Tribuna, septembrie 1891 (Anul 8, nr. 194-217)
1891-09-26 / nr. 214
ABONAMENTELE Pentru Sibliu: lună 85 cr., l/i an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/i an 3 fl. 50 cr., l/s an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '/* an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Joi 26 Septemvrie (8 Octomvrie) 1891 Apare în fiecare zi de lucru Nr. 214 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră și la poște și la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. On immer costă 5 emeeri v. a. sau 15 bani rom. :mtinrinini;*aafcr,w^;c^^ t* Cu l-a Octomvrie v. 1891 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sunt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipărită dela fâşiile, în care li s’a trimis diarul pănâ acuma. Administraţiunea diarului „Tribuna“. Voci din România despre noi. Primim din Bucuresci cu data 5 Octomvrie (23 Septemvrie) următoarea scrisoare: Vorbind cu un eminent bărbat politic de aici despre situaţia Românilor supuşi coroanei Satului Ştefan, acesta mi-a spus următoarele: Conferenţa cea mare de la Sibiiu din toamna trecută şi în urmă adunările de protestare contra asilelor de copii sânt o puternică dovadă despre trezia Românilor de dincolo. Noi ceşti de aici, care urmărim cu interes tot ce se petrece în Transilvania şi Ungaria, ne-am bucurat mult vetrând manifestaţiunile din cele 31 cercuri electorale românesti. Aceste manifestaţiuni impun însă conducătorilor de dincolo noue obligaţiuni: se continue cu lupta mai mult ca şi oricând. Iată de ce: în Ungaria guvernul actual e slab, are să lupte în viitoarele alegeri cu ambele partide unguresci, care şi-au declarat o luptă pănă în pânzele albe. Guvernul austriac se află şi el strîmtorat din causa Cehilor. Pe de altă parte trebue a se lua în consideraţiune şi situaţia internaţională, a se avea în vedere mai ales lupta ce are să se dee în Englitera, tot la primăvară, între liberalism şi conservatorism, luptă, care ori şi-cum s’ar termina, numai în favorul popoarelor împilate are să se termine. Dacă înving liberalii, în toată Europa are să sufle un vent liberal ; conservatorii vor putea să învingă numai supunendu-se curentului democratic, așa că și într’un cas și într’altul învinge liberalismul, de care va trebui să țină socoteală toți monarchii, și nu împăratul Francisc Iosif va putea fi acela, care să nu țină socoteală de acest curent. El, care are tot interesul, ca popoarele de sub Coroana Sa, — care ar fi strigă libertate, — să fie împăcate. Va trebui deci să intervină pe lângă guvernul unguresc în favorul Românilor. Aceştia rnsé trebue să-i dee prilegiu. Cel mai bun prilegiu ar fi presentarea Memorandului, nu Europei Insé, aceasta o pot face numai studenţii, ci Monarchului, pus pe Tron a împărţi dreptatea deopotrivă. Fiind apoi vorba despre dl Babeş şi Mocsonyi, care cred, că nu e momentul oportun a presenta Memorandul, ori că el ar trebui presentat Europei, bărbatul de stat român a dis. Cunosc pe dl Mocsonyi. Am avut ocasiunea să vorbesc cu el. Nu cred, ca în împregiurările actuale să fie contra presentării Memoriului la Monarch. Și dacă ar fi, ce? D-sa și dl Babeș pot să dispună de voința tuturor Românilor de dincolo ? ? Dar’ eu cred, că n’ar trebui decât să se facă mai multe întruniri, și pretutindenea Românii mai mult ca orișicând se ceară presentarea Memorandului, cât se ponte de grabnic! * supărat chiar pe „Gazeta Transilvaniei“, care avea o atitudine amicală faţă cu dl Babeş, vetjend, că foile unguresci încep a lăuda şi a se apropia