Tribuna, februarie 1894 (Anul 11, nr. 15-37)

1894-02-01 / nr. 15

Anul XI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl. 50 cr., */a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: și an 10 franci, ** an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Ei vreau. Réu ne merge nouă Românilor din Transilvania şi Ungaria de un sfert de veac încoace. In timp de douăzeci­­şi­ cinci de ani am fost înlăturaţi cu desăvîrşire din vieaţa publică a statului ",şi păgubiţi în capitalul nostru intelec­tual şi material. Ni-a rămas însă un capital moral, care sporeşte din an în an, în mă­sura în care perdem lucruri vremelnice, în aceeaşi măsură se statorniceşte tot mai mult temeiul, pe care se ridică cu încetul dar, sigur şi trainic viitorul po­porului român. Din acest punct de vedere consi­derată situaţia noastră, ea ni­ se înfăţi­şează foarte favorabilă. Rea de tot, din rea în mai rea ni­ se presentă situaţia naţiunii ma­ghiare. E adevărat că n’ar fi treaba noas­­tră să ne cuprindem cu neajunsurile al­tor nici chiar la nenorocirea omului care şi-a făcut rău. Privim de peste douăzeci­ şi-cinci de ani la sv­reolirile dureroase ale po­porului maghiar. Nenorocirea în care se găseşte acest popor o simţim noi, pentru­ că e ca­ şi­ cum noi Românii am purta vina în desfăşurarea evenimente­lor foarte puţin favorabile Maghiarilor. Spuse nu găsim pentru ţinuta duş­mănoasă ce au faţă cu noi. Şi cu toate aceste ne dăm bine seamă şi de desnădăjduita situaţie în care se găsesc Maghiarii, în parte din pricina lor, în parte însă din pricina unor împregiurări cu totul neatîrnă­­toare de voinţa lor. E de­sigur mai presus de voinţa şi puterile lor să oprească în loc spi­ritul veacului în care trăim , — deştep­tarea puternică a conştienţei naţionale, manifestarea individualităţii etnice a po­poarelor de care sânt împresuraţi. Din acest punct de vedere nu-’şi pot face imputări. ’Şi-au dat oamenii foarte multă silinţă să oprească în loc manifestarea popoarelor peste care au totul congresul naţionalităţilo­r ne­maghiare. Pentru publicul românesc nu este trebuinţă se accentuăm îndeosebi, că şti­rea aceasta este o scornitură tenden­ţioasă şi că tocmai contrarul este ade­vărat. în şedinţa menţionată comitetul nostru a luat tocmai dispoziţiile, ca congresul naţio­nalităţilor se se poată ţină sub toate îm­­pr­e­giur­ările, cu participarea parti­dului naţional român. Sibiiu, Marţi 1/13 Februarie 1894 De la temniţă. (Primirea domnului Septimiu Albini.) Despre manifestaţiunile de simpatie şi aderenţă, arătate colegului nostru Septimiu Albini în decursul drumului seu dela Se­­ghedin la Sibiiu mai publicăm următoarele detailuri: Domnul Albini a plecat din Seghedin Marţi în 6 n. r. c. la oarele 10 dimineaţa. Ajungând pe însărate la Arad, drumul prin Ardeal până la Teiuş ’l-a făcut noaptea­ Cu toate acestea la multe gări, precum la Lipova, Deva, Orăştie etc. amici de ai­ci ,aderenţi ai partidului naţional ’i­au în amândouă locurile câte un ţeran a rostit un scurt cuvânt de bineventare, la care dl Al­bini, surprins de atâta iubire, a răspuns adânc emoţionat: în amândouă locurile corurile tine­rimii au intonat imnul naţional „Deşteap­­tă-t­e Române“, oare când trenul, după scurta pausă de un minut,­­şi-a continuat drumul, urările, aclamaţiunile şi salutul cu pălării şi batiste ’l-au petrecut până a dispărut din ve­derea gării. Deosebit de mişcător a fost, când la Ocna­ Sibiiului, un ţeran de o înfăţo­­şare vrednică şi cuviincoasă, cu mare greu ’şi-a făcut loc printre mulţimea imensă şi alergând de la cupeu la cupeu, tocmai în mo­mentul când trenul se puse eare în mişcare, a presentat domnului Albini un buche­­taş de flori naţionale, rosmarin, măgheran şi tămâiţă, legat cu o panglică de mătasă în tricolor naţional. Asemenea în gara de la Şeica-mare, vrednicul medic comunal dl Ra­­coţia a ţinut şi la sosire, ca şi la plecare, să întimpine pe martirul nostru după obiceiul românesc, cu o butelie de vin excelent din viile sale proprii. Deşi în număr mai mic, ţeranii de prin satele din giur au întimpinat pe dl Albini cu aceeaşi însufleţire la haltele din Frâu­a, Călvasăr şi Vasid etc. Pretu­­tindenea, mulţime de persoane, care au is­­din causa scurtimii tim­­bii până la rescu de câte­ ori ’l-am rugat şi se găsia In fruntea instrucţiunii publice a Ro­mâniei, ’mi-a dat o ocupaţie în măsură cu cunoştinţele puţine pe care le am. Revisor şcolar fiind, am fost pus în putinţa de a-­mi redobândi sănătatea perdută în timpul închisorii de un an, în care timp nime nu a putut găsi din parte-­mi nici o plângere. Bine ori rău, închisoarea a fost închisoare, şi după­ ce am trecut-o în tăcere am plecat, tot în linişte şi în deplină armonie cu oamenii cu care muncisem, — în România. Aci ’mi-am văzut In linişte de da­toriile impuse de serviciul ce ’mi­ s’a în­credinţat. Dar’ pretutindeni am avut desăvîrşita Încredere şi afecţiunea oame­nilor, cu care am trăit şi muncit. Această încredere şi afecţiune ’mi-a fost dată de toţi oamenii fără deosebire de partid. Mie nu ’mi-s’a vorbit nici-odată de partid câtă vreme am petrecut în România. Deopotrivă naţionali-liberali şi conservatori ’mi-au vorbit de înde­plinirea datoriilor, dar’ nu de lupta de partide. ’Mi-se face o nedreptate când ’mi-se spune în articolul „Tăcem că ’mi-am luat sarcina de a face act în Sibiiu ser­­ului Dimitie Sturdza Nr. 15

Next