Tribuna, iulie 1895 (Anul 12, nr. 147-171)

1895-07-01 / nr. 147

Anul XII ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., »/« an 2 fl. 50 cr., »/* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: lună 1 fl. 20 cr., »/* an 3 fl. 50 cr., »/* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: an 10 franci, la an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Sâmbătă 1/13 Iulie 1895 Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Aplicarea legilor bisericeşti. Se începe, aşadară, actul final al tragi­­,mediei numită „politica bisericească“, a 1 Octomvrie a. c. se vor pune în plicăre legile despre căsătoria civilă, ar­riculele de stat şi religia op­ii­lor.­­ La dreptul vorbind, politica aceasta a trebui să o numim, mai potrivit, nu ilitică bisericească, ci tocmai anti­­isericească. Căci nu de scutirea şi recisarea drepturilor bisericeşti, ci tocmai î scurtarea lor, care nu s’a oprit nici h­ar înaintea sacramentelor, este frica în această reformă, pe care nu po­larele creştine au cerut-o, ci susţinătorii vrei ai guvernelor liberale, adumbriţi e faimoasa bandă internaţională, numită lianţa israelită. Ştiut este, că ceasta din urmă, făcând apel la sprijinul vreimii ungureşti, a constatat însăşi, că­­ a exoperat reformele bisericeşti.­­•­ Nu mai trebue să constatăm din nou, ţi de adânc jignire au rămas în urma citării acestor legi, sentimentele religioase ie tuturor cetăţenilor, care ţin la religia ărinţilor lor. S’a constat aceasta, în chip mai mult ca evident, din nenumeratele roteste, ce corporaţiile bisericeşti şi sute­­ adunări poporale au ridicat contra itenţiilor necreştineşti ale guvernanţilor. Constatăm însă încă odată, că jig­­irea drepturilor bisericeşti şi a senti­mentelor religioase, constitue numai p­arte a nenorocirii, ce această fatală fe­­rmă a adus asupra nenorocitei noastre u­rii. A doua parte, tot atât de gravă,­­că nu mai gravă chiar, este aten­­tiul contra naţionalităţii cetă­­țenilor ne maghiari ce reforma con­­litue, ca mai toate reformele făcute sub ■finalul regim. O ştiam de mult şi aceasta. O ştiau­­ concetăţenii noştri de alte limbi ne- maghiare, şi cu toţii am făcut tot ce pe file legală putem face, ca reforma să nu a­dusă în deplinire, sau măcar se se ie, că la a noastră dorinţă şi cu al ostru consimţământ nu se face. Dar, cei­ ce au avut tupeul să lovească ve de nesfiit în drepturile noastre bise­­ricjj ori şi naţionale, să jignească conştien­te şi liniştea cetăţenilor, au găsit şi în­­răsneala de a nega, că reforma ar m­ări tendenţă maghiarizătoare. Miniştrii susţinătorii lor de frunte au declarat diferite ocazii, că nu se urmăreşte alt­­­a, decât realizarea unui principiu libe­ral, regular­ea dreptului familiar în chip egal pentru toţi. Cam aceasta a fost, în tot decursul erei „liberale“ motivarea stereotipică a tuturor legilor de maghiarisare. Ea însă nici­odată n’a avut altă valoare, decât aceea de a dovedi, că în internul lor, apostolii maghiarisării sânt convinşi de nedreptatea causei ce susţin, şi de aceea caută să o acopere cu trase sforăitoare de „liberalism“ şi „egalitate“. Aşa şi în cazul de faţă. Regularea dreptului familiar după principiul egali­tăţii este trasa, care fondul, realitatea, este maghiarizare­a. Cel­ ce s’a mai îndoit despre aceasta, urmărind modalităţile cum reforma a fost iniţiată şi desbaterile parlamentare asupra ei, are acum prilegiu să se lămurească pe deplin, cetind ordonanţele baronului Bánffy despre punerea în aplicare a sus numitelor legi. Să privim numai dispoziţiile aplicării legii despre căsătoria civilă, cea mai cardinală, cea mai importantă dintre toate legile bisericeşti. Căsătoriile legale de la 1 Octomvrie viitor vor fi încheiate înaintea purtătoru­lui matriculelor civile, în biroul acestuia sau în altă localitate oficială. Func­ţionarul