Tribuna, decembrie 1895 (Anul 12, nr. 268-291)
1895-12-01 / nr. 268
Anul XII Sibiiu, Vineri 1/13 Decemvrie 1895 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V* an 2 fl. 50 cr., 1/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/i an 3 fl. 50 cr., l/s an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Vi an 10 franci, l/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia •• Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Str. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în Bucureşti, strade Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Alegeri in România. (L). Din rapoartele ce am dat până acum, cetitorii noştri cunosc resultatul alegerilor din România. A învins în toate colegiile partidul liberal-naţional. Şi încă cu o majoritate atât de sdrobitoare, cum nimeni nu s’a aşteptat. Conservatorii abia au isbutit se pătrundă cinci inşi, la Senat şi Cameră. Căpeteniile lor, foştii miniştri Catargiu, Lahovary, general Manu, Cantacuzino, Take Ionescu, Olănescu, Carp, deşi au fost candidaţi unii chiar şi în patru locuri, au căzut. Caro gravitatea căderii se manifestă în disproporţia de voturi date celor două partide. Au fost colegii, unde candidaţii liberali au întrunit de douăsprezece ori mai multe voturi ca cei conservatori. Au întrunit la Senat, colegiul I. şi II. liberalii 22.892 voturi, iare conservatorii 5.102 voturi. La Cameră au întrunit în colegiul I. şi II. — căci resultatul colegiului III. (ţerănesc) nu-’l cunoaştem încă — liberalii 83.253 voturi, ear’ conservatorii 15.894. Că liberalii naţionali dispun de o forţă mare în regatul român, s’a dovedit chiar şi anum e anul, când erau în oposiţie. Atunci deja, cu ocazia alegerilor comunale, au isbutit în dousprezece dintre cele mai importante oraşe ale României, astfel la Iaşi, Bârlad, Brăila, Ploieşti, Craiova, Giurgiu, Călăraşi, Tîrgovişte şi alte centre. Ear, unde au căzut, diferenţa de voturi era aşa de mică, încât făcându-se adunarea voturilor exprimate î n toatăţ ţ e a ra, conservatorii guvernamentali au avut de abia cu câteva sute de voturi mai mult ca liberalii oposanţi. Dar, cât despre ultimele alegeri făcute sub conservatori, oposiţia liberală reuşise în peste 50 locuri, la Senat şi Camera deputaţilor. Aşa că toţi bărbaţii mai distinşi ai liberalilor erau aleşi. Domnii Sturdza, Aurelian, Stătescu, Urechiă, Mârzescu, Vernescu etc. erau în Senat, car’ la Cameră domnii Fleva, Stolojan, Delavrancea, Stoicescu etc. etc. Adevărat, că la 1888, când au căzut dela putere, liberalii puțini au putut și ei să între în parlament. Tot au fost tuse peste treizeci. Adevărat, că şi atunci cel mai mare bărbat de stat al României, de toţi Românii regretatul Ioan B r ă t i a n u, a căzut în capitală faţă de bancherul grec Zerlendis. Dar’ disproporţia între voturile primite de unul şi altul n’a fost atât de isbitoare. Atunci liberalii tot au avut peste 900 voturi la colegiul L, până ce la actualele alegeri dl Filipescu, până ierialaltăieri primar al capitalei, abia a putut să întrunească 200 voturi, care la Brăila deasemeni a căzut, deși înainte cu opt ani reușise să se aleagă acolo ca oposant, și încă la colegiul al IlI-lea. Tot aşa li s’a întâmplat dlor Carp şi Lahovary, cari au fost aleşi, ca oposanţi, în ultima Cameră liberală, în iarna anului 1888. Raul Carp a fost ales la Botoşani şi ca oposant al guvernului Catargiu, pe când acum au căzut pretutindeni, abia la două luni după ce au părăsit puterea. Tot aşa a căzut radicalul Panu, aliat al conservatorilor, deşi înainte vreme la Iaşi a fost ales chiar când era mai combătut de guvernul liberal, în foile din România discuţia cea mai animată nici nu se învîrte de altfel în pregiurul majorităţii imense ce au liberalii. Conservatorii spun înşişi că s’au aşteptat la o înfrângere cât se poate de mare. Nu aşa de sdrobitoare ruse. Ci discuţia se prinde în giurul faptului, că