Tribuna, aprilie 1891 (Anul 8, nr. 75-97)

1891-04-02 / nr. 75

Anul Vin Sibiiu, Marţi 2/14 Aprilie 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */4 an 2 fl. 50 cr., ‘/1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., »/* an 3 fl. 50 cr., la an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: l/« an 10 franci, l/9 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 75 INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani ,rom. Ca l­a Aprilie v. 1891 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă les­­nire atât în monarch­ie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea tim­purie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipă­rită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis­­ziarul pănă acuma. Administraţiunea ziarului „T­ribun­a“.­ ­A. vis. Adunarea generală ordinară a „Institutului Tipografic“, convocată pe 11 Aprilie n., neputendu-se ţine din lipsa numărului acţionarilor presenţi, prescris în statute, h­otă­­rirea asupra sorţii „Tribunei“ a tre­buit să se amine pănă la proxima adunare ce se va convoca în con­formitate cu statutele. Drept aceea administraţiunea „Tribunei“ e au­­torizată a primi abonamente pentru martarul următor. Sibiiu, 30 Martie (11 Aprilie) 1891.­­Direcţiunea Institutului Tipografic. Neîntrunirea adunării generale a „Institutului Tipografic“ se ex­plică, după­ cum sântem informaţi, şi prin aceea, că dela publicarea primului aviz respectiv al direcţiunii încoace s’au ridicat mai multe voci din sinul parti­dului naţional pentru continuarea „Tribunei“ şi anume cu susţinerea , programului ei de pănă acum. De sine se înţelege, că numai atunci s’ar putea ţin­e seamă de acest curent, dacă FOIŢA „TRIBUNEI“ Nepotul meu Petrăchel. — Novelă — de Constantin Stamati durea. (Urmare.) Acum pasagerii par uscați ca scrobi­­țele, purtând banii făcuți din sdirențe de petece în portofel de piele de câni. Așadară fata­ mea pornit legănându-mă în faeton pe arcuri englezesci și gândind cu ce bucurie mă va întimpina nepotul meu Petrăchel, care este un tiner minunat şi ’mi-e drag ca sufletul. Păcat numai, că sărma­nul băiat, cu serviciul seu de judecător de instrucţie a început într’o aşa urîcioasă presă, căci el stă acum în luptă cu hoţii şi tâlharii, şi descălecând de pe Pegas, aleargă nu odată după arestanţii fugiţi din temniţe. De o frumseţă delicată, Petrăchel ar fi ca zidit pentru saloanele aristocratice. . . Ochii lui mari albaştri au o căutătură pătrunză­­toare. Nasul lui încovoiat, gura mititică cu buze roşii, încadrate în două musteţe fine, blonde şi răsucite, îi dau fisionomiei o expre­­siune de tot încântătoare. El are asemănare cu o păpuşică de papier-maché, care adese figurează în budoa­­rele femeilor de modă pe etagere cu cescuţe chinezesci. Insă această păpuşică a făcut să plângă amar pe multe leoaice ale acelor sa­loane, măgulindu-le, apoi părăsindu-le, măcar că ele întrebuinţau toată strategica amorului, în care sunt iscusite, spre a lega cu lanţuri de flori la ale lor picioare pe frumosul Pe­­trăchel, care ca fluturaşul nestatornic su­gea numai nectarul de pe flori, lăsându-le apoi să se vesceiască sub arşiţa amorului ce le topia. Petrăchel se ţinea de opinia, că femeile sunt zidite numai pentru deliciul dragostii, oară nu pentru sclavagiul căsătoriei, care este, precum ,­ce ele mormântul amorului. Nenacele duducilor cunoscându-şi filoso­­fia, înfuriate şi spumegând de ciudă, îl numiau nihilist, libertin, tinăr cu moralul stricat, car’ frumuşelele