Tribuna, iulie 1895 (Anul 12, nr. 147-171)
1895-07-01 / nr. 147
Anul XII ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., »/« an 2 fl. 50 cr., »/* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: lună 1 fl. 20 cr., »/* an 3 fl. 50 cr., »/* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: an 10 franci, la an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Sâmbătă 1/13 Iulie 1895 Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Aplicarea legilor bisericeşti. Se începe, aşadară, actul final al tragi,mediei numită „politica bisericească“, a 1 Octomvrie a. c. se vor pune în plicăre legile despre căsătoria civilă, arriculele de stat şi religia opiilor. La dreptul vorbind, politica aceasta a trebui să o numim, mai potrivit, nu ilitică bisericească, ci tocmai antiisericească. Căci nu de scutirea şi recisarea drepturilor bisericeşti, ci tocmai î scurtarea lor, care nu s’a oprit nici har înaintea sacramentelor, este frica în această reformă, pe care nu polarele creştine au cerut-o, ci susţinătorii vrei ai guvernelor liberale, adumbriţi e faimoasa bandă internaţională, numită lianţa israelită. Ştiut este, că ceasta din urmă, făcând apel la sprijinul vreimii ungureşti, a constatat însăşi, că a exoperat reformele bisericeşti.• Nu mai trebue să constatăm din nou, ţi de adânc jignire au rămas în urma citării acestor legi, sentimentele religioase ie tuturor cetăţenilor, care ţin la religia ărinţilor lor. S’a constat aceasta, în chip mai mult ca evident, din nenumeratele roteste, ce corporaţiile bisericeşti şi sute adunări poporale au ridicat contra itenţiilor necreştineşti ale guvernanţilor. Constatăm însă încă odată, că jigirea drepturilor bisericeşti şi a sentimentelor religioase, constitue numai parte a nenorocirii, ce această fatală fermă a adus asupra nenorocitei noastre urii. A doua parte, tot atât de gravă,că nu mai gravă chiar, este atentiul contra naţionalităţii cetățenilor ne maghiari ce reforma conlitue, ca mai toate reformele făcute sub ■finalul regim. O ştiam de mult şi aceasta. O ştiau concetăţenii noştri de alte limbi ne- maghiare, şi cu toţii am făcut tot ce pe file legală putem face, ca reforma să nu adusă în deplinire, sau măcar se se ie, că la a noastră dorinţă şi cu al ostru consimţământ nu se face. Dar, cei ce au avut tupeul să lovească ve de nesfiit în drepturile noastre bisericjj ori şi naţionale, să jignească conştiente şi liniştea cetăţenilor, au găsit şi înrăsneala de a nega, că reforma ar mări tendenţă maghiarizătoare. Miniştrii susţinătorii lor de frunte au declarat diferite ocazii, că nu se urmăreşte alta, decât realizarea unui principiu liberal, regularea dreptului familiar în chip egal pentru toţi. Cam aceasta a fost, în tot decursul erei „liberale“ motivarea stereotipică a tuturor legilor de maghiarisare. Ea însă niciodată n’a avut altă valoare, decât aceea de a dovedi, că în internul lor, apostolii maghiarisării sânt convinşi de nedreptatea causei ce susţin, şi de aceea caută să o acopere cu trase sforăitoare de „liberalism“ şi „egalitate“. Aşa şi în cazul de faţă. Regularea dreptului familiar după principiul egalităţii este trasa, care fondul, realitatea, este maghiarizarea. Cel ce s’a mai îndoit despre aceasta, urmărind modalităţile cum reforma a fost iniţiată şi desbaterile parlamentare asupra ei, are acum prilegiu să se lămurească pe deplin, cetind ordonanţele baronului Bánffy despre punerea în aplicare a sus numitelor legi. Să privim numai dispoziţiile aplicării legii despre căsătoria civilă, cea mai cardinală, cea mai importantă dintre toate legile bisericeşti. Căsătoriile legale de la 1 Octomvrie viitor vor fi încheiate înaintea purtătorului matriculelor civile, în biroul acestuia sau în altă localitate oficială. Funcţionarul acesta, numit