Tribuna, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 218-242)

1891-10-01 / nr. 218

Anul VIII Bibir, Marţi 1/13 Octomvrie 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 er., l/s an 2 fl. 50 er., l/g an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 er., l* an 3 fl. 50 cr., l/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: l/i an 10 franci, l/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numi­i plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 218 INSERŢIUNILE Un şir Igarmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bnonresol primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. «nwMo­fctsM Cu l­a Octomvrie v. 1891 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă les­­nire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post-Anweisung.) Se recomandă abonarea tim­purie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, car’ domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postai adresa tipă­rită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis ziarul pănă acuma. Administraţiunea ziarului „ Tribun­a“. FOIŢA „TRIBUNEI Texte macedo-române. Basme şi poesii poporale dela Gruşova de Dr. M. G. Obedenaru. (Ediţia Academiei.) (Dare de seamă.) A trecut o bucată de vreme de când în vitrinele librăriei Socec din Bucuresci, văcjind titlul unei cărţi noue voluminoase, am tresărit de bucurie: erau textele macedo-române. Se vorbesce şi se scrie în realitate atât de puţin de bine în toată causa acelui sărman părăsit popor dela Pind, încât apariţiunea textelor macedo-române, publicaţiune făcută de Academia­ Română, la întâia arun­cătură de ochi nu putea să producă în su­fletul meu decât impresiunea ce pe neaştep­tate am simţit-o. Dar’ ce repede desilusiune! Şi aci ca şi în toate succesele de reclamă ale causei ma­cedo-române de pănă acum nu ’mi-a fost ur­sit să întimpin decât o mistificare. Şi mistificare atât de dureroasă, atât de fatală! Istoria ni-o dă însuşi dl I. Bianu, care a fost însărcinat cu facerea acestei publica­­ţiuni şi care­­şi-a împlinit datoria cu o scru­­pulositate mai presus de ori­ce critică. Dr. Obedenaru, care, — ne­v­ice d-sa, — a fost la Constantinopol secretar la legaţiunea ţerii, a avut prilegiul să facă cunoscinţa mai multor macedo-Români de acolo, între care a fost şi Taşcu Iliescu, de meserie croitor Cetim în „Pester Lloyd“ de la 10 Octomvrie: „Alianţa franco-rusă nu excepţiune, sînt un şir de versificări, în care fondul e împrumutat din isvoarele cele mai nemistuite nici chiar de presă, numai un popor, în care simţul şi gustul estetic e cu desăvîrşire decăzut, numai acela poate pro­duce asemenea lapădături singulare. — Icoa­nele de predilecţiune ale autorului, tablou­rile mai din fiecare vers nu ne sugerează de­cât aversiune şi desgust. Fără a ne înjosi, să facem o analiză superfluă, cetitorii îşi pot face o idee clară despre întreg conţinutul versurilor, dacă vom cita un distich, al cărui cuvânt ultim, atât de obscen este, încât îl lăsăm pe jumătate să se înţeleagă: Autorul compară pe omul ofticos cu raţa: Tot ascuche ş’muciuleaşte Ca biba ci s’cui .... Tradus din dialect: Tot scuipă şi spurcă Ca raţa care se cui. . . Şi pentru­ ca bine să o priceapă această perlă de tablou, şi străinii, se traduce în limba internaţională: II crache partout et ii sálit Comme le canard qui foite. (p. 128, vers 14—15.) Mirarea şi ciuda noastră e cu atât mai dreaptă, cu cât acest gunoiu a putut să se străcoare prin tipar nebăgat de seamă de cea mai înaltă instituţiune culturală din Ro­mânia! Cel puţin noi, pentru respectul publi­cului, nu îndrâsnim măcar să reproducem bucăţi întregi din ele, ca să dovedim, în ce mocirlă a trebuit