Tribuna, noiembrie 1891 (Anul 8, nr. 243-266)

1891-11-01 / nr. 243

Aimi vm ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., l/* an 2 fl. 50 cr., ’/­ *n 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */4 an 3 fl. 50 cr., l/­ an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Sibiiu, Vineri 1/13 Noemvrie 1891 Nr. 243 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Eadacţia şi Administraţia, Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeste abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 */* an 10 franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci. Apare în fiecare di de lucru Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Abonamentele se fac numi­i pl&tindu-se înainte. Un siasnăr costă 5 cruceri a. «an 15 bani rom. FOIŢA „TRIBUNEI Poesii poporale. Frunză verde ogristeană Mândra mea e Domășneană Țucu-’i ochii ’și-o sprânceană. * Mândro de dragostea­ noastră O ’nflorit doi pomi, în^. coastă, Uit’ dușmanii îi a­fiară, Se duseră și-’i tăiară. Hai, mândro, la curmătură Se aducem apă ’n gură Să-’i udăm la tăietură, Pomii car’ se înflorească Dragostea să se ’noească. * Frunză verde de cetină*) Am iubit p’a mea vecină. Cât noi doi ne am iubit, Apă-’n fântâna-a venit Salca toată-a înflorit, Iar’ de când noi ne-am lăsat Fântâna toată-a secat Și salca reu s’a uscat. * Măicuță din Zernesci Nu da gura pe ferești La cătane ’mperatesci. Adunate de Const. Popa. *) brad. La Abonament lunar pentru Noemvrie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea­­fiarului „TRIBUNA“. Susţinerea păcii. Două cuvinte, şi totuşi cât de mult conţin, cât de mult exprimă, când purced din rostul unui monarch cum este Mo­­narchul nostru. Maiestatea Sa împăratul şi Regele Francisc Iosif I, primind ieri delega­­ţiunea ungurească, a vestit înainte de toate pacea şi susţinerea ei. Maiestatea Sa a indigerat şi la resultatele păcii susţinute. Ele sunt identice cu garanţia cea mai sigură a fericirii şi prosperării popoarelor. Dela înălţimea Tronului se dau fuse şi asigurări despre aceea, că pacea are să fie susţinută. Asigurările aceste sunt cu atât mai întemeiate, cu cât ni­ se spune, că dela toate cabinetele vin asigurări de asemenea tendenţe pacinice, şi nu numai dela aliaţi. Este plăcut acest anunţ dela înăl­ţimea Tronului, şi sigur că va să aibă un răsunet primit cu plăcere în toată monarchia austro-ungară dela o margine pănă la ceealaltă. Ce poate fi mai binevenit pentru ori­­şi­care cetăţean, decât când la adăpostul păcii poate să-­şi caute de toate lucru­rile câte promovează bunăstarea inte­­­­lectuală şi materială a popoarelor.­­ Dacă însă pacea şi susţinerea ei sunt atât de binevenite, dacă pro­voacă un răsunet atât de plăcut pen­tru popoarele căror se anunţă, oare aceste să nu aibă altceva de făcut de­cât să asculte ce li­ se spune şi să iee spre sciinţă? Aceasta ar fi de tot puţin. Şi dacă cunoascem bine disposiţiunea po­poarelor din monarchia austro-ungară, putem afirma, că nici popoarele nu voesc să se mărginească numai la lua­rea anunţului de la înălţimea Tronului spre sciinţă, fie chiar şi spre plăcută sciinţă. Nu ! Popoarele au fost şi sunt totdeauna gata, dacă se cere, să aducă şi jertfe, şi încă jertfele cele mai mari, de sudoare şi sânge. De aceea este ca şi sigur, că pi­cătura de pelin, care se strecură din cuvintele aceluiaşi