Tribuna, noiembrie 1895 (Anul 12, nr. 244-267)

1895-11-01 / nr. 244

fag 976 Din Budapesta­ — Scrisoarea corespondentului nostru. — Budapesta, 10 Nov. u. Lueger şi Maghiarii. — Prietenii dlui Lueger între — Maghiari. — Antisemitismul la universitatea din Buda­pesta şi revanche-ul — Jidanilor. — Studenţii români do­jeniţi de rectorul universităţii. — Svon despre crisă. — Deroute. — Supărarea patrio­ilor. Știrile telegrafice cam­ mai întâiu a vestit neaprobarea alegerii de primar a dlui Dr. Lueger, au stîrnit o nespusă bucurie în ceata israeliților patriotici. „Magyarország“ a fost prima foaie, care a fericit neamul lui Iacob cu „înveselitoarea Ştire“, preamărind înţelepciunea guvernului de dincolo de Leitha, care a recomandat Maiestăţii Sale Deaprobarea domnului Dr. Lueger, în ziua următoare au publicat depeşile şi foile celelalte şi—după o comună înţelegere făcută în orele de noapte — fără mult alaiu şi tăinuind vădit bucuria ce le-a cuprins inimile lor. E de prisos să căutăm explicarea aces­tei manevre. Ea se demască în­deajuns prin comunicatele aproape identice din foile guvernamentale, care accentuează fără motiv şi cu deosebită ponderositate protestul gu­vernului faţă cu pretinsa „acasă“ a anti­semiţilor din Austria, că guvernul din Un­garia ar avă fie cât de mică parte în ne­aprobarea dlui Lueger. Că n’o fi având o credem, dar’ că nu degeaba o spune aceasta presa guvernamen­tală o­­ ştim. Ca reclama ce astfel îşi face guver­nul şi fie cât mai mare, i l-a pus la cale pe Pázmándy să interpeleze în afacerea Lueger, cerând seamă guvernului ce e adevăr în acasa antisemiţilor. Pázmándy va interpela mâne.* De altfel dl Lueger are fericirea ori ne­fericirea cine ar pută să ştie — de a număra între prietenii sei şi o parte din tinerimea­­ maghiară! Cel puţin aceasta o dovedeşte îm­­pregiurarea, că în n­u­m­e­­­a unei frac­ţiuni a tinerimii universitare maghiare, dl Lueger a fost călduros felicitat cu pri­­legiul alegerii sale de primar, ca luptător desinteresat în contra falsului liberalism jidovesc. Aşa se vede, că mândria câtorva neaoşi Maghiari s'a îndestulit deja cu libera­lismul propagat cu obrăznicie de ur­maşii lui Moise... Numai cât e deja cam târzior...* Din incidentul amintit mai sus, foile jidano-liberale au început o campanie straş­nică în contra „universitarilor antisemiţi“, in­­vinuind pe oficialii societăţii universitare, cu „nepatriotism“, în vreme­ ce după zisa lor ei sunt propagatorii exclusivismului unguresc şi gonitorii Jidanilor. Trecând astfel causa pe terenul publi­cisticei, Jidanii au cerut ca în şedinţa comite­tului să se desbată chestia, unde se pro­nunţe comitetul societăţii, deoare-ce statutele opresc politizarea membrilor, car’ felicitarea lui Lueger este un act politic... în şedinţa comitetului presidentul Kom­­lossy Arthur a declarat că comitetul ca atare n’a întreprins actul atribuit lui şi comitetul, earuşi „ca atare“, se ţine departe de ori­ce acţiune politică. Natural, că pe Jidani aceasta nu şi-a mulţumit căci rămâne totuşi presupunerea, că membrii singuratici din comitetul societăţii au întreprins, — deşi nu ca comitet — acţiu­nile antisemite. Fiecarea s’a continuat deci şi a avut de resultat întărirea­­ antisemi­tismului şi câteva provocări. Eroul Jidanilor Schulhof a provocat pe mai mulţi inşi dintre cari cu primul s’a bătut alaltăieri. Cu ceilalţi cu greu se va mai pută căci contrarul seu, un antisemit, cu numele Ba­ross ’l-a rănit aşa de greu, că chiar şi dacă în urma rănii nu va fi nici o complicaţie — totuşi va trebui în cel mai norocos ca s se păzească patul cel puţin o lună. Jidanii desconsideraţi