Tribuna, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 218-242)
1891-10-01 / nr. 218
Anul VIII Bibir, Marţi 1/13 Octomvrie 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 er., l/s an 2 fl. 50 er., l/g an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 er., l* an 3 fl. 50 cr., l/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: l/i an 10 franci, l/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numii plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 218 INSERŢIUNILE Un şir Igarmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bnonresol primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. «nwMofctsM Cu la Octomvrie v. 1891 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipărită dela fâşiile, în care li s’a trimis ziarul pănă acuma. Administraţiunea ziarului „ Tribuna“. FOIŢA „TRIBUNEI Texte macedo-române. Basme şi poesii poporale dela Gruşova de Dr. M. G. Obedenaru. (Ediţia Academiei.) (Dare de seamă.) A trecut o bucată de vreme de când în vitrinele librăriei Socec din Bucuresci, văcjind titlul unei cărţi noue voluminoase, am tresărit de bucurie: erau textele macedo-române. Se vorbesce şi se scrie în realitate atât de puţin de bine în toată causa acelui sărman părăsit popor dela Pind, încât apariţiunea textelor macedo-române, publicaţiune făcută de Academia Română, la întâia aruncătură de ochi nu putea să producă în sufletul meu decât impresiunea ce pe neaşteptate am simţit-o. Dar’ ce repede desilusiune! Şi aci ca şi în toate succesele de reclamă ale causei macedo-române de pănă acum nu ’mi-a fost ursit să întimpin decât o mistificare. Şi mistificare atât de dureroasă, atât de fatală! Istoria ni-o dă însuşi dl I. Bianu, care a fost însărcinat cu facerea acestei publicaţiuni şi careşi-a împlinit datoria cu o scrupulositate mai presus de orice critică. Dr. Obedenaru, care, — nevice d-sa, — a fost la Constantinopol secretar la legaţiunea ţerii, a avut prilegiul să facă cunoscinţa mai multor macedo-Români de acolo, între care a fost şi Taşcu Iliescu, de meserie croitor Cetim în „Pester Lloyd“ de la 10 Octomvrie: „Alianţa franco-rusă nu excepţiune, sînt un şir de versificări, în care fondul e împrumutat din isvoarele cele mai nemistuite nici chiar de presă, numai un popor, în care simţul şi gustul estetic e cu desăvîrşire decăzut, numai acela poate produce asemenea lapădături singulare. — Icoanele de predilecţiune ale autorului, tablourile mai din fiecare vers nu ne sugerează decât aversiune şi desgust. Fără a ne înjosi, să facem o analiză superfluă, cetitorii îşi pot face o idee clară despre întreg conţinutul versurilor, dacă vom cita un distich, al cărui cuvânt ultim, atât de obscen este, încât îl lăsăm pe jumătate să se înţeleagă: Autorul compară pe omul ofticos cu raţa: Tot ascuche ş’muciuleaşte Ca biba ci s’cui .... Tradus din dialect: Tot scuipă şi spurcă Ca raţa care se cui. . . Şi pentru ca bine să o priceapă această perlă de tablou, şi străinii, se traduce în limba internaţională: II crache partout et ii sálit Comme le canard qui foite. (p. 128, vers 14—15.) Mirarea şi ciuda noastră e cu atât mai dreaptă, cu cât acest gunoiu a putut să se străcoare prin tipar nebăgat de seamă de cea mai înaltă instituţiune culturală din România! Cel puţin noi, pentru respectul publicului, nu îndrâsnim măcar să reproducem bucăţi întregi din ele, ca să dovedim, în ce mocirlă a trebuit să se bălăcească autorul Foaia bismarckiană „Hamburger Nachrichten“ publică un articol, în care advertisează pe Germani să nu preţuească în prea puţin pe Francia ca inimic al Germaniei. Mai