Tribuna, martie 1893 (Anul 10, nr. 47-70)

1893-03-02 / nr. 47

Anul X ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., ‘/* an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., Vi an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru Romania și străinătate: V* an 10 franci, 1/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plăttindu-se înainte. Sibiiu, Marţi 2/14 Martie 1893 Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeşte abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Martie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. Nu mai sfirşesc: în camera deputaţilor din Buda­pesta se desbate budgetul anului 1893. Suntem în luna a treia a anului curent. Ar crede omul că „părinţii“ patriei vor da zor să se termine odată desbaterea, care s’ar fi căzut să fie terminată în anul trecut. De unde! In camera maghiară se desbate cu o comfortabilitate budgetul anului aces­tuia, încât se pare că acum suntem pe la mijlocul lui Octomvrie drag anul trecut.­­ Și ce desbat? Budgetul Acesta e numai firma desbaterii. In realitate inse desbat cestiuni care, luând riguros lucrul, nici nu sunt puse la ordinea zilei în parlament, care aparţin adunărilor şi meetingurilor afară de par­lament. Sub cuvânt că desbat budgetul se ocupă cu cestiuni bisericeşti, cu reforme radicale, care pătrund adânc în vi­aţa politică, socială şi familiară a cetăţe­nilor şi care trebue cu mult mai dina­dins tractate şi rumegate, de cum se face din incidentul desbaterii întârziate a unui budget.­­ Dar, ce să zicem? Sunt parlamen­­tari dni vechi deputaţii compatrioţilor noştri maghiari. Ei ştiu multe. Cutează şi mai multe. Domniile lor, care au fruntea şi nu roşesc de câte­ ori zic că representă po­­pulaţiunea regatului unguresc, să nu-­şi permită luxul a discuta d­­e­ cestiuni bisericeşti de ale viitorului, când e bud­getul la ordinea zilei, dacă aşa le vine la socoteală? Şi se vede că le vine la socoteală. Căci întind la poveşti lungi despre ma­­tricule civile, despre căsătorie civilă şi despre recepţiunea Ovreilor, ca­ şi­ când acestea ar fi la ordinea zilei în ca­meră, car’ nu bietul budget, cărui ’i­ s’ar putea întâmpla să­’l găsească 1894 ne­isprăvit. Şi pentru­ ce parlamentarianilor con­sumaţi li-ar veni vorba lungă asupra căsătoriei civile, asupra matriculelor civile şi a recepţiunii evreilor, tocmai acum la deosebită socoteală, înainte de ce este pusă la ordinea zilei? Răspunsul la întrebare nu este tocmai uşor. In privinţa aceasta nici în opiniunea publică a Maghiarilor nu este conglăsuire. Pentru­ că şi dintre ei cred unii că este numai o sondare a terenului, ca guvernul se ştie cum să se orienteze, când va păşi serios cu cestiunile formulate şi aşezate în pro­iecte. Alţii ca să zic, că guvernul spriji­­nit de „liberalii“ sei, serios n’are de gând să vină înaintea parlamentului și să-și ceară votarea legilor asupra ces­­tiunilor mai sus atinse. Guvernul, zic aceștia, vrea să câștige timp pentru arangiarea unui modus vivendi cu con­fesiunile și anumit cu cea romano-cato­­lică, apoi se proceadă cum a proces cu reforma administrați­unii, se­o amine ad calendas graecas. în fine mai sînt alții, care zic că cestiunile sunt rome pentru a pescui po­pularitate cu dânsele. Popularitate ? Dela cine ? Dela șoviniștii maghiari care, să zicem ce vom zice, predomnesc, terori­­sează opinia publică a Maghiarilor. Atacurile vehemente căror a fost expus guvernul în vre-o câteva ședințe, și după­ cum se susține în ziaristica ma­ghiară, mai are să fie expus, n’ar prea confirma părerea din urmă. Cel puțin s’ar parea că