Tribuna, iulie 1891 (Anul 8, nr. 146-170)

1891-07-02 / nr. 146

t Foim „TRIBUNEI" O călătorie în satele româneşti din Istria-i De Teodor T. Burada. (Urmare.) Acolo am poposit la casa lui loan Su­lici; stăpânul casei era dus din sat, n’am aflat acolo decât pe o bătrână stând la foc cu furca în brâu şi torcând lână, căreia îi zisei în limba romano istriană, pe care o învățasem puțin mai dinainte. — Bură di. » Bătrâna se uita lung la mine cu mirare și-’mi răspunse îndată: — Bură di. — Juve gospodarul, — adăugai ? — Va viri mări de măreață, — îmi răs­­punse dânsa. — Batrena ai fetiori și fete ? ■— Am ur fetior și ură fită, —­­zise bătrâna. Juve fetioru și feta. — Gu­rile la păsciure — Ge faci colb. — Torc ceastă fără oalea cu fusu. îndată după aceea se umplu casa de oameni, care venise să mă vadă și, intrând apoi în vorbă cu ei, mă întrebau: — De ’nde esci? — Eseu di larg. — Și sei eu. — Cum se chiamd paesu de u nde fu vin, —• mă întrebară ei. — Romania, le răspunsei. — Găti omirî sunt în Romania acum ? » — Sunt cinci, răspunsei. Ei atunci se mirară de ceea­ ce spun şi îmi­­zise: — Romania e milagio prope di monte Maggiore, căi ce eştiî foară din Bogliano, ve­deţi Romania. Aici am rămas şi eu mirat, şi întrebai din nou, dacă sciu ei, că este în adevăr un sat numit România în părţile lor. Ei mă asigurară cu toţii că da, şi într’adevăr mai târziu căutând pe harta Istriei, am dat de un sat aproape de Bogliine cu numele de România. Mai stând la vorbă cu femeile bătrâne şi cu bătrânii de acolo,­­i-am întrebat despre obiceiurile şi datinele lor, şi luând note des­pre tot ce-’mi spuseră, pornii mai departe zi­­cându-le: Domnul cu voi omirî buni. Ear’ ei îmi răspunseră: Domnul cu tine ! Şi fiindcă printre Românii de acolo se aflau din întâmplare şi alţi oameni, care nu stiau românesce, aceştia îmi spuseră numai Bog (Dumnezeu pe slavonesce). Citez aici numele câtorva familii din Grădine: Brândilă, Braiuha, Frunul, Mu­­zul, Niţul, Livescu, Zâlescu şi altele. Comuna Gradine are cătunele urmă­toare: Banovina, Grancichi, G­a­i, Mu­scalzi, Matulichi, Bunkovzi, Vranzovina. M’am grăbit să mă întorc în Pisino cât mai curând, fiindcă domnul Covaci mă aș­tepta ca să mergem în satele dela poalele muntelui Maggiore, după­ cum vorbisem. întorcându-mă, ne am pregătit de drum; luând trăsura lui Valentin Zovici, român din Grădine, dela care am închiriat-o, pornirăm spre Vlasia, căci așa numesc locuitorii locali­tatea dela poalele muntelui Maggiore, unde se află satele românesci. După o călătorie de vr’o trei oare, am ajuns la Pas. De acolo se vede muntele Maggiore și o mare parte din Vlasia; de pe vîrful muntelui se vede la o depărtare foarte mare; dimineaţa când răsare soarele se­­jice, că se zăresce cu un ochian bun Veneţia, in­sula Veglia şi altele. Din Pas trecui pe la castelul Belai, şi apoi prin satul românesc Letai, care are vre-o 9 case împrăşciete printre rîpi şi petri; în apropiere se afla pădurea P i­s u­­­e a şi Mi­­g­o­v­i­ţ­a. Trecurăm înainte spre P­o­s­e­r­t, sat românesc, având în dreapta cum mergi pădu­rea Bacoviţa, şi după o oară de călătorie din Pas, am ajuns în comuna românească Susne­vizza. Drumul pănă acolo e foarte bun, căci nu-i decât şosea, în acele părţi pământul e foarte roditor, cresce păpuşoiu, grâu, săcară, cânepă, orz, cartofi, fasole, varză etc., vii sânt foarte multe, şi puţine sânt cultivate ca la noi cu haraci, acolo viţele viţei sânt prinse de arbori, care sânt mai toţi jugaştri, departe