Tribuna, aprilie 1891 (Anul 8, nr. 75-97)
1891-04-02 / nr. 75
Anul Vin Sibiiu, Marţi 2/14 Aprilie 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */4 an 2 fl. 50 cr., ‘/1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., »/* an 3 fl. 50 cr., la an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: l/« an 10 franci, l/9 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 75 INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani ,rom. Ca la Aprilie v. 1891 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipărită dela fâşiile, în care li s’a trimisziarul pănă acuma. Administraţiunea ziarului „Tribuna“. A. vis. Adunarea generală ordinară a „Institutului Tipografic“, convocată pe 11 Aprilie n., neputendu-se ţine din lipsa numărului acţionarilor presenţi, prescris în statute, hotărirea asupra sorţii „Tribunei“ a trebuit să se amine pănă la proxima adunare ce se va convoca în conformitate cu statutele. Drept aceea administraţiunea „Tribunei“ e autorizată a primi abonamente pentru martarul următor. Sibiiu, 30 Martie (11 Aprilie) 1891.Direcţiunea Institutului Tipografic. Neîntrunirea adunării generale a „Institutului Tipografic“ se explică, după cum sântem informaţi, şi prin aceea, că dela publicarea primului aviz respectiv al direcţiunii încoace s’au ridicat mai multe voci din sinul partidului naţional pentru continuarea „Tribunei“ şi anume cu susţinerea , programului ei de pănă acum. De sine se înţelege, că numai atunci s’ar putea ţine seamă de acest curent, dacă FOIŢA „TRIBUNEI“ Nepotul meu Petrăchel. — Novelă — de Constantin Stamati durea. (Urmare.) Acum pasagerii par uscați ca scrobițele, purtând banii făcuți din sdirențe de petece în portofel de piele de câni. Așadară fata mea pornit legănându-mă în faeton pe arcuri englezesci și gândind cu ce bucurie mă va întimpina nepotul meu Petrăchel, care este un tiner minunat şi ’mi-e drag ca sufletul. Păcat numai, că sărmanul băiat, cu serviciul seu de judecător de instrucţie a început într’o aşa urîcioasă presă, căci el stă acum în luptă cu hoţii şi tâlharii, şi descălecând de pe Pegas, aleargă nu odată după arestanţii fugiţi din temniţe. De o frumseţă delicată, Petrăchel ar fi ca zidit pentru saloanele aristocratice. . . Ochii lui mari albaştri au o căutătură pătrunzătoare. Nasul lui încovoiat, gura mititică cu buze roşii, încadrate în două musteţe fine, blonde şi răsucite, îi dau fisionomiei o expresiune de tot încântătoare. El are asemănare cu o păpuşică de papier-maché, care adese figurează în budoarele femeilor de modă pe etagere cu cescuţe chinezesci. Insă această păpuşică a făcut să plângă amar pe multe leoaice ale acelor saloane, măgulindu-le, apoi părăsindu-le, măcar că ele întrebuinţau toată strategica amorului, în care sunt iscusite, spre a lega cu lanţuri de flori la ale lor picioare pe frumosul Petrăchel, care ca fluturaşul nestatornic sugea numai nectarul de pe flori, lăsându-le apoi să se vesceiască sub arşiţa amorului ce le topia. Petrăchel se ţinea de opinia, că femeile sunt zidite numai pentru deliciul dragostii, oară nu pentru sclavagiul căsătoriei, care este, precum ,ce ele mormântul amorului. Nenacele duducilor cunoscându-şi filosofia, înfuriate şi spumegând de ciudă, îl numiau nihilist, libertin, tinăr cu moralul stricat, car’ frumuşelele măritate, uitându-se la el, îl înghiţiau cu ochişorii drăgălaşi Dar’ ce folos, căci bărbaţii lor, pleşuvi, dar’ puternici