Tribuna, martie 1891 (Anul 8, nr. 49-74)
1891-03-01 / nr. 49
Pag. 194 ar fi menită decât să producă din nou ură, duşmănii şi tulburare între naţionalităţi, nimicind astfel şi cele mai din urmă speranţe pentru mulcumirea spiritelor şi pentru o împăcare atât de dorită în viitor. înaltă casă! Vă stă în voe şi în putere să aduceţi acest proiect la valoare de lege; dar’ Vă rog să ţineţi cont de tristele urmări ce le va trage el după sine, bine sciind, că în această ţeară mai locuesc încă şi alte popoare, şi încă unele autochtone, care încă voesc şi au drept să trăească şi să se desvoalte cu limba lor, cu caracterul lor şi cu cultura lor proprie, însuşi Sf. Ştefan, primul rege şi fundator al regatului, a Z'Bi că: Regnum unius linguae imbecile est et fragile, dovadă, că şi atunci încă erau mai multe popoare în această ţeară, dar’ el, ca un rege înţelept, li-a respectat limbile lor proprii, bine sciind unde zace tăria şi puterea statului! Aceste fapte ar trebui să ne convingă și pe noi, că nu în interesul popoarelor zace, ca să cunoască limba statului, fie oricare aceea, ci că întors, în interesul acestuia zace, ca să cunoască limbile diferitelor naționalități, care locuesc într’însul, din simpla causă, că nu popoarele sânt pentru stat, ci statul s’a înfiinţat pentru popoare. Dar’ mi opresc aci, în. .., pentru că oricât de departe m’aş duce, tot numai cu asemenea disposiţiuni şi motive nevalabile m’aş întâlni, deoarece măsura, după care s’a croit acest proiect, fiind greşită, urmează ca şi acelea încă să fie aşa. Binevoiţi mai încolo, a lua în consideraţiune şi aceea, că astfel de tendenţe stau în apicată contradicţiune cu legi în toată forma existente, aduse şi sancţionate pe cale legală pentru autonomia bisericească şi pentru naţionalităţile nemaghiare, care legi „pănă sunt în vigoare au să se ţină cu sfinţenie“, cumfi cea odinioară înţeleptul ţerii Deák Ferenc. Binevoiţi apoi a se aduce aminte şi a ţină cont şi de promisiunile cele asigurătoare ce se făceau naţionalităţilor nemaghiare, în diferite timpuri şi la diferite ocasiuni, de cătră bărbaţii cei mai valoroşi ai ţerii, chiar şi decătră dieta ţerii, atunci când şi compatrioţii noştri maghiari se simţiau asupriţi în drepturile lor politice naţionale. Binevoiţi a se aduce aminte şi de liberalul principiu, proclamat serbatoresce în epocalul an 1848: Libertate, egalitate, frăţietate ! Şi în legătură cu acesta a nu se uita nici de cuvintele scripturii: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face! Oare cum se va potrivi o lege pentru maghiarisarea naţionalităţilor nemaghiare cu aceste principii sfinte? Faţă cu toate aceste cred, înaltă Casă, că nu ar fi cuviincios, ca să se încheie atât veacul cel luminat al 19-lea cât şi milionarul, ce se intenţionează a se serba, cu desavuarea primului rege şi fundator al regatului, prin maghiarizarea naţionalităţilor nemaghiare din patrie ?! Nu pot primi proiectul de basă la desbaterea specială. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 28 Februarie st. v. Afaceri interne. Amândouă casele parlamentului maghiar au ţinut alaltăieri şedinţe, în care s’au resolvat mai multe proiecte de lege. în casa deputaţilor s’a desvoltat o discuţiune mai lungă asupra comandei de puşci de reservă pe seama honveijilor, dar’ proiectul a fost în urmă primit fără nici o modificare. Deasemenea s’a primit proiectul de lege despre alimentarea soldaților dela marină. în casa magnaților s’a luat la desbatere mai ântâiu proiectul despre repausul de Duminecă, care s’a primit drept basă pentru desbaterea specială. în desbaterea specială s’a acceptat apoi propunerea ministrului B ar oss, în urma căreia repausul are să se înceapă Duminecă dimineaţa la 6 oare şi să ţină pănă Luni dimineaţa la 6 oare. Ceialalţi paragrafi au fost primiţi fără schimbare. Fără nici o discuţiune au fost apoi primite proiectele de legi despre cassele bolnavilor lucrători, despre grijirea de văduvele şi orfanii militarilor, despre trecerile de credit din cvartalul ultim al anului 1890 şi despre aducerea de trupe bosniace pe teritor unguresc. Pol. Corr.