Tribuna, februarie 1896 (Anul 13, nr. 24-47)

1896-02-01 / nr. 24

Anul XIII ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., % an 2 fi. 50 cr., 1/a an 5 fi., 1 an 10 fi. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fi. 20 cr., % an 3 fi. 50 cr., 1 an 7 fi. 1 an 14 fi. Pentru România și străinătate: V1 an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Joi 1/13 Februarie 1896 Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNîLE Un şir garmond prim­a­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15, Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costa 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. I Cultura—lor. Şi discuţiunea asupra budgetului în parlamentul maghiar de astă-dată este ex­traordinară, adevărat millenară, demnă de celelalte odoare care vor împodobi expo­­siţia naţiunii magh­iaro-jidane, sau jidano­­maghiare. Poate fi mândră naţia singură alcătuitoare de stat, căci toată lumea, din monarchie şi străinătate se uită la ea, la odoarele ei, la „scandalul european“, cum a caracterisat Apponyi cele­ ce să petrec din iniţiativă, sub scutul, cu spri­­jinul, ba cu complicitatea păzitorilor su­premi ai culturii maghiare, miniştrilor de culte (!!) şi instrucţiune publică, Csák­y— Eötvös—W­las­sics. Budgetul de interne a fost ilustrat cu colori vii, prin chipurile mai multor fispani înşelători, jefuitori de bani publici, prădători de bani ai particularilor, în frunte cu Miklós Gyula, din Borsod, prieten intim cu miniştrii şi secretarii de stat, împărţitori de concesiuni pentru căile ferate vicinale. În aceeaşi zi, ba în acelaşi moment, când s’a sfîrşit scandalul budgetului de interne. Mercuria trecută, 5 Februarie, pe la ameazi, s’a început în casa de scan­daluri, poreclită parlamentul maghiar, discuţia asupra seriei scandalurilor ce se săvîrşesc în aşa zisul minister de culte şi instrucţiune publică , ajungăndu-’şi cul­mea în afacerea Pulszky Károly, de­venită „scandal european“. Dar’ să vedem mai ântâiu în cifre cât cere ministrul acestui resort, Wl­a­s­­s­i­c­s, pentru a pută continua opera pre­decesorilor sei întru a răspândi, pe ba­ni­i altora, „ cultura şi instrucţiunea“ — maghiară, magyar hír, nemzeti kultúra. Raportorul Fenyvessi astfel a întoc­mit budgetul millenar al ministerului scan­dalurilor ce au să se petreacă în „culte şi instrucţiune publică“: 10 milioane şi câ­teva sute de mii ca cheltueli ordinare, sau cu 1.348.000 mai mult decât anul trecut; pensiuni: 382.000, adecă cu 42.000 ca mai nainte; pentru i­n­v­e­s­­t­i­ţ­i­u­n­i: 3 milioane şi câteva sute de mii, cu 100.000 mai puţin decât anul trecut. Plusul absolut în cheltueli se ri­dică la 1,200.000; minusul în venituri ajunge cifra 480.000, în urma cărora lipsa se exprimă prin suma de 1,781.000 fi. Excedentul cheltuelilor se împărţeşte în modul următor: 34.000 pentru şcoale înalte; 20.000 pentru noul „Colegiu Eötvös“; 100.000 pentru şcoale me­dii şi 600.000 florini pentru şcoale ele­mentare. „Acest din urmă plus, zice rapor­torul, se întemeiază pe o hotărîre a parlamentului, ce a fost luată privitor la anul millenar şi este una din cele mai îmbucurătoare părţi ale întregului budget“. Şi sfîrşeşte expunerea sa de motive: „la înţeleaptă pricepere a lucrurilor, casa noastră n’a desbătut nici­odată budgetul acestui resort din punct de vedere al cutărui sau cutărui partid, ci din contră a avut tot­deauna în vedere numai idealele şi trebuinţele culturii naţionale“. . . în­ suma de 10 milioane şi câteva sute de fiorini, cât cere ministrul pentru „cultura şi învăţătura“ naţională maghiară, ci cel puţin, adecă aproape 7.000.000 fi, sunt banii nemaghiarilor, prin ur­mare ministrul scandalurilor în „culte şi instrucţiune“ cere averea altuia, a nemaghiarilor, de la un al treilea, par­lamentul naţiei, care ar trebui să se ru­şineze de a dispune