guvernul are să ajungă tocmai la contrarul dela popularitate. Neajungerea scopului încă nu este argument, că guvernul nu ar fi um­blat să se facă popular. Mai curând s’ar putea zice că șovinismul nu are în­credere într’însul. Că șovinismului ma­ghiar îi convine vorba lungă pentru a-’și aduce la timpul seu el un gu­vern, în care să aibă încredere câ-’l va satisface. Fie cum va fi, faptele ne conving despre un lucru. Şovinismul a găsit un mijloc de a preocupa opiniunea pu­blică atât în lăuntru cât şi în afară şi în chipul acesta a o abate dela „cestiu­­nea română“ şi dela cestiunea naţio­nalităţilor apăsate de greutatea neîn­frânatului şovinism al matadorilor po­litici ai concetăţenilor maghiari. După­ ce ni-am câştigat convinge­rea aceasta, pe noi Românii puţin să ne mai impoarte, dacă lungesc sau scurtează deputaţii reprezentanţi ai pc­tentice şi convorbiri cu bărbaţii care au luat parte la acest însemnat eveniment istoric. Acest renume ’şi­’l-a mărit prin două scrieri, care tractează despre transformarea Orientului european făcută prin tractatul din Paris din 1856, care atinge direct toată istoria modernă a României. Intr’un volum de şese sute pa­­gine, care conţine istoria Orientului european de la tractatul de Paris până la tractatul de Berlin, regatul nostru ocupă un loc de onoare. A patra parte a acestui volum vorbeşte despre noi şi conţine istoria relaţiunilor principatelor române cu Poarta­ otomană şi cu Rusia, is­toria mişcării din 1848 în România şi a re­­sultatelor dobândite pentru ea prin tractatul de Paris, caracteristica domniei lui Cuza-Vodă şi relaţiunea evenimentelor care s’au succedat pănă la isbucnirea răsboiului din 1876, ac­ţiunea româno-rusă dinaintea Plevnei şi aşe­zământul făcut de tractatul din Berlin din 1878. Dela Colson, Neigebauer şi Ubicini nici un scriitor străin nu a tractat cu cunoştinţe mai amănunte şi cu mai multă căldură afa­cerile româneşti decât Bamberg. Expunerea lui e superioară printr'un imens material do­cumentar, pe care se sprijineşte printr’o ex­perienţă dobândită într’o activitate politică de patruzeci de ani, şi printr’un talent, care şi-a asigurat o posiţiune din cele mai marcante printre istoricii timpurilor moderne. Academia a fost representată prin dele­­gaţiuni de membri la tristele ceremonii ale înmormântării celor trei regretaţi colegi dece­daţi în ţeară. O representare de aceeaşi natură a făcut Academia, prin însărcinarea dată domnului No­vinismului maghiar desbaterea „budge­tului“ şi dacă o împănează cu cestiuni, prin care trădează cugetele sale reser­vate în detrimentul majorităţii reale din regat. Noi Românii să ne împlinim datoria noastră. Să nu ne oprim neactivi îna­intea scenelor variate, care şoviniştii maghiari cu atâta iscusinţă le ştiu alangia chiar şi în parlament. Să mer­gem înainte încă şi mai cu tărie pe calea apucată. Să arătăm şi noi lumii cugetele şi convingerile noastre despre adevărata fericire a patriei. Am văzut că opiniunea publică nu mai poate fi sedusă de temeritatea nimelui, dacă este bine informată. Să nu încetăm a o informa şi să lăsăm pe representanţii şovinismului maghiar să sfârşească discuţiunile care îi preo­cupă, când li­ se va sfîrşi sămânţa de vorbă. FOIŢA „TRIBUNEI“. Academia­ Română. Sesiunea generală din anul 1893. (Urmare.) George Sion, de la 1868, când a fost ales membru al Academiei, şi păna la cele din urma zile ale vieţii, a luat parte cu cel mai statornic interes la vieaţa acestei instituţiuni. In anii 1876—1878 el a condus lucrările cancelariei ca secretar general. Sion a făcut parte din generaţiunea