aşa (friend a naţionalităţilor nemaghiare din patrie. (Mişcare şi contraziceri.) Fanatismul „Kultur-egylet“-ului nu mai sufere nici o limbă, afară de limba maghiară. Dacă un Român ajunge în serviciul gendarmeriei sau al drumurilor de fer, — mai sus nu-’l lasă să se urce — trebue să-’şi maghiariseze numele românesc, căci altfel nu se poate împăca cu superiorii sei; oar’ când biserica dela Arad şi dela Caransebeş a cerut să-’şi înfiinţeze un gimnasiu cu banii proprii, nu li­ s’a dat voe, cu toate­ că aveau drept după legea de naţio­nalitate. Pe teritorul acestei patrii, oratorul pretinde dela fiecare patriot de naționalitate nemaghiară, de cumva acela aparţine clasei mai culte, ca se scie perfect limba maghiară în vorbire şi scriere, dacă însé nu o scie, să o învețe, de nu cumva îl scusă dela aceasta etatea înaintată a lui. Ba n’ar ave nimic în contră, dacă și membrilor mai cu stare din clasa poporului de rînd şi mai vîrtos bărba­ţilor li­ s’ar da cele mai bune şi cele mai multe ocasiuni posibile de a învăţa limba ma­ghiară, cu deosebire în părţile, unde necesi­tatea acesteia o justifică şi raporturile mai mărunte ale vieţii publice. — Dar’ pre lângă aceasta, credincioşii bisericii române gr.­or. sânt datori a-’şi păzi caracterul lor naţional român şi a-’l lua în apărare faţă cu ori­ce în­cercare de maghiarisare forţată; din această causă, abstrăgend dela alte scăderi ale pro­iectului de lege, oratorul nici în general, nici în părţile lui singuratice nu poate primi acel proiect, pe care-­l consideră ca pe o institu­­ţiune destinată a pune în lucrare mijloacele de maghiarizare forţată, şi când declară aceasta, crede oratorul, că mai bun serviciu face patriei, decât aceia, care urmărind niste idei mari nerealisabile, nu se genează a tul­bura înţelegerea paeînică între popoarele din patrie şi a deschide prin aceasta isvoarele unor rele neprevăzute şi poate chiar ale unor pericule publice. (Contraziceri.) Episcopul din Arad Ioan M e ţ i a n încă a respins proiectul de lege drept fără scop în privinţe pedagogice şi sanitare, mai departe drept un amestec arbitrar în dreptu­rile părinţilor şi ,în condiţiunile de existenţă ale naţionalităţilor. Dacă există voinţa, de a promova buna înţelegere între naţionalităţi, să se creeze legi, care fac naţionalităţilor plăcută patria, dar­ nu de acele, care le împedecă în desvoltarea lor. Ministrul Csáky ia apoi cuvântul şi spune, că Ungaria a premers în privinţa re­gularii instituţiunii asilelor de copii tuturor ţerilor civilizate. Datele statistice foarte triste despre mortalitatea copiilor în statul nostru ne-a îndemnat să o facem aceasta. Al doilea motiv sînt raporturile de limbă în Ungaria. Pentru deosebitele naționalități ar fi numai un mare avantagiu, dacă copiii își însușesc imba statului. De o silă nici vorbă nu poate să fie, căci e vorba ca statul să facă numai ceea­ ce comunele, părinţii şi alţi factori nu fac. El a fost surprins, când a aflat din oraşe, că o parte a naţionalităţilor ce locuesc în Un­garia au ridicat proteste în contra legii, mai mult îl suprinde îusă, că şi în casa magnaţi­lor trebue să audă discursuri pătrunse de acelaşi spirit. El ar comite o crimă faţă cu patria, dacă nu ar lua disposiţiuni pentru răspândirea limbii statului. Dacă dintr’o parte s’a fost 7­8, ca naţionalităţile să fie educate pentru iubire reciprocă, el trebue să răspundă: Spre a se pute iubi, trebue să se poată oa­menii înţelege, cu un motiv mai mult pentru răspândirea limbii statului. Din toate aceste cuvinte oratorul recomandă proiectul spre primire. Dr. Victor Mihályi, episcopul gr.