continuă agitarea în presa jidă­­nească, şi în conciliabilele private ţinute, mai ales în „Caffe Central“, având o singură armă: că studenţii maghiari au salutat în Lueger pe cel mai pronunţat inimic al Un­gurilor! Ce vor face nu se ştie încă, dar’ presa jidovească spune, că­­ „universitarii jidani se pregătesc la serioasă acţiune“... Una dintre aceste acţiuni a fost inter­venţia la rectorul universităţii şi la ministrul Wlasich, căror le-au cerut „scutirea“ în faţa antisemiţilor. * Probabil, că tot la intervenţia Jidanilor ori cel puţin la alarma dată de presa jidană­­maghiară şi în primul rînd de „Magyar Hír­lap“ rectorul universităţii­­l-a chemat la sine pe unul dintre studenţii români, întrebându-­l despre caracterul convenirii studenţilor români, slovaci şi sârbi când cu înfrăţirea. După des­luşirea dată rectorului, acesta s’a îndestulit de astă-dată numai cu o simplă oprelişte de a face — politică. Va se zică numai o mică dojană, indispensabilă însă pentru fericirea ţerii... * Parlamentul maghiar, acest teatru susţi­nut de noi toţi cu atâtea cheltueli şi unde se joacă aşa fără de genă şi cu atâta cinism, tragicomedia vieţii noastre de stat, — a fost dela redeschiderea de toamnă petrecut cu multă atenţie. S’au îngrijit, — când oposiţia, când guvernul — de un repertoar cât se poate de abundant şi variat din cele mai hazlii re­­presentaţii. După turbatele scene când cu satisfacţia „naţiunii vătămate“ la Zagreb, au urmat sce­nele când comice când tragice din incidentul discuţiilor budgetare. Cea din urmă şedinţă a parlamentului a avut parte din ambele, în urma căreia guvernul ajuns în penibilă situa­ţie era la marginea­­ prăvălită. Dar a se vi­ le povestesc: Polonyi îl interpelează pe ministru-pre­­sident, pe cel de justiţie şi cel de interne, în cauza excepţionalei ordinaţiuni ministeriale dată de ministrul comun de răsbel în căuşele cu­nuniilor oficerilor. în locul interpelaţilor vor­beşte­­ Fehérváry, susţinând că se ţine de resultt­ul lui. Opoziţia basându-se pe regulament îi pune stavilă. Se nasc scene turbulente. Iri­­taţie generală, sgomot teribil, potop de stri­găte. Urmează Bánffy şi declară spusele lui Fehérváry de ale sale şi de ale întregului ca­binet — cu desăvîrşire solidar, „asupra că­rora cabinetul a luat hotărîre în comun*, în momentul acela întră Erdélyi şi nefiind exact informat despre cele întâmplate, pronunţă, că va da un r­ă s p u­n s separat, „în vreme­ ce consiliul ministerial n'a tratat încă afacerea“. Un potop de hohote şi aprobări clare şi viforoase ’i-a urmat din partea oposiţiei. El rămâne atins şi nu înţelege rostul unei aprobări aşa de vii şi generale din băncile oposiţiei... Bánffy, ca lovit de damblaua priveşte la el mirat, în sinul mamelurilor surprindere şi nimeni nu-­şi poate explica motivul acestei desavuări atât de evidente, a ministrului-pre­­sident făcută de un membru al­­ „cabinetului solidar“. „Magyarország“ a şi scris imediat, în numărul ce a apărut cu câteva ore după ter­minarea şedinţei, — că, după scena de as­tăzi s­crisa, cel puţin părţială este ine­vitabilă. Bánffy însă, care­­şi-a pus de gând să presideze el caraghioslicurile de la primăvară, a ţinut imediat să apară explicările „regre­tabilei neînțelegeri“ isvorîtă din „neinforma­­rea“ ministrului Erdélyi, despre care reptilele guvernamentale afirmă că este pe deplin so­lidar cu întreg cabinetul şi astfel „afacerea se aplanează prin o lămurire a lui Erdélyi ce se va da în ședinţa de Luni“... * Foile maghiare înregistrează din nou o desconsiderare a „capitalei reşedinţă“, şi se tânguesc amar. Un inginer care a zidit „hala de măr­furi“ din