Tribuna, octombrie 1895 (Anul 12, nr. 220-243)

1895-10-01 / nr. 220

Sibiiu, Duminecă 1/13 Octomvrie 1895 Nr. 220 Anul Xn ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., ‘/* an 5 fl. 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 fl- 50 cr * /* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: i/4 an 10 franci, */4 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. ■■■ Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oara 6 cr a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un nuraer costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. 0 lovitură. (*) Guvernul unguresc ţine se ne dee pe fiecare zi probă despre marele adevăr, că graţiarea martirilor vrea să o foloseasă mai ales ca o perdea, în dosul căreia să îndrepteze contra Românilor şi a instituţiunilor noastre cele mai grele lovituri. O astfel de lovitură este ceea, despre care am fost vestiţi ieri: secuestrarea şcoalelor intreţinute din fondul foştilor grăniţeri din comitatele Sibiiu, Făgăraş şi Hunedoara. Pentru că ce alt nume am putea faptului, că prin „hotărîre preaînaltă“, şcoalele comunale se pun sub inspecţiunea autorităţilor comunale, sau cu alte cuvinte, se pun la discreţia şlgăbirelor şi a inspectorilor şcolari. .Administraţiei fondului foştilor grăniţeri, care avea conducerea morală şi materială a acestor şcoale, îi rămâne cel mult rolul de cassar: să plătească atunci şi atâta, cât îi vor comanda comunele, adecă agenţii guvernului, pentru că în urma atâtor nesocotiri a legii, unde se mai afla azi un solgabirău, care să nu poată face în sate ce vrea ?! Se vede deci că guvernul maghiar ia în serios planul să facă pe milleniu pe toţi cetăţenii o apă, să nu se mai audă de la Adria şi până în Carpaţi decât o singură limbă: cea maghiară ! A şi început ori mai bine, continuă cuminte: a pus acum ochii pe acelg, maragnâneşti comitate, vrea să ridice şcooale fingureşti în comitate, unde despre Unguri numai atâta cunoştinţă este, cât răspândesc gendarmii cu pumnul şi baionetele. ’I s’a părut guvernului că nu merg bine şcoalele priveghiate de un baron Ursu, care s’a distins ca erou pe vremuri, când vitejii maghiari luptau contra tronului împărătesc şi că vor prospera mai bine Românii, dacă şcoalele lor vor fi puse la disposiţia apostolilor „ideii de stat maghiar“. Ce-i pasă lui Wl a s s i c s, că grăniţerii au drept absolut şi nemărginitasupra jivutului lor, câştigat prin jertfe de sâ.^^apâ^td patria pe când strămoşii ministrului de sigur aveau o altă patrie ! Ce n’a reuşit să facă Tisza la 1876, căci încă pe atunci şoviniştii puseseră ochii pe fondul grăniţeresc, nici la 1889, când s’a făcut a doua încercare, W a s s i c s crede să se facă acum. FOIȚA „TRIBUNEI.“ Despre Veneția. — Scrisori cătră un amic. — I. Să-’ți pară rău cât ai trăi, că nu ai venit cu mine la Veneția. Și aceasta nu pentru că n’ai putea-o vedea și de altă-dată, ci pentru că ori-cât vei fi umblat prin lume, numai ea, mărimea apusă dar’ cu veşnic farmec, Veneţia de toţi poeţii mari cântată şi inspiratoarea atâtor romancieri, îţi produce impresia ce nu te mai lasă. O impresie ce se poate asemăna cu starea sufletului când te-ai deşteptat dintr’un vis dulce: îţi pare rău că el s’a întrerupt şi te mângăi încă mult cu aducerea lui aminte... Te simţi oarecumva mai bogat după ce ai trecut printr’însa şi vremea nainte de a fi văzut Veneţia, te uimeşte, atât de fără cuprins o judeci. Deşi au trecut săptămâni de zile la mijloc, totuşi impresiile primite în acest oraş romantic mă stăpânesc cu atâta putere, că abia apuc vre-o ocasie se alerg iarăşi într’acolo. Nopţi dearindul visez că sânt pe canalul mare, cu şirul de palate pompoase; deasupra apei sure, în care ziua se restrânge soarele de nici un nor întunecat; iar’ noaptea, când pe cer s’aprind stelele şi luna, car’ în case luminările, ia aspectul unui fiu de lumină. Doar’ că nu curge, ci face numai mici valuri, pornite de câte un vent uşor... Şi când mă gândesc ce neplăcută ’mi-a fost prima impresie. Sosisem în gară dimineaţa, pe la orele patru (1 Sept.) Era un sgomot, de par’că a isbucnit o revoluţie de... femei, cu toate că cei ce făceau gură, erau bărbaţi, precupeţii, cari descărcau din vagoane articole de-ale mâncării, — şi hamalii, cari să certau pentru câte-un geamantan de dus câţiva paşi, până să fie aşezat în gondolă (muncă de zece centime!). Ear’ până să mă pot aşeza în vre-o barcă, ceartă şi mai cumplită , nu ştiam în care să mă arunc, atâtea ’mi să îmbulzeau. Gondolierii de mai îndărăt căutau să ajungă nainte trăgând dela mal bărcile ce Ie stau înainte, ear’ cei ce apucasera ţărmul, să apărau cu lopeţile. O luptă comedioasă, destul de amusantă de altfel chiar şi după o noapte nedormită.... Mă aşez în gondolă, între perini moi. Trecem pe sub podul mare de fer, numit al căii ferate şi cată-ne în largul marelui canal. Gondolierii fug în toate părţile cu victimele lor, călătorii sosiţi. Pare că alunecăm, atât de repede ne duc. Nu să aud decât loviturile dese ale lopeţilor şi câte un strigăt particular când sosim în dreptul unui canal mai mic. Se dă semnul celui ce ar veni în faţă ori din coaste, să bage de seamă, să nu se ciocnească... Asta-i dar’ Veneţia, — mă întreb, văzându-mă pe apă, în stânga şi dreapta casei mari, multe dintre ele numai din marmoră, însă toate pustii, penibile de tăcute şi nicăiri nici o verdeaţă, de parcă nu-i un oraş care trăeşte.... 11 ’Mi-am adus aminte atunci de Eminescu, care zice: , S’a stins vieaţa falnicei Veneţii... „Ca ’n ţintirim, tăcere e ’n cetate... Gondolierul, om vorbăreţ, începe a mă descoase şi a mă întreba, că la ce hotel vreau să mă ducă? îi spun, că ia unul german.... „A, tedesco!“ — exclama, şi mă întoarce îndărăt câteva case. Ne oprim la nişte trepte înguste. E intrarea în hotel (Opitz) Batem în uşă, de sculăm vecinii, până să vină cineva să deschidă. Apare în fine o femeie bălană (ce surprindere: în Italia femeie bălană!), somnoroasă, cu care însă abia mă pot înţelege. Ştia numai câteva vorbe nemţeşti (destul dacă hotelului ’i se zicea, că e nemţesc!), italieneşte n’o înţelegea nici gondolie- rul, franţuzeşte de loc. Era o Slovenă, care venise în Veneţia, pentru că aşa zicea: Ita-lienii cântă mai frumos şi la Veneţia nu-’i zăpadă, nici frig, ca pe coastele sterpe şi petroase ale Istriei. * Am făcut aici cunoştinţă cu nişte Ruşi. Iată cum. Stăteam în sala de mâncare, când întră doi tineri, bruni, cu cap mare, păr stufos, derangeat, barbă rară, iuţi însă la vorbă. De la congresul naţionalităţilor învăţasem atâta ca să ştiu deosebi limba slovacă de cea sârbă. Tinerii mei nu vorbeau nici una dintre aceste limbi, eram sigur însă, că sunt de neam slav. Ruşi treime să fie, mai ales judecându-m i după mutrele lor... „D-voastră sarited Ruşi“, îi întrebaiu în limba franceză (eram sigur, că o vorbesc, doar nu zadarnic se face atâta sgomot cu alianţa franceso-rusă!), îmi răspunseră, că da.... „Şi eu“, zistiu. A, ce bucurie pe ei, începură indată să ’mi se recomande şi să-’mi vorbească ruseşte. Neinţelegând însă nimic, fui silit să le stric bucuria şi să le spun, că numai numele ’mi-e Rus, încolo sânt Român... Au rîs şi ei şi ne-am împrietenit iute... „Mai este un otel un domn rus“, ne spuse fata care ne servia dejunul (unt cu miere şi ceaiu).. Peste puţin a şi intrat. Un profesor (Severianoff), care stătea de câteva luni în Veneţia. Făcea cerc tări prin archivă, un tip de Muscal urît, dar’ foarte cult. S’a bucurat grozav, întâlnind compatrioţi, care de mine prinse slăbiciune. Spunea