­­cat. al Lugojului, se provoacă mai anteiu la art. de lege 18 din 1879, la a căruia desba­tere a luat şi dînsul parte. Fiindcă acel pro­iect s’a ridicat la valoare de lege, ministrul de instrucţiune publică a inaugurat o eră nouă în instrucţiunea poporală, pregătind ca­lea unei educaţiuni spartane, care e menită a desface legăturile între părinţi şi între copii. Prezentul proiect de lege e numai stadiul al doilea pe acest coborîş, şi dacă nu ne înşeală semnele, fiecare se va convinge numai­decât, că proiectul de lege despre asilele de copii formează extremul pas, care tinde a ciunti legăturile familiare şi drepturile ce compet părinţilor. Partea cea mai întunecoasă a pro­iectului de lege despre aşile este obligativita­tea. Oratorul desvoaltă pe larg motivele sale din acest punct de vedere şi zice, că tocmai din consideraţiuni pedagogice dînsul ţine a fi în interesul societăţii, ca să nu impună cu sila obligamentul instrucţiunii de aşii părinţi­lor, care nu doresc aceasta. Acest proiect de lege e drastic, după­ ce voesce în general să vindece un rău, care nu există, cu o medicină, care e în contra firii, care destramă legătu­rile familiare, deoare­ce acest proiect de lege silesce pe părinţi a-­şi trimite copiii la asile, ameninţându-­i la cas contrar cu pedepse în bani, cu toate­ că ei îngrijesc acasă suficient de crescerea copiilor lor. Mai departe acest proiect de lege chiar prin aceea mai impune spese mari părinţilor, că trebue să constate în modul cel mai straniu prin dovezi, dacă cores­­pund cerinţelor legale întru cresterea copiilor lor. Este vătămătoare pentru părinţi şi nu­mai presupunerea din proiect, că ei ar putea să-­şi neglige copiii cu intenţiune. De aceea respinge proiectul de lege. După aceste casa, cu excepţia celor 7 voturi ale naţionalităţilor, a primit proiec­tul în general şi a purces numai­decât la desbaterea specială a aceluia. In decursul desbaterii speciale episcopii români nu au vorbit şi aşa proiectul, cu excepţia unor mici modificări stilistice, s’a acceptat în textul comisiunii. România şi jurisdicţiunea consulară­ii. Discursul domnului Szilágyi. Pornirea Ungurilor împotriva neamului nostru este cunoscută tuturor . Ungurii au declarat Românilor, — care nu au pro­vocat-o, nici au dorit-o, — o luptă crâncenă, exterminătoare, de tot minutul şi pe toate căile. Românii se vor apăra cu energie şi vor dovedi, că vigilenţa strămoşească, — care ’i-a păstrat pe malurile Dunării ca pe o sen­tinelă neclintită a civilisaţiunii, — nu este micşorată şi nu se poate stînge în naţi­unea lor. Dacă reînvierea capitulaţiunilor, — căci capitulaţiunile în România sânt o arătare, care se ivesce din când în când pentru a dispăre tot mai adânc în întunerecul eresurilor isto­rice, — dacă, dacă reînvierea capitulaţiunilor nu s’ar fi manifestat decât prin atacurile presei, nu am fi ridicat cu insistenţă această cestiune. Faptul însă este mai grav, faptul este de o gravitate excepţională, când organele au­­torizate ale monarchiei austro-ungare îşi per­mit, în dispreţul adevărului istoric şi al rela­­ţiunilor reale cu noi, să măgulească patriotis­mul rău înţeles al supuşilor monarchiei, vor­bind despre juridicţiunea consulară ce s’ar exercita în regatul român. Dl Szilágyi s’a făcut vinovat nu numai de o falsificare vădită a adevărului, dar’ şi de o imprudenţă nesăbuită, ridicând în camera ungară cestiunea