n’au putut se pătrundă în corpurile legiuitoare căpeteniile oposiţiei. Foile oposante, se înţelege, acasă guvernul că a făcut ingerențe. Probe positive nu s’au dat încă. E fapt însă, că în România votarea se petrece în secret, că oricâtă ingerență ar exercita guvernele, pe alegătorii din colegiile I. de Cameră și Senat, toți oameni culți, greu ar putea să-ș i facă a vota contra convingerii lor. Ear’ la aceste colegii, cele mai independente, vedem că conservatorii au avut voturi puține, mai puțin ca a patra parte, cât au avut liberalii. Din două deci, una : ori că nici acest colegiu nu este convins, ci e vecinic guvernamental, ori că are convingere politică, și atunci voturile exprimate pentru partidul liberal-național, rămân ca o dovadă că majoritatea Țării Românești ține cu partidul care a făcut răsboiul glorios a proclamat independența și a întemeiat regatul de azi al României. Faptul că la alegerile comunale săvârșite în toamna anului 1894 liberalii au reuşitt în cele mai mari centre, faptul că chiar şi ultimele alegeri parlamentare — a treia alegere ce se făcuse în cei 7 ani de domnie conservttoare — oposiţia liberală reuşise în peste 50 locuri, care unde a rămas în minoritate, totuşi a întrunit voturi multe, ne face să credem supoziția din urmă, în România majoritatea alegătorii or țin cu liberalii. Foile oposante din România, se înțelege, nu prea vor să admită acest lucru, ci se descarcă asupra corpului electoral, zicând că e foarte corupt. Noi credem că este mai aproape de adevăr și la tot cazul mai în interesul românismului să se admită, că țeara este cu liberalii, decât pentru a scula o cădere grea, să se spună, că nici chiar colegiile l. de Senat și Cameră, elita alegatorilor români, nu au convingeri politice. A zice că o țeară întreagă nu are convingeri politice, este ori a o crede pechtoasa de tot, ori a voi sâ-’ți resbuni pentru că convingerile majorității cetățenilor sânt altele, decât ale tale, cel respins când ai solicitat încrederea acestor cetățeni. FOITA „TRIBUNEI". Magazinul Barbunî. — Roman. — De André Theuriet. Tradus de I. E. Prodan. (Urmare şi fine.) Observă, nu fără un sentiment de surprindere gingaşă, cu ce grije deosebită şi aproape pioasă fusese casa condusă în timpul acestui period al vieţii Laurenţiei. Nimic nu fusese negligiat, ea se gândise la toate : la ordonarea facerii leşiei, la reînoirea florilor plantate pe mormântul d-şoarei Lenette, la mărunţişurile preferite ale lui Hiacint şi mai ales la prosperitatea sa,a lui Germanin. La fiecare pagină, preocuparea de bărbatul absent se trada printr’un neînsemnat, detail: veştmintele călduroase preparate şi împachetate pentru Rembercourt de cu finea lui Octomvrie, albiturile proaspete trimise la fermă în fiecare săptămână, chiar şi unele plăcinte de carne rece, comandate Catincei şi expedate prin Hiacint în zilele când se făcea vânătoare mare în păduri. Ea nu lăsase nici o zi fără a se îngriji de el... Germania frunzăria din ce în ce mai încet și merse astfel până la Jocul, unde scrisoarea se opri deodată pe o jumătate de pagină. Aici, în formă de signetă, erau câteva foi de roză împrăștiate, pe jumătate uscate deja, însă exhalând încă un parfum discret și îmbătător, ca rămasul bun, pe care Laurenţia il suspinase dintr’odată depărtându-se. Şi aici se sfirşise. Acum nimenea nu va mai avu curagiul de a înscrie ceva pe paginele remase albe. Vechia carte de raţiociniu, pe care moşul o lăsase moştenire copiilor sei, şi pe care Laurenţia îşi ţinuse de o datorinţă a o ţină în curent, nimenea nu o va mai continua.... Pentru ce scop ? Acestea cărţi nu sânt preţioase decât pentru familiile cari se perpetuă şi Hiacint şi Germania vor muri fără urmaşi în urîcioasa lor singurătate da celibatari. Acum totul era zis. Laurenţia va pleca, şi tânăra femee odată sburată, casa va deveni iarăşi locuinţa blăstămată şi tăcută a celor doi