că iubeşte pe Români, deşi ştie ca Românii nu prea sunt bine cu Muscalii. Avea prietenie cu profesorul slavist , Ioan Bogdan, şi se mira că îl cunosc şi eu... Am plecat toţi patru în oraş ce era un bun cicerone. Pe drum, în gondolă, vorbeam puţin. Exclamam numai mult, văzând palatele admirabile de pe Grand Canal. Aşa, în treacăt, ne-am oprit la M us e u de aici, unde într’o oră şi jumătate, cât am stat, abia că am putut fugi cu ochii peste numeroasele tablouri istorice, cari representă toate răsboaiele pe mare al Veneţiei-mai odinioară. Tot aici sunt trofeele ce venţienii au adus din atâtea campanii glorioase... Jefuitori mai mari nu cred că au existat pe lume. Au adus cu ei până şi porţile cetăţilor ce au cuprins, apoi felinare, turnuri Întregi de la biserici bogate, icoane scumpe, până şi mobile de ale domnitorilor pe cari ’i-au supus. De giuvanicale nici nu amintesc: este o colecţie cum nici la Britisch Museum n’am văzut... Mai de interes sânt însă sălile numite ale lui Canova şi Van Dyk, neîntrecuţii măiestri, dela cari s’au aşezat aici nu numai opere de valoare, dar’ şi manuscrise (epistole particulare). Stai uimit înaintea artei lor, de par’că ai fi înaintea unui altar dumnezeesc... Jos în curte, nişte lucrători tocmai se căzniau să-’i potrivească un loc nu ştiu cărui zeu de pe vremea Numai acum înţelegeam, cum Grecii manii adorau atâţia zei, într’adevăr nu plăzmuieşti zeu în amintirea sculpturii ori poesiei, când celor protejaţi de aceşti zei, mult sufletul !... Abia mai ştiu c Marco, biserica podg mai, dar’ a lumei dralele cele mai mul dela Colonia, Notre -Dame Sântem însă siguri, că şi lui li se va opune aceeaşi resistenţă bărbătească, ca predecesorilor sei. Toţi Românii suntem una în a protesta contra tendenţei ce are guvernul maghiar de a secuestra drepturi vechi şi bine meritate. Chestia naţionalităţilor a preocupat alaltăieri comisia financiară a Dietei. S’a discutat anume din incidentul sumei ce se va vota pentru secţia chestiei naţionalităţilor de pe lângă primul-ministru. B á n f f y a declarat, că această secţie nu va lucra independent, ci va servi numai cu informaţiuni primului-ministru, care să-şi câştige astfel relaţiuni pentru a da „látományzati irány“, o noţiune pe care primulministru o exprimă prin cuvintele de mai sus, caraghioase, că rîd toate gazetele. El a vrut se zică: pentru a înlesni ministrului se-şi câştige o părere şi vederi unitare în ceea ce priveşte chestia naţionalităţilor. Badeni şi Ungurii. „Kölnische Zeitung“ scrie următoarele: „Noul cabinet austriac este salutat în Ungaria cu sentimente foarte varii. Deja caracterul său neparlamentar nu le place fanaticilor formatismului parlamentar. Se presupune, că contele Badeni are inclinaţiuni reacţionare şi că savismul şi clericalismul va avă succese. Dar mai neplăcut este, deşi nu se spune, faptul, că fostul guvernor al Galiţiei are încrederea M. Sale în mare grad. Basat pe ea, se poate că la tracturile dualiste iminente Badeni va face pretenţiuni, pentru a căror retusare pe Bánffy nu-’l ţin destul de cerbicos. Ear’ în Austria se pretinde foarte hotărît, ca progresul economic al Ungariei să se exprime şi în ridicarea cvotei; o potenţare a influenţei maghiare asupra băncii nu este bine văzută, dualisarea ei se crede de imposibilă înainte de regularea valutei şi se doresc şi schimbări în tariful vamal“. Mistificări şi suspectări. „Pester Lloyd“ de la 10 Octomvrie a scris într’un entrefilet următoarele: „Tribuna“ şi soţii ei anunţă, că Românii graţiaţi, mai ales din Lucaciu, Raţiu şi Coroian, îşi vor continua şi după graţiare activitatea lor agitatorică pe basade până acum şi cu mijloacele de până acum şi se insuesc a reduce visita lui Lucaciu şi a lui Coroianu la ministrul-president