de guvern, va fi mai totdeauna Maghiar şi la toată întâmplarea va săvîrşi formalităţile oficiale exclusiv numai în limba maghiară. După ce însă tot se mai întâmplă că majoritatea cetăţenilor statului „naţional-maghiar“, nu înţeleg această limbă, şi prin urmare nu vor înţelege-o nici majoritatea viitorilor însurăţei, consiliul de miniştri a fost atât de condescendent să permită ca, în asemenea cazuri, la încheierea căsătoriei să mai intervină şi câte un tăimaciu. Funcţionarul stării civile, pentru ridicarea solemnităţii actului căsătoriei, Doamne fereşte nu pentru altceva! va purta eşarfă în tricolor maghiar şi, după putinţă, şi attila, frumoasa haină cu şireturi şi nasturi de metal a descendenţilor eroului de acelaşi nume! Credem că după aceste dispoziţii tendenţă legii este dată pe faţă. Şi aceeaşi este tendenţă întregei reforme bisericeşti. Scopul ei adevărat este să slăbească legăturile cetăţeanului cu biserica, în care limba şi obiceiurile lui prea multă ocrotire află, şi în locul bisericii, în toate fasele vieţii, în cele mai intime şi mai delicate momente, să-l pună faţă în faţă cu representanţii „ideii de stat“, cu attila şi cu tricolorul. Şi în chipul acesta cetăţeanul pacinic în tot momentul să vadă şi să înţeleagă, că patria aceasta este numai Maghiarul, care el, nemaghiar fiind, rămâne numai cetăţean de a doua categorie, care nici căsători nu se mai poate în limba lui, câtă vreme nu trece în tabăra privilegiată a maghiarismului. Acesta este „principiul liberal“, aceasta este „egalitatea de drept“, în virtutea căreia s’a făcut reforma bisericească a guvernelor Wekerle şi Bánffy! Dar, în fine, legile acestea au trecut prin toate formalităţile constituţionale, au intrat în vigoare şi ca mâne se vor pune în aplicare. Consumatum est, nu avem ce mai zice. Ca cetăţeni reali, cari ne urmărim scopurile noastre numai pe căi şi cu mijloace legale, nu ne rămâne decât să ne supunem, deşi legile au fost create fără conlucrarea noastră şi în contra dorinţelor noastre. Ne vom supune dar, bineînţeles, păstrând intacte legile şi obiceiurile bisericii noastre, însă nimenea nu ne poate opri să declarăm, că numai cu grea inimă şi cu adâncă mâchnire ne supunem. Asemenea suntem în dreptul nostru să declarăm, că privim aceste legi de nedrepte şi păgubitoare, atât nouă şi bisericii noastre, cât şi patriei peste tot, şi că vom da tot concursul nostru acelora ce mai curând sau mai târziu se vor areta dispuşi să le abroge. Şi avem firmă speranţă, că în curând se vor afla patrioţi adevăraţi, care vor întreprinde această salutară şi patriotică operă. Căci privind în jurul nostru, ne întrebăm miraţi: Cui prodest ? Cui au să folosească aceste legi, pe care majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor, ba chiar majoritatea Maghiarilor genuini, le condamnă? Le condamnă înainte de toate puternica biserică catolică, precum şi fără excepţiune, totalitatea popoarelor nemaghiare. Eare de susţinut cine le susţine ? Am văzut că din tot adinsul le-au susţinut numai campionii ovrei ai Alianţei israelite. Pentru ce? Din liberalism sau în interesul ţerii? Nicidecum, ci pentru că în fruntea reformei era pusă recepţiunea Ovreilor şi mai departe, pentru că slăbindu-se, prin celelalte legi, legăturile bisericeşti ale popoarelor, ei speră a produce în Ungaria o atmosferă cosmopolită, care atât de priincioasă este rasei lui Israil. Va să zică Ovreii au susţinut şi susţin reforma în interesul lor, nu în interesul patriei. De aceea sprijinul internaţional atât de zelos al Alianţei! Neadmiţând însă, că interesele ovreeşti să fie deja identice cu interesele patriei, întrebăm încă odată: Cui prodest? A, interesele maghiarisării! Ştim, că pe lângă stăruinţele ovreimii aceste au condus pe legiuitorii maghiari. Dar’ oare speranţele ce ei leagă de reforma lor se vor realiza tot atât de uşor ca reforma însăşi? Avem firma convingere, că un viitor apropiat le va dovedi că nu! Cel puţin întrucât îi priveşte pe Români, îi putem asigura, că în scurtă vreme va urma dezamăgirea. Căci zadarnică este orice speranţă de a promova maghiarisarea între Români prin legile bisericeşti. Da, se va promova o anumită aparenţă potemkiniană de maghiarisare, însă nu maghiarisarea. Matriculele vor fi ungureşti, funcţionarii Unguri vor înscrie pe Ioan şi Nicolae ca János şi Miklós, însă Românul tot Român va rămâne, dar, dacă se speră, că prin noua instituţie elementul român va fi câştigat sau măcar apropiat de „idea de stat“, atunci desamăgirea va fi şi mai crâncenă. Noi putem asigura, că tocmai contrarul se va întâmpla. Românul, a cărui limbă este deja atât de oropsită în patria lui străbună, nu se va simţi atras, ci tot mai mult respins de „idea de stat“, care îl împedecă de a jura în limba lui chiar şi credinţa eternă iubitei sale. Românul numai oroare va simţi de „idea de stat“, care cu intervenţia tălmaciului, ci se presentă chiar şi la actul căsătoriei în atilla şi cu eşarfă ungurească, pe când pentru scumpul seu tricolor el este aruncat în temniţă! Scurt şi cuprinzător, legile bisericeşti nu vor apropia, ci şi mai mult vor înstrăina elementele nemaghiare de către actuala politică de stat. Şi mai mult va spori nemulţumirea din ţeară, şi astfel în mod fatal va accelera căderea nenorocitului sistem sub care patria şi noi toţi tânguim de atât vreme. Drept aceea avem cuvinte de a spera, că precum toate sânt trecătoare, cu atât mai trecătoare vor fi şi nouele legi bisericeşti. Sigma: Maiestatea Sa Monarchul în Ardeal. După cum este informat guvernamentalul „Kolozsvár" (numărul de la 10 Iulie) Maiestatea Sa Monarchul soseşte la Cluj în ziua de 22 Septemvrie, dimineaţa, la orele 7 şi 55 OIŢA „TRIBUNEI." Un pretendent. Istoriograful rus Alexandru Barsukov, cebrul cunoscător al timpului Ţarevnei Catana H., a scos nu de mult un volum inteesant de documente preţioase şi până acum fi cunoscute. Cartea lui Barsukov scoate la reală lucruri surprinzătoare, despre care până jum nici pomenire nu era. Fără indoeală, cea mai surprinzătoareste partea aceea, in care afirmă, sprijinitele documente, că favoritul Ţarevnei Elisabeta, inerul Ivan Ivanovici Suvalov, pe care Catalina II.l-a expulsat din Rusia, a fost moştenitorul legitim al tronului rusesc şi că după reîntoarcerea sa din exil — finde a stat 15 ani — a făcut serioase încercări «de a detronisa pe Catarina II. şi astfel să ficupe el tronul Rusiei. Este interesant, că la început nici Şuva- Jov însuşi n’a ştiut nimic de originea şi pretensiunea sa legitimă şi numai după reîntoarcerea sa din exil a aflat misteriul naşterii sale. Prilegiu ’i-a dat o scrisoare, pe care mi-a predat-o un anumit Feodor Aş şi care după Barsukov era de următorul cuprins: „Maiestate! Atât vîrsta mea înaintată, cât şi sdruncinata mea sănătate îmi răpesc nădejdea de a ajunge ziua fericită, în care Maiestatea Voastră, încungiurat de entusiaştii Maiestăţii Voastre supuşi, veţi ocupa tronul Rusiei... Nu pot deci să nu Vă mulţumesc graţiositatea Maiestăţii Voastre, pentru că aţi avut nemărginita bunătate de a-mi încredinţa unele şi altele afaceri ale Maiestăţii Voastre şi că înainte de plecare aţi avut generositatea să mă cercetaţi încă odată... Dumnezeu atotputernicul şi milostivul a vrut, ca Maiestatea Voastră, fiiul Ţarevnei Anna, să purtaţi pe sfinţitul cap al Maiestăţii Voastre coroana Rusiei puternice... Dar, pentru ca să se poată întâmpla aceasta, este neîncungiurabil, ca Ţarevna actual domnitoare şi legitimul său urmaş, actualul pretendent la tronul Rusiei, să dispară cât mai curând din şirul celor vii. Spre