Tribuna, octombrie 1894 (Anul 11, nr. 208-231)

1894-10-01 / nr. 208

Anul XI Sibiu, Sâmbătă 1/13 Octomvrie 1894 Nr. 208 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., */­ an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 10 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */« an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: */« an 10 franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru . INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua­ oară 6 cr a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dl Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un urimer costă 5 cruceri v. a. sau ÎS bani rom. Invitare de abonament TRIBUNA“. Ca 30 Septemvrie v. 1894 expira abonamentele pe cvartalul III, şi pe luna Septemvrie. Domnii abonenţi sânt rugaţi a grăbi cu reinoirea abonamen­telor lor pentru regulata expediţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunii după stilul vechiu. Abonamentul lunar costă . . 1 fl. 20 cr. Abonamentul trilunar costă. . 3 fl. 50 cr. Este în interesul dilor abo­nenţi, ca adresele se fie însemnate cât se poate de corect şi legibil. Domnii abonenţi vechi sânt ru­gaţi a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în care li­ s’a trimis „Tribuna“ pănă acum. Administraţiunea. Banalităţi. A desminţit dar’ ministrul nostru president absolut toate aserţiunile ce ’i-a fost pus în gură publicistul fran­cez, dl Raoul C­hél­ard. Domnul Wekerle n’a zis aşadară nimica rea despre nemeşii unguri din Ardeal şi nu a zis că are de gând să mulţumească vre-o pretensiune dreaptă a Românilor. Aşa va fi. Domnul Wekerle a spus-o, casa deputaţilor din Budapesta a aplaudat, reputaţia premierului este clar­ restabilită ceea­ ce nouă şi foarte necesară putere îi va da să facă faţă greutăţilor ce întimpină în politica sa bisericească. Fără îndoeală acesta şi este scopul categoricei sale desminţiri. Deşi nu voim să conturbăm, prin neîncrederea noastră în adevărul desm­in­­ţirilor domnului Wekerle, liniştea d-sale, care tocmai în momentele de faţă are destule alte năcazuri, totuşi trebue să facem aici o observare. Cunoaştem şi noi pe domnul Raoul C­h­­­­­a­r­d. în călătoriile sale de studii prin Ungaria a dat astă-vară şi pe la noi, şi unul dintre redactorii noş­tri a avut o lungă conversaţie cu d-sa. Redactorul nostru­­l-a cunoscut ca pe un om foarte bine orientat în ra­porturile interne ale Ungariei, care se pregătește să scrie pe base largi un op etnografic despre Ungaria millenară. Domnul Chélard a tradat, că are hotă­­rîte simpatii pentru Maghiari, dar’ în cartea sa, care altcum nu va fi po­litică, este hotărît să spună numai adevărul şi, întrucât încape în cadrele unei scrieri nepolitice, să aprecieze, după adevărata stare a lucrurilor, şi ra­porturile de naţionalitate. Pentru a aduna materialul acestui plan de lu­crare, a fost şi la dl Wekerle, precum acesta însuşi spune, şi a fost prin toate părţile Ungariei. Acesta este omul, pe care dl We­kerle îl desminte dela alta până la omega. Este un prieten al Maghia­rilor, care nu face politică, dar’ voeşte să spună adevărul asupra pa­triei noastre. Dl Wekerle, care face politică, 11 desminte, se înţelege, car’ noi ţinând cont de observarea de mai sus, lăsăm să treacă şi desminţirea aceasta. Vorba e­ însă, că prim-ministrul nostru nu s’a mulţumit numai a des­­minţi părerile ce ’i-a atribuit publicis­tul francez, ci repetă încă odată faimo­sul seu program în chestia naţiona­lităţilor. Program de banalităţi. In adevăr e curat plictisitor să auzi şi să ceteşti de atâtea­ ori aceleaşi trase tocite, lipsite de logică şi neba­­sate pe nimica real. Dl Wekerle vor­beşte despre chestia naţionalităţilor cu­rat ca­ şi­ când ar fi vorba despre o teorie asupra locuitorilor