Tribuna, noiembrie 1891 (Anul 8, nr. 243-266)
1891-11-01 / nr. 243
Aimi vm ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., l/* an 2 fl. 50 cr., ’/ *n 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */4 an 3 fl. 50 cr., l/ an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Sibiiu, Vineri 1/13 Noemvrie 1891 Nr. 243 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Eadacţia şi Administraţia, Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeste abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 */* an 10 franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci. Apare în fiecare di de lucru Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Abonamentele se fac numii pl&tindu-se înainte. Un siasnăr costă 5 cruceri a. «an 15 bani rom. FOIŢA „TRIBUNEI Poesii poporale. Frunză verde ogristeană Mândra mea e Domășneană Țucu-’i ochii ’și-o sprânceană. * Mândro de dragostea noastră O ’nflorit doi pomi, în^. coastă, Uit’ dușmanii îi afiară, Se duseră și-’i tăiară. Hai, mândro, la curmătură Se aducem apă ’n gură Să-’i udăm la tăietură, Pomii car’ se înflorească Dragostea să se ’noească. * Frunză verde de cetină*) Am iubit p’a mea vecină. Cât noi doi ne am iubit, Apă-’n fântâna-a venit Salca toată-a înflorit, Iar’ de când noi ne-am lăsat Fântâna toată-a secat Și salca reu s’a uscat. * Măicuță din Zernesci Nu da gura pe ferești La cătane ’mperatesci. Adunate de Const. Popa. *) brad. La Abonament lunar pentru Noemvrie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiuneafiarului „TRIBUNA“. Susţinerea păcii. Două cuvinte, şi totuşi cât de mult conţin, cât de mult exprimă, când purced din rostul unui monarch cum este Monarchul nostru. Maiestatea Sa împăratul şi Regele Francisc Iosif I, primind ieri delegaţiunea ungurească, a vestit înainte de toate pacea şi susţinerea ei. Maiestatea Sa a indigerat şi la resultatele păcii susţinute. Ele sunt identice cu garanţia cea mai sigură a fericirii şi prosperării popoarelor. Dela înălţimea Tronului se dau fuse şi asigurări despre aceea, că pacea are să fie susţinută. Asigurările aceste sunt cu atât mai întemeiate, cu cât ni se spune, că dela toate cabinetele vin asigurări de asemenea tendenţe pacinice, şi nu numai dela aliaţi. Este plăcut acest anunţ dela înălţimea Tronului, şi sigur că va să aibă un răsunet primit cu plăcere în toată monarchia austro-ungară dela o margine pănă la ceealaltă. Ce poate fi mai binevenit pentru orişicare cetăţean, decât când la adăpostul păcii poate să-şi caute de toate lucrurile câte promovează bunăstarea intelectuală şi materială a popoarelor. Dacă însă pacea şi susţinerea ei sunt atât de binevenite, dacă provoacă un răsunet atât de plăcut pentru popoarele căror se anunţă, oare aceste să nu aibă altceva de făcut decât să asculte ce li se spune şi să iee spre sciinţă? Aceasta ar fi de tot puţin. Şi dacă cunoascem bine disposiţiunea popoarelor din monarchia austro-ungară, putem afirma, că nici popoarele nu voesc să se mărginească numai la luarea anunţului de la înălţimea Tronului spre sciinţă, fie chiar şi spre plăcută sciinţă. Nu ! Popoarele au fost şi sunt totdeauna gata, dacă se cere, să aducă şi jertfe, şi încă jertfele cele mai mari, de sudoare şi sânge. De aceea este ca şi sigur, că picătura de pelin, care se strecură din cuvintele aceluiaşi anunţ, că pericolele nu ar fi delăturate toate, din care caută nici înarmările nu se pot opri în loc, n’are să causeze amărîciune. Popoarele sciu din experienţele cele lungi ale trecutului, care experienţe le cunosc din istorie şi din tradiţiunile primite dela înaintaşii lor, că pacea numai atunci este asigurată, când popoarele sunt pregătite, şi încă bine pregătite, de răsboiu, în privinţa jertfelor dintre popoare numai acele ar pută fi amărîte, cărora le plac privilegiile şi care ar fi atât de egoiste, încât să pună interesele lor particulare mai pe sus de cele generale ale patriei. Şi este lucru natural ca aşa să fie. Pentru că numai iubitorii de privilegii şi egoiştii ar voi ca să se bucure în tignă neconturbată şi neîntreruptă de beneficii şi să fie scutiţi de jertfe. Ceea ce devine lucru cu