să se bălăcească autorul Foaia bismarckiană „Hamburger Nachrichten“ publică un articol, în care advertisează pe Germani să nu preţu­­ească în prea puţin pe Francia ca inimic al Germaniei. Mai departe ac­centuează, că ori­ce desconsiderare a pii­lor, când avea nesimţirea a le presenta ră­posatului Dr. Obedenaru drept cântece ma­cedonene şi Academiei drept texte populare. Vina nu poate căde decât asupra dlui I. Caragiani, profesor la universitatea din Iaşi şi membru al Academiei în secţiunea ma­cedoneană. — Incredtendu-se în competenţa membrului râspunzâtor în această publica­ţiune, Academia, prin publicarea acestor texte, n’a făcut decât să-’şi achite datoria în conscienţâ. Dar’ membrul ei a dovedit atâta inte­res sau atâta cunoscinţâ de literatura noas­tră poporală, încât a găsit de cuviinţă să nu mai discute despre publicarea textelor. Şi nici că s’ar fi putut săvîrşi o mai mare nedreptate pe seama poporului nostru, în loc să se revolte şi să facă a se pune la dosar aceste manuscrise, protestând în contra originei lor pretinse populare şi dând pe faţă adevărata lor­­fraternitate, domnia-sa prin tăcerea şi indiferenţă ce a arătat-o a compromis deabia născânda noastră bună reputaţiune, în modul acesta, textele fiind răspândite la academiile europene, cu care Academia noastră stă în corespondenţă, şi din nenorocire traduse literalmente în limba franceză, vor servi drept dovadă de geniul poetic al Macedoneanului, şi în con­­scienţa ori­cărui învăţat curios, vom fi zugră­viţi ca incapabili de a concepe ceva­­frumos şi vom fi trataţi în această privinţă ca ultimul popor din lume! Şi poporul nostru, cu puţină excepţie, popor de munte, cel mai poetic popor din Peninsula­ Balcanică, al cărui traiu alcătue o mmmammamm Congresul. In cetatea Sibiiului este întrunit congresul naţional bisericesc al Româ­nilor gr.-or. din Ungaria şi Transil­vania, în şirul luptelor sterpe politice, pe care Românii din ţerile unguresci sânt necesitaţi a le purta de ani îndelungaţi curşoviniştii concetăţeni maghiari, este atât de binefăcătoare privelistea unui congres, încât pare­ că ne transpune cu totul în altă lume neobicinuită pen­tru noi. Adevărat, că nu pentru lupte po­litice şi nu din a lor causă se face în­trunirea. Nici nu privesce pe toţi Ro­mânii din ţerile unguresci, însă după­ ce ea are în vedere religiositatea şi mora­litatea a unei părţi considerabile de Ro­mâni, resultatele congresului întrunit oare să nu aibă vre­un reflex asupra întregei vieţi publice a Românilor? în privinţa aceasta noi aşa credem, că îndoeală nu poate fi. De aceea cre­dem mai departe, că nu exprimăm decât adevărul, când zicemb că ochii tuturor Românilor din ţerile unguresci cu plă­cere se îndreaptă asupra celei mai înalte corporaţiuni representative din sinul metropoliei ortodoxe a Românilor din Ungaria şi Transilvania. Am zis cu plăcere. Pentru­ că de corporaţiunile representative în genere sânt legate aşteptări de îmbunătăţiri ale sorţii omeneşci. Cu atât mai vîrtos trebue să fie legate astfel de aşteptări, când întrunirile corporaţiunilor repre­sentative, după firea lor, au a se ocupa cu afaceri, de la care tot omul, mai cu seamă tot creştinul nu poate aştepta decât aceea ce este bine, ce este folo­sitor. întrunirea corporaţiunii represen­tative este a unei biserici creştine şi bisericile creştine, fiecare în felul lor, nu se poate să nu aibă religiositatea şi moralitatea în vedere. Religiositatea şi moralitatea îns­ă sânt două concepte de cea mai mare importanţă. Putem cr­ice, că pe aceşti doi piloţi stă edificiul întreg al socie­tăţii omeneşti. Istoria omenirii este foarte bogată în dovezi, că acolo unde au lipsit pi­loţii aceştia, a lipsit