Budapesta a fost trimis în străină­tate la studiu, înzestrat din partea „fő-és szék­város“-ul“ cu mai multe recomandaţii. In­ginerul Cigler basat pe aceste „recomandaţii“ a cerut voe să studieze „Halle Centrale“ din Paris. A fost însă — respins... Înţelegând acestea patrioţii,­­l-au pus pe „ministrul externelor a Ungariei independente“, pe dl Pázmándy se intervină. Dl Páz­mándy a satisfăcut — telegrafic. Resultatul II aşteaptă cu sete. Daelius. O publicaţiune istorică- Dl Dr. Orest Popescul a publicat prima broşură dintr’o publicaţiune istorică, care va obţină de sigur atenţiunea istoricilor noştri, pe care o merită şi din punctul de vedere al materialului, ce-’l cuprinde, şi de acela al Ingrijirii, cu care este făcută publi­­caţiunea. Asupra publicaţiunii vorbeşte însăşi pre­faţa ei, fără a fi de loc presumpţioasă, re­­cunoscându-­şi valoarea sa şi valoarea ten­­denţei sale, în prefaţă cetim următoarele: „Bucovina posede din epoca ei anti­­austriacă comori avute de documente. Din actele şi registrele tîrgurilor ei, e drept, au rămas numai resturi puţin impunătoare. N’am pută primi decât numai modeste contribu­­ţiuni diplomatice din partea Sucevei, odată mândre, al căruntului Siret sau al frontie­­ranului Cernăuţi. Cu atât mai bine conser­vate sunt avuţiile archivate ale mănăstirilor. Putna, Suceaviţa şi Dragomirna păstrează fie­care câte un tesaur întreg de pergamente şi hârtii vechi. care mănăstirile secularisate îşi au depuse actele la direcţiunea fondului reli­­gionar din Cernăuţi, unde formează o ar­în fine sânt a se adauge aici şi documentele di­feritelor familii, din cari unele dispun de specimene în adevăr interesante. „Asupra vieţii şi importanţei materia­lului documentat, care îl poate oferi Buco­vina, nu poate fi deci îndoeală. „Tot atât de sigur însă e, că acest ma­terial preţios până acum e scos la lumină numai foarte insuficient şi n­e­s­is­te­m­a­t­i­c. „E adevărat, că o parte bună a urb­­celor mănăstireşti e odată de Wickenhauser. Dar­ aceste ediţiuni, cu tot meritul lor, nu sunt nici­decum ajungătoare. Wickenhauser publică documentele numai în traducere ger­mană, traducere adese­ori destul de curioasă, în fine publicaţiunile lui Wickenhauser nici nu cuprind întregul cerc al archivelor mă­năstireşti, nici celelalte domenii, cari am vă­zut, că au abundanţă aproape egală cu cea a mănăstirilor. „în vederea acestei stări ar fi o cerinţă imperioasă a întreprinde o editare serioasă şi completă a do­cumentelor adăpostite în Bucovina. E imens profitul, ce mi-ar trage de aici istoriografia Moldovei. „N’ar fi consult a mai amîna această în­treprindere folositoare. Fiecare zi aduce subtracţiuni din cifra activului, mai cu seamă în privinţa documentelor păstrate de parti­culari. „O astfel de consideraţiune ’mi-a dat şi mie impulsul, de a îngriji editura acestor „Câteva documente moldovene“. „Ele au fost găsite şi copiate în cursul anilor din urmă de dl Dr. George P o p o v i­c i pentru a-­şi asorta materialul pentru studiile sale asupra vechiului drept român. Colec­­ţiunea de copii a acestui tinăr învăţat cu­prinde mai cu seamă documente, ce nu fac parte din vre-o archivă publică, documente, ce sânt expuse liberului plac şi arbitriu al proprietarilor particulari. „Dr. George Popovici, ocupat cu stu­diile sale asupra istoriei de drept, nu poate găsi timp a publica nici măcar în parte ma­terialele, ce le-a adunat. „Cu plăcere m’am însărcinat eu cu să­­vîrșirea acestui lucru, care îl cred atât de folositor. „Mica archivă, pe care o editez deci, va cuprinde mai ântâiu douăzec­i-ș­i-p­a­­tru de documente slavone ema­nate din cancelaria voevozilor