Tribuna, martie 1894 (Anul 11, nr. 38-52)
1894-03-01 / nr. 38
Anul TXTI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 10 an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate:/ an 10 franci, 1 /3 an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Marţi 1/13 Martie 1894 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un miner costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Martie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“. O 4 Martie n. Zile au trecut de când a avut loc demonstraţiunea cea „impunătoare“ în capitala Ungariei şi a doua re- zidenţă a monarchiei. Avem detailuri foarte amănunte despre toate câte s’au petrecut cu ocasiunea aceea. Şi cu ce ne alegem? Nu ne-am grăbit cu părerea în meritul demonstraţiunii. Am aşteptat după ce am cunoscut detailurile să cunoaştem şi impresiunile maghiare, să vedem, nu cumva se iveşte din vre-o parte maghiară şi vre-o reflexiune coaptă. Afară de discursul deputatului Beöthy în casa deputaţilor nimica. Acesta este unicul corb alb, care a calificat demonstraţiunea, cum trebuia calificată şi care a pus guvernul lui Wekerle în adevărata lui lumină: kossuthistă. Mai departe nimica şi care nimica. Ba nu. Asigurări repetite în ziarele care stau aproape de guvern, că acesta vrea contopirea naţionalităţilor, se înţelege nemaghiare din regatul unguresc, pentru că în Ţerile Ungureşti vrea o naţiune curat maghiară. Va să zică, şovinismul maghiar nu se mai sileşte să ascundă ce intenţionează. Şi face bine că spune pe faţă ce gând are cu noi, ce gând are cu toţi nemaghiarii din regatul unguresc. Din care caută numai mulţumitori putem fi concetăţenilor noştri maghiari pentru a lor sinceritate. Pentru că ne spun fără încungiur, că cu nici un preţ ei nu vor să ne apropiem de dânşii, car’ ca ei să se apropie de noi . . . ferească Sfântul. Cavalerismul lor îmbătat de şovinism nu permite aşa ceva. închipuirea de care ei sânt stăpâniţi îi scoate din toate resoanele. Nu ştiu cine sânt. Nu ştiu nici câţi sânt. Nu ştiu nici unde sânt şi între ce împregiurări trăesc, după timp şi după popoarele care îi împresoară. Aceasta aşa trebue să fie, pentru că altmintrelea cum ar îndrăsni să se mintă ei înşişi pe sine? Pentru că ei se mint, când prin ziarele lor spun neadevăruri, de care trebue să aibă cunoştinţă, că neadevăruri sânt. Zic că în 4 Martie n. la BudapestaX lUct 1CJJiCCVJJLllClia Cine nu rîde? Despre ce ţeară pot vorbi aceia, care susţin, că ţeara a fost representată în Budapesta în ziua mai sus indicată ? Şoviniştii când zic ţeară s’au obicinuit a înţelege Ungaria şi Transilvania. Pentru că după ei Transilvania nu mai există, e contopită în Ungaria în puterea unor legi, care ei le-au proiectat, ei le-au votat, fără să mai întrebe pe toţi cetăţenii ţerilor că vreau să fie aşa cum vrură şoviniştii maghiari. Ei bine, aşa să fie cum zic ei. Pot zice însă şi atunci că în 4 Martie n. ţeara a fost representată la Budapesta ? Cine a trimis pe cei ce s’au dus la Budapesta? Nimenea. Au fost chemaţi, au fost plătiţi să meargă. Li s’a dat gratuită călătoria şi li s’a asigurat şi vipt gratuit celorce s’au dus să demonstreze. Se poate că toate acestea s’au făcut din banii ţerii, fără ştirea şi învoirea ţerii. întrebăm însă aşa se chiamă, aşa se adună representanţii ţerii ? Şi apoi numai Maghiarii plătiţi şi întreţinuţi cu toate gratuit representă ţeara? Pe basa cărei legi au privilegiul, ca numai ei să represente ţeara? Trebue să ne întrebăm pentru ce guvernul, pentru ce deputaţii, pentru ce ziaristica maghiară vrea să se mintă pe sine şi să vorbească de „adunare mare a ţerii“, când toţi ştiu, lumea ştie, cum s’a înscenat toată comedia dela 4 Martie n., fară de nici un scop serios şi folositor ţerii. Iar’ dacă guvernul, dacă deputaţii, dacă presa maghiară aşa tratează cestiunile şi afacerile politice, cum au tratat „expresiunea“ ţerii din Dumineca trecută, ce om serios se va mai afla, care să dee ceva pe ceea ce zic şi promit bărbaţii politici maghiari, fie din guvern, fie dintre deputaţi, fie cine vor fi ? Erau destul de compromişi bărbaţii politici maghiari cu legea de uniune, cu legea de presă, cu legea electorală şi cu legea naţionalităţilor. Nici o lipsă nu aveau să se mai compromită şi cu „ţeara“ şi cu „expresiunea liberă a ţerii“ accentuată atât de patetic, cu toate că toată lumea ştie cum a fost comandată, cum plătită şi adunată pentru alaiu şi pentru staragia demonstranţilor universitari şi plebei din Budapesta. Sau cred domnii şovinişti maghiari de toate categoriile, că dacă se amăgesc pe sine urmează că vor amăgi şi lumea din afară de dînşii ? Se înşeală amar. Acea lume, pe care şoviniştii maghiari cred că o vor pută amăgi, ştie ce va să zică ţeară şi în Ţerile-ungu-C! 4-‘ ~ 4-^^ ~ A X.— 4.X iiju. ytio uoi yoaic* uca title v ci asta, nu e guvernul unguresc sau oamenii lui, care, după cum tot mai clar se vede, au capitulat cu desăvîrşire înaintea lui Kossuth. Acea lume desigur va cunoaşte şi situaţiunea cea adevărată a ţerii, care numai plăcută nu mai poate fi. Ea va vedă clar, că atunci când amăgitorii amăgiţi susţin, că ei sânt ţeara, ei naţiunea, ceialalţi cetăţeni pentru dînşii sânt anihilaţi şi stăruesc, ca toată lumea de anihilaţi să-i considere. In situaţiunea aceasta falsă este simburele unui pericol mare. Sistemul de anihilare al şovinismului maghiar se poate întinde chiar şi asupra sistemului politic de astăzi. Şi atunci ce mai poate fi garanţia politică pentru Români, ce pentru toţi nemaghiarii şi cine ne poate asigura, că nu ne vom trezi oară la un Aprilie dobriţinesc, ca în 1849? Am aşteptat opt zile şi vom mai aştepta, fără a zice cuvântul din urmă în cestiune. Poate că tot se iveşte de undeva vre-o rază de speranţă, că oamenii stăpâniţi de şovinism maghiar îşi vor veni în om. Poate. Minuni se întâmplă. Nouă însă ni s’a sfirşit credinţa. Naia patriei începe a se clătina în toate părţile. Cârmuitorii în loc de a se încerca să o ferească de răsturnare şi cufundare, sar şi joacă pe bordul ei nebuneşte, ca să se clătine şi mai tare. Evenimentul din 4 Martie n. încă este unul din jocurile nebuneşti ale guvernamentalilor noştri. Acesta singur este de natură de a deschide ochii tuturor Românilor, chiar şi ai acelora, care cred în lucus a non lucendo, că este periculum in mora şi că patria cea veritabilă pretinde, ca tot patriotul adevărat să facă ce numai îi este cu putinţă, ca să înceteze odată nebuniile şi ţeara să fie ţeară representată, nu de traşi împinşi, ci de cetăţenii care îi poartă sarcinile şi la timp de năcaz îşi dau şi vieaţa pentru dînsa. Dar’ ce adecă să facă? Aceasta cu ocasiunea cuvântului din urmă în cestiune. FOIŢA „TRIBUNEI.