“ primesce din Budapesta împărtăşirea oficioasă, că stânga extremă îşi dă silinţa, de a câştiga pe contele A p p o n y i pentru o combatere comună a reformei administrative, şi anume sub parola, că disposiţiunile singuratice ale proiectului de lege presentat ar periclita libertăţile politice şi că guvernul încă nu a presentat proiectul de lege privitor la asigurarea libertăţii electorale. în privinţa strămutării sediului primaţial de la Strigoniu la Budapesta, corespondentul din Strigoniu al farului „Budapesti Hirlap“ scrie Ziarului său, că după informaţiunile lui, Maiestatea Sa nu e pe deplin câştigată pentru mutarea sediului primaţial la Budapesta, căci atunci Monarchul deabia ar umbla să ceară în privinţa asta sfatul Romei. E foarte probabil, că magnaţii catolici cât mai curând vor începe în casa magnaţilor acţiunea în contra centralizării sediului primaţial. Din Cisleithania. Cehii vechi din Boemia par a fi firm hotărîţi a se retrage de la vieaţa politică. Cehul vehiu ales în Tabor, Dr. Dostal,şi-a depus mandatul, şi, după cum se prevede, şi cel din urmă deputat al Cehilor vechi, Leopold Poliak, va urma exemplului acestuia. în viitoarea dietă imperială Cehii vechi vor fi prin urmare representaţi numai prin Cehii din Moravia, care Cehii tineri vor număra 36 pănă la 37 deputaţi. Din Praga se telegrafează, că Dr. Rieger a adresat din Roma o scrisoare primarului din Praga, prin care declară, că se retrage din colegiul representanţei orăşenesci, picând, că perderea favorului poporului cehic îl silesce a lăsa locul puterilor mai tinere, care se bucură de încrederea poporului. „G aze t a N a rodowa“ expune, că abdicaţiunea partidului Cehilor vechi va trebui să studue poziţia contelui Taaffe. Clericatul „Hias“ ce apare în Bron declară de probabilă înfiinţarea unei majorităţi germano-liberale poloneze în noua dietă imperială. Acelaşi (hiar primeste din Viena împărtăşirea, că încă înainte de întrunirea dietei imperiale se va face o schimbare în minister în favorul partidului german liberal. Negocierile convenţionale dintre Austro- Ungaria şi Germania. Negocierile convenţionale dintre Austro-Ungaria şi Germania au suferit din nou o întrerupere. „Fremdenblatt“, organul oficiului nostru de externe, împărtăşesce, că întreruperea va fi scurtă şi va dura pănă atunci, pănă când comisarii germani vor aduce cu sine informaţiuni. Comisarii germani cer adecă noue concesiuni şi declară de nesuficiente pe cele deja făcute. Prin aceasta stadiul negocierilor a devenit foarte critic. „Fremdenblatt“ tot mai crede, că diferenţele ce s’au iscat se vor pută încă aplana în urma prevenirii din amândouă părţile. Evenimentele din Serbia. De sigur pănă acum încă nu s’a întâmplat, ca între un suveran şi un fost ministru al lui să se schimbe o corespondenţă atât de vehementă, cum s’a întâmplat în Serbia între Milan şi Garaşanin. Cele ce îşi spun aceşti doi onorabili sunt lucruri ne maipomenite. Amândoi se timbrează de ucigaşi. Şi în adevăr la 1887 s’au întâmplat în Sârbia nişce omoruri politice, de care şi regele şi ministrul seu au avut cunoscinţă, şi care numai acum au eşit la iveală, după ce Garaşanin s’a dat pe partea Nataliei şi lucră în contra stăpânului seu de odinioară, piarele, care au