acesta, numit de guvern, va fi mai totdeauna Maghiar şi la toată întâmplarea va săvîrşi formalităţile ofi­ciale exclusiv numai în limba maghiară. După­ ce însă tot se mai întâmplă că majoritatea cetăţenilor statu­lui „naţional-maghiar“, nu înţeleg acea­stă limbă, şi prin urmare nu vor înţele­ge-o nici majoritatea viitorilor însurăţei, consiliul de miniştri a fost atât de con­descendent să permită ca, în asemenea cazuri, la încheierea căsătoriei să mai in­tervină şi câte un tăi­m­a­ci­u. Funcţionarul stării civile, pentru ri­dicarea solemnităţii actului căsătoriei, Doamne fereşte nu pentru altceva! va purta eşarfă în tricolor maghiar şi, după putinţă, şi attila, frumoasa haină cu şireturi şi nasturi de metal a descen­denţilor eroului de acelaşi nume! Credem că după aceste dispoziţii tendenţă legii este dată pe faţă. Şi ace­eaşi este tendenţă întregei reforme bise­riceşti. Scopul ei adevărat este să slă­bească legăturile cetăţeanului cu biserica, în care limba şi obiceiurile lui prea multă ocrotire află, şi în locul bisericii, în toate fa­sele vieţii, în cele mai intime şi mai delicate momente, să-­l pună faţă în faţă cu re­­presentanţii­­ „ideii de stat“, cu attila şi cu tricolorul. Şi în chipul acesta cetă­ţeanul pacinic în tot momentul să vadă şi să înţeleagă, că patria aceasta este numai Maghiarul, care el, nemaghiar fiind, rămâne numai cetăţean de a doua categorie, care nici căsători nu se mai poate în limba lui, câtă vreme nu trece în tabăra privilegiată a maghiaris­mului. Acesta este „principiul liberal“, acea­sta este „egalitatea de drept“, în virtu­tea căreia s’a făcut reforma bisericească a guvernelor Wekerle şi Bánffy! Dar­, în fine, legile acestea au trecut prin toate formalităţile constituţionale, au intrat în vigoare şi ca mâne se vor pune în aplicare. Consumatum est, nu avem ce mai zice. Ca cetăţeni reali, cari ne urmărim scopurile noastre numai pe căi şi cu mijloace legale, nu ne rămâne de­cât să ne supunem, deşi legile au fost create fără conlucrarea noastră şi în con­tra dorinţelor noastre. Ne vom supune dar­, bine­înţeles, păstrând intacte legile şi obiceiurile bisericii noastre, însă nimenea nu ne poate opri să declarăm, că nu­mai cu grea inimă şi cu adâncă mâchnire ne supu­nem. Asemenea suntem în dreptul no­stru să declarăm, că privim aceste legi de nedrepte şi păgubitoare, atât nouă şi bisericii noastre, cât şi patriei peste tot, şi că vom da tot concursul nostru ace­lora ce mai curând sau mai târziu se vor areta dispuşi să le abroge. Şi avem firmă speranţă, că în cu­rând se vor afla patrioţi adevăraţi, care vor întreprinde această salutară şi patrio­tică operă. Căci privind în jurul nostru, ne întrebăm miraţi: Cui prodest ? Cui au să folosească aceste legi, pe care majori­tatea covîrşitoare a cetăţenilor, ba chiar majoritatea Maghiarilor genuini, le con­damnă? Le condamnă înainte de toate puternica biserică catolică, precum şi fără excepţiune, totalitatea popoarelor nema­ghiare. Eare de susţinut cine le susţine ? Am văzut că din tot adinsul le-au sus­ţinut numai campionii ovrei ai Alian­ţei israelite. Pentru­ ce? Din libe­ralism sau în interesul ţerii? Nici­de­­cum, ci pentru­ că în fruntea reformei era pusă recepţiunea Ovreilor şi mai departe, pentru­ că slăbindu-se, prin celelalte legi, legăturile bisericeşti ale po­poarelor, ei speră a produce în Ungaria o atmosferă cosmopolită, care atât de priin­­cioasă este rasei lui Israil. Va să zică Ovreii au susţinut şi susţin reforma în interesul l­o­r, nu în interesul patriei. De aceea sprijinul in­ternaţional atât de zelos al Alianţei! Neadmiţând însă, că interesele ovre­­eşti să fie deja identice cu interesele pa­triei, întrebăm încă odată: Cui prodest? A, interesele maghiarisării! Ştim, că pe lângă stăruinţele ovreimii aceste au condus pe legiuitorii