din Marte. Ba şi mai rău. D-sa trădează nu numai o neorientare stupendă în chestie, dar­ totodată şi o frivolă lipsă de pricepere a necesităţii de a resolva această ches­tie, cea mai acută şi mai gravă în Un­garia. Ca­ şi-când nimic nu­­i-ar păsa de ea, ca-şi-când ar fi vorbit despre raporturile din Honolulu. Dar’ unui ministru­ president aici despre acestea nu ’i-ar fi permis să vorbească cu atâta superficialitate şi uşurinţă, necum des­pre o rană dureroasă şi periculoasă a statului ce este chemat să-’ l guverneze. Şi pe deasupra dl Wekerle a vor­bit, precum am zis, în nişte clişeuri usate şi vechi, încât nici măcar inte­resant n’a ştiut să fie. Foarte puţine avem deci de zis asupra programului banal ce d-sa din nou a desvoltat. D-sa nu pactează, va să zică, cu nimeni, cu nici o naţionalitate. Dar’ dacă cineva are vr’o plângere, dl We­kerle îl pofteşte să vină şi să o spună pe faţă. Unde e aici logica? D-sa nu pac­tează, dar’ dacă cineva are vr’o plân­gere, să vină şi să o spună. La ce să o mai spună, căci d-sa nu pactează ? Dar’ în cele din urmă, oare pen­­tru­ ce ministrul-president face atâta paradă şi de atâtea­ ori cu frasa, că el nu pactează ? 'I-a oferit cineva vr’un pact? ’L-au îmbulzit naţionalităţile cu îmbieri ca să pacteze ? După cât ştim noi, aceasta numai deputaţii saşi au făcut-o, cu care însă din întâmplare a şi pact­at. Celelalte naţionalităţi însă nu ştim să-’i fi făcut vr’o propunere de pactare, aşa că asigurarea d-sale că nu pactează, face în adevăr impre­sia neguţătorului, care n’avea nici un muşteriu, şi tot striga cât îl ţinea gura : Nu vă îmbulziţi, că vă dau la toţi ! Nu, naţionalităţile aliate, şi în special Românii, nu pactează ele şi ei cu dl Wekerle, ci mai vîrtos au decla­rat în mai multe rînduri, că d­e l­a a­c­­tualul guvern nu aşteaptă ni­mic. Dacă dl Wekerle nu o știe acea­sta, pentru­ ce nu m i-o spune dl Hiero­­nymi, care a văzut în călătoria sa Crin -­i Ardeal, cum s’au îmbulzit Românii ca să „pacteze“ cu d-sa? A mai spus dl Wekerle încă ceva . A mai spus, că „egalitatea de drept se extinde şi asupra naţionalităţilor“. Da, se extinde! N’avem decât să aruncăm o privire peste cel mai recent proiect de budget al seu, pentru­ ca să înţelegem cum se extinde ! Din venitele totale de 468 milioane, cât a preli­minat d. p. pentru aşezămintele de cul­tură ale Românilor? Dar’ la ce să mai vorbim! Nu e nevoie să devenim şi noi banali, combă­tând banalităţile dlui Wekerle. Nu e peste tot trebuinţă ie-’l com­batem, căci nădejde de capacitate nu e şi, în cele din urmă, d-sa va vedea cum va eşi la cale cu superficialităţile şi gro­zăveniile programului său. Din partea noastră ajunge să-­l asi­gurăm, că până când din fotoliurile mi­nisteriale din Budapesta se debitează ba­zaconii cu programul de naţionalităţi al dlui Wekerle, acestea nu vor înceta a se lupta, cu energie tot mai mare, pen­tru drepturile lor naţionale. Condamne apoi dl Wekerle cât va voi mişcarea românească, „agitaţiunile“ şi „demonstraţiunile“ ! Alegeri parlamentare la iarnă. „Hazánk“ spune într’un articol asupra situa­ţiei, că guvernul, în situaţia precară în care a ajuns cu politica sa bisericească şi în urma intrigilor tiszaiştilor, se gândeşte serios la disolvarea casei deputaţilor şi la escrierea nouelor alegeri pentru iarna viitoare. Cu deosebire aderenţii sei „din edificiul Lhoydului“ ar stărui mult pentru această măsură. Guvernul României şi chestia na­ţională. Toate foile din Budapesta în­registrează un comunicat din Bucureşti al lui­­Pol. Gorj”, după care guvernul Ro­mâniei ar fi hotărît se elimineze din cele două universităţi ale ţerii pe toţi studenţii, care în viitor vor mai lua parte la demonstraţii con­trare ordinei publice. Foile ungureşti se întreabă cu oare­care scepticism: „Ce se înţelege în România sub „demonstraţii contrare ordinei publice“. Va să zică n’au în­credere în aplicarea măsurii, de care altcum zic că se bucură, împărtăşim şi noi scepti­cismul colegilor maghiari, deşi nu tocmai în Înţelesul lor. FOIŢA „TRIBUNEI." Bucovina. NOTIŢE POLITICE ASUPRA SITUAŢIEI. De George Bogdan. I. Introducere. 