“ A z r a e a. ^ Cea mai frumoasă era dintre toate. Şedea culcată de-a lungul unui otoman aurit, un voal subţire îi acoperia trupul ei gingaş şi părul despletit era în două părţi lăsat pe piept. Celelalte se jucau lângă basmul de marmoră din mijlocul chiliei. Un băiat harap îi stătea la picioare şi îi făcea vânt cu un eventail de palm înverzit. Privia la razele de apă de la fântâna artesiana, privia cum cad una după alta în basm picurii strălucitori și se uita la jocul odalistelor frumoase. Părea o fată de împărat vrăjită. O lumină tainică își străcura razele prin sticla viorie a boltiturii. Apa parfumată din fântâna săritoare răspândia un miros fin prin chilie şi odalistele frumoase în costumul lor subţire, păreau a sbura prin aerul parfumat ca nişte fluturi sburdalnici. Veselia lor era la culme. Rîdeau, jucau fără preget ;mai apoi se puseră pe tapetele moi de imimie şi începură a vorbi. Frumoasa Fatmă le ţinea cu poveşti. Le povesti de Araid cel viteaz, care a fost domn în ţeri depărtate. Frumos ca soarele Răsăritului, svelt ca cedrii din Libanon, înţelept ca şi un derviş învăţat, puternic ca un leu şi mai curagios decât tigrii deşertului. — O, să-l fi văzut vreodată pe calul lui negru, în fruntea oastei, cât de maiestos pășia! Turban de mătasă trandafirie îi încungiura fruntea, handjaru-’i de argint îi strălucia de departe. Un brâu lat de catifea, înfrumsețat cu petii scumpe ș i se lipia strîns de mijloc. Ochii sei negri te ardeau când se uita la tine şi când te uitai la ei — era să nebuneşti. Frumos era Araid, ca nimeni pe pământ. Şi el m’a iubit singur pe mine dintre toate ale lui. Eu îi şedeam pe genunchi şi el se juca cu lanţul de mărgele de grumazii mei. îmi despletia părul şi-’mi încungiura gâtul cu el. Mă strîngea la piept şi-mi săruta faţa mult. . . mult. Pe mine, singură pe mine mă iubia. Mă lua în braţe şi în tăinicia amorului îmi spunea din poveştile „O miie şi una de nopţi“, îmi spunea de paserea „balbul“, care aşa de frumos cântă, încât te simţi vrăjit când o asculţi, şi de apa vieţii vecinice, din care dacă bei tinăr şi frumos rămâi pe veci. Fericiţi am fost atunci. Eu ’mi-am tăiat din păr şi turban ’i-am făcut din el. Ce frumos îi şedea! El m’a certat şi supărat a fost o zi. Trist fără de măsură a întrat odată în enderm. *) La un semn al sprîncenelor lui *) Chilia femeilor la Turci, odalistele s’au depărtat şi singuri am rămas. M’a luat în braţe ca întotdeauna, eu începui să rîd ca de alte dăţi şi el zimbi niţel, dar’ trist se făcu îndată. Eu începui să povestesc, dar’ faţa lui nu se înveseli, buzele tăcute ’i-au rămas, ochii palizi. T-am vorbit de amorul din poveştile „O mie şi una de nopţi“ şi de a noastră fericire. Şi el nu se înveseli. . . M’am lăsat pe braţele lui, începui să plâng, el m’a strîns la piept şi-’mi povesti durerea lui. El trebuia să plece departe peste deşerturile ferbinţi, el trebuia să plece în resboiu şi pe mine singură să mă lase departe, departe de el. „O, mă tem, mă tem că nu te-oiu mai revede! “ ’mi-a zis cu un ton tremurător. „Cu tine voiu merge“, ’i-am zis, „voiu lupta şi eu alăturea cu tine, şi dacă o fi se murim, laolaltă ne vor îngropa. Se uita la mine lung, faţa ’i se înveseli şi ochii îi străluciau ! Aşa de frumos era. Am plecat laolaltă. Turban de mătasă azurie ’mi-a pus pe cap, handjar de argint am apucat în mână, de brâul lat de catifea şi înfrumseţat cu petri scumpe atîrna o sabie uşoară. Alăturea cu el am călărit în fruntea oastei. . . Lupta ca un leu, împărţia moartea din toate părţile cu iataganul seu ascuţit. Eu pe urma lui călăriam în tot locul. Ne-au încungiurat duşmanii. Singuri eram din ai noştri şi ei mulţi ca năsipul deşertului şi ca stelele din cer. El m’a prins de mijloc, m’a pus pe calul lui strîns lângă el şi lupta mai departe, lupta ca un leu, împărţia moartea din toate părţile cu iataganul seu ascuţit ... Un ghiaur, slugă de ghiaur blăstămat ’i-a crepat capul în două. Curgea sângele ca un rîuleţ din capul crepat şi ’i se vărsa pe ochii lui frumoşi. . . Căzu de pe cal şi ghiaurii în bucăţi ’l-au tăiat. Handjarul ’mi-a