de dl Babeş, numind ultraişti pe aceia dintre Români, care au voit să controleze activitatea sa politică, vetjend, că despre Memorandul — care zicea dl Babeş că va fi gata în luna Septemvrie — nu se mai svonesce nimic, primind asigurări, că dl Babeş nici gând n’are să facă a se termina şi a se presenta acel Memorand Monarchului, veniând mai ales cu câtă înverşunare Ungurii scriu contra presentării Memorandului la Monarch, ne credem datori a atrage atenţiunea tuturor Românilor, şi îndeosebi a fraţilor noştri de dincolo, asupra reprobabilei politice pe care o face dl Babeş. „Dacă aşa înţelege dl Babeş a se arăta vrednic de încrederea comitetului naţional, noi nu putem îndestul să conjurăm pe fraţii noştri să bage seamă unde vrea să-’i ducă preşedintele partidei naţionale, ca să nu se pomenească într’o zi înjugaţi la acelaşi loc cu metropolitul Roman, cărui guvernul unguresc numai bine nu-’i poruncesce să facă pentru fraţii noştri de dincolo“. Sub titlul „Momentul oportun“ „Românul“ din 6 octomvrie se pronunţă în următorul mod asupra situaţiunii noastre: „în ţerile de peste Carpaţi, mai ales în cele de sub coroana Sfântului Ştefan, în ajun a se petrece lucruri deosebite în politică. Guvernul din Budapesta stă rău, a închis parlamentul în urma eşecului suferit din partea opoziţiei kossuth-iste. Zilele trecute contele Apponyi, şeful conservatorilor, a declarat şi el rosboiu guvernului, cu care se credea că se va alia, aşa că deschifiându-se azi parlamentul maghiar, guvernul se găsesce în faţa unor greutăţi mult mai mari decât cele de care a fugit astă vară. „Numai aşa se explică de ce foile guvernamentale unguresci au mai muiat tonul faţă cu naţionalităţile, ba vorbesc chiar de o împăcare a Românilor, care fac acţi în Ungaria singuri opoziţie. „S’au şi găsit Români, care cred, că de astă dată vor pute ajunge la o înţelegere cu Maghiarii. Aceştia sânt Miron Romanul, care şi pănă aci tot treburile Ungurilor le-a făcut, şi preşedintele comitetului naţional, dl V. Babeş, care a lansat mai septămânile trecute idea dualismului româno-maghiar bine stabilit. IX. Emil, care cu toate că Sanin îl poftise să șeadă, stătea tot la fereastră, uitându-se afară, după ce viitorul lui cumnat părăsi odaia, roșindu-se în încurcătura lui copilărească, întrebă pe Sanin, dacă-i permite să mai rămână acolo. — Aji nae simt mult mai bine, 4*pe el, dar’ doctorul ’mi-a interzis de a lucra. — Rémai, rémai, nu mă incomodezi câtuși de puțin, răspunse Sanin, care ca orice Rus respectabil, profită de ocasiune pentru a-’și găsi un tovarăș, cu care să-’și omoare urâtul. Emil mulțumi și peste câteva minute se simți la Sanin ca acasă. începu să treacă în revistă tot ce gâsia în cameră, tot ce Sanin avea, întrebând despre fiecare obiect: la ce servesce şi cât a costa. La radere îi ajută lui Sanin şi observă, că păcat pentru barba pe care ’şi o rade, mi-ar şede mai bine cu barbă plină. îi povesti apoi o mulţime de lucruri despre maica-sa, despre Gemma şi despre Pantaleone, ba chiar şi despre cânele Tartaglia. Aşa că el se simţia tot mai familiar, tot mai apropiat de Sanin. Şi aceasta nu pentru că şi-a mântuit vieaţa, ci pentru că Sanin era un tiner foarte simpatic. Nu trecu mult şi mărturisi lui Sanin toate secretele sale. Insistă mult cu deosebire asupra unui punct: maică-sa voia cu orice preț să facă dintr’însul comerciant, cu toate că el știe că e făcut pentru a devoid artist, musicant, cântăreț, cu un cuvânt că scena este menirea lui. Chiar și Pantaleone „Va să facești domni vor să se desarmeze, vor