Tribuna, mai 1891 (Anul 8, nr. 98-122)
1891-05-01 / nr. 98
Anul din Sibiiu, Mercuri 1/13 Maiu 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibliu: 1 lună 85 cr.,* an 2 fl. 50 cr., */» an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu ÎS cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */« an 3 fl. 50 cr., */« an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '/* an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 98 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se Înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Maill st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. De ale economiei politice. In luptele pentru conservarea existenţei noastre naţionale suntem necesitaţi a negriji lucruri, care ar trebui să ne fie tot aşa de scumpe, ca şi îngrijirea de existenţa naţională. Ca popor per excellentiam agricol, Românii, între altele, ar trebui să se îngrijască cum să se pună mai în grabă în posesiunea tuturor resultatelor obținute ca ameliorări, ca progrese pe terenul agricol. Mai ales veciând, că statul prin guvernele sale de un șir de ani este preocupat de alte afaceri sau, întrucât este atent şi la afaceri de cultură, se îngrijesce numai de neamul maghiar. Toată cultura, câtă ni-am putut-o câştiga pănă acum, ni-am câştigat-o prin sirguinţa noastră din şi prin mijloacele noastre, de multe ori în luptă cu guvernele statului. De ce fnsă de sigur, că réu n’are să ne pară. Ba vedem, că în cele din urmă nici guvernelor nu le pare rău. De câte ori nu cetim de un timp încoace în ziarele maghiare, că ce se mai tot plâng Românii, că n’au destulă libertate în Ungaria. Nu au şcoale elementare cu miile, nu şcoale medii cu câte opt şi patru clase, nu reuniuni şi alte institute, aşa că şi Românii din ţerile dunărene au primit elementele culturii române de aici de la noi ? Uită, adecă se fac a uita cei ce vor să se laude cu multe-puţinele noastre progrese, cât au lucrat ei, ca să nu avem şcoale, să nu avem carte, să nu avem nimica praeter mercedem labois, după cum făceau legile neomenesci aduse de ei, atunci când şi sub laboare nu admiteau altceva, decât munca cu pălmile şi cu plugul şi cu carul în moşia „domnească“, care trebuia lucrată pe seama „domnului“. Ce e drept, astăzi împregiurările sânt încâtva schimbate. Sânt înse mai mult numai în formă schimbate. Se îngrijesc guvernanții și astăzi să nu avem decât plata pentru muncă. Ba nici atâta. Căci, mai ales partea agricultură, pănă acopere pretensiunile ce li se fac din partea statului, a comitatului și a comunei politice, abia mai rămâne cu cât să-şi susţină vieaţa. Şi din puţinul acesta trebue se rupă ceva pentru biserică, pentru şcoală şi pentru alte scopuri culturale, dacă voesce să se ţină cât de cât în rând cu ceealaltă lume civilisată. Durere fnsă, că sânt ţinuturi, unde ceea ce ar fi se rupă din puţinul rămas pentru existenţă, se întrebuinţează spre corupţiunea proprie a poporului nostru. Beutura de vinars stricăcios se lăţesce ca o ciumă, care nu înghite numai bănişorii ţeranului român, ci îi seacă şi puterile intelectuale şi fizice. Aşa încât rămâne înapoi cu toată economia pănă ’i se consumă tot ce are şi pănă când este silit să plece ca cerşitor să cerşească, sau să-şi cerce norocul în alte ţeri străine. Curentul acesta pustiitor nu se arată numai în sinul poporului nostru. Se arată şi în sinul altor popoare, care, fiind mai impaciente, se revoaltă, când cuţitul miseriei le taie carnea pănă la os. Adevărat, că în situaţiuni de aceste este cu anevoie să ajuţi cu sfaturi frumoase şi bune. Şi totuşi altceva nu ne rămâne de