căzut din mână, eu m’am răsturnat de pe cal, perul ’mi s’a desfăcut de sub turban şi în plete groase,îmi unduia pe spate. Un ghiaur a vrut tocmai să-’mi crepe capul în jumătate, când domnul seu, un bărbat frumos, înalt, care păşeşte în fruntea oastei ’şi-a lăsat sabia înaintea mea. Şi ghiaurul s’a oprit să dee, car’ domnul seu m’a luat cu el. Era mai palid ca Araid, n’avea barbă şi nu era aşa de curagios ca el. Eram tăcută, la Araid gândiam întotdeauna. Mă agrăi în limba urîtă a ghiaurilor; nu’l înţelesei nimic. Atunci a chemat în cort un captiv de-ai noştri care cunoştea puţin limba lor şi’mi adresă prin el câteva cuvinte. Mă întreba că cine’s şi ce ’i-am fost lui Araid. T-am fost totul şi el totul ’mi-a fost mie. Mai mult nu ’i-am grăit nimic. Supărată eram într’una, tristă fără de măsură. (Va urma.) Panslavismul ’şi-a făcut traiul. Lucru aproape de necrezut şi cu toate acestea „Novostia, ziar de prima importanţă în Rusia ne spune, că panslavismul ’şi-a trăit traiul. Numitul ziar publică un articol foarte semnificativ şi foarte mult comentat despre panslavism, în care se zice la sfîrşit, că în urma decepţiilor suferite de Rusia în cestia bulgară şi în Serbia, aşa numitul panslavism politic al Rusiei este o marfă demodată. Rusia v»,, -C.W.« ~ *__________ j~ ni u va mai iatc hali \j muci Lai cuc a 108-pândi panslavismul In Peninsula Balcanică şi de acum înainte se va mulţumi cu observarea liniştită a desvoltării lucrurilor. Fără perdea. Nu e vorbă, au mărturisit-o până acum şi unii miniştri ai regimului păgân de astăzi, că ţinta de căpetenie a reformelor este maghiarizătoare; au zis-o deputaţii păgâni trimişi de poporul creştin în dietă; o declară în mod mai mult sau mai puţin ascuns în întrunirile şi vorbirile lor, că scopul reformelor păgâne propuse de guvern este crima cea mai mârşavă, păcatul cel mai groaznic ce se poate zemisli: prefacerea CU de-a sila a nemaghiarilor în Maghiari. Astfel însă fără de ruşine, fără obraz, fâră frică de Dumnezeu cum o face foaia guvernamentală, „Pesti Hírlap“ în numărul seu dela 9 Martie, nu s’a propagat încă nicăiri păcatul, crima pângăririi neamurilor nemaghiare. Cetiţi, Românilor, şi îngroziţi-vă de ceea ce vă pregăteşte guvernul păgân , o spune prin gura roasă de păcate a ziariştilor sei. „Caracterul confesional al căsătoriei este o pedecă stabilă de contopire, adecă a desvoltării unităţii naţionale acolo, unde concestia de neam şi de confesie sânt strîns legate, precum este la noi, şi mai ales în Ardeal. „Preotul valah, sârbesc etc. a împedecat până acuma şi ar împedeca întotdeauna căsătoria credinciosului seu greco-oriental cu o persoană de confesie catolică sau protestantă. De aceea au fost totdeauna aşa puţine căsătorii între catolici şi protestanţi, adecă maghiari şi prin limbă şi greco-oriental, adecă Românii. Între catolici şi protestanţi există atâtea căsătorii mestecate, adecă contopiri nu numai d’aceea, fiindcă stau unii de alţii mai aproape, adeseori chiar trăesc mestecaţi unii cu alţii, dar’ şi d’aceea, că între ei nu este la mijloc pedeea cea mai mare, adecă neamul. „Spre a ajunge însă la scopul nostru de unitate naţională şi de stat, nu ar trebui ca şi între Maghiari, Români, Şerbi, Slovaci etc. să se întâmple cât de multe căsătorii mixte, adecă legătura de sânge din care se naşte contopirea. „Aceasta însă nu se poate ajunge nici prin căsătoria civilă facultativă nici prin aceea de nevoie. „Cu căsătoria civilă facultativă preoţii confesionali ’şi-ar pune toate silinţele ca credincioşii lor se se unească înaintea lor, dar’ nu înaintea funcţionarului