eroică şi fericită, care a dus cu succes stră­lucit lupta pentru înălţarea naţiunii atât în situaţiunea politică cât şi în cultură. El a făcut parte din pleiada scriitorilor, în fruntea cărora strălucia Alexandri, şi care timp de o jumătate de secol s’au inspirat de aspiraţiu­nile naţiunii, au cântat gloriile neamului nostru şi au luminat şi întărit sufletele, au înălţat inimile prin scrierile lor. La 1 Octomvrie Sion ’şi-a încheiat vieaţa, din care cea mai însemnată parte a fost dată activităţii literare. Poesii patriotice, fabule, compuneri dramatice, traduceri în versuri din scriitorii clasici ai poesiei dramatice franceze, traducerea din limba greacă a scrierilor is­torice despre Români, şi alte multe scrieri mai mari şi mai mici, originale sau traduceri, au fost rodul neadormitei sale activităţi li­terare. Felix Bamberg ’şi-a făcut de timpuriu un nume prin scrierea sa asupra revoluţiunii franceze din 1848, alcătuită după acte au­Ionescu, la înmormântarea marelui cetăţean Dumitru Brătianu, care nu a fost membru al Academiei, dar­ a fost ministru al instrucţiunii publice la 1867 şi în această calitate a pre­­sidat şedinţa de inaugurare a Academiei şi a patronat constituirea şi începutul activităţii sale. în amintirea acestor fapte Academia s’a crezut datoare a zice cuvântul seu de recunoştinţă cătră memoria patriotului ilustru. Academia a participat în anul trecut la serbarea unui eveniment pe atât de îmbucu­rător pe cât este de rar. Venerabilul nostru coleg, G. Bariţiu, privit de întreg neamul ro­mânesc cu cea mai înaltă veneraţiune pentru munca sa neobosită de şese decenii în lumi­narea şi înălţarea naţiunii, a împlinit, la 12 Maiu trecut, 80 de ani ai vieţii sale. Academia, care a fost fericită a număra dela a ei în­fiinţare pe dl Bariţiu între membrii sei, a luat parte la sărbarea care s’a făcut cu această ocasiune la Sibiiu. Colegii noştri domnii V. A. Urechiă, Gr. Ştefănescu, Gr. G. Tocilescu, P. Poni şi I. Vulcan au representat Academia, înmânând Nestorului scriitorilor români o adresă de felicitare a Academiei. Ascultând relaţiunea domnilor colegi V. A. Urechiă şi Gr. Tocilescu despre sărbarea dela Sibiiu, precum şi scrisoarea de mulţumire a domnului G. Bariţiu. Academia — în şedinţa dela 29 Maiu — a decis a publica într’un volum o culegere din scrierile cele mai carac­teristice eşite din condeiul domnului Bariţiu în decursul lungei sale activităţi literare şi politice începând dela 1838. Cu alegerea şi coordonarea scrierilor, care vor forma această publicaţiune, s’a însărcinat o comisiune compusă din domnii D. Sturdza, Gr. G. Tocilescu şi Nic. Densuşanu. Şedinţele de peste an, în şedinţele din cursul anului, pe lângă lucrările curente, s’au cetit mai multe me­morii, s’au făcut diferite comunicări. Mai ales dnii colegi Urechiă şi Toci­lescu au ocupat mai multe şedinţe, cetind di­ferite lucrări. Dl V. A. Urechiă în şedinţa dela 4 De­cemvrie a cetit o notă istorică îndreptând şirul cronologic al domniilor lui Eustratie Dabija, Ioan Duca şi Alexandru Iliaş, domnii Moldovei, în aceeaşi şedinţă dl Urechiă a cetit o parte din memoriul său asupra domniei lui Alexandru Moruz la 1793, după care a cetit o poveste cu subiect istoric „Jurământul ierii la 1790“. La 5 Februarie dl Urechiă a cetit un document de la finele secolului trecut despre alegerea de cătră divan şi prin vot secret a ispravnicului de Buzău. în mai multe şedinţe domnul Urechiă a comunicat copii de documente istorice procu­rate de domnul C. Esarcu din archivele de la Veneţia. De un deosebit preţ este manuscriptul pe care i l-a dăruit