ca Românii să nu mai facă opoziție. „Noi credem însă, că rău ar face frații noștri, dacă ar desarma, că tocmai acum este momentul oportun de a da cel mai strașnic atac, acum în ajunul alegerilor, când partidele maghiare se mistue între dânsele, când foi autorizate ale statelor din tripla alianţă scriu cu căldură despre fraţii noştri subjugaţi, cerând Austriei ca mai înainte de toate să silească pe Unguri a trata omenesce pe Români, sentinela cea mai despre Răsărit a popoarelor, care cad în cercul triplei alianţe. „Nu putem deci să conjurăm îndestul pe cei care joacă rol politic dincolo : să nu se lase a fi seduși de uneltele guvernului unguresc, să nu desarmeze, să nu cadă la învoeala pentru cine stie ce promisiuni vage, ci cu toții să lupte pentru a sili pe guvernul unguresc, a face pe Monarch chiar să le garanteze respectarea drepturilor înscrise în lege. „Se impune deci imperios presentarea Memorandului, aceasta cu atât mai degrabă, cu cât Ungurii mai înverşunat combat presentarea lui. „Fraţii noştri să nu uite cum au fost amăgiţi la 1874 din Mocsonyi şi Babeş, şi în genere Românii care sprijiniau guvernul de atunci, să nu uite mai ales, că dacă au fost înşelaţi atunci, cu atât mai rău vor fi trataţi de guvernele unguresci de acum, care sânt şi mai tare împinse spre şovinism de societatea ungurească. „Astfel fiind, un apel la intervenţiunea Coroanei, a Monarchului, se impune imperios, se impune cu atât mai osebit, cu cât e mai anormală situaţiunea politică în care trăesc fraţii noştri de peste munţi. „Se veghieze deci, să nu se lase a fi surprinşi de cele ce se plămădesc în curtea metropoliei din Sibiiu şi Casina Naţională ungurească din Budapesta, unde dl Al. Mocsonyi prepară „politica cea mare““, e causa naţiunii întregi; cestiunea de existenţă a statului maghiar e în legătură cu această causă patriotică; pentru deslegarea problemei noastre avem trebuinţă de puterea statului; ţeara întreagă trebue pusă în acţiune; idea trebue cultivată şi desvoltată în inima ţerii, la Budapesta. Transilvania, această fortăreaţă a ţerii, trebue sprijinită de ţeara întreagă şi cu toată puterea“. Discursul a fost primit cu mari aplauze. Tot în acest raport al oficiosului se mai cuprind următoarele: „La banchet contele Apponyi a ţinut sub aplause repeţite şi strigări furtunoase de „Étién* un discurs, în care a vorbit despre cestiunea naţionalităţilor. El a venit, pi ce d-sa, numai pentru a demonstra înţelegerea sa deplină cu tendenţele „ Kultur egylet* - ului transilvănean. E un patriotism suspect acela, care respinge dreapta întinsă „Kulturegyletu-ului transilvănean, pretensiunea naţionalităţilor de a forma un grup particular, nu are sic, o rasă. Cu elemente, care pretind pentru oricare rasă o individualitate deosebită, noimupactăm. E o părere greşită, care califică de şovinism acea erupţiune a spiritului maghiar, care e condiţiunea fundamentală pentru ca Maghiarul să-şi împlinească misiunea sa: a fi o fortăreaţă a Europei. El ridică păharul seu pentru „Kultur egylet*-\n transilvan, al cărui membru ze- 1 o s voesce a fi. — Ugron Gábor mulţumesce în cuvinte călduroase contelui Apponyi şi declară, că în viitor îl va iubi şi mai mult, fiindcă vede primejdia pentru Transilvania. El adause, că fie cine va prinde cu bucurie dreapta contelui Apponyi, care vrea frăţietate şi sprijin. Seara s a adus contelui Apponyi şi Ugron un conduct de torţe“. Nu e numai o întâmplare, dacă foile guvernamentale din Budapesta publică deodată cu raportul despre adunarea „Kulturegylet*-ului următorul