anunţ, că pericolele nu ar fi delăturate toate, din care caută nici înarmările nu se pot opri în loc, n’are să causeze amărîciune. Popoarele sciu din experienţele cele lungi ale trecutului, care experienţe le cunosc din istorie şi din tradiţiunile primite dela înaintaşii lor, că pacea nu­mai atunci este asigurată, când popoa­rele sunt pregătite, şi încă bine pregă­tite, de răsboiu, în privinţa jertfelor dintre popoare numai acele ar pută fi amărîte, cărora le plac privilegiile şi care ar fi atât de egoiste, încât să pună interesele lor par­ticulare mai pe sus de cele generale ale patriei. Şi este lucru natural ca aşa să fie. Pentru­ că numai iubitorii de pri­vilegii şi egoiştii ar voi ca să se bu­cure în tignă neconturbată şi neîntre­ruptă de beneficii şi să fie scutiţi de jertfe. Ceea­ ce devine lucru cu nepu­tinţă, când patria ajunsă în strîmtoare vine şi face apel la cetăţenii dintr’însa. Ceea­ ce ne privesce pe noi Românii, nu suntem oamenii privilegiilor, nici ai particularismului, precum nici n’am fost vre­odată. Da, am fost privaţi de drep­turi timpuri îndelungate, însă şi atunci şi totdeauna am fost pentru binele şi prosperarea patriei, contra cărei, cu mândrie putem afirma, nu am conspi­rat, ca alţii, nici­odată. Am jertfit pentru binele patriei şi pentru pacea ei, când era în bine şi în pace, ca aceste să fie susţinute; când însă era în rău şi încurcată în răsboaie, ca să scape de rău şi să ajungă iarăşi la pacea binefăcătoare. Va să aiică, răsunetul cuvintelor rostite de la înălţimea Tronului, mai cu seamă pentru Români, n’are să fie lu­cru nou. Pacea şi jertfele pentru pa­trie între Români sunt lucruri cunos­cute. Jertfele cu deosebire. Pentru­ că Românii le-au adus pe altarul patriei nu numai când patria a fost ameninţată din afară, ci şi în timpuri când, având pace din afară, erau năpăstuiţi în lăuntru de concetă­ţeni de ai lor. Le-au adus şi le aduc pănă în z­iua de astăzi. Reflectând la susţinerea păcii, Ro­mânii sigur că nu numai o doresc, ci şi stăruesc pentru dînsa, în stăruinţa lor însă ei mai pot nisui, ba trebue să nisuească, şi spre pacea din lăuntru între cetăţenii ace­leiaşi monarchii, aceleiaşi patrii. Pentru Valurile primăverii. Roman de Ivan Turghenev. XXXIV (Urmare.) Polesov tot s’a deşteptat Iuse, mult mai în grabă decât s’ar fi crezut, căci după cât ijicea, n’a dormit decât o oară și jumătate. Bea apoi un pahar de apă și înghiți pe dea­supra vre-o opt linguri de dulceață, pe care lacheul ’i-o adusese intr’un borcan mare și verde de sticlă și fără care, «jicea Polesov, nu poate să trăească. Privi apoi cu ochii sgâiți spre Sanin și-’l invită să joace cărți. Sanin se învoi; îi era teamă ca prietenul seu să nu înceapă a vorbi oar’ despre oile de Merino. Maria Nicolaevna îi găsi la cărți, când se întoarse dela contesa Lasinsky, intrând în cameră și verjend masa cu cărți erupse într’un râs sgomotos. Sanin se sculă de pe scaun, dar’ ea nu-’l lăsă, ci-’i­­fise: „Rémâi numai şeijend şi joacă înainte! îmi schimb îndată hainele şi mă reîntorc la d-voastră”. Și dispăru repede, fâşiind prin aer cu rochia şi descheiându-’şi mânușile. în adever ea se întoarse peste câteva minute. Haina ei de mai nainte, la modă, o schimbă cu o rochie de casă largă de mă­­tasă, de coloare lila, peste mijloc încinsă cu un breu lat. Se așecta lângă bărbatul ei, aș­teptă