3. P. S. Aurelian şi George Bariţiu despre Bucovina. Lucrările naţionale şi anume multe şi serioase naţionale sânt foarte necesare şi foarte urgente. Toţi cei­ ce s’au ocupat mai dinadins cu Bucovina — aceşti foarte puţini »toţi« — au primit impresia, că acolo se petrece o luptă latentă, dar’ desperată. Pentru a încheia introducerea mea, al cărei scop este se in­dice lămurit cuprinsul şi direcţia scrutărilor mele, voiu cita două păreri, duioasă ântâia, a dlui Aurelian, scurtă şi resignată a doua, a lui Bariţiu. P. S. Aurelian zice:*) »Era în 1864 când pentru ântâia­ oară am trecut pe la Mihăileni în Bucovina. O ex­­cursiune până la Rădăuţi şi la Cernăuţi cu *) Bucovina, Bucureşti, 1875, p. VII—IX. scop de a studia stabilimentele agricole şi sis­temul de cultură al localităţilor învecinate, era programa călătoriei mele. Pornind spre capi­tală din depărtare zăriam Cernăuţii, posiţiunea romantică şi credinţa că voiu afla în acest oraş un centru în care să pot dobândi toate lă­muririle, de care aveam trebuinţă asupra fostei noastre ţeri, şi aceasta din gura Românilor, mă făcea nerăbdător ca să ajung odată. Ajun­sei în fine în frumoasa alee de plopi pira­midali plantată la întrarea oraşului, şi peste câteva minute coboram la un hotel situat în piaţă. Ori­cine a fost în posiţiunea mea, adecă a unui Român, care călătoria pentru ântâia­­oară într’o teară română trecută la străini, îşi poate închipui cât am fost de surprins când în tot hotelul nu am putut afla o fiinţă, care să vorbească româneşte. în nedumerirea mea mă grăbesc a eşi; încep a cutriera oraşul, întru prin cafenele, prin restauraţiuni, prin ma­gazine, prin librării; alerg în dreapta, alerg în stânga, şi ori-unde mă opresc în oraş nu aud o singură vorbă românească. Ori-unde mă întorceam, ori-unde întram, auziam vorbin­­du-se numai nemţeşte, ruteneşte, şi pe alo­­curea ungureşte. Stăm în loc încremenit de surprindere şi­­de durere, mă întrebam: unde sânt, pentru Dumnezeu, Românii, Românii stăpânii acestei ţeri, Bucovinenii, fraţii noştri! M’a apucat noaptea pe strade şi cu inima sdrobită de durere m’am întors la hotel. A doua zi, în zori de ziuă, alerg la tîrg, crezând că poate acolo voiu fi mai norocit; şi aci mă întimpină acea desilusiune: limbi străine, ser­vitori străini, stăpâni străini. Români nicăiri, îmi ziceam în gând, dacă aş fi căzut cu un balon în acest oraş, negreşit că nici-odată n’ar fi putut să-’mi treacă prin minte, că mă aflu în capitala Bucovinei, adecă a unei ţeri române, «în cele din urmă neştiind unde se apuc, la cine să mă adresez, întrai într’o cafenea şi acolo, cu ce bruma pricep din nemţeşte, fui informat, că se află puţini Români, însă sânt împrăştiaţi pe la margine, şi că, dacă doresc să am informaţiuni să mă duc la cercul de lectură, unde se întrunesc mai cu seamă teo­logii. Fatalitate! şi aci deabia am putut afla un june teolog lângă o masă, pe care se aflau multe ziare române. Junele bucovinean mă încredinţa că-­mi perd timpul căutând Ro­mâni în oraşul propriu zis; acesta este ocu­pat mai mult de Ovrei, Ruteni, Germani şi alte neamuri străine, car’ Românii se află prin su­burbii, că se află Români în alte oraşe ale Bucovinei şi cu deosebire prin sate. «A treia zi am plecat. Indignat în su­fletul meu văzând în ce stare a ajuns capitala unei ţeri române, ’mi-am zis: aide să visităm sate, că doară într’însele mă voiu pută