reprodus cea din urmă scrisoare a lui Garaşanin, au fost confiscate şi procurorul suprem li-a intentat procese de presă. Bisdedev-urile în casa magnaţilor (Urmare şi fine.) Metropolitul Miron Roman: Din causa unei boale de natură serioasă, orice, va grăi numai pe scurt. Oratorul crede, ceea ce nimenea nu va trage la îndoeală, că scopul principal al acestui proiect de lege este propagarea limbii maghiare, şi în contra acesteia, dacă propagarea limbei nu se împinge preste marginile naturale şi de drept, nu se poate face obiecţiune din punct de vedere de stat. Realizarea teoretică şi practică a lăţirii limbii maghiare ruse, durere, deja nu mai cunoasce nici o margine, ba se angagiază chiar la la tribuna cruri imposibile; în ziua de aei lăţirea limbii maghiare este identică cu sugrumarea limbilor nemaghiare din patrie, cu exterminarea aşa (friend a naţionalităţilor nemaghiare din patrie. (Mişcare şi contraziceri.) Fanatismul „Kultur-egylet“-ului nu mai sufere nici o limbă, afară de limba maghiară. Dacă un Român ajunge în serviciul gendarmeriei sau al drumurilor de fer, — mai sus nu-’l lasă să se urce — trebue să-’şi maghiariseze numele românesc, căci altfel nu se poate împăca cu superiorii sei; oar’ când biserica dela Arad şi dela Caransebeş a cerut să-’şi înfiinţeze un gimnasiu cu banii proprii, nu li s’a dat voe, cu toate că aveau drept după legea de naţionalitate. Pe teritorul acestei patrii, oratorul pretinde dela fiecare patriot de naționalitate nemaghiară, de cumva acela aparţine clasei mai culte, ca se scie perfect limba maghiară în vorbire şi scriere, dacă însé nu o scie, să o învețe, de nu cumva îl scusă dela aceasta etatea înaintată a lui. Ba n’ar ave nimic în contră, dacă și membrilor mai cu stare din clasa poporului de rînd şi mai vîrtos bărbaţilor li s’ar da cele mai bune şi cele mai multe ocasiuni posibile de a învăţa limba maghiară, cu deosebire în părţile, unde necesitatea acesteia o justifică şi raporturile mai mărunte ale vieţii publice. — Dar’ pre lângă aceasta, credincioşii bisericii române gr.or. sânt datori a-’şi păzi caracterul lor naţional român şi a-’l lua în apărare faţă cu orice încercare de maghiarisare forţată; din această causă, abstrăgend dela alte scăderi ale proiectului de lege, oratorul nici în general, nici în părţile lui singuratice nu poate primi acel proiect, pe care-l consideră ca pe o instituţiune destinată a pune în lucrare mijloacele de maghiarizare forţată, şi când declară aceasta, crede oratorul, că mai bun serviciu face patriei, decât aceia, care urmărind niste idei mari nerealisabile, nu se genează a tulbura înţelegerea paeînică între popoarele din patrie şi a deschide prin aceasta isvoarele unor rele neprevăzute şi poate chiar ale unor pericule publice. (Contraziceri.) Episcopul din Arad Ioan M e ţ i a n încă a respins proiectul de lege drept fără scop în privinţe pedagogice şi sanitare, mai departe drept un amestec arbitrar în drepturile părinţilor şi ,în condiţiunile de existenţă ale naţionalităţilor. Dacă există voinţa, de a promova buna înţelegere între naţionalităţi, să se creeze legi, care fac naţionalităţilor plăcută patria, dar nu de acele, care le împedecă în desvoltarea lor. Ministrul Csáky ia apoi cuvântul şi spune, că Ungaria a premers în privinţa regularii instituţiunii asilelor de copii tuturor ţerilor civilizate. Datele statistice foarte triste despre mortalitatea copiilor în statul nostru ne-a îndemnat să o facem aceasta. Al doilea motiv sînt raporturile de limbă în Ungaria. Pentru deosebitele naționalități ar fi numai un mare avantagiu, dacă copiii își însușesc imba statului. De o silă nici vorbă nu poate să fie, căci e vorba