capitulaţiunilor, care este o injurie pentru noi. Această injurie Românii din toate stările sociale, fără deosebire de partid, o resping cu toată energia şi cu toată indignaţiunea ce ea merită. Când dl Szilágyi a 7­8 : „în Orient, şi mai ales în ţerile unde supuşii noştri sânt cei mai numeroşi, în România .... mai ales în România, juridicţiunea consulară nu va avea o lungă durată; deabia se mai exercită încă. Acest fel de juridicţiune încetează pe măsura ce codurile şi organisaţiunea judecă­torească se desvoartă şi presentă garanţii“. Ministrul ungur a dat sau dovada cea mai netăgăduită de necunoascere a situaţiunii internaţionale, sau cea mai învederată probă de rea credinţă. Dar’ nu, posiţi­­unea dlui Szilágyi, întreagă cuvântarea sa, nu ne mai permite îndoeala : cu bună scire şi cu tot dinadinsul ministrul ungur a lăsat deoparte realitatea faptelor. Cei­ ce se îndoesc de aceasta, nu au decât să citească partea discursului seu, în care, cu atâta abi­litate, face o apropiere între cestiunea capi­tulaţiunilor şi posibilitatea încheierii unui viitor tractat de comerciu, ca­ şi­ când ar spune lămurit, că pretenţiunile exercitării unei juri­­dicţiuni consulare la noi nu s’ar pute stînge decât plătindu-sa printr’un tractat de co­merciu dăunător intereselor economice ale României. Aci nu mai poate se încape nici o îndo­eală, şi pentru­ ca evidenţa să răsară şi mai întreagă, nu vom face apel la sentimentul unanim al Românilor: dela Unguri vom face apel iarăşi la Unguri, dela un ministru austro­­ungar la un alt ministru austro-ungar ! Tot cu prilegiul unor negocieri privi­toare la cestiunea economică, baronul Mayr, representantul Austro-Ungariei la Bucuresci, a încercat să insinueze cestiunea juridicţiunii consulare, în nota sa dela 16 Februarie 1886, dl baron Mayr se adresa guvernului român astfel: „ ... guvernul imperial şi regal poate de pe acum se declare, că are intenţiunea să ajungă cu guvernul regal la o înţelegere, nu numai asupra cestiunilor vamale şi comerciale, dar­ de a face în acelaşi timp proposiţiuni, îmbrăţişând totalitatea relaţiunilor economice şi de comunicaţiune, cum de ex. navigaţiunea, drumul de fer, starea personală a supuşilor, cestiunea capitulaţiunilor şi a atribuţiunilor consulilor . ..“ Acestei îndrăsneli ruse, guvernul român cu multă demnitate răspundea prin organul domnului Ferechide, ministru al afacerilor străine: „ . .. enumerarea D-Voastre cuprinde capitulaţiunile, şi trebue să declar Excelenţei Voastre, că guvernul s’ar refusa cu desâvîrşire să iee parte la ori­ce discuţiune, unde s’ar vorbi de capi­tul­aţiuni“. Ear’ din Viena, representantul nostru, regretatul Mavrogheni, comunica telegrafice: „In ceea­ ce privesce capitulațiunile, mi­nistrul afacerilor străine m’a autorizat să­Ve declar din partea sa, că este o neînțelegere regretabilă și că nici-odată guvernul impe­rial și regal nu s’a gândit să ridice această cestiune și nici chiar să vorbească de ea“. Această retractare, nu se poate mai com­plectă și mai definitivă a îndrăsnelii repre­­sentantului austro-ungar, a fost în urmă con­firmată în chipul cel mai strălucit, ministrul nostru la Viena, Mavrogheni, prin nota sa de la 20 Februarie, spunea guvernului român : „In ceea­ ce se atinge de nenorocita amintire a capitulaţiilor în nota dlui baron Mayr, corniţele Kálnoky­­mi-a confirmat, fără cea mai mică reservă, declaraţia ce v-am co­municat prin telegrama cifrată din 2 Martie, adăugând regretele sale, că s’a putut alu­neca, din o simplă