Tribuna, martie 1893 (Anul 10, nr. 47-70)
1893-03-02 / nr. 47
Anul X ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., ‘/* an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., Vi an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru Romania și străinătate: V* an 10 franci, 1/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plăttindu-se înainte. Sibiiu, Marţi 2/14 Martie 1893 Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeşte abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Martie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. Nu mai sfirşesc: în camera deputaţilor din Budapesta se desbate budgetul anului 1893. Suntem în luna a treia a anului curent. Ar crede omul că „părinţii“ patriei vor da zor să se termine odată desbaterea, care s’ar fi căzut să fie terminată în anul trecut. De unde! In camera maghiară se desbate cu o comfortabilitate budgetul anului acestuia, încât se pare că acum suntem pe la mijlocul lui Octomvrie drag anul trecut. Și ce desbat? Budgetul Acesta e numai firma desbaterii. In realitate inse desbat cestiuni care, luând riguros lucrul, nici nu sunt puse la ordinea zilei în parlament, care aparţin adunărilor şi meetingurilor afară de parlament. Sub cuvânt că desbat budgetul se ocupă cu cestiuni bisericeşti, cu reforme radicale, care pătrund adânc în viaţa politică, socială şi familiară a cetăţenilor şi care trebue cu mult mai dinadins tractate şi rumegate, de cum se face din incidentul desbaterii întârziate a unui budget. Dar, ce să zicem? Sunt parlamentari dni vechi deputaţii compatrioţilor noştri maghiari. Ei ştiu multe. Cutează şi mai multe. Domniile lor, care au fruntea şi nu roşesc de câte ori zic că representă populaţiunea regatului unguresc, să nu-şi permită luxul a discuta de cestiuni bisericeşti de ale viitorului, când e budgetul la ordinea zilei, dacă aşa le vine la socoteală? Şi se vede că le vine la socoteală. Căci întind la poveşti lungi despre matricule civile, despre căsătorie civilă şi despre recepţiunea Ovreilor, ca şi când acestea ar fi la ordinea zilei în cameră, car’ nu bietul budget, cărui ’i s’ar putea întâmpla să’l găsească 1894 neisprăvit. Şi pentru ce parlamentarianilor consumaţi li-ar veni vorba lungă asupra căsătoriei civile, asupra matriculelor civile şi a recepţiunii evreilor, tocmai acum la deosebită socoteală, înainte de ce este pusă la ordinea zilei? Răspunsul la întrebare nu este tocmai uşor. In privinţa aceasta nici în opiniunea publică a Maghiarilor nu este conglăsuire. Pentru că şi dintre ei cred unii că este numai o sondare a terenului, ca guvernul se ştie cum să se orienteze, când va păşi serios cu cestiunile formulate şi aşezate în proiecte. Alţii ca să zic, că guvernul sprijinit de „liberalii“ sei, serios n’are de gând să vină înaintea parlamentului și să-și ceară votarea legilor asupra cestiunilor mai sus atinse. Guvernul, zic aceștia, vrea să câștige timp pentru arangiarea unui modus vivendi cu confesiunile și anumit cu cea romano-catolică, apoi se proceadă cum a proces cu reforma administrațiunii, seo amine ad calendas graecas. în fine mai sînt alții, care zic că cestiunile sunt rome pentru a pescui popularitate cu dânsele. Popularitate ? Dela cine ? Dela șoviniștii maghiari care, să zicem ce vom zice, predomnesc, terorisează opinia publică a Maghiarilor. Atacurile vehemente căror a fost expus guvernul în vre-o câteva ședințe, și după cum se susține în ziaristica maghiară, mai are să fie expus, n’ar prea confirma părerea din urmă. Cel puțin s’ar parea că guvernul are