şi temeiul socie­tăţii omeneşci. Şi dacă societatea a fost în anumite locuri constituită în state cât de mari şi cât de puternice, jude­cate după mijloacele materiale, de care dispuneau, lipsindu-le religiositatea şi moralitatea, societatea n’a avut stator­nicie. La o suflare de vînt cât de ne­însemnată s’a risipit ca­ şi­ când n’ar fi existat mai înainte. Să nu se bucure dar’ tot omul, când vede întruniri de acele, care sânt chemate a închega şi a întări basele societăţii omeneşci? Să nu se bucure şi aceia, care, deşi numai mijlocii sânt părtaşi la beneficiile unor instituţiuni folositoare, dar­ sânt totuşi părtaşi ? Şi dacă este dat fiecărui om a se bucura de asemenea lucruri, Români­lor cu deosebire trebue să le salte inima de bucurie, când au o pasiune de a vede funcţionând astfel de instituţiuni în si­nul naţionalităţii lor. Din cele de mai sus se vede ce îndatoriri mari şi grele au aceia, care sânt chemaţi a conlucra la întărirea baselor societăţii omeneşci într’un mod aşa de sublim precum este acela al unei biserici creştine. Aroi, care privim cestiunile din punct de vedere naţional, nu voim să ne ingerăm nici pe departe dând po­veţe în privinţa activităţii congresului. Ne va fi însă permis tocmai pentru­ că privim şi afacerea din cestiune din punct de vedere naţional a dorit ca precum salutăm deschiderea congresului şi de origine din Gruşova. După­ ce pe acesta răposatul Obedenaru, unul din cei mai activi membri corespondenţi ai Academiei, îl învaţă el însuşi carte românească, începe să-­i stu­dieze limba maternă, şi după spusa şi dictarea sa el scrie basme şi poesii poporale, culege forme gramaticale şi cuvinte. Din această colaborare resultă tex­tele de faţă, care formează un volum de vre­o 400 pagine aproape cu traducerea lor în dialectul dunărean şi în limba franceză şi cu adausul posterior al unui glosar al tu­turor cuvintelor cuprinse în texte, alcătuit de mult zelosul d. I. Bianu. Interesul bi­nevoitor ce răposatul Obedaru purta totdea­una Macedo-Românilor, ne obligă a-’i păstra memoria cu toată recunoscinţa. - - Dar’ ne­norocita achisiţiune ce a avut-o în persoana lui T. Iliescu, un croitor, al cărui limbagiu, prin multa frecare cu limbile străine, a tre­buit să sufere atâtea vicisitudini şi ale cărui producţiuni fantastice ne sunt presentate drept specimene de producţiuni poporale macedo­nene, întru atâta ne umple de mâhnire, în­cât în mare parte nu putem decât să ne ex­primăm regretele noastre pentru grăbita apa­­riţiune a textelor. Afară de partea a treia a publicaţiunii, lucrare cu totul a lui Obe­denaru, care cuprinde o seamă de forme gra­maticale şi în care exactitatea nu e de loc atinsă prin neînsemnate restricţiuni, precum şi afară de glosar (luat în sensul lui pro­priu), restul nici măcar ca material de limbă nu ar merita să figureze, necum ca product al geniului poporului nostru. Totuşi iscălite în speranţa unor lucrări pline de bine­cuvântare pentru Români, aşa se putem înregistra după­ ce congresul îşi va ter­mina agendele sperata satisfacţiune a unei naţiuni însetată de progres şi de desvoltare în interesul propriu, dar­ şi în interesul patriei comune. Fructele „solidarităţii naţionale“ pe terenul bisericesc. La Timişoara, capitala Bănatului, scaunul de protopop ro­mân ortodox-răsăritean a fost devenit vacant prin moartea părintelui Meletie Drăghiciu. Pentru ocuparea de nou a acestui scaun s’a încins o vie agitaţie în cercurile interesate. Erau trei candidaţi, dintre care unul, dl Trailescu avea în partea sa sprijinul cercurile naţionale, care dl P­u­­­i­c­i avea spri­jinul episcopului de la Arad Meţian şi al cercu­rilor guvernamentale. Dl Rotariu, redactorul „Luminătorului“, în