ca statul să facă numai ceea ce comunele, părinţii şi alţi factori nu fac. El a fost surprins, când a aflat din oraşe, că o parte a naţionalităţilor ce locuesc în Ungaria au ridicat proteste în contra legii, mai mult îl suprinde îusă, că şi în casa magnaţilor trebue să audă discursuri pătrunse de acelaşi spirit. El ar comite o crimă faţă cu patria, dacă nu ar lua disposiţiuni pentru răspândirea limbii statului. Dacă dintr’o parte s’a fost 78, ca naţionalităţile să fie educate pentru iubire reciprocă, el trebue să răspundă: Spre a se pute iubi, trebue să se poată oamenii înţelege, cu un motiv mai mult pentru răspândirea limbii statului. Din toate aceste cuvinte oratorul recomandă proiectul spre primire. Dr. Victor Mihályi, episcopul gr.cat. al Lugojului, se provoacă mai anteiu la art. de lege 18 din 1879, la a căruia desbatere a luat şi dînsul parte. Fiindcă acel proiect s’a ridicat la valoare de lege, ministrul de instrucţiune publică a inaugurat o eră nouă în instrucţiunea poporală, pregătind calea unei educaţiuni spartane, care e menită a desface legăturile între părinţi şi între copii. Prezentul proiect de lege e numai stadiul al doilea pe acest coborîş, şi dacă nu ne înşeală semnele, fiecare se va convinge numaidecât, că proiectul de lege despre asilele de copii formează extremul pas, care tinde a ciunti legăturile familiare şi drepturile ce compet părinţilor. Partea cea mai întunecoasă a proiectului de lege despre aşile este obligativitatea. Oratorul desvoaltă pe larg motivele sale din acest punct de vedere şi zice, că tocmai din consideraţiuni pedagogice dînsul ţine a fi în interesul societăţii, ca să nu impună cu sila obligamentul instrucţiunii de aşii părinţilor, care nu doresc aceasta. Acest proiect de lege e drastic, după ce voesce în general să vindece un rău, care nu există, cu o medicină, care e în contra firii, care destramă legăturile familiare, deoarece acest proiect de lege silesce pe părinţi a-şi trimite copiii la asile, ameninţându-i la cas contrar cu pedepse în bani, cu toate că ei îngrijesc acasă suficient de crescerea copiilor lor. Mai departe acest proiect de lege chiar prin aceea mai impune spese mari părinţilor, că trebue să constate în modul cel mai straniu prin dovezi, dacă corespund cerinţelor legale întru cresterea copiilor lor. Este vătămătoare pentru părinţi şi numai presupunerea din proiect, că ei ar putea să-şi neglige copiii cu intenţiune. De aceea respinge proiectul de lege. După aceste casa, cu excepţia celor 7 voturi ale naţionalităţilor, a primit proiectul în general şi a purces numaidecât la desbaterea specială a aceluia. In decursul desbaterii speciale episcopii români nu au vorbit şi aşa proiectul, cu excepţia unor mici modificări stilistice, s’a acceptat în textul comisiunii. România şi jurisdicţiunea consularăii. Discursul domnului Szilágyi. Pornirea Ungurilor împotriva neamului nostru este cunoscută tuturor . Ungurii au declarat Românilor, — care nu au provocat-o, nici au dorit-o, — o luptă crâncenă, exterminătoare, de tot minutul şi pe toate căile. Românii se vor apăra cu energie şi vor dovedi, că vigilenţa strămoşească, — care ’i-a păstrat pe malurile Dunării ca pe o sentinelă neclintită a civilisaţiunii, — nu este micşorată şi nu se poate stînge în naţiunea lor. Dacă reînvierea capitulaţiunilor, — căci capitulaţiunile în România sânt o arătare, care se ivesce din când în când pentru a dispăre tot mai adânc în întunerecul eresurilor istorice, — dacă, dacă reînvierea capitulaţiunilor nu s’ar fi manifestat decât prin atacurile presei, nu am fi ridicat cu insistenţă această cestiune. Faptul însă este mai grav, faptul este de o gravitate