să ajungă tocmai la contrarul dela popularitate. Neajungerea scopului încă nu este argument, că guvernul nu ar fi umblat să se facă popular. Mai curând s’ar putea zice că șovinismul nu are încredere într’însul. Că șovinismului maghiar îi convine vorba lungă pentru a-’și aduce la timpul seu el un guvern, în care să aibă încredere câ-’l va satisface. Fie cum va fi, faptele ne conving despre un lucru. Şovinismul a găsit un mijloc de a preocupa opiniunea publică atât în lăuntru cât şi în afară şi în chipul acesta a o abate dela „cestiunea română“ şi dela cestiunea naţionalităţilor apăsate de greutatea neînfrânatului şovinism al matadorilor politici ai concetăţenilor maghiari. După ce ni-am câştigat convingerea aceasta, pe noi Românii puţin să ne mai impoarte, dacă lungesc sau scurtează deputaţii reprezentanţi ai pctentice şi convorbiri cu bărbaţii care au luat parte la acest însemnat eveniment istoric. Acest renume ’şi’l-a mărit prin două scrieri, care tractează despre transformarea Orientului european făcută prin tractatul din Paris din 1856, care atinge direct toată istoria modernă a României. Intr’un volum de şese sute pagine, care conţine istoria Orientului european de la tractatul de Paris până la tractatul de Berlin, regatul nostru ocupă un loc de onoare. A patra parte a acestui volum vorbeşte despre noi şi conţine istoria relaţiunilor principatelor române cu Poarta otomană şi cu Rusia, istoria mişcării din 1848 în România şi a resultatelor dobândite pentru ea prin tractatul de Paris, caracteristica domniei lui Cuza-Vodă şi relaţiunea evenimentelor care s’au succedat pănă la isbucnirea răsboiului din 1876, acţiunea româno-rusă dinaintea Plevnei şi aşezământul făcut de tractatul din Berlin din 1878. Dela Colson, Neigebauer şi Ubicini nici un scriitor străin nu a tractat cu cunoştinţe mai amănunte şi cu mai multă căldură afacerile româneşti decât Bamberg. Expunerea lui e superioară printr'un imens material documentar, pe care se sprijineşte printr’o experienţă dobândită într’o activitate politică de patruzeci de ani, şi printr’un talent, care şi-a asigurat o posiţiune din cele mai marcante printre istoricii timpurilor moderne. Academia a fost representată prin delegaţiuni de membri la tristele ceremonii ale înmormântării celor trei regretaţi colegi decedaţi în ţeară. O representare de aceeaşi natură a făcut Academia, prin însărcinarea dată domnului Novinismului maghiar desbaterea „budgetului“ şi dacă o împănează cu cestiuni, prin care trădează cugetele sale reservate în detrimentul majorităţii reale din regat. Noi Românii să ne împlinim datoria noastră. Să nu ne oprim neactivi înaintea scenelor variate, care şoviniştii maghiari cu atâta iscusinţă le ştiu alangia chiar şi în parlament. Să mergem înainte încă şi mai cu tărie pe calea apucată. Să arătăm şi noi lumii cugetele şi convingerile noastre despre adevărata fericire a patriei. Am văzut că opiniunea publică nu mai poate fi sedusă de temeritatea nimelui, dacă este bine informată. Să nu încetăm a o informa şi să lăsăm pe representanţii şovinismului maghiar să sfârşească discuţiunile care îi preocupă, când li se va sfîrşi sămânţa de vorbă. FOIŢA „TRIBUNEI“. Academia Română. Sesiunea generală din anul 1893. (Urmare.) George Sion, de la 1868, când a fost ales membru al Academiei, şi păna la cele din urma zile ale vieţii, a luat parte cu cel mai statornic interes la vieaţa acestei instituţiuni. In anii 1876—1878 el a condus lucrările cancelariei ca secretar general. Sion a făcut parte din generaţiunea eroică şi