făcut. Statul, cum am 481 mână de ajutor întinde, cât întinde, numai acelora ce-i vorbesc limba, car’ nouă, care ne vorbim limba strămoșească, adusă din Italia înainte de aceasta cu 1785 ani, fiindcă, după cum fac unii domnișori maghiari scriitori de istorie falsificată, nu suntem capabili de cultură, prin urmare buni numai de material de mistuit în căldarea culturii maghiare, nu are să ne întindă nici un ajutor. Noi să ne mulţumim, dacă voim să ne facem ceva lucru de cultură şi dacă nu vom fi împedecaţi, cum am fost când la 1881 am făcut exposiţiunea industrială în Sibiiu, cu ceea ce ne putem face din mijloacele noastre proprii. Contra curentului pustiitor avem Românii cea mai categorică datorinţă de a păşi, în ori şicare ţinut s’ar ivi. Căci păşim în contra unei ciume, care, lăsată în voea ei, este pustiitoare de un vulut străbun, că Românul în veci nu pere, ce a avut loc aici la noi în oraşul“............. din întâmplare Braşov. *) De o săptămână de z zile trăim într’un toiu asurritor. Clopotele şi toaca sfântului Nicolae nu mai încetează. Junii cântă „Christos a înviat din morţi“, aruncă buzduganul şi joacă şi chine, de au alungat norii de pe Postovar, dear’ „Reuniunea femeilor braşovene“ şoptesce, se adună, consultă, plăsmuesce şi zemislesce în urmă o representaţiune teatrală, urmată de tablouri vii sau „vivate“, cum le boteză o prea amabilă domniţă. Aşa. Deci: „Representaţiune teatrală în Braşov“. Iată devisa. „Saltă şi te înveselesce noile Ierusalime“ cânta „simpaticul“ nostru Nichi cu corul seu, care noi umblam la probe de teatru, probe de tablouri, probe de toaletă etc. etc., nu sciu greu, dacă nu toate aceste numai „pentru ochii lumii“. în seara de 27 Aprilie apoi se juca la „numărul 1“ comedia „Pentru ochii lumii“ în două acte. „A lui Razian cel vesel întâmplare comicească „De Labiche alcătuită în limba cea gălicească, „Ear’ asta îi este tradusă întru această rumână „Pentru obşteasca plăcere de a unui tinăr mână, „De un Vergiliuţ Oniţ cel mititel la statură, Pe care plăcii naturii a-’l lucra ’n miniatură“ **) Scurt: „Pentru ochii lumii“. Comedie în 2 acte de Labiche , localisata de Virgil Oniţ, popor dealtmintrelea cu putere de vieaţă şi folositor comuniunii politice, în care trăim, dar’ folositor şi civilisaţiunii europene. Când venim a indigena la mijlocul, prin care se păşim contra curentului menţionat, nu putem decât să repeţim ceea ce am mai recomandat cu altă ocasiune: înfiinţarea de reuniuni agricole în toate comitatele locuite de Români. Reuniunea din comitatul Sibiiului este activă de un timp relativ foarte scurt. Intimpină şi ea greutăţile sale. Sânt consideraţiuni personale, doar neîntemeiate, care nu-i permit a se desvolta cum ar trebui să se desvoalte. Cu toate aceste se simte mai în toate părţile comitatului locuite de Români influenţa ei binefăcătoare. Locuitorii rustici români din comitatul Sibiiului, sigur că nu vor avea să simtă greutatea vieţii în măsura, în care mulţi alţi colegi ai lor din alte comitate trebue să o simtă. Avem clar convingerea,că îndeplinirea acestei lacune în vieaţa noastră naţională ar trebui să fie adânc simţită în toate părţile locuite de Români. Prin urmare cu o oară mai nainte să o şi pună In lucrare. FOIŢA „TRIBUNEI" O seară plăcută în Braşov. După săptămâna patimilor — săptămâna luminată. După post şi rugăciuni şi tânguiri — „Christos a înviat“, veselie şi petrecere. într’alte centre ale românismului pregătiri la sinod cu picanteria discursurilor virginale ale tinerilor „candidaţi“ de tot soiul şi burlaci „de mare speranţă“ pentru mamele doritoare de prosperarea