de averea luată de la alţii şi o va pune la dispoziţia necontro­lată unui om fără conştienţă cum e W1 a s s i c s, care o va întrebuinţa nu numai pentru scopurile culturale şi n­e­­culturale (Pulszky) ale naţiei proprii, ci şi pentru a săvîrşi fapte scandaloase, criminale din punct de vedere etic şi etnic în contra acelora, cari contribuesc cu 1/3 la suma, cerută de ministru. Eare „partea cea mai îmbucurătoare“ a budgetului millenar este tocmai suma de 600.000 fi. plus meniţi pentru şcoale elementare,­­ de înfiinţat sau de maghia­­rizat printre naţionalităţile nealcâtuitoare de stat, de la care însă nu se ruşinează a cere şi a lua, în numele „naţiei cava­lereşti“ şi „singure alcătuitoare“, 2/a din sus zisa sumă, adecă 400.000 fi, pentru o „cultură şi învăţătură“, de care ele, naţionalităţile voesc să ştie mai puţin, decât de cultura şi învăţătura zultcafe­­rică. Voiţi dovezi, dlar, pentru această aserţiune ce vi­ s’ar pără, poate, hazar­dată?­­N’aveţi decât să cereţi dela oamenii de încredere tocmai în primul rînd ai ministrului scandalurilor „inculte şi instrucţie“, să vă raporteze adevă­rul, câtă repulsiune, câtă scârbă produce în sufletele şcolarilor nemaghiari „cultul (kossutho-şovinist) şi instrucţia“ (liberalo­­jidano-şovinistă) voastră. Dar, pe­semne vă înşeală însele organele voastre, atât cele de culte şi instrucţie, cât şi cele cu caracter poliţaist şi mai pronunţat, despre adevărata stare a lucrurilor. Ele, organele voastre (inspectorii, fişpanii etc.) o fac de­sigur pentru a tăinui propria lor neputinţă şi ascunzând adevărul, în­­făţoşându-vă altfel lucrurile de cum stau, a-’şi croi meritele şi a-’şi eternisa pute­rea, care le face posibil a jefui şi a ti­­ranisa lumea. Nouă nu ne credeţi. Ean ascultaţi ce au povestit ziarele voastre în zilele din urmă, despre progresele „cultului şi ins­trucţiei“ voastre. Iată caşul tipic de care e vorbă: în comitatul L­i­p t o v, sa­tul B e n a d i k o v a, sediul inspectorului şcolar, şcoala elementară de stat este în­­tr’o stare miserabilă, încât de un an de zile nu se mai învaţă în ea. într’un alt sat din comitatul acela, Beşenova, şcoala de stat este închisă, învăţătorul de stat locueşte în T­e­p­­­a, într’o depăr­tare de 3 chilometri dela Beşenova şi învaţă într’o casă privată. „Aceste şcoale, scrie „Alkotmány există deja de 20 ani, dar’ în comunele sus numite, deşi se propune numai în limba maghiară, nu s’a maghiarisat încă nimenea, dar’ poporul a remas aşa de înderet în învă­ţătură, încât nu ştie măcar ce şi nici ungureşte nici slovace­şte“. Şi aşa o fi pretutindenea, ba şi mai rău pentru „cultura“ voastră, decât la blânzii Slovaci. Dar’ inspectorii şcolari nu voesc să vă spună tot adevărul, toată convingerea lor despre zadarnica voastră opintire nebunatică, pentru a nu-­şi strica ei cariera. De­geaba vă svîrcoliţi, de­geaba cheltuiţi zeci de milioane, în zadar să­vîrşesc miniştrii voştri de scandaluri la „culte şi instrucţie“, cultura voas­tră ne este cu totul străină, nu o vrem, de o sută de ori şi o miie de ori nu o vrem! Căci, abstrăgendu-se străinismul ei, în loc de-a lumina mintea şi a înobilita inima, ea le întunecă şi le sălbătăceşte. Aţi înţeles? Reînoirea­ pactului­ în cercurile politice din Budapesta se vorbeşte cu multă stăruinţă, că pertractările urmate la 3, 4 şi 5 Februarie între miniştri unguri şi c­isleithani, despre reînoirea pactului economic dualistic, au avut drept un resultat negativ constatarea, că cele două guverne nu se vor pută nici decum înţelege privitor la fixarea cuotei; de aceea, că nici nu se vor mai ţină confe­­renţe. Contele Bade­ni şi baronul Bánffy s’ar fi înţeles deci că pertractările se vor amina pe un an întreg, înfiinţându-se un pro­­visor, adecă prelungindu-se actuala stare încă pe un an. Foile oposiţionate maghiare cer din causa aceasta abzicerea