fericită, care a dus cu succes strălucit lupta pentru înălţarea naţiunii atât în situaţiunea politică cât şi în cultură. El a făcut parte din pleiada scriitorilor, în fruntea cărora strălucia Alexandri, şi care timp de o jumătate de secol s’au inspirat de aspiraţiunile naţiunii, au cântat gloriile neamului nostru şi au luminat şi întărit sufletele, au înălţat inimile prin scrierile lor. La 1 Octomvrie Sion ’şi-a încheiat vieaţa, din care cea mai însemnată parte a fost dată activităţii literare. Poesii patriotice, fabule, compuneri dramatice, traduceri în versuri din scriitorii clasici ai poesiei dramatice franceze, traducerea din limba greacă a scrierilor istorice despre Români, şi alte multe scrieri mai mari şi mai mici, originale sau traduceri, au fost rodul neadormitei sale activităţi literare. Felix Bamberg ’şi-a făcut de timpuriu un nume prin scrierea sa asupra revoluţiunii franceze din 1848, alcătuită după acte auIonescu, la înmormântarea marelui cetăţean Dumitru Brătianu, care nu a fost membru al Academiei, dar a fost ministru al instrucţiunii publice la 1867 şi în această calitate a presidat şedinţa de inaugurare a Academiei şi a patronat constituirea şi începutul activităţii sale. în amintirea acestor fapte Academia s’a crezut datoare a zice cuvântul seu de recunoştinţă cătră memoria patriotului ilustru. Academia a participat în anul trecut la serbarea unui eveniment pe atât de îmbucurător pe cât este de rar. Venerabilul nostru coleg, G. Bariţiu, privit de întreg neamul românesc cu cea mai înaltă veneraţiune pentru munca sa neobosită de şese decenii în luminarea şi înălţarea naţiunii, a împlinit, la 12 Maiu trecut, 80 de ani ai vieţii sale. Academia, care a fost fericită a număra dela a ei înfiinţare pe dl Bariţiu între membrii sei, a luat parte la sărbarea care s’a făcut cu această ocasiune la Sibiiu. Colegii noştri domnii V. A. Urechiă, Gr. Ştefănescu, Gr. G. Tocilescu, P. Poni şi I. Vulcan au representat Academia, înmânând Nestorului scriitorilor români o adresă de felicitare a Academiei. Ascultând relaţiunea domnilor colegi V. A. Urechiă şi Gr. Tocilescu despre sărbarea dela Sibiiu, precum şi scrisoarea de mulţumire a domnului G. Bariţiu. Academia — în şedinţa dela 29 Maiu — a decis a publica într’un volum o culegere din scrierile cele mai caracteristice eşite din condeiul domnului Bariţiu în decursul lungei sale activităţi literare şi politice începând dela 1838. Cu alegerea şi coordonarea scrierilor, care vor forma această publicaţiune, s’a însărcinat o comisiune compusă din domnii D. Sturdza, Gr. G. Tocilescu şi Nic. Densuşanu. Şedinţele de peste an, în şedinţele din cursul anului, pe lângă lucrările curente, s’au cetit mai multe memorii, s’au făcut diferite comunicări. Mai ales dnii colegi Urechiă şi Tocilescu au ocupat mai multe şedinţe, cetind diferite lucrări. Dl V. A. Urechiă în şedinţa dela 4 Decemvrie a cetit o notă istorică îndreptând şirul cronologic al domniilor lui Eustratie Dabija, Ioan Duca şi Alexandru Iliaş, domnii Moldovei, în aceeaşi şedinţă dl Urechiă a cetit o parte din memoriul său asupra domniei lui Alexandru Moruz la 1793, după care a cetit o poveste cu subiect istoric „Jurământul ierii la 1790“. La 5 Februarie dl Urechiă a cetit un document de la finele secolului trecut despre alegerea de cătră divan şi prin vot secret a ispravnicului de Buzău. în mai multe şedinţe domnul Urechiă a comunicat copii de documente istorice procurate de domnul C. Esarcu din archivele de la Veneţia. De un deosebit preţ este manuscriptul pe care i l-a