excepţională, când organele autorizate ale monarchiei austro-ungare îşi permit, în dispreţul adevărului istoric şi al relaţiunilor reale cu noi, să măgulească patriotismul rău înţeles al supuşilor monarchiei, vorbind despre juridicţiunea consulară ce s’ar exercita în regatul român. Dl Szilágyi s’a făcut vinovat nu numai de o falsificare vădită a adevărului, dar’ şi de o imprudenţă nesăbuită, ridicând în camera ungară cestiunea capitulaţiunilor, care este o injurie pentru noi. Această injurie Românii din toate stările sociale, fără deosebire de partid, o resping cu toată energia şi cu toată indignaţiunea ce ea merită. Când dl Szilágyi a 78 : „în Orient, şi mai ales în ţerile unde supuşii noştri sânt cei mai numeroşi, în România .... mai ales în România, juridicţiunea consulară nu va avea o lungă durată; deabia se mai exercită încă. Acest fel de juridicţiune încetează pe măsura ce codurile şi organisaţiunea judecătorească se desvoartă şi presentă garanţii“. Ministrul ungur a dat sau dovada cea mai netăgăduită de necunoascere a situaţiunii internaţionale, sau cea mai învederată probă de rea credinţă. Dar’ nu, posiţiunea dlui Szilágyi, întreagă cuvântarea sa, nu ne mai permite îndoeala : cu bună scire şi cu tot dinadinsul ministrul ungur a lăsat deoparte realitatea faptelor. Cei ce se îndoesc de aceasta, nu au decât să citească partea discursului seu, în care, cu atâta abilitate, face o apropiere între cestiunea capitulaţiunilor şi posibilitatea încheierii unui viitor tractat de comerciu, ca şi când ar spune lămurit, că pretenţiunile exercitării unei juridicţiuni consulare la noi nu s’ar pute stînge decât plătindu-sa printr’un tractat de comerciu dăunător intereselor economice ale României. Aci nu mai poate se încape nici o îndoeală, şi pentru ca evidenţa să răsară şi mai întreagă, nu vom face apel la sentimentul unanim al Românilor: dela Unguri vom face apel iarăşi la Unguri, dela un ministru austroungar la un alt ministru austro-ungar ! Tot cu prilegiul unor negocieri privitoare la cestiunea economică, baronul Mayr, representantul Austro-Ungariei la Bucuresci, a încercat să insinueze cestiunea juridicţiunii consulare, în nota sa dela 16 Februarie 1886, dl baron Mayr se adresa guvernului român astfel: „ ... guvernul imperial şi regal poate de pe acum se declare, că are intenţiunea să ajungă cu guvernul regal la o înţelegere, nu numai asupra cestiunilor vamale şi comerciale, dar de a face în acelaşi timp proposiţiuni, îmbrăţişând totalitatea relaţiunilor economice şi de comunicaţiune, cum de ex. navigaţiunea, drumul de fer, starea personală a supuşilor, cestiunea capitulaţiunilor şi a atribuţiunilor consulilor . ..“ Acestei îndrăsneli ruse, guvernul român cu multă demnitate răspundea prin organul domnului Ferechide, ministru al afacerilor străine: „ . .. enumerarea D-Voastre cuprinde capitulaţiunile, şi trebue să declar Excelenţei Voastre, că guvernul s’ar refusa cu desâvîrşire să iee parte la orice discuţiune, unde s’ar vorbi de capitulaţiuni“. Ear’ din Viena, representantul nostru, regretatul Mavrogheni, comunica telegrafice: „In ceea ce privesce capitulațiunile, ministrul afacerilor străine m’a autorizat săVe declar din partea sa, că este o neînțelegere regretabilă și că nici-odată guvernul imperial și regal nu s’a gândit să ridice această cestiune și nici chiar să vorbească de ea“. Această retractare, nu se poate mai complectă și mai definitivă a îndrăsnelii representantului austro-ungar, a fost în urmă confirmată în chipul cel mai strălucit, ministrul nostru la Viena, Mavrogheni, prin nota sa de la 20 Februarie, spunea guvernului român : „In ceea ce se atinge de nenorocita amintire a