moldoveni în cursul anilor 1418—1620, apoi documente moldo­­câmpulungene. „Câmpulungul moldovenesc e un teri­­tor din cele mai interesante. De la Cantemir Incovci e opiniunea comună a istoriografilor români, că în trei locuri ale pământului Mol­dovei: la Câmpulung, la Vrancea şi în codrii Tigheciului au existat republice, ce atîrnau lux de scaunul voevodal de Suceava şi trăiau sub ascultarea unor legi şi obiceiuri particu­lare. Se zice, că aceste semi-state mici sunt religuiile unor străvechi cristalisaţiuni poli­tice, anterioare epocei descălecării principa­tului. Voevodul transcarpatin, coborîndu-se, pentru a-­şi întemeia domnia, le-a aflat acum închegate, întrând în relaţiuni de atîrnare tributare faţă cu Moldovă de nou organisată oazele republicane au rămas înzestrate cu li­bertăţile şi obiceiurile lor vechi şi păzite apărate şi de aici înainte cu îngrijire scru­puloasă şi cu un eroism clasic. Astfel voe­­vozii moldoveni, ori cât de mult s’ar fi mân­drit ei, că stăpânesc ţeara întreagă, dela plaiu şi până la mare, în realitate n’au fost nici când autocraţi pe măruntele teritore câm­­pulungene, vrâncene şi codrene. „Aşa spune o versiune literară stereo­tipă şi tradiţională. Dar’ o examinare serioasă şi documentară nu s’a făcut încă. Şi cum ar fi şi posibilă, când în colecţiunile publicate până acum, docu­mentele privitoare la aceste trei insule democratice sunt de o rari­tate supremă? „Iată, pentru­ ce cred, că contribuţiu­­nea, ce o ofer prin ediţiunea de faţă, nu va fi rău venită“. Primul document este dela Alexandru- Vodă cel Bun (15 ianuarie 1418), cuprinzând „pe cât ştim prima menţiune a unui proces pertractat înaintea unui voevod moldovenesc“; celelalte sunt dela 1450, 1454 — un docu­ment relativ la o restricţiune a jurisdicţiunii Saşilor şi diregătorilor domneşti din Baia, şi pe care în extrasul lui Wolkenhauser din Urkunden des Klosters Moldovitza (p. 65, nr. 22) nu-­l mai poţi recunoaşte — de la 1472, 1476, 1486, 1513, 1517, 1527, 1529, 1532, 1537, 1548, 1556, 1575, 1624, 1635, 1660 şi 1669. Documentele (slave) sunt toate traduse şi anutate. Pentru o mai uşoară utilizare a lor autorul promite a anexa la sfîrşitul publicaţiei două indice, unul de persoane şi de locuri, ear’ altul real. Publicaţiunea merită a fi încuragiatâ; autorul ei îşi câştigă un veritabil merit fă­­cându-o. D. Si­biiu, Mercuri, 1/13 Noemvrie 1895 Nr. 244 TRIBUNA Lupta în comitate- Alegerile în comitatul Aradului. După­ cum am anunţat prin depeşa de Vineri, alegerile de membri în congregaţiunea comitatensâ s’au sfîrşit cu învingerea parti­dului naţional. Nu era cu putinţă, ca în faţa sistemu­lui de corupţiune şi terorism exercitat de or­ganele administrative, partidul se ocupe astă­­dată toate poziţiile. Dar, că membrii sei de frunte, ca Mangra, Veliciu, Aurel Suciu, Dr. Ştefan Pop, Romul Ciorogariu, Dr. George Pop, sunt aleşi în câte două locuri, în con­tra celor mai straşnice presiuni şi ordina­ţiuni, aceasta este mai mult ca învingere, este înfrângerea şovinismului şi umilirea re­­presentanţilor sei. Ţipetul de durere şi desperarea ce­­i-au cuprins pe deţinătorii puterii în comitatul Aradului pentru învingerea partidului naţio­nal, îşi află expresiunea în ieremiada perciu­natului de la „Arad és Vidéke“, care scrie sub titlul „Memorandiştii î­n con­gregaţie“, un turbat articol, înjurând pe fruntaşii noştri naţionalişti şi ocărând şi pe fişpan, care a lăsat se se întâmple asemenea ruşine, să se aleagă Mangra, Suciu, Veliciu, Ciorogar, Sf. Pop şi alţi Români. Numitul ziar regretă, că nu mai tră­­eşte vestitul paşă Tabajdy, „care a fost şi destul de tare şi destul