domnul Esarcu prin dl Urechiă şi care are titlul „ Visitatio generalis omnium ecclesiarum catolici romani ritus in provincia Moldaviae . . . per Hratrem Mar­cum Bandinam a Scopia“. Această visita­­ţiune s’a făcut la 1646, şi descrierea ei a fost terminată la 1648. Domnul Urechiă a făcut o expunere asupra însemnătăţii acestei scrieri ca mijloc de informaţiune pentru cu­noaşterea istoriei ţerii pe la mijlocul secolu­lui XVII. Colegul nostru domnul Gr. G. Tocilescu a făcut, la 13 Noemvrie, Academiei o rela­­ţiune asupra activităţii şi publicaţiunilor so­cietăţii franceze de archeologie din Paris şi ale societăţii archeologice de la Orléans, precum şi asupra congresului de archeologie, care s’a ţinut în vara anului trecut la Orleans, unde dl Toci­lescu a representat Academia. în aceeaşi şedinţă dl Tocilescu a arătat resultatele însemnatelor cercetări archeologice făcute în luna octomvrie asupra valurilor ro­mane din Dobrogea numite „valurile lui Traian“. în şedinţa publică de la 15 Ianuarie dl Tocilescu a cetit un memoriu despre statul Iaşilor, care, după resultatele cercetărilor sale, trebue să fi existat între statul Bârladului la Sud şi Ţeara­ Moldovei la Nord, înainte de fundarea principatului Moldovei de Bogdan Dragoş în secolul XIV. La 5 Februarie, în ultima şedinţă pu­blică, dl Tocilescu a presentat o dare de seamă despre ultimele săpături făcute în ruinele ora­şului Tropaeum Traiani la Adam Clissi în Do­brogea şi despre însemnătatea acestei cetăţi. Dl I. C. Negruzzi a făcut, în şedinţa de la 9 octomvrie, o relaţiune despre congre­sul internaţional de geografie şi despre săr­­bările care s’au făcut în vara anului trecut în onoarea lui Cristof Columb la Genova, unde dl Negruzzi a representat Academia. (Va urma.) ma­ i mult, în mai puţin de trei ani românimea a perdut patru Brătieni. Pe I o a n C. B r ă t i a n u, cel care a luat o parte uriaşă la luptele pentru redeştep­tarea celor două principate şi apoi la întemeierea statului român; pe Dumitru C. Brătianu, cel care la 1866 ca primar al capitalei, a întimpinat pe prinţul Carol cu pane şi sare; pe genialul fi­u al acestuia, pe Stroe D. Brătianu, care deşi abia împlinise douăzeci de ani, dar i se arătase sufletul Ligei şi al Ro­mânilor dela Paris. Ear’ acum perdurăm pe Grigore T. Brătianu, apărătorul Românilor subjugaţi, Românul care de când s’a întemeiat Liga, fu sufletul întregei mişcări mari şi ge­neroase. Am plâns pe fraţii Brătieni cu la­crimi ferbinţi. Ei s’au dus, însă după­ ce au umplut de fapte mari o vieaţă lungă. Pe Grigore T. Brătianu moartea ni-’l-a răpit îusé când privirile tuturor Românilor mai ales erau îndreptate spre el, când devenind ilustru, aşteptam mai ales să dee strălucire tot mai mare şi causei române, al cărui neîntrecut apostol a fost. A fost! Adâncă jale ne cuprinde rostind aceste cuvinte___ Ce a greşit oare poporul român ca în cursul unei vremi atât de scurte se îndure perderi atât de nemăsurate !.. Zicem poporul român, pentru­ că Brătienii au fost mai presus de toate Români şi numai în al doilea rând bărbaţi ai unui partid politic. Român a fost mai presus de ori­ce Grigore T. Brătianu. Din tinereţe încă, inima lui bună, iubitoare cu neîn­trecută căldură bătea pentru causa tu­turor Românilor. De aceea în luptele politicei militante nu-­l văzurăm îndârjit, înfiinţându-se însă Liga, el îşi găsi ade­văratul teren de activitate. Părea a fi destinat pentru conducerea acestei naţio­nale instituţiuni şi toţi câţi interes au purtat mersului Ligei, mângâiere mare aveau văzând în frunte pe Grigore T. Brătianu. Azi bucuria s’a