imediată a con­venţiei comerciale­ vamale între Austria şi Ungaria. Strîngerea ficiorilor la Crăciun. — Obiceiuri sociale din Ţeara-Oltului. — (Urmare.) Pe grinda a treia începând dela ușp, să lipeşte o cruce de hârtie albă, ca fiecare se o vadă intrând în casă. Crucea aceasta în­semnează, că numai până la grinda a treia este iertat să întri cu căciula pe cap, mai spre fundul căsii nu. Cât ce trece vre-unul din ficiori de grinda a treia cu căciula pe cap este pedepsit în modul următor: Ies toţi, ficiorii, cu diplaş şi ţurcă cu tot în curte; pe cel culpabil îl ridică doi inşi călare pe poartă, cu faţa spre uliţă, pe ţigani îi pun tot călare pe poartă lângă stîlpi. Ţiganii dau signalul, car’ vinovatul strigă în gura mare: „Cine­va mai întră în casă cu căciula pe cap, ca mine să păţească“. Pedepsa aceasta pentru aceea am amin­­tit-o la locul acesta, fiindcă acum întră numai în vigoare. Cei mai mulţi fiind dedaţi se stee în casă cu câlma pe cap, îşi uită de re­gula aceasta şi astfel sunt mereu pedepsiţi. Executarea pedepsei acesteia se întâmplă cu mare larmă şi baz; pe uliţă se adună o mulţime de copii, cari cască gura la cele­ ce se petrec, dintre fierori care de care găseşte câte o glumă mai chiperată pentru cel de pe poartă. * După­ ce se reîntorc de la vale, vâtavul pune numai dacât păralele adunate pe masă, se descinge de şerpar şi se desbracă, ea se-­l controleze ceialalţi, de nu cumva a ascuns din paralele primite. Dacă se află că a as­cuns ceva, trebue se restitue înzecit. Se nu­mără banii adunaţi şi se predau cassarului, care are să poarte socoteala de toate spesele. La biserică de obiceiu nu să pot duce, căci cu colindatul gata totdeauna după­ ce se isprăveşte liturgia. Pe la noi anume întră în biserică la Crăciun pe la 2 ore după miez de noapte şi ies înainte de revărsatul zorilor. Socaciul şi căminarul dau în dâra prân­zului. Pregătesc zama de carne, apoi nişte coaste de porc, de multe­ ori nu lipseşte nici chiar varza cu sarmale, mâncarea de predi­lecţie a ţeranilor noştri. Se pune masa. Vă­­tavul pofteşte mai ţintâiu pe gazda să între după masă, apoi să pune el, car’ după el ceia­­lalţi după rang. Mănâncă cu toţii dintr’un blid (dacă sânt chiar mulţi, din două s’au trei). Vâtavul bagă lingura cel dintâiu în blid şi apoi pe rînd ceialalţi; dacă se în­tâmplă, că unul sau altul se întinde la blid înaintea mai marelui seu, momentan se scoală cu toţii dela masă şi-’l sue pe respectivul pe poartă, ca să strige: „Cine va mai băga lingura în blid, înaintea mai marelui, ca mine se păţească“. Pentru ori-ce greşeală, în genere, se pe­depseşte cu suit pe poartă; există şi pedeapsă de bani, dar’ se aplică foarte rar, îa caşuri de tot serioase. După­ ce s’au ospătat bine, lăsând să treacă şi plosca cea burtoasă de câteva ori giur împregiurul mesei, pun ţiganii să le cânte a mesei, după aceea se apucă cu toţii de joc. Scopul acestui joc este mai cu seamă să-­i dedec pe cei tineri pentru ziua de mâne; îi mai învaţă diferite strigături, figuri, cum trebue să se poarte în joc etc. Cu de ace­stea le trece ziua întâia de Crăciun. „A doua zi după biserică şi prânz es cu ţigani, cu ţurcă, ca aiaia mare şi se în­dreaptă câtră răspântia din mijlocul satului. Ţiganii încep marşul, ca să dee de ştire, ca ficiorii merg la joc, să se pregătească fetele şi toţi cei­ ce doresc se-­şi petreacă astăzi. O ceată de băieţi de prin vecini, care din ce în ce tot mai mare creşte, se ataşează şi-­i însoţesc până la locul destinat. Ţiganii se pun pe un scaun lung, car’ ficiorii giur îm­­­pregiur încep jocul românesc ardelenesc. Cât întră în joc, fac glume unii cu alţii, se iau peste picior, deodată începe vătavul se strige, car’ toţi ceialalţi după el: Foae vei de leoştean M’a făcut mama oltean, Oltean mândru şi voinic Nu- i e frică de nimic. Dacă vre-unul mai moale