credinţa că foaia sa are să represente părerile cercurilor naţionale române, s-a angagiat pentru dl Trai­lescu şi a purtat în foaie o campanie vehe­mentă con­t­r­a­ului Putici. Cetitorii noştri cunosc resultatul acestei alegeri : dl Putici a fost ales aproape cu unanimitate şi toate foile şoviniste budapestane au vestit această alegere a unui bun patriot („hazafi“) de pro­topop român prin raport telegrafic. Mai in­teresant decât resultatul însuşi este modul cum s’a dobândit acest resultat, la care au contribuit îndeosebi dl V. B a b e­ş, dnii Mocsonyi şi­­ „solidaritatea naţională“, însă în această privinţă să dăm cuvântul chiar „L u mină t or i u l u i“, care raportează următoarele: „Alegerea de protopresbiter pentru trac­­­­tul Timişoarii s’a efetuit în Mercuria trecută. Resultatul ei final este favorabil şi corespun­­detor dorinţei Preasfinţiei Sale a dlui episcop, s'a ales dl profesor şi doctor în şciinţele teo­logice Tr. Patici, aproape unanim, în ur­marea hotărîrii luate într’o conferenţă con­fidenţială a sinodului, în şedinţa sinodală, premearsă conferinţei, iluştrii noştri bărbaţi, domnii Alexandru­­de Mocsonyi, Vincenţiu B­a­b­e­ş şi domnul Coriolan Bredicean arătând necesitatea imperativă pentru noi, ca în afacerile noastre bisericesci să evităm ori­ce luptă, care produce sfâşiere, şi cum­ că în dragul înaltelor principii bisericesci, care pretind iu­birea şi dragostea frăţească, în dragul scumpei Solidarităţi pe terenul bisericii naţionale în dragul principiului să abandonăm simpa­tiile ce le avem pentru persoanele singuratice au propus, cară membrii sinodali au primit angagjamentul, ca să voteze în solidari­tate pentru acel concurent, carele în confe­­renţa va întruni majoritatea. Norocul de o parte, de altă parte precum venirea dlui preşedinte al conferenţei cătră dl Putici, de adevăratul seu autor, ar fi putut trece ne­supărate, fără se producă cea mai mică in­dignare. Cele două basme, a căror origine din Stambul prin ele înseşi se trădează, şi în care mişte cuvinte şi trase de piaţă, necunoscute căminului românesc de munte, ne aduc aminte de letopisiţele unor cronicari români, care manifestă o tendenţă atât de pronunţată că­tră străinismul de modă. E trist să cetesci, spre pildă la fiecare rînd, neologismele unor pedanţi sau bucheri, cum s’ar fi dis mai demult, şi din ele să judeci starea actuală a dialectului macedo­român. Nici-odată femeia română de munte n’a aucjit, sau dacă a auzit, nu se poate fami­liarisa cu cuvinte ca matea (grec.: în deșert), ghio­e (tare.: baltă, lac), d’alihioasă (grec.: adevărată), părăcălsescu (grec.: mă rog), apo­­loisescu (grec.: hotărăsc), etia (grec. : causa), pactridha (patria), epidhis (gr.: fiindcă), ne păpsit (grec.: neîncetat), părăchinisire (grec.: îndemnare), ehiveşti (grec.: duşmănesci), făn­­dăşită (grec.: închipuită), megîlişe (turc.: adunare), lipisiti (gr.: întristaţi), neapăndipsită (grec.: neaşteptată) şi tanti quanti! Aceea ce ne umple de ciuda şi ne re­­voaltă, cu mai mare drept este cu deosebire partea a doua a cărţii, care cuprinde 30 bu­căţi în versuri, din care, unele cunoscute nouă demult, fiindu-ne comunicate de însuşi autorul lor. Ar fi a comite o profanare, sau mai bine o crimă, dacă aceste mici monstruo­­sităţi le-am atribui poporului nostru. Aceste texte de pretinse poesie poporală, fără nici o au voit ca el să întrunească majoritatea în conferenţă, — prin votare cu abidicarea manei, — şi deci conform angagjamentului, a votat şi sinodul pentru d-sa. Astfel dar’, în dragul iubirii frăţesci, a păcii şi so­lidarităţii s’au sacrificat ceialalţi doi domni competenţi, care erau candidaţi la primul şi al 2-lea loc şi mai