neputinţă, când patria ajunsă în strîmtoare vine şi face apel la cetăţenii dintr’însa. Ceea ce ne privesce pe noi Românii, nu suntem oamenii privilegiilor, nici ai particularismului, precum nici n’am fost vreodată. Da, am fost privaţi de drepturi timpuri îndelungate, însă şi atunci şi totdeauna am fost pentru binele şi prosperarea patriei, contra cărei, cu mândrie putem afirma, nu am conspirat, ca alţii, niciodată. Am jertfit pentru binele patriei şi pentru pacea ei, când era în bine şi în pace, ca aceste să fie susţinute; când însă era în rău şi încurcată în răsboaie, ca să scape de rău şi să ajungă iarăşi la pacea binefăcătoare. Va să aiică, răsunetul cuvintelor rostite de la înălţimea Tronului, mai cu seamă pentru Români, n’are să fie lucru nou. Pacea şi jertfele pentru patrie între Români sunt lucruri cunoscute. Jertfele cu deosebire. Pentru că Românii le-au adus pe altarul patriei nu numai când patria a fost ameninţată din afară, ci şi în timpuri când, având pace din afară, erau năpăstuiţi în lăuntru de concetăţeni de ai lor. Le-au adus şi le aduc pănă în ziua de astăzi. Reflectând la susţinerea păcii, Românii sigur că nu numai o doresc, ci şi stăruesc pentru dînsa, în stăruinţa lor însă ei mai pot nisui, ba trebue să nisuească, şi spre pacea din lăuntru între cetăţenii aceleiaşi monarchii, aceleiaşi patrii. Pentru Valurile primăverii. Roman de Ivan Turghenev. XXXIV (Urmare.) Polesov tot s’a deşteptat Iuse, mult mai în grabă decât s’ar fi crezut, căci după cât ijicea, n’a dormit decât o oară și jumătate. Bea apoi un pahar de apă și înghiți pe deasupra vre-o opt linguri de dulceață, pe care lacheul ’i-o adusese intr’un borcan mare și verde de sticlă și fără care, «jicea Polesov, nu poate să trăească. Privi apoi cu ochii sgâiți spre Sanin și-’l invită să joace cărți. Sanin se învoi; îi era teamă ca prietenul seu să nu înceapă a vorbi oar’ despre oile de Merino. Maria Nicolaevna îi găsi la cărți, când se întoarse dela contesa Lasinsky, intrând în cameră și verjend masa cu cărți erupse într’un râs sgomotos. Sanin se sculă de pe scaun, dar’ ea nu-’l lăsă, ci-’ifise: „Rémâi numai şeijend şi joacă înainte! îmi schimb îndată hainele şi mă reîntorc la d-voastră”. Și dispăru repede, fâşiind prin aer cu rochia şi descheiându-’şi mânușile. în adever ea se întoarse peste câteva minute. Haina ei de mai nainte, la modă, o schimbă cu o rochie de casă largă de mătasă, de coloare lila, peste mijloc încinsă cu un breu lat. Se așecta lângă bărbatul ei, așteptă pănă ce acesta perdu jocul, și-’iujise: „Ei grăsuțul meula acest cuvent Sanin o privi mirat; ea îl privi subțiând și prietenoasă, lăsând să ’i se vadă gropițele toate din față destul acum; văd că ’ți-e somn; sărută-’mi mâna și pleacă, iar’ noi până atunci vom vorbi puțin“. — Somnoros nu sânt, z zise Polesov, sculându-se cu mare greutate de pe scaun, dar’ de aceea mă duc și-’ți sărut și mâna. Ea îi întinse mâna și privia zinbind pe Sauin. Polosov se uită și el la Sanin, plecă ruse fără a-și lua adio. — Ei, vorbesce, spune-’mi ceva, zise Maria Nicolaevna veselă, punând amândouă brațele sale neacoperite pe masă și batând deolaltă unghiile ei trandafirii. Așa i, — se zice, că te pregătesci să te însori. Pronunţând aceste cuvinte, Maria Nicolaevna întoarse faţa sa la o parte, pentru a-l pute privi mai bine şi mai în ochi pe Sanin. XXXV. Cu toate că Sanin nu era stângaciu şi nou în faţa doamnelor şi a avut destule experienţe în vieaţa lui, totuşi maniera fără jenă şi sinceră a doamnei Polosov ’l-ar fi putut încurca la început, dacă n’ar fi veitat în această intimitate a ei un semn, că scopul pentru care a venit aici are să fie ajuns. „Mă voiu acomoda caprițiilor acestei bogate femei “, se gândi, ș’apoi hotărât și tot atât de viu și liber, după cum fu întrebat, răspunse : — Da, vreau să mă însor. — Și pe cine iei de soție? Străină? — Da. — Ai făcut cunoscință cu ea de curând ... La Francfurt? — Da, așa e. — Și ce fel de femeie este? E permis să întreb? — La tot cașul. Este fata unui cofetar. Maria Nicolaevna privi cu ochi mari și-și ridică^sprâncenele. — Dar’ e încântător, ijise încet, admirabil. Am