înţe­lege în limba mea, voiu pute povesti cu oa­meni de un sânge cu mine. Aşa am făcut. Mult­ puţin ce am putut afla asupra Buco­vinei, asupra stării sale politice, sociale şi economice am aflat din gura ţeranilor buco­vineni şi din cărţi». I­I »Limbi străine, servitori străini, stăpâni străini, Români nicăiri« — este un strigăt foarte întristător. Mai la vale voiu vorbi eu şi despre celelalte oraşe, care­­şi-au perdut ori nu au putut să fee naţionalitatea, caracterul român. Bariţiu, om cu relaţii între Bucovineni, dă faptului constatat al perderii elementului nostru o origine, care, dacă ar fi adevărată, ar adauge pe lângă tristeţă, şi desnădăjduirea. Să aibă el dreptate ? Să fie chiar ei şi atât de puter­nici vrăşmaşi elementului românesc din Buco­­­­­­vina? Vom cerceta. Dar’ zisele lui Bariţiu sânt şi ele un semn, că trebue vorbit în perfectă cla­ritate despre o chestie ce a putut inspira ast­fel de idei şi îngrijiri. Bariţiu zice:*) «în cei treizeci de ani din urmă s’au schimbat şi în Bucovina multe lucruri mai spre bine, nici-decum însă toate spre binele locuitorilor români din acea ţerişoară. Sufe­­ferinţele Bucovinei seamănă în câteva puncte cu ale noastre şi ele merită un studiu com­parativ. Una din toate este mai bătătoare *) Părţi alese din Istoria Transilvaniei, Sibiiu vol. III, 1890, pag. 15, la ochi. Ori­unde Austria vine în contact cu Rusia, proselitismul ultramontan austriac îşi dă în capete cu proselitismul ortodox mus­­călesc, une­ori pe faţă, mai de multe­ ori pe căi ascunse subterane; nici unul însă nu este candid şi sincer. Nu religiosit­at­ea este ade­vărat scop al lor, ci scopurile sunt curat po­litice de asigurarea dominaţiunii proprie. Acele scopuri nu es nicăiri aşa bine pe faţă precum es în Bucovina. Precum Rusia lucră de ani cincizeci cu toată energia, ca să ex­termine bisericile greco-catolice (unite) ale Ru­tenilor din provinciile, care erau odată ale Po­loniei, întocmai aşa Polonii, Galiţienii lucrează spre exterminarea bisericii greco-orientale bu­­covinene din vecinătatea lor. Aceste furii po­litice pot să mai dureze timp îndelungat; o măsură însă pare a fi decisă mai demult pentru ori­ce cas de către ambele puteri: ex­terminarea elementului românesc din Buco­vina, din partea Austriei, pentru­ ca provincia să fie deplin germanizată, din partea Rusiei, ca să fie rusif­cată». Am citat până aici patru păreri ale unor băr­baţi români, foarte respectaţi şi cu greutate la cuvânt. Părerile acestea nu sânt concordante. La capătul cercetărilor mele voiu pută să zic şi eu un cuvânt, despre care sper, că va fi întemeiat cu probe suficiente. Cum înşeală „Fester Lloyd“ pe Ma­ghiari, în fruntea foii sale de seara din 10 Octomvrie, evreul guvernamental scrie: „Mişcarea studenţească din Ardeal, miş­care pusă la cale de către Liga c­u­l­t­u­­rală română şi folosită de cătră opoziţia naţional-liberală ca mijloc de agitaţie în sco­puri de partid, scade tot mereu fără oprire, mulţumită exagerărilor conducătorilor miş­cării. Corespondentul nostru din Bucureşti ne scrie despre tema aceasta următoarele“ . Urmează o corespondenţă a corespon­dentului, vestitul Dr. Hans Krauss, evreu din Boemia, pălmuit de nenumărate ori atât pe stradă, cât şi In redacţie. In localuri pu­blice din causa obraznicei sale purtări In vieaţa publică şi privată Acest Hans Krauss, corespondent de vreo 20 ani al lui „Pester Lloyd* şi „Neue Freie Presse* ocă­reşte în mod nepomenit de murdar atât pe oamenii cei mai de frunte ai României, din toate partidele (cu excepţia unui singur om politic), când se află în opoziţie, cât şi popo­rul românesc şi ţeara Întreagă. Nici însuşi Ion Bratianu n’a rămas neatins de acest individ decăzut In toate privinţele. Acum e rln­­dul dlui D. Sturdza