ca la trei paşi unul de altul, astfel că nu mai este nevoie de haraci. în Susnevizza, sânt aproape 400 locui­tori; ne-am dus în gazdă la consilierul co­munal Francisc Scrob. El ne-a primit cu cea mai mare bucurie. Dl Scrob e comerciantul cel mai avut dintre toţi locuitorii români din Vlasia, e deştept şi cu sciinţa de carte; şi acestuia­­i-am spus scopul călătoriei mele în acele locuri şi am vorbit mult despre starea de plâns a acestei nobile colonii romane, şi ce e de făcut pentru a deştepta pe aceşti locuitori. După aceea am început a cerceta obi­ceiurile lor la nunţi, la înmormântări, la nasceri şi la diferite împregiurări ale traiului lor, am pus pe note câteva cântece, care se obici­­nuesc pe la ei, pe care le cântă pe singurele instrumente de musică ce au: Foalele şi Su­­pelele. Foalele le-am cumpărat şi le-am luat cu mine. Am luat note şi despre danţurile lor, pe care le voiu descrie mai la vale. Răposatul Ioan Maiorescu nu putu cu nici un chip să vadă pe acești oameni jucând, din pricină, că preotul slav şi catolic, care are mare autoritate asupră-le, nu voia să le îngădue de loc să joace, spunând, că danţul e un ce imoral. loan Maiorescu în cartea sa citată la pag. 61 spune următoarele relativ la aceasta: „Eu speram, că astăzi, ca în Şi de Du­minecă, voiu vedè jocurile acestor oameni, „dar’ îmi spuseră, că ei nu joacă decât în rPoclade (carneval) şi când fac nuntă, şi că „preotul nu-’i lasă să joace altă­dată. Cu toate „aceste aş fi dorit mult să văd pe tineri jucând, şi „mă întorsei la părintele Cancici, ca să-’l rog să-’i „lase să joace. însă bunul părinte avea alte „idei despre joc. El zicea, că jocul este pe­riculos virtuţii, e un mijloc de coruperea „moralităţii, mai vîrtos, că acest popor e mai „săngios şi mai dedat la voluptăţi decât „Slavii. Aduse înainte pe Sf. Augustin, care, „după­ cum zicea părintele Cancici, a con­damnat jocul etc. Eu mă strâduii a-­l face „să înţeleagă, că eu nu vreau decât o probă „de joc, o petrecere de un pătrar de oară, „la care să asiste şi Sfinţia Sa, că nu se „poate face nici un scandal, însă părintele „sta întru ale sale şi se ţinea tare de Sf. „Augustin, încât nu mă putui conteni a nu-m i răspunde, că şi au am cetit ca „teolog operele acestui părinte, anume opera „lui cea mare „De civitate Deiu, apoi con­cesiunile, unele predici, epistole, şi din co­­­mentarele lor la cartea facerii, şi nu-­mi „aduc aminte de locul unde să fie condamnat „jocul; dar şi de va fi aşa, să nu uităm, că „acest părinte al bisericii, mai înainte de a „scrie despre moralul şi dogmele creştinesci, „fusese sătul de bacanale şi de alte petreceri „păgânesci, la care luase binişor parte, precum „însuşi scrie în confesiunile sale. Tóté fură „în deşert; totul ce făcu fu, că începu a-­mi „descrie jocurile Valachilor din Istria“. Eu sciind despre toate aceste ce se în­tâmplase lui Maiorescu, şi informându-mă, că şi actualul preot din Susnevizza are aceleaşi idei despre joc, mă înţelesei mai dinainte cu Anton Belulovici, ce ţine ospătărie în sat, ca să dee de scrie la locuitorii de acolo, precum şi la acei din satele vecine să se adune seara la dînsul la ospătărie, căci am să cânt din violină (care se numesce pe acolo guzlă) cân­tece cum se cântă în paesa meu România, totdeodată să aducă lăutarii români ce s’ar fi aflând în acele părţi. Belulovici s’a bucurat­­ foarte despre aceasta, şi îndată vesti în toate părţile, ca să se adune oamenii la el la os­pătărie. (Va urma) Anul din