măritate, uitându-se la el, îl în­­ghiţiau cu ochişorii drăgălaşi Dar’ ce folos, căci bărbaţii lor, pleşuvi, dar’ puternici în postu­rile eminente ce ocupau, asemenea înghiţind din causa lui multe amărîciuni conjugale, ’l-au mistuit la sfîrşit, isgonindu-’l din capi­tală şi dându-’i un post neînsemnat în pro­vincia depărtată. Şi cine ar fi putut crede, că din acea păpuşică iscusită numai în declaraţiile de amor, cele mai hâtru combinate spre a pă­trunde inimile călite ale cochetelor, va eşi un aşa de aspru judecător de instrucţie, groaza tâlharilor, căci iuţeala, cu care el descoperia cele mai misterioase crime, era de mirare. El avea un instinct aşa de pătrunzător să des­­gheoace adevărul din minciună, că şiretul cel mai dibaciu la interogaţii, — printr’un cuvânt, o mişcare sau o căutătură suspectă se prin­dea în laţ. Ear’ altădată Petrăchel, punând dinaintea sa hârtiile procesului cusut din sute de file, cu mânuşiţa sa ca de femeie începea a trece în revistă fiecare strofă, răsfoind şi totodată cetind cu repejune nespusă. Apoi subit lovind cu palma în volumul deschis, ca­ şi­ când ar prinde vre­o muscă, zimbia cu ironie şi vocea : am prins motanul de coadă, în minuta aceea ţinea sub palmă vre­o de­claraţie a culpabilului, scrisă în protocolul de instrucţie, şi din acel nod încurcat el deşira tot adevărul procesului. Atunci tâlharul nu mai avea scăpare din unghiile lui tăiate la modă, în zadar advoca­ţii cumpăraţi se siliau să spele stigma pusă de Petr­ichel pe fruntea hoţului, negreala ră­mânea de acuma pată neştearsă, şi de scăpa din criminal vre-un hoţ privilegiat, stigma se vedea de departe pe a lui frunte ca dangava pe şoldul calului. Când am intrat în odaia lui,­­l-am gă­sit în costum de voiagiu, ocupat cu bagagiul ce conţinea, cum le numia el, bulendrele cri­minaliste. — Sânt gata! ’mi-a­­zis îmbrățoşân­­du-mă; săracul are măcar îndemânarea, că nu-’şi bate capul, ce are să lase în urma lui. — Un nume bun şi este destul, ’i am răspuns eu. — Aşa ar fi, unchiule, dacă fiecărui om ’i-ar plăcă îndemânările vieţii, dar’ puţini Diogeni se găsesc în ziua de astă­ji. — Ai dreptate, dragul meu, dar’ cum tu cu asemenea principii ai rămas mai tot atât de sărac ca Diogen, atunci când ocupai­­ un serviciu însemnat sub o protecţie emi-­­ nentă? Pe aşa cale tinerii la noi merg înainte, cercându-se spre glorie şi bogăţie. Pănă as­­tăifi nu mă pot dumeri, ce crimă ai comis, de te-au trimis din capitală într’un loc atât de pustiu, la marginea împărăţiei. Petrăchel stătu câtva pe gânduri şi ţin­tind frumoşii mei ochi în depărtare, după un mic suspin, îmi răspunse: — Eu nu sânt capabil de a săvîrşi o crimă, nici n’am fost judecat de culpabil în junetele mele, ca secretar la senat, ci sânt surghiunit aici de o femeie. Negreşit din gelozie sau răsbunare? — Nici una, nici alta, ci din contră, precum se vede, din nemărginită iubire ce-’mi poartă. — Asta eu nu o înțeleg; dar’ tot amo­rul este causa ? — Stau încă la îndoeală şi pănă acum nu-’mi pot explica enigma şi că la ce timp­­i­ se va săvîrşi deslegarea. — Spune-­mi măcar începutul acestei întâmplări, poate­ că eu îți voiu pută povesti sfîrşitul. — Mai ântâiu să ne pornim, ca să nu întârziem trenul, şi în monotonia călătoriei, ca un fel de distracție, îţi voiu povesti înce­putul întâmplării, căci sfîrşitul eu singur nu-­l sciu. Ne pornirăm; timpul de vară ne era favorabil pentru călătorie, drumul neted şi­­ încadrat de ierburi presărate cu flori. Caii purtau faetonul cu repejunea