acest scop trebue să aveţi oameni credincioşi până la moarte, care să fie neîmpăcaţii duşmani ai stărilor actuale şi ai guvernamentului present, între oamenii aceştia este şi fiiul meu mai mare, Feodor, care v’a predat şi scrisoarea presentă. El a fost comandant de divisiune în armata rusească şi la anul 1766, în etate de abia 39 ani,l-au trecut în disponibilitate, deşi era încă în deplină putere de a lucra pentru gloria armatei ruseşti. Dacă Maiestatea Voastră ’l-aţi încredinţa pe el cu conducerea afacerilor Maiestăţii Voastre, eu mi-aşi da binecuvântarea mea părintească şi aş implora de la Dumnezeu puternicul seu sprijin. Aveţi încredere în el; s’a jurat pe crucea sfântă, că nici fratelui seu mai mic nu va descoperi nici un singur cuvenţel măcar“... Petersburg, 16 Martie 1773. Baronul Fridrich As. Pentru importanţa scrisorii de mai sus, şi mai ales pentru fide-demnitatea sa, trebue să ştim înainte de toate: cine a fost acest baron Fridrich As, ce rol a avut în curtea Ţarevnei Anna, şi că avut-a el prilegiu să se încredinţeze despre adevăr cu privire la originea lui Şuvarov?... Relativ la întrebările acestea, Barsukov ne spune multe, dintre care chiar şi numai o singură afirmare sprijinită cu dovezi, este deajuns pentru adeverirea celor spuse de el în scrisoarea menţionată. Această afirmare este că, baronul Aş deja pe timpul lui Petru celmare a fost un fruntaş sfetnic al curţii, care în curtea Ţarevnei Anna a jucat rolul de secretar intim al Ţarevnei. Pe timpul lui Petrucel mare el a fost un fel de ministru al afacerilor externe. Astfel îl vedem la anul 1720 în curtea din Viena, unde făcea negocieri diplomatice, ca plenipotenţiarul Rusiei. Cu acest prilegiu a căpătat şi titlul de baron austriac. Reîntors de la curtea din Viena, graţia Ţarului Petru-cel mare la ridicat ’la o demnitate de frunte în vieaţa de stat, în care poliţie ’l-a aflat şi Ţarevna Ana când după moartea lui Petru îşi ocupase tronul. Rolul baronului Aş pentru istoria lui Şuvalov, se începe de la primirea lui în curtea Ţarevnei şi încredinţarea lui cu cele mai intime afaceri personale, putem zice individuale ale Ţarevnei. După cum apare din documentele desgropate din archiva secretă a misterioasei curţi moscovitane, Ţarevna Ana s-a folosit de baronul Aş pentru toate trebuinţele pe care altora nu le putea destăinui. Aş avea între altele şi josnicul rol de a aculta pe amanţii Ţarevnei. El a fost mijlocitorul amorului cu tragic sfîrşit, între Ţarevna şi Biron, prinţul de Curlanda. Din acest pasionat, dulce şi nenorocit amor, s’a născut Ioan Şuvalov... * E un negru şi sângeros capitol din istoria aventurilor amoroase ale Ţarevnei... Noaptea târziu, sub scutul întunerecului mut se furişează cineva până la antişambra budoarului Ţarevnei. Deschide cu o cheie secretă uşile duple şi intră în antisambră. Le închide earuşi cu grije şi se apropie de uşa budoarului, unde bate încet de trei ori şi după un răspuns lin din partea celui din odae, întră. Baronul Aş se află faţă în faţă cu frumoasa Ţarevna. Ţarevna pare a fi surprinsă de această visită neanunţată. Baronul Aş, un loc de orice explicare îi predă Ţarevnei o scrisoare, pe care — zise el — a adus-o camerierul prințului Biron de Curlanda. Țarevna apucă scrisoarea cu o nespusă pasiune și o cetește repede şir după șir. Se face palidă ca ceara, trupul ei frumos și dornic îi tremură ca cuprins de friguri. După câteva minute în care încearcă să se reculeagă, îi zise baronului: — Știi ce e în scrisoarea aceasta? — Prinţul îmi scrie, că mâne, dimineaţa curând, va avu duel cu generalul Skaraetin. Ştii, că generalul Skaraetin, este cel mai bun ţintaş în armata întreagă. De aceea n’a venit astăzi, de aceea a trebuit să-’l aştept în zadar, între cele mai mari chinuri ale sufletului meu