Sibiiu, Marţi 2/14 Iulie 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., ** an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu â5 cr. pe lună mai mult. Pentru menarahle: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: */4 an 10 franci, l/i an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 146 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Cu l­a Iulie v. 1891 la se începe * ' lament nou „ ribima“. A­bo­namentele se fac cu multă les­­nire atât în monarchie, cât și în România prin mai date poştale (Posta-utalvány — Post-Anu­nsung.) Se Recomandă abonarea tim­purie p­entru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, care domnii abonaţi vechi spre uşurare poți lipi pe mandatul postal adresa tipa­­rită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis cjiarul pănă acuma. Adminis­traţiunea diarului „Tribun­a“, „Nemzet“ şi şovinismul rusesc. Un fenomen interesant este a vedéa pe un şovinist ocupându-se cu şovinis­mul altuia. Mai interesant e înse a vedea la ce resultate ajunge un șovinist, când se ocupă, examinează și judecă șovi­nismul altuia. „iîemzet“ dela 8 Iulie n. ne pro­cură ".ectacolul ac­ rar și interesant totodagy­ _ . _ . ]ț| neîând dek ’reînoirea alianței triple, care s[ asigură încă pacea pe un timp mai înlelungat, „Nemzet“ ne spune, cum foloses­te Rusia pacea. Oficiosul bu­­dapestan a guvernului unguresc atrage atenţiunea­­cetitorilor la formaţiunea în desvoltare a statului rusesc, fără pă­­rechie în ist­orie, şi observă, că periodul cel lung de­ pace îi face Rusiei posibilă lucrarea sa­­ şi că Rusia în direcţiunea aceasta est^ unica în felul seu. In pri­vin a acea­sta Rusia, având înaintea iiilor aţ«,tu'pul ce urmăresce, nu alege, cand e vorba de mijloace. Şi ^ ntru­ ce urmează Rusia astfel ? Pentru­ că ea vrea, ne spune „Nemzet“, ca în res­boiul fiitor Rusia nu numai să apară ca irațiune unitară, fiindcă este sub stăpânirea autocrată a unui Țar, ci să fie unitară în realitate după toată și în toată firea statului. Dela Catarina-cea-mare s’a început lucrarea aceasta. Insă toate sânt nimi­curi pre lângă ceea­ ce se face acum sub Țarul actual. Nici-odată nu s’a dat aşa pe faţă inştinţa spre unitate naţională şi poli­tică ca acum şi nici nu s’a urmărit scopul acesta cu asemenea mijloace. Ajuns la acest punct de controlă al politicei rusesci, „Nemzet“ se apucă şi într’un pomelnic lung înşiră păcatele acelei politice pentru realizarea cât mai urgentă a unităţii naţionale şi politice, între păcatele aceste aflăm urşu­­inţa Rusiei de a extermina toate ele­mentele neomogene şi de a contopi cu puterea într’una toate deosebirile naţio­nale şi sociale din împărăţia rusească; de a şterge toate momentele istorice; de a face se dispară ori­ce deosebire în pri­vinţa limbii, a originei şi a religiunii; de a face în fine, ca în Rusia fiecare om să fie Rus şi ortodox. Polonii să-­şi peardă naţionalitatea şi limba şi să se facă ortodoxi. Rutenii să se transformeze în Ruşi. » Nimenui să nu-­i fie permis a în­văţa în şcoală în altă limbă, decât în limba rusească. Germanii de pe malul mării răsă­ritene să-­şi peardă independenţa poli­tică şi naţională câtă au mai avut-o. Cu desăvîrşire însă să peardă indepen­denţa culturală şi să se rusifice. Românii din Basarabia să se în­trebuinţeze de colonisatori în pustietă­ţile Asiei. Cu un cuvent, în interesul uni­tăţii naţionale ruseşci ţarismul de acum a declarat resboiu tuturor religiunilor neortodoxe, alungă afară pe Ovrei, în­trucât