departe accentuează, că orice desconsiderare a piilor, când avea nesimţirea a le presenta răposatului Dr. Obedenaru drept cântece macedonene şi Academiei drept texte populare. Vina nu poate căde decât asupra dlui I. Caragiani, profesor la universitatea din Iaşi şi membru al Academiei în secţiunea macedoneană. — Incredtendu-se în competenţa membrului râspunzâtor în această publicaţiune, Academia, prin publicarea acestor texte, n’a făcut decât să-’şi achite datoria în conscienţâ. Dar’ membrul ei a dovedit atâta interes sau atâta cunoscinţâ de literatura noastră poporală, încât a găsit de cuviinţă să nu mai discute despre publicarea textelor. Şi nici că s’ar fi putut săvîrşi o mai mare nedreptate pe seama poporului nostru, în loc să se revolte şi să facă a se pune la dosar aceste manuscrise, protestând în contra originei lor pretinse populare şi dând pe faţă adevărata lorfraternitate, domnia-sa prin tăcerea şi indiferenţă ce a arătat-o a compromis deabia născânda noastră bună reputaţiune, în modul acesta, textele fiind răspândite la academiile europene, cu care Academia noastră stă în corespondenţă, şi din nenorocire traduse literalmente în limba franceză, vor servi drept dovadă de geniul poetic al Macedoneanului, şi în conscienţa oricărui învăţat curios, vom fi zugrăviţi ca incapabili de a concepe cevafrumos şi vom fi trataţi în această privinţă ca ultimul popor din lume! Şi poporul nostru, cu puţină excepţie, popor de munte, cel mai poetic popor din Peninsula Balcanică, al cărui traiu alcătue o mmmammamm Congresul. In cetatea Sibiiului este întrunit congresul naţional bisericesc al Românilor gr.-or. din Ungaria şi Transilvania, în şirul luptelor sterpe politice, pe care Românii din ţerile unguresci sânt necesitaţi a le purta de ani îndelungaţi curşoviniştii concetăţeni maghiari, este atât de binefăcătoare privelistea unui congres, încât pare că ne transpune cu totul în altă lume neobicinuită pentru noi. Adevărat, că nu pentru lupte politice şi nu din a lor causă se face întrunirea. Nici nu privesce pe toţi Românii din ţerile unguresci, însă după ce ea are în vedere religiositatea şi moralitatea a unei părţi considerabile de Români, resultatele congresului întrunit oare să nu aibă vreun reflex asupra întregei vieţi publice a Românilor? în privinţa aceasta noi aşa credem, că îndoeală nu poate fi. De aceea credem mai departe, că nu exprimăm decât adevărul, când zicemb că ochii tuturor Românilor din ţerile unguresci cu plăcere se îndreaptă asupra celei mai înalte corporaţiuni representative din sinul metropoliei ortodoxe a Românilor din Ungaria şi Transilvania. Am zis cu plăcere. Pentru că de corporaţiunile representative în genere sânt legate aşteptări de îmbunătăţiri ale sorţii omeneşci. Cu atât mai vîrtos trebue să fie legate astfel de aşteptări, când întrunirile corporaţiunilor representative, după firea lor, au a se ocupa cu afaceri, de la care tot omul, mai cu seamă tot creştinul nu poate aştepta decât aceea ce este bine, ce este folositor. întrunirea corporaţiunii representative este a unei biserici creştine şi bisericile creştine, fiecare în felul lor, nu se poate să nu aibă religiositatea şi moralitatea în vedere. Religiositatea şi moralitatea însă sânt două concepte de cea mai mare importanţă. Putem crice, că pe aceşti doi piloţi stă edificiul întreg al societăţii omeneşti. Istoria omenirii este foarte bogată în dovezi, că acolo unde au lipsit piloţii aceştia, a lipsit şi temeiul societăţii omeneşci. Şi dacă societatea a fost în anumite locuri constituită în state cât de mari şi cât de puternice, judecate