maghiari. Dar’ oare speranţele ce ei leagă de re­forma lor se vor realiza tot atât de uşor ca reforma însăşi? Avem firma convin­gere, că un viitor apropiat le va dovedi că nu! Cel puţin întrucât îi priveşte pe Ro­mâni, îi putem asigura, că în scurtă vreme va urma dezamăgirea. Căci za­darnică este ori­ce speranţă de a pro­mova maghiarisarea între Români prin legile bisericeşti. Da, se va promova o anumită apa­renţă potemkiniană de maghiarisare, însă nu maghiarisarea. Matriculele vor fi un­gureşti, funcţionarii Unguri vor înscrie pe Ioan şi Nicolae ca János şi Miklós, însă Românul tot Român va rămâne, dar, dacă se speră, că prin noua instituţie elementul român va fi câştigat sau măcar apropiat de „idea de stat“, atunci desamăgirea va fi şi mai crâncenă. Noi putem asigura, că tocmai contrarul se va întâmpla. Românul, a cărui limbă este deja atât de oropsită în patria lui străbună, nu se va simţi atras, ci tot mai mult respins de „idea de stat“, care îl împedecă de a jura în limba lui chiar şi credinţa eternă iubitei sale. Ro­mânul numai oroare va simţi de „idea de stat“, care cu intervenţia tălmaciului, ci­ se presentă chiar şi la actul căsătoriei în atilla şi cu eşarfă ungurească, pe când pentru scumpul seu tricolor el este arun­cat în temniţă! Scurt şi cuprinzător, legile biseri­ceşti nu vor apropia, ci şi mai mult vor înstrăina elementele nemaghiare de către actuala politică de stat. Şi mai mult va spori nemulţumirea din ţeară, şi astfel în mod fatal va accelera căderea nenoroci­tului sistem sub care patria şi noi toţi tânguim de atât vreme. Drept­ aceea avem cuvinte de a spera, că precum toate sânt trecătoare, cu atât mai trecătoare vor fi şi nouele legi bise­riceşti. Sigma: Maiestatea Sa Monarchul în Ardeal. După­ cum este informat guvernamentalul „Ko­lozsvár"­ (numărul de la 10 Iulie) Maiestatea Sa Monarchul soseşte la Cluj în ziua de 22 Septemvrie, dimineaţa, la orele 7 şi 55 OIŢA „TRIBUNEI." Un pretendent. Istoriograful rus Alexandru Barsukov, ce­­­brul cunoscător al timpului Ţarevnei Cata­­na H., a scos nu de mult un volum inte­­esant de documente preţioase şi până acum fi cunoscute. Cartea lui Barsukov scoate la reală lucruri surprinzătoare, despre care până jum nici pomenire nu era. Fără indoeală, cea mai surprinzătoare­ste partea aceea, in care afirmă, sprijinit­ele documente, că favoritul Ţarevnei Elisabeta, inerul Ivan Ivanovici Suvalov, pe care Cata­lina II.­­l-a expulsat din Rusia, a fost moş­tenitorul legitim al tronului ru­sesc şi că după reîntoarcerea sa din exil — finde a stat 15 ani — a făcut serioase încercări «de a detronisa pe Catarina II. şi astfel să ficupe el tronul Rusiei. Este interesant, că la început nici Şuva- Jov însuşi n’a ştiut nimic de originea şi pre­­tensiunea sa legitimă şi numai după reîntoar­cerea sa din exil a aflat misteriul naşterii sale. Prilegiu ’i-a dat o scrisoare, pe care mi-a predat-o un anumit Feodor Aş şi care după Barsukov era de următorul cuprins: „Maiestate! Atât vîrsta mea înaintată, cât şi sdruncinata mea sănătate îmi răpesc nădejdea de a ajunge ziua fericită, în care Maiestatea Voastră, încungiurat de entusiaştii Maiestăţii Voastre supuşi, veţi ocupa tronul Rusiei... Nu pot deci să nu Vă mulţumesc graţiositatea Maiestăţii Voastre, pentru­ că aţi avut nemărginita bunătate de a-­mi încredinţa unele şi altele afaceri ale Maiestăţii Voastre şi că înainte de plecare aţi avut generositatea să mă cercetaţi încă odată... Dumnezeu atot­puternicul şi milostivul a vrut, ca Maiestatea Voastră, fiiul Ţarevnei Anna, să purtaţi pe sfinţitul cap al Maiestăţii Voastre coroana Ru­siei puternice... Dar, pentru­ ca să se poată întâmpla aceasta, este neîncungiurabil, ca Ţarevna ac­tual domnitoare şi legitimul său urmaş, ac­tualul pretendent la tronul Rusiei, să dispară cât mai curând din şirul celor