neamului omenesc. Dar’ în Braşov? Ah, în oraşul vechiu al diaconului Coresi s’au sălăşluit masele şi iu anul acesta Thalia ’şi-a aruncat mregea sa asupra spiritelor trocăresci. Am irovizat pe de-a rostul recetele fratelui Gil date în: „Epistola ad Gorobetium sive de arte corespondenticau şi cu toate aceste nu stiu cum să încep această referadă a iubitorului fiiu cătră mama „Tribuna“ despre cele petrecute în Braşov în seara de 27 Aprilie stilul pravoslavnic. Am spaimă „horibilă“ de critică. Căci răspunsul tipic „a critica este uşor; e greu a face mai bine“ *) te toacă ’n cap, de fugi ca de varza umplută a Saşilor. Dar lauda necondiţionată ’ţi-o satirisează prietenul Gil, de mai bine te-ai învoi a asculta două discursuri direcţionale în sala gimnasiului din Braşov la ziua sfântului Petru, decât să-ţi suporţi muşcăturile „binevoitoare“ ale lui Gil. Deci ce să fac ? Cum să încep ? „Cu însufleţire sufletească Vă raportez, die redactor, despre o nouă dovadă a adevă*) Maiorescu: Critic* t. I., p. 275. *) Corespondenţa „Tribunei“ nr. X. „din Mocirla“. **) Pumnul: „Lepturariu românesc“ t. III., p 402. Ministrul Csáky face — episcopul Meţian tace. Cetim în „Budapesti Hírlap“ din 11 Maiu n.: „Ministru şi episcop. Eftimiu Miloşan, învăţător valach în Ianova (comitatul Timişului), a dat mai de multe ori de lucru autorităţilor. A agitat în contra statului maghiar, prelfingă aceasta a dus o vieaţa imorală şi n’a voit să înveţe limba maghiară. Pentru toate aceste consistorul gr.or. al diecesei aradane înainte cu doi ani a pus sub acasă pe Milioţan, dar apoi astfel au tîrît lucrul, încât încă nici a fi procesul lui Milioţan nu e terminat şi el şi acum poate în comoditate propaga în Ianova ura maghiară. Csáky, ministrul de instrucţie, a recercat de-a dreptul pe episcopul gr.-or. Meţian, ca să sfîrşească în fine oare-cumva causa învăţătorului din Ianova. După ce această recercare a rămas fără succes, ministrul nu s’a adresat mai mult diecesei, ci comisiunii administrative a comitatului Timiş. După cum anunţă „Temesvarer Zeitung“ ministrul a îndrumat comisiunea, ca pe Milioţan, care dela punerea sub acasă a mui Tema? O cunoasceţi. Cine şi mai ales care damă nu va sti ce va se facă „pentru ochii lumii“. Razian, fost cofetar, pentru ochii lumii „rafinor“, (dl Onuţ) şi stimabila sa cocoană (domnişoara Elena Bogdan) au un fiiu Cornel (dl Dr. Eugen Meţian), care în loc de a-şi căuta de treabă pe la tribunal cântă romanţe cu damicela Emelina (domnişoara Onoria Popovici), fiica doctorului fără pacienţi Melinescu (dl Andreiu Bârsean) şi a şiretei sale soţii (domnişoara Elena Dimitriu). Bătrânii umblă se întovărăşească pe tineri, care stau sub puterea „voinţei“ lui Schopenhauer. După multe păcălituri „pentru ochii lumii“ cu cameriere (domnişoarele Melania Nastasi şi Elena Maneiu), bucătăreasă (domnişoara Maria Bogdan), bucătar, tapeţier, Arnăut şi Arad în sfîrşit unchiaşul Călin (dl Zosim alias Moș Corbu), un simplu negustor de lemne, cu luleaua vecinie în buzunar, aduce pe stimabilii la rezon. Tinerii pot să se strîngă în brațe și . . . Schopenhauer are dreptate. Iată piesa. Se critic? Ba. Voiufice, că domnișoara Elena Dimitriu are o rutină de scenă surprinătoare pentru o diletantă, care ar fi meritat două buchete: unul dela reuniunea femeilor şi altul dela tinerii braşoveni. Sapienţi sat. Domnişoara Elena Bogdan era cam perplexă, cumi se cuvinea, car’ damicela Emelina (domnişoara Onoria Popovici) şi amorezul Cornel făceau impresia unei nevinovăţii bucolice. Domnii Bârsean şi Oniţ „über aller lentik11. Seem cade. Larmă, oftări, râsete. Damele cer apă, domnii beau bere. Cu toţii în aşteptare. Urmează tablourile „vivate“. Tăcere „mormântală“, „înecată de lumină. . . .