cu întreg partidul li­beral, mâne va veni la rlnd dl C a t­a r­g i­u, La h­ovary etc., pe care azi îi slăveşte cu linguşiri. Fiecare corespondenţă a lui este plină de cele mai grozave batjocuri şi insulte, azi în faţă liberalilor, mâne în faţă conservatorilor. Şi aşa merge treaba de 20 de ani, în „Pes­ter Lloyd“ şi „Neue Freie Presse“, din care străinătatea îşi face idee despre ţeară şi băr­baţii ei politici (afară de unul singur, pe care îl cruţă atât la guvern, cât şi în oposiţie). Tot ceea­ ce alcătueşte cuprinsul cores­pondenţelor lui afară de ocări, este minciună şi numai minciună sfruntată despre cutare sau cutare oposiţie, ori despre mişcarea şi mani­festarea opiniunii publice. De multe­ ori, nu e vorbă, aceste minciuni au şi partea lor bună, mai ales în ceea­ ce priveşte manifestă­rile fraţilor noştri faţă cu noi, căci scăzând valoarea lor, minţeşte pe oamenii de stat din Budapesta, înfăţişându-le fals situaţia. Aşa şi în corespondenţa de mai sus afirmă, că mişcarea studenţimii din România pentru noi „scade tot mai mult“. Dacă cei din Budapesta ţin aşa de mult a se îmbăta cu apă rece (adecă minciuni de ale lui Krauss), n’avem nimic în contră; studenţimea din România însă va dovedi ori­şi­când şi ori­şi­cui că mişcarea lor nu că „scade“, ci va creşte tot mereu ca lavina. Nu e aşa, bravă studenţime? Wekerle despre chestia română. Sub acest titlu „Egyetértés“ spune, că un mem­bru distins al partidului li­beral, nefiind îndestulit cu răspunsul ministrului referitor la vorbirea sa cu Chélard, publicată în „Figaro’l-a în­trebat din nou asupra acestei chestiuni, la care dl Wekerle a dat următorul răspuns: „Eu n’am vorbit cu dl C h é­­ a r d, ca răspuns la vre-un interview, ci Intre noi a fost o convorbire mai mult prietenească, dar’ deşi n’am sperat că îmi va publica con­vorbirea mea, totuşi restricţiuni în direcţia aceasta nu ’i-am făcut. Declar însă, că în vor­birea noastră nu s’a făcut amintire de nobi­limea maghiară din Transilvania în legă­tură cu Românii“. — Prin urmare scrisoarea din „F­i­­garo“ este o ficţiune tendenţioasă şi rău­voitoare! — răspunse deputatul. „Nu pot să afirm. Poate­ că în­treaga scrisoare se basează pe vre­o neînţe­legere. Dl Chélard, care e un om foarte simpatic, ne face impresia, că faţă cu naţiunea maghiară nu e nici câtuşi de puţin preocu­pat sau şovinist. Declaraţiunile mele nu le-a cuprins însă în esenţa lor. A perdut firul logic al acelora şi voind să descrie din me­morie numai întreaga convorbire, numai câ­teva momente­­i-au venit în minte, pe care le-a împreunat greşit. De altfel presa străină nu-i aşa de exactă în ce priveşte inter­­view-urile ca presa noastră, şi asta e chestie de datină, cu deosebire în Francia unde uşură­tatea e pusă asupra tuturor lucrurilor“. — Fără îndoeală este o greşeală şi re­lativ la căutarea persoanelor acomodate spre purtarea oficiilor financiare ? „La tot caşul. Deoare­ce în oficiile financiare, şi cu deosebire în părţile ardelene, Românii sânt aplicaţi în măsură mare. Ce pri­veşte gradul de cultură al Românilor, observarea mea nu s’a referit la inteligenţa română, care are cualificaţiunea recerută pentru purtarea oficiilor, ci la poporul de rând, care din lipsa lui de cultură nu poate să reducă la adevă­rata sa valoare agitaţiunea naţionalistă a se­ducătorilor“. In acest răspuns puţin „energic“, prim-ministrul Wekerle spune nu­mai atât, că convorbirea d-sale cu dl Chélard n’a fost „în formă de in­terview“; că despre nobilimea din Ardeal n’a vorbit „în legătură“ cu Românii; că dl Chélard n’a înţeles „esenţa“ celor zise de d-sa şi a „îm­preunat greşit“ singuraticele mo­mente din vorbire, care „Figaro“ e su­perficial. Din toate acestea reese, că dl W­e­­kerle nu desminte în mod catego-

Next