în posturile eminente ce ocupau, asemenea înghiţind din causa lui multe amărîciuni conjugale, ’l-au mistuit la sfîrşit, isgonindu-’l din capitală şi dându-’i un post neînsemnat în provincia depărtată. Şi cine ar fi putut crede, că din acea păpuşică iscusită numai în declaraţiile de amor, cele mai hâtru combinate spre a pătrunde inimile călite ale cochetelor, va eşi un aşa de aspru judecător de instrucţie, groaza tâlharilor, căci iuţeala, cu care el descoperia cele mai misterioase crime, era de mirare. El avea un instinct aşa de pătrunzător să desgheoace adevărul din minciună, că şiretul cel mai dibaciu la interogaţii, — printr’un cuvânt, o mişcare sau o căutătură suspectă se prindea în laţ. Ear’ altădată Petrăchel, punând dinaintea sa hârtiile procesului cusut din sute de file, cu mânuşiţa sa ca de femeie începea a trece în revistă fiecare strofă, răsfoind şi totodată cetind cu repejune nespusă. Apoi subit lovind cu palma în volumul deschis, ca şi când ar prinde vreo muscă, zimbia cu ironie şi vocea : am prins motanul de coadă, în minuta aceea ţinea sub palmă vreo declaraţie a culpabilului, scrisă în protocolul de instrucţie, şi din acel nod încurcat el deşira tot adevărul procesului. Atunci tâlharul nu mai avea scăpare din unghiile lui tăiate la modă, în zadar advocaţii cumpăraţi se siliau să spele stigma pusă de Petrichel pe fruntea hoţului, negreala rămânea de acuma pată neştearsă, şi de scăpa din criminal vre-un hoţ privilegiat, stigma se vedea de departe pe a lui frunte ca dangava pe şoldul calului. Când am intrat în odaia lui,l-am găsit în costum de voiagiu, ocupat cu bagagiul ce conţinea, cum le numia el, bulendrele criminaliste. — Sânt gata! ’mi-azis îmbrățoşându-mă; săracul are măcar îndemânarea, că nu-’şi bate capul, ce are să lase în urma lui. — Un nume bun şi este destul, ’i am răspuns eu. — Aşa ar fi, unchiule, dacă fiecărui om ’i-ar plăcă îndemânările vieţii, dar’ puţini Diogeni se găsesc în ziua de astăji. — Ai dreptate, dragul meu, dar’ cum tu cu asemenea principii ai rămas mai tot atât de sărac ca Diogen, atunci când ocupai un serviciu însemnat sub o protecţie emi- nentă? Pe aşa cale tinerii la noi merg înainte, cercându-se spre glorie şi bogăţie. Pănă astăifi nu mă pot dumeri, ce crimă ai comis, de te-au trimis din capitală într’un loc atât de pustiu, la marginea împărăţiei. Petrăchel stătu câtva pe gânduri şi ţintind frumoşii mei ochi în depărtare, după un mic suspin, îmi răspunse: — Eu nu sânt capabil de a săvîrşi o crimă, nici n’am fost judecat de culpabil în junetele mele, ca secretar la senat, ci sânt surghiunit aici de o femeie. Negreşit din gelozie sau răsbunare? — Nici una, nici alta, ci din contră, precum se vede, din nemărginită iubire ce-’mi poartă. — Asta eu nu o înțeleg; dar’ tot amorul este causa ? — Stau încă la îndoeală şi pănă acum nu-’mi pot explica enigma şi că la ce timpi se va săvîrşi deslegarea. — Spune-mi măcar începutul acestei întâmplări, poate că eu îți voiu pută povesti sfîrşitul. — Mai ântâiu să ne pornim, ca să nu întârziem trenul, şi în monotonia călătoriei, ca un fel de distracție, îţi voiu povesti începutul întâmplării, căci sfîrşitul eu singur nu-l sciu. Ne pornirăm; timpul de vară ne era favorabil pentru călătorie, drumul neted şi încadrat de ierburi presărate cu flori. Caii purtau faetonul cu repejunea cunoscută a mersului poştei ruseşci şi clopoţelul legat la oişte împrăşcia în aer sunetul