statului. „Cu căsătoria civilă de nevoie însă ea îşi păstreaza caracterul confesional. Ambele aceste forme sunt păgubitoare pentru contopirea naţională, iar’ căsătoria civilă facultativă propusă de Ugran este în această privinţă mai rea decât chiar căsătoria civilă de nevoie, căci Daco-Românul, sau panslavul, alegendu-l şi a fi căsătorit în biserică, prin asta demonstrează în contra „ideii de stat maghiar. „Fiind introdusă căsătoria civilă obligatoare, el va fi silit se recunoască mai ăntâiu idea de stat naţional maghiar.Puneţi-vă pofta ’n cuiu, descreeraţilor! Nici prin chinuri de ale lui Nero, sau de ale inchiziţiei spaniole nu vom recunoaşte blăstemăţia voastră. Aţi înţeles? Dar’ bine aţi înţeles? Red. „Trib.“). Şi numai atunci poate să se ducă înaintea preotului de confesiunea sa adecă celui ce formează linia de despărţire naţională, rîn caz de căsătorie civilă obligatoare deci căsătoriile mestecate vor fi mai dese .Dar, numai între Maghiari şi Jidani, alte naţionalităţi nu voesc să se pângărească nici să se spurce. Ele vor rămână ce sânt, ce le-a făcut natura; voi puteţi deveni ce voiţi, noi nu vă vom împedeca; din contră, cu cât vă veţi amesteca mai mult cu Jidanii, cu atât bucuria ne va creşte. Aţi înţeles? Red. „Trib“.), căci părechile compuse din deosebite neamuri nu vor fi silite a învinge stavilele ce li s’ar pune In cale din partea preotului. „Va să zică: „Căsătoria civilă obligatoare, ajutând la sporirea căsătoriei mestecate, înaintează totdeodată contopirea, adecă unitatea noastră naţională; dimpotrivă „căsătoria civilă de nevoie pune în mânile preoţilor naţionalişti încheierea căsătoriei şi prin urmare împedecă contopirea, „car’ căsătoria civilă facultativă duce drept la manifestări în contra unităţii noastre de stat şi naţionale. „Numai un om orb moraliceşte nu vede adevărul celor zise mai sus“. Şi noi zicem la rîndul nostru : Va să zică: „fără perdea“. Numai orbul sau mişelul nu vede unde voeşte să ajungă guvernul păgân cu reformele lui păgâne. Ear’ noi ce vom face. Ne vom lăsa, dacă s’ar îndeplini dorinţa Jidanilor şi celor ce s’au legat Jidovilor să treacă aceste reforme ? Nu! Nici-odată! Nu ne vom amesteca cu elemente necurate, cu neamuri spurcate. Voim să rămânem curaţi, neamestecaţi, şi vom rămână sânge curat! Dar’ să ţinem minte păcatul mărturisit fără perdea al duşmanilor noştri. Nr. 38 0 rugare. Importanţa graiului popular pentru literatura naţională nu mai are nevoie a fi demonstrată; în special studiul istoric al limbii fără ajutorul graiurilor poporale ar fi cu neputinţă. Graiul poporal e isvorul viu din care trebue să se adape literatura cultă, în consecvenţă numai el ne poate subministra adevăratul substrat pentru fiecare limbă literară, şi de sine ni se impune imperativa necesitate, a cultiva limba nu pe calea teoriei, ci în elementul ei vital prin exploatarea minei nesecate a sufletului poporului. Cât priveşte nuanţele dialectuale, ori mai bine varietăţile provinciale ale limbii române, ele sânt puţin divergente şi se rapoartă mai mult la vocabular, se mărginesc la schimbarea de vocale, la perderea sau păstrarea unor sunete speciale ş. a. Marcarea acestora şi culegerea vorbelor ce circulă în singuraticele provincii trebue să se facă într’un mod complet. Numai dupăce se vor întreprinde asemenea cercetări pe o scară întinsă şi metodică ne vom pută forma o idee despre tesaurul înăscut al limbii noastre. Cu astfel de cercetări mă ocup împreună cu unii dintre zeloșii mei discipuli mai înadins de vre-o 2—3 ani. Ce poate să producă însă o putere isolată, restrînsă în timp