de patriot se în­­frâne pe agitatorii valahi“. Regretăm şi noi că a murit, pentru­ că trăind şi văzând cum se deşteaptă Românii, pe cari îi despreţuia, ar trebui să crepe de năcaz. * Alegeri în Sacul. Alegerea membrilor comitatensi din Sacul, centrul cercului nostru Timiş, unde erau a se alege 3 membri, s’a săvârşit nu cu o învingere a naţionaliştilor ca la Maidan, ci cu înfrângere ca la Gavosdia, alegându-se solgăbireul din Sacul, Huszarok, notarul din Şdiora, Pestean, şi notarul din Valeaboul, Doboşan. Se înţelege era ca la Gavosdia, fără contracandidaţi. De ce ruşine să ne fie ! Conducători naţionalişti ca învăţătorul Po­­povics din Şdiora, preotul Spatau din Sacul, de ce nu au aflat oportun a face ceva? Se miră nu numai eu ci mai mulţi. Nu poate chiar consimţesc şi d-lor cu acea alegere? Nu cred, ci cel dintâiu pentru a nu se strica Alegeri în Hunedoara. Cetim în „ Revista Ordaliei* . Marţi în 5 Nov. n. în săptămâna acea­sta, s’au întâmplat alegerile pentru congregaţia comitatului nostru. Despre sfîrşitul lor ştim până acum, cum au reuşit în următoarele locuri. La Orăştie alegerile se întâmplă pe temeiul învoelii statornicite între Români, Unguri şi Saşi, de a da fiecare neam deo­potrivă de mulţi membri de ai sei. Aşa s’au ales 2 Români, 2 Saşi şi 2 Unguri. Românii sunt domnii: Aurel P. Barcianu, directorul ziarului nostru şi dl Ioan Lăzăroiu, negus­tor în Orăştie. La Romos alegerile s’au făcut cu ni­ţică frecare şi încordare. Au reuşit domnii: Dr. Alexandru Hossu, advocat în Deva; Lau­­rian Bercian din Orăştie ; Nicolau Andreiu, preot în Căstău; Iosif Dumitru, cotar în Be­­riu, şi Nicolau Mihăilă, învăţător în Ro­­moşel. Au căzut faţă de aceştia: primpretorul Orăştiei Fodor Gyula, cu trei notari candidaţi. * în cercul B­â­­­ţ­a au fost aleşi urmă­torii domni: Simeon Băcilă, preot în Ormin­­dea; Ioan Roman, preot în Luncoiul-de-sus; George Dragan, preot în Băiţa; Nicolae Pop, preot în Ormindea; Dimitrie Moldovan, adj. nat. în Băiţa; Alexandru Moldovan, propr. în Deva; Tavie Perian, preot în Selişte; loan Fugăru, preot în Luncoiul-de-jos; Petru Pe­­rian, preot în Trestia; Lazar Perian, primar în Băiţa. Alegerea în cercul Hususcului. întrunirea din Blaj. — Greşeala convocatorilor. -- O surprindere. — Funcţionari şi memi­bri nevrednici în congregaţie. — Ziua alegerii. Cu data de 23 octomvrie inteligenţa din acest cerc a fost convocată la o consul­tare în Blaj, pe 31 a aceleiaşi luni, în pre­vederea alegerilor municipale, întrunirea — precum era de prevăzut — a fost slab cer­cetată. Causa e a se căuta mai mult în ale­gerea nepotrivită a locului, decât în nepăsa­rea alegătorilor. Să mă ierte diii convocă­­tori, dar’ relaţiunile locale ar fi militat mai mult pentru un centru al cercului nostru, de­cât pentru Blaj, care cade afară de confiniile acestui cerc. înşişi s’au putut convinge despre ade­vărul acesta, în faţa numărului mic al celor întruniţi. S’au presentat abia în număr de 8, din cei mai deaproape. Mai multă prevedere deci de altă­dată ! . . . în butul acestei greşeli, convenirea din Blaj ’şi-a avut părţile sale bune. Aici am aflat, că ziua alegerii e fixată pe 4 Noemvrie n., şi s’au dispus cele necesare pentru o or­­ganisare bună şi rodnică. Ni-a fost mai mare surprinderea, când abia aci am aflat despre ziua alegerii. Un simţ de idignare ne-a cuprins în faţa acestei nelegiuiri condamnabile. Dar’ atunci pentru­­ce mai plătim noi cu bani grei haita de funcţionari? Au nu le demandă lor paragra­ful legii, că atari lucruri să le aducă la cu­noştinţa civilor ? Pentru­ ce nu ’şi-au împlinit datoria, ci s’au îndestulit numai a scrie pe