cunoscută a mersului poştei ruseşci şi clopoţelul legat la oişte împrăşcia în aer sunetul seu argintiu, însă cu toate aceste monotonia voiagiului pe încetul mă cuprinse şi începui a picura şi a moţăi. — Ei, Petrăchel, spune-’mi povestea, — mă adresai cătră nepotul meu, care părea cufundat în gânduri; — monotonia îmi vră­­jesce ochii şi­’mi chiamă somnul. Petrăchel ridică capul, apoi scoţând din buzunar o ţigară, o aprinse, şi dându-se cam pe spinare, ţintindu-’şi ochii în depărtare, ca­­şi­ când ’şi-ar aduna suvenirile trecute, după o pausă începu aşa: — îţi este soiut, unchiaşule, că sfîrşind facultatea de drepturi, nu numai că am fost diplomat ca jurisconsult, ci şi gratificat cu medalia de aur pentru deosebitele mele stă­ruinţe. Deci prin solicitarea directorului uni­versităţii lui admis în corpul aleşilor amploiaţi şi în grabă înaintasem la postul de secretar într’un departament al senatului. Această favoare, pentru toţi cameraşii mei neaşteptată, îi aduse la o gelosie evidentă, şi eu singur rămăsei uimit de aşa neprevăc­ută protecţie, care, precum presupuneam, îmi venia de la o persoană mie necunoscută, care avea o mare influenţă asupra puternicului meu şef, un conte bătrân cu rangul de general. Acest om, cum se vorbia, în urma unei vieţi neregulate, era atât de slab şi neputin­cios, că semăna să aibă la 80 de ani, cu toate­ că vîrsta lui era numai de 60. El în s’ar dovedi, că el este destul de pu­ternic a sprijini „Tribuna“ pe viitor politicesce şi apoi şi materialicesce. In înţelesul acesta un comitet anume con­stituit pentru sondarea şi îndeplinirea garanţiilor recerute va trimite un cir­­cular la adresa acelora, despre cari el poate presupune, că ar fi aplecaţi de a contribui la susţinerea politică şi ma­terială a „Tribunei“. / Redacţiunea „ Tribunei“) Cine stă la spate? Unele dintre foile maghiare se ocupă şi cu tema, dealtmintrelea cam ingrată, că cine stă la spatele tinerimii române din România, care a scris cu­noscutul memorand. Ingrată într’atâta, încât foile din cestiune nu-­şi dau si­linţa deloc să afle adevărul despre toată starea lucrului cu memorandul. Ba pare că le place a orbeca prin întune­­rec şi a substitui cercetării după ade­văr şi res­pitatelor acestei cercetări pro­ductele fantasiei lor. Numai aşa se poate explica, că foile aceste îşi permit a scrie şi a sus­ţină, că guvernul român, că partidul rusofil şi că irredenţa română sânt amestecate în causa cu memorandul. Prin orbecarea aceasta, foile ma­ghiare, în loc să apropie, depărtează pe publicul maghiar tot mai mult de ade­văr şi de ţinta adevărat patriotică, în loc de a­bisul, ca să aducă vederi ar­monice între toţi fiii patriei de o parte şi între vecinii noştri cei mai buni de altă parte, prin suspectări neîntemeiate samănă discordie în toate părţile, între fiii patriei prin aceea, că se presentează numai pe sine de patrioţi buni, de unde urmează, că în ochii pu­blicului maghiar ceialalţi trebue să treacă de patrioţi răi. Raportul însă dintre aceste două părţi numai pacinic nu poate fi. Ear’ pe vecinii cei buni îi alungă, ca­ şi­ când noi nu am avă lipsă de ve­cinătate bună, ca­ şi­ când „patrioţii“ noştri cei „singuri buni“ ar fi un is­­vor de putere nesecată, încât la vreme ar pute-o lua cu lumea întreagă. E frumos lucru a avă încredere în sine şi în puterile proprii, însă e periculos lucru a avă încredere prea mare şi în contul încrederii prea mari a depărta sprijinul, care la vreme de năcaz ar prinde foarte bine. Toată orbecarea presei