comunicat referitor la cestiunea odioasă a „kisdedov*-\xtWot : „Ministrul de culte a exmis o ordinaţiune cătră autorităţile superioare bisericesci, precum şi cătră toate comisiunile administrative comitatense din ţeară, prin care dispune conscrierea copiilor, care în sensul legii sunt obligaţi a frecventa astfele de copii. Sânt a se conscrie toţi copiii, care au împlinit anul al treilea, al patrulea şi al cincilea din vieaţă şi nu au trecut încă peste al şeselea. La fiecare copil este mai departe a se observa, că este acasă sub îngrijire şi supraveghere continuă sau ba, după ce, în sensul legii, numai copiii din categoria din urmă sunt obligaţi a frecventa asilele de copii“. 1 FOIŢA „TRIBUNEI“ Valurile primăverii. Roman de Ivrii Turghenev. (Urmare.) VIII. Dimineaţa Sanin nici nu s'a îmbrăcat cum se cade, şi iată că chelnărul îi anunţă visit la doi domni. Unul din ei era Emil, celalalt, bărbat mai în virată şi bine îmbrăcat, cu faţă simpatică, era dl Carol Klüber, logodnicul încântătoarei Gemma. Trebue să observ, că pe acea vreme în Francfurtul întreg, nici într’o magazie nu se găsia o calfă mai isteţ, mai curtenitor şi mai simpatic decât se arăta Carol Klüber. îmbrăcămintea luă fără nici un cusur se potrivia de minune cu gradul de cultură şi cu ţinuta lui maiestoasă. Ce e drept, era puţin cam afectat, cam mândru şi reservat ca Englezii (a stat doi ani şi în Englitera) — toate acestea însă îl prindeau bine. El se recomandă îndată după ce întră în camera lui Sanin. Se înclină tare, cu atâta curtoasie şi demnitate în acelaşi timp, că cinel-ar fi văfut, negreşit ar fifis: purtarea acestui tinăr, întocmai ca îmbrăcămintea de pe el, sunt dintre cele mai disAtâta despre conversaţia cu bărbatul de stat român. Iată acum ce scrie „Naţiunea organul dlui D. Brătianu, şeful liberalilor, în numărul de la 22 Septemvrie c.: „Am fost de la început cu cea mai mare reservă faţă cu afacerea aşa (jls& Babeş. Nu voiam să înăsprim lucrurile, şi apoi credeam, că după cele făptuite de Miron Romanul nu e posibil ca un membru al partidei naționale române de dincolo să se mai apropie de el. „Vettendensé, că dl Babeș nu mai are acest scrupul, că d-sa nu numai că s’a apropiat de metropolitul Miron, la adresa căruia a scris (cele trecute cele mai măgulitoare cuvinte în organul curții metropolitane din Sibiiu, dar’ că a făcut de atunci lucruri care au tinse. Spuse îndată în nemţeasca cea mai elegantă, că ’şi-a ţinut de datorie a veni să se presente şi să aducă omagiile sale „domnului străin“, care a făcut un serviciu atât de mare fratelui logodnicei sale, viitorului seu cumnat, într’asta cu stânga, în care ţinea pălăria, arăta spre Emil, care desigur ruşinat, se retrase lânga fereastră şi îşi băgase un deget în gură. Domnul Klüber declară, că s’ar simţi şi el, la rîndul lui, foarte fericit, dacă ar putea servi întru ceva „domnului străin“. Sanin (mise şi el, nu fără oarecare greutate, nemţesce, că se simte măgulit ... că serviciul cel-a adus nu merită nici o mulţumire ... şi oferi scaun oaspelui seu. Domnul Klüber mulţumi, îşi desfăcu apoi fracul la spate şi se aşeita, atât de uşor şi atât de timid în acelaşi timp, încât se vedea, că nu şede decât pentru a nu refusa pe Sanin, şi că îndată el se va scula, în adevăr, nu trecu un minut şi se scula, făcu câţiva paşi, se sculă, — într’ăstea se balansa, par’că ar dansa, — că nu poate sta mai mult, trebue se plece la prăvălie, datoria mai presus de toate! Dar’ pe mâne, fiind sărbătoare, a plănuit o excursiune la Soden, cu care ocasiune are