Barbuni. Nu le va remâna alta, decât se arză vechiul registru, de teamă, ca după moartea lor să nu se vânză împreună cu hârtiile nefolositoare şi ca vreun băcan să nu facă cornete din foile pline cu scrisoarea moşului, a Lenettei şi a Laurenţiei... Nimenea nu putea vedea ce se petrece sus în mica odae, nimenea decât pitulicile saltând prin prunii din faţă ori rândunelele ce treceau şi se întorceau pe dinaintea ferestrii. Nici o privire indiscretă nu surprinse dar’ cele două lacrime, cari se rostogoliră din ochii lui Germanin și se perdură în barba sa. De altmintrelea el îşi plecase capul de tot spre registru ca şi când ar fi vrut să-şi ascundă emoţiunea chiar şi dinaintea paserilor din grădină. Atât de aproape îşi ţinea capul de paginile îngălbenite, atât de aproape încât buzele lui deodată se lipiră de foile de roză uscate şi asprul vânător puse un sărut pe ele... în timpul acesta, în treapetul celor doi cai corsicani, droşca aducea pe Hacint şi pe Laurenţia la Villette. în decursul drumului schimbară puţine vorbe cel mai mare dintre Barbuni suspina adânc şi tinăra femee se opintea tare ca să rămână liniştită. îndatăce sosiră în strada Bourg-ului, Laurenţia scrise mamei sale şi se găti de plecare. îşi lua cu sine numai modestele sale haine de fată tinăra şi bagajele îi fură îndată gata. Cătră seară dete ultimele îndrumări Catincei și rugă pe cumnatul seu să se urce în odaia ei ca să-’i ajute a-’şi lega pachetele. Pe când bravul Hiacint, de tot mâhnit, dar’ necutezând a se opune la o plecare care fusese aprobată de Germania, se supunea şi lega frânghiile cu zel, Laurenţia însemna cheile scrinelor şi ale dulapurilor zidite în părete. — Totul e în ordine, zise Laurenţia, când Hiacint îşi termina lucrarea; Iată cheile sânt numerotate şi le veţi pute foarte uşor cunoaşte. îi întinse legătura de chei, dar’ degetele lui Lafrogne cel mai mare erau atât de ţapene şi tremurătoare, încât pachetul de chei îi lunecă din mâni şi văzu cu mare sgomot pe parchet. Acest sgomotde fete fu atât de asurzitor, încât nu auziră că cineva batea la uşe. Cleanţa uşii se învirti şi Germania întră, roşu, prafos, înierbântat de drum şi de soare. Privi lamantanele legate și inșirate de-a lungul păretelui. — Așadar’, îi zise Laurenției, care devenise palidă, domnia-ta ești decisă de tot ca să pleci? — Trebue, bolborosi ea. — Ei bine, strigă Germanin, în casul acesta, vom pleca împreuna, nu e cuviincios ca femeea mea să călătorească singură. Laurenţia făcu ochii sei negri mari, tremura şi nu putea să înţeleagă. Hiacint vnse, el înţelesese deja şi scuturând voios mâna fratelui seu. — E bine, frăţioare! exclamă el; aide, îmbrăţişază-o! Laurenţia se aruncase deja în braţele bărbatului seu şi cu capul răsturnat pe latul piept al robustului vânător era înecată în lacrimi. Laurenţia şi Germania călătoriră timp de cinci luni. Când se întoarseră în Villette, în Decemvrie, emoţiunea causată prin toate evenimentele pe cari le povestirăm, avusese timp de a se linişti şi cei doi soţi îşi reluară liniştiţi în posesiune casa lor din strada Bourgului. Domnul Havier Duprat nu reapăru mai mult în Villette, insă aventura neplăcută, care marcase debutul seu în magistratură nu-l împedeca de a face o frumoasă carieră. Duprat se ţinea de şcoala acelor tineri doctrinari, cari unesc mândrie multă cu multă seriositae şi, cari având mai multă ambiţiune decât principii nu sânt niciodată jenaţi de opiniunile sau de conştienţa lor. Substitut deja înaintea răsboiului, Duprat reaflă în 1871, în ministere şi în adunarea naţională, câţiva vechi camarazi de vederile sale, a căror influenţă era atotputernică şi cu ajutorul cărora ştia să se înalţe pe un scaun de procuror, aşteptându-se încă şi mai mult. Elocvenţa sa straşnică e în mare favor la curtea de H .., şi când ia cuvântul într’o afacere criminală complicată cu adulteriu, rechizitoriile acestui magistrat neînduplecat fac pe culpabili să se mfioare pe banca lor şi dilatează inimile juraţilor. Uneori onestul Hiacint, careşi-a păstrat obiceiul de a răsfoi prin Gazeta tribunalelor dă de câte o astfel de răutăcioasă replică a domnului procuror Duprat, şi lectura pompoaselor trase despre „perversiunea moravurilor contimporane şi despreţuirea sfintelor legi ale onoarei şi ale moralei“ are darul de a-l face indispus peste întreaga zi. El roşeşte până în albul ochilor, şi îl auzi strigând în mijlocul societăţii, strivind nenorocitul jurnal: — „Făţarnic! înşelător mârşav!