dăruit domnul Esarcu prin dl Urechiă şi care are titlul „ Visitatio generalis omnium ecclesiarum catolici romani ritus in provincia Moldaviae . . . per Hratrem Marcum Bandinam a Scopia“. Această visitaţiune s’a făcut la 1646, şi descrierea ei a fost terminată la 1648. Domnul Urechiă a făcut o expunere asupra însemnătăţii acestei scrieri ca mijloc de informaţiune pentru cunoaşterea istoriei ţerii pe la mijlocul secolului XVII. Colegul nostru domnul Gr. G. Tocilescu a făcut, la 13 Noemvrie, Academiei o relaţiune asupra activităţii şi publicaţiunilor societăţii franceze de archeologie din Paris şi ale societăţii archeologice de la Orléans, precum şi asupra congresului de archeologie, care s’a ţinut în vara anului trecut la Orleans, unde dl Tocilescu a representat Academia. în aceeaşi şedinţă dl Tocilescu a arătat resultatele însemnatelor cercetări archeologice făcute în luna octomvrie asupra valurilor romane din Dobrogea numite „valurile lui Traian“. în şedinţa publică de la 15 Ianuarie dl Tocilescu a cetit un memoriu despre statul Iaşilor, care, după resultatele cercetărilor sale, trebue să fi existat între statul Bârladului la Sud şi Ţeara Moldovei la Nord, înainte de fundarea principatului Moldovei de Bogdan Dragoş în secolul XIV. La 5 Februarie, în ultima şedinţă publică, dl Tocilescu a presentat o dare de seamă despre ultimele săpături făcute în ruinele oraşului Tropaeum Traiani la Adam Clissi în Dobrogea şi despre însemnătatea acestei cetăţi. Dl I. C. Negruzzi a făcut, în şedinţa de la 9 octomvrie, o relaţiune despre congresul internaţional de geografie şi despre sărbările care s’au făcut în vara anului trecut în onoarea lui Cristof Columb la Genova, unde dl Negruzzi a representat Academia. (Va urma.) ma i mult, în mai puţin de trei ani românimea a perdut patru Brătieni. Pe I o a n C. B r ă t i a n u, cel care a luat o parte uriaşă la luptele pentru redeşteptarea celor două principate şi apoi la întemeierea statului român; pe Dumitru C. Brătianu, cel care la 1866 ca primar al capitalei, a întimpinat pe prinţul Carol cu pane şi sare; pe genialul fiu al acestuia, pe Stroe D. Brătianu, care deşi abia împlinise douăzeci de ani, dar i se arătase sufletul Ligei şi al Românilor dela Paris. Ear’ acum perdurăm pe Grigore T. Brătianu, apărătorul Românilor subjugaţi, Românul care de când s’a întemeiat Liga, fu sufletul întregei mişcări mari şi generoase. Am plâns pe fraţii Brătieni cu lacrimi ferbinţi. Ei s’au dus, însă după ce au umplut de fapte mari o vieaţă lungă. Pe Grigore T. Brătianu moartea ni-’l-a răpit îusé când privirile tuturor Românilor mai ales erau îndreptate spre el, când devenind ilustru, aşteptam mai ales să dee strălucire tot mai mare şi causei române, al cărui neîntrecut apostol a fost. A fost! Adâncă jale ne cuprinde rostind aceste cuvinte___ Ce a greşit oare poporul român ca în cursul unei vremi atât de scurte se îndure perderi atât de nemăsurate !.. Zicem poporul român, pentru că Brătienii au fost mai presus de toate Români şi numai în al doilea rând bărbaţi ai unui partid politic. Român a fost mai presus de orice Grigore T. Brătianu. Din tinereţe încă, inima lui bună, iubitoare cu neîntrecută căldură bătea pentru causa tuturor Românilor. De aceea în luptele politicei militante nu-l văzurăm îndârjit, înfiinţându-se însă Liga, el îşi găsi adevăratul teren de activitate. Părea a fi destinat pentru conducerea acestei naţionale instituţiuni şi toţi câţi interes au purtat mersului Ligei, mângâiere mare aveau văzând în frunte pe Grigore T. Brătianu. Azi bucuria