după mijloacele materiale, de care dispuneau, lipsindu-le religiositatea şi moralitatea, societatea n’a avut statornicie. La o suflare de vînt cât de neînsemnată s’a risipit ca şi când n’ar fi existat mai înainte. Să nu se bucure dar’ tot omul, când vede întruniri de acele, care sânt chemate a închega şi a întări basele societăţii omeneşci? Să nu se bucure şi aceia, care, deşi numai mijlocii sânt părtaşi la beneficiile unor instituţiuni folositoare, dar sânt totuşi părtaşi ? Şi dacă este dat fiecărui om a se bucura de asemenea lucruri, Românilor cu deosebire trebue să le salte inima de bucurie, când au o pasiune de a vede funcţionând astfel de instituţiuni în sinul naţionalităţii lor. Din cele de mai sus se vede ce îndatoriri mari şi grele au aceia, care sânt chemaţi a conlucra la întărirea baselor societăţii omeneşci într’un mod aşa de sublim precum este acela al unei biserici creştine. Aroi, care privim cestiunile din punct de vedere naţional, nu voim să ne ingerăm nici pe departe dând poveţe în privinţa activităţii congresului. Ne va fi însă permis tocmai pentru că privim şi afacerea din cestiune din punct de vedere naţional a dorit ca precum salutăm deschiderea congresului şi de origine din Gruşova. După ce pe acesta răposatul Obedenaru, unul din cei mai activi membri corespondenţi ai Academiei, îl învaţă el însuşi carte românească, începe să-i studieze limba maternă, şi după spusa şi dictarea sa el scrie basme şi poesii poporale, culege forme gramaticale şi cuvinte. Din această colaborare resultă textele de faţă, care formează un volum de vreo 400 pagine aproape cu traducerea lor în dialectul dunărean şi în limba franceză şi cu adausul posterior al unui glosar al tuturor cuvintelor cuprinse în texte, alcătuit de mult zelosul d. I. Bianu. Interesul binevoitor ce răposatul Obedaru purta totdeauna Macedo-Românilor, ne obligă a-’i păstra memoria cu toată recunoscinţa. - - Dar’ nenorocita achisiţiune ce a avut-o în persoana lui T. Iliescu, un croitor, al cărui limbagiu, prin multa frecare cu limbile străine, a trebuit să sufere atâtea vicisitudini şi ale cărui producţiuni fantastice ne sunt presentate drept specimene de producţiuni poporale macedonene, întru atâta ne umple de mâhnire, încât în mare parte nu putem decât să ne exprimăm regretele noastre pentru grăbita apariţiune a textelor. Afară de partea a treia a publicaţiunii, lucrare cu totul a lui Obedenaru, care cuprinde o seamă de forme gramaticale şi în care exactitatea nu e de loc atinsă prin neînsemnate restricţiuni, precum şi afară de glosar (luat în sensul lui propriu), restul nici măcar ca material de limbă nu ar merita să figureze, necum ca product al geniului poporului nostru. Totuşi iscălite în speranţa unor lucrări pline de binecuvântare pentru Români, aşa se putem înregistra după ce congresul îşi va termina agendele sperata satisfacţiune a unei naţiuni însetată de progres şi de desvoltare în interesul propriu, dar şi în interesul patriei comune. Fructele „solidarităţii naţionale“ pe terenul bisericesc. La Timişoara, capitala Bănatului, scaunul de protopop român ortodox-răsăritean a fost devenit vacant prin moartea părintelui Meletie Drăghiciu. Pentru ocuparea de nou a acestui scaun s’a încins o vie agitaţie în cercurile interesate. Erau trei candidaţi, dintre care unul, dl Trailescu avea în partea sa sprijinul cercurile naţionale, care dl Puici avea sprijinul episcopului de la Arad Meţian şi al cercurilor guvernamentale. Dl Rotariu, redactorul „Luminătorului“, în credinţa că foaia sa are să represente părerile cercurilor naţionale