pănă­ ce acesta perdu jocul, și-’i­ujise: „Ei grăsuțul meu­­la acest cuvent Sanin o privi mirat; ea îl privi sub­țiând și prietenoasă, lă­sând să ’i­ se vadă gropițele toate din față­ destul acum; văd că ’ți-e somn; sărută-’mi mâna și pleacă, iar’ noi până atunci vom vorbi puțin“. — Somnoros nu sânt, z zise Polesov, scu­­lându-se cu mare greutate de pe scaun, dar’ de aceea mă duc și-’ți sărut și mâna. Ea îi întinse mâna și privia zin­bind pe Sauin. Polosov se uită și el la Sanin, plecă ruse fără a-­și lua adio. — Ei, vorbesce, spune-’mi ceva, zise Maria Nicolaevna veselă, punând amândouă brațele sale neacoperite pe masă și batând deolaltă unghiile ei trandafirii. Așa i, — se z­ice, că te pregătesci să te însori. Pronunţând aceste cuvinte, Maria Nico­laevna întoarse faţa sa la o parte, pentru a-­l pute privi mai bine şi mai în ochi pe Sanin. XXXV. Cu toate­ că Sanin nu era stângaciu şi nou în faţa doamnelor şi a avut destule ex­perienţe în vieaţa lui, totuşi maniera fără jenă şi sinceră a doamnei Polosov ’l-ar fi putut încurca la început, dacă n’ar fi veitat în această intimitate a ei un semn, că scopul pentru care a venit aici are să fie ajuns. „Mă voiu acomoda caprițiilor acestei bogate femei “, se gândi, ș’apoi hotărât și tot atât de viu și liber, după­ cum fu întrebat, răspunse : — Da, vreau să mă însor. — Și pe cine iei de soție? Străină? — Da. — Ai făcut cunoscință cu ea de cu­­rând ... La Francfurt? — Da, așa e. — Și ce fel de femeie este? E permis să întreb? — La tot cașul. Este fata unui co­fetar. Maria Nicolaevna privi cu ochi mari și-­și ridică^sprâncenele. — Dar’ e încântător, ijise încet, admi­rabil. Am îndată, că un tiner ca el nu mai e pe lume. Fata unui cofetar! — După cât văd, declarația mea se pare ciudată, observă Sarin, nu fără oare­care gravitate. Cât despre prejudiții, întâiu eu nu prea . . — Antâiu, întrerupse Maria Nicola­evna, eu nu m’am mirat de aceasta, nici eu nu sânt cu prejudiții; nici eu nu sânt decât fata unui țeran. Ei și? Ce-i eu aceasta? Mă mir și mă bucur, că în fine am găsit un om, cărui nu-’i e frică să iubească. Și d-ta o iu­­besci, nu-i așa ? — Da. — Ba de sigur e foarte frumoasă, nu-i așa ? Pe Sanin această întrebare îl cam des­­concentră. Dar’ era deja târijiu a se mai re­culege. — D-ta, d-nă Maria Nicolaevna, soli, că toți­­jic despre iubita lor­ că e frumoasă; dar’ mireasa mea în adevér e frumoasă. — în adevér? Și ce frumseță? Italiană ori de caracter antic? — Da, are niste trăsuri dintre cele mai perfecte. — N’ai la d-ta e posă a ei? — Nu. (Pe acea vreme nu era încă vorbă despre fotografie și daguerreotype-ul abia începea să fie cunoscut). — Cum o chiamă? — Gemma. — Ear’ numele d-tale? — Dimitri. — Și numele tatălui d-tale? — Pavlovici. — Scii ce, Dimitri Pavlovici,­­zise Maria Nicolaevna pe același ton încet, — d-ta îmi placi foarte mult. Trebue că d-ta ești un om foarte bun. Dă-­mi mâna; să fim prieteni. Și strânse cu degetele ei frumoase și tari mâna lui Sarin. Mâna ei nu era cu mult mai mică decât a lui, dar’ mult mai caldă, mai moale și mai plină de vieață. — Dar’ scii ce ’mi-a venit în minte ? — Ce? — Să nu te superi inse?! Nu? Ea, n­ici d-ta, ’ți-e mireasă... Va se­mi că... a fost neapărat necesar aceasta ? Sanin își încreți fruntea. — Nu te înțeleg, Maria Nicolaevna. Ea începu să râdă, încet inse, își ridică