s’a schimbat în durere, bulgări reci o să acopere inima cea mai caldă, azi G ri g o re T. Brătianu e mort. E sfâșietor să scrii acest cuvânt despre un suflet cu atâta devotament pentru causa mare a românismului. E tot atât de dureros când căutând pe cine să-l înlocuească, trebue să te oprești locului. Onestitatea caracterului cu o rîvnă ce neîntrerupt la muncă îl îndemna pentru întreg poporul român, la puţini se află aşa de fericit împreunată cum era la Grigore T. Brătianu. E o durere, pe care ai nesimţî-o încercând s’o îmbraci în cuvinte. Ne plecăm capetele şi plângem, plângem.* Indată ce am aflat despre moartea lui Grigore T. Brătianu, am adresat dlui I. Lupulescu, secretar al Ligei, următoarea telegramă la Bucureşti : Adânc zguduiţi plângem cu vecînică durere moartea lui Grigore Brătianu. Model de luptător naţional, el ni-a arătat tuturor cum se ne iubim şi să ne jertfim pentru neam. Cei ce am iubit sufletul lui cald şi am admirat devotamentul lui neîntrecut pentru românism, jurământ să punem că de-a pururea urma-vom poveţele de dînsul prin pildă vină date. Aşa făcând, ridicăm monumentul ce mai ales trebue să împodobească mormântul lui scump. Noi udăm cu lacrimi ferbinţi acest mormânt. Redacţiunea „Tribunei“. * Sub titlul „Moartea lui Gr. T. Brătianu“ „Timpul“ scrie la ultime informaţiuni, următoarele în nl seu de la 12 Martie: Preşedintele secţiunii din Bucureşti a Ligei culturale, domnul Gr. T. Brătianu, a încetat azi subit din vieaţă în condiţiun stranii. Defunctul locuia la hotel Bulevard şi ocupa odăile cu nr. 62 şi 63 din stagiul al treilea Azi, pe la oarele 1 şi jum. servitorii hotelului văzând că dl Gr. T. Brătianu, care se scula pe la oarele 12—12 jum., nu mai eşia din casă, unul din ei a întrat în odaie; un spectacol înfiorător îl încremeni în prag. Dl Gr. T. Brătianu, numai în cămaşe, era întins fără vieață jos lângă patul seu. Servitorul spăriat, dete imediat de veste d-nei Horn, antreprenora hotelului, care chemă îndată pe doctorul Kremnitz, acesta nu mai putu decât să constate decesul provenit, probabil, din o congestie cerebrală. De asemenea s-a dat de ştire parchetului şi dl prim-procuror Paraschivescu, împreună cu dl Şuţu, sosiră la domiciliul defunctului. După câteva minute, odaia nenorocitului preşedinte al Ligei culturale era plină de amicii şi membrii familiei sale, care alergaseră aflând trista ştire. Erau acolo: domnii Giani, G. Cantacuzino, G. Paladi, Ionel Brătianu, G. Pilat, S. Dendrino, Ştefan Sihleanu etc. etc. Dl Dr. Minovicî, care a fost anunţat, procedă, însoţit de dl Dr. Cantacuzino, la o sumară cercetare medicală. După opiniunea acestor domni doctori, Grigore Brătianu era mort deja de vreo 10 oare. Causa morţii, după cum opinase şi Drul Kremnitz, a fost după toate aparenţele o congestie cerebrală. Cadavrul, pe care unul din raportorii noştri ’l-a văzut, era plin de pete roşii şi mai ales faţa era oribil de congestionată. Grigore Brătianu are doi fraţi, cărora li s’a telegrafat ca să vină în capitală. După cererea parchetului, se va face mâne autopsia cadavrului care va fi transportat pănă atunci la Morgă. •„La Patrie“ scrie, tot la ultime informaţiuni, următoarele în noul seu de Sâmbătă seara: Aflăm cu cel mai profund regret despre moartea dlui Grigore T. Brătianu, onorabilul iniţiator şi president al Ligei pentru unitatea culturală a Românilor. Dl Gr. T. Brătianu a fost găsit azi-dimineaţă mort în patul său, la hotel Bulevard, în numărul nostru viitor vom reveni asupra acestei crude perderi ce a îndurat naţiunea română. Nr. 47