onorul a învita în numele seu, al doamnei Leonora și al Gemmei și pe onorabilul domn din străinătate, sperând, că onorabilul domn din străinătate nu va refusa a lua parte. Sanin nici nu primi, nici nu refusă, după care domnul Klüber își mai luă odată adio, şi plecând se uita cu mândrie la pantalonii sei negri şi la ghetele sale care scârţăiau. Un nou asalt al şovinismului maghiar oposiţional şi guvernamental. La Murăş-Oşorheiu s’a ţinut în 4 octomvrie adunarea generală a „Kultur-egylet”-ului. Precum se prevestise, şi contele Apponyi a luat parte la această adunare. în decursul şedinţei, contele Apponyi a luat cuvântul şi, după raportul lui „Pester Lloyd'1, el a dis următoarele: „Causa „Kultur egylet*-ului ’l-a încuragiat la aceasta; dl Klüber ţine însă cu maică-sa, asupra căreia exercită o influență foarte mare; idea ca să-l facă și pe el venitător de pânză și postavuri a venit dela domnul Klüber, după a cărui părere nu e în lumea aceasta posiție, care să se poată compara cu aceea a unui comerciant. A vinde stofă de bumbac, lână și metasa, a umple urechile mușteriilor cu tot felul de prostii, a-’i cere prețuri rusesci (adecă întreit cât costă marfa) eată idealul lui. Dar’ a sosit timpul să plecăm! — Zise după ce Sanin fu gata cu toaleta și scrise adresa pe scrisoarea prietenului dela Berlin. — E încă de timpuriu, observă Sanin. — Nu face nimic, zise Emil alipindu-se de Sanin. Haide! Trecem mai înainte pe la poștă, — apoi ne ducem la noi. Gemma o să se bucure mult, când te va vedea. Iei cafeaua la noi . . . apoi poți vorbi cu mama în privința carierei mele. — Ei, să mergem atunci, 48« Sanin și plecară. .. Gemma în adevăr se bucură când îi veni, car’ doamna Lenora îi primi cu multă afabilitate: se vedea, că seara trecută a făcut bună impresie asupra ambelor femei. Emil înainte de a merge să accelereze cafeaua, se apropia de Sanin, ș i se atârnă de gât și-’i șopti la ureche: „Să nu uiți!“ — N’aibi grije, zise Sanin. Doamna Leonora nu era tocmai bine. O durea capul și se odichina, dată pe spate, într’un fotoliu. Se silia a fi cât se poate de liniștită. Gemma era într’o haină galbină, largă, peste mijloc încinsă cu un cordon de pele lat. Ea deasemeni părea obosită și palidă; împregiurul ochilor sei era un cearcăn negru, ceea ce nu scădea fuse din strălucirea primirii sale, car’ paliditatea împrumuta ceva tainic și blândețe trăsurilor clasicei sale fete. Sanin privi mult cu deosebire mânile ei, nespus de frumoase, pe care când le ridica sâ-’și dee la o parte buclele negre ce-i cădeau pe frunte, el nu soia să le admire îndestul. Degetele ei subțiri și netede îi amintiau pe Fornarina lui Rafael. în curte era foarte cald; după ce luară cafeaua, Sarin voi să plece. Damele rusé îi spuseră,[că pe asemenea căldură mai bine ar face, dacă ar sta locului, ceea ce el a aprobat și astfel rămase acolo. în camera din derét, unde se retraseră, era o răcoare plăcută. Ferestrile camerei răspundeau spre o grădină plină de salcâmi. Albine, vespi și țânțari se grăbiau cu sgomot spre crengile încărcate cu flori. Sgomotul se auzia și în cameră, ceea ce măria plăcerea celor din casă, care erau şi mai tare încredinţaţi despre căldura de afară. Ca şi în ziua trecută, Sanin vorbia mult şi cu căldură. Nu fuse despre Rusia ori despre vieaţa de acolo. Pentru a face pe pofta tinerului său amic, care după ce a luat cafeaua a fost trimis îndată la dl Klüber pentru a se exercita în ale comptabilității, la început să aducă vorba despre comerciu și artă, despre avantagiile și scăderile acestora. Nu se