Tribuna, august 1893 (Anul 10, nr. 169-193)

1893-08-05 / nr. 172

Anul X ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., V/ an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 A- 50 cr., 1/, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Vi an 10 franci, V* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în Bucureşti primeşte abonamente Ioan Bianu, profesor, Bucureşti. Calea Victoriei nr. 135. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Comisarul guvernial. Foile maghiare ce ne sosesc azi aduc următoarea ştire: „Ştirea despre agitările antimaghiare ale Valahilor ,şi mai ales „sub impresia celor petrecute la „Oradea-mare, ministrul Hieronymi a numit un comisar guvernial ca să ancheteze în „chipul cel mai sever cele petrecute. Comisar a fost numit „Beöthy Andor, vicespanul „Bihorului“. De sigur, că nimic mai natural, într’un stat constituţional, decât ca după sălbatecii ca cele întâmplate la Oradea, guvernul, care în fine ar trebui să fie nu numai al canaliei de stradă, ci ai țerii întregi, se caute a se informa de cele petrecute printr’un om de încredere al seu, şi, în caşul acesta concret, să nu se mulţumească cu informaţiile scoase dintr-o presă-scandal, care îşi uită ruşinea până a preamări chiar pe un beţiv smintit. Tot aşa de natural ar fi, ca noi să salutăm pe ministrul, care nu uită de această mare datorinţă constituţională a sa. Şi totuși, nu putem decât să protestăm în contra modului cum guvernul vrea să treacă la ordinea zilei peste ne maipomenitele sălbătăcii și acte vandale, care trebue să facă pe Europa întreagă să roșească de rușine, că ele se petrec în mijlocul ei. Protestăm întâiu de toate în contra infamiei de a se zice, chiar după ce Ungurii au năvălit şi nimicit casele a 29 Români, că ancheta se impune în urma „agitaţiunii antimaghiare a Valahilor!“ Cum? Când de ani de zile presa maghiară agită în chipul cel mai neonest în contra Românilor, când de un an de zile se ţin şir persecuţiunile cele mai neomenoase în contra noastră, când numai câteva zile ne despart de sălbăticiile dela Turda şi Oradea, presa ungurească poate fi încâ atât de fără pudoare, încât se scrie că noi agităm? Ce neruşinaţi! Şi apoi cine este trimis să facă lumină, să ancheteze? Vicişpanul comitatului, omul ales în slujbă de cetăţenii „patrioţi“ care au săvârşit mişeliile, omul care de sigur are prieteni pe toţi cei din municipiul Orăzii, unde a doua zi după selbatecii nu s’au regretat deloc selbateciile, ci dimpotrivă, toţi consilierii municipali au ţinut să-’şi exprime în plină şedinţă satisfacţia lor asupra chipului cum s’a dat expresie, prin „strigăte constituţionale“ şi spargeri de casă, indignării generale contra concetăţenilor valahi trădători de patrie“. Apoi îşi poate închipui un om care cunoaşte moravurile politice și sociale ale Ungurilor, că acest vicispan în ancheta ce va face-o, va îndrăsni sc ese cu ceva în contra edililor orașului care au aprobat cele petrecute ? O să-i dee lui mâna, să scoată vinovat de pildă pe inspectorul școlar, om de încredere al guvernului, care era în fruntea canaliei de stradă? Dar’ chiar când n’ar cunoaşte, n’ar fi prieten cu cei care sunt vinovaţi, este presa ungurească ce face presiune asupra lui, aşa că ’l-a luat la forfecare chiar înainte de a-’şi începe ancheta, toate foile ungureşti publicând numirea lui Beöthy, scriu în acelaşi timp că „în Oradea-mare această numire a fost primită cu neîncredere“, deoare-ce prea li se pare Ungurilor moale acest comisar. Aduc, pentru a arăta lipsa de energie a lui caşul cu incidentul steagului arborat pe