nu se fac Ruşi şi ortodoxi, şi aşa mai departe. Nu este pârechie în istorie, zice „Nemzet“, ca cineva cu astfel de mijloace să fi umblat a con­strui unitatea naţională, în tonul acesta oficiosul maghiar merge mai departe. Arată consecven­­ţele funeste ale procedurii rusesci pănă şi pentru drepturile private şi pentru sanctuarul familiar. „Drepturi“, scrie „Nemzet“ mai departe, „nimenea nu are nici Ruşii. De persecuţiuni ruse se poate mântui numai acela, care nu numai în privinţa politică, ci şi în privinţa lim­bii şi religiunii se face Rus. Acela, care nu se opune scopului unităţii naţionale rusesci. „Ţarul aşa voeşce, ca cele 100 mili­oane de supuşi să fie toţi Ruşi, nu numai după simţăminte, ci şi după limbă şi după religiune“. Ţarul aşa voesce, ca să fie conso­lidat în lăuntru şi puternic în afară. Toată lumea ar aştepta, ca, dupâ­ ce a înşirat păcatele Ruşilor faţă cu Po­lonii, cu Germanii, cu Românii şi aşa mai departe, „Nemzet“, ca organ al unui guvern „liberal“, să vie indignat pănă în adâncul sufletului şi se plângă asupra sorţii acelor ce au să se cadă jertfă unui nesăţios panrusism. Aşa s’ar fi căzut organului, care representă sau orice că representă liberalismul. Şi nu­mai aucjind, ba şi numai aducendu-’şi aminte de popoare subjugate, trebuia să se revolte şi să ceară dela guver­nul unguresc, dela monarchie şi dela Europa remedii pentru cei asupriţi. Dacă ar aştepta lumea toată, sau în parte aşa ceva dela c­lanul „liberal“ şi dela stăpânii lui, s’ar în­şela. „Nemzet“, şi de bună seamă şi stăpânii lui sânt cu mult mai calmi, judecă lucrurile din lume cu mult mai cu sânge rece. De astădată s’a lăsat şi de obiceiul de a apela la liberalismul maghiar, de care se „bucură“ „toate“ naţionalităţile fără deosebire din regatul unguresc. O unică frasâ întrebătoare se află în articolul dealtmintrelea destul de lung, în care s’ar pare, că „Nemzet“ ar fi aplecat a apela la puterile Eu­ropei în interesul asupriţilor. întreabă adecă, dacă puterile văd ce face Rusia ? Un moment însă e deajuns de a se convinge cetitorii, că trasa întrebă­toare are alt scop, şi că cu scopul acesta este în strînsa legătură omisiu­­niea cu apelul la liberalismul maghiar. Un pasagiu, două, trei, patru mai la vale şi nu mai încape îndoeală, că ofi­ciosul „liberal“ numai de asupriţi nu se interesează. Căci iată ce scrie: „Statele, care în privinţa naţională nu sunt unitare, trebue să imiteze pe Rusia, deşi nu cu mijloace brutale, un scop“. Ear, după­ ce în alte două pasage­­jice, că principiul naţional se va pre­­senta mai cu tărie ca ori­şi-când altă­dată, că desvoltarea statelor naţionale va progresa grabnic numai unde prin­cipiul naţional a triumfat, închee cu cuvintele: „Rusia impune şovinismul naţional Eu­ropei întocmai cum a impus Prusia puşcile cele nouă“. Guvernului unguresc se vede, câ-­i trebuia argument pentru maghiarizarea cu forţa. Se vede, că a căutat mult după el şi nu ’l-a aflat nicăiri aşa de potrivit ca cum este cel din Rusia. Se provoacă la Francia, la Prusia, însă se vede, că acesta rusesc tot e mai accep­tabil. Deci acum aflându-’l, îl şi folo­­sesce, ba îl recomandă şi altora spre imitare. Spiritele cele mari cum se întâl­nesc ! Liberalismul guvernului ungu­resc cu cel din Rusia spre scopul de a crea state naţionale. In adevăr interesant fenomen. Numai cât acceptantul şovinismului ru­sesc uită, că naţionalitatea, care întă­­resce statele, are să se des­voar­te, dar’ nu să fie fabricată din tot