neînţelegere, o astfel de amintire in redacţia notei în cestiune; protestând, că dacă ’i­a’ar fi presentat o ase­menea redacţie, n’ar fi tolerat deloc în ea această nepotrivită alusiune“. Nu mai am nimic de adăugat; curteni­toarele cualificative ale lui Kálnoky sunt su­ficiente; rămâne învederat, că dl Szilágyi, amintind cestiunea capitulaţiunilor, a alunecat pe un povîrniş nenorocit, că a făcut o alu­siune nepotrivită, care nu poate fi tolerată şi pe care noi Românii nu o vom tolera-o nici­odată. Rechiemăm dar’ pe domnul Szilágyi la respectul ce toţi oamenii de stat demni dato­­resi adevărului. Nu numai că cestiunea mi­nistrului ungar este inexactă, deoare­ce juri­dicţiune consulară străină nu există în Româ­nia, dar’ mai mult, România exercită ea însăşi juridicţiune consulară în alte state. Astfel România exercită juridicţiunea consu­lară în Turcia şi în Bulgaria,­­ în Bulgaria, unde guvernul princiar a hotărît printr’o de­­cisiune a consiliului de miniştri în anul 1880 recunoascerea formală a acestui drept pentru regatul român, ceea­ ce s’a şi comunicat auto­rităţilor judiciare din principat. Nu pot sfîrşi fără câteva consideraţiuni de o ordine mai generală ce îmi sânt firesce indicate de caşul domnului Szilágyi şi de si­­tuaţiune. Ce au voit vecinii noştri să înţeleagă, când au ridicat cestiunea capitulaţiunilor ? Au voit neapărat să dee înainte de toate un semn netăgăduit despre inferioritatea noastră cultu­rală şi au mai voit să ne adreseze și o ame­nințare,­ subînțelegând, că cestiunea juridic­țiunii consulare ar putea să se pună cândva Românilor ca un problem actual rămas încă neresolvat. Ameninţărilor noi nu vom răspunde nici­odată prin ameninţări, ameninţările sunt un semn de slăbiciune. Ceea­ ce putem îuse răspunde Ungurilor este, că întotdeauna vom fi gata să ne apărăm. Asupra pretenţiunii inferiorităţii noastre, care reclamă numai­decât inter­venirea juridic­ţiunii unguresci pentru­ ca să se asigure soar­­tea supuşilor maghiari, nu mai găsim de ne­voie să amintim mândria ce simte ţeara noas­tră, când privesce strălucitul corp de jurişti români; ne vom mărgini să arătăm un exem­plu despre ura, ciuda şi neputinţa, cu care Ungurii atacă toate desvoltările raselor dim­­pregiurul lor. Intr’adevăr, în aceeaşi ZI­SÎ la aceeaşi desbatere, în care dl Szilágyi a vorbit despre capitulaţiuni, cu privire la noi, un deputat ungur, dl Coloman Thaly, acu­­sând Austriacă de rea credinţă, a mers pănă a Zice, „că ar preferi, ca supuşii unguri să fie judecaţi de Căcii Sultanului decât de curţile mixte“, în care ar fi şi Austriacă. Ungurii nu văd preste tot decât oameni in­culţi, naţiuni subalterne, tot ce se mişcă împregiu­­rul lor le voesce răul, cine nu este Ungur, le este duşman! Această trufie întovărăşită sentimentului de universală persecuţi­une, această îngâmfare amestecată cu seamă, este caracteristica nea­mului maghiar şi colorează cu o rasă de ri­­dicul pretenţiunea ce au descendenţii lui Atila de a impune Orientului spiritul pro­priei lor rase şi al propriei lor civilisaţiuni. Pe această pornire sufletească suntem siguri, că neamul nostru nici­odată nu se va îndruma. Departe de a vedea în progresul celoralalţi o primejdie, Românii vor vedea cu fericire împlântarea unei civilisaţiuni temeinice şi generale în Orient. Şi va fi întotdeauna un semn netăgă­duit de putere morală pentru o națiune fap­tul, că va vedea propăşirea celoralalte neamuri, fără să simtă, că vre-o umbră se întinde asu­pra destinelor ei. Nr. 49

Next