vii. Spre acest scop trebue să aveţi oameni credincioşi până la moarte, care să fie neîmpăcaţii duşmani ai stărilor actuale şi ai guvernamentului present, între oamenii aceştia este şi fiiul meu mai mare, Feodor, care v’a predat şi scrisoarea presentă. El a fost comandant de divisiune în armata rusească şi la anul 1766, în etate de abia 39 ani,­­l-au trecut în disponibilitate, deşi era încă în deplină putere de a lucra pentru gloria armatei ruseşti. Dacă Maies­tatea Voastră ’l-aţi încredinţa pe el cu con­ducerea afacerilor Maiestăţii Voastre, eu mi-aşi da binecuvântarea mea părintească şi aş im­plora de la Dumnezeu puternicul seu sprijin. Aveţi încredere în el; s’a jurat pe crucea sfântă, că nici fratelui seu mai mic nu va descoperi nici un singur cuvenţel măcar“... Petersburg, 16 Martie 1773. Baronul Fridrich As. Pentru importanţa scrisorii de mai sus, şi mai ales pentru fide-demnitatea sa, trebue să ştim înainte de toate: cine a fost acest baron Fridrich As, ce rol a avut în curtea Ţarevnei Anna, şi că avut-a el prilegiu să se încredinţeze despre adevăr cu privire la ori­ginea lui Şuvarov?... Relativ la întrebările acestea, Barsukov ne spune multe, dintre care chiar şi numai o singură afirmare sprijinită cu dovezi, este de­­ajuns pentru adeverirea celor spuse de el în scrisoarea menţionată. Această afirmare este că, baronul Aş deja pe timpul lui Petru­ cel­­mare a fost un fruntaş sfetnic al curţii, care în curtea Ţarevnei Anna a jucat rolul de se­cretar intim al Ţarevnei. Pe timpul lui Petru­­cel­ mare el a fost un fel de ministru al afa­cerilor externe. Astfel îl vedem la anul 1720 în curtea din Viena, unde făcea negocieri di­plomatice, ca plenipotenţiarul Rusiei. Cu acest prilegiu a căpătat şi titlul de baron austriac. Reîntors de la curtea din Viena, graţia Ţarului Petru-cel mare la ridicat ’l­a o demnitate de frunte în vieaţa de stat, în care poliţie ’l-a aflat şi Ţarevna Ana când după moartea lui Petru îşi ocupase tronul. Rolul baronului Aş pentru istoria lui Şuvalov, se începe de la primirea lui în curtea Ţarevnei şi încredinţarea lui cu cele mai in­time afaceri personale, putem zice individuale ale Ţarevnei. După­ cum apare din documen­tele desgropate din archiva secretă a miste­rioasei curţi moscovitane, Ţarevna Ana s-a fo­losit de baronul Aş pentru toate trebuinţele pe care altora nu le putea destăinui. Aş avea între altele şi josnicul rol de a aculta pe amanţii Ţarevnei. El a fost mijlocitorul amorului cu tragic sfîrşit, între Ţarevna şi Biron, prinţul de Curlanda. Din acest pasionat, dulce şi nenorocit amor, s’a născut Ioan Şuvalov... * E un negru şi sângeros capitol din is­toria aventurilor amoroase ale Ţarevnei... Noaptea târziu, sub scutul întunerecului mut se furişează cineva până la antişambra budoarului Ţarevnei. Deschide cu o cheie secretă uşile duple şi intră în antisambră. Le închide earuşi cu grije şi se apropie de uşa budoarului, unde bate încet de trei­ ori şi după un răspuns lin din partea celui din odae, întră. Baronul Aş se află faţă în faţă cu frumoasa Ţarevna. Ţarevna pare a fi sur­prinsă de această visită neanunţată. Baronul Aş, un loc de ori­ce explicare îi predă Ţa­revnei o scrisoare, pe care — zise el — a adus-o camerierul prințului Biron de Cur­­landa. Țarevna apucă scrisoarea cu o nes­pusă pasiune și o cetește repede şir după șir. Se face palidă ca ceara, trupul ei frumos și dornic îi tremură ca cuprins de friguri. După câteva minute în care încearcă să se recu­­leagă, îi zise baronului: — Știi ce e în scrisoarea aceasta? — Prinţul îmi scrie, că mâne, dimineaţa curând, va avu duel cu generalul Skaraetin. Ştii, că generalul Skaraetin, este cel mai bun ţintaş în armata întreagă. De aceea n’a venit as­tăzi, de aceea a trebuit să-’l aştept în zadar, între cele mai mari chinuri ale sufletului meu