gimnasiul din Be-l uş, când tot Beöthy fiind comisar guvernial, „s’a mulţumit numai cu atâta, că din şcoală a fost eliminat elevul care a pus steagul şi au fost destituiţi mai mulţi profesori“... „Publicul“ — urmează comunicatul publicat în toate foile maghiare — „nu poate să aştepte, după astfel de pilde, ca scrise dee satisfacţiune causei maghiare“. E lămurit deci, că foile maghiare aşteaptă nu ca să fie găsiţi criminalii, ci se ’i-se dee satisfacţie cauaei maghiare. Cu alte cuvinte: Românii aşverliţi cu petri, casele lor demolate şi tot satisfacţie causei maghiare sc ’i-se dee! Aşa cer foile şoviniste. Ar fi oare comisarul Beöthy omul care să privească în faţă şi să înfrunte aceste cereri ale unei prese epileptice? De sigur că nu! El va trebui să-i scoată vinovaţi tot pe hoţii de păgubaşi, — pe Românistul, musica cea înfricoşată de tunuri şi puşti şi de alte arne, jocul cel sângeros, care s’a repeţit în 1849 de patru ori în acelaşi şes. Răscugetând mai departe, îmi adusei aminte, că sânt tocmai patruzeci-şi-patru de ani, de când în şesul Sibiiului a avut loc cea din urmă luptă. Va se zică era tocmai aniversarea a patruzeci-şi-patra dela cea din urmă bătălie înaintea Sibiiului Să serbez dar’, mă cugetai, ziua aceasta memorabilă, însă cum ? După oarecare frământare a creerilor în dreapta şi în stânga, am ajuns la decisiunea să fac amintire de dînsa în coloanele „Tribunei“. Amintirea simplă şi încă poate fi pentru mulţi, cel puţin interesantă. Se dă ocasiune cetitorilor a mai vede şi din amintirea aceasta, cum trece de tragic gloria lumii mai ales când e stoarsă cu deasila şi nemeritată Trenul plecase. Pot zice fără ştirea mea, însă când observai că mă apropii de alt câmp de bătălie, tot aşa de interesant, hotărîrea mea era luată. Mă hotărîi, cum mă întorc acasă, să mă ocup în vre o câteva trăsături de condeiu cu bătălia cea din urmă înaintea Sibiiului. FOIȚA „TRIBUNEI". Batălia cea din urmă înaintea Sibiiului. Era tocmai în 7 August st. n. dimineața din anul acesta. Plecai cu trenul la Ocna. Nu se puse trenul bine în mişcare şi car’ stete pe loc Ajunsesem în Oydrudros. Aşa a botezat guvernul unguresc suburbiul „Poarta Ocnei“. Nomen poate-că are se fie omen. Şi bine ar fi „Poarta Ocnei“, adecă suburbiul, să fie un teritor acoperit de fabrici. Se merite numele de „cetate de fabrici“. Până să se sue în tren pasagerii din „cetatea de fabrici“, ce era mai natural decât a-mi îndrepta privirea spre șesul întins, care spre Mează-Noapte-Resărit se termină cu „viile Sibiiului“. Sunt multe vile la poalele dealului pe care viile se ridică până în culme. Și i’esar continuu alte vile mai mari şi mai frumoase. Aci îşi petrec cetăţenii proprietari zile frumoase. Mai ales în Dumineci şi sărbători. Domnii „musicanţi“ nu în zadar se ostenesc pedeştri până acolo. Pe lângă cei ce îşi petrec, câştigă şi ei câte un fiorinaş doi şi ceva umezeală pentru gâtlegiu. Precum văd cetitorii, ideile se desvoaltă una dintr’alta. Insă încât mă privește, nu ca la scriitorii de romane. N’am să povestesc vre-o afacere cu amoruri. Din contră. Privirea asupra șesului, vederea vilelor, aducerea aminte de oarele de petrecere ce au loc în acele vile, ’mi-au revocat în memorie contras-II. Evenimentul din 7 August n 1849 a avut preludiul seu. Cu o zi înainte, adecă în 6 August 1849 era zi de Duminecă. Zi de vară frumoasă. Cerul senin ca oul. Căldura ca in puterea verii. Ca din senin se alarmează garnisoana. Era compusă din puţină infanterie şi mai puţină cavalerie şi artilerie rusească. Garnisoana surprinsă şi ea ese să întimpine pe generalul III. Generalul Bem, cărui îi eşise vestea poate mai mult decât merita, de astă-dată a făcut rea socoteală. Cu generalul rusesc Lüders nu s’a mai putut juca, cum s’a jucat în Martie Aradanii, aceşti Jidovi unguriţi de cea mai miserabilă specie, nu vor să se lase nici ei îndărătul Oradanilor. După cum scriu foile de aseară maghiare, „patrioţii încercaţi (în mişelii! Red. „Trib.“,) din Arad“ s’au adunat în cete mari pentru a discuta şi „a lua posiţie în contra atitudinei temerare a Valahilor“. Iată ce scrie în privinţa aceasta „Pesti Hírlap“, organ guvernamental: „Mişcarea a Început deja Sâmbătă. Pe strade lumea s’a adunat în cete mari şi mici, discutând cu interes cestiunile la ordinea zilei. Ţinta a fost — ca şi anul trecut — să dee expresie în public indignării generale ce simt faţă cu atitudinea conducătorilor valahi, afară de aceasta să sărbătorească pe Pituk Béla. Poliţia însă, care a aflat îndată despre cele ce se plănuesc, a împedecat scandalul“. Va să zică Aradanii, acest oraş fruntaş unguresc, pun ţeava la cale pe stradă, — indignării lor voiau să-i dee expresie tot spărgând case, ca nişte tâlhari, tot atacând persoana Românilor, ca nişte ucigaşi şi — pe deasupra — să sărbătorească pe un beţiv ordinar, din acelaşi an cu generalul austriac baron Puchner. Pe acesta adecă Bem îl lăsase să se ducă calea mânzului prin Transilvania încolo spre Oşorheiu. Bar’ el, Bem, ştiind că Sibiiul e deşertat de putere armată, s’a grăbit a veni de-a dreptul asupră-’i, cu toată puterea armată, de care dispunea. Şi cu toate acestea şese oare a fost ţinut în loc de vreo câţiva Ruşi, recruţi austriaci şi „holbi“ de la regimentul I. român de margine. Şi cine ştie cum se termina lupta, dacă artileriei ungureşti nu -i succedea să aprindă case şi şuri în dosul apărătorilor Sibiiului. Se zice că baronul Puchner, după ce a văzut, că a perdut urma armatei lui Bem, s’a întors și el spre Sibiiu. Din Seica-mare însă, aflând că Ungurii sânt în Sibiiu să fi zis: „Also, machen hier kalb links und ziehen nach Kronstadt“. Lüders, generalul rusesc n’a făcut ca baronul Puchner, îndată ce a observat după bătălia dela Sighişoara, că a perdut urma lui Bem, în marşuri accelerate s’a întors spre Sibiiu. Când generalul Bem, Duminecă în 6 August st. n. bătea în porţile Sibiiului, armata rusească era în urma lui la Mediaş. N’apucase Ungurii să între bine în Sibiiu şi Ruşii în ruptul capului alergau spre Sibiiu. Luni dimineaţa, în 7 August, s’au şi insinuat Ruşii înaintea Sibiiului Este interesant ceea ce ’mi s’a spus din partea unor Români, care petreceau cu vitele la păşune în noaptea de Duminecă spre Luni, adecă în noaptea dela 6—7 August , 849. Va fi fost pe la trei oare după miezul nopţii, când noi cum stăm culcaţi pe pământ Oradea-mare, în 2/14 August 1893. Selbătăciunea massei miserabile era să erupă şi în seara a doua, în 29 Iulie (10 August) a. c., dar’ miliţia, căreia ’i-a fost predat căpitanul poliţiei rolul de a susţine or, simţim tropot de cai. Cu cât ascultam mai mult, cu atât se auzia mai bine. Ne-am sculat şi ne-am adunat vitele ca să le avem dinaintea ochilor. într’aceea se văd şiruri lungi negre. După cum s’a văzut mai târziu, erau călăreţi ruseşti. Ei se abătuseră din drumul ţerii la dreapta şi se scoborîseră din hotarul Şurei-mari într’o groapă spre hotarul Ocnei. După ce au ajuns în groapă s’au dat jos de pe cai, ’şi-au pus caii în rînduri, car’ ei îşi petreceau unii cu alţii în poveşti, în rîs, car’ unii se jucau trântindu-se împrumutat. Abia se aşezaseră aceştia de cătră Ocna, când se văd alte şiruri lungi, care acum se cunoşteau bine ce sânt. Erau şi aceştia călăreţi ruseşti. S’au abătut şi ei din drumul ţerii, însă nu la dreapta, ci la stânga. După cum ni s’a părut spre Hamba, unde de bună-seamă şi aceştia au făcut ca cei dintâi. Acum s’a întrerupt un timp sosirea trupelor ruseşti şi era ziuă albă când a început a veni al treilea rînd de soldaţi ruseşti cu tunuri şi cu toate ce le trebue lor. Aceşti din urmă au ţinut drumul ţerii până aproape de Şura-mare, deasupra şesului Sibiiului. Oprindu-se acolo s’au auzit trei tunete şi apoi linişte mare. Până aci cele povestite de cei cu vitele la păşune. Aşa cam pe la 6 oare dimineaţa au venit Ungurii din Sibiiu şi s’a început bătălia cu tunuri de o parte şi de alta. Ruşii îndată ce s’a deschis focul au şi început a se retrage. Ungurii încuragiaţi de Sibiiu, Joi 5/17 August 1893 Iată de ce protestăm cu toată energia contra unei astfel de anchete, care n’are, nu poate ară scopul de a descoperi pe criminali, ci vrea să-’i acopere. Procesul de presă al „Tribunei“. Aseară s’a înmainat membrilor redacţiei „Tribunei“ decisul Curiei, prin care este respinsă apelaţia înaintată de dl Eugen Brote contra punerii sub acasă pentru articolul „Repriviri istorice“. Respingerea este motivată cu aceea, că nu Curia, ci curtea cu juraţi are se judece asupra conţinutului articolului încriminat. Actele procesuale s-au transpus din nou tribunalului din Cluj, ca se statorească terminul de pertractare înaintea curţii cu juraţi. __________ Procesul Replicei. Tot ieri s’a inmanuat şi decisul Curiei, prin care este respinsă apelaţia dlor Eugen Brote şi Aurel Popovici în contra punerii sub acasă pentru tipărirea şi răspândirea „Replicei“. Moderaţi şi ultraişti. Şi după conferenţa naţională din luna trecută, foile maghiare au urmat a scrie despre o luptă ce s’ar fi dat între „ultraişti“ şi „partidul moderat“ condus de dl Al. Mocsonyi. Spre lămurirea cestiunii dl Al. Mocsonyi publică în numărul din urmă al revistei „Romanische Jahrbücher“ un lung articol, care se termină astfel: „Ei bine, privitor la conferenţa noastră din urmă am avut un singur răspuns: consimţim cu resoluţiunea, ca apărarea naţională, la care sîntem împinşi, să o purtăm cu hotărîre şi cu toate mijloacele legale ce le avem la dispoziţie. „Şi, în legătură cu această solidaritate ce partidul naţional a documentat din nou, pentru a face se dispară unele ilusiuni, cu care se mângăie contrarii, mai vreau să reflectez numai la aceea, că această solidaritate este singurul succes al luptei noastre lungi şi grele şi că ea este singura armă cu efect a noastră, în astfel de împrejurări este ciudată presupunerea să se aştepte dela noi, ca în mijlocul luptei chiar să aruncăm arma, poate numai pentru a face serviciu contrarilor, care contează la ruptura ce s’ar face între rîndurile noastre. Cred deci, că nu ’mi se putea face imputare mai nedreaptă, decât că hesitez și sânt dubios, după cum a făcut-o aceasta una dintre cele mai cu trecere și răspândite foi maghiare. De altmintrelea asta este lucru secundar. Principalul lucru este, că Ungaria nu poate să se fericească pe calea urmată până acum, insurgenţilor Bem, care venia asupra Sibiiului cu toată puterea lui. Punct la 12 oare din zi se auzi cel dintâiu tunet. Era puşcătură de tun. După cel dintâiu tunet urmează altele mai multe. Şi aşa s’a încins un foc teribi de se cutremura pământul. Se amestecară mai târziu salvele plutoanelor şi pîrăiturile trăgătorilor. Ruşii se luptau voiniceşte, cu toate că se lupta o garnisoană cu un corp de armată. Dela un timp însă focul a început a slăbi. Ear’ în cetate s’a răspândit parola că Ruşii părăsesc câmpul de luptă, cine poate să fugă. După o luptă de patru oare, poate şi mai bine, Ruşii erau în completă retragere. Confusiunea şi consternaţiunea din cetate ’şi-o poate închipui ori-şi-cine .... Ruşii s’au retras până dincolo de Tălmaciu. Mai departe nu s’au retras, pentru că aşa primiseră ordin în Veştem prin o ştafetă, care venise dela Mediaş, condusa de un Român, peste văi şi dealuri, linia cea mai scurtă. Ear’ Ungurii nu au fost în stare a-’i împinge pe Ruşi mai departe. Ungurii adecă se purtau cu gândul să închidă vama Turnului-roşu. Şi după aceea să prindă pe generalul LÜders cu toată armata lui rusească. Un corp mic de observaţiune rămăsese din partea Ungurilor la Tălmaciu. Grosul trupei însă a înoptat pe stradele Sibiiului Revenirea la o cale mai bună este o condiţie sine qua non pentru ca lucrurile să se îndrepte, — aceasta e cea mai adâncă convingere a mea — pentru că Ungaria n’are duşman mai mare, decât duhul păcătos al șovinismului, de care actualmente este cuprinsă“. Sapere iieipe, aude. Strătinătatea despre selbitteciile din Oradea-mare. Raportând despre cele întâmplate la Oradea-mare, „Allgemeine Zeitung“ din München face următoarea conclusie: „Ceea ce este trist, e că revanşa nu va lipsi din partea atacată. Dacă se va întâmpla acest cas, Maghiarii se vor afla în desavantagiu, căci ei au majoritatea numai în oraşele mai mari din Ardeal şi Ungaria răsăriteană, pe când mii şi mii de moşii de ale nobililor se află în mijlocul ţerănimii româneşti, care, precum se ştie din istoria de la 1849, ştie să devină sălbatic fărămargini şi barbar, fiind odată deşteptat din nedumerirea şi amorţeala sa obicinuită. Când Maghiarii atacă pe preoţimea română, ei rănesc corpul poporului român acolo unde e locul cel mai simţitor. Este prin urmare in interesul guvernului şi al oamenilor politici conducători ai naţiunii maghiare a căuta să liniştească ţerănimea română“. Sălbaticiile urmează, pe Pituk Béla, despre care Rezey Silvius afirmă că a eşit tot nebun din balamuc. N’avem ce zice: sunt „cetăţeni distinşi“ jidanii unguriţi şi Ungurii jidoviţi din Arad! * Ca să se vadă însă cum poliţia ungurească protejează pe tâlhari şi ucigaşi, reproducem următoarele, tot din guvernamentala sus amintită. Iată ce mai scrie: „Aglomerarea de popor Duminecă s’a repetat. Valahii, sub conducerea lui George Bogdan şi Nuţu Micula, înarmaţi cu bâte şi cuţite, stăteau gata se atace pe piaţa Andrássy. In contra celor două firme binecunoscute din această pricină şi mai ales pentru că în suburbiul Perniava agită într’una în contra Ugurilor, înebunind valahimea uşor dispusă spre răutăţi, s’a făcut arătare la căpitanul poliţei Sarlatt. De altfel nu prea se crede ca mişcarea să înceteze“. Atâta ticăloşie în câteva rînduri numai canalia presei maghiare poate îngrămădi. Cum? Ungurii se adună pentru „a-şi da expresie indignării lor“, năvălind peste Români, ca şi nişte sălbateci, şi totuşi Românii stau gata să atace? Cum ? când Românii nu se gândesc decât să se apere, cum trebue să facă orice Român şi totuşi contra lor se face arătare la poliţie? Cum? când Ungurii dovedesc cu vîrf şi îndesat că sunt nişte sălbateci, nişte fiare turbate, şi totuşi „valahimea este uşor dispusă spre răutăţi?“ Cum? când scrieţi că „de altfel nu prea se crede ca mişcarea (tâlhărească) să înceteze, aţi vrăj laşilor, ca Românii să vă aştepte cu mânile în sin până le veți sparge capul ? Apoi aşa gând păcătos numai nişte poltroni ca voi pot avea în glava lor seacă! Nr. 172 Atacul al doilea al vandalilor dela Oradea-mare.