“ Ah ! Ce frumos. Urmează apoi „Dimineaţa“ (Maria Steriu, Marieta Ilasievicî, Hortensia Popescu, Olga Dima, Elena Nastasi). „Ici şi colo a lor haină s’a desprins din sponci ş’arată „Trupul alb în goliciunea e i, curăţia lor de faţă“. (Eminescu.) Lumea încântată. Cortina cade şi par’că ne-am deşteptat dintr’un vis frumos într’o sală de danţ, unde se începe apoi alergarea vieţii. Când copiliţele eşiau răzimate de braţele mamelor pe stradă, razele aurii ale dimineţii acoperiau cu vălul lor molatec câmpia Borsei. Viorica doria să meargă pe vîrful Tâmpei, dar’ tiranul Othelo nu dete pardon. Ziua se făcu noapte şi în multe inimi începu lumea visurilor dulci ale tinereţei. Adio ! Să ne revedem sănătoşi la concertul reuniunii de cântări. Ile Borg, comis încă şi alte fărădelegi, să-l oprească de la oficiu şi dacă trebue şi cu putere brachială să-l depărteze din şcoală“. Sfîrşitul unui mare „patriot“. Depeşa primă a serviciului telegrafic al nului nostru ultim ni-a adus scriea despre sinuciderea deputatului unguresc Grünwald Béla. Numele acesta îşi are la nemaghiarii din ţerile de sub coroana Sf. Ştefan „gloriola“ sa deosebită, mai ales de atunci, când acest „fiu al lui Árpád“ a pretins, ca şcoala între Slovaci să fie ca o maşină, din care băieţii întraţi ca Slovaci să esc ca Maghiari. Grünwald Béla a fost prototipul renegării şi maghiarisării, precum el a şi fost înfiinţătorul celui dintâiu „Kidtur egylet“, anume la Slovaci. Este deci firesc lucru, că foile „patriotice“, chiar fără deosebire de partid, deplâng amar sfîrşitul acestui mare „patriot“. Relativ la motivele sinuciderii cel mai interesat organ în privinţa lui Grünwald Béla, adecă „Pesti Napló“, ne vorbesce de boală, anume de nervi şi apoi şi de gât. „La toate aceste s’au mai adaus ceea ce mai iute frânge spiritele mari: grijile materiale“, aşa continuă organul principal al oposiţiei moderate. Ea de mai jos tot „Pesti Napló“ raportează, că în acelaşi timp, când Grünwald Béla petrecea sub „nume fals“ în Paris, adecă înfilel0 sale din urmă „s’au făcut seque- strări judecătoresei asupra imobilielor lui Qrünwáld“. Gradul înalt al boalei nervoase, melancolia lui Qrünwáld Béla este astfel ca desăvîrșire explicabilă. Ear’ încât pentru boala de gât, după o telegramă parisiană a celeilalte foi „patriotice“ fruntaşe , după „Pester Lloyd“, vestitul specialist profesor Charles Fauvel a declarat că, contrar scriilor aduse de ziarele unguresci despre o operație a sa, „dînsul de un an nul-a mai vezut pe Grünwald, a cărui boală altcum a fost numai o neînsemnată Pharyngitis granulosa. . .“ La toată întâmplarea neasemănat mai gravă a fost boala şovinismului, de care a suferit marele „patriot“ Grünwald Béla, şi pentru a cărei vindecare nu ajung banii nicicând. Conferenţa serbo-românâ de la Turnu Severin. „Allgemeine Zeitung“ din München primesce din Turnu-Severin cu data de 5 Mai, următorul raport (publicat în nr. 128 din 9. c.): „în Dumineca Pascilor grecesci s’au întrunit aici 200 delegaţi români şi 100 de-Deodată lăutarii intonează o melodie lină, lină şi dulce, care din dosul cortinei se ridică mai „ântâiu“ fumul şi apoi raclele focului bengalic. Clopoţelul sună, cortina se ridică şi înaintea căscatorilor de gură stă nemişcat tabloul „Maria şi Magdalena“ (domnişoarele Onoria Popovici şi Maria Steriu). Ah! Putere dumnezeească! Cum păcătoasa se căesce. Inimile cucoanelor se înduioşează, faţa Othelilor se înveselesce. Bravo! (Cortina cade, aplause