capul și-’şi dete la o parte perul ce-’i căzuse pe frunte. — Hotărît, e graţios — ei­se adâncită în gânduri. Cavaler! Şi să mai spună cineva că idealiştii au perit. /A aceasta cu resignaţiune şi jertfind se­­ luptă demult. De e cerul ca şi pacea aceasta să se apropie şi ca Monarchul, prin cuvintele adresate delegaţiunii ungu­­resci, să fie destinat a vesti popoarelor Sale, — nu „naţiunii“ — scirea îmbu­curătoare, că pacea actuală plină de griji şi de sarcini este terminată şi pen­tru Români, şi că atât grijile, cât şi sarcinile nu vor mai rămână pentru dînşii fără de o recompensă şi mai corespunzătoare ca în trecut şi present. Resultatele călătoriei regelui Ro­mâniei. „Politische Correspondent“ dice cu privire la călătoria regelui Carol, că întreaga Românie se simte mândră şi onorată de pri­mirea strălucită făcută suveranului seu la Monza şi la Potsdam. Recepţiunea, al cărei obiect a fost el, din partea regelui Umberto va ave de efect de a strînge încă mai mult legăturile care unesc pe cele două popoare şi pe cele două familii regale. Visita regelui Carol la împăratul Germaniei va avea resultate care nu se pot preţui. Interesul ce împăratul a manifestat pentru România şi dreptatea dată silinţelor sale va încuragja pe tinărul regal de a persista în munca sa pacinică şi politica sa înţeleaptă, precum şi de a da ca şi în trecut celoralalte state balcanice exemplul ordinei şi al liniştei. REVISTĂ POLITICĂ, Sibiiu, 31 Octomvrie st. v. „Malcontenţii“ din Ardeal şi alegerile. Deputaţii maghiari „din părţile ar­delene“ au ţinut­­filel­e trecute sub pre­­sidiul faimosului conte Bethlen Gá­bor o conferenţă în localităţile clubului partidului naţional din Budapesta, în aceasta au desbătut situaţia parlamen­tară şi s-au înţeles cu privire la viitoa­rele alegeri din punctul de vedere al „raporturilor speciale arde­­lenesti“. Cu alte cuvinte, când le tre­bue ceva, atunci tot mai există Ardea­lul şi după uniune,­­ chiar şi pentru şovinişti. Vaticanul şi politica bisericească a Ungariei. Lui „Pol. Correspondenz“­­i­ se ra­portează din Roma, că cercurile Va­ticanului sunt foarte satisfăcute de chipul în care s’au resolvat doue im­portante cestiuni din domeniul politicei bisericesci. Aceste sunt ocuparea scau­nului primaţial din Ungaria şi a ce­lui archiepiscopesc de Posen—Giesen. Se sperează în Vatican, că primatelui o broşură rusească despre armata noastră. Sub titlul „Observări despre armata austro-ungară“ a apărut la Peter­sb­urg o broşură sub pseudo­nimul N. Modders. Se presupune, că autorul broşurii este faimosul general K­a­u­­­b­a­r­s, care înainte de vestita sa misiune în Bulgaria a fost ataşat mi­litar pe lângă ambasada rusească din V­i­e­n­a. în broşură se susţine, că cer­tele naţionalităţilor din monarchie nu pot rămâne fără ecou în armată, dar, tot atât de adevărat este, că aceste certe nu pot rumpe legătura organică a ar­matei. Aceasta este un organism solid, oficerii ei sânt pătrunşi de sentimentul onoarei, datorinţei şi cameraderiei. Nu­mai în caşul când ar fi bătută, armata austro-ungară s’ar putea descompune în elementele sale, dar’ câtă vreme va fi învingătoare, în unanimitate se va arunca asupra ori­cărui inimic. Sciind aceasta guvernul ’şi-a dat toată silinţa să asi­gure armatei învingerea şi ’i-a dat o organisaţie, care face posibilă mobili­­sarea infanteriei în 