seu argintiu, însă cu toate aceste monotonia voiagiului pe încetul mă cuprinse şi începui a picura şi a moţăi. — Ei, Petrăchel, spune-’mi povestea, — mă adresai cătră nepotul meu, care părea cufundat în gânduri; — monotonia îmi vrăjesce ochii şi’mi chiamă somnul. Petrăchel ridică capul, apoi scoţând din buzunar o ţigară, o aprinse, şi dându-se cam pe spinare, ţintindu-’şi ochii în depărtare, caşi când ’şi-ar aduna suvenirile trecute, după o pausă începu aşa: — îţi este soiut, unchiaşule, că sfîrşind facultatea de drepturi, nu numai că am fost diplomat ca jurisconsult, ci şi gratificat cu medalia de aur pentru deosebitele mele stăruinţe. Deci prin solicitarea directorului universităţii lui admis în corpul aleşilor amploiaţi şi în grabă înaintasem la postul de secretar într’un departament al senatului. Această favoare, pentru toţi cameraşii mei neaşteptată, îi aduse la o gelosie evidentă, şi eu singur rămăsei uimit de aşa neprevăcută protecţie, care, precum presupuneam, îmi venia de la o persoană mie necunoscută, care avea o mare influenţă asupra puternicului meu şef, un conte bătrân cu rangul de general. Acest om, cum se vorbia, în urma unei vieţi neregulate, era atât de slab şi neputincios, că semăna să aibă la 80 de ani, cu toate că vîrsta lui era numai de 60. El în s’ar dovedi, că el este destul de puternic a sprijini „Tribuna“ pe viitor politicesce şi apoi şi materialicesce. In înţelesul acesta un comitet anume constituit pentru sondarea şi îndeplinirea garanţiilor recerute va trimite un circular la adresa acelora, despre cari el poate presupune, că ar fi aplecaţi de a contribui la susţinerea politică şi materială a „Tribunei“. / Redacţiunea „ Tribunei“) Cine stă la spate? Unele dintre foile maghiare se ocupă şi cu tema, dealtmintrelea cam ingrată, că cine stă la spatele tinerimii române din România, care a scris cunoscutul memorand. Ingrată într’atâta, încât foile din cestiune nu-şi dau silinţa deloc să afle adevărul despre toată starea lucrului cu memorandul. Ba pare că le place a orbeca prin întunerec şi a substitui cercetării după adevăr şi respitatelor acestei cercetări productele fantasiei lor. Numai aşa se poate explica, că foile aceste îşi permit a scrie şi a susţină, că guvernul român, că partidul rusofil şi că irredenţa română sânt amestecate în causa cu memorandul. Prin orbecarea aceasta, foile maghiare, în loc să apropie, depărtează pe publicul maghiar tot mai mult de adevăr şi de ţinta adevărat patriotică, în loc de abisul, ca să aducă vederi armonice între toţi fiii patriei de o parte şi între vecinii noştri cei mai buni de altă parte, prin suspectări neîntemeiate samănă discordie în toate părţile, între fiii patriei prin aceea, că se presentează numai pe sine de patrioţi buni, de unde urmează, că în ochii publicului maghiar ceialalţi trebue să treacă de patrioţi răi. Raportul însă dintre aceste două părţi numai pacinic nu poate fi. Ear’ pe vecinii cei buni îi alungă, ca şi când noi nu am avă lipsă de vecinătate bună, ca şi când „patrioţii“ noştri cei „singuri buni“ ar fi un isvor de putere nesecată, încât la vreme ar pute-o lua cu lumea întreagă. E frumos lucru a avă încredere în sine şi în puterile proprii, însă e periculos lucru a avă încredere prea mare şi în contul încrederii prea mari a depărta sprijinul, care la vreme de năcaz ar prinde foarte bine. Toată orbecarea presei maghiare, toată lupta şi sbuciumarea ei în întunerec