Banffy la un incident personal, care n’ar avă nici o însemnătate politica. După toată probabilitatea însă, pasul acesta al ambilor conducători ai Românilor are o mai mare înnemnătate, decât un simplu act de curtoasie. Dacă Lucaciu şi Coroianu cu visita lor la ministrul-president ’şi-ar fi privit acţiunea ca finită, atunci n’ar fi rămas timp mai îndelungat în Budapesta, unde ei — după cum o ştim din isvorul cel mai autentic — de repeţite ori au venit în atingere cu conducătorul, secţiunii naţionalităţilor, consilierul de secţie Jeszenszki. Atât Lucaciu cât şi Coroianu au visitat pe consilierul de secţie, şi au conversat cu el timp mai îndelungat. Avem destul motiv de a susţină, că aceste conversări s’au referit la atitudinea viitoare a numitelor persoane, care pe viitor cu greu va fi atât de intransigentă, ca şi cum a fost până acum. N’ar fi un lucru nedibaciu, dacă ministrului-preşedinte ’i-ar fi succes de a îmblânzi puţin pe amândoi agitatorii, şi de a-i îndupleca să fee o atitudine mai conciliantă“. Reproducând aceste şiruri, cu sublinierile în care e tare, „Gazeta“ de azi cere „o urgentă lămurire“. Şi anume, de ce „urgentă lămurire“ ? Maghiarii şi Croaţii. „Agramer Tageblatt care înregistrează toate ştirile evident oficiale asupra călătoriei M. Sale la Agram, bănueşte, că „ele voesc a modera entusiasmul Croaţilor pentru venirea M. Sale“ şi asigură, că acest scop nu va fi ajuns. Ungurii ar dori să arunce în acest chip nereal umbre asupra poporului croat. Lucaciu la Papa. „Pester Lloyd“ anunţă într’o telegramă din Roma, că dl Dr. V. Lucaciu, va fi în curînd primit în audienţă la Papa. Din Bucovina Din raportul asupra adunării „Concordiei extragem următoarele şire: „înainte de a se trece la al doilea punct (primul punct fusese raportul presidentului) al programului relativ la completarea comitetului, cere cuvântul dl profesor Haip şi face următoarea declaraţie: „în critica raportului ce ni-’l presentă comitetul, noi nu intrăm. Nu ne pronunţăm asupra valorii sale. Exprimăm însă speranţa, că comitetul reînoit prin alegerile suplementare ce au a se face azi, va presta de acumînainte o activitate mai energică şi rodnică. Fac deci propunerea se luăm act de acest raport şi să trecem la ordinea zilei“. Primindu-se propunerea aceasta cu unanimitate, se trece la întregirea comitetului societăţii şi se aleg prin aclamaţiune următorii domni: Dr. Ioan Sbiera, baronul Alecu Hormuzachi, Dr. loan Flondor, Grigoriu Halip şi Zaharie Voronca. Cerând cuvântul dl profesor Dr. Vorcinschi, declară că tristele împregiurări actuale ne impun imperios datoria de a ne strînge rîndurile, grupându-ne des in jurul steagului naţional şi formând un veritabil partid bine organisat, de care să se restrângă atacurile duşmane. Numai prin puteri unite vom pute resista eficace inimicilor noştri şi representând astfel dorinţa tuturor păturilor poporului nostru, vom afla cohesiunea dorită şi vom pâşi puternic înainte pe calea progresului“. Observăm, că în numele domnilor aleşi în comitet găsim expresiunea unei reconciliaţiuni în partidul naţional şi dorim, ca în adevăr el să represente oficial şi energic „dorinţa tuturor păturilor poporului“. Articolul „Gazetei Bucovinei“ din nr. 77 indică aceeaşi direcţie bună, pe care „Tribuna“ atât de insistent a discutat-o. Să fie într’un cras bun! Crisa ministerială în România. Ni se scrie din Bucureşti cu data de 28 Sept. V.: Crisa ministerială merge foarte încet spre soluţiune. După cum se afirmă în cercurile politice, ministrul L. Catargiu nuşi-a dat încă formal demisia, dar’ nu încape nici o îndoeală, că’şi va da-o în zilele acestea. Despre modul, cum se va resolva crisa, până în momentele de faţă, numai conjecturi mai mult s’au mai puţin motivate circulă prin