maghiare, toată lupta şi sbuciumarea ei în întu­­nerec ne întăresce în suposiţiunea, că este foarte neorientată în ceea­ ce pri­­vesce desvoltarea lucrurilor publice in­terne şi externe. Negreşit şi trebue să fie neorientată, dacă, cum am fos, în loc de a păşi în urma cercetărilor şi a resultatelor cercetărilor, substitue fanta­sia ei. Căci oare nu fantasie este, când de ani încoace strigă la lume de „irre­­denta română“ fără de a o fi şi vă­­ajut vre­odatâ în realitate? Nu este tot fantasie, când neexistenţa irre­­dentei este luată drept existenţă şi pe basa lipsită de basă se clâdesce mai departe amestecând pe guvernul român din curentul alianţei triple cu partidul rusofil din România, despre care încă nu ştim ce dare de seamă nu­ ar pută presa maghiară face, când s’ar lăsa de a opera numai cu fantasia. Consecvenţa tuturor acestor stări nefiresci este, ca şi publicul, care se adapă din presa neorientată, să fie neo­rientat, şi aşa toată vieaţa politică a acestui public să se mişce pe cărări false şi să se depărteze în loc de a se apropia de scop. Ce folositor ar fi şi pentru presa maghiară şi pentru publicul maghiar, dar­ şi pentru patrie preste tot, când acea presă, în loc de a căuta în modul ei după cine stă la spatele tinerimii române, care a subscris memorandul, ’şi-ar bate capul, cum s’ar pută mul­ţumi Românii din Transilvania şi Un­garia , cum toate naţionalităţile nema­ghiare. Aceasta ar fi tema cea gravă, pen­­tru­ că ar scuti de a pune puterea în­chipuirii în activitate, ca să producă piese de fantasie, cu efect pentru scene de teatre, periculoase însă în vieaţa po­litică. Sânt trecuţi două,ieci­ şi-trei de ani, de când presa maghiară lucră­r­i de 4* în trebi constituţionale de ale patriei, şi ea n’a aflat cu cale a se ocupa serios cu gestiunile interne reale ale patriei. S’a ocupat însă serios cu fantasia unui stat naţional maghiar şi s’a înglodat tot mai tare în această imposibilitate. A uitat presa maghiară, a uitat pu­blicul maghiar, ceea­ ce promiteau naţio­nalităţilor nemaghiare, când simţiau şi ei greutatea apăsării străine, şi au că- zut în credinţa netrebnică, că toate na­ţionalităţile vor exclama, morituri vos salutant, ca să sporească elementul ma­ghiar. Noi credem, că nimica mai înţe­lept lucru nu ar face presa maghiară şi publicul maghiar decât, când ar re­capitula odată seria de greşeli politice din cei douăzeci­ şi­ trei de ani trecuţi. Recapitularea aceasta ar fi mai mulţu­mitoare şi mai salutară pentru patrie, decât toate cercetările după cine stă la spatele cutărei tinerimi. Mesagiul de Tron austriac. In l1 Aprilie n. s’a deschis prin împăratul Reichs­­rath-ul din Viena. Idea fundamentală a me­­sagiului e, că sesiunea de faţă are se formeze un period al reformelor economice. De două­ ori, la început şi la sfîrşit, se accen­tuează acest apel cătră partidele politice. Despre regularea v­a­l­u­t­e­i nu se face nici o amintire, convenţia comercială cu Germania nu se scoate anume la iveală, dar­ ea se atinge în mod circumscris. Cu privire la raporturile externe se constată rapor­turile amicale cu toate puterile şi se exprimă speranţa, „că şirul anilor de pace, de care monarchia s’a bucurat pănă acum, va dăinui şi în viitor“. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 1 Aprilie st. v. Afaceri interne­în proiectul de lege despre reforma administrativă, după­ cum se scie, există o disposiţiune, care lasă noului vice­­comite dreptul vicecomitelui de pănă acum, de a duce presidiul în comitetul central pentru pregătirea alegerilor de deputaţi dietali. Această disposiţiune, în contra căreia toate partidele au pro­testat din mai multe puncte de vedere, după­ cum află „Pester Lloyd“, se va modifica cu consimţământul guvernului în acel înţeles, că pe viitor preşedin­tele comitetului central va fi ales de cătră congregaţiunea comitatensă. Bulgaria. „Agence Balcanique“ declară de nemotivate scriile 4’ari,şi „Allgemeine Zeitung“ din München, după care pre­tinse înarmări bulgare şi trimiteri de trupe la Z­a­r­i­b­r­o­d ar fi produs neliniştiri în cercurile diplomatice din Sofia. Nu se tractează decât de tri­miterea unui batalion de pioneri la Slivniţa, spre a duce în­deplinire unele lucrări de fortificaţiune, pentru care Sobrania a fost acordat în anul trecut creditele necesare. Aceeaşi agenţie declară: Scriea adusă de mai multe foi externe despre pretinşi p­aşi ai Bulgariei la gu­vernul rusesc în privinţa arestării şi a extrădării ucigaşilor lui Bel­­ieff e cu desăvîrşire neîntemeiată. Nu s’a făcut un asemenea pas şi nici nu s’a trimis Rusiei vre-o notă în această privinţă. Evenimentele din Serbia. Regele Milan a adresat regenţei o scrisoare, în care declară, că spre a face sfîrşit conflictelor de pănă acum, el e hotărî­t a trăi în străinătate pănă la majorenitatea r­e­g­e­l­u­i Alexandru. Regenţa a predat gu­vernului această scrisoare, care guver­nul a adus-o la cunoscinţa S c­u­p­c­i­­nei, în şedinţa sa dela 11 i. e. n., Scupcina a adus o resoluţiune în această privinţă, după care ia cu plă­cere la cunoscinţă declaraţiunea regelui Milan, care consună întru toate cu do­rinţele naţiunii şi ale representanţei po­porului. Scupcina va persista şi pre­lângă regina Natalia a rămâne în străinătate pănă la­ majorenitatea regelui Alexandru. în cas de grea bolire a regelui, părinţii acestuia, invitaţi fiind de guvern şi de regenţă, pot să stea în Serbia pe timpul duratei boalei. Cestiunea Bumslisi orientals­ „Agence de Constantinopole“ con­firmă din isvor demn de credément, că în privinţa cestiunii Rumeliei orientale pănă acum nici dintr’o parte nu s’a făcut nici un pas la Poartă. Biroul de presă maghiar şi memo­riul bucurescean. Reproducem în următoarele în tra­ducere fidelă articolii, ce fără îndoeală au unul şi acelaşi isvor: biroul de co­respondenţă din Budapesta: „Budapesti Hírlap cea mai vitează foaie maghiară, când se scie la largul ei, după o introducere scurtă, prin care voesce să ex­cite interesul publicului celui mare maghiar, atenţiunea bărbaţilor consi­derabili ai ţerii şi să-şi provoace a sprijini mişcarea studenţilor maghiari pentru contra­­memorand, scrie: „Pentru­ că ar fi rătăcire a crede, că la spatele memorandului român stau numai stu­denţii din Bucuresci, care­­l-au subscris. Aici e vorba de o acţiune socială în proporţiuni mari, căreia studenţii români servesc numai de firmă. Iniţiatorii, răspânditorii sunt acele elemente mobile şi neliniştite, care se ţin de partidul irredeniei române şi pe care îi spri­­jinesc numeroşii politiciani, publicişti şi erudiţi ai românimii în inştiinţele lor naţionale. Nu încape nici o îndoeală, că aceştia au servit memorandului din cestiune şi ţinta lor este, ca prin tinerime se stîrnească în universităţile germane, franceze, engleze, italiene şi prin aceste în păturile mai înalte ale străinătăţii prejudiţii şi opiniune invidioasă în urma calom­­niilor. Fiecine poate înţelege, că la con­­trapondarea unei astfel de acţiuni, tocmai contrapondul nu trebue să lipsească. Deci, la

Next