îndată, că un tiner ca el nu mai e pe lume. Fata unui cofetar! — După cât văd, declarația mea se pare ciudată, observă Sarin, nu fără oarecare gravitate. Cât despre prejudiții, întâiu eu nu prea . . — Antâiu, întrerupse Maria Nicolaevna, eu nu m’am mirat de aceasta, nici eu nu sânt cu prejudiții; nici eu nu sânt decât fata unui țeran. Ei și? Ce-i eu aceasta? Mă mir și mă bucur, că în fine am găsit un om, cărui nu-’i e frică să iubească. Și d-ta o iubesci, nu-i așa ? — Da. — Ba de sigur e foarte frumoasă, nu-i așa ? Pe Sanin această întrebare îl cam desconcentră. Dar’ era deja târijiu a se mai reculege. — D-ta, d-nă Maria Nicolaevna, soli, că toțijic despre iubita lor că e frumoasă; dar’ mireasa mea în adevér e frumoasă. — în adevér? Și ce frumseță? Italiană ori de caracter antic? — Da, are niste trăsuri dintre cele mai perfecte. — N’ai la d-ta e posă a ei? — Nu. (Pe acea vreme nu era încă vorbă despre fotografie și daguerreotype-ul abia începea să fie cunoscut). — Cum o chiamă? — Gemma. — Ear’ numele d-tale? — Dimitri. — Și numele tatălui d-tale? — Pavlovici. — Scii ce, Dimitri Pavlovici,zise Maria Nicolaevna pe același ton încet, — d-ta îmi placi foarte mult. Trebue că d-ta ești un om foarte bun. Dă-mi mâna; să fim prieteni. Și strânse cu degetele ei frumoase și tari mâna lui Sarin. Mâna ei nu era cu mult mai mică decât a lui, dar’ mult mai caldă, mai moale și mai plină de vieață. — Dar’ scii ce ’mi-a venit în minte ? — Ce? — Să nu te superi inse?! Nu? Ea, nici d-ta, ’ți-e mireasă... Va semi că... a fost neapărat necesar aceasta ? Sanin își încreți fruntea. — Nu te înțeleg, Maria Nicolaevna. Ea începu să râdă, încet inse, își ridică capul și-’şi dete la o parte perul ce-’i căzuse pe frunte. — Hotărît, e graţios — eise adâncită în gânduri. Cavaler! Şi să mai spună cineva că idealiştii au perit. /A aceasta cu resignaţiune şi jertfind se luptă demult. De e cerul ca şi pacea aceasta să se apropie şi ca Monarchul, prin cuvintele adresate delegaţiunii unguresci, să fie destinat a vesti popoarelor Sale, — nu „naţiunii“ — scirea îmbucurătoare, că pacea actuală plină de griji şi de sarcini este terminată şi pentru Români, şi că atât grijile, cât şi sarcinile nu vor mai rămână pentru dînşii fără de o recompensă şi mai corespunzătoare ca în trecut şi present. Resultatele călătoriei regelui României. „Politische Correspondent“ dice cu privire la călătoria regelui Carol, că întreaga Românie se simte mândră şi onorată de primirea strălucită făcută suveranului seu la Monza şi la Potsdam. Recepţiunea, al cărei obiect a fost el, din partea regelui Umberto va ave de efect de a strînge încă mai mult legăturile care unesc pe cele două popoare şi pe cele două familii regale. Visita regelui Carol la împăratul Germaniei va avea resultate care nu se pot preţui. Interesul ce împăratul a manifestat pentru România şi dreptatea dată silinţelor sale va încuragja pe tinărul regal de a persista în munca sa pacinică şi politica sa înţeleaptă, precum şi de a da ca şi în trecut celoralalte state balcanice exemplul ordinei şi al liniştei. REVISTĂ POLITICĂ, Sibiiu, 31 Octomvrie st. v. „Malcontenţii“ din Ardeal şi alegerile. Deputaţii maghiari „din părţile ardelene“ au ţinutfilele trecute sub presidiul faimosului conte Bethlen Gábor o conferenţă în localităţile clubului partidului naţional din Budapesta, în aceasta au desbătut situaţia parlamentară şi s-au înţeles cu privire la viitoarele alegeri din punctul de vedere al „raporturilor speciale ardelenesti“. Cu alte cuvinte, când le trebue ceva, atunci tot mai există Ardealul şi după uniune, chiar şi pentru şovinişti. Vaticanul şi politica bisericească a Ungariei. Lui „Pol. Correspondenz“i se raportează din Roma, că cercurile Vaticanului sunt foarte satisfăcute de chipul în care s’au resolvat doue importante cestiuni din domeniul politicei bisericesci. Aceste sunt ocuparea scaunului primaţial din Ungaria şi a celui archiepiscopesc de Posen—Giesen. Se sperează în Vatican, că primatelui o broşură rusească despre armata noastră. Sub titlul „Observări despre armata austro-ungară“ a apărut la Petersburg o