capitală. Regele Carol, care cu prilegiul manevrelor a petrecut două zile în Bucureşti, s’a reîntors azi la Sinaia, şi de acolo va avisa asupra situaţiei. Iar’ după ce Regele până acum nu s’a pronunţat, şi neexistând încă o demisie formală nici nu s’a putut pronunţa, nu ştie încă nimenea ce va fi. Atâta numai se poate constata, că tot mai generală şi mai consistentă devine părerea, că partidul conservator nu este capabil se mai dee nici o combinaţie ministerială şi că chemarea liberalilor la putere se impune prin forţa împregiurărilor. — „Pester Lloyd1 primeşte din Bucureşti o telegramă în care ni se comunică, că M. Sa Regele. Carol va hotărî asupra crisei miniateriale. Luni în săptămâna viitoare. O lămurire. (…). E trist, că şi azi ne mai vedem siliţi se dăm lămuriri ca ceea ce urmează. Cu atât mai trist, că Români sunt aceia, cari o provoacă, anume asupra unui punct al politicei partidului nostru naţional, despre care credeam, că măcar Românilor să le fie destul de cunoscut. E vorba de pasivitatea noastră față cu alegerile parlamentare. Credem că acest punct este foarte clar şi foarte simplu. Suntem pasivi faţă cu parlamentul din Budapesta, dar suntem cât nu se poate mai activi în toate celelalte sfere ale vieţii publice, în special în vieaţa comunală şi comitateasă. Aşa au hotărît toate conferenţele noastre naţionale, de când partidul naţional s’a constituit formal, adecă dela 1881 încoace. Lucrul acesta îl ştiu la noi şi copiii, şi întrucât voesc se-şi ştie, îi ştiu chiar şi adversarii noştri politici naţionali. Prin urmare este netăgăduit, că apelul nostru publicat în numărul dela 26 Septemvrie (8 Octomvrie) în afacerea viitoarelor alegeri municipale este tot ce se poate mai natural, mai de sine înţeles, mai consecvent cu politica de mult stabilită a partidului naţional. Şi cu toate acestea s-a găsit un ziar român guvernamental, „Ţeara“ din Bucureşti, care în numărul său de la 28 Septemvrie v. înregistrează apelul nostru însoţit de următorul comentar: „Prezicerea noastră că graţiarea mar ’ tirilor din Vaţ şi Seghedin va determina o schimbare adâncă în tactica partidului naţional, se adevereşte. „După un apel, pe care-’l publică „Tribuna“ din Sibiiu, cu privire la alegerile generale pentru comună şi comitat, cari se apropie, vedem că partidul naţional s’a hotărît se părăsească pasivitatea de până acum şi se între cu tărie în lupta electorală. „Hotărirea e de o mare importanţă şi în numărul nostru de mâne vom reveni asupre ei, pentru a arăta, că constitue începutul unei faze noue şi mai bune pentru lupta naţională“ . Pentru edificarea „ Ţerii “, care atât de bine informată ni se presentă în chestia naţională, îi recomandăm să studieze explicările ce urmează. Dacă ar fi căutat, precum şi-ar fi fost datorinţa, înainte de a trimbiţa lumii o schimbare atât de esenţială în politica partidului nostru naţional, foarte uşor ar fi găsit, că deja conferenţa naţională din 12—14,Maiu 1881 a luat, între altele următoarea hotărîre : „(Comitetul instituit) la combinatele mai corespunzătoare moduri şi mijloace legale pentru regularea atât a pasivităţii pentru Transilvania faţă de dietă şi de alegeri, ca această pasivitate să devină serioasă şi reală, cât şi a activităţii pentru celelate părţi locuite de Români, şi peste tot a activităţii prin toate inferioarele sfere ale vieţii publice, anume prin municipalităţi şi comune, angajându-se toţi membrii acestei conferenţe la conlucrarea reală şi zeloasă pentru această politică în sinul poporului român“ . Programul naţional şi hotărîrile votate în conferenţa din 1881 au fost apoi susţinute în întregitatea lor de conferenţele naţionale din 1884, 1887 şi 1890, cu deosebire numai că în aceasta din urmă pasivitatea faţă cu alegerile paria-