dosul scrisorii, trimisă lor, că „s’a publicat în toată regula“ — cum am văzut însumi mai târziu. O altă împregiurare, cu mult mai con­damnabilă şi odioasă, merită a fi atinsă la acest loc. Este lucru îndeobşte cunoscut, că noi mai aveam şi câţiva membri vechi în congregaţiunea acestui nefericit comitat. Unde au fost aceşti membri în 14 Maiu a. c., când congregaţiunea a fixat ziua alegerii din chestiune ? Cei presenţi la întrunirea des amintită au luat cu însufleţire asupră-’şi obligaţiunea de a informa publicul român, încât s’ar fi şi achitat fiecare în mod demn, las să judece cei cari ştiu. Mă ruşinez a aminti, că dela întrunire chiar şi doi din cei trei convocători, au ţinut a străluci prin absenţă, dar’ imparţialitatea mă constrînge a nu refăcâ această împregiu­rare. Care va fi fost causa, (?) dînşii ştiu. Ţin să amintesc, că după cele premerse, s’a pornit în tot cercul o mişcare însufleţită între ai noştri, în tabăra contrară ea era mai mult la­tentă. Ei ştiau deja cu săptămâni înainte, pe când noi abia din ora a 11-a. Aşa apoi uşor se explică totul. Capacitările încă urmau cu mult foc, în faţa situaţiunii nesigure iute se înjghebează o consultare din partea inteligenţei noastre. Cei presenţi grăbesc fără excepţiune. Se aduce pe tapet ideea unui compromis, dar’ iute se şi abandonează, primindu-se o listă de candidaţi, tot Români (12 la număr). Lista oficioasă candida 4 Români, 4 Unguri şi 4 Saşi. La eventualitatea unui compromis, se promitea din parte oficioasă schimbarea unui Român neagreat nouă cu unul agreat, ceea­ ce s’a făcut şi în butul abandonării compromi­sului. Sub atari auspicii s’a început actul alegerii, fiind deocamdată presenţi în majori­tate Românii. Dăr „sireaca idee“ trebuia salvată! Ce era deci de făcut? Iute s’au ştiut reculege, nu e vorbă. Haid’ după naţiunea „circums­pectă“, ca să-’şi lase lucrul şi căminul şi să grăbească la locul perzării sale, într’aceea alegerea decurgea. Cei dintâiu chemaţi la urnă au fost pri­marii et tuti quanti slujbaşii. Se pută altcum?... Ac! apoi s’a văzut, pe cine îngrăşăm noi din sudoarea noastră!... Sângele ni­ s’a urcat în faţă de indig­nare, când am văzut, că din atâţia primari români, nici unul nu s’a putut afla indepen­dent şi cu suflet curat. Urmarea acestei păcătoşenii era prevă­zută­­ de la început. Cu toate acestea noi am purces solidari, aşteptând în zadar să mai sosească mulţimea de preoţi şi alţi inte­r­anţi, cari încă lipsiau, spre ruşinea lor fie zis. Ce ni-a putut împedeca dela împlinirea datoriei? Faţa ne roşeşte de ruşine, când cu­getăm la nepăsarea lor, şi nu pot tăcă, ci întreb: unde au fost onorabilii preoţi din Iclod, Pănade, Bia, Glogoveţ, Sânmiclăuş, Fă­get, Valea­ Sasului, Căpâlna, Bosna, Chesler şi gr.-­ort. din Boian, dimpreună cu alţi ale­gători din aceste comune? Av a-veţi cu ce vă scusa absenţa, atât de dezastroasă în urmări? Să auzim ! Consecvenţele triste ale nepăsării noastre apar foarte evident din următoarele. Candidaţii exclusiv oficioşi au întrunit 88 voturi, care cei exclusiv Români 47. Acum să punem voturile, ce nouă ni-au lipsit şi a primarilor noştri, şi iată realitatea zdrobi­toare ! Cine e vinovat! Nu noi înşine? Nu pot tăcă în faţa acestei ruşini! N’ar fi bine se preţuim mai mult înţe­leaptă sentenţă : „Nouce te ipsum“ ! Că primarii şi câţi alţi slujbaşi îşi bat joc de noi, cari îi susţinem, nu e aşa lucru de mirat, de vreme­ ce întreg sistemul dominant cu notarul, care celalalt fiind popă cu tre­cere la pretură nu o se cază din graţia dom­nilor pentru afurisita causă naţională, făcân­­du-Ie oposiţie; acestea vor fi motivele. Timişeanul. * *

Next