5, a artileriei şi a trupelor technice în 7, ear’ a cavaleriei în 2­4 de­ Asemenea perfect sunt orga­­nisate spitalele, coloanele de proviant, muniţiune etc. La sfirşit autorul con­stată, că armatei austro-ungare ii com­pete unul dintre cele dintâiu locuri în­tre armatele lumii civilisate şi că în viitorul răsboiu ea va fi un ad­versar foarte serios, un ele­ment de căpetenie la resolva­­rea cestiunilor internaționale. Vaszary îi va succede să promoveze regul­ar­ea pe cale pacinică a cestiunilor controversate în politica bisericească a Ungariei. Mai departe se z­ice, că Va­ticanul scie se aprecieze prevenirea gu­vernului prusian, cu care a numit în scaunul archiepiscopesc de Posen un bărbat de naţionalitate polonă. Cestiunea boemă. Se telegrafează din V­i­e­n­a, că Cehii bătrâni, conduşi de Rieger, au abandonat planul de a depune man­datele în dieta provincială a Boemiei şi că în viitoarea sesiune îşi vor ocupa lo­curile în dietă. Conferenţă de pace din Roma. „Diritto“ din Roma scrie despre conferenţă de pace . Este fapt, că uni­rea între membrii parlamentelor mai mari nu a isbutit şi că a trebuit să bată la ochi seisiunea­ dintre Ger­mani şi Francezi de o parte şi dintre Austriaci şi Italieni de alta. Este fapt, că Austria are în puterea sa Alpii italieni pănă la Quarnero şi prin aceasta dominează Italia cu desăvîrşire. Situaţia internaţională este un adevărat Babilon. Sub asemenea împregiurări numai visa se poate despre pace. Alianţa franco-rusă. Despre antecedentele alianţei franco­­ruse a dat fostul ministru de externe al Franciei, domnul Flourens, in­teresante desluşiri corespondentului din Paris al farului englez „Times“. Dl Flourens a declarat, că primul pas spre înţelegerea cu Rusia s’a făcut încă pe când era d-sa ministru. După ab­dicarea principelui Battenberg re­genţa bulgară a trimis trei delegaţi la marile puteri. Acestora Flourens li-a făcut nişte declaraţiuni, a căror clari­tate a recunoscut-o Ţarul în mod pu­blic. De atunci s’au încheiat rela­­ţiuni mai intime între Paris şi Peters­burg. Cu deosebire s’a statorit ca amândouă cabinetele să-­şi sprijinească reciproc acţiunile în cestiuni, care in­teresează pe una sau pe alta dintre aceste puteri. La întrebarea corespon­dentului, că există un tractat for­mal între Rusia şi Francia, Flourens a răspuns evasiv, că trebue întrebat de Ribot despre aceasta. Salisbury despre situaţiune. La banchetul Lordmayor-ului din Londra, care a avut loc la 10 Noem­vrie, a declarat ministrul-president Sa­lisbury următoarele: Guvernul este mulţumit cu resultatele politicei sale în Irlanda. Cele întâmplate în timpul din urmă în această ţeară, nu spriji­­nesc părerea, că un parlament irlandez ar aduce pace şi linişte în Irlanda. Re­lativ la afacerile externe, de present nu se ivesce nici un nouraş, care ar pută fi stricăcios păcii. Peste tot naţiunile nu mai sunt aşa răsboi­­nice, căci diplomaţii sânt ocupaţi cu cestiunile economice şi cu înoirea con­venţiilor comerciale. In răsboiul ace­sta comercial şansele Angliei sânt fa­vorabile. Politica Angliei în E­g i­p­e­t este neschimbată. Anglia nu voeşce să fie Turciei Egipetul, ci numai să-­l susţină în poziţia sa definită prin trac­tate şi firmane. Insă câtă vreme Egi­petul nu este destul de tare contra atacurilor din lăuntru şi din afară, An­glia trebue să rămână acolo.

Next