felul de fărmituri grămădite cu forţa unele preste altele. Pe noi însă nu ne pune în mi­rare, că „Nemzet“ se bucură de des­coperirea cea nouă, încât o recomandă mai departe, căci nici nu se poate alt­fel. Şovinistul să nu se bucure, când dă de un alt şovinist? între altele însă „Nemzet“ ar tre­bui să cugete, că nici Szapáry, nici altul şi nici toţi şoviniştii maghiari nu sânt de talia şoviniştilor dela Peters­burg şi Mosc­va. De altă parte să nu bage idei de aceste în capetele naţio­nalităţilor, căci s’ar pute prea lesne, ca imitaţiunea să ese cu totul în defavo­­rul doritorilor de a imita pe Rusia. REVISTA POLITICA. Sibiiu, 1 Iulie st. v. Din „înalta casă“. Cu chiu cu vai dieta din Buda­­pesta a terminat desbaterea generală asupra proiectului despre administra­ţiunea comitatelor. In şedinţele de Vi­neri şi de Sâmbătă, după­ ce s’au istovit toţi oratorii,­­şi-au mai ţinut discursu­rile de închidere mulţimea de deputaţi kossuth­ işti, care au înaintat în decur­sul desbaterii propuneri de cond­use. Multe din aceste discursuri au avut efecte foarte turbulente, scene teribile, scandaluri, nenumărate chiemări la ordine, întreru­peri şi rectificări de tot felul. Dintre toate mai remarcabile sânt dis­cursurile deputaţilor P­o­l­ó­n­y­i şi Eötvös, pe care le vom reproduce în numerii viitori, nepermiţendu-ne spaţiul să o facem astăzi. Discursul lui Po­ló­n­y­i a mai fost şi pricinuitorul la două dueluri, între G­aj­á­r­y, redac­torul lui „Nemzet“, cu Polónyi de o parte şi cu kossuth-istul V­é­c­s­e­y de altă parte. Se vede, că duelul a deve­nit în toată forma un factor legislator în parlamentul maghiar. Remarcabil este de la sfîrşitul desbaterii generale şi discursul contelui Szapáry, pe care­­ l reproducem la alt loc al numărului de faţă. Astăzi, Luni, s’a început votarea în prima cetire a proiectului, precum şi votarea numeroaselor propuneri de cond­us. După terminarea acesteia va decide apoi casa, când să înceapă des­baterea specială, într'aceea kossuth-iştii ameninţă prin organele lor, că la des­baterea specială se vor apuca de ade­vărata obstrucţiune, pe care, dacă guvernul o provoacă, vor extinde-o şi asupra debaterilor budgetare şi nu se vor lăsa pănă nu vor răs­turna guvernul. Precum se vede, guvernul o păţeste rău cu reformele sale. Convenţiuni comerciale. în şedinţa dela 9­­. c. a casei de­putaţilor din Vie­na a răspuns minis­trul de comerciu la o întrebare a de­putatului Lueger relativ la cuprinsul convenţiunii comerciale cu Germania, că convenţiunea este paragrafată, dar d iscălită încă nu. Pe baza proiectului elaborat s’au introdus negocieri cu alte state. A duce aceste negocieri la bun sfîrşit este interesul statului şi de aceea ministrul declară, că deocamdată nu este în posiţiunea de a comunica parla­mentului condiţiunile şi detailurile con­venţiei cu Germania. Bismarck şi monarchia noastră. „Hamburger Nachrichten“ pole­­misând într’un articol, întitulat „Prin­cipele Bismarck şi Austria“, cu cimrele „Münchener Neueste Nachrichten“ şi „Berl. Corr.“ susţine, că prietenia po­litică nu este incompatibilă cu duşmă­nia comercială-economică, fie chiar pe timp mai îndelungat. Apoi ia numita foaie pe Bismarck în apărare contra aserţiunii, că s’ar fi lăsat prin politica comercială şi prin relaţiunile cu Rusia să fie abătut de cătră Austro-Unga­­ria, pice mai departe, că este o inven­­ţiune, că Bismarck ar fi voit să res­­trîngă relaţiunile cu Austro-Ungaria ast­fel, încât aceste să nu mai împedece

Next