cualificaţi ca cel ales carele, în cas de controlă severă a documentelor sale, nici că ar fi putut se între între candidaţi, lipsindu-’i timpul pro scris cinci ani de serviciu. Nu­’i vorbă, fă­­cutu-s’au şi greşeli din partea dlui comi­sar consistorial, care n’ar pută suporta nici cea mai obiectivă critică, dar’ vindecarea acestora se va căuta pe calea sa, încât pentru manţinerea şi respectarea legii; dar’ încât pentru publicul cel mare şi pentru lumea stră­ină sinodul a preferit a da exemplu de dra­goste, bună înţelegere şi solidaritate între fii bisericii ortodoxe orientale“. Aceste dovezi eclatante şi dras­tice despre resultatele „solidarităţii na­ţionale“ vor îndemna, credem, şi pe gu­vernul maghiar a stărui din răsputeri pentru susţinerea acestei „solidarităţi“. REVISTA POLITICA. Sibiiu, 30 Septemvrie st.­v împăcarea kossuth­iştilor. Z­ilele trecute partidul indepen­denţei a ţinut o conferenţă, din al că­rei resultat se pare că cele două frac­ţiuni ale partidului, conduse de Irá­nyi şi Ugrón, voesc să se conto­pească eară. Anume clubul lui Ugrón încă înainte de vacanța parlamentară a făcut clubului lui Irányi propunerea, ca amendouă fracțiunile să aleagă pentru alegerile viitoare un singur comitet exe­cutiv. în conferență de sub­întrebare­a irányișt­ilor această propunere a lui Ugrón a fost pertractată, fiind presen­­tata a doua­ oară şi în scris. Confe­­renţa a hotărît a nu primi propunerea, decât cu condiţia, ca ugron­iştii se între­­ară în clubul partidului. La această propunere Ugrón cu ai sei încă nu au răspuns, dar­ „Budap. Hirlap“ află, că în interesul acţiunii comune Ugrón cu ai sei sânt dispuşi a întră oară în partid. După conferenţă s’a discutat şi raportul kossuth-iştilor cu oposiţia moderată şi s’a accentuat, că amândouă partidele trebue să se înţe­leagă în faţa alegerilor generale din anul viitor. Semnele alianţei franco-rusă, este numai perfectă, ci ’şi-a şi în­ceput deja activitatea practică. Din Cernăuţi primim scriea, că înainte cu câteva 4 de car’ a fost prins în S­u­­ceava la spionagiu un oficer mai înalt şi s’au aflat la el hârtii şi de­­semnuri compromiţătoare. Ceea­ ce însă dă afacerii un timbru foarte sensaţional este, că în spionul dela Su­ceava s’a descoperit mai târziu un maior francez. Am bestia a da loc în foaia noastră unei sciri atât de ui­mitoare, dacă nu ni-ar veni dintr’un loc cu desăvârşire vrednic de încredere. Din Turcia. Din Constantinopol se tele­­grafează scriea surprinzătoare, că că­derea noului Mare­ Vizir D­­­e­v­a­t- P­a­ş­a este iminentă. El are să fie înlocuit prin Şakir-Paşa. Această schimbare de minister se atribue influ­enţei ambasadorilor Angliei şi ai pu­terilor din tripla alianţă. Lui „Pol. Corr.“­­i­ se scrie din Constantinopol, că Sultanul a pri­mit zr­le trecute în audienţă mai lungă pe ambasadorul englez White şi a dat apoi un dineu în onorul lui. Această împregiurare este considerată în capitala Turciei de un nou simptom, că în politica Sultanului nu s’a făcut nici o schimbare în favorul Rusiei. La dineu au luat parte ambasadorul Angliei cu Lady White, ministrul en­glez de agricultură Chaplin, Marele­ Vizir Dievat-Paşa cu toţi miniştrii şi o mulţime de dignitari, înarmările Rusiei. Foaia din Lemberg „Przegland“ primesce dela graniţa rusească scriea, că în cercurile Rowno, Krzemie­­niec şi Dubno s’a ordonat con­­scrierea cailor, care tocmai se face cu o iuţeală febrilă. In urma acesteia poporaţiunea este foarte neliniştită. Ofi­­ţerii visitează caii, îi descriu şi îi pre­­ţuesc. Proprietarii primesc o copie a protocolului de revisiune cu observarea, că ori­când se va cere au să ducă caii la comanda militară a localității, Francia și Germania.

Next