nu cască gura să strige şi el, vecinul seu mai isteţ îndată începe : Cine joacă şi nu strigă Facă-’i-se gura pungă, C’aşai jocul oltenesc Şi strigătul românesc Când ’l-aud mă ’nveselesc. După­ ce au jucat câtva timp în cerc, aceia, cari ştiu juca mai bine, se pun faţă în faţă şi încep a juca în figuri. E frumos a-’i vedè, cum ştiu să-’şi mute picioarele de sprin­ten, in­tact şi cu toţii îa acelaşi fel. De abia au sosit ea de o jumătate de oră şi jocul e încungiurat de public; băieţi, fete, neveste, femei mai în etate, bărbaţi stau în giurul jocului şi privesc la jucători. Fe­tele toate vin gătite frumos. ("La Crăciun este obiceiu, că fetele, cari n’au mai jucat, vin cu mamele lor şi acestea le bagă in jocul Dupa­ ce sosesc fetele la joc, numai decât sunt pofide de câtră vătav să joace. Dela vâtav are să ceara fiecare ficior fată pentru jocul prim. După aceea la jocul al doilea le pofteşte be­­trânul mare apoi ceialalţi pe biad. In fie­care joc cer ficiorii fete de la acela, care le a invitat să joace. Instituţia aceasta se vede, că pentru aceea au adus o, ca să nu joace unul şi acelaşi ficior cu una şi aceeaşi fată mai multe jocuri după plaită, ci când cu una, când cu alta. La fiecare joc mai întâiu în­cep ficiorii singuri, joacă cât joaca în figuri foarte frumoa­s apoi, cum s’a zis mai sus, fiecare ficior pe­r­ad provoacă toate fetele la joc. Când se pornesc odată la joc, nici stri­găturile nu mai iau sfîrşit. Astfel strigă uaul: Zis-o mândra ca s’o joc, Câ-’mi da trei husoşi pe loc; Pune-’mi proast-o banii ’n mână, Că te joc o săptămână. Nici nu gata acesta bine şi alifii începe: Mult me mustră măicuţa, Să las seara uliţa, Uliţa n’o pot lăsa Până ştiu pe mândruţa. Altul voind să batjocorească fetele strigă: De cându-’s fetele ’n lume De-atunci e prin grâu tăciune; De cându-’s fetele n ţeară De-atunci e prin grâu săcară. Nevestele de doi-trei ani măritate încă sunt poftite la joc, tot astfel şi bărbaţii lor. Unii ficiori mai poznaşi nici pe acestea nu le pot lăsa ne­judecate şi astfel le face obiectul strigătorii sale. Le strigă: Până sânt fetele fete Nu le vezi la cârcime bete; Dacă-­şi pun coneiu pe cap La cârcimă nu mai încap, „ Tot închină câte-odată Se trăeşti dragă surată. Unul văzend, că fata cu care joacă el e îmbrăcată mai rău ca altele, strigă: Harnică-i mândruţa mea Harnică naiba s’o ia, Că ’ntr’o lună toarce-o lână Şi mânc’un sac de făină Şi din douesprece iâni ’Şi-a făcut mănuşi în mâni. Altul văzead, că fata cu care joacă este nătăvăloasă, nu ştie juca bine, strigi: Trage grapa după tine, Tu o tragi şi ea nu vine. Fetelor bătrâne, cum le zice poporul, „fete în per“, le sună strigături ca urmă­toarea : Foae verde de aluni în grădina cea cu pruni, Fac fetele rugăciuni, Sâmbăta, Dumineca Să se poată mărita. Bine merge carul — budgetar. Reproducem simplu după „P. Lloyd ■‘-ul din 10 Februarie: „Desbaterile budgetare se prelungesc într’atâta, încât devine tot mai mult impro­babil a vede votându-se legea budgetarâ până la finea lunii Martie, terminal fixat prin ultima votare a indemnităţii (budgetul pro­­visor pe 3 luni). Discuţia despre budgetul cultelor (scandal! Red. „Trib.“) şi instrucţie publică va ţină până pe la mijlocul lunii Fe­bruarie; pe urmă vor veni încă budgetele: comerciului, agriculturii, justiţiei, honvezilor şi al finanţelor. Şi apoi va urma încă discu­ţia asupra întreg budgetului în Casa Magna­ţilor. Stând astfel lucrurile, guvernul va tre­bui să ţină seamă deja azi de o prelungire a budgetului provisor (indemnity) şi va presenta un proiect de lege respectiv încă înainte de finea lunii Februarie“. Se poate deci foarte lesne întâmpla, că serbările millenare se vor începe tot cu bud­get provisor, adecă pe „credit“, cum fac adevăraţii cavaleri, mai ales cei­ ce se duc pe copcă. Gratulăm naţiei pentru caşul acesta. „Scandal