dornic... Baronul era gata cu răspunsul: — Generalul Skaraetin trebue se moară încă în noaptea aceasta! , ■ Și Țarevna încă în minutul acela a sub­scris cu trăsături tremurătoare actul de exe­cutare al generalului, și n’au trecut trei ore până când viteazul general nu mai era între cei vieţuitori. Amorul neiertat al Ţarevnei a poftit şi alte jertfe. După moartea generalului a dat ordin imediat să-’i prindă şi pe cei şese sol­daţi, care ’l-au legat pe generalul Skaraetin, ’l-au împuşcat şi ’l-au îngropat, înainte de a se ivi soarele, ’li-a curs şi sângele celor şese soldaţi... Prinţul Biron ’l-a aşteptat de geaba pe adversarul seu, despre care încă de dimi­neaţa s’a lăţit ştirea, că a dispărut fără de veste. Prinţul era încredinţat că generalul s’a refugiat în străinătate şi nu mai târziu după aceasta a aflat adevărul. Ţarevna în­săşi ’i-a povestit într’un extas de iubire, când a vrut se­’l asigure pe iubitul seu de puterea pasiunii sale. Din acest moment prinţul n’a mai putut privi în faţa Ţarevnei, ci desbrăcat cum era s’a pus în trăsură, a fugit dela curte şi a trecut chiar şi graniţa Rusiei. Rodul acestui păcătos amor a fost Ivan Şuvalov. Mamă-sa ’l-a dat în grija baronu­lui, a celui mai credincios om al ei. El sin­gur a ştiut secretul amorului Ţarevnei şi după Nr. 147 minute, în aceeaşi zi la orele 9 va asista la un Te-Deum, după care la orele 11 primeşte diferite delegaţiuni. După primire se va da un dejun, care după ameazi Maiestatea Sa pleacă la Huedin, unde rămâne până la 26 Septemvrie, când se termină ma­nevrele, Jidanii şi matriculele de stat. O depeşe trimisă din Budapesta guvernamenta­lului „Kolozsvár“ anunţă că „ministrul de culte şi instrucţie publică a aprobat punctul de vedere al biuroului cen­tral israelitan din ţeară. Cu p­rivire la posturile rabinilor conducători ai matriculelor confesionale israeli­­tane, Ministrul a Incunoştiinţat biuroul pe calea ordinaţiunii, că valoarea regulamentelor usate până acum nu va înceta nici cu intrarea in vigoare a nouei legi despre conducerea matriculelor. Astfel cercurile teritoriale ale comunelor bisericeşti israelitane şi relaţiile către filialele bisericeşti vor rămâne şi mai departe intacte, aşa cum au fost statolite pe baza regulamentelor de până acum. Tot ase­menea nu vor suferi nici cea mai mică ştir­bire plăţile şi drepturile de până acum ale rabinilor conducători de matricule confesionale“. E de observat, că cei de la cancelaria centrală evreească din Budapesta îşi ştiu in­fluenţa asupra guvernului atât de sigură, că­­după­ cum am arătat la timp —înainte cu două săptămâni deja au dat rabinilor acest răspuns, pe care ministrul îl confirmă acum şi el. Socialiştii maghiari. Despre mişcarea socialistă în comunele de pe Alföld, ziarul „Egyetértés“ de la 10 iulie scrie: „Astăzi nu stăm numai în faţa instin­­ţelor absurde ale unei cete sălbatece de oameni seduşi, ci în faţa unei armate de muncitori­­proletari, organisată în regulă şi cu rafinerie surprinzătoare, care astăzi încă se teme de pu­terea suliţelor şi a puştilor Mannlicher ce tot mai mult e­ la iveală. Aceasta e causa, că rabdă în tăcere şi numai din când în când lasă câte un ţipet de tânguire; dar’ aşteaptă în acelaşi timp, şi aşteaptă mereu prilegiid, când va puţi si facă si-’i simţească brutali­tatea sa aceia, pe care îi crede că-’i sânt asu­pritori şi tiranisatori: clasa proprietarilor de pământ unguri. „Este de necrezut dar, adevărat, că din inima poporului muncitor din cele mai ma­ghiare oraşe ale celor mai maghiare comitate, a perit sentimentul patriotismului, faţă de in­­ştiinţele maghiarismului, ca naţiune, române rece şi domnii din redacţia ziarului „Népszava“ pot fi mândri că l­-a succes se scoată noţiunea patriei din sufletul unei mari cete ale popo­rului maghiar, care odinioară sângele ’şi­’l­ a

Next