capitulaţiilor în nota dlui baron Mayr, corniţele Kálnokymi-a confirmat, fără cea mai mică reservă, declaraţia ce v-am comunicat prin telegrama cifrată din 2 Martie, adăugând regretele sale, că s’a putut aluneca, din o simplă neînţelegere, o astfel de amintire in redacţia notei în cestiune; protestând, că dacă ’ia’ar fi presentat o asemenea redacţie, n’ar fi tolerat deloc în ea această nepotrivită alusiune“. Nu mai am nimic de adăugat; curtenitoarele cualificative ale lui Kálnoky sunt suficiente; rămâne învederat, că dl Szilágyi, amintind cestiunea capitulaţiunilor, a alunecat pe un povîrniş nenorocit, că a făcut o alusiune nepotrivită, care nu poate fi tolerată şi pe care noi Românii nu o vom tolera-o niciodată. Rechiemăm dar’ pe domnul Szilágyi la respectul ce toţi oamenii de stat demni datoresi adevărului. Nu numai că cestiunea ministrului ungar este inexactă, deoarece juridicţiune consulară străină nu există în România, dar’ mai mult, România exercită ea însăşi juridicţiune consulară în alte state. Astfel România exercită juridicţiunea consulară în Turcia şi în Bulgaria, în Bulgaria, unde guvernul princiar a hotărît printr’o decisiune a consiliului de miniştri în anul 1880 recunoascerea formală a acestui drept pentru regatul român, ceea ce s’a şi comunicat autorităţilor judiciare din principat. Nu pot sfîrşi fără câteva consideraţiuni de o ordine mai generală ce îmi sânt firesce indicate de caşul domnului Szilágyi şi de situaţiune. Ce au voit vecinii noştri să înţeleagă, când au ridicat cestiunea capitulaţiunilor ? Au voit neapărat să dee înainte de toate un semn netăgăduit despre inferioritatea noastră culturală şi au mai voit să ne adreseze și o amenințare, subînțelegând, că cestiunea juridicțiunii consulare ar putea să se pună cândva Românilor ca un problem actual rămas încă neresolvat. Ameninţărilor noi nu vom răspunde niciodată prin ameninţări, ameninţările sunt un semn de slăbiciune. Ceea ce putem îuse răspunde Ungurilor este, că întotdeauna vom fi gata să ne apărăm. Asupra pretenţiunii inferiorităţii noastre, care reclamă numaidecât intervenirea juridicţiunii unguresci pentru ca să se asigure soartea supuşilor maghiari, nu mai găsim de nevoie să amintim mândria ce simte ţeara noastră, când privesce strălucitul corp de jurişti români; ne vom mărgini să arătăm un exemplu despre ura, ciuda şi neputinţa, cu care Ungurii atacă toate desvoltările raselor dimpregiurul lor. Intr’adevăr, în aceeaşi ZISÎ la aceeaşi desbatere, în care dl Szilágyi a vorbit despre capitulaţiuni, cu privire la noi, un deputat ungur, dl Coloman Thaly, acusând Austriacă de rea credinţă, a mers pănă a Zice, „că ar preferi, ca supuşii unguri să fie judecaţi de Căcii Sultanului decât de curţile mixte“, în care ar fi şi Austriacă. Ungurii nu văd preste tot decât oameni inculţi, naţiuni subalterne, tot ce se mişcă împregiurul lor le voesce răul, cine nu este Ungur, le este duşman! Această trufie întovărăşită sentimentului de universală persecuţiune, această îngâmfare amestecată cu seamă, este caracteristica neamului maghiar şi colorează cu o rasă de ridicul pretenţiunea ce au descendenţii lui Atila de a impune Orientului spiritul propriei lor rase şi al propriei lor civilisaţiuni. Pe această pornire sufletească suntem siguri, că neamul nostru niciodată nu se va îndruma. Departe de a vedea în progresul celoralalţi o primejdie, Românii vor vedea cu fericire împlântarea unei civilisaţiuni temeinice şi generale în Orient. Şi va fi întotdeauna un semn netăgăduit de putere morală pentru o națiune faptul, că va vedea propăşirea celoralalte neamuri, fără să simtă, că vre-o umbră se întinde asupra destinelor ei. Nr. 49