european“, în şedinţa din Luura trecută, Apponyi a vorbit despre afacerea Pulszky, numindu-o, dediul de domol, „scandal european“. Şedinţa a fost din cele mai furtunoase, dar­ şi intere­sante din punctul de vedere millenar. Atra­gem atenţia cetitorilor noştri asupra rubricii respective din numerul nostru de azi. Chestiunea română în str­ăinetate. (8) în numărul dela 18 ian. n. al re­vistei „Kritik“ din Berlin a apărut un valo­ros articol despre chestiunea română din Ungaria, subscris de domnul Dr. H. Hi­nk. *) Articolul începe cu expunerea schimbă­rii de regim din România, vorbeşte apoi des­pre activitatea intensivă di­svoltată în ches­tiunea naţionala de di­si­mn­trie Sturdza înce­pând încă înainte de procesul Memorandului — de trista memorie, — acelui proces, „care s a finit în butul ori­cărui simţ de uma­nitate şi drept cu închiderea cetor mai însemnaţi conducători ai Românilor din Ungaria, îşi exprimă convingerea, că ceea­ ce a vorbit şeful opo­iţiei pe atunci nu va fi uitat nici acum bărbatul de stat ajuns in fruntea ţerii, ci din contră se va insui a realisa pro „j iKritik«. Nr. 68. Berlin 18 Ianuar 1896. „Die romanische Frage in Ungarn«. Von Dr. H. Hink. j misiunile sale. După­ ce mai face elogii di­plomatului, continuă: „Pe noi chestiunea română din Ungaria ne interesează din două motive şi anume: înainte de toate din punct de vedere naţional deoare­ce trebue să ne întrebăm, ea oare Ungaria ipso iure are dreptul de a magh­ia­­risa popoarele din ţerile coroanei Sfântului Ştefan — cu buna s­au cu forţa numai într’a doua linie vine în considerare — şi a forma într’acest mod „un stat maghiar naţional“ ? Şi apoi fiindcă Ungaria după relaţiuniie de astăzi aie dreptului de stat face o parte în toate privinţeie stilus legate dintr’o monarchie care cu imperiul german traeşte in alianţă, şi fiindcă prin urmare, cu ce trebue se se îm­pace Nemţii, Românii şi Slovaci şi alte na­ţionalităţi, cu aceea s’ar pută împăca şi Nemţii din Bohemia, Carniolia şi Tirol, Rutenii din Polonia şi Italienii din Istria şi Dalmaţia, şi durere, cum ne arata experienţa, trebua să se şi împace. „Această praxă nu s’ar pută respinge daca omul ar fi nevoit să recunoască dreptul Ungariei ; e însă clar, că o astfel de praxa aplicata cu deosebire la Germanii din Austria, deloc nu ne poate lăsa indiferenţi. Din ches­tiunea româna însă reesă atâtea conclusiuni analoage cu chestiunea germana şi aceasta are mare importanţă, încât prin discutarea celei dintâiu se face un pas înainta pentru înţelegerea ecoli din urma“. Trece apoi la cartea dlui Eugen Brote despre chestiunea română din Transilvania şi Ungaria şi arătând obiectivitatea strictă ur­mată de autor, zice: „Pe de-o parte ce istorie dureroasă a unui popor viteaz, câte exemple măreţe de jertfa, perseverare eroică, curagiu neînfrânt şi iubire înfocată de neam, limba şi datine stră­moşeşti ne desvăleşte această carte, pe de alta parte ce abisuri de fapte fara de con­­ştienţa, de sumeţie şi abus“. Aruncând o privire asupra relaţiunilor etnografice din Ungaria, arata că basa, pe care Ungaria vrea să-­şi edifice statul unitar, nu-i temeinica, căci îi lipseşte şi cea mai elementara presupunere, în puterea căreia un stat sub numite condiţiuni are dreptul a-şi asimila elementele străine. „Ungaria anume, după ultimile date sta­tistice oficioase de la 1890, număra 15.133.494 locuitori. Dintre aceştia 7.356.874 sau 48.61% sunt Magiari şi 7,776.620 sau 51,397 nemagiari. Fără voe iţi pui mana pe frunte şi te întrebi, cum e posibil, că astăzi, în seco­lul proclamării egalei îndreptăţiri naţionale, nu un stat, Care în o măsura destul de îndem­nata economiceşte şi materialmente depinde de la alt stat, minoritatea naţională poate in­­drăsni, a voi să desnaţionaliseze majoritatea, să se răpească limba şi daunele moştenite. Nr. 24

Next