române, s-a angagiat pentru dl Trailescu şi a purtat în foaie o campanie vehementă contraului Putici. Cetitorii noştri cunosc resultatul acestei alegeri : dl Putici a fost ales aproape cu unanimitate şi toate foile şoviniste budapestane au vestit această alegere a unui bun patriot („hazafi“) de protopop român prin raport telegrafic. Mai interesant decât resultatul însuşi este modul cum s’a dobândit acest resultat, la care au contribuit îndeosebi dl V. B a b eş, dnii Mocsonyi şi „solidaritatea naţională“, însă în această privinţă să dăm cuvântul chiar „L u mină t or i u l u i“, care raportează următoarele: „Alegerea de protopresbiter pentru tractul Timişoarii s’a efetuit în Mercuria trecută. Resultatul ei final este favorabil şi corespundetor dorinţei Preasfinţiei Sale a dlui episcop, s'a ales dl profesor şi doctor în şciinţele teologice Tr. Patici, aproape unanim, în urmarea hotărîrii luate într’o conferenţă confidenţială a sinodului, în şedinţa sinodală, premearsă conferinţei, iluştrii noştri bărbaţi, domnii Alexandrude Mocsonyi, Vincenţiu Babeş şi domnul Coriolan Bredicean arătând necesitatea imperativă pentru noi, ca în afacerile noastre bisericesci să evităm orice luptă, care produce sfâşiere, şi cum că în dragul înaltelor principii bisericesci, care pretind iubirea şi dragostea frăţească, în dragul scumpei Solidarităţi pe terenul bisericii naţionale în dragul principiului să abandonăm simpatiile ce le avem pentru persoanele singuratice au propus, cară membrii sinodali au primit angagjamentul, ca să voteze în solidaritate pentru acel concurent, carele în conferenţa va întruni majoritatea. Norocul de o parte, de altă parte precum venirea dlui preşedinte al conferenţei cătră dl Putici, de adevăratul seu autor, ar fi putut trece nesupărate, fără se producă cea mai mică indignare. Cele două basme, a căror origine din Stambul prin ele înseşi se trădează, şi în care mişte cuvinte şi trase de piaţă, necunoscute căminului românesc de munte, ne aduc aminte de letopisiţele unor cronicari români, care manifestă o tendenţă atât de pronunţată cătră străinismul de modă. E trist să cetesci, spre pildă la fiecare rînd, neologismele unor pedanţi sau bucheri, cum s’ar fi dis mai demult, şi din ele să judeci starea actuală a dialectului macedoromân. Nici-odată femeia română de munte n’a aucjit, sau dacă a auzit, nu se poate familiarisa cu cuvinte ca matea (grec.: în deșert), ghioe (tare.: baltă, lac), d’alihioasă (grec.: adevărată), părăcălsescu (grec.: mă rog), apoloisescu (grec.: hotărăsc), etia (grec. : causa), pactridha (patria), epidhis (gr.: fiindcă), ne păpsit (grec.: neîncetat), părăchinisire (grec.: îndemnare), ehiveşti (grec.: duşmănesci), făndăşită (grec.: închipuită), megîlişe (turc.: adunare), lipisiti (gr.: întristaţi), neapăndipsită (grec.: neaşteptată) şi tanti quanti! Aceea ce ne umple de ciuda şi ne revoaltă, cu mai mare drept este cu deosebire partea a doua a cărţii, care cuprinde 30 bucăţi în versuri, din care, unele cunoscute nouă demult, fiindu-ne comunicate de însuşi autorul lor. Ar fi a comite o profanare, sau mai bine o crimă, dacă aceste mici monstruosităţi le-am atribui poporului nostru. Aceste texte de pretinse poesie poporală, fără nici o au voit ca el să întrunească majoritatea în conferenţă, — prin votare cu abidicarea manei, — şi deci conform angagjamentului, a votat şi sinodul pentru d-sa. Astfel dar’, în dragul iubirii frăţesci, a păcii şi solidarităţii s’au sacrificat ceialalţi doi domni competenţi, care erau candidaţi la primul şi al 2-lea loc şi mai cualificaţi ca cel ales