ne întăresce în suposiţiunea, că este foarte neorientată în ceea ce privesce desvoltarea lucrurilor publice interne şi externe. Negreşit şi trebue să fie neorientată, dacă, cum am fos, în loc de a păşi în urma cercetărilor şi a resultatelor cercetărilor, substitue fantasia ei. Căci oare nu fantasie este, când de ani încoace strigă la lume de „irredenta română“ fără de a o fi şi văajut vreodatâ în realitate? Nu este tot fantasie, când neexistenţa irredentei este luată drept existenţă şi pe basa lipsită de basă se clâdesce mai departe amestecând pe guvernul român din curentul alianţei triple cu partidul rusofil din România, despre care încă nu ştim ce dare de seamă nu ar pută presa maghiară face, când s’ar lăsa de a opera numai cu fantasia. Consecvenţa tuturor acestor stări nefiresci este, ca şi publicul, care se adapă din presa neorientată, să fie neorientat, şi aşa toată vieaţa politică a acestui public să se mişce pe cărări false şi să se depărteze în loc de a se apropia de scop. Ce folositor ar fi şi pentru presa maghiară şi pentru publicul maghiar, dar şi pentru patrie preste tot, când acea presă, în loc de a căuta în modul ei după cine stă la spatele tinerimii române, care a subscris memorandul, ’şi-ar bate capul, cum s’ar pută mulţumi Românii din Transilvania şi Ungaria , cum toate naţionalităţile nemaghiare. Aceasta ar fi tema cea gravă, pentru că ar scuti de a pune puterea închipuirii în activitate, ca să producă piese de fantasie, cu efect pentru scene de teatre, periculoase însă în vieaţa politică. Sânt trecuţi două,ieci şi-trei de ani, de când presa maghiară lucrări de 4* în trebi constituţionale de ale patriei, şi ea n’a aflat cu cale a se ocupa serios cu gestiunile interne reale ale patriei. S’a ocupat însă serios cu fantasia unui stat naţional maghiar şi s’a înglodat tot mai tare în această imposibilitate. A uitat presa maghiară, a uitat publicul maghiar, ceea ce promiteau naţionalităţilor nemaghiare, când simţiau şi ei greutatea apăsării străine, şi au că- zut în credinţa netrebnică, că toate naţionalităţile vor exclama, morituri vos salutant, ca să sporească elementul maghiar. Noi credem, că nimica mai înţelept lucru nu ar face presa maghiară şi publicul maghiar decât, când ar recapitula odată seria de greşeli politice din cei douăzeci şi trei de ani trecuţi. Recapitularea aceasta ar fi mai mulţumitoare şi mai salutară pentru patrie, decât toate cercetările după cine stă la spatele cutărei tinerimi. Mesagiul de Tron austriac. In l1 Aprilie n. s’a deschis prin împăratul Reichsrath-ul din Viena. Idea fundamentală a mesagiului e, că sesiunea de faţă are se formeze un period al reformelor economice. De două ori, la început şi la sfîrşit, se accentuează acest apel cătră partidele politice. Despre regularea valutei nu se face nici o amintire, convenţia comercială cu Germania nu se scoate anume la iveală, dar ea se atinge în mod circumscris. Cu privire la raporturile externe se constată raporturile amicale cu toate puterile şi se exprimă speranţa, „că şirul anilor de pace, de care monarchia s’a bucurat pănă acum, va dăinui şi în viitor“. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 1 Aprilie st. v. Afaceri interneîn proiectul de lege despre reforma administrativă, după cum se scie, există o disposiţiune, care lasă noului vicecomite dreptul vicecomitelui de pănă acum, de a duce presidiul în comitetul central pentru pregătirea alegerilor de deputaţi dietali. Această disposiţiune, în contra căreia toate partidele au protestat din mai multe puncte de vedere, după cum află „Pester Lloyd“, se va modifica cu consimţământul guvernului în acel înţeles, că pe viitor preşedintele comitetului central va fi ales de cătră congregaţiunea comitatensă. Bulgaria. „Agence Balcanique“ declară de nemotivate scriile 4’ari,şi „Allgemeine Zeitung“ din München, după care pretinse înarmări bulgare şi trimiteri de trupe la Zaribrod ar fi produs neliniştiri în cercurile diplomatice din Sofia. Nu se tractează decât de trimiterea unui batalion de pioneri la Slivniţa, spre a duce îndeplinire unele lucrări de fortificaţiune, pentru care Sobrania a fost acordat în anul trecut creditele necesare. Aceeaşi agenţie declară: Scriea adusă de mai multe foi externe despre pretinşi paşi ai Bulgariei la guvernul rusesc în privinţa arestării şi a extrădării ucigaşilor lui Belieff e cu desăvîrşire neîntemeiată. Nu s’a făcut un asemenea pas şi nici nu s’a trimis Rusiei vre-o notă în această privinţă. Evenimentele din Serbia. Regele Milan a adresat regenţei o scrisoare, în care declară, că spre a face sfîrşit conflictelor de pănă acum, el e hotărît a trăi în străinătate pănă la majorenitatea regelui Alexandru. Regenţa a predat guvernului această scrisoare, care guvernul a adus-o la cunoscinţa S cupcinei, în şedinţa sa dela 11 i. e. n., Scupcina a adus o resoluţiune în această privinţă, după care ia cu plăcere la cunoscinţă declaraţiunea regelui Milan, care consună întru toate cu dorinţele naţiunii şi ale representanţei poporului. Scupcina va persista şi prelângă regina Natalia a rămâne în străinătate pănă la majorenitatea regelui Alexandru. în cas de grea bolire a regelui, părinţii acestuia, invitaţi fiind de guvern şi de regenţă, pot să stea în Serbia pe timpul duratei boalei. Cestiunea Bumslisi orientals „Agence de Constantinopole“ confirmă din isvor demn de credément, că în privinţa cestiunii Rumeliei orientale pănă acum nici dintr’o parte nu s’a făcut nici un pas la Poartă. Biroul de presă maghiar şi memoriul bucurescean. Reproducem în următoarele în traducere fidelă articolii, ce fără îndoeală au unul şi acelaşi isvor: biroul de corespondenţă din Budapesta: „Budapesti Hírlap cea mai vitează foaie maghiară, când se scie la largul ei, după o introducere scurtă, prin care voesce să excite interesul publicului celui mare maghiar, atenţiunea bărbaţilor considerabili ai ţerii şi să-şi provoace a sprijini mişcarea studenţilor maghiari pentru contramemorand, scrie: „Pentru că ar fi rătăcire a crede, că la spatele memorandului român stau numai studenţii din Bucuresci, carel-au subscris. Aici e vorba de o acţiune socială în proporţiuni mari, căreia studenţii români servesc numai de firmă. Iniţiatorii, răspânditorii sunt acele elemente mobile şi neliniştite, care se ţin de partidul irredeniei române şi pe care îi sprijinesc numeroşii politiciani, publicişti şi erudiţi ai românimii în inştiinţele lor naţionale. Nu încape nici o îndoeală, că aceştia au servit memorandului din cestiune şi ţinta lor este, ca prin tinerime se stîrnească în universităţile germane, franceze, engleze, italiene şi prin aceste în păturile mai înalte ale străinătăţii prejudiţii şi opiniune invidioasă în urma calomniilor. Fiecine poate înţelege, că la contrapondarea unei astfel de acţiuni, tocmai contrapondul nu trebue să lipsească. Deci, la