schimbat în durere, bulgări reci o să acopere inima cea mai caldă, azi G r­i g o r­e T. Brătianu e mort. E sfâșietor să scrii acest cuvânt despre un suflet cu atâta devotament pentru causa mare a românismului. E tot atât de dureros când căutând pe cine să-­l înlo­­cuească, trebue să te oprești locului. One­stitatea caracterului cu o rîvnă ce neîn­trerupt la muncă îl îndemna pentru întreg poporul român, la puţini se află aşa de fericit împreunată cum era la Grigore T. Brătianu. E o durere, pe care ai nesimţî-o în­cercând s’o îmbraci în cuvinte. Ne plecăm capetele şi plângem, plângem.* Indată­ ce am aflat despre moartea lui Grigore T. Brătianu, am adresat dlui I. Lupulescu, secretar al Ligei, următoarea telegramă la Bu­cureşti : Adânc zguduiţi plângem cu vecînică du­rere moartea lui Grigore Brătianu. Model de luptător naţional, el ni-a arătat tu­turor cum se ne iubim şi să ne jer­tfim pen­tru neam. Cei­ ce am iubit sufletul lui cald şi am admirat devotamentul lui neîntrecut pen­tru românism, jurământ să punem că de-a pu­­rurea urma-vom poveţele de dînsul prin pildă vină date. Aşa făcând, ridicăm monumentul ce mai ales trebue să împodobească mormântul lui scump. Noi udăm cu lacrimi ferbinţi acest mormânt. Redacţiunea „Tribunei“. * Sub titlul „Moartea lui Gr. T. Brătianu“ „Timpul“ scrie la ultime informaţiuni, următoarele în n­l seu de la 12 Martie: Preşedintele secţiunii din Bucureşti a Ligei culturale, domnul Gr. T. Brătianu, a încetat azi subit din vieaţă în condiţiun stranii. Defunctul locuia la hotel Bulevard şi ocupa odăile cu nr. 62 şi 63 din stagiul al treilea Azi, pe la oarele 1 şi jum. servitorii hotelului văzând că dl Gr. T. Brătianu, care se scula pe la oarele 12—12 jum., nu mai eşia din casă, unul din ei a întrat în odaie; un spectacol înfiorător îl încremeni în prag. Dl Gr. T. Brătianu, numai în cămaşe, era în­tins fără vieață jos lângă patul seu. Servitorul spăriat, dete imediat de veste d-nei Horn, antreprenora hotelului, care chemă îndată pe doctorul Kremnitz, acesta nu mai putu decât să constate decesul provenit, pro­babil, din o congestie cerebrală. De asemenea s-a dat de ştire parche­tului şi dl prim-procuror Paraschivescu, îm­preună cu dl Şuţu, sosiră la domiciliul de­functului. După câteva minute, odaia nenorocitului preşedinte al Ligei culturale era plină de amicii şi membrii familiei sale, care alerga­seră aflând trista ştire. Erau acolo: domnii Giani, G. Cantacu­­zino, G. Paladi, Ionel Brătianu, G. Pilat, S. Dendrino, Ştefan Sihleanu etc. etc. Dl Dr. Minovicî, care a fost anunţat, procedă, însoţit de dl Dr. Cantacuzino, la o sumară cercetare medicală. După opiniunea acestor domni doctori, Grigore Brătianu era mort deja de vre­o 10 oare. Causa morţii, după­ cum opinase şi Drul Kremnitz, a fost după toate aparenţele o congestie cerebrală. Cadavrul, pe care unul din raportorii noştri ’l-a văzut, era plin de pete roşii şi mai ales faţa era oribil de congestionată. Grigore Brătianu are doi fraţi, cărora li­ s’a telegrafat ca să vină în capitală. După cererea parchetului, se va face mâne autopsia cadavrului care va fi trans­portat pănă atunci la Morgă. •­­„La Patrie“ scrie, tot la ultime informaţiuni, următoarele în noul seu de Sâmbătă seara: Aflăm cu cel mai profund regret despre moartea dlui Grigore T. Brătianu, ono­rabilul iniţiator şi president al Ligei pen­tru unitatea culturală a Românilor. Dl Gr. T. Brătianu a fost găsit azi-di­­mineaţă mort în patul său, la hotel Bulevard, în numărul nostru viitor vom reveni asupra acestei crude perderi ce a îndurat na­ţiunea română. Nr. 47

Next