“ Din fericire cel mai mare dintre Barbuni află în casa din strada Bourg-ului dulci compensări, cari îl fac să-şi uite curând gustul amar al acestui caliciu. Hiacint a devenit unchiu. La câteva luni după reîntoarcerea părechii, tânăra doamnă Lafrogne a dat lumina zilei unui prunc, pe care l-au numit Claudiu, ca pe moşul Lafrogne, şi care la botez a fost ţinut deasupra cristelniţei de către Hiacint şi d-na de Coulaines. Nou născutul este viguros şi spătos; totul anunţă, văzându-l crescând drept, ca acesta va fi un băiat voinic, şi că numele de Lafrogne nu va dispară aşa de curând din statul civil. Graţie lui, casa celor doi Barbuni cunoaşte bucurii sgomotoase, a cărei culoare vechi şi grinzi înalte îşi perduseră obiceiul mai bine de patruzeci de ani. Hiacint e reînsufleţit de aceasta şi când, pe un soare frumos, primbla în braţele sale micul pe dinaintea faţadei din strada Bourg-ului, sirenele de la ferestri şi cheruvimii de la arcadă înşişi par reîntineriţi prin sosirea acestui tinăr oaspe, îi urează bunăvenire din înălţimea capitolelor lor de frunziş şi micul prunc încântat schimba zimbete cu feţele lor birulate şi cu gurile lor căscate de rîs până la urechi. Vorbirea lui Holló, în prim-articolul din „Pester Lloyd“, unul de Mercuri, se fac imputări curioase deputatului Holló pentru vorbirea ţinută în chestia alegerii de la Stupava. Reproducem şi noi următoarele: „Cândi-a succes guvernului a împrăştia neîncrederea Saşilor şi a-i face razim fidel al ideii de stat maghiar, a ştiut opoziţia să vorbească plină de indignaţiune în contra pretinsului „pact“ încheiat cu Saşii. Acum însă, când partidul poporal încheie legături cu pans lavisinul, cu duşmanul de moarte al ideii de stat maghiar, pentru combaterea cu arme a liberalismului şi a tot ce este maghiar, scrie să apere acest partid în vorbă şi scris“. Rău ’i-a durut cuvintele lui Holló. Archidiecesa din Cernăuţi. Ocuparea scaunului metropolitan gr.-ort. din Cernăuţi — scrie „ Gazeta Polska“ de acolo — a devenit importantă şi din punctul de vedere politic. Deputaţii români aparţinând clubului Hohenwarth s’au dus anume la şeful lor politic, rugându-l de a se întrepune ca să fie numit candidatul plăcut Românilor. Contele Hohenwarth s’a şi dus într’adevăr la ministrul-president Bademi; acesta însă îi răspunse, că privitor la această afacere s’a şi luat hotărîrea în consiliul de miniștri și că decisiunea definitivă depinde acum numai dela împăratul. Deputaţii români ar fi căştigat convingerea, că pr. Ciupercovici va fi numit metropolit, ceea ce ar produce rea disposiţie printre Români. Gimnasiul român în Bucovina. Representanţa orăşenească din Cernăuţi a hotărît la propunerea baronului Mustaţa a ruga guvernul şi parlamentul pentru a înfiinţa un gimnasiu superior de stat, la care în cele patru clase inferioare să fie şi paralele cu limbile de propunere română şi ruteană. Cehii şi reînoirea pactului dualistic. „Ndrodni Listy“ de la 7 Decemvrie, ocupându-se cu relaţiunile deputaţilor cehi faţă cu guvernul, atinge şi chestiunea reînoirii pactului dualistic, despre care se pronunţă în următorul mod: „A înfăţoşa chestiunea ca şi când noi am avea cel mai mare interes în această afacere, şi încă date fiind împregiurările ce erau la naşterea dualismului, când nu s’a luat nici o seamă de drepturile noastre — aşa ceva ar însemna, că în unele locuri se presupune la poporul nostru mare naivitate politică. „De altfel Maghiari au în mânile lor un mijloc foarte eficace pentru a întări propria lor situaţie politică, anume: dreptatea faţă cu popoarele nemaghiare, a recunoaşte în mod cinstit dreptul lor la o vieaţă proprie individuală a lor şi desvoltarea ei, scurt a le procura condiţii de existenţă solide şi cinstite. Prin aceasta multe s’ar îndrepta în relaţiunile noastre faţă cu Maghiarii, căci din causa sistemului actual practicat în Ungaria sufere greu în primul rînd cei mai de aproape fraţi de neam ai noştri... „Pe lângă stările amintite, care nu mai sânt cu putinţă pe lângă vreme, în care Maghiarii ţin înlănţuite celelalte naţionalităţi, mai este de mare importanţă pentru noi şi chestiunea economică, adecă a luotei în această privinţă, operiind relaţia unei echitabile împărţiri a sarcinelor, reclamând luarea în seamă a propriilor noastre interese economice, vom proceda potrivit acestor cerinţe, obiectiv, fără orice gânduri ascunse. „Aceste sânt punctele de căpetenie ale poziţiei noastre faţă cu regatul Sfântului Ştefan“. _____ Alegerile în România. La colegiul al II-lea de Cameră au reuşit 69 liberali şi nici un conservator, în multe părţi, conservatorii şi-au şi retras candidaturile. S’au dat următoarele voturi: Liberali . . 61.048 Conservatori 9.439 La colegiul al IlI-lea au reuşit deasemeni pretutindeni candidaţii liebrali, 34 la număr. Nr. 268 Din parlamentul maghiar. După şedinţele furtunoase a urmat şi o şedinţă liniştită, lipsită de orice sgomot. Şedinţa din 10 i. c. a fost ultima şedinţă înaintea vacanţei parlamentare. La ordinea zilei nu a fost altceva decât răspunsuri la interpelări făcute în şedinţe anterioare. Ministrul Perezel a răspuns la interpelarea lui Sima Ferencz în afacerile comitatului Csongrăd, a răspuns apoi şi deputatului Hock János în chestiunea abusurilor făcute la alegerea de deputat în Girald. Ministrul Perzel constată, că informaţiunile lui Hock nu sânt corecte, că nu din partea guvernului, ci de cătră oposiţie s’au făcut abusuri, corteşiri, terorism la alegerea din Girald. Nefiind de faţă interpelantul, parlamentul ia spre ştiinţă răspunsul ministrului. Urmează răspunsul ministrului-preşedinte Bănffy la interpelarea dlui Dr. Nicolae Şerban, comunicată şi de noi în unul din numerii precedenţi. Bănffy: La întrebarea deputatului Şer' ban, că are cunoştinţă ministrul-preşedinte despre persecuţiunile inscenate de comiţiisupremi în contra naţionalităţilor şi în special în comitatul Făgăraşului, renunţ, că nu am. Trebue însă să protestestez în modul cel mai hotărît, în contra insinuării, ca şi când ar exista atari insenări. (Ia stai mai domol, die, şi nu protesta! Red. „Trib.“) La întrebarea a doua, „că află de legat şi domn ministrul-preşedinte, ca în urma acestui sistem de guvernare fiii poporului român să fie cu desăvirşire exchişi din oficiile comitatense“, răspund . Fiindcă un sistem de guvernare cum dl deputat ’l-a caracterisat nu există, e firesc, că în urma unui astfel de sistem Românii nici nu sânt exchişi dela ocuparea astorfel de funcţiuni, ba din contră aflu din parte-mi de avantagios, ca să între cetăţeni fie Români, fie de altă naţionalitate nemaghiară în număr recerut în oficiile comitatului, având şi cualificaţiunea corespunzătoare, căci astfel ar pută da dovezi de patriotism. (Cum cunoaştem noi, în ce chip îşi pot manifesta patriotismul funcţionarii comitatenşi!! Red. „Trib.“) întreabă mai departe dl deputat. Gândeşte dl ministru-president, că prin procedura aceasta necualificabilă va face ţeara fericită şi popoarele mulţumite, şi s’au tras din acestea şi consecvenţele? Fiindcă o astfel de procedură nu cunosc, fiindcă astfel de abusuri nu există după cât ştiu eu, ba proteste hotărît că ar exista peste tot (Mai încet! Red. „Trib“.) e natural, că nu este nici