broşură sub pseudonimul N. Modders. Se presupune, că autorul broşurii este faimosul general Kaubars, care înainte de vestita sa misiune în Bulgaria a fost ataşat militar pe lângă ambasada rusească din Viena. în broşură se susţine, că certele naţionalităţilor din monarchie nu pot rămâne fără ecou în armată, dar, tot atât de adevărat este, că aceste certe nu pot rumpe legătura organică a armatei. Aceasta este un organism solid, oficerii ei sânt pătrunşi de sentimentul onoarei, datorinţei şi cameraderiei. Numai în caşul când ar fi bătută, armata austro-ungară s’ar putea descompune în elementele sale, dar’ câtă vreme va fi învingătoare, în unanimitate se va arunca asupra oricărui inimic. Sciind aceasta guvernul ’şi-a dat toată silinţa să asigure armatei învingerea şi ’i-a dat o organisaţie, care face posibilă mobilisarea infanteriei în 5, a artileriei şi a trupelor technice în 7, ear’ a cavaleriei în 24 de Asemenea perfect sunt organisate spitalele, coloanele de proviant, muniţiune etc. La sfirşit autorul constată, că armatei austro-ungare ii compete unul dintre cele dintâiu locuri între armatele lumii civilisate şi că în viitorul răsboiu ea va fi un adversar foarte serios, un element de căpetenie la resolvarea cestiunilor internaționale. Vaszary îi va succede să promoveze regularea pe cale pacinică a cestiunilor controversate în politica bisericească a Ungariei. Mai departe se zice, că Vaticanul scie se aprecieze prevenirea guvernului prusian, cu care a numit în scaunul archiepiscopesc de Posen un bărbat de naţionalitate polonă. Cestiunea boemă. Se telegrafează din Viena, că Cehii bătrâni, conduşi de Rieger, au abandonat planul de a depune mandatele în dieta provincială a Boemiei şi că în viitoarea sesiune îşi vor ocupa locurile în dietă. Conferenţă de pace din Roma. „Diritto“ din Roma scrie despre conferenţă de pace . Este fapt, că unirea între membrii parlamentelor mai mari nu a isbutit şi că a trebuit să bată la ochi seisiunea dintre Germani şi Francezi de o parte şi dintre Austriaci şi Italieni de alta. Este fapt, că Austria are în puterea sa Alpii italieni pănă la Quarnero şi prin aceasta dominează Italia cu desăvîrşire. Situaţia internaţională este un adevărat Babilon. Sub asemenea împregiurări numai visa se poate despre pace. Alianţa franco-rusă. Despre antecedentele alianţei francoruse a dat fostul ministru de externe al Franciei, domnul Flourens, interesante desluşiri corespondentului din Paris al farului englez „Times“. Dl Flourens a declarat, că primul pas spre înţelegerea cu Rusia s’a făcut încă pe când era d-sa ministru. După abdicarea principelui Battenberg regenţa bulgară a trimis trei delegaţi la marile puteri. Acestora Flourens li-a făcut nişte declaraţiuni, a căror claritate a recunoscut-o Ţarul în mod public. De atunci s’au încheiat relaţiuni mai intime între Paris şi Petersburg. Cu deosebire s’a statorit ca amândouă cabinetele să-şi sprijinească reciproc acţiunile în cestiuni, care interesează pe una sau pe alta dintre aceste puteri. La întrebarea corespondentului, că există un tractat formal între Rusia şi Francia, Flourens a răspuns evasiv, că trebue întrebat de Ribot despre aceasta. Salisbury despre situaţiune. La banchetul Lordmayor-ului din Londra, care a avut loc la 10 Noemvrie, a declarat ministrul-president Salisbury următoarele: Guvernul este mulţumit cu resultatele politicei sale în Irlanda. Cele întâmplate în timpul din urmă în această ţeară, nu sprijinesc părerea, că un parlament irlandez ar aduce pace şi linişte în Irlanda. Relativ la afacerile externe, de present nu se ivesce nici un nouraş, care ar pută fi stricăcios păcii. Peste tot naţiunile nu mai sunt aşa răsboinice, căci diplomaţii sânt ocupaţi cu cestiunile economice şi cu înoirea convenţiilor comerciale. In răsboiul acesta comercial şansele Angliei sânt favorabile. Politica Angliei în Eg ipet este neschimbată. Anglia nu voeşce să fie Turciei Egipetul, ci numai să-l susţină în poziţia sa definită prin tractate şi firmane. Insă câtă vreme Egipetul nu este destul de tare contra atacurilor din lăuntru şi din afară, Anglia trebue să rămână acolo.