carele, în cas de controlă severă a documentelor sale, nici că ar fi putut se între între candidaţi, lipsindu-’i timpul pro scris cinci ani de serviciu. Nu’i vorbă, făcutu-s’au şi greşeli din partea dlui comisar consistorial, care n’ar pută suporta nici cea mai obiectivă critică, dar’ vindecarea acestora se va căuta pe calea sa, încât pentru manţinerea şi respectarea legii; dar’ încât pentru publicul cel mare şi pentru lumea străină sinodul a preferit a da exemplu de dragoste, bună înţelegere şi solidaritate între fii bisericii ortodoxe orientale“. Aceste dovezi eclatante şi drastice despre resultatele „solidarităţii naţionale“ vor îndemna, credem, şi pe guvernul maghiar a stărui din răsputeri pentru susţinerea acestei „solidarităţi“. REVISTA POLITICA. Sibiiu, 30 Septemvrie st.v împăcarea kossuthiştilor. Zilele trecute partidul independenţei a ţinut o conferenţă, din al cărei resultat se pare că cele două fracţiuni ale partidului, conduse de Irányi şi Ugrón, voesc să se contopească eară. Anume clubul lui Ugrón încă înainte de vacanța parlamentară a făcut clubului lui Irányi propunerea, ca amendouă fracțiunile să aleagă pentru alegerile viitoare un singur comitet executiv. în conferență de subîntrebarea irányiștilor această propunere a lui Ugrón a fost pertractată, fiind presentata a doua oară şi în scris. Conferenţa a hotărît a nu primi propunerea, decât cu condiţia, ca ugroniştii se întreară în clubul partidului. La această propunere Ugrón cu ai sei încă nu au răspuns, dar „Budap. Hirlap“ află, că în interesul acţiunii comune Ugrón cu ai sei sânt dispuşi a întră oară în partid. După conferenţă s’a discutat şi raportul kossuth-iştilor cu oposiţia moderată şi s’a accentuat, că amândouă partidele trebue să se înţeleagă în faţa alegerilor generale din anul viitor. Semnele alianţei franco-rusă, este numai perfectă, ci ’şi-a şi început deja activitatea practică. Din Cernăuţi primim scriea, că înainte cu câteva 4 de car’ a fost prins în Suceava la spionagiu un oficer mai înalt şi s’au aflat la el hârtii şi desemnuri compromiţătoare. Ceea ce însă dă afacerii un timbru foarte sensaţional este, că în spionul dela Suceava s’a descoperit mai târziu un maior francez. Am bestia a da loc în foaia noastră unei sciri atât de uimitoare, dacă nu ni-ar veni dintr’un loc cu desăvârşire vrednic de încredere. Din Turcia. Din Constantinopol se telegrafează scriea surprinzătoare, că căderea noului Mare Vizir Devat- Paşa este iminentă. El are să fie înlocuit prin Şakir-Paşa. Această schimbare de minister se atribue influenţei ambasadorilor Angliei şi ai puterilor din tripla alianţă. Lui „Pol. Corr.“i se scrie din Constantinopol, că Sultanul a primit zrle trecute în audienţă mai lungă pe ambasadorul englez White şi a dat apoi un dineu în onorul lui. Această împregiurare este considerată în capitala Turciei de un nou simptom, că în politica Sultanului nu s’a făcut nici o schimbare în favorul Rusiei. La dineu au luat parte ambasadorul Angliei cu Lady White, ministrul englez de agricultură Chaplin, Marele Vizir Dievat-Paşa cu toţi miniştrii şi o mulţime de dignitari, înarmările Rusiei. Foaia din Lemberg „Przegland“ primesce dela graniţa rusească scriea, că în cercurile Rowno, Krzemieniec şi Dubno s’a ordonat conscrierea cailor, care tocmai se face cu o iuţeală febrilă. In urma acesteia poporaţiunea este foarte neliniştită. Ofiţerii visitează caii, îi descriu şi îi preţuesc. Proprietarii primesc o copie a protocolului de revisiune cu observarea, că oricând se va cere au să ducă caii la comanda militară a localității, Francia și Germania.