dornic... Baronul era gata cu răspunsul: — Generalul Skaraetin trebue se moară încă în noaptea aceasta! , ■ Și Țarevna încă în minutul acela a subscris cu trăsături tremurătoare actul de executare al generalului, și n’au trecut trei ore până când viteazul general nu mai era între cei vieţuitori. Amorul neiertat al Ţarevnei a poftit şi alte jertfe. După moartea generalului a dat ordin imediat să-’i prindă şi pe cei şese soldaţi, care ’l-au legat pe generalul Skaraetin, ’l-au împuşcat şi ’l-au îngropat, înainte de a se ivi soarele, ’li-a curs şi sângele celor şese soldaţi... Prinţul Biron ’l-a aşteptat de geaba pe adversarul seu, despre care încă de dimineaţa s’a lăţit ştirea, că a dispărut fără de veste. Prinţul era încredinţat că generalul s’a refugiat în străinătate şi nu mai târziu după aceasta a aflat adevărul. Ţarevna însăşi ’i-a povestit într’un extas de iubire, când a vrut se’l asigure pe iubitul seu de puterea pasiunii sale. Din acest moment prinţul n’a mai putut privi în faţa Ţarevnei, ci desbrăcat cum era s’a pus în trăsură, a fugit dela curte şi a trecut chiar şi graniţa Rusiei. Rodul acestui păcătos amor a fost Ivan Şuvalov. Mamă-sa ’l-a dat în grija baronului, a celui mai credincios om al ei. El singur a ştiut secretul amorului Ţarevnei şi după Nr. 147 minute, în aceeaşi zi la orele 9 va asista la un Te-Deum, după care la orele 11 primeşte diferite delegaţiuni. După primire se va da un dejun, care după ameazi Maiestatea Sa pleacă la Huedin, unde rămâne până la 26 Septemvrie, când se termină manevrele, Jidanii şi matriculele de stat. O depeşe trimisă din Budapesta guvernamentalului „Kolozsvár“ anunţă că „ministrul de culte şi instrucţie publică a aprobat punctul de vedere al biuroului central israelitan din ţeară. Cu privire la posturile rabinilor conducători ai matriculelor confesionale israelitane, Ministrul a Incunoştiinţat biuroul pe calea ordinaţiunii, că valoarea regulamentelor usate până acum nu va înceta nici cu intrarea in vigoare a nouei legi despre conducerea matriculelor. Astfel cercurile teritoriale ale comunelor bisericeşti israelitane şi relaţiile către filialele bisericeşti vor rămâne şi mai departe intacte, aşa cum au fost statolite pe baza regulamentelor de până acum. Tot asemenea nu vor suferi nici cea mai mică ştirbire plăţile şi drepturile de până acum ale rabinilor conducători de matricule confesionale“. E de observat, că cei de la cancelaria centrală evreească din Budapesta îşi ştiu influenţa asupra guvernului atât de sigură, cădupă cum am arătat la timp —înainte cu două săptămâni deja au dat rabinilor acest răspuns, pe care ministrul îl confirmă acum şi el. Socialiştii maghiari. Despre mişcarea socialistă în comunele de pe Alföld, ziarul „Egyetértés“ de la 10 iulie scrie: „Astăzi nu stăm numai în faţa instinţelor absurde ale unei cete sălbatece de oameni seduşi, ci în faţa unei armate de muncitoriproletari, organisată în regulă şi cu rafinerie surprinzătoare, care astăzi încă se teme de puterea suliţelor şi a puştilor Mannlicher ce tot mai mult e la iveală. Aceasta e causa, că rabdă în tăcere şi numai din când în când lasă câte un ţipet de tânguire; dar’ aşteaptă în acelaşi timp, şi aşteaptă mereu prilegiid, când va puţi si facă si-’i simţească brutalitatea sa aceia, pe care îi crede că-’i sânt asupritori şi tiranisatori: clasa proprietarilor de pământ unguri. „Este de necrezut dar, adevărat, că din inima poporului muncitor din cele mai maghiare oraşe ale celor mai maghiare comitate, a perit sentimentul patriotismului, faţă de inştiinţele maghiarismului, ca naţiune, române rece şi domnii din redacţia ziarului „Népszava“ pot fi mândri că l-a succes se scoată noţiunea patriei din sufletul unei mari cete ale poporului maghiar, care odinioară sângele ’şi’l a