prelungite.) încă odată „Maria şi Magdalena“, apoi după pause supărăcioase „Noaptea“. Sub velul nopţii line (Onoria Popovicî) doarme omenimea fericită (Elena Nastasi) sub pavăza ângerului păzitor (mititica Veturia Mureşianu). „Bar’ de sus pan’ în podele un păinjăn, prins de vrajă, „A ţesut subţire pânză, străvezie ca o mreajă, „Tremurând ea licuresce şi se pare a se rumpe, „încărcată de o bură, de un colb de petii scumpe. „După pânza de păinjăn doarme fata de împărat legaţi sârbi ai reuniunilor studenţesci şi scientifice la o conferenţă pentru a se sfătui, care măsuri ar trebui luate în contra „asupririi“ fraţilor lor din Ungaria. După ce Dumineca a trecut cu salutări şi întimpinări cam sgomotoase, la care au luat parte şi organe ale oraşului şi ale statului. Luni dimineaţa au început discuţiunile conferenţei. Profesorul universitar din Bucuresci şi cel mai de căpetenie istoric al României, Urechie, a ţinut un discurs despre solidaritatea popoarelor balcanice şi a drepturilor fundamentale naţionale ale fiecărui popor, discursul a fost primit cu aplause furtunoase. Apoi delegaţii români au propus primirea de douăspreczece „en u n ci aţi u n i“, care se presente în mod lămurit „înaintea Europei“ scopurile conferenţei. După desbateri lungi şi furtunoase, în care s’au împletit expresiuni foarte aspre contra „minorităţilor feudale maghiare şi evreesci“ domnitoare în Austro-Ungaria, enunciaţiunile au fost adoptate unanim. Primul articlu al acestora califică deslegarea cestiunii de naţionalităţi în Europa sud-estică drept una dintre cele mai urgente chiemări ale actualităţii, de la care atîrnă în prima linie menţinerea păcei europene. Articlul 3 declară Austro-Ungaria drept ţară, în care drepturile naţionale ale majorităţii locuitorilor săi sunt călcate în modul cel mai brusc. în articlul 4 şi 5 membrii conferenţei îşi recunosc reciproc dreptul şi datorinţa, de a sprijini pe consângenii Români, pe Sârbii şi Slovenii din regatul Ungariei contra politicei de asuprire a Maghiarilor. O asemenea ursuire nu cuprinde după articlul 6 şi 7 o duşmănie contra monarchiei habsburgice; din contră monachia prin recunoascerea acestor pretensiuni va fi de nou întărită, precând cu constituţia ei de astăzi ea merge sigur spre perirea ei. Din această cauză toate naţionalităţile „subjugate“, care trăesc în Austro-Ungaria, sunt provocate a se organiza în partide politice şi a accepta un program comun autonomist; pretensiunea pentru sufragiul universal va trebui să fee locul prim. în ultimul articlu se accentuează în sfârşit, că în această „cestiune mare naţională“, Românii şi Sârbii trebue să stea umăr la umăr, pentru a putea oferi fraţilor lor din Ungaria o casă puternică la lupta lor naţională de emancipaţiune. — La această adunare s'a tractat fără îndoeală de o acţiune de mai nainte concertată, căci deja în decursul primeifi a discuţiunilor au sosit din diverse localităţi ale Austriei şi Ungariei telegrame, prin care societăţi române şi slave au aderat la scopul conferenţei din Turnu- Severin. Literatură poporală. Cruia lui Novac. — Legendă. —Cântată de Ioanes Munthiu, cantor în Poplaca. Scrisă de loan Banciu, învăţător dirig. într’ofi de sărbătoare. Când răsăria mândrul soare, Sub umbra unului fag Şedea Gruia cu Novac, Şi Novac că 'mi-’i (fi00): „Gruio, Gruio, fătul meu! „Foarte rău Dăravul tău: „Cu beţivi te însoţesci „Cu tâlhari te sfătuesci. „Lasă-te de toate-acelea, „Că d’acelea’s foarte rele, „Sau, 400) şi capul ’ţi-’l mânca „Sau ser fi în temniţ’adfincă. „Ori 'ţi dor de pribegit, „Doară de căsătorit?“ Gruia la aceste stari din gură’i cuvânta: