Tribuna, ianuarie 1894 (Anul 11, nr. 5-14)
1894-01-15 / nr. 8
Anul XI Sibiiu, Sâmbătă 15/27 Ianuarie ÎS'94 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */« an 2 fl. 50 cr., 1/» an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/ an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: * an 10 franci, 1/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 8 INSERTIUNILE 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poete şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Invitare de abonament „TRIBUNA“ Cu 31 Decemvrie v. 1893 expiră abonamentele lunare, cuartale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu renioirea abonamentelor lor pentru regulata expediţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunii după stilul vechiu. Abonamentul lunar costă . . 1 fl. 20cr. Abonamentul trilunar costă . . 3 fl. 50cr. Abonamentul semestra! costă . 7 fl. —cr. Abonamentu anual costă . •14 fl. —cr. Este în interesul dilor abonenţi, ca adresele se fie însemnate cât se poate de corect şi legibil. Domnii abonenţi vechi sânt rugaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li s’a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea, la lămurire. Dela dl Eugen Brote, primim următoarea scrisoare, pe care ne facem deosebita plăcere a o publica: Onorabilă Redacţiune/ Ziarul „Ţara“ cu data de astăzi îmi atribue mie publicarea în „ Voinţa Naţională“ a unei corespondenţe datate din Bistriţa, ce se ocupă de modul cum foaia maghiară „ Magyar Hírlap“ valorează ştirea regretabilă a „Terei“ despre misiunea domnului Slavici la Sibiiu. Această atribuţiune e cu desăvîrşire inventată, deoarece: 1. N’am onoarea se fac parte dintre colaboratorii şi corespondenţii „ Voinţei“; 2. N’am avut până acum peste tot prilegiu a publica ceva în „ Voinţa“ ; 3. Nu ved pe aici nici un ziar maghiar, prin urmare nici pe numitul „Magyar Hírlap“ ; 4. Chiar dacă ’l-aş vedea, nu pot să-’l cetesc, fiindcă nu ştiu ungureşte. Dacă îise „Țara“, despre care se zice că ar sta în oarecare raporturi cu guvernul, crede că prin aceasta și alte asemeni știri inventate ar putea să producă în partidul național român unitar desbinări, care să corespundă partidelor politice de aici din regat, se înșeală. Ani de-a rândul noi cu toţii am pus prea multe silinţe, am adus prea mari jertfe pentru ca în sfârşit să vedem uniţi pe toţi Românii din ţerile Coroanei Sfântului Ştefan sub stindardul programului naţional. Voim să rămânem uniţi mai ales în faţa situaţiunii de astăzi. Dacă împrejurările politice ne-au adus acolo, ca să primim cu mulţumită ajutorul şi sprijinul ce ni-l-ar putea da România,în lupta noastră afară din seamă grea, noi nu ne gândim la vreunul din partidele politice, ci înălţăm privirile noastre la acele momente mari şi glorioase din istoria României, când toţi bărbaţii de bine, fără deosebire de partid, au ştiut să se plece înaintea ideii naţionale, au pus cu toţii umor la umăr şi au creat regatul independent de astăzi. O desbinare a partidului naţional român n’ar putea aduce nici unuia din partidele politice din regat nici cel mai mic folos. Pentru noi ea însé ar fi identică cu înfrângerea. Ear’ pentru adversarii noştri politici această înfrângere a noastră ar însemna fără îndoeală biruinţa. Deci din oricare parte ar veni asemeni silinţe de desbinare ele au să se spargă de unitatea partidului nostru naţional consolidat. Bucureşti, 12/24 ianuarie 1894. Eugen Brote. Noi nu putem decât să aprobăm întru toate vederile exprimate de stimatul nostru amic şi tovarăş de luptă, căci ele sunt ale întregului partid naţional român. O mărturisire rară. Revista maghiară juridică „A jog“ aduce un prim-articol în care desaprobă proiectul de lege prin care se înlătură titlul de doctor dintre condiţiunile de admisibilitate la examenul de liberă practică advocaţială. „A jog“ găseşte că e bună dispoziţia prin care se proiectează restrîngerea dreptului de a practica advocatura şi se reduc advocaţii la un număr determinat, dar nu găseşte garanţii că li se va da dreptul de liberă practică celor mai buni advocaţi, îndeosebi numita revistă găseşte, că prin înlăturarea doctoratului se înlesneşte mediocrităţilor dobândirea dreptului de liberă practică advocaţială, în vrema ce dobândirea acestui drept ar trebui condiţionată de la o cualificaţie tot mai mare. „La noi“ — adaogă autorul articolului, dl Dr. Sigismund V á r a d y — „nici vorbă nu poate fi de reducerea numărului, pentru că între stările noastre sociale pe juractate apusene, pe jumetate asiatice ar fi înlăturat de pe terenul advocaturii, chiar elementul, căruia şi astăzi abiai se dau funcţiuni“. Iată o mărturisire foarte sinceră deşi poate cam nu îndestul de exactă ca proporţie în apreciarea stărilor sociale înapoiate ale societăţii maghiare. Oricum fie, mărturisirea dlui Dr. Sigismund Váradyne e îndestul de graţioasa. Dl Dr. Ioan Raţiu venerabilul president al partidului naţional al Românilor din Transilvania şi Ungaria, a primit cu prilejul Anului Nou şi a zilei sfântului loan un foarte mare număr de felicitări, atât de mare, încât îi e aproape cu neputinţă a răspunde tuturor stimatelor persoane, care şi-au adus şi cu acest prilej dovezile de stimă, iubire şi încredere. Venerabilul president al partidului nostru naţional exprimă pe această cale mulţumită tuturor persoanelor, carel-au felicitat. Noul an. Publicăm astăzi mulţumită pe care dl Dr. Raţiu, preşidentul partidului naţional român o aduce pentru numeroasele felicitări ce a primit. Sunt zile mari, în care ne aducem aminte de vieaţa noastră, de zilele bune şi rele peste care am trecut, în care ne dăm seamă de lucrările noastre şi ale altora, de dorinţele ce am avut în trecut şi de acele pe care le avem pentru viitor. Dorinţele şi lucrările pornite din aceste dorinţe merg înainte cu stăruinţă spre ţinta ce ni-am pus. Amintirile noastre, dorinţele noastre nu se mărginesc numai în cercul strîns al rudelor şi al prietenilor noştri personali. Suntem cu toţii împreună membri, care alcătuim o societate, societăţi care formăm un popor, o naţiune, oameni care avem aceeaşi limbă, aceeaşi origine etnică şi voim ca împreună să mergem înainte îndeplinindu-ne datoriile ce avem cătră noi toţi şi cătră societatea omenească. Dacă pentru bunăstarea şi fericirea unei famiii, c âpetenia acesteia îşi pune îa lucrare toate puterile şi se lipseşte de multe ori chiar de toată tigna lui, cu atât mai multă muncă, cu atât * * Frumosul şi elocuentul D-Voastre suvenir îl voiu păstră cu pietate toată vieaţa, ca pe o moaşte sfântă, care mă va încuragia in luptele ce me mai aşteaptă, care-mi va aminti în momentele grele ale vieţii, ca da- torinţa naţională este cea dintâiu datorinţă a Românului şi că nu miseriile Seghedinului, dar’ nici chiar jertfa vieţii n’are să se facă necredincios de visei săpate pe el. Totul pentru naţiune! Irimiţi, Stimabilii Domnişoară expre- siunea perfectului meu devotament, cu care ! român Seghedin, 1/13 Ianuarie 194, al D-Voastre deobligat servitor Septimiu Albini, m. p. tu şi multă renunţare se cere căpeteniei unui popor, omului chemat în fruntea unei naţiuni. în schimbul acestei munci şi drept despăgubire pentru sacrificiile ce aduce binelui obştesc, poporul nu poate aduce fruntaşului seu decât dorinţa ca munca lui să fie rodnică şi ca această vieaţă muncitoare şi plină de sacrificii nobile să se îndelunge. Dorinţele acestea se repetă la zile de însemnătate. . E fericit poporul, care poate să-şi aducă aminte că în fruntea lui se găsesc oameni a căror muncă, a căror întreagă vieaţă, ale căror bogate aptitudini, ale căror virtuţi sunt închinate vieţii şi progresului neamului lor. Noi Românii, în mijlocul tuturor durerilor noastre, avem mulţumirea de a şti în fruntea noastră oameni pe care îi încunjurăm cu desăvîrşita noastră iubire, cu o neţărmurită încredere. Şi cum devisa noastră e: „Totul pentru naţiune“ — cea dintâiu aducere aminte, întâia noastră dorinţă e să le exprimăm acestor oameni dorinţe de bine şi de isbândă. Ziua de Anul Nou şi ziua de Sf. Ioan sunt astăzi zilele, în care Românii de dincoace şi de dincolo de Carpaţi ,şi-au adus aminte, că în fruntea Românilor din Transilvania şi Ungaria se găseşte o căpetenie, care ’şi-a pus Întreaga sa vieaţă bine meritată — în trecut şi pentru viitor — în serviciul intereselor obşteşti ale naţiunii româneşti, căpetenia, care duce înainte lucrarea naţională în desăvîrşit acord cu întreg poporul românesc, în perfectă armonie cu comitetul central al partidului naţional al Românilor de dincoace de Carpaţi. Un număr mare de felicitări a primit această căpetenie cu prilejul Anului Nou şi în ziua de Sf. Ioan din toate părţile locuite de Români. Vezând această generală dovadă de iubire, această dovadă de neţărmurită încredere, o linişte ne cuprinde, o credinţă în victoria neamului nostru ne cuprinde sufletul, pentru că unde conducătorulşi-a pus vieaţa în isbânda causei şi unde obştia merge cu credinţă în înţelepciunea şi devotamentul conducătorului ei, acolo victoria e sigură. Numărul mare de felicitări, pe care domnul Dr. Raţiu, căpetenia partidului naţional al Românilor de dincoace le-a primit de pretutindeni pe unde sunt Români, ne e o dovadă că Românii toţi iau parte la legitimile noastre lupte de apărare, că lucrareaţionale, căror întâiaşi dată Româncele au exprimat cu atâta gingăşie simpatia lor! —me butur pentru alţii, fiindcă sânt sigur: d’aci încolo înveselitor va creşte numeral acelora, care vor cauta să fie împărtăşiţi de onoarea şi distincţia ce nouă de astă-dată pe nedrept ni se face. Nu ni-am împlinit decât datoria! Şi socot, ca mai ales în împrejurări grele, ca acelea prin care trece iubitul nostru popor, datoria trebue să ’şi-o împlinească toţi, car’ distinşi să fie numai cei care s’au jertfit cu totul! Cei care în luptă s’au avântat lăsând departe în urma lor pe alţii, cei care n’au întrebat nici-odată: „Târfă când se suferim?“ — di ’şi-au zis: „Până în capăt!“ Cei care se pot mândri, că au închinat o vieaţă întreagă numai causei binelui obştesc cei, spre care ani de-a rîndul poporul ’şi-a aţintit privirea dornic, pentru că ei întrupau aspiraţiunile a milioane de suflete, şi mistuiţi erau de durerile toate câte mult încercatul nostru neam a trebuit să îndure. Fiind încă tiner, nu pot să mă mândresc decât cu iubirea acestor aleşi ai luptătorilor noştri naţionali. Până acum n’am făcut, decât să stau la postul ce ei ’mi-au încredinţat. De aceea, primesc darul D-Voastre nu ca un semn pentru merite, ci drept îndatorire sfântă, că până la cea din urmă licărire a vieţii mele să nu am alt ideal, decât cel cărui trebue să se închine toţi Românii şi toate Româncele: lupta pentru naţie! nu altă dorinţă, decât fericirea neamului românesc, nu ce săvîrşim noi aci, e o lucrare săvirşită de întreg poporul românesc. Felicitările trimise dlui Dr. Raţiu sünt dorinţe de bine poporului românesc, sünt dorinţe de bine trimise comitetului central întreg, cu care presidentul ei a statolit o armonie atât de binefăcătoare în întreg poporul românesc de dincoace de Carpaţi. Dar, pe lângă aceste felicitări, pe lângă această dovadă de generală stimă şi încredere din partea Românilor, dl Dr. Raţiu a mai primit felicitări numeroase şi din toate părţile pe unde legitimile lupte de apărare ale partidului nostru naţional sânt cunoscute. Iar c cestiunea noastră naţională e cunoscută departe peste hotarele monarchiei noastre. Adevăraţii luptători. Mai zilele trecute parlamentul maghiar a fost viu agitat de o cestiune, care ne interesează foarte de aproape şi pe noi. S’a discutat anume, dacă trebue săi se ridice deputatului Ábrányi Kornél imunitatea, ca astfel să poată fi urmărit de justiţie, căreia i-a adus ştirbire, împotrivindu-se judelui cu prilejul unei perchisiţii redacţionale. Interesante pentru noi nu sânt peripeţiile care au precedat orînduirea anchetei, nici cele ce au urmat, ba nici chiar votul ce parlamentul a adus în această afacere, ci vrednice să ne ocupăm cu ele sânt plângerile ce aproape toţi oratorii au adresat ministrului de justiţie, ai cărui agenţi abuzează de lege, şi aceasta chiar şi când e vorba de libertatea de presă, „cea mai sfântă, mai folositoare şi mai sublimă cucerire a veacului“. Care sânt căuşele acestor plângeri ? Iată-le: judele a voit să facă o perchiziţie în biuroul redacţional al numitului deputat, prim-redactor al ziarului „Pesti Napló“; acesta însă a ameninţat cu arma, s’a împotrivit, încât judele cu întreaga sa asistenţă poliţenească n’a putut isprăvi nimic. De aceea se cere darea lui în judecată. Ce să mai vezi însă! Oratori ca Apponyi, Horváth Gyula, Hock, Polónyi şi alţii, între dînşii chiar guvernamentalul contele Károlyi István, s’au declarat în contra extrădării colegului lor, care în calitatea sa de redactor s’a impotrivit autorităţilor justiţiare. Toţi oratorii spun că bine a făcut Ábrányi când s’a impotrivit, deoarece dînsul a fost altă preocupare, decât a mè face folositor patriei şi poporului nostru. Voiu urma, cu alte cuvinte, sublima D-Voastre devisă, scrisă pe steagul roşu: „Totul pentru naţiune!“ Şi aceasta îmi va fi cu atât mai uşor, cu cât speranţa într’o apropiată isbândă ’mi-a crescut în măsură ce ’mi s’a îngreunat robia. Iar’ după ce am primit călduroasa D-Voastre adresă şi darul preţios, după ce am văzut cât de mult Româncele se interesează de causa naţională, am credinţa neclintită, că desvoltându-se lupta aşa, cum se începe acum: bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri toţi într ’ un gând mărturisind, soarele dreptăţii ne va răsări în curând şi zile de bucurie vor fi nu scăparea din temniţă a câtorva, ci... îmi fac act singur censură, şi vă las ca înşivă să ţeseţi mai departe cugetul meu, dorinţa noastră... Istoria ne spune, că a fost — demult — o vreme, când eroii în înferbinţeala luptei îşi înseninau gândul şi se îmbărbătau mai ales prin cuvintele, ori câte un semn, o floare, o panglică legată de spadă, de pildă — aduse de acasă, de la fiicele poporului, pentru care luptau. Dee cerul, ca încuragiările şi semnele D-Voastre de aducere aminte să fie, şi pentru noi şi pentru cei ce ni se vor alătura la luptă, talismanul miraculos, care pe cei slabi se-’i întărească, prin care cei tari s’ajungă eroi şi — dacă trebue! — martiri, FOIŢA „TRIBUNEI." Darurile fetelor române. Dovada de încuragiare ce au dat cele cinci sute cincizeci de domnişoare române întemniţaţilor noştri le va da de sigur acestora statornicie în lucrarea, în serviciul căruia ’şi-au pus vieaţa lor. A fost binemeritată de dînşii distincţia ce li s’a făcut. Dar’ această distincţie e pentru dînşii mai ales o chezăşie, că din clipita în care luptele noastre au primit puterea morală a femeii române, ele vor fi purtate cu statornicie şi fără preget Înainte cătră victoria sigură. Publicăm la acest loc trei dintre răspunsurile de mulţumită, pe care cei împărtăşiţi cu această distincţie din partea domnişoarelor române din Transilvania, Bănat şi Ungaria le-au trimis gentilelor dăruitoare. Iată scrisoarea dlui Septimiu Albim: Stimabilă Domnişoară! Am primit aseară admirabilul cadou, cu care gentilele noastre domnişoare, în însufleţirea lor naţională, au binevoit a me onora de Anul Nou. Am primit ieri dimineaţă şi măgulitoarea adresă, de care acest splendid dar a fost însoţit. Bucuria ce ele ’mi-au causat, mulţumirea sufletească ce ’mi-au adus şi mândria naţională ce ’mi-au inspirat, nu găsesc cuvinte se mi le exprim. Ear’ aceasta nu pentru că aş vedea într’însele o res; plată meritată a modestelor jertfe ce am fost învrednicit se aduc pe altarul scumpei noastre ‘ națiuni; nu pentru că le-aş considera drept o recompensă a vre-unui merit, căci nu poate constitui un titlu de merit a ’şi împlini pur şi simplu cea mai elementară datorinţă, ci pentru că gingaşa şi generoasa D-Voastre atenţiune îmi este o puternică chezăşie, că lupta pentru emanciparea naţională, la care ca un simplu dar’ credincios gregar am şi eu fericirea de a participa, este pusă pe terenul cel adevărat şi are cele mai sigure şanse de bună reuşită. Causa pentru care astfel ştiu să se însufleţească cele mai sublime vlăstare ale poporului nostru martir, fecioarele române, este sfântă şi nu poate să nu biruească. Drept aceea cu sufletul înălţat de entusiasm şi cu inima pătrunsă de cea mai intimă recunoştinţă şi în acelaşi timp ştiind din trecut, că înaltele D-Voastre sentimente naţionale mare parte trebue să aibă şi la onorifica distincţie ce ’mi s’a făcut mie din partea domnişoarelor române, viu, Stimabilă Domnişoară, a-’mi împlini cea mai plăcută datorinţă, rugându-vă pe D-Voastră să fiţi interpretul profundelor mele mulţumite, mai ântâiu cătră nobilele iniţiatoare, iscălite în scumpa D-Voastră adresă, apoi cătră toate acele 550 de dragi sorioare din Transilvania şi Ungaria, care au contribuit, cu entusiasmul lor, la această marinimoasă îmbărbătare a victimelor causei românismului. * Dl Ioan Russu Şirianu scrie: Preastimate Domnişoare! Cel mai mare duşman al întemniţatului este singurătatea. Fie numele D-Voastre lăudat în neam şi neam pentru aducerea aminte prin care aţi alungat pe potrivnicul nostru. De aici încolo temniţa îmi va fi insuportabilă numai, dar’ fericit mă voiu simţi de câte ori privirea ’mi se va